Rugaciunea este o lucrare nesfârsita, mai presus decât orice arta sau stiinta. Prin rugaciune, intram în legatura cu Fiinta Cea fara de început sau, altfel spus: însasi viata lui Dumnezeu intra în noi prin acest canal. Rugaciunea este un act de înalta întelepciune care întrece orice frumusete si vrednicie.
În rugaciune, aflam sfânta încântare a duhului nostru. Dar caile acestei lucrari sunt complicate. De mii de ori, încercam nazuinti fierbinti catre Dumnezeu si tot de atâtea ori, caderi repetate din lumina Lui. Adeseori si în multe feluri, simtim neputinta mintii noastre de a se ridica spre El; câteodata, parca stam la hotarul nebuniei si, cu durere în suflet, Îi spunem totul despre starea noastra nenorocita: "Tu mi-ai dat porunca Ta – sa iubesc – si eu o primesc cu toata fiinta mea; dar, iata, eu nu aflu întru mine însumi puterea de a dobândi aceasta dragoste... Tu esti dragoste; vino Tu Însuti si Te salasluieste întru mine, si savârseste tot ceea ce ne-ai poruncit, deoarece porunca Ta este mai presus de puterile mele. Duhul meu se istoveste în cautarea Ta. Nu poate duhul meu sa patrunda în tainele vietii Tale... vreau ca întru toate sa savârsesc voia Ta, dar zilele mele se scurg în contradictii fara de iesire. Ma înspaimânt la gândul ca Te voi pierde, pentru acele gânduri rele care se încuibeaza în inima mea; iar aceasta frica ma rastigneste. Vino, deci, si ma mântuieste pe mine, cel ce ma afund, precum l-ai mântuit pe Petru care a cutezat sa vina întru întâmpinarea Ta pe apele marii" (Mt. 14: 28-31).
