Omul care are sufletul incarcat de pacate este chinuit, mustrat de constiinta, nelinistit. El este intr-o vesnica cautare a ceva care sa-l linisteasca si necautandu-L si negasindu-L pe Dumnezeu isi cauta in placerile patimilor alinarea zbuciumului sau sufletesc. Dar patimile nu-i ofera linistea pe care o cauta, ci dimpotriva ii provoaca alte dureri de care fugind cauta iar refugiu in placerile patimei si asa se zbuciuma in cercul vicios placere-durere.
Pentru a iesi din cercul vicios placere-durere este necesar sa ne impacam cu Dumnezeu, cu noi insine si cu aproapele.
Impacarea cu Dumnezeu printr-o viata virtuoasa, sfanta, bine placuta Lui, prin pocainta, aduce nu numai linistea si pacea in sufletele noastre, dar ii odihnim si pe semenii nostri, dupa cuvantul Sf. Pavel catre ucenicul sau Filimon: "Caci am avut multa bucurie si mangaiere din dragostea ta, intrucat inimile sfintilor s-au odihnit prin tine, frate"(1, 7).
