[ VTVechiul Testament

[ SolCartea Înţelepciunii lui Solomon
[ Cap. 5 ]CAPITOLUL 5
Drepţii şi păcătoşii la judecată.
1
Cel drept, plin de'ndrăznire, va sta atunci în faţă,
de faţă cu aceia ce i-au făcut necazuri
şi pentru-a cărui trudă a n'aveau decât dispreţ.

Lc 21:36

2
Văzându-l, tulburare-i va scutura, şi spaimă,
uimiţi, ca'ntr'o poveste, să-l vadă mântuit.
3
Şi-or zice între ei, plini de păreri de rău,
gemând amar, cu duhul cuprins de strâmtorare: b

Iov 12:4 Rm 02:9 Flp 03:8

4
„Acesta-i cel pe care cândva-l batjocoream,
spre care noi, nebunii, ţinteam doar cu ocări
crezând că viaţa-i este o pură nebunie,
iar moartea, fără cinste.

Dt 33:3 Iov 12:4 Sol 03:2 FA 26:24

5
Cum de-a ajuns să fie la număr printre fiii
lui Dumnezeu, şi parte să-şi aibă printre sfinţi?

Iov 12:4 Col 01:12

6
Noi ne-am ţinut departe de calea adevărului,
nu pentru noi lumina dreptăţii a lucit,
iar soarele nu nouă ne-a răsărit de sus.

In 01:5

7
Sătui suntem de căile nelegiuirii şi ale pierzaniei,
pustiuri neumblate-am străbătut,
dar calea Domnului n'am cunoscut-o.
8
Ce folos ne-a adus trufia?
La ce ne-au slujit bogăţia şi înfumurarea?

Pr 11:4

9
Totul a trecut ca o umbră,
ca o veste ce vine şi zboară;

Sol 02:5

10
ca o corabie ce străbate marea'nvolburată
fără să poţi să dai de urma trecerii ei
şi nici de şanţul chilei, săpat adânc în valuri;

Pr 30:19

11
sau ca o pasăre ce zboară prin aer,
al cărei zbor nu lasă nici un semn:
loveşte aerul uşor cu aripile în mişcare
şi-l spintecă în şuier ascuţit
şi-şi taie drum cu ele,
dar, după-aceea, nici un semn
c'ar fi trecut pe-acolo;

Iov 09:26 Pr 30:19

12
sau ca săgeata'mpinsă către ţintă:
aerul rupt se'ntoarce unde-a fost,
iar urma ei nicicum n'o poţi afla.
13
Aşa şi noi: de-abia veniţi pe lume,
am şi plecat din ea
făr'să-arătăm o urmă de virtute,
ci'n răutatea noastră am pierit“.
14
Da, nădejdea celui nelegiuit e ca praful spulberat de vânt,
ca negura subţire topită de furtună:
se risipeşte precum fumu'n vânt
şi trece ca un oaspete de-o zi,
firav în amintire.

Iov 08:13-14 Ps 001:4 Pr 11:7 Sol 16:29

15
Dar drepţii vor trăi în veci;
răsplata lor este la Domnul,
Cel-Preaînalt îi are'n grija Sa.

Sol 16:29 1In 02:17 Ap 22:12

16
De-aceea vor primi, din mâna chiar a Domnului,
cununa'mpărătească-a strălucirii
şi diadema frumuseţii, c
căci ei de dreapta Lui vor fi păziţi
şi ocrotiţi vor fi, ca de un scut, de braţul Său.

Dn 07:18 Evr 13:5 1Ptr 01:8

17
Cu-aprinsa-I gelozie drept armură, d
El va'narma făptura spre-a-Şi nimici vrăjmaşii,

Ps 017:37 Ps 043:3-5

18
şi, cu dreptatea'mplătoşat,
coif Îşi va pune dreapta judecată,

Is 59:17 Ef 06:13-14 1Tes 05:8

19
sfinţenia Şi-o va face un scut nebiruit,
20
din aspra Sa mânie, o sabie-ascuţită,
şi'ntregul univers porni-va la război
alături, să-i înfrunte pe cei lipsiţi de minte e.

Ps 007:12

21
Fulgere vor ţâşni, cu vârful drept la ţintă,
din arcul bine'ntins al norilor zburând;
22
din praştie, puzderie de grindini mânioase;
spre ei f se'ndreaptă furia din clocotele mării
şi fluvii în puhoaie vor trece peste ei;

Ios 10:11 Lc 21:25 Ap 16:21

23
o cruntă vijelie-i va biciui din faţă
şi-i va zvârli prin aer precum un uragan.
Astfel nelegiuirea va pustii pământul
întreg, şi răutatea va răsturna din tronuri pe cei puternici.

Ps 001:4 Pr 14:34

[ VTVechiul Testament

[ SolCartea Înţelepciunii lui Solomon
[ Cap. 6 ]CAPITOLUL 6
Regii sunt datori să caute înţelepciunea.
1
Voi, regi, ascultaţi şi înţelegeţi!
Învăţaţi-vă, voi, cei ce judecaţi marginile pământului! a

Sir 10:8

2
Plecaţi-vă auzul, voi, cei ce stăpâniţi peste mulţimi
şi care vă trufiţi cu mulţimea neamurilor!

Ps 002:10 Sir 33:19

3
Căci Domnul este Cel ce v'a dat stăpânirea
şi Cel-Preaînalt, puterea;
El este Cel ce vă va cerceta faptele
şi planurile vi le va cerca b.

Sir 17:14 Rm 13:1 Tit 03:1 1Ptr 02:13

4
Că dacă voi, slujitori ai împărăţiei Lui, n'aţi judecat drept,
nici legea n'aţi păzit-o
şi nici c'aţi umblat după voia lui Dumnezeu,

Dt 16:18 2Par 19:6 Sol 13:1 Sir 10:4 Rm 13:1 Rm 13:4

5
groaznic şi grabnic Se va năpusti asupra voastră.
Căci cumplită-i judecata pentru cei sus-puşi;

Dt 10:17 Ecc 05:7 Ga 02:6 Col 03:25 1Ptr 01:17 Sir 17:17 Sir 40:3

6
celui mic, din milă, i se iartă,
dar cei puternici vor fi cercaţi puternic.

Is 02:17 Sir 17:17 Sir 40:3

7
Căci Stăpânul-a-toate de nimeni nu Se teme,
şi nici nu Se sfieşte de-a omului mărire;
şi pe cei mici, şi pe cei mari, pe toţi El i-a făcut,
pe ei, pe toţi, la fel îi are'n grijă;

Dt 10:17 2Par 19:7 Iov 34:19 Sir 35:12 FA 10:34 Rm 02:11 Ga 02:6 Ef 06:9 Col 03:25

8
pe cei puternici, însă, i-aşteaptă cercetare grea, pe măsura lor.
9
Deci, către voi, o, regi, eu îmi îndrept cuvântul,
să învăţaţi înţelepciunea şi să nu cădeţi;
10
căci cei ce cu sfinţenie păzesc pe cele sfinte
ei înşişi vor fi sfinţi, c
iar cei ce-au învăţat-o vor şti ce să răspundă.

Rm 02:14

11
Iubiţi-mi deci cuvintele,
doriţi-le, şi astfel ajungeţi învăţaţi.
12
Înţelepciunea este'ntru tot strălucitoare
şi nu se ofileşte;
cu uşurinţă-o văd acei ce o iubesc,
iar cei ce-o caută o află.

Pr 08:17 Sir 24:21

13
Acelor ce-o doresc le iese înainte
şi ea se-arată prima.
14
Acel ce-o caută din zori nu se va osteni:
şi-o va afla la poartă.

Pr 01:20

15
S'o ai în gând înseamnă desăvârşirea minţii;
s'o ai în veghe, grabnic vei fi lipsit de grijă.
16
Pe cei care-i sunt vrednici îi cată pretutindeni
şi pe cărări le iese'nainte c'un surâs
şi'n orice gând ea merge c'un pas în faţa lor. d

Mt 04:18 Mt 10:11

17
Căci începutul ei e pofta de-a'nvăţa;

Pr 04:7

18
dorinţa de-a'nvăţa, aceasta e iubirea;
iubirea-i paza sfântă a propriilor legi; e
păzirea legii'nseamnă să ai nestricăciune f;

Pr 04:7 In 14:15

19
nestricăciunea: omul vecin cu Dumnezeu;

Iac 04:8

20
şi, prin urmare, dorul de'nţelepciune duce
la starea'mpărătească.
21
Voi, regi peste popoare,
în viaţă dacă ţineţi la tronuri şi la sceptre,
cinstiţi Înţelepciunea, ca'n veac să cârmuiţi.

2Rg 14:11 3Rg 03:9 Pr 29:14

22
Ce este'nţelepciunea şi cum a luat fiinţă
sunt gata să v'o spun;
nu voi ascunde taine,
ci îi voi fi pe urme de la'nceputul ei;
cunoaşterea voi pune-o'n deplina ei lumină
şi nu-mi va trece pasul pe-alături de-adevăr.

Pr 04:11

23
N'oi merge nici pe drumul invidiei ce roade:
aceasta n'are-a face nimic cu'nţelepciunea.

Iac 03:16

24
Mulţimea de'nţelepţi e mântuirea lumii;
un rege plin de minte-i balsam pentru popor.

Pr 11:14

25
Primiţi învăţătura din ceea ce vă spun
şi veţi afla folos.

[ VTVechiul Testament

[ SolCartea Înţelepciunii lui Solomon
[ Cap. 7 ]CAPITOLUL 7
Înţeleptul e un simplu om, dar înţelepciunea îl ridică deasupra. a
1
Om muritor sunt şi eu, asemenea oricărui,
coborâtor din prima fiinţă omenească
zidită pe pământ. b

FA 10:26

2
Înfiripat cu trupul în pântecele mamei,
m'am închegat în sânge de-a lungu-a zece luni c
plecând dintr'o sămânţă de om şi de plăcere, d
învecinată somnului.

Iov 10:10

3
Născut, mi-am hrănit pieptul cu aerul obştesc,
căzut-am pe pământul acelaşi pentru toţi,
iar glasul meu dintâi, precum la toată lumea,
n'a fost decât un plâns;
4
crescut am fost în scutec, învăluit în grijă.
5
Nu, nici măcar un rege n'a început-o altfel
atunci când s'a născut;

Sir 40:4

6
în viaţa ce ni-i dată
intrarea şi ieşirea sunt pentru toţi la fel.

Iov 01:21 1Tim 06:7

7
De-aceea m'am rugat să mi se dea pricepere,
şi astfel mi-a fost dată;
şi am cerut, şi iată că duhu'nţelepciunii
mi-a şi venit. e

3Rg 03:9 2Par 01:10 Ef 01:17

8
De dragul ei fugit-am de sceptre şi de tronuri,
iar bogăţia'n cumpeni cu ea mi-a fost nimic.

Sol 08:5

9
Cu piatra cea mai scumpă nu i-am făcut pereche;
de i se pune-alături, tot aurul din lume
nu e decât nisip,
şi'n faţa ei argintul nu e decât noroi.

Iov 28:15-16 Pr 08:10 Pr 08:19 Sol 08:5

10
Iubirea mea asupră-i a pus un preţ mai mare
decât pe sănătate, decât pe frumuseţe;
şi mai presus am pus-o chiar de lumina însăşi,
căci strălucirea ei nicicând nu oboseşte.
11
Şi totuşi, ea mi-aduse în viaţă tot ce-i bun;
din mâna ei primit-am averi nenumărate.

3Rg 03:13 Sir 01:17 Mt 06:33

12
Iar eu de toate-acestea m'am bucurat din plin,
căci ea, înţelepciunea, e cea care le-aduce;
dar nu ştiam un lucru: că ea e mama lor. f
13
Am învăţat cu râvnă, rostesc mărinimos g
şi nu-i ascund belşugul.
14
Căci ea e pentru oameni comoară nesfârşită h;
cei ce-o obţin, prieteni Îi sunt lui Dumnezeu
prin ale'nvăţăturii îmbelşugate daruri.

In 15:15

15
Să-mi deie Dumnezeu rostire după gând, i
fiindu-mi gândul vrednic de darurile Sale;
căci El e călăuza'nţelepciunii
şi îndreptarul înţelepţilor;

Pr 02:6

16
că'n mâna Lui noi suntem – şi noi, şi ale noastre
cuvinte, iscusinţa şi ştiinţa de a face j.

2Co 03:5

17
Cunoaşterea cinstită k-a făpturii El mi-a dat-o,
să ştiu plămada lumii şi vlaga din stihii,

3Rg 05:9

18
cum se sfârşeşte timpul după'nceput şi mijloc,
şi vremea'n du-te-vino, şi vremile'n prefaceri,
19
cum se roteşte anul, cum astrele se mişcă,
20
natura animalelor, deprinderile fiarelor,
puterea unor duhuri l şi gândurile oamenilor,
şi felurimea plantelor şi leacul rădăcinilor;

3Rg 05:13

21
tot ce-i ascuns, precum şi ce e vădit, am cunoscut,
fiindcă'nţelepciunea, ce meştereşte totul,
mi-a dat învăţătură. m
22
Într'adevăr, se află în ea un duh deştept n
şi sfânt, fără pereche o, cu multe căi p, subţire q,
pătrunzător şi sprinten şi fără nici o pată
şi limpede, statornic şi iubitor de bine,
gata oricând r, năvalnic şi binefăcător şi iubitor de oameni,

Iov 12:13

23
de neclintit, temeinic, lipsit de'ngrijorări;
el, cel ce poate totul şi peste tot veghează,
străbate ca un fulger prin duhurile toate
cele deştepte, limpezi şi oricât de subţiri.

Pr 08:12 1Co 02:10

24
Fiindcă'nţelepciunea se mişcă mult mai iute decât orice mişcare:
de vreme ce-i curată, străbate şi pătrunde prin toate, pretutindeni. s

Evr 04:12

25
Un suflu al puterii lui Dumnezeu, aceasta-i:
şuvoi curat al slavei Celui Atotputernic,
aşa că nici o pată n'o poate întina.

Iov 12:13 Evr 01:14

26
Căci ea e strălucirea luminii ne'nserate t,
oglinda – fără urmă de pată – a lucrării
lui Dumnezeu, icoană a bunătăţii Sale.

Evr 01:3

27
Cu toate că ea este doar una, poate totul;
în sine rămânând, pe toate le'nnoieşte,
şi, pătrunzând, prin veacuri, în sufletele sfinte,
lui Dumnezeu Îi face prieteni şi profeţi;

1Co 12:4 1Co 12:11

28
căci Dumnezeu Şi'ndreaptă iubirea doar spre-acela
cel ce cu'nţelepciunea îşi face casă bună.
29
Într'adevăr, ea este mai mândră decât soarele
şi mai presus de'ntreaga orânduire-a stelelor;
dacă-i vei pune-alături lumina, ea o'ntrece,
30
de vreme ce lumina îi face nopţii loc,
pe când înţelepciunii nimic nu-i face răul.

[ VTVechiul Testament

[ SolCartea Înţelepciunii lui Solomon
[ Cap. 8 ]CAPITOLUL 8
Deţinătoare a tuturor bunurilor, înţelepciunea nu le poate lipsi regilor.
1
Puternic ea se'ntinde'ntre marginile lumii
şi'ntregu-l rânduieşte cum e să fie bine. a

2
Cătând-o, mi-a fost dragă din tinereţea mea
şi mi-am dorit-o de mireasă
şi mă topeam de frumuseţea ei.

Pr 07:4 Sir 15:2

3
De neamul bun b e mândră trăind cu Dumnezeu c,
căci Domnul-peste-toate, El Însuşi a iubit-o.
4
Pătrunsă în ştiinţa lui Dumnezeu d, ea este
aceea care-alege'ntre lucrurile Lui.
5
Şi dacă bogăţia e bun râvnit în viaţă,
ce altă bogăţie-i mai mare decât ea,
decât înţelepciunea, care lucrează totul?

Sol 07:8-9

6
Şi dacă iscusinţa e-aceea ce lucrează,
ce meşter mai de seamă ar pune rânduială în toate câte sunt?
7
Şi dacă oarecine a îndrăgit dreptatea,
virtuţile sunt rodul eforturilor ei;
căci ea ne şi învaţă'nfrânarea, chibzuinţa,
dreptatea, bărbăţia e, şi tot ceea ce'n viaţă
mai bun e pentru oameni, pentru folosul lor.
8
Şi dacă oarecine doreşte ştiinţă'ntinsă,
trecutul ea îl ştie, ea scurmă viitorul,
cunoaşte întorsura zicalelor şi ştie
să vadă înţelesul ascuns în ghicitori; f
minuni şi semne toate le ştie dinainte
şi ce se'ntâmplă'n vremuri şi'n sutele de ani.

3Rg 10:1

9
M'am prins dar să-mi devină tovarăşă de viaţă,
ştiind că o să-mi fie la drum povaţă bună,
precum şi mângâiere în griji şi în tristeţi.

Ps 118:100 Pr 07:4 Sir 37:26

10
Şi voi avea printr'însa mărire'n adunări
şi, tânăr, multă cinste în faţa celor vârstnici. g

Ps 118:100

11
Pătrunzător m'or ţine pe tron de judecată h
şi admirat voi fi în faţa celor mari. i

3Rg 03:28

12
Dacă păstrez tăcere, ei sunt în aşteptare,
dacă-mi rostesc cuvântul, ei sunt cu luare-aminte
şi de vorbesc prea lung, ei mâna-şi pun la gură.

Iov 29:21

13
Prin ea – şi doar printr'însa – avea-voi nemurirea
şi'ntre urmaşi lăsa-voi o veşnică-amintire.
14
Voi cârmui popoare, şi seminţii străine supuse îmi vor fi;
15
şi, auzind de mine, tirani temuţi s'or teme;
şi bun voi fi cu gloata şi aprig în război.
16
Întors acasă, tot ea îmi va'nsoţi odihna,
că-a ei vecinătate nu'nseamnă-amărăciune,
şi nici convieţuirea cu dânsa nu-i durere,
ci numai veselie şi numai bucurie.
17
Aceste gânduri toate le-am chibzuit în minte,
la inimă le-am pus şi-am înţeles
că nemurirea-i caldul culcuş cu'nţelepciunea, j
18
că'n prietenia ei sunt sfinte bucurii,
că'n fapta mâinii sale sunt bunuri nesfârşite,
că, stând mereu în preajmă-i, câştigi gândire dreaptă,
că-a sta cu ea de vorbă înseamnă nume bun;
de-aceea-am tot umblat prin laturile lumii
în căutarea căii de a mi-o dobândi.

Mc 04:20

19
Am fost copil cuminte, cu fire norocoasă;
mai mult: am avut parte şi de un suflet bun,

Ecc 12:7

20
sau, mai degrab', fiind bun, venit-am într'un corp lipsit de întinare; k
21
înţelegând eu însă că n'aş putea s'o am
altminteri decât dacă chiar Dumnezeu mi-o dă
– aceasta fiind ea însăşi o isteţime-a minţii:
a şti de unde-mi vine această dăruire –,
m'am îndreptat spre Domnul cu-această rugăciune
şi-am zis din toată inima:

Flp 02:13 Iac 01:17

[ VTVechiul Testament

[ SolCartea Înţelepciunii lui Solomon
[ Cap. 9 ]CAPITOLUL 9
Rugăciune pentru dobândirea înţelepciunii.
1
Dumnezeule al părinţilor şi Doamne al milei,
Tu, Cel ce pe toate le-ai făcut prin cuvântul Tău,

In 01:3

2
Cel ce cu înţelepciunea Ta l-ai alcătuit pe om a,
ca să stăpânească toate făpturile pe care Tu le-ai făcut

Fc 01:26 Fc 01:28 Fc 09:2

3
şi să cârmuiască lumea întru sfinţenie şi dreptate
şi să facă judecată cu inima dreaptă,
4
dă-mi-o pe aceea ce stă lângă tronul tău, înţelepciunea,
şi nu mă lepăda din ceata copiilor tăi.

3Rg 03:9 2Par 01:10

5
Căci robul Tău sunt eu, şi fiul roabei Tale,
om slab şi cu viaţă trecătoare
şi puţin destoinic să înţeleg dreptatea şi legile.

Ps 115:7 Sol 14:14

6
Că chiar dac'ar fi cineva desăvârşit între fiii oamenilor,
dacă-i lipseşte înţelepciunea care vine de la Tine, de nimic va fi socotit.

Sol 14:14

7
Căci Tu eşti Cel ce m'ai ales rege al poporului Tău
şi judecător al fiilor şi fiicelor Tale.

3Rg 03:6 1Par 28:5 2Par 01:8-9

8
Tu mi-ai poruncit să zidesc templu pe muntele Tău cel sfânt
şi jertfelnic în cetatea unde Tu Ţi-ai aşezat cortul b,
chip al cortului sfânt pe care Tu l-ai pregătit dintru'nceput. c

Ies 25:8-9 2Rg 07:13 3Rg 08:19 2Par 06:9

9
Cu Tine e înţelepciunea care-Ţi cunoaşte faptele
şi care era de faţă când Tu făceai lumea; d
ea ştie ce e plăcut în faţa ochilor Tăi
şi ce e pe potriva poruncilor Tale.

Pr 08:22 In 01:3

10
Trimite-o din sfintele Tale ceruri,
de pe tronul slavei Tale,
pentru ca ea să mă ajute în ostenelile mele
şi să cunosc ce-Ţi este Ţie plăcut;
11
căci ea ştie şi înţelege totul.
Ea mă va călăuzi înţelepţeşte în lucrările mele
şi prin slava ei mă va ocroti.

In 16:13

12
Atunci faptele mele vor fi plăcute,
eu cu dreptate Îţi voi judeca poporul
şi vrednic voi fi de tronul părintelui meu.
13
Cine oare este omul care să cunoască planul lui Dumnezeu?,
şi cine poate gândi care este voia Domnului?

Is 40:13 Sir 01:6 Rm 11:34 1Co 02:16

14
Căci gândurile muritorilor sunt şovăielnice,
iar cugetările noastre, nestatornice;
15
căci un trup putrezitor îngreuiază sufletul
şi cortul acesta de lut împovărează mintea cu mulţime de griji.

Rm 07:24 1Co 15:53 2Co 05:4

16
Cu greu ne dăm seama de cele ce sunt pe pământ,
iar ceea ce avem în mână nu aflăm decât sforţându-ne;
atunci, ceea ce este în ceruri, cine a descoperit?

Ecc 03:11 In 03:12

17
Şi cine Ţi-a cunoscut voia dacă Tu nu i-ai dat înţelepciunea,
şi dacă nu i L-ai fi trimis de sus pe Duhul Tău cel Sfânt?

Iov 15:18

18
Aşa au devenit drepte cărările celor de pe pământ,
aşa au învăţat oamenii ce-Ţi este plăcut
şi, prin înţelepciune, s'au mântuit.

[ VTVechiul Testament

[ SolCartea Înţelepciunii lui Solomon
[ Cap. 10 ]CAPITOLUL 10
Înţelepciunea a cârmuit lumea încă de la început.
1
Ea l-a ocrotit pe tatăl lumii a,
pe el, cel plămădit întâi, cel ce singur a fost zidit;
ea l-a scos din propriul lui păcat

Fc 01:27-28 Fc 02:7

2
şi i-a dat putere să stăpânească totul.

Fc 01:27-28 Fc 09:2

3
Dar când, în mânia sa, un nedrept b s'a'ndepărtat de ea,
acela a pierit în furia cu care şi-a ucis fratele.

Fc 04:8

4
Când, din pricina lui, a fost pământul înecat,
înţelepciunea l-a mântuit încă o dată,
mânându-l pe cel drept cu ajutorul unui lemn obişnuit. c

Fc 07:1 Fc 07:12 Fc 07:21-23

5
Şi când, laolaltă'n răutatea lor, neamurile s'au amestecat d,
ea l-a recunoscut pe cel drept, l-a păzit fără prihană în faţa lui Dumnezeu
şi l-a păstrat puternic când a fost să-l doboare mila de copilul său.

Fc 11:2 Fc 14:15 Fc 22:6

6
Ea l-a scăpat pe cel drept din prăpădul celor răi
când a fugit el de focul coborât peste cele cinci cetăţi.

Fc 19:16-17 Fc 19:22 Fc 19:24

7
Şi, martor al nelegiuirii lui,
acest ţinut pustiu fumegă şi azi;
pomii dau roade ce nu se coc la vreme
şi-un stâlp de sare se înalţă în amintirea unui suflet necredincios.

Fc 19:20-21 Lc 17:31-32 2Ptr 02:6 Iuda 01:7

8
Căci, pentru faptul de a se fi îndepărtat de înţelepciune,
ei nu numai că au căzut în nenorocirea de a nu cunoaşte binele,
dar le-au lăsat celor vii un monument al nebuniei lor,
aşa încât ticăloşia lor să nu rămână ascunsă.

Sol 02:13

9
Înţelepciunea însă i-a scos din suferinţă pe credincioşii ei.

Sol 04:16

10
Ea l-a călăuzit pe drepte cărări
pe dreptul ce fugea de mânia unui frate;
ea i-a arătat împărăţia lui Dumnezeu
şi i-a dăruit cunoaşterea lucrurilor sfinte;
ea l-a făcut să izbândească în ostenelile lui
şi spor i-a dat în strădanii;

Fc 28:7

11
ea l-a ajutat împotriva lăcomiei celor ce îl asupreau
şi ea l-a făcut bogat;

Fc 31:7

12
ea l-a păzit de vrăjmaşi
şi l-a ocrotit de cei care-i întindeau curse;
ea i-a dat biruinţă într'o luptă crâncenă,
pentru ca el să ştie că evlavia e mai puternică decât orice.

Fc 32:28 1Tim 04:8

13
Ea este cea care nu l-a părăsit pe dreptul vândut,
ci l-a ferit de păcat;

Fc 37:28 Fc 39:12

14
ea s'a coborât cu el în groapă,
ea nu l-a părăsit în lanţurile lui
până ce i-a dat sceptrul regal
şi putere asupra celor ce-l asupreau;
ea i-a dovedit pe pârâşii lui ca fiind mincinoşi
şi i-a dat mărire veşnică.

Fc 39:21 Fc 40:14 Fc 41:40-41 Fc 45:8 Ps 104:21-22

15
Ea a eliberat poporul sfânt şi seminţia nevinovată
de neamul care le asupreau.

Ies 12:37

16
Ea a intrat în sufletul unui rob al Domnului
şi cu semne şi minuni a ţinut piept unor regi de temut.

Ies 04:11

17
Celor sfinţi le-a dat plată ostenelilor lor,
ea i-a călăuzit pe o cale minunată,
ea le-a fost acoperământ ziua
şi lumină de stele noaptea.

Ies 03:21-22 Ies 13:21 Mt 13:43

18
Ea i-a trecut prin Marea Roşie
şi i-a purtat prin ape mari,

Ies 14:22

19
în timp ce-i îneca pe vrăjmaşii lor,
după care i-a ridicat din adâncurile genunii.

Ies 14:31 Ps 077:13

20
Astfel că drepţii i-au jefuit pe cei necredincioşi,
au lăudat, Doamne, numele Tău cel sfânt
şi, cu o singură inimă, Ţi-au lăudat mâna care se luptase pentru ei;

Ies 12:35 Ies 15:1

21
căci înţelepciunea a deschis gura celor muţi
şi limba pruncilor a făcut-o limpede.

Ies 04:11-12

[ VTVechiul Testament

[ SolCartea Înţelepciunii lui Solomon
[ Cap. 11 ]CAPITOLUL 11
Din pustia Sinai, privire înapoi spre Egipt.
1
Ea le-a sporit lucrările prin mâna unui sfânt profet.

Ies 15:23

2
Au străbătut o pustie nelocuită
şi şi-au întins corturile în locuri neumblate.
3
Au ţinut piept duşmanilor şi i-au dat înapoi pe potrivnici.

Ies 17:8-10

4
În setea lor, Te-au chemat:
apă li s'a dat dintr'o stâncă seacă
şi din piatră aspră şi-au astâmpărat setea.

Ies 17:6 Nm 20:11 Ps 077:15-16 Ps 104:41 Is 48:21 1Co 10:4

5
Astfel, ceea ce pentru vrăjmaşii lor fusese pedeapsă
lor le-a fost binecuvântare la vreme de nevoie. a
6
Şi'n locul izvorului nesecat al marelui fluviu,
tulburat cu sânge noroios

Ies 07:20

7
– pedeapsă pentru o poruncă ucigătoare de copii –,
le-ai dat [alor Tăi], celor deznădăjduiţi, apă din belşug,

Ies 01:16

8
arătându-le prin setea de care suferiseră
cum i-ai pedepsit Tu pe vrăjmaşii lor.
9
Prin încercările lor – care nu erau altceva decât certări ale milei –
au înţeles cum erau chinuiţi nelegiuiţii sub judecata mâniei,

Dt 08:2 1Co 11:32

10
căci pe ei i-ai încercat ca un părinte care dojeneşte,
dar pe aceia i-ai pedepsit ca un rege neîndurător, care osândeşte.

1Co 11:32

11
Şi cei de-acolo, şi cei de-aici sufereau deopotrivă,
12
de vreme ce-i cuprindea o îndoită tristeţe
şi suspinau la amintirea a ceea ce se petrecuse;
13
când însă au priceput că ceea ce pentru ei fusese pedeapsă
era spre binele celorlalţi, L-au recunoscut pe Domnul;
14
căci Acela pe care odinioară L-au lepădat şi L-au avut de batjocură
la urma urmelor s'au minunat de El,
după ce suferiseră de o sete alta decât a celor drepţi. b

Ies 02:3 Ies 05:2

15
Dar pentru gândurile lor nebuneşti şi vinovate
care-i duceau în rătăcire
şi îi făceau să se'nchine la reptile bezmetice
şi la fiare becisnice,
Tu le-ai trimis, ca pedeapsă, o hoardă de dobitoace becisnice,

Lv 26:14

16
pentru ca ei să ştie că-au fost pedepsiţi pe unde-au păcătuit. c

Sol 12:24 Sol 12:27 Sol 15:18 Rm 01:27

17
Mâna Ta cea atotputernică
– aceea care a făcut lumea dintr'o materie fără chip – d
nu s'a împiedicat să trimită asupră-le o gloată de urşi sau de lei fioroşi,

Lv 26:22 2 24: Ir 08:14 Ir 08:17

18
sau chiar fiare necunoscute, făcute pe loc, pline de turbare,
scoţând pe nări suflare'nflăcărată,
răspândind un fum puturos
sau scăpărând din ochi fulgere înfricoşătoare,

Lv 26:22 Nm 21:6 Sol 12:9 Ir 08:17

19
în stare nu numai să-i spulbere cu răutatea lor,
ci să-i nimicească prin simpla lor cumplită'nfăţişare.

Lv 26:22 Ir 08:17

20
Dar şi fără aceasta, ei puteau pieri doar la o suflare,
urmăriţi de dreptatea răzbunătoare,
vânturaţi de suflarea puterii Tale.
Ci Tu pe toate le-ai rânduit cu măsură, număr şi cumpănă.

Ps 034:5 Is 41:16 Os 04:19

21
Căci marea Ta putere e pururi în slujba Ta,
şi cine-i va sta împotrivă tăriei braţului Tău?

Rm 09:19

22
Întreaga lume e pentru Tine ca un grăunte în cumpănă,
ca stropul din roua dimineţii căzută pe pământ.
23
Dar Tu ai milă de toţi, tocmai fiindcă poţi totul,
Tu închizi ochii asupra păcatelor oamenilor pentru ca ei să se pocăiască.

Mi 07:18 Rm 02:4

24
Căci Tu iubeşti tot ceea ce există
şi nu Te dezguşti de nimic din ceea ce ai făcut;
că dac'ai fi urât ceva, nu l-ai fi plăsmuit.

Sol 12:13

25
Şi cum ar fi rămas ceva, dacă Tu nu l-ai fi vrut?
sau cum s'ar fi păstrat ceva, dacă Tu nu l-ai fi chemat?
26
ci Tu cruţi totul, de vreme ce totul e al Tău, Stăpâne, iubitorule al sufletelor! e

Iz 18:23 Iz 18:32 Sol 12:16

[ VTVechiul Testament

[ SolCartea Înţelepciunii lui Solomon
[ Cap. 12 ]CAPITOLUL 12
Răbdarea lui Dumnezeu e nemărginită.
1
Căci Duhul Tău cel nestricăcios se află'n toate lucrurile.

Ps 138:8 Sol 01:7 Sir 24:5

2
De aceea-i pedepseşti cu măsură pe cei care cad,
Tu îi dojeneşti, amintindu-le de ce-au păcătuit,
pentru ca, scuturându-şi răul, să creadă în Tine, Doamne.

Ir 10:24

3
Că pe vechii locuitori ai Ţării Sfinte a

Dt 09:5

4
i-ai urât din pricina deprinderilor lor nelegiuite,
vrăjitoríi şi jertfe necurate.

Lv 18:3

5
Pe acei nemiloşi ucigaşi de copii,
pe cei ce mâncau măruntaie la ospeţe cu carne de om şi cu sânge,
pe cei vârâţi în tainice sfaturi,

Dt 12:31 Dt 18:10 Ir 19:5

6
pe acei părinţi ucigaşi de fiinţe fără apărare
Tu i-ai vrut să piară prin mâinile părinţilor noştri,
7
pentru ca această ţară, cea mai dragă Ţie din toate,
să primească cinstita colonie a fiilor lui Dumnezeu. b
8
Şi totuşi, chiar pe-aceia i-ai cruţat, de vreme ce şi ei erau oameni,
şi ai trimis viespi să meargă'naintea oastei Tale
ca să-i nimicească încetul cu încetul.

Ies 23:27-28 Dt 07:20

9
Nu că n'ai fi putut să-i dai pe cei necredincioşi în mâinile celor drepţi într'un război ca lumea,
sau să-i nimiceşti doar dintr'o lovitură – prin fiare fioroase sau printr'o vorbă aspră –,

Sol 11:18

10
ci, judecându-i încetul cu încetul, ai lăsat loc pentru pocăinţă,
cu toate că ştiai că firea lor e vicleană,
că răutatea le era înnăscută
şi că felul lor de a gândi nu se va schimba în veac,

Fc 08:21 Ies 23:30 Dt 07:23 Ir 13:23 Rm 02:4 Ap 02:21

11
fiind ei dintru început sămânţă blestemată.
Şi nici că Te-ai teme Tu de cineva
le-ai trecut cu vederea păcatele.

Fc 09:25

12
Căci cine Ţi-ar zice: „Ce-ai făcut?“,
sau cine va sta împotriva judecăţii Tale?
şi cine Te va da în judecată că ai nimicit nişte neamuri pe care Tu le-ai făcut?
şi cine-Ţi va veni în faţă ca răzbunător al unor oameni nedrepţi?

Rm 09:20

13
Că'n afară de Tine nu este un Dumnezeu care să aibă grijă de toate
şi căruia să-i arăţi că judecăţile Tale n'au fost nedrepte.

Sol 11:24 1Ptr 05:7

14
Nu există rege sau împărat care să-ţi ceară socoteală pentru aceia pe care Tu i-ai pedepsit.
15
Ci, de vreme ce eşti drept, Tu cârmuieşti lumea cu dreptate
şi socoţi că a-l osândi pe cel ce nu trebuie pedepsit
nu e pe potriva puterii Tale.
16
Da, puterea Ta este începutul dreptăţii:
fiind Stăpân a toate, pe toate Tu le cruţi.

Ps 144:9 Sol 11:26 Rm 11:32

17
Tăria Ta le-o arăţi celor ce nu cred în atotputernicia Ta
şi înfrunţi cutezanţa celor ce o cunosc;

Ir 08:17

18
dar Tu, stăpân pe propria-Ţi putere, judeci cu îngăduinţă
şi ne cârmuieşti cu mare bunătate;
Tu n'ai decât să vrei, şi-acolo Ţi-e puterea.

Ps 102:10 Ir 08:17

19
Prin lucruri ca acestea Ţi-ai învăţat poporul
că omul drept trebuie să fie iubitor de oameni,
iar fiilor Tăi le-ai dat o bună nădejde
că păcatele pot fi urmate de pocăinţă.

Ir 08:17

20
Că dacă pe cei ce erau vrăjmaşii copiilor Tăi
şi osândiţi la moarte, Tu i-ai pedepsit cu-atâta luare-aminte şi îngăduinţă,
dându-le timp şi loc spre a se dezbăra de răutatea lor,

Ies 08:31 Rm 02:4

21
atunci, cu câtă luare-aminte îi judeci Tu pe fiii Tăi,
Tu, Cel ce, prin jurăminte şi legăminte, le-ai făcut părinţilor lor făgăduinţe atât de frumoase!

Rm 11:24

22
Aşadar, în timp ce pe noi ne pedepseşti, pe vrăjmaşii noştri îi biciuieşti de o mie de ori mai mult,
pentru ca noi, atunci când judecăm, să ne gândim la bunătatea Ta,
iar când suntem judecaţi să ne bizuim pe milă.

1Co 11:32

23
De aceea, pe cei nedrepţi care şi-au trăit viaţa nebuneşte
i-ai chinuit cu propriile lor urâciuni c;
24
că ei au mers atât de departe pe căile rătăcirii,
încât luau drept dumnezei dobitoacele cele mai respingătoare şi mai dispreţuite,
înşelându-se ca pruncii care încă nu gândesc.

Sol 11:16 Sol 15:18 Rm 01:23

25
Şi tocmai de aceea, ca unor prunci fără minte,
le-ai trimis o pedeapsă de râs.
26
Dar cei ce nu s'au pătruns de această certare neînsemnată
vor avea de-a face cu o pedeapsă vrednică de Dumnezeu.

Sol 16:1

27
Pe cei care-i făceau să sufere şi pe care îi invidiau,
pe cei pe care-i credeau dumnezei şi de care erau pedepsiţi
i-au văzut limpede; iar pe Cel pe care altădată nu voiau să-L cunoască
L-au recunoscut drept Dumnezeu adevărat.
Iată de ce osânda cea mai de pe urmă a venit asupra lor. d

Ies 08:19 Sol 11:16

[ VTVechiul Testament

[ SolCartea Înţelepciunii lui Solomon
[ Cap. 13 ]CAPITOLUL 13
Închinarea la astre, la puterile naturale şi la idoli.
1
Găunoşi prin fire sunt toţi oamenii în care se află necunoaşterea lui Dumnezeu,
cei care, plecând de la bunurile văzute, n'au fost în stare să-L cunoască pe Cel ce este a,
cei care, cercetând lucrările, nu L-au recunoscut pe Lucrător;

Sol 06:4 Bar 03:20 Rm 01:19-21

2
ci au socotit că focul sau vântul sau aerul iute
sau bolta înstelată sau apa năvalnică sau luminătorii cerului,
ei sunt dumnezei cârmuitori ai lumii!

Dt 04:19 Dt 04:23 FA 07:42

3
Şi dacă, încântaţi de frumuseţea lor, ei i-au luat drept dumnezei,
să ştie ei cu cât Stăpânul acelora e mai presus,
căci El e Însuşi Făcătorul frumuseţii în care le-a făcut.

Sir 43:5 Rm 01:20

4
Şi dacă ei se minunează de puterea şi lucrarea lor,
atunci din ele să priceapă cu cât mai puternic este Cel ce le-a făcut;
5
căci din măreţia şi frumuseţea făpturilor
poţi, prin alăturare, să-L vezi pe Cel ce le-a înfăptuit.

Rm 01:20

6
Cu toate acestea, ei nu merită decât o mică învinuire;
poate că nu s'au îndepărtat decât spre a-L căuta pe Dumnezeu şi vrând să-L afle;

FA 14:17 FA 17:27

7
odată ajunşi la lucrările Lui, ei le cercetează
şi, văzându-le, se încredinţează că ceea ce văd e frumos.

Rm 01:19

8
Cu toate acestea, ei nu mai sunt de iertat:

Ps 113:15 Ps 134:16

9
dac'au fost în stare să agonisească destulă ştiinţă
spre a sfredeli lumea cu mintea,
cum de nu L-au putut ei descoperi pe Stăpân?

Ps 113:15 Ps 134:16

10
Vai însă celor ce şi-au pus nădejdea în lucruri fără viaţă,
celor ce au numit dumnezei lucruri făcute de mâini omeneşti: b
aur, argint, lucrate cu meşteşug, chipuri de animale,
piatră netrebnică, cioplită de mână'nvechită.

Ps 113:15 Ps 134:16 Ir 10:4 FA 17:29 Rm 01:23

11
Şi iată-l pe un lemnar: taie un copac uşor de lucrat,
îl descojeşte cu grijă,
îl lucrează cu îndemânare
şi face din el o unealtă folositoare vieţii.

Is 40:19 Is 44:13 Ir 10:3 Ir 16:20

12
Cât despre rămăşiţele lucrării lui,
le foloseşte să-şi fiarbă demâncarea şi se satură.
13
Iar ceea ce a mai rămas şi care nu-i bun de nimic
– o bucată de lemn strâmb şi noduros –
îl ia şi-l ciopleşte ca să-i treacă de urât
şi, potrivindu-l şi meşterindu-l,
îi dă chip de om,

Is 44:12 1Co 08:4

14
sau îl face să semene c'un animal de nimic,
îl vopseşte în roşu, ca şi cum ar avea piele cu sânge,
şi i-a ascuns toate metehnele.

1Co 08:4

15
Apoi îi face în perete o locuinţă pe potrivă
şi-l întăreşte cu cuie de fier.

1Co 08:4

16
Aşa are grijă ca el să nu cadă,
ştiind că singur nu se poate ajuta;
căci el nu-i decât un chip şi are nevoie de ajutor.

1Co 08:4

17
Cu toate acestea, dacă vrea să se roage pentru bunurile lui, pentru căsnicie, pentru copiii lui,
nu se sfieşte să-i vorbească acestui lucru fără viaţă;
cere sănătate de la cel slab,

1Co 08:4

18
cere viaţă de la un mort,
cere ajutor de la cel ce nu ştie să facă nimic,
cere bună călătorie de la cel ce nu poate merge pe picioare;

Ir 03:23 Epist 01:34 1Co 08:4

19
pentru un câştig, pentru o pricină, pentru izbânda mâinilor sale
el cere putere de la cel ce are mâinile cele mai neputincioase!

Epist 01:34 1Co 08:4

[ VTVechiul Testament

[ SolCartea Înţelepciunii lui Solomon
[ Cap. 14 ]CAPITOLUL 14
Închinarea la idoli; începutul ei.
1
Un altul, vrând să călătorească pe apă şi să înfrunte cumplitele valuri,
se roagă cu strigăt la un lemn mult mai şubred decât corabia care îl poartă.

Iona 01:5

2
Căci această corabie a fost făcută din pofta de câştig
şi a întruchipat-o agerimea meşterului;

Iona 01:5

3
dar ceea ce o cârmuieşte, Părinte, este Pronia,
căci Tu ai pus un drum chiar şi pe mare,
şi'n valuri o cărare fără greş,

Is 13:14 Is 14:21

4
arătând astfel că Tu poţi să izbăveşti din orice,
aşa încât cineva, chiar dacă nu are ştiinţa corăbierului, să poată porni pe mare.

Ies 43:2 Iona 02:3

5
Tu nu vrei ca lucrarea înţelepciunii Tale să fie stearpă;
iată de ce oamenii îşi încredinţează viaţa chiar unei mici bucăţi de lemn,
străbat valurile pe o plută şi ajung sănătoşi şi teferi. a
6
Iar în vremurile vechi, în timp ce mândrii uriaşi piereau,
nădejdea lumii s'a regăsit pe o plută
şi, cârmuită de mâna Ta, le-a lăsat veacurilor viitoare sămânţa unei generaţii noi. b

Fc 06:4 Fc 07:7 Fc 07:13

7
Căci binecuvântat e lemnul prin care vine dreptatea,

1Ptr 03:20

8
dar blestemat [idolul] făcut de mână – el şi cel care l-a făcut;
acesta din urmă, fiindcă l-a lucrat, iar acela pentru că, fiind stricăcios, a fost numit dumnezeu.

Ps 113:12-15 Ps 134:15-17

9
Căci Dumnezeu urăşte, deopotrivă, pe cel nelegiuit şi nelegiuirea lui,

Ps 005:4-5

10
iar lucrul şi lucrătorul vor fi deopotrivă pedepsiţi.
11
Fi-va o cercetare pentru idolii neamurilor,
fiindcă urâciune au devenit între făpturile lui Dumnezeu,
pietre de poticnire pentru sufletele oamenilor,
laţ pentru picioarele nemintoşilor.

Ir 46:25

12
Gândul plăsmuirii de idoli a fost începutul aprinderii spre desfrâu,
născocirea lor a fost stricarea vieţii.

Ies 34:15 Iz 16:15 Os 02:7

13
Căci ei n'au fost de la început şi nu vor fi pentru'ntotdeauna;
14
intrarea lor în lume s'a făcut prin slava deşartă a oamenilor,
aşa că'n scurt timp vor avea un sfârşit.

Sol 09:5-6 Ga 05:26

15
Un tată, cuprins de întristare înainte de vreme
pentru fiul său de-abia răpit din lume,
îi face acestuia un chip
şi astfel, pe cel care ieri nu era decât un om mort
îl cinsteşte acum ca pe un dumnezeu
şi le lasă alor săi mistere şi rituri c;

Rm 01:23

16
apoi, cu vremea, obiceiul se întăreşte şi e păzit ca o lege.
Chipurile cioplite primesc cinstire şi prin poruncile unor cârmuitori tirani: d

Dn 03:5

17
oameni care, trăind departe, nu puteau să-i cinstească de-a dreptul,
făceau o asemuire a chipului de departe
şi-şi făceau apoi un chip văzut al tiranului pe care-l cinsteau;
în acest fel, îl linguşeau pe cel de acolo ca şi cum ar fi fost de faţă.
18
Chiar şi pe cei ce nu-l cunoşteau,
ambiţia meşterului i-a făcut să-şi însuşească închinarea;
19
fiindcă acela, voind să placă stăpânului,
şi-a pus tot meşteşugul să facă asemănarea mai frumoasă chiar decât izvodul;
20
iar gloata, atrasă de farmecul lucrării,
îl socotea de acum drept vrednic de'nchinare
pe cel pe care, până ieri, îl cinsteau ca pe un om.
21
Şi iată cum a devenit o capcană pentru viaţă:
oameni apăsaţi de nenorociri sau de tiranie
au dat pietrelor şi lemnelor numele căruia nimic în lume nu-i răspunde.

Ir 04:1

22
Dar nu le-a fost de-ajuns că s'au îndepărtat de cunoaşterea lui Dumnezeu,
ci, în timp ce necunoaşterea îi făcea să trăiască într'un război necurmat,
unor astfel de rele le-au dat numele de „pace“! e

FA 19:24

23
Cu jertfele lor ucigătoare de copii, cu misterele lor neguroase,
cu beţiile lor crunte după deprinderi deşănţate,

Dt 18:10 Ir 07:9 Ir 07:31 Ir 19:5

24
ei nu mai păstrează nici un fel de curăţie, nici în viaţă, nici în căsnicie:
unul îl ucide pe altul prin trădare sau îl răneşte prin desfrâu.

Ir 05:8

25
Pretutindeni, de-a valma, sânge şi omor, furtişag şi vicleşug,
stricăciune, necredincioşie, răzvrătire, jurământ strâmb,

Ir 07:9 Rm 01:29

26
prigonirea celor buni, uitarea binefacerilor,
pângărirea sufletelor, păcatul împotriva firii f,
neorânduiala în căsnicie, adulterul şi destrăbălarea.

Rm 01:24

27
Căci închinarea la idoli fără nume
e începutul, pricina şi sfârşitul oricărui rău,
28
fie că-şi împing desfătările pân'la nebunie,
fie că profeţesc minciuni,
fie că trăiesc în nedreptate,
fie că pe negândite jură strâmb:

Os 07:5

29
de vreme ce se'ncred în idoli fără viaţă,
ei nu aşteaptă nici o pedeapsă a celui ce-a jurat strâmb. g
30
Cu toate acestea, o dreaptă pedeapsă le va veni din două părţi:
fiindcă, închinându-se la idoli, au cugetat greşit despre Dumnezeu
şi fiindcă au jurat strâmb împotriva dreptăţii, în dispreţul a tot ce e sfânt.
31
Căci nu puterea idolilor pe care s'au jurat,
ci pedeapsa cuvenită păcătoşilor,
aceea urmăreşte fără'ncetare păcatul nelegiuiţilor.

[ VTVechiul Testament

[ SolCartea Înţelepciunii lui Solomon
[ Cap. 15 ]CAPITOLUL 15
Israel nu e idolatru, dar Egiptenii sunt.
1
Iar Tu, Dumnezeul nostru, eşti bun şi adevărat,
îndelung-răbdător şi cârmuind totul cu milă.

Ies 34:6 Ps 102:8

2
Chiar când păcătuim, tot ai Tăi suntem, căci noi Îţi cunoaştem puterea;
dar nu vom păcătui, ştiind că ne numărăm printre ai Tăi.

1In 02:1-2

3
Că a Te cunoaşte pe Tine, aceasta e dreptatea întreagă
şi a-Ţi cunoaşte puterea, aceasta-i rădăcina nemuririi.

Ir 09:23 In 17:3

4
Meşteşugitele născociri ale oamenilor nu ne-au înşelat,
nici truda deşartă a zugravilor
– chipuri mânjite cu felurite vopsele,
5
a căror înfăţişare aţâţă patima nemintoşilor
cu dorinţa de a face chipul neînsufleţit al unei închipuiri moarte.
6
Iubitori ai răului şi vrednici de astfel de nădejdi
sunt şi cei ce-l fac, şi cei ce-l doresc, şi cei ce se închină la el.

Sol 01:16

7
Iată-l pe olarul care cu migală frământă lutul moale
şi plăsmuieşte fiece vas în folosul nostru.
Din acelaşi lut a plăsmuit
vasele menite folosului de cinste,
dar şi pe cele, asemănătoare, cu o menire contrară;
dar care anume din cele două, care va fi menirea fiecăruia,
el, olarul, el e cel ce hotărăşte.

Ir 18:6 Sir 38:29 Rm 09:21 Rm 09:24

8
Apoi – cu nelegiuită trudă! – din acelaşi lut plăsmuieşte o zeitate deşartă,
el, cel ce cu puţin înainte a fost făcut din pământ
şi care, puţin după aceea, se va întoarce în pământul din care a fost luat,
atunci când i se va cere sufletul care-i fusese împrumutat.

Fc 02:7 Fc 03:19 Ecc 12:7 Lc 12:20

9
Cu toate acestea, nu-i pasă că va muri şi că viaţa-i e scurtă,
ci se ia la'ntrecere cu meşterii aurari şi argintari,
face şi el ce fac făurarii de aramă
şi crede că-i mare scofală să plăsmuieşti minciuni.

Jd 17:4 Is 40:19

10
Cenuşă-i este inima! mai de nimic decât pământul îi e nădejdea!
mai de plâns decât lutul îi e viaţa!
11
Căci nu L-a cunoscut pe Cel ce l-a plăsmuit,
pe Cel ce i-a insuflat un suflet lucrător
şi i-a suflat un duh plin de viaţă; a

Fc 02:7

12
ci a crezut că viaţa noastră-i o joacă de copii
şi traiul nostru, târg pentru câştig:
„Fiindcă – zice el – eu trebuie să câştig prin orice fel de mijloc, chiar dacă-i rău“.

1Tim 06:5 Iac 04:13

13
Cel ce face din humă vase ce se sparg şi chipuri idoleşti
ştie mai mult decât toţi ceilalţi că el păcătuieşte.

Dt 04:16 Dt 05:2 Ap 09:20

14
Dar toţi aceştia sunt mai nebuni şi mai de plîns decât sufletul unui copil,
ei, vrăjmaşii poporului Tău, cei ce l-au asuprit, b
15
fiindcă ei i-au luat drept dumnezei pe toţi idolii neamurilor,
cei ce au ochi care nu pot vedea,
nări pe care nu pot respira,
urechi care nu aud,
nici degete la mâini care să pipăie
şi nici picioare care să meargă.

Ps 113:12-15 Ps 134:15-17

16
Căci cel ce i-a făcut e om,
cel ce i-a plăsmuit e suflet de împrumut; c
căci nici un om nu poate plăsmui un dumnezeu care să-i semene;
17
fiind muritor, cu mâinile lui nelegiuite nu poate face decât ceva mort.
El preţuieşte mai mult decât idolii la care se'nchină:
el, cel puţin, a trăit odată, dar aceia, niciodată!
18
Ei se închină dobitoacelor celor mai urâcioase,
că acelea, puse alături, sunt unele mai rele decât altele.

Iz 08:10 Sol 11:16 Sol 12:24

19
În ele n'au nimic frumos, aşa încât, văzându-le, să-ţi stârnească vreo dorinţă:
ele sunt în afara laudei lui Dumnezeu şi a binecuvântării Lui.

[ VTVechiul Testament

[ SolCartea Înţelepciunii lui Solomon
[ Cap. 16 ]CAPITOLUL 16
Egiptenii şi-au atras pedepse, Israeliţii, binecuvântare.
1
Iată de ce pe drept au fost ei pedepsiţi prin făpturi ce le semănau
şi chinuiţi de mulţime de fiare.

Ies 08:24 Sol 12:26

2
Pentru poporul Tău, însă, în locul acestei pedepse ai arătat bunăvoinţă
şi, spre a le potoli pofta nebună,
le-ai pregătit ca hrană
o mâncare neobişnuită: prepeliţe,

Ies 16:12-13 Nm 11:31 Ps 077:24

3
în aşa fel încât, în ciuda poftei lor de mâncare,
aceia a, faţă'n faţă cu înfăţişarea scârboasă
a jivinelor trimise împotriva lor b,
şi-au pierdut fireasca poftă de mâncare,
în timp ce aceştia, după oarecare lipsă,
au avut parte de o hrană neobişnuită.

Ies 08:21

4
Se cuvenea deci ca peste aceia – asupritorii –
să se abată o foamete neiertătoare,
dar acestora le era de-ajuns să li se arate
cum erau chinuiţi vrăjmaşii lor.
5
Fiindcă, atunci când peste ei a venit
furia grozavă a fiarelor sălbatice
şi când piereau de muşcăturile şerpilor întortocheaţi,
mânia Ta n'a mers pân'la capăt;

Nm 21:6 1Co 10:9

6
ci au fost tulburaţi spre îndreptare
şi pentru scurtă vreme
şi având un semn de mântuire, care să le amintească de poruncile legii:

In 03:14 1Co 10:9

7
cel ce se întorcea spre el c era mântuit,
dar nu de ceea ce avea în faţă,
ci de Tine, Mântuitorul tuturor.

Nm 21:9 In 03:14

8
Şi prin aceea le-ai dovedit vrăjmaşilor noştri
că Tu eşti Cel ce mântuieşti de orice rău;

Ps 003:8 2Tim 04:8

9
căci aceia mureau de înţepătura lăcustelor şi a muştelor,
dar fără ca aceasta să le fie leac pentru suflet;
căci vrednici erau ei de o astfel de pedeapsă,

Ies 08:24 Ies 10:4 Ps 104:31 Ap 09:3

10
dar pe robii Tăi nu i-au răpus nici măcar dinţii şerpilor veninoşi,
căci mila Ta le-a venit în ajutor şi i-a vindecat.

Ap 09:7

11
Muşcaţi erau (deşi repede vindecaţi), ca să-şi aducă aminte de poruncile Tale,
ca nu cumva, căzuţi în adâncă uitare,
să fie înstrăinaţi de la binefacerile Tale.
12
Că nu iarbă de leac i-a vindecat, şi nici alifie,
ci cuvântul Tău, Doamne, cel ce pe toate le vindecă.

Ps 106:20

13
Tu eşti Cel ce ai putere asupra vieţii şi a morţii,
cel ce cobori pe cineva în moarte d şi-apoi îl ridici.

Dt 32:39 2 6: Ps 067:20 13 2: Mt 16:18

14
În răutatea lui, omul poate să ucidă,
dar el nu poate să aducă înapoi duhul care a plecat,
şi nici să scoată sufletul pe care moartea l-a primit.

Iov 14:10

15
De mâna Ta nu poate scăpa nimeni.

Iov 10:7 Rm 02:3

16
Nelegiuiţii care n'au vrut să Te cunoască
au fost pedepsiţi de tăria braţului Tău:
ape năprasnice, grindină, puhoaie cumplite i-au chinuit şi focul i-a mistuit.

Ies 09:23 Ps 077:47-48 Ps 104:32 Sol 19:20

17
Şi iată minunea: în apă – care stinge totul –
focul ardea şi mai tare,
căci întreaga făptură sare la luptă în ajutorul celor drepţi.

Ies 09:22-25 Sol 19:20

18
Căci uneori flacăra se domolea,
ca nu cumva să ardă fiarele trimise asupra nelegiuiţilor
şi ei, văzând aceasta, să ştie că-s urmăriţi de judecata lui Dumnezeu;
19
alteori focul ardea în apă mai mult decât îi este puterea,
ca să nimicească roadele unui pământ nedrept.
20
Dar poporului Tău, dimpotrivă, i-ai dat o hrană îngerească
şi pâine gata făcută le-ai trimis din cer, fără ca ei să se ostenească,
plină de dulceaţă şi pe placul tuturor:

Ies 16:4 Ies 16:14-15 Ies 16:31 Nm 11:7 Dt 08:16 Ps 077:24 In 06:31 1Co 10:3

21
plină de dulceaţa Ta pentru fiii Tăi,
ea se făcea pe potriva gustului fiecăruia
şi devenea ceea ce voia fiecare.

1Ptr 02:3

22
Zăpada şi gheaţa răbdau focul fără să se topească:
se ştia astfel că focul ardea în grindină şi se învăpăia sub ploaie,
făcea astfel ca să nimicească recoltele vrăjmaşilor,

Ies 09:23-24 Ap 08:7

23
în vreme ce, dimpotrivă, ca să-i hrănească pe cei drepţi
îşi uita până şi puterile lui fireşti.
24
Fiindcă făptura care-Ţi slujeşte Ţie, Cel ce ai făcut-o,
se încordează când e să-i pedepsească pe cei nedrepţi
şi se slăbeşte când e să le facă bine celor ce se încred în Tine.

Ies 09:14

25
Iată de ce, atunci când ea se schimba în felurite chipuri,
ea se punea în slujba darului Tău, cel ce hrăneşte totul,
după dorinţa celor ce se aflau în nevoie,
26
în aşa fel încât fiii Tăi pe care i-ai iubit, Doamne, să înţeleagă
că nu feluritele soiuri de roade îl hrănesc pe om,
ci cuvântul Tău, care-i ţine'n viaţă pe cei ce cred în Tine.

Dt 08:3 Mt 04:4 Lc 04:4

27
Căci ceea ce nu era nimicit de foc
se topea la uşoara atingere a unei raze de soare,

Sol 19:21

28
ca să se priceapă că trebuie să-Ţi mulţumim înainte de răsăritul soarelui
şi să ne rugăm Ţie începând cu revărsatul zorilor;
29
nădejdea celui nemulţumitor se va topi precum chiciura iarna
şi se va scurge ca o apă netrebnică.

Sol 05:14-15

[ VTVechiul Testament

[ SolCartea Înţelepciunii lui Solomon
[ Cap. 17 ]CAPITOLUL 17
Egiptenii, robi ai întunericului.
1
Mari şi de nepătruns sunt judecăţile Tale;
iată de ce sufletele neînvăţate s'au rătăcit. a

Rm 11:33

2
Atunci când necredincioşii se gândeau să asuprească un neam sfânt
zăceau înrobiţi în întuneric, în piedicile unei nopţi lungi,
închişi sub propriile lor acoperişuri,
izgoniţi din veşnica purtare de grijă.

Ies 10:21

3
Şi când socoteau că vor rămâne ascunşi în tainicele lor păcate,
sub vălul întunecat al uitării,
risipiţi au fost, şi amarnic înspăimântaţi,
bântuiţi de năluci.
4
Căci ungherul care-i adăpostea nu-i apăra şi de frică;
în jurul lor răsunau zgomote înfricoşătoare
şi li se arătau vedenii posomorâte, cu chipuri de spaime.
5
Nu era nici un foc care să-i poată lumina
şi nici scânteietoarea lumină a stelelor
nu putea să lumineze acea noapte de groază.

Ies 10:23

6
O singură lumină li se ivea:
o flacără de foc aprinsă de la sine, semănând groază,
iar ei, înspăimântaţi de o asemenea vedenie,
luau ceea ce vedeau drept mai rău decât ceea ce nu vedeau.
7
Meşteşugurile vrăjitorilor nu mai puteau nimic
şi îngâmfarea lor că ştiu ceva ieşise de ruşine;

Ies 07:22 Ies 08:7 Ies 08:18 Ies 09:11

8
ei, care ziceau că pot izgoni spaimele şi tulburările din inima bolnavă,
chiar ei zăceau betegi de-o ruşinoasă spaimă.
9
Chiar dacă nimic grozav nu le dădea spaime,
o trecere de fiare, un şuier de reptilă îi copleşeau de groază
şi se topeau de frică şi tremurau de spaimă
şi închideau ochii ca să nu mai vadă acest văzduh
de care nu puteau să scape.
10
Căci viclenia, osândită de propria ei răutate
şi apăsată de conştiinţă, îşi măreşte de-a pururi nenorocirea,
11
căci teama nu e altceva decât trădarea ajutoarelor îmbiate de cugetare;

Lv 26:36 Dt 28:66

12
cu cât mai puţin te reazemi pe ele lăuntric,
cu atât necunoaşterea e mai grea decât pricina care aduce chinul.

Iov 18:11 Sir 22:18

13
Dar ei, în noaptea aceea neputincioasă,
ivită din adâncurile unui iad neputincios,
căzuţi într'un somn fără nici o putinţă,
14
când că erau bântuiţi de arătări pocite,
când că erau încremeniţi de trădarea inimii lor,
căci o groază neaşteptată şi năprasnică îi cuprinsese.

Ies 10:21

15
Şi tot aşa celălalt, oricare ar fi fost, cel ce cădea în ea,
se pomenea închis ca într'o temniţă fără zăvoare.
16
Fie plugar, fie cioban,
fie lucrător la muncile câmpului,
dacă era apucat fără veste, îndura această nenorocire fără scăpare;
17
căci toţi erau ferecaţi cu acelaşi lanţ de'ntuneric.
Vântul care suflă,
cântul încântător al păsărilor din desişuri,
zgomotul galopant al unui şuvoi de apă,
18
bubuitul stâncilor în prăvălire,
fuga nevăzută a animalelor săritoare,
răcnetul fiarelor cumplite,
ecoul ce se sparge în peşterile munţilor,
toate acestea îi făceau să moară de spaimă.

2Ptr 02:4

19
Căci în timp ce întreaga lume era luminată de o lumină strălucitoare
şi nimeni nu era împiedicat în lucrul său,
20
numai peste ei se întindea o noapte grea,
chip al întunericului care avea să-i înghită.
Dar ei îşi erau loruşi o povară mai grea decât întunericul.

Mt 08:12

[ VTVechiul Testament

[ SolCartea Înţelepciunii lui Solomon
[ Cap. 18 ]CAPITOLUL 18
Israeliţii, beneficiari ai luminii. Din nou, Egiptul şi Israel.
1
În acest timp, pentru sfinţii Tăi a strălucea lumină mare.
Iar aceia b, care le auzeau glasurile fără să-i vadă la chip,
îi fericeau că nu înduraseră suferinţe,

Ies 10:22-23 FA 09:7 FA 21:9

2
le mulţumeau că nu s'au răzbunat după ce fuseseră chinuiţi
şi le cereau iertare pentru purtarea lor duşmănoasă.
3
În locul acestui [întuneric] Tu le-ai dat alor Tăi un stâlp de foc înflăcărat
ca să-i călăuzească într'o călătorie necunoscută:
soare nevătămător în slăvita lor strămutare.

Ies 13:21 Ies 14:24 Ps 077:14 Ps 120:6

4
Ceilalţi însă erau vrednici să fie lipsiţi de lumină şi să fie robi întunericului,
ca unii care-i ţineau închişi pe fii,
pe aceia prin care lumina cea nestricăcioasă a legii trebuia să-i fie dată lumii întregi.

Dt 33:2 Is 02:3 Sol 01:16 Sir 01:5

5
Când s'au hotărât să-i ucidă pe pruncii sfinţilor
şi când, din cei ameninţaţi, unul singur a scăpat,
Tu, spre a-i pedepsi, le-ai luat mulţime de copii
şi pe ei, pe toţi, i-ai înecat în ape năvalnice.

Ies 01:16 Ies 01:22 Ies 02:3 Ies 12:29 Ies 14:27

6
Părinţii noştri au ştiut mai dinainte de noaptea aceea
pentru ca, ştiind ei bine în ce jurăminte crezuseră,
să fie plini de curaj.

Ies 11:4

7
Iar poporul Tău a văzut şi mântuirea celor drepţi,
şi pieirea vrăjmaşilor,
8
căci precum i-ai pedepsit pe cei potrivnici,
tot aşa, chemându-ne pe noi, ne-ai preamărit.
9
Şi astfel copiii cei sfinţi ai celor buni jertfeau în taină c
şi au statornicit, într'un gând, această lege dumnezeiască:
sfinţii să fie părtaşi, deopotrivă,
la aceleaşi bunătăţi şi la aceleaşi primejdii;
încă de pe atunci cântau cântările părinţilor.
10
Îi îngâna strigătul bezmetic al vrăjmaşilor lor,
iar bocetele celor ce-şi plângeau copiii
se întindeau până departe.

Ies 12:30

11
Robul şi stăpânul erau loviţi de aceeaşi pedeapsă,
omul de rând îndura aceleaşi suferinţe ca şi regele.

Ies 12:29

12
Loviţi de aceeaşi moarte,
toţi aveau, deopotrivă, morţi fără număr;
cei rămaşi în viaţă nu erau destui ca să-i îngroape
de vreme ce, într'o singură clipă, tot ce era mai de seamă între urmaşii lor pierise.

Ies 12:29

13
Ei, care din pricina vrăjitoriilor nu voiseră să creadă,
atunci când le-au pierit întâii-născuţi
au mărturisit că acesta era poporul fiilor lui Dumnezeu.

Ies 07:11-13 Ies 12:29

14
Atunci când lina tăcere învăluia totul
şi noaptea ajungea la mijlocul curgerii ei,
15
Cuvântul Tău cel atotputernic a purces din înălţimea cerurilor, din tronul împărătesc,
ca un cumplit războinic în mijlocul unui pământ hotărât pieirii;
purtând, ca pe o sabie ascuţită, porunca Ta cea fără schimbare,

Ies 12:29

16
s'a oprit şi a umplut totul cu moarte:
ajungea pân'la cer şi înainta pe pământ.
17
Şi atunci, deodată, vise cu vedenii crunte i-au tulburat,
spaime năprasnice căzut-au peste ei.
18
Pe jumătate morţi, azvârliţi încoace şi încolo,
începeau să-şi dea seama de ce anume mor;
19
căci visele tulburătoare îi înştiinţaseră din vreme,
aşa ca ei să nu piară fără să ştie de ce erau nefericiţi.
20
În acest timp, încercarea morţii i-a atins şi pe cei drepţi
şi mulţi au fost loviţi în pustie, d
dar mânia Ta nu a ţinut multă vreme,

Nm 16:46 Nm 16:48

21
căci un om neprihănit s'a grăbit să-i apere;
având drept arme ale slujirii sale
rugăciunea şi tămâia de împăcare,
el a stat împotriva mâniei [Tale] şi a pus capăt nenorocirii,
arătându-se pe sine că este robul Tău.

Nm 16:45-46 Ps 105:23

22
Răzvrătirea a învins-o nu prin tăria trupului,
nu prin puterea armelor,
ci prin cuvânt L-a înduplecat pe Cel ce pedepsea,
amintindu-I jurămintele făcute părinţilor, precum şi legămintele.

Ps 105:23

23
Când morţii, căzuţi unii peste alţii, ajungeau grămezi,
el a stat la mijloc, a oprit mânia
şi i-a tăiat calea ce ducea spre cei vii.
24
Căci în veşmântul său cel lung era întreaga lume,
pe cele patru rânduri de pietre scumpe erau săpate slăvitele nume ale părinţilor,
iar pe diadema de pe capul său se afla Măreţia Ta.

Ies 28:23-25 Ies 28:36

25
În faţa lor, Nimicitorul s'a oprit şi s'a temut:
gustul mâniei Tale, doar el, era de-ajuns.

[ VTVechiul Testament

[ SolCartea Înţelepciunii lui Solomon
[ Cap. 19 ]CAPITOLUL 19
Prin Marea Roşie. Egiptul, mai vinovat decât Sodoma. Restaurarea naturii.
1
Dar asupra necredincioşilor s'a abătut pân'la sfârşit o mânie neîndurată,
căci El ştia dinainte ce aveau ei să facă
2
şi că după ce i-au lăsat pe ai Săi să plece şi le-au grăbit ieşirea
se vor răzgândi şi vor începe să-i urmărească.

Ies 14:5 Ies 14:8

3
Într'adevăr, când încă nu-şi isprăviseră jelania
şi încă plângeau pe mormintele morţilor lor,
un alt gând nebunesc le-a venit:
ca pe nişte fugari au început să-i urmărească
pe aceia pe care, prin rugăminţi, îi grăbiseră să plece.

Ies 12:30 Ies 14:5 Ies 14:8

4
La aceasta îi împingea destinul a de care erau vrednici
şi care i-a făcut să uite de trecut:
în acest fel, ei îşi adăugau pedeapsa care le mai lipsea
5
şi, în timp ce poporul Tău făcea o călătorie de necrezut b,
aceia au avut parte de o moarte neobişnuită.
6
Aceasta, deoarece întreaga făptură, în însăşi firea ei, primea o nouă alcătuire
supunându-se poruncilor Tale,
pentru ca fiii Tăi să fie păziţi nevătămaţi: c
7
norul care umbrea tabăra,
pământul uscat din care a ţâşnit apă,
Marea Roşie devenită trecătoare fără piedici,
valurile năvalnice, pajişte înverzită,

Ies 13:21 Ies 14:16 Ies 14:19

8
pe unde ocrotiţii mâinii Tale au trecut
cu ochii uimindu-se de minunile Tale.
9
La largul lor erau ca nişte cai
şi zburdau ca nişte miei
cântându-Te pe Tine, Doamne, Cel ce i-ai izbăvit.

Ies 15:1 Is 63:13

10
Din nou, îşi aminteau de cele petrecute în robie,
cum pământul, în loc de animale, a scos la iveală tăuni
şi cum Râul, în loc de peşti, a vărsat mulţime de broaşte.

Ies 08:3 Ies 08:6 Lc 11:11

11
Iar mai apoi au văzut cum păsările se pot naşte şi altfel
când ei, apăsaţi de poftă, au cerut mâncăruri mai gingaşe:

Ies 16:13

12
spre împlinirea poftei, prepeliţe li s'au ridicat din mare.

Ies 16:13 Nm 11:31

13
Dar peste cei păcătoşi s'au abătut pedepsele
– nu fără semnele prevestitoare ale unor fulgere tăioase –
şi după dreptate au pătimit pentru păcatele lor,
de vreme ce cu ură crâncenă se purtaseră faţă de străini.
14
Că unii n'au vrut să-i primească pe necunoscuţii care le veniseră d,
dar aceştia i-au supus robiei pe oaspeţii care le făcuseră bine. e

Ies 01:11

15
Mai mult: aceia îi primeau pe străini cu duşmănie,
16
pe când aceştia, după ce i-au primit sărbătoreşte pe cei ce se bucurau de aceleaşi drepturi ca şi ei,
i-au supus la cumplite corvezi.

Fc 45:17 Fc 47:6 Ies 01:14

17
Aşa că fost-au ei loviţi cu orbire
– precum aceia la porţile celui drept –
atunci când, învăluiţi de întuneric-beznă,
căutau fiecare un drum către propria lui uşă. f

Fc 19:11

18
Aşa că stihiile îşi schimbau între ele însuşirile,
precum la un instrument cu coarde notele schimbă măsura,
dar păstrează tonul
– ceea ce se poate vedea limpede din ceea ce s'a petrecut:
19
vietăţi de uscat deveneau vietăţi de apă,
înnotătoarele înaintau spre pământ,

Ies 14:22

20
focul în apă îşi sporea puterea,
iar apa îşi pierdea însuşirea de a stinge;

Ies 09:23 Sol 16:16-17

21
în schimb, flăcările nu mistuiau carnea animalelor plăpânde ce se apropiau de ele
şi nu topeau dumnezeiasca hrană
ce semăna cu bruma care se topeşte atât de uşor.

Ies 16:21 Sol 16:27

22
Tu întru toate, Doamne, Ţi-ai preamărit poporul
şi l-ai umplut de slavă,
nicicând nu l-ai trecut cu vederea,
ci'n toată vremea şi'n tot locul i-ai stat într'ajutor. g

[ VTVechiul Testament

[ SirCartea Înţelepciunii lui Isus, Fiul lui Sirah (Ecclesiasticul)
Cap. 1 CAPITOLUL 1
Izvorul înţelepciunii. Despre frica de Dumnezeu. Răbdarea şi stăpânirea de sine. Înţelepciune şi dreptate.
Cap. 2 CAPITOLUL 2
A fi tare în încercări.
Cap. 3 CAPITOLUL 3
Datorii faţă de părinţi. Smerenia. Despre mândrie. Milostenia.
Cap. 4 CAPITOLUL 4
Ajutorarea săracilor. Înţelepciunea spre bună-creştere. Înţelepciune şi dreptate.
Cap. 5 CAPITOLUL 5
Despre bogat şi păcătos. Stăpânirea de sine.
Cap. 6 CAPITOLUL 6
Stăpânirea de sine. Sfat împotriva trufiei. Prietenia adevărată şi cea falsă. A fi ucenicul înţelepciunii.
Cap. 7 CAPITOLUL 7
Sfaturi felurite. Despre copii, părinţi, preoţi. Grija de cei săraci.
Cap. 8 CAPITOLUL 8
Purtare înţeleaptă faţă de oameni.
Cap. 9 CAPITOLUL 9
Purtarea faţă de femei şi de alte fiinţe omeneşti.
Cap. 10 CAPITOLUL 10
Cârmuirea. Împotriva trufiei. Cei vrednici de cinste. Smerenie şi adevăr.
Cap. 11 CAPITOLUL 11
Urmări ale înţelepciunii.
Cap. 12 CAPITOLUL 12
Despre binefaceri. Despre prieteni buni şi răi.
Cap. 13 CAPITOLUL 13
Să nu mergi des la cei mai bogaţi şi mai mari decât tine.
Cap. 14 CAPITOLUL 14
Fericirea omului drept. A te bucura înţelepţeşte de viaţă. Fericirea înţeleptului.
Cap. 15 CAPITOLUL 15
Fericirea înţeleptului. Păcatul şi libertatea omului.
Cap. 16 CAPITOLUL 16
Copiii prost crescuţi. Pedepsirea păcătoşilor. Lucrarea lui Dumnezeu în făptura Sa.
Cap. 17 CAPITOLUL 17
Facerea omului. Legământul. Dreptatea şi mila lui Dumnezeu. Îndemn la pocăinţă.
Cap. 18 CAPITOLUL 18
Măreţia şi mila lui Dumnezeu. Nimicnicia omului. Cum trebuie să dai. Fii cumpătat în vorbe şi cu luare-aminte împrejur.
Cap. 19 CAPITOLUL 19
Despre înfrânare, limbuţie şi dojană. Adevărata şi falsa înţelepciune.
Cap. 20 CAPITOLUL 20
A şti să vorbeşti şi a şti să taci. Felurite zicale.
Cap. 21 CAPITOLUL 21
Fuga de păcat.
Cap. 22 CAPITOLUL 22
Leneşii. Copiii răi. Faţă'n faţă cu prostul. Omul hotărât. Prietenia.
Cap. 23 CAPITOLUL 23
Rugăciune. Jurămintele. Grija pentru ce vorbeşti. Femeia adulteră.
Cap. 24 CAPITOLUL 24
Lauda înţelepciunii; cuvânt către cei ce o doresc. Înţelepciunea şi Legea.
Cap. 25 CAPITOLUL 25
Trei lucruri plăcute lui Dumnezeu şi trei urâte. Nouă lucruri fericite. Femeia rea.
Cap. 26 CAPITOLUL 26
Femeia virtuoasă şi femeia stricată. Ceea ce poate aduce tristeţe. Primejdiile negoţului.
Cap. 27 CAPITOLUL 27
Primejdiile negoţului (continuare). Cuvântul dat. A căuta dreptatea. Voroava nebunilor. Tăcerea care păstrează prietenii. Făţărnicia. Păcate şi pedepse.
Cap. 28 CAPITOLUL 28
Păcate şi pedepse (continuare). Certurile. Limba rea.
Cap. 29 CAPITOLUL 29
Împrumuturi şi chezăşii. Ospitalitatea care umileşte.
Cap. 30 CAPITOLUL 30
Învăţătura copiilor. Despre sănătate. Despre bucurie.
Cap. 31 CAPITOLUL 31
Despre bogăţie şi sărăcie. Cum să te porţi la petreceri. Vinul: binefaceri şi primejdii.
Cap. 32 CAPITOLUL 32
A fi în capul mesei. Cum să vorbeşti la ospeţe. Frica de Domnul.
Cap. 33 CAPITOLUL 33
Frica de Domnul (continuare). Dumnezeu, Stăpânul a toate. Gândul autorului. Nu-ţi înstrăina bunurile înainte de moarte. Cum să te porţi cu robii.
Cap. 34 CAPITOLUL 34
Deşertăciunea viselor. Folosul călătoriilor. Pe cine ocroteşte Domnul. Slujba plăcută Domnului.
Cap. 35 CAPITOLUL 35
Legea şi jertfele. Dreptatea dumnezeiască.
Cap. 36 CAPITOLUL 36
Rugă pentru Israel. Despre ştiinţa de a deosebi ceva de altceva. Alegerea unei femei.
Cap. 37 CAPITOLUL 37
Prieten şi prieten. Sfătuitor bun sau rău. Înţelepciune adevărată sau falsă. Despre cumpătare.
Cap. 38 CAPITOLUL 38
Despre doctori, bolnavi şi vindecare. Plângerea morţilor. Lucrătorul cu mâinile şi lucrătorul cu mintea.
Cap. 39 CAPITOLUL 39
Despre cel ce lucrează cu mintea.
Cap. 40 CAPITOLUL 40
Nimicnicia omului. Zicale. Despre cerşetorie.
Cap. 41 CAPITOLUL 41
Moartea. Pedeapsa nelegiuiţilor. Numele bun. Adevărata şi falsa ruşine.
Cap. 42 CAPITOLUL 42
Adevărata şi falsa ruşine (continuare). Grijile pe care o fată i le face tatălui ei. Păzeşte-te de femei! Măreţia lui Dumnezeu în făpturile Sale.
Cap. 43 CAPITOLUL 43
Măreţia lui Dumnezeu în făpturile Sale (continuare).
Cap. 44 CAPITOLUL 44
Lauda părinţilor: Enoh, Noe, Avraam, Isaac, Iacob.
Cap. 45 CAPITOLUL 45
Lauda părinţilor: Moise, Aaron, Finees.
Cap. 46 CAPITOLUL 46
Lauda părinţilor: Iosua, Caleb, Judecătorii, Samuel.
Cap. 47 CAPITOLUL 47
Lauda părinţilor: Natan, David, Solomon, Roboam, Ieroboam.
Cap. 48 CAPITOLUL 48
Lauda părinţilor: Ilie, Elisei, Iezechia, Isaia.
Cap. 49 CAPITOLUL 49
Lauda părinţilor: Iosia. Ultimii regi şi ultimii profeţi. Zorobabel şi Iosua. Neemia.
Cap. 50 CAPITOLUL 50
Lauda părinţilor: preotul Simon. Rugăciune. Trei neamuri nesuferite. Încheiere.
Cap. 51 CAPITOLUL 51
Imn de mulţumire a. Căutarea înţelepciunii.

Introducere la Cărţile necanonice

În Cuvântul lămuritor asupra Sfintei Scripturi s'a consemnat faptul că, pe lângă cele 35 de cărţi canonice, Vechiul Testament mai cuprinde încă 14, numite necanonice, ele oferind lectura unor texte folositoare şi plăcute, dar fără ca acestea să constituie izvoare de credinţă.

Astfel:

CARTEA LUI TOBIT este un fel de cod moral al unei familii iudaice aflate în captivitatea babilonică. Evlaviosul Tobit, din cetatea Ninive, capitala Asiriei, este lovit de orbire într'o împrejurare stupidă, dar, asemenea lui Iov, nu cârteşte împotriva lui Dumnezeu. El îl trimite pe fiul său Tobie în Media să-i recupereze nişte bani, iar acesta, însoţit de Azaria - care mai târziu se va descoperi ca fiind îngerul Rafael - o află în Ecbatana pe Sarra, fiica nefericită a unor rude, cu care se căsătoreşte vindecând-o de bântuiala unui demon. Se întoarce bogat, tatăl său se vindecă în chip miraculos, şi totul se încheie într'o atmosferă de împăcare cu Dumnezeu şi cu oamenii.

Originalul ebraic al acestei cărţi s'a pierdut. El a rămas într'o seamă de codici greceşti, cei mai importanţi fiind Alexandrinus, Vaticanus şi Sinaiticus; spre deosebire de ediţiile româneşti de până acum, versiunea de faţă a optat pentru Codex Sinaiticus, care e mai bine redactat, într'un stil mai plin de nuanţe, în care trama epică se întregeşte şi capătă reliefuri prin conţinutul sufletesc al personajelor.

CARTEA IUDITEI. Nabucodonosor, regele Babilonului, îl trimite pe generalul Olofern să pedepsească popoarele din vestul Eufratului care refuzaseră să i se alăture în războiul său cu Arpaxad, regele Mezilor. Dispunând de o armată imensă, Olofern ajunge la hotarele Israelului, asediază cetatea Betulia şi, prin lipsa de apă, îi sileşte pe locuitorii acesteia să-şi pregătească abdicarea. Intervine însă Iudita (eroina care dă şi titlul cărţii); aceasta izbuteşte să intre în tabăra inamicului şi, folosindu-şi din plin farmecul fizic şi iscusinţa cuvântului, îl îmbată la un ospăţ pe Olofern şi-l decapitează cu propria ei mână, determinând astfel deruta armatei „asiriene“ şi ieşirea Israeliţilor din criză.

Originalul ebraic (sau, poate, aramaic) al textului s'a pierdut, aşa încât toate traducerile sunt făcute după cel grecesc, cu excepţia versiunii latine - Vulgata - a lui Ieronim, redactată după o versiune mai veche - tot latinească - şi revizuită după un text aramaic (lucrare făcută la repezeală, într'o singură noapte).

Data scrierii poate fi aproximată în primii ani ai secolului II î. H.

CARTEA LUI BARUH. Baruh, fostul secretar (tahigraf) al profetului Ieremia, aflat în captivitatea babilonică, scrie o carte pe care mai întâi i-o citeşte regelui Iehonia - tot captiv - şi pe care apoi o trimite la Ierusalim spre a fi citită în auzul celor rămaşi acolo. Aproape toată scrierea e o rugăciune de pocăinţă - prin recunoaşterea păcatului colectiv al fiilor lui Israel -, dar şi de înţelepciune şi optimism, menite să menţină moralul unui popor aflat în suferinţă.

Originalul ebraic al scrierii s'a pierdut; traducerile moderne folosesc versiunea Septuagintei.

Autorul nu poate fi Baruh, deoarece acesta, potrivit lui Ieremia (43, 6-7) nu a luat calea exilului, ci s'a refugiat, împreună cu profetul, în Egipt.

Cartea însă oferă prilejul unei lecturi agreabile şi reconfortante; La Fontaine o avea la inimă.

EPISTOLA LUI IEREMIA este o scriere apocrifă care ni s'a păstrat numai în limba greacă. Ea le este adresată Iudeilor care urmează să ia calea exilului babilonic, avertizându-i asupra pericolului de a cădea în idolatrie; întregul text e un pamflet la adresa zeităţilor din ţara unde vor ajunge deportaţii, o satiră menită să le arate acestora, prin contrast, cât de departe sunt practicile păgâne de legea fiilor lui Israel.

CÂNTAREA CELOR TREI TINERI este alcătuită din trei părţi: 1) Rugăciunea lui Azaria; 2) un episod care şi-ar avea locul în Dn 3, între versetele 23-24; 3) rugăciunea propriu-zisă a celor trei tineri. Text redactat în limba greacă; în Septuaginta face parte din Daniel, capitolul 3; aşezat aici în concordanţă cu vechile şi noile ediţii româneşti.

CARTEA A TREIA A LUI EZDRA se numeşte astfel datorită faptului că, în versiunile greacă şi latină, Cartea lui Neemia era numită A Doua Ezdra. Scrierea reia unele istorisiri din cărţile canonice Paralipomena, Ezdra şi Neemia, cu unele adaosuri nesemnificative.

CARTEA ÎNŢELEPCIUNII LUI SOLOMON poartă numele marelui rege datorită procedeului literar, des folosit în antichitate, de a pune un text anonim pe seama unei personalităţi ilustre, spre a-i conferi mai multă autoritate. Nu cunoaştem numele adevăratului autor, dar scrierea îl recomandă ca pe un iudeu elenizat, bun cunoscător şi mânuitor al limbii greceşti, căreia îi conferă nu numai precizie terminologică, ci şi eleganţă stilistică. Înţelepciunea în viaţa omului, originea, natura şi lucrarea ei, mijloacele de a o dobândi, rolul ei în istorie, precum şi acela al lui Dumnezeu, iată principalele teme ale acestei opere de mare adâncime şi frumuseţe. Alcătuind-o, autorul ei a avut în faţă Septuaginta, aşa încât trimiterile referenţiale nu trebuie căutate în Textul Masoretic.

CARTEA ÎNŢELEPCIUNII LUI ISUS, FIUL LUI SIRAH SAU ECCLESIASTICUL. În unele redactări ale Septuagintei are un titlu prescurtat: În#elepciunea lui Sirah, dar deseori e pomenită Ben Sirah = fiul lui Sirah sau Siracida. Autorul ne prezintă chiar câteva date biografice din care reiese că făcea parte din clasa nobiliară, ceea ce i-a permis ca, încă de tânăr, să descopere şi să cultive înţelepciunea prin mijlocirea rugăciunii, a meditaţiei şi a unei vieţi controlate după legea iudaică, dar nu mai puţin prin contactul nemijlocit cu oamenii din diferite straturi sociale, prin călătorii şi, nu în ultimul rând, prin lecturi. Aşa se face că, în viziunea lui Sirah, înţelepciunea e arta de a trăi; avându-şi izvorul în Dumnezeu - ba, mai mult, apărând la un moment dat ca o fiinţă necreată! -, ea e făcută pentru om şi are menirea de a-i fi acestuia călăuza eminamente practică, negreşelnică, aducătoare de fericire. Opera a fost scrisă în ebraică în preajma anului 190 î. H., de către Fiul lui Sirah, dar nepotul acestuia avea s'o traducă, şaizeci de ani mai târziu, în limba greacă; aceasta este versiunea care ni s'a păstrat şi care a fost adoptată oficial de Biserică. Deşi nu a fost nicicând acceptată în canonul ebraic al Vechiului Testament, ea a fost întotdeauna preţuită şi citată de către rabini; la urma urmelor, e una din capodoperele literaturii sapienţiale.

ISTORIA SUSANEI e povestea unei femei tinere, frumoase şi caste, acuzată de adulter de către doi bătrâni libidinoşi; o intervenţie divină îi dovedeşte nevinovăţia, iar calomniatorii sunt pedepsiţi. Cartea e un adaos la aceea a profetului Daniel.

BEL ŞI BALAURUL este încă un adaos la cartea lui Daniel. Scriere scurtă, cu evidentă ţintă polemică, ea ridiculizează idolatria şi denunţă impostura preoţilor care o slujesc. În lupta dintre bine şi rău, primul învinge.

CĂRŢILE MACABEILOR sunt în număr de trei. Eroii principali ai celei dintâi sunt fraţii Macabei - numiţi astfel după porecla celui mai mare dintre ei, Iuda -, cei ce au pornit şi au condus răscoala Iudeilor împotriva unei stăpâniri nedrepte şi opresive. A doua nu e continuarea primei cărţi, ci doar sporadic şi parţial reia unele episoade ale acesteia, abordându-le din alte unghiuri şi oferind detalii. Cât despre a treia, aceasta nu are absolut nici o legătură cu primele două - şi, deci, cu Macabeii -, evenimentele relatate în ea situându-se, cronologic, înaintea celei dintâi.

Cu toate acestea, ele au în comun un fapt istoric extraordinar: impactul iudaismului cu elenismul. Se ştie că Alexandru cel Mare (336-323 î. H.) crease, în numai zece ani, un vast imperiu cosmopolit, al cărui teritoriu se întindea din Italia până'n India şi din nordul Mării Negre până la hotarul de sud al Egiptului. Mort prea tânăr spre a lăsa un succesor, cea mai mare parte a imperiului său a fost împărţit între doi dintre generalii săi: Antioh a creat regatul de nord, cu capitala în Antiohia, iar Ptolemeu s'a înstăpânit asupra regatului de sud, cu capitala în Alexandria. Timp de peste două secole, dinastiile acestora au continuat, în mare, politica lui Alexandru, sub ele configurându-se ceea ce va rămâne în istorie „epoca elenistică“: greaca devine limba oficială a tuturor cetăţenilor, peste tot se înfiinţează şcoli şi instituţii de educaţie fizică, negoţul cunoaşte o expansiune enormă şi, prin el, bunăstarea economică, filosofia şi ştiinţa - îndeosebi matematicile şi fizica - aduc nume noi şi importante în istoria culturii. Era evident însă că o structură atât de mozaicată nu putea să-i asigure imperiului o unitate de durată. Aşa a început - la scara lumii de atunci - un vast proces de globalizare, prin fuziunea Vest-Est, Vestul fiind Grecia (care oferea standardele de civilizaţie şi cultură), iar Estul, restul (care trebuia să le adopte). Căsătoriile mixte erau încurajate şi, deseori, impuse; Alexandru îi obligase pe nouă mii din ostaşii săi să se însoare cu femei asiatice, el însuşi dând primul exemplu, căsătorindu-se cu fiica lui Darius al III-lea. Marea diversitate religioasă trebuia estompată prin instituirea unui cult al suveranului; după acelaşi exemplu al lui Alexandru, Seleucizii şi Ptolemeii au acceptat sau au pretins - după caz - să fie adoraţi ca nişte zei (este ceea ce vor face, mai târziu, cezarii Romei). Din vastul imperiu făceau parte şi Evreii, atât cei de acasă, din Iudeea, cât şi cei din diaspora, care aveau comunităţi în mai toate marile oraşe. Aceştia au acceptat elenismul ca pe ceva firesc; vorbeau şi scriau greceşte, participau la viaţa economică şi culturală, îşi plăteau cu conştiinciozitate impozitele către stat, beneficiau de noile standarde civilizatorii; mai mult, pentru ei - care-şi pierduseră limba maternă - a fost tradusă Scriptura în limba greacă, Septuaginta, operă iniţiată şi finanţată de către Ptolemeu al III-lea Filadelful, fapt pentru care Evreii nu puteau fi decât recunoscători. Drama a început în momentul în care globalizarea le-a cerut să-şi părăsească religia prin adoptarea credinţelor şi moravurilor-standard şi, prin aceasta, să renunţe, practic, la identitatea lor ca neam. E sigur că răscoala şi luptele Macabeilor - şi nu numai ale lor - au avut un mobil eminamente religios, dar nu e mai puţin adevărat că rezistenţa lor implica şi conservarea fiinţei naţionale. Un studiu atent şi de perspectivă al acestor trei cărţi ar fi vrednic de tot interesul. Ele ni s'au păstrat, toate, în limba greacă.

RUGĂCIUNEA LUI MANASE, cu care se încheie secţiunea cărţilor necanonice, e un text foarte scurt, pios, atribuit regelui care a domnit în Iuda 55 de ani, timp în care a restaurat idolatria în propria sa ţară; presupus a fi fost exilat în Babilon, rugăciunea lui trece drept exemplu de pocăinţă a unui mare păcătos.