[ VT ] Vechiul Testament
[ Cant ] Cântarea Cântărilor
[ Cap. 8 ] | CAPITOLUL 8 |
1 O, tu, de mi-ai fi fost un frate |
2 De mână te voi prinde |
3 Cu stânga lui va sta sub capul meu |
4 – Fiice ale Ierusalimului, vă conjur |
5 – Cine-i aceea oare care vine |
6 O, pune-mă pe inimă pecete b, |
7 Apele mari iubirea n'o pot stinge, |
8 – E mică sora noastră; d sâni nu are. |
9 De este ea un zid, |
10 – Un zid sunt eu, |
11 Avut-a Solomon o vie |
12 Dar via mea e-a mea şi-mi stă'nainte: |
13 – Tu, care şezi în mijlocul grădinii |
14 – Aleargă g, dragul meu, |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Is ] Isaia
Introducere la Cartea Profetului Isaia
Soarta unui stat mic, situat – pe de-o parte – între două imperii rivale şi – pe de alta – hărţuit aproape fără-ncetare de vecini turbulenţi nu poate fi decât o jucărie în cumpăna dintre marile puteri. Este o opinie la care ar subscrie orice istoric sau politolog. Iată însă că literatura profetică a Vechiului Testament ne oferă o imagine răsturnată: înflorirea sau decadenţa Egiptului, apariţia şi dispariţia imperiului asiro-babilonian, apariţia şi dispariţia imperiului medo-persan, intrarea în arenă a Romei sunt fenomene istorice uriaşe care se petrec pe seama micuţului stat evreu, învecinat cu triburile neastâmpărate ale Canaanului şi strivit de umbrele demiurgice ale unui Ramses, Nabucodonosor, Cirus sau Vespasian. Belşug sau foamete, sănătate sau molimă, pace sau război, libertate sau robie, bucurie sau întristare, viaţă sau moarte, totul se mişcă în funcţie de ceea ce se întâmplă în sânul lui Israel: credinţă sau necredinţă, monoteism sau idolatrie, devotament sau trădare, virtute sau păcat. Aşadar, în viaţa fiilor lui Israel există o balanţă morală ale cărei talgere pendulează între propriile lor hotare, dar ale cărei braţe, prelungite, gâdilă văzduhurile Nilului, Eufratului sau Tibrului; acestea, la rândul lor, vor sufla compensator în dezechilibrul cumpenei lăuntrice. Toate acestea, pentru că Israel nu este un neam ca oricare altul, ci poporul ales şi rânduit de Dumnezeu să-i croiască omenirii un drum spre mântuire. Din iniţiativa lui Dumnezeu, între cei doi a intervenit un legământ: „Voi Îmi veţi fi Mie popor, iar Eu vă voi fi vouă Dumnezeu“. Legământul însă are o clauză: Eu vă voi fi Dumnezeu dacă – şi atâta vreme cât – voi Îmi veţi fi (Îmi veţi rămâne) popor. Cu alte cuvinte, patronajul şi asistenţa Domnului sunt valabile şi operante cu condiţia ca poporul ales să-I rămână, în întregime, fidel, adică monoteist şi supus preceptelor morale care decurg din adorarea unui singur Dumnezeu. Orice abatere se înscrie în metafora infidelităţii conjugale şi se pedepseşte exemplar. Pedeapsa însă – întotdeauna cu caracter pedagogic, urmărind îndreptarea – nu este aplicată direct, ci indirect, prin mijlocirea unor popoare străine şi puternice, ai căror conducători vor deveni, fără s-o ştie, instrumente ale lui Iahv?Š: fiecare, la rândul său, se va ridica împotriva micului popor intrat în degringoladă morală, pe care-l va pedepsi prin năvală armată, prin asedii lungi, însoţite de foame, sete, molimă, încrâncenări fratricide şi isprăvite prin măcel şi deportări în masă. Aşa se face că teribilul Nabucodonosor devine „robul Domnului“ atunci când îi duce pe Israeliţi în robie, dar tot „rob al Domnului“ va fi şi Cirus, atunci când, după şaizeci de ani, îi va elibera. Cu toate acestea, Nabucodonosor nu va scăpa nepedepsit: pe de o parte, fapta lui era un fruct al trufiei şi al poftei de stăpânire, iar, pe de alta, tiranul nu avusese atâta omenie încât să le acorde robiţilor un tratament cât de cât omenesc. Dacă Domnul, în toate aceste demersuri, pare deseori crud şi necruţător, o grijă îi rămâne constantă: din poporul măcelărit sau deportat trebuie să rămână un „rest“; această „rămăşiţă“ a lui Israel va constitui nucleul regenerării şi restaurării, pentru că Dumnezeu nu a renunţat, nici măcar pentru o clipă, la planul Său de a-i croi omenirii un drum spre mântuire. Ce era statul evreu în secolul 6 î. H.? Şi care este contextul istoric în care se ridică, detunător, vocea profeţilor? În anul 931 regatul lui Solomon se împărţise în două, ca rezultat al luptei dintre Roboam şi Ieroboam, urmaşii săi: regatul de nord, numit Israel, pe teritoriul Samariei, cu capitala la Tirţa, şi regatul de sud, numit Iuda, cu capitala la Ierusalim. Monoteist prin excepţie şi excelenţă, poporul evreu trăieşte pe pământul Canaanului laolaltă cu popoarele sau triburile politeiste, vecini cu care se războieşte sau convieţuieşte paşnic. Politeismul e o religie simplă, uşor accesibilă, lipsită de doctrină, dar cu o mare varietate de practici magice, unele foarte atrăgătoare, mai ales cele dedicate zeităţilor fertilităţii, cu ample desfăşurări de ritualuri orgiastice, deseori vecine cu desfrâul sacralizat. Contactele monoteismului sever şi contaminarea lui cu practicile politeiste erau inevitabile. Pe de altă parte, înclinarea Evreilor spre idolatrie era cunoscută încă din vremea lui Moise; cu atât mai mult acum, când o seamă din regii lui Israel se căsătoreau cu femei păgâne care nu numai că-şi aduceau cu ele idolii proprii, dar îi impuneau, direct sau indirect, poporului de jos, ceea ce-l făcuse pe profetul Ilie să adopte împotriviri frontale. În acest timp, după o lungă perioadă de migraţii succesive, Orientul Mijlociu cunoaşte noi şi puternice forme de organizare statală. Între 883 şi 859 Asiria fuzionează cu Babilonia şi dă naştere imperiului asiro-babilonian. Salmanasar al III-lea (858-824) cucereşte Damascul, înaintează spre vest, atinge coastele Mediteranei şi devine stăpânul puternicelor cetăţi portuare Tir şi Sidon. Cealaltă mare putere, Egiptul, cunoaşte o perioadă de declin, mai ales prin luptele interne ale dinastiilor. Între 783 şi 745 Asiro-Babilonia trece ea însăşi printr-un con de umbră, când îşi pierde o parte din teritorii, până când tronul este preluat de Tiglatfalasar al III-lea (745-722); acesta reface armata, cucereşte o parte din Galileea (734) şi recucereşte Damascul (732), apropiindu-se astfel de cele două state evreieşti. El este cel ce inaugurează o politică nouă: transformarea în provincii asiriene a teritoriilor cucerite şi transferurile masive de populaţie, prin deportări şi colonizări. După o domnie scurtă şi nesemnificativă a lui Salmanasar al V-lea (726-722), Sargon al II-lea (721-705) reia campaniile marilor săi înaintaşi şi lărgeşte hotarele imperiului. Acum se petrece un fapt crucial în istoria lui Israel: În urma alianţei pe care regele Osea o făcuse cu Egiptul, Sargon cucereşte Samaria, o preface în provincie asiriană sub numele de Samerina, desfiinţează astfel regatul Israel, pe locuitori îi deportează în Asia şi repopulează teritoriul cu colonişti asiatici; aceştia din urmă, amestecaţi cu rămăşiţa israeliană ce se va întoarce, contaminată de păgânism, după aproape două secole, vor alcătui poporul hibrid al Samarinenilor, aşa cum este el cunoscut în vremea Noului Testament. Urmaşii lui Sargon, îndeosebi Senaherib şi Asurbanipal, continuă campaniile militare şi angajează războaie cu marele rival, Egiptul, în timpul cărora regii lui Iuda oscilează între o mare putere şi cealaltă, până când tronul imperiului asirian este ocupat de Nabucodonosor (605-562); acesta asediază, cucereşte şi dărâmă Ierusalimul, desfiinţează regatul Iuda şi-l preface în provincie asiriană, dărâmă templul, după ce-l jefuieşte, şi deportează poporul în marele exil babilonian, din care „rămăşiţa“ lui Israel avea să se întoarcă, după şaizeci de ani (538), printr-un decret al lui Cirus, regele Mezilor şi cuceritorul Babilonului. În dramatica istorie a fiilor lui Israel, de-a lungul multor secole, şubrezirea monoteismului, contaminarea cu practicile idolatre, adoptarea luxului, dezvoltarea corupţiei, încurajarea îmbogăţirilor nedrepte pe seama sărmanilor, carenţele de autoritate ale castei preoţeşti (ea însăşi autoare a relativismului religios şi abuzului social), toate acestea determină perioada de criză în care Dumnezeu, de altfel pururea veghetor, Se simte îndatorat să intervină energic. Aşa se naşte instituţia profetismului. La urma urmelor, viciile enumerate mai sus erau tot atâtea încălcări ale legământului dintre Dumnezeu şi Israel; încălcarea se cerea sancţionată, dar nu înaintea unor mustrări şi avertismente menite să trezească conştiinţele, să facă pocăinţa posibilă cu un ceas mai devreme şi să evite astfel dezastrele. Rolul acesta, pe cât de măreţ pe atât de ingrat, şi-l asumă, prin voia şi chemarea lui Dumnezeu, profeţii. Şirul lor, ca personaje ale profetismului instituţional, începe cu Amos (cca 750) şi se încheie, după aproape opt secole, cu Ioan Botezătorul. Desigur, profeţi existaseră şi înainte de Amos; cei mai de seamă fuseseră magnificul Moise, neliniştitul David, vijeliosul Ilie. Îndată dupa Amos se ridică, în anul 740, Isaia, personalitatea cea mai complexă a noului curent, dar şi cea mai definitorie pentru însăşi noţiunea de profet. Dacă, în general, dicţionarele îl definesc pe „profet“ (sau, în varianta slavonă, „prooroc“) drept persoană care reprezintă voinţa lui Dumnezeu şi este înzestrată cu capacitatea de a prezice viitorul, e bine să se ştie că, în lumina Vechiului Testament, funcţia prevestitoare a profetului, deşi pare cea mai uimitoare şi mai spectaculoasă, nu constituie însuşirea de prim-plan a acestuia. În esenţă, profetul este conştiinţa lucidă şi responsabilă a poporului său în momentele de criză religioasă şi morală. El e un om mai mult sau mai puţin obişnuit până în clipa când intervine Chemarea. Aceasta se produce direct, fără mijlocitori: Dumnezeu îi vorbeşte şi-i încredinţează misiunea, el ascultă şi, de obicei, răspunde imediat (precum Isaia) sau după oarecare şovăială (precum Ieremia). Odată angajat, el devine „robul Domnului“ şi I se supune necondiţionat. Profetul este, mai întâi de toate, purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu printre semenii săi, pe toată întinderea scării sociale, de la rege până la omul de rând. Expresia: „Aşa grăieşte Domnul“ e mai mult decât o sintagmă a limbajului profetic: e un simbol al autorităţii divine care se rosteşte prin gura profetului, o autoritate indiscutabilă, ce nu poate fi pusă sub semnele îndoielii. Profetul e perfect conştient de sine şi de misiunea lui. Principalul său instrument de lucru e cuvântul viu, rostit direct, răspicat; profetul este, prin excelenţă, un predicator. Deseori însă predicatorul este dublat de scriitor (direct sau prin tahigraf); el e un poet care foloseşte cu mare îndemânare metafora, comparaţia, parabola, hiperbola, metonimia, stilul direct sau indirect, lamentaţia, avertismentul, ironia, sarcasmul, ameninţarea şi, nu arareori, invectiva. El e conştiinţa critică a ceea ce ar trebui să fie societatea contemporană, o conştiinţă aspră şi necruţătoare, care se adresează în primul rând clasei de la conducere. Adresarea se face în numele unui Dumnezeu universal şi atotputernic, drept, dar şi milostiv, gata să pedepsească, dar şi să-i primească pe cei ce se căiesc şi se îndreaptă. În numele Aceluiaşi Dumnezeu, condamnă abaterea de la credinţă, dar şi injustiţia socială. Toţi oamenii sunt egali în faţa Domnului. Regii nu au dreptul să facă ce vor. Profeţii instaurează un cod moral independent de autoritatea politică: legea nu a fost dată de aceasta, ci de o autoritate care o transcede. E pentru prima oară când între religie şi morală se instituie o legătură indisolubilă, cu consecinţe până-n zilele noastre, ceea ce-l făcea pe istoricul englez J. M. Roberts să declare: „Dacă miezul politicii liberale este credinţa că puterea trebuie folosită într-un cadru moral independent de ea, atunci rădăcinile lui adânci se află în învăţătura profeţilor“.a Aşadar, profetul este, mai întâi de toate, un erou al timpului său, menit să zguduie şi să trezească conştiinţele adormite. El însă este înzestrat nu numai cu porunca de a vesti, ci şi cu darul de a prevesti. Profetul e un vizionar. Inspirat de Duhul Sfânt, el are capacitatea de a-şi exceda epoca şi de a străpunge viitorul printr-un fascicul de lumină revelatoare. El „vede“ evenimente viitoare, la distanţă de săptămâni, luni, ani, secole – şi chiar milenii –, pe care uneori le relatează prin verbe la timpul trecut, ca şi cum ele s-ar fi întâmplat. Relatarea merge deseori până la amănunt: conturul, durata şi semnificaţia evenimentului, contextul istoric, spaţii şi termene, nume simbolice sau reale. Dacă s-a spus, pe bună dreptate, că Noul Testament nu poate fi înţeles decât prin cel Vechi, aceasta se datorează, în cea mai mare măsură, profeţiilor – îndeosebi celor mesianice –, fiecare în parte alcătuind un arc peste timp. Toate aceste însuşiri ale profetului clasic alcătuiesc, în fapt, portretul lui Isaia. Numele său înseamnă (fireşte, în ebraică): „Domnul este mântuire“. Printr-o rădăcină comună, el este înrudit cu numele Iosua, Elisei, Osea şi Iisus. Isaia şi-a desfăşurat misiunea profetică pe o durată de 40 de ani, adică din 740, când a fost chemat, până în 700, când a murit. Era fiul lui Amos (altul decât profetul cu acelaşi nume) şi, potrivit tradiţiei rabinice, făcea parte din nobilimea lui Iuda, din chiar neamul regesc al acestuia, afirmaţie ce nu poate fi dovedită – dar nici infirmată, de vreme ce profetul vorbea cu regele ca de la egal la egal. Oricum, el aparţinea elitei ierusalimitene, iar opera sa îl prezintă, fără nici un dubiu, drept un om foarte cultivat, a cărui pană e deprinsă cu literatura, îndeosebi cu poezia; paginile sale, cele mai multe, sunt ale unui mare scriitor. Mai ştim că era căsătorit şi că avea copii, ceea ce nu l-a împiedicat să răspundă chemării lui Dumnezeu şi să devină o personalitate publică de prim rang, cu o imensă autoritate asupra contemporanilor, de-a lungul domniei a nu mai puţin de patru regi: Ozia, Iotam, Ahaz şi Iezechia. Chemarea profetului are loc în anul morţii lui Ozia. Iotam are o domnie scurtă şi nesemnificativă. Confruntările încep odată cu domnia lui Ahaz, la vremea când imperiul asirian, condus de impetuosul Tiglatfalasar, cucereşte ţările dinspre Mediterana, cu intenţia vădită de a-şi face loc spre Egipt. Acum principala problemă a regatului Iuda este aceea a unei politici externe salvatoare. Isaia militează pentru o politică de echilibru, neangajată, vecină cu neutralitatea, ştiut fiind că alianţa cu o mare putere atrage reacţia celeilalte; după el, singura alianţă valabilă trebuie să rămână aceea cu Domnul, în toate implicaţiile ei religioase şi morale. Regele însă e de altă părere şi înclină balanţa spre Asiria, dar în loc să câştige un aliat se pomeneşte cu un stăpân; Tiglatfalasar preface regatul de nord (Israel) în stat vasal, iar pe Ahaz îl cheamă în Damasc, cetate proaspăt cucerită, să i se închine. Iezechia, fiul şi urmaşul lui Ahaz, se orientează spre Egipt. Isaia se opune, suveranul perseverează, mişcările sunt urmărite, de-a lungul anilor, de către regii asirieni Salmanasar, Sargon şi Senaherib, până ce, în ciuda tuturor avertismentelor, Ierusalimul cade, iar regele este prins şi deportat. În tot acest timp, Isaia nu oboseşte să vorbească, să scrie, să strige, să sfătuiască, să îndemne, să avertizeze, să mustre şi, mai presus de toate, să încurajeze şi să ţină moralul treaz, atât pe al poporului, cât şi – dacă şi în ce măsură e cu putinţă – pe al regelui. În momente de cumpănă, restrişte şi descurajare, vocea profetului este aproape singura doctorie tonică. De pildă, când armata asiriană se află sub zidurile Ierusalimului şi totul pare pierdut, Isaia prezice retragerea neaşteptată a lui Senaherib, profeţie ce se împlineşte întocmai. Opera sa este, deopotrivă, teologică, istorică şi literară. Ca nimeni altul – şi cu mult deasupra celorlalţi – Isaia Îl prevesteşte pe Mesia ca născându-Se din fecioară, asumându-Şi păcatele omenirii şi suferind pentru mântuirea ei; viziunea sa e în răspăr cu întreaga mentalitate iudaică, triumfalistă, asupra venirii unui Mântuitor, dar în acord cu inspiraţia Duhului Sfânt şi, prin aceasta, cu ceea ce avea să se petreacă cu şapte secole mai târziu, fapt pentru care Sfinţii Părinţi l-au numit „Evanghelistul Vechiului Testament“. În Noul Testament există nu mai puţin de 89 de citate isaiene, preluate aidoma, aluziv sau prin parafrazare, ceea ce înseamnă că, după Psalmi, Cartea lui Isaia este cea mai puternică legătură dintre cele două Legi. Ca şi în alte cazuri, critica raţionalistă protestantă (căreia i s-au raliat şi o seamă de biblişti catolici) contestă autenticitatea integrală a Cărţii lui Isaia, emiţând teoria că, de fapt, ar exista nu un singur autor, ci doi (un Isaia propriu-zis şi un Deutero-Isaia) şi chiar trei (celor doi li se adaugă un Trito-Isaia) (ceva de felul butadei că Shakespeare n-ar fi existat şi că opera lui a fost scrisă de un altul, care însă se numea tot Shakespeare...). Adevărul este că acest tip de critică porneşte de la negarea caracterului revelat al Sfintei Scripturi, reducând-o la dimensiunea ei pur omenească; or, din acest unghi, e imposibil de conceput că evenimente istorice majore, cum ar fi întoarcerea Iudeilor din captivitatea babilonică, sau refacerea Ierusalimului şi restaurarea templului, ar fi putut fi „văzute“ (prezise, profeţite) de cineva (un om!) cu şase-şapte decenii înainte. După acest criteriu, cel ce a scris capitolul 53 din Isaia ar fi trebuit să fie cel puţin contemporan cu patimile lui Iisus! Iar dacă în laturile sau la marginile celor 66 de capitole se constată diferenţe de stil, de limbaj sau de abordare, nimic mai firesc (ca şi în cazul lui Moise) la un autor ce-şi exercită condeiul pe durata a patruzeci de ani. Atât vechea tradiţie iudaică, precum şi cea creştină, atestă autenticitatea deplină a operei lui Isaia, ca aparţinând aceluiaşi autor. Pe de altă parte, avem toate motivele să credem că Septuaginta este versiunea care păstrează până astăzi, intactă, Cartea lui Isaia. În Noul Testament există numeroase citate reproduse din Septuaginta, care nu se regăsesc în Textul Masoretic. Dar, la urma urmelor, oricâte controverse s-ar isca asupra autorilor pământeni, supremul Autor al Sfintelor Scripturi este şi rămâne unul şi acelaşi: Duhul Sfânt. |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Is ] Isaia
[ Cap. 1 ] | Israel nu-şi cunoaşte Dumnezeul. Adevăratele jertfe. Curăţirea Ierusalimului. |
1 Vedenia a lui Isaia, fiul lui Amos, pe care el a văzut-o despre Iuda şi Ierusalim sub regii Ozia, Iotam, Ahaz şi Iezechia, care au domnit în Iudeea. |
2 Ascultă, cerule, şi ia aminte, pământule b, că Domnul grăieşte: |
3 Boul îşi cunoaşte stăpânul, |
4 Vai ţie, neam păcătos, popor încărcat de păcate, |
5 Unde să mai fiţi loviţi, voi, cei ce stăruiţi în fărădelege? |
6 De la picioare pân' la cap, nimic în ele nu e neatins: |
7 Pământul vostru e pustiu, cetăţile vă sunt arse de foc, |
8 Fiica Sionului va fi părăsită ca o colibă într'o vie, |
9 Şi dacă Domnul Atotţiitorul nu ne-ar fi lăsat urmaşi, Fc 19:24 Dt 32:22 Is 04:3 Is 10:22 Is 17:5 Is 24:6 Ir 23:14 Plg 03:22 Rm 09:29 |
10 Ascultaţi cuvântul Domnului, voi, domni ai Sodomei!; |
11 Ce preţ au pentru Mine mulţimea jertfelor voastre? – zice Domnul –; Ps 015:4 Ps 050:17 Pr 15:8 Pr 21:27 Is 66:3 Ir 06:20 Iz 23:39 Os 08:13 Am 05:21-22 Mal 01:10 Sir 35:3-4 Mc 12:33 Evr 07:18 |
12 şi nici ca voi să vă înfăţişaţi cu ele înainte-Mi; |
13 Chiar dacă veţi aduce făinuţă de grâu, e'n zadar; |
14 Nu pot să sufăr lunile voastre cele noi, |
15 Când vă veţi întinde mâinile spre Mine, Iov 35:13 Ps 005:6 Pr 01:28 Pr 15:32 Is 59:3 Ir 11:11 Ir 14:12 Iz 08:18 Iz 23:45 Mi 03:4 Mi 07:3 Za 07:12-13 Mt 06:7 Lc 18:11 In 09:31 Iac 04:3 Iac 04:8 |
16 Spălaţi-vă, curăţiţi-vă, Iov 11:14 Ps 033:14 Ps 036:27 Ir 04:14 Ir 11:15 Iz 45:9 Am 05:14 Sir 38:10 Iac 01:27 Iac 04:8 1Ptr 03:11 |
17 Învăţaţi-vă să faceţi binele, Ies 22:22 Iov 11:14 Ps 033:14 Ps 081:4 Am 05:14 Mi 06:2 Sir 35:14 |
18 şi veniţi să judecăm împreună – zice Domnul; Iov 11:14 Is 41:1 Is 43:25 Is 44:22 Is 58:2 Ir 02:35 Iz 20:35 Mi 06:2 Ap 07:14 |
19 şi de veţi vrea şi-Mi veţi da ascultare, |
20 Dar de nu veţi vrea şi nu-Mi veţi da ascultare, |
21 Cum a ajuns ea desfrânată, |
22 Argintul tău n'are nici un preţ, cârciumarii tăi pun apă'n vin; i |
23 mai-marii tăi sunt răzvrătiţi mână'n mână cu hoţii, Ies 22:22 Is 22:25 Ir 05:28 Ir 07:9 Iz 22:25 Os 09:15 Mi 07:3 Za 07:10 |
24 Drept aceea, aşa zice Stăpânul, Domnul Atotţiitorul: |
25 şi mâna Mi-o voi aduce peste tine |
26 pe judecătorii tăi îi voi aşeza ca mai'nainte, şi pe sfetnicii tăi ca la'nceput. |
27 Căci robimea ei va fi mântuită cu judecată şi cu milă. j |
28 Dar nelegiuiţii şi păcătoşii împreună vor fi zdrobiţi, |
29 Că se vor ruşina de idolii lor în care le-a fost voia |
30 Că vor fi ca un molid k în desfrunzire şi ca o grădină lipsită de apă; |
31 tăria lor va fi ca puzderiile de câlţi, lucrările lor ca scânteile focului, |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Is ] Isaia
[ Cap. 2 ] | Profeţie despre Iudeea, Ierusalim şi ziua mâniei Domnului. |
1 Cuvântul care s'a făcut către Isaia, fiul lui Amos, despre Iudeea şi despre Ierusalim. |
2 Că'n zilele de pe urmă Is 27:13 Is 56:7 Ir 03:17 Mi 04:1-2 Mi 05:1 Tob 14:5 Mt 02:11 |
3 Şi multe neamuri vor merge şi vor zice: Ps 134:21 Is 51:4 Ir 31:6 Mi 04:2 Mi 05:1 Za 08:21-22 Za 14:16 Sol 18:4 Mc 16:15 Lc 13:29 In 04:22 |
4 Şi El va face judecată între neamuri, şi multe popoare va mustra. Is 11:3 Mi 04:3 Mi 05:1 Ioil 04:10 Za 08:22 Za 09:10 Lc 02:14 In 04:27 |
5 Şi acum, tu, casă a lui Iacob b: Veniţi, şi să umblăm în lumina Domnului! |
6 Căci El Şi-a lepădat poporul, casa lui Iacob, |
7 Căci ţara lor s'a umplut de argint şi de aur şi nenumărate erau vistieriile lor; |
8 Şi s'a umplut pământul de urâciuni: – chiar lucrul mâinilor lor – |
9 Şi omul s'a încovoiat şi bărbatul a fost umilit: pe asta nu le-o voi ierta. e |
10 Şi acum, intraţi în crăpăturile stâncilor şi ascundeţi-vă în pământ, |
11 Că privirea Domnului e înaltă, dar omul e umil; |
12 Că ziua Domnului Atotţiitorului va fi mai presus de cel mândru şi de cel semeţ |
13 şi mai presus de tot cedrul Libanului, |
14 şi mai presus de tot muntele înalt |
15 şi mai presus de orice turn înalt |
16 şi mai presus de orice corabie de pe mare |
17 Şi tot omul va fi umilit |
18 Şi ei îşi vor ascunde toţi [idolii] făcuţi de mâna lor, |
19 vârându-i în peşteri şi'n crăpăturile stâncilor |
20 Căci în ziua aceea va lepăda omul urâciunile lui de aur şi argint, pe care şi le-a făcut să se închine la zădărnicii şi lilieci, g |
21 atunci când va intra în vizuinile de piatră seacă şi'n crăpăturile stâncilor, |
22 Lăsaţi-vă deci de un astfel de om care nu-i altceva decât o suflare în nări. |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Is ] Isaia
[ Cap. 3 ] | Pedeapsa mândriei şi a podoabelor deşarte. |
1 Iată, Stăpânul, Domnul Atotţiitorul, |
2 pe cel uriaş şi pe cel puternic, pe războinic şi pe judecător, |
3 pe căpetenia peste cincizeci, |
4 Şi voi pune peste ei mai-mari tinerei, |
5 Şi'n popor se va arunca unul asupra altuia, |
6 Că omul se va apuca de fratele său ca de casnicul tatălui său, zicând: |
7 Şi răspunzând el în ziua aceea, va zice: |
8 Căci Ierusalimul s'a pustiit şi Iudeea s'a prăbuşit, |
9 Iată că de-acum slava lor s'a prăbuşit |
10 „Haideţi să-l legăm pe cel drept, că-l purtăm în cârcă degeaba!“ |
11 Vai celui nelegiuit!, că rele îi vor veni după faptele mâinilor lui. |
12 Poporul Meu!, vameşii tăi te vămuiesc b, |
13 Dar acum Domnul va sta la judecată |
14 Însuşi Domnul va intra la judecată |
15 De ce-i faceţi poporului Meu strâmbătate |
16 Acestea zice Domnul: |
17 Dumnezeu le va smeri pe doamnele fiice ale Sionului d |
18 că Domnul va lua de la ele slava straielor şi cârlionţii şi zulufii şi diademele |
19 şi lănţugurile şi podoaba feţei şi gătelile slăvitelor mândreţi |
20 şi salbele şi brăţările şi cununile de cosiţe'mpletite şi verigile mâinii drepte şi inelele şi cerceii |
21 şi straiele cu margini de porfiră şi hainele cu câmpuri de purpură |
22 şi şalurile de casă şi străveziile îmbrăcăminţi spartane |
23 şi cele făcute din lână subţire şi cele'n culoarea iachintului şi cele'n roşu-aprins şi visonul ţesut în auriu şi'n stacojiu şi aşternuturile de pat uşoare. |
24 Şi'n locul mirosului dulce va fi praf; |
25 Şi preafrumosul şi iubitul tău fiu va cădea de sabie; |
26 Şi sicriele podoabelor voastre se vor jeli, |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Is ] Isaia
[ Cap. 4 ] | (continuare) |
1 În ziua aceea şapte femei a se vor ţine de un singur bărbat, zicând: „Vom mânca propria noastră pâine şi vom purta propriile noastre haine b, numai lasă-ne să-ţi purtăm numele c şi ridică ocara de pe noi d!“ |
2 Şi'n ziua aceea va străluci Dumnezeu cu slavă în sfat pe pământ, Ir 23:5 Iz 34:29 Za 03:8 Za 06:12 In 01:9 In 01:45 FA 13:32 FA 26:6 Ap 07:15 |
3 Şi va fi că rămăşiţa rămasă în Sion |
4 Că Domnul va spăla spurcăciunea fiilor şi a fiicelor f Sionului |
5 Şi va veni; şi fiece loc al muntelui Sion |
6 şi frunzar |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Is ] Isaia
[ Cap. 5 ] | Iubitul şi via sa. Blesteme împotriva mai-marilor lui Iuda. Năvala Asirienilor. |
1 Cânta-voi acum iubitului Meu Ps 143:9 Cant 08:12 Ir 02:21 Mt 21:33 Mc 12:1 Lc 20:9 1Co 03:9 |
2 Cu gard am îngrădit-o, |
3 Şi-acum, tu, omule din Iuda |
4 Ce să-i mai fac Eu viei Mele |
5 Şi-acum vă voi spune ce-am să fac Eu cu via Mea: |
6 Şi-Mi voi părăsi via, |
7 Căci via Domnului Atotţiitorului e casa lui Israel |
8 Vai celor ce casă lângă casă alipesc |
9 Că toate acestea au ajuns în auzul Domnului Atotţiitorului; |
10 Că unde ară zece perechi de boi |
11 Vai celor ce se scoală dimineaţa |
12 Că ei cu chitare, cu alăute, |
13 Iată dar de ce poporul Meu a fost dus în robie: |
14 iată de ce iadul şi-a căscat pofta f |
15 şi omul va fi umilit |
16 Dar Domnul Atotţiitorul Se va înălţa întru judecată |
17 Şi cei jefuiţi vor paşte ca taurii, |
18 Vai celor ce-şi trag după ei păcatele |
19 lor, celor ce zic: „Ce are de făcut să facă repede, |
20 Vai celor ce numesc răul bine |
21 Vai celor ce'n ochii lor sunt înţelepţi |
22 Vai celor puternici ai voştri care beau vin |
23 celor ce pentru mită îi dau dreptate nedreptului |
24 De aceea: Precum arde trestia'n pară de foc |
25 De aceea cu aprindere S'a mâniat Domnul Sabaot |
26 De aceea: Semn va ridica spre neamurilen cele de departe |
27 Nu vor flămânzi, nici vor osteni, |
28 ascuţite le sunt săgeţile, |
29 ele dau năvală ca leii |
30 şi'n ziua aceea va răcni pe seama lor |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Is ] Isaia
[ Cap. 6 ] | Chemarea lui Isaia. |
1 Şi a fost că'n anul în care a murit regele Ozia a L-am văzut pe Domnul şezând pe un tron înalt şi măreţ; şi casa Lui b era plină de slavă. Ies 24:10 3Rg 22:19 2Par 26:23 Dn 07:9 In 12:41 Ap 04:2 Ap 04:9-10 Ap 05:1 Ap 05:7 Ap 05:13 Ap 06:16 Ap 07:10 Ap 07:15 Ap 19:4 Ap 21:5 |
2 Serafimi c şedeau împrejurul Său; fiecare avea câte şase aripi: cu două îşi acopereau faţa d, cu două îşi acopereau picioarele şi cu două zburau. |
3 Şi strigau unul către altul şi ziceau: Nm 14:21 Ps 071:18 Ps 098:5 Ps 137:5 Sol 01:7 Lc 01:49 Ap 03:7 Ap 04:8 |
4 Şi pragul cel de sus al uşii se sălta de glasul cu care ei strigau, iar casa s'a umplut de fum. |
5 Şi am zis:„O, ticălosul de mine, că-mi tremură sufletul; |
6 Şi unul din Serafimi a fost trimis la mine; el avea în mână un cărbune pe care-l luase cu cleştele de pe jertfelnic. |
7 Şi l-a atins de gura mea şi a zis:„Iată, acesta s'a atins de buzele tale |
8 Şi am auzit glasul Domnului, zicând: |
9 Şi El a zis: Dt 29:4 Ir 05:21 Mt 13:14 Mc 04:12 Lc 08:10 Lc 19:42 In 12:40 FA 28:26 Rm 11:8 |
10 Că inima acestui popor s'a împietrit, |
11 Şi eu am zis: „Până când, Doamne?“. Iar El a zis: „Până când cetăţile se vor pustii din lipsa locuitorilor şi casele din lipsă de oameni şi pământul va rămâne pustiu. |
12 Iar după aceasta Dumnezeu îi va îndelunga g pe oameni şi cei ce au rămas pe pământ se vor înmulţi. |
13 Din ei însă va fi din nou o a zecea parte şi ea va fi iarăşi de pradă, ca un molid [în desfrunzire] şi ca ghinda când cade din găoacea ei: sfântă seminţie în trunchiul ei cel drept“. h |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Is ] Isaia
[ Cap. 7 ] | Isaia prevesteşte naşterea Mântuitorului din fecioară. |
1 Şi a fost că'n zilele lui Ahaz, fiul lui Iotam, fiul lui Ozia, regele lui Iuda, s'a ridicat Raţon, regele Aramului, ca împreună cu Pecah, fiul lui Remalia, regele lui Israel, să lovească Ierusalimul, dar n'au izbutit să-l biruie. |
2 Şi'n casa lui David s'a adus o veste care spunea: „Aram a ţinut un sfat de taină cu Efraim...“. Atunci sufletul i s'a uluit – şi sufletul poporului său – aşa cum un copac în pădure se clatină de vânt. |
3 Şi a zis Domnul către Isaia: „Ieşi în întâmpinarea lui Ahaz, tu şi fiul tău Iaşub, cel ce a rămas, la iezerul din drumul de sus al ţarinii nălbitorului. a |
4 Şi să-i zici: – Ai grijă să nu vorbeşti şi nu te teme, nici să-ţi tremure inima din pricina acestor doi tăciuni care fumegă; fiindcă atunci când Îmi va trece mânia cea iute, Eu iarăşi voi vindeca. |
5 Cât despre fiul lui Aram şi fiul lui Remalia, de vreme ce ei s'au sfătuit în rău, zicând: |
6 – Ne vom ridica împotriva Iudeii şi, după ce vom vorbi cu ei, îi vom întoarce de partea noastră, iar peste ea îl vom pune rege pe fiul lui Tabeel..., |
7 aşa zice Domnul Atotţiitorul: |
8 ci capul lui Aram e Damascul şi capul Damascului e Reţin; |
9 Iar capul lui Efraim e Somoron b şi capul lui Somoron e fiul lui Remalia; |
10 Şi Domnul i-a mai grăit lui Ahaz, zicând: |
11 „Cere pentru tine un semn de la Domnul Dumnezeul tău, |
12 Şi a zis Ahaz: „Nu voi cere, nici Îl voi ispiti pe Domnul!“ |
13 Iar el [Isaia] a zis: |
14 Pentru aceasta, Domnul Însuşi vă va da un semn: Mi 05:2 Mt 01:23 Lc 01:31 In 01:14 In 01:45 FA 26:6 Ga 04:4 Ap 12:5 |
15 Unt şi miere va mânca, |
16 Că mai înainte de a cunoaşte Pruncul binele sau răul, |
17 Ci va aduce Dumnezeu |
18 Şi va fi că'n ziua aceea |
19 Şi toate vor năvăli şi se vor aşeza |
20 Şi'n ziua aceea |
21 Şi va fi că'n ziua aceea va creşte omul o junincă şi două oi; |
22 şi va fi că din belşugul lor de lapte, |
23 Şi va fi că'n ziua aceea |
24 Acolo se va intra cu arcul şi săgeata, |
25 Şi fiece munte va fi cu deadinsul arat, |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Is ] Isaia
[ Cap. 8 ] | Regatul Siriei se surpă. Domnul e Stăpânul istoriei. Aşteptând ceasul Domnului. Vremea lui Mesia. |
1 Şi mi-a zis Domnul: „Ia-ţi un caiet a mare şi nou şi scrie'n el cu condei omenesc b despre iuţeala cu care se va face jefuirea prăzilor c; căci i-a venit ceasul. |
2 Şi fă-Mi Mie martori din oameni credincioşi: pe Urie şi pe Zaharia, fiul lui Barachia“. |
3 Şi am intrat la proorociţă d; şi ea a luat în pântece e şi a născut fiu. Şi mi-a zis Domnul: „Pune-i numele: "Pradă repede, jefuieşte iute". f |
4 Căci mai înainte de a şti pruncul să zică "tată" sau "mamă", puterea Domnului şi prăzile Samariei vor fi duse înaintea regelui Asirienilor.“ |
5 Şi Domnul mi-a grăit încă o dată, zicând: |
6 „Fiindcă poporul acesta nu vrea apa Siloamului, care curge lin, dar vrea să-l aibă pe Raţon, fiul lui Remalia, să fie rege peste voi, |
7 pentru aceea, iată, Domnul aduce asupra voastră apele Râului g, cele mari şi năvalnice, şi chiar pe regele Asirienilor şi slava lui; şi el se va sui peste oricare din văile voastre şi va umbla pe oricare din zidurile voastre; |
8 şi-l va lua şi duce departe din Iudeea pe tot omul în stare să-şi ridice capul sau care va putea să facă ceva, iar tabăra lui va umple întinderea ţării tale“.Cu noi este Dumnezeu, h |
9 înţelegeţi, neamuri, şi vă plecaţi; |
10 şi orice sfat îl veţi gândi, |
11 Aşa zice Domnul: „Cu mână tare se răzvrătesc ei |
12 să nu spună ei că e greu; |
13 pe Însuşi Domnul puterilor i, pe El sfinţiţi-L, |
14 şi de El nu vă veţi apropia ca de o piatră de poticnire |
15 De aceea mulţi din ei vor slăbi şi vor cădea şi vor fi zdrobiţi; |
16 Atunci se vor vădi cei ce pecetluiesc legea cu scopul de a nu o învăţa. |
17 Şi se va zice: – Îl voi aştepta pe Dumnezeu, |
18 Iată, eu şi pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu; |
19 Şi dacă ei vă vor zice: „Întrebaţi-i pe cei ce |
20 Fiindcă El a dat legea spre ajutor, |
21 Şi foamete grea va veni peste voi; |
22 şi jos la pământ se vor uita, şi, iată, grea întristare |
23 şi cel strâmtorat nu se va întrista doar pentru un timp. |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Is ] Isaia
[ Cap. 9 ] | Naşterea, numele şi împărăţia lui Mesia. |
1 Întâi bea asta! |
2 Mulţimea poporului |
3 Că li s'a luat jugul ce le stătea deasupra |
4 Că ei vor înapoia toată haina luată cu vicleşug |
5 Că Prunc ni S'a născut, Jd 13:18 Is 10:21 Lc 01:32 Lc 02:7 Lc 02:11 In 01:45 In 03:16 In 05:39 In 12:34 Ef 02:14 Col 01:20 Evr 01:2 1In 04:9 |
6 Mare va fi stăpânirea Lui Dn 06:27 Lc 01:32 Lc 02:7 Is 10:21 Is 37:32 Ef 02:14 Col 01:20 |
7 Moarte a trimis Domnul asupra lui Iacob |
8 Şi tot poporul lui Efraim |
9 „Cărămizile au căzut, |
10 Şi Domnul îi va zdrobi |
11 Siria de la Soare-Răsare |
12 Dar poporul nu s'a întors până ce a fost lovit; |
13 Aşa că Domnul a luat de la Israel |
14 omul bătrân şi cei ce cată la faţa omului f |
15 Şi cei ce-l fericesc pe poporul acesta |
16 De aceea Domnul nu Se va veseli |
17 Ca focul va arde fărădelegea, |
18 De aprinderea mâniei Domnului |
19 ci se va răsuci spre dreapta |
20 Că va mânca Manase carnea lui Efraim |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Is ] Isaia
[ Cap. 10 ] | Vai celor nedrepţi; vai Asirienilor. Mica rămăşiţă. Pieirea Asirienilor. |
1 Vai celor ce scriu răutate! |
2 strâmbă făcând pricina sărmanilor |
3 Ce oare vor face ei în ziua cercetării? |
4 ca să nu cădeţi în robie? |
5 Vai lor, Asirienilor! |
6 Urgia Mi-o voi trimite asupra unui neam nelegiuit, |
7 Dar el nu aşa a gândit şi nu aşa cu sufletul a socotit; |
8 Iar dacă-i vor zice: |
9 atunci el va răspunde: |
10 Aşa cum le-am luat pe acestea, |
11 „Că precum i-am făcut Samariei şi idolilor ei, |
12 Şi va fi că atunci când Domnul va isprăvi de făcut toate lucrurile în muntele Sionului şi în Ierusalim, voi pedepsi mintea cea mândră, chiar pe aceea a regelui Asirienilor şi trufaşa înălţime a privirii lui; |
13 că a zis: |
14 şi cu mâna mea voi lua întreaga lume ca pe un cuib; |
15 Oare se va slăvi pe sine securea fără cel ce taie cu ea? |
16 Dar nu va fi aşa; ci Domnul Atotţiitorul |
17 Foc va fi lumina lui Israel şi cu pară de foc îl va sfinţi |
18 În ziua aceea se vor mistui munţii şi dealurile şi codrii; |
19 Iar cei ce vor rămâne din ei, vor fi atât de puţini la număr, |
20 Şi va fi în ziua aceea că rămăşiţa lui Israel |
21 şi fi-va rămăşiţa lui Israel [încrezându-se] în Puternicul Dumnezeu. |
22 Şi chiar de va fi poporul lui Israel ca nisipul mării, |
23 că scurt cuvânt va face Domnul, |
24 Pentru aceasta zice Domnul Atotţiitorul: |
25 Că încă puţin, şi urgia va înceta; |
26 Şi Domnul, Dumnezeul puterilor h, va stârni vrăjmaşi asupră-le |
27 Şi va fi că'n ziua aceea |
28 Că va sosi la cetatea Aiat şi va trece la Migron, |
29 Şi va trece valea şi va veni la Aiat; |
30 fiica lui Gallim va fugi (înalţă-ţi glasul, fiică a lui Gallim! i), |
31 Madmena s'a înspăimântat, |
32 Îndemnaţi-i astăzi să rămână'n vale; |
33 Iată, Stăpânul, Domnul Atotţiitorul, |
34 trufaşii vor cădea de sabie, |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Is ] Isaia
[ Cap. 11 ] | O nouă vestire a lui Mesia. Întoarcerea celor robiţi. |
1 Toiag din rădăcina lui Iesei a se va ivi Ir 23:5-6 Iz 34:29 Za 03:8 Za 06:12 Mt 03:16 Lc 03:31-32 FA 13:22-25 Rm 15:12 Evr 07:14 Ap 05:5 Ap 22:16 |
2 Duhul lui Dumnezeu se va odihni peste El b, |
3 Duhul temerii de Dumnezeu Îl va umple; Ps 007:11 Is 02:4 In 07:24 FA 10:34 Rm 02:2 Rm 02:11 Ef 06:9 1Ptr 01:17 |
4 ci El va judeca pricina celui smerit Iov 04:9 Ps 071:4 Is 33:5 Os 06:5 Mal 03:18 In 07:24 2Tes 02:8 Ap 02:16 Ap 11:5 Ap 19:11 Ap 19:15 |
5 Mijlocul Său va fi încins cu dreptate, |
6 Şi lupul va paşte împreună cu mielul d, |
7 boul şi ursul împreună vor paşte |
8 un copilaş îşi va pune mâna pe culcuşul aspidelor |
9 iar ele nu-i vor face rău |
10 Şi'n ziua aceea va fi rădăcina lui Iesei, |
11 Şi'n ziua aceea va fi că Domnul Îşi va arăta iarăşi mâna, |
12 Şi semn va ridica întru neamuri, Ps 105:47 Iz 37:21 Os 02:2-3 Mi 04:11 Mt 15:24 Lc 21:28 In 10:16 |
13 Gelozia lui Efraim se va spulbera, |
14 Şi vor zbura pe corăbiile Filistenilor e |
15 Şi va pustii Domnul marea Egiptului f, |
16 Şi trecătoare va fi pentru poporul Meu cel rămas în Egipt; |