[ VT ] Vechiul Testament
[ Sir ] Cartea Înţelepciunii lui Isus, Fiul lui Sirah (Ecclesiasticul)
[ Cap. 51 ] | CAPITOLUL 51 Imn de mulţumire a. Căutarea înţelepciunii. |
1 Ţie Îţi voi mulţumi, Doamne Împărate, |
2 că acoperământ şi ajutor mi Te-ai făcut: |
3 – după îmbelşugarea milei Tale şi a numelui Tău – |
4 din înecăciunea văpăii ce mă împresura |
5 din adâncurile pântecelui morţii, |
6 – pâra unei limbi nedrepte la urechea regelui –. |
7 Din toate părţile mă împresurau, dar nimeni care să ajute! |
8 Atunci mi-am adus aminte de mila Ta, Doamne, |
9 Şi din pământ mi-am înălţat cererea |
10 şi L-am chemat pe Domnul, Tatăl Domnului meu b: |
11 Şi rugăciunea mi-a fost auzită |
12 Iată de ce Îţi voi mulţumi şi Te voi lăuda |
13 Pe când eram încă tânăr, înainte de a fi fost rătăcitor c, |
14 în faţa sfântului locaş am cerut-o |
15 De floarea ei, ca de un strugure copt |
16 Puţin mi-am plecat urechea, şi am primit-o |
17 Mare folos am avut de la ea; |
18 Că m'am hotărât să mi-o prefac în faptă; |
19 Sufletul meu s'a bătut ca s'o aibă, |
20 Spre ea mi-am îndreptat sufletul |
21 Lăuntrul mi s'a tulburat căutând-o, |
22 Ca răsplată, Domnul mi-a dăruit o limbă |
23 Apropiaţi-vă de mine, neştiutorilor, |
24 De ce ziceţi că vă lipseşte |
25 Gura mi-am deschis-o şi am grăit: |
26 puneţi-vă grumazul în jug, |
27 Vedeţi cu ochii voştri că eu puţin m'am ostenit |
28 Primiţi învăţătura, [chiar] pentru mult argint, |
29 Sufletul să vi se veselească în mila Domnului |
30 Lucrul să vi-l pliniţi înainte de vreme, |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Sus ] Istoria Susanei
Cap. 1 CAPITOL UNIC Susana, învinuită pe nedrept de doi bătrâni desfrânaţi, e osândită la moarte, dar Daniel o scapă. |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Sus ] Istoria Susanei
[ Cap. 1 ] | CAPITOL UNIC Susana, învinuită pe nedrept de doi bătrâni desfrânaţi, e osândită la moarte, dar Daniel o scapă. |
1 În Babilon locuia un om care se numea Ioachim. |
2 El şi-a luat femeie, al cărei nume era Susana, fiica lui Hilchia, foarte frumoasă şi cu frică de Dumnezeu |
3 – căci părinţii ei, drepţi fiind, îşi învăţaseră fiica după legea lui Moise. |
4 Ioachim era foarte bogat şi avea o frumoasă grădină a, chiar alături de casă. La el se adunau Iudeii, căci el se bucura de cinstire mai mult decât toţi ceilalţi. |
5 În anul acela au fost rânduiţi să fie judecători doi bătrâni din popor, de vreme ce Domnul zisese că a ieşit fărădelegea din Babilon, din bătrânii judecători care păreau că ocârmuiesc poporul. |
6 Aceştia rămâneau la casa lui Ioachim, iar la ei veneau toţi cei care aveau vreo pricină de judecat. b |
7 Când poporul pleca, la amiază, atunci ieşea şi Susana să se plimbe în grădina soţului ei. |
8 Iar cei doi bătrâni o vedeau în fiecare zi ieşind şi plimbându-se; aşa li s'a aprins pofta după ea. |
9 Gândul li s'a răzvrătit, iar ochii li s'au întors în aşa fel, încât să nu vadă cerul, şi nici să-şi amintească de judecăţile cele drepte. |
10 Cu toate că amândoi erau răniţi de pofta pentru ea, nu şi-au spus unul altuia zbuciumul, |
11 fiindu-le ruşine să-şi mărturisească pofta, că adică voiau să se împreuneze cu ea. |
12 Şi zi după zi pândeau, cu sârguinţă, s'o vadă. |
13 Şi au zis unul către altul: „Să mergem acasă, că e vremea prânzului“. |
14 Şi au ieşit şi s'au despărţit unul de altul, dar fiecare s'a întors din drum, şi iată că amândoi s'au pomenit în acelaşi loc... Atunci s'au întrebat unul pe celălalt care e pricina, şi astfel şi-au dat pe faţă pofta. Apoi, amândoi în înţelegere, au pus la cale o vreme când ar putea s'o afle singură. |
15 Şi a fost că'n timp ce ei pândeau o zi prielnică, ea a intrat, ca de obicei, însoţită de două fete; şi a dorit să se scalde în grădină, că era foarte cald. |
16 Şi nimeni nu mai era acolo, în afară de cei doi bătrâni, care se ascunseseră şi o pândeau. |
17 Iar ea le-a zis fetelor: „Aduceţi-mi ulei şi săpun şi închideţi porţile grădinii, că vreau să mă îmbăiez“. |
18 Iar ele au făcut aşa cum li se spusese: au închis porţile grădinii şi, ieşind pe o uşă lăturalnică, spre a aduce ceea ce li se poruncise, nu i-au văzut pe cei doi bătrâni care şedeau ascunşi. |
19 Şi dacă fetele au ieşit, cei doi bătrâni s'au ridicat şi au alergat asupra ei |
20 şi au zis: „Iată, porţile grădinii sunt închise, nimeni nu ne poate vedea, iar noi suntem aprinşi de dragoste pentru tine; aşadar, binevoieşte şi culcă-te cu noi; |
21 iar dacă nu, vom aduce mărturie împotriva ta, cum că aici, cu tine, era un tânăr şi că de aceea le-ai trimis pe fete să plece de lângă tine“. |
22 Atunci Susana a suspinat şi a zis: „Strâmtorată sunt din toate părţile; că de voi face acest lucru, asta înseamnă moarte; iar dacă nu-l voi face, nu voi putea să scap din mâinile voastre; |
23 dar mai bine-mi este să nu fac şi să cad în mâinile voastre decât să păcătuiesc în faţa Domnului“. |
24 Şi a strigat Susana cu glas mare; dar şi cei doi bătrâni au strigat împotriva ei; |
25 iar unul din ei a alergat şi a deschis porţile grădinii. |
26 Când cei din casă au auzit strigătul din grădină, au alergat înlăuntru pe uşa lăturalnică, să vadă ce i s'a întâmplat. |
27 Iar după ce bătrânii au spus ce aveau de spus, tare s'au ruşinat slugile, căci niciodată nu se vorbise aşa ceva despre Susana. |
28 Şi a fost că a doua zi, când poporul era adunat la Ioachim, bărbatul ei, au venit şi cei doi bătrâni, plini de gânduri nelegiuite împotriva Susanei, anume s'o dea morţii. |
29 Şi au zis în faţa poporului: „Trimiteţi după Susana, fiica lui Hilchia, femeia lui Ioachim!“ Şi au trimis. |
30 Iar ea a venit, împreună cu tatăl şi cu mama ei, cu copiii şi cu toate rudele. |
31 Susana era o femeie de mare gingăşie, şi tare mândră la vedere. |
32 Iar acei bătrâni neruşinaţi i-au poruncit să se descopere – că era acoperită – c, ca să se sature de frumuseţea ei; |
33 iar cei ce erau lângă ea, precum şi toţi cei ce o ştiau, plângeau. |
34 Atunci cei doi bătrâni s'au ridicat în mijlocul poporului şi şi-au pus mâinile pe capul ei. d |
35 Iar ea, plângând, şi-a ridicat ochii spre cer, căci inima ei nădăjduia în Domnul. |
36 Şi au zis bătrânii: „În timp ce noi, doar noi doi, umblam prin grădină, ea a intrat cu două slujnice şi a închis poarta grădinii, după care slujnicelor le-a dat drumul. |
37 Atunci a venit la ea un tânăr, care fusese ascuns, şi s'a culcat cu ea. |
38 Noi, fiind în colţul grădinii şi văzând nelegiuirea, am dat fuga la ei. |
39 Şi dacă i-am văzut împreunându-se, pe bărbat nu l-am putut ţine, că era mai tare decât noi şi a deschis poarta şi a fugit. |
40 Pe ea însă am prins-o şi am întrebat-o cine era tânărul, dar ea n'a vrut să ne spună. Pe acestea le mărturisim“. |
41 Adunarea le-a dat lor crezare, ca unora ce erau bătrâni şi judecători ai poporului; şi au osândit-o la moarte. e |
42 Atunci Susana a strigat cu glas mare şi a zis: „Dumnezeule-Cel-Veşnic, Tu, Cel ce le ştii pe cele ascunse, Tu, Care cunoşti toate lucrurile mai înainte ca ele să fi fost făcute, |
43 Tu ştii că au născocit mărturie mincinoasă împotriva mea; şi, iată, eu urmează să mor fără să fi făcut nimic din ceea ce oamenii aceştia au scornit împotriva mea...“. |
44 Iar Domnul i-a auzit glasul. |
45 Şi'n timp ce o duceau la moarte f, Dumnezeu a trezit duhul cel sfânt g al unui tânăr cu numele de Daniel h; |
46 iar acesta a strigat cu glas mare: „Curat sunt eu de sângele acesta!“ i |
47 Atunci întregul popor s'a întors cu faţa către el şi a zis: „Ce înseamnă cuvintele acestea pe care le-ai spus?“ |
48 Iar el, stând în mijlocul lor, a zis: „Oare atât de nebuni sunteţi voi, fii ai lui Israel, să osândiţi pe această fiică a lui Israel fără nici o cercetare şi fără să fi cunoscut adevărul?... |
49 Întoarceţi-vă la judecată, căci mărturie mincinoasă au adus împotriva ei!“ |
50 Şi tot poporul s'a întors degrabă, iar bătrânii i-au zis: „Vino, şezi între noi şi spune-ne; că ţie ţi-a dat Dumnezeu vrednicia unui bătrân“. j |
51 Atunci Daniel le-a grăit: „Pe aceştia doi despărţiţi-i unul de celălalt, iar eu îi voi cerceta“. |
52 Şi după ce i-au despărţit, el a chemat pe unul din ei şi l-a întrebat: „Tu, cel învechit în rele, acum te-au ajuns păcatele pe care le făceai înainte; |
53 că făceai judecăţi strâmbe, învinuind pe cei nevinovaţi şi eliberând pe cei vinovaţi, împotriva a ceea ce a zis Domnul: «Pe cel nevinovat şi pe cel drept să nu-l ucizi»; |
54 acum, dacă tu ai văzut-o, spune-mi: Sub care copac i-ai văzut pe ei împreună?“ k Iar el a zis: „Sub mesteacăn“. |
55 Daniel a zis: „Foarte bine; ai minţit împotriva capului tău; căci, chiar acum, îngerul lui Dumnezeu a primit porunca lui Dumnezeu să te spintece în două“. |
56 Şi, punându-l deoparte, a poruncit să fie adus celălalt, căruia i-a zis: „Tu, sămânţă a lui Canaan, l nu a lui Iuda, frumuseţea te-a înşelat şi pofta ţi-a stricat inima; |
57 aşa făceai cu fetele lui Israel, care, de frică, se împreunau cu voi; dar fiica lui Iuda nu v'a răbdat nelegiuirea. |
58 Spune-mi acum: „Sub care copac i-aţi prins?“ Iar el a zis: „Sub arţar“. |
59 Şi i-a zis Daniel: „Foarte bine; şi tu ai minţit împotriva capului tău; căci îngerul lui Dumnezeu aşteaptă cu sabia să te spintece în două, încât pe amândoi să vă nimicească“. |
60 Atunci toată adunarea a strigat cu glas mare şi L-a binecuvântat pe Dumnezeu, Care îi scapă pe cei ce nădăjduiesc în El. |
61 Şi s'au ridicat împotriva celor doi bătrâni pe care Daniel îi dovedise, prin chiar cuvintele lor, că mărturisiseră strâmb; |
62 şi, după legea lui Moise, le-au făcut aşa cum aceia, în răutatea lor, gândiseră să facă împotriva aproapelui: i-au ucis. Aşa a fost mântuit sângele nevinovat, în chiar ziua aceea. |
63 Iar Hilchia şi soţia sa L-au lăudat pe Dumnezeu pentru Susana, fiica lor, împreună cu Ioachim, bărbatul ei, şi cu toate rudele ei, pentru aceea că în ea nu s'a aflat nimic necinstit. |
64 Începând din ziua aceea, mare a devenit Daniel în ochii poporului. |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Bel ] Bel şi Balaurul
Cap. 1 Capitol unic |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Bel ] Bel şi Balaurul
[ Cap. 1 ] | Capitol unic |
1 Şi regele Astiag s'a adăugat la părinţii săi, iar regatul său a fost preluat de către Cirus al Persiei. a |
2 Iar Daniel a vieţuit împreună cu regele şi i-a întrecut în cinste pe toţi prietenii săi. |
3 Babilonienii aveau un idol pe care-l chema Bel; b pentru el se cheltuiau zilnic douăsprezece măsuri de făinuţă de grâu, patruzeci de oi şi şase vedre de vin. |
4 Regele avea evlavie la el şi venea în fiecare zi să i se închine. Daniel însă I se închina Dumnezeului său. |
5 Regele i-a zis: „Tu de ce nu i te închini lui Bel?“; la care acesta i-a răspuns: „Pentru că eu nu pot să mă închin la idoli făcuţi de mână, ci la Dumnezeu-Cel-Viu, Cel ce a făcut cerul şi pământul şi are stăpânire peste fiecare trup“. |
6 Iar regele i-a zis: „Cum de ţi se pare ţie că Bel nu e un dumnezeu viu? Nu vezi cât de mult mănâncă şi bea în fiecare zi?“ |
7 Atunci Daniel a zâmbit şi a zis: „O, rege, nu te amăgi; că acesta e făcut pe dinlăuntru din lut şi pe dinafară din aramă, şi niciodată nu mănâncă şi nu bea nimic“. |
8 Iar regele s'a mâniat, i-a chemat pe preoţii lui şi le-a zis: „Dacă nu-mi veţi spune cine este cel ce înghite aceste cheltuieli, veţi muri; |
9 dar dacă-mi veţi arăta că Bel este cel ce le înghite, atunci va muri Daniel, de vreme ce l-a blasfemiat pe Bel!“ Iar Daniel a zis către rege: „Fie după cuvântul tău!“ Acuma, preoţii lui Bel erau şaptezeci, în afară de femei şi de copii. |
10 Şi a venit regele împreună cu Daniel în capiştea lui Bel. |
11 Iar preoţii lui Bel au zis: „Iată, noi ieşim afară, iar tu, o, rege, pune bucatele şi vinul, închide uşa şi pecetluieşte-o cu inelul tău; iar mâine-dimineaţă, când vei veni, dacă nu vei găsi că Bel a mâncat totul, noi să fim daţi morţii; dar dacă va fi altfel, atunci, Daniel, ca unul care a spus minciuni împotriva noastră“. |
12 Lor însă puţin le păsa, deoarece făcuseră sub masă o intrare tainică prin care întotdeauna veneau şi mâncau ce era acolo. |
13 Şi a fost că după ce au ieşit şi după ce regele a pus bucatele înaintea lui Bel, |
14 Daniel le-a poruncit slugilor sale să aducă cenuşă; şi au presărat-o în toată capiştea, de faţă fiind doar regele. Apoi au ieşit, au închis uşa, au pecetluit-o cu inelul regelui şi s'au dus. |
15 Iar preoţii, aşa cum făceau de obicei, au venit noaptea împreună cu femeile şi cu copiii lor şi au mâncat tot şi au băut. |
16 Iar dimineaţa a venit regele, şi Daniel împreună cu el. |
17 Şi a zis regele: „Întregi sunt peceţile, Daniele?“ Iar el a zis: „Da, măria ta, sunt întregi“. |
18 Şi, de îndată ce uşa a fost deschisă, regele s'a uitat pe masă şi a strigat cu glas înalt: „Mare eşti, Bel, şi nici o înşelăciune nu e la tine!“ |
19 Dar Daniel a zâmbit, l-a ţinut pe rege să nu intre înlăuntru şi a zis: „Uită-te acum pe jos şi bagă de seamă ale cui sunt urmele acestea!“ |
20 Iar regele a zis: „Văd că sunt urme de bărbaţi, de femei şi de copii...“. |
21 Atunci regele a fost cuprins de mânie şi i-a adus pe preoţi şi pe femeile şi pe copiii lor, iar aceia i-au arătat uşile cele ascunse prin care intrau şi mâncau ceea ce era pe masă. |
22 Regele i-a ucis, iar pe Bel l-a dat în puterea lui Daniel, care l-a sfărâmat, pe el şi capiştea lui. |
23 Era pe acolo şi un balaur mare, la care Babilonienii se închinau. c |
24 Iar regele a zis către Daniel: „Nu vei putea spune că acesta nu e un dumnezeu viu; aşadar, închină-te la el!“ |
25 Iar Daniel a zis: „Eu mă voi închina Domnului, Dumnezeului meu, căci El este Dumnezeu-Cel-Viu. Iar tu, o, rege, dă-mi îngăduinţă şi eu voi ucide balaurul fără sabie sau toiag“. |
26 Iar regele a zis: „Eşti liber s'o faci“. |
27 Atunci Daniel a luat răşină şi seu şi păr, le-a fiert împreună, a făcut bulgări şi i-a aruncat în gura balaurului; iar balaurul, mâncând, a plesnit. Şi a zis: „Iată la ce vă închinaţi voi!“ |
28 Şi a fost că dacă au auzit Babilonienii, tare s'au mâhnit şi s'au pornit împotriva regelui, zicând: „Regele s'a făcut iudeu; pe Bel l-a nimicit, pe balaur l-a ucis, iar pe preoţi i-a omorât...“. |
29 Şi au venit la rege şi i-au zis: „Dă-ni-l nouă pe Daniel!; dacă nu, te vom nimici, pe tine şi casa ta!“ |
30 Şi dacă regele a văzut că erau tare porniţi împotriva lui, şi neavând încotro, l-a dat pe Daniel în puterea lor. |
31 Iar ei l-au aruncat în groapa cu lei, d în care el a stat şase zile. |
32 În groapă erau şapte lei, cărora li se dădeau zilnic doi sclavi e şi două oi; acum însă nu li s'au dat, cu gândul că-l vor mânca pe Daniel. |
33 Pe atunci trăia în Iudeea un profet, anume Avacum; acesta gătise fiertură, dumicase pâine într'o postavă şi mergea la câmp să le ducă secerătorilor. |
34 Iar un înger al Domnului a zis către Avacum: „Prânzul pe care-l ai, du-l în Babilon, la Daniel, care se află în groapa leilor“. |
35 Dar Avacum a zis: „Doamne, eu niciodată n'am văzut Babilonul, şi nici nu ştiu unde se află groapa“. |
36 Atunci îngerul Domnului l-a prins de creştet şi, ţinându-l de păr, în repeziciunea duhului său, l-a aşezat în Babilon, deasupra gropii. |
37 Şi a strigat Avacum: „Daniele! Daniele! Ia mâncarea pe care ţi-a trimis-o Dumnezeu!“ |
38 Iar Daniel a zis: „O, Dumnezeule, Ţi-ai adus aminte de mine şi nu i-ai părăsit pe cei ce Te caută şi Te iubesc!“ |
39 Şi s'a sculat Daniel şi a mâncat; iar îngerul Domnului l-a dus de îndată pe Avacum acolo de unde-l luase. |
40 În cea de a şaptea zi, regele s'a dus să-l plângă pe Daniel; şi a ajuns la groapă şi s'a uitat înlăuntru... şi, iată, Daniel şedea! |
41 Atunci regele a strigat cu glas înalt, zicând: „Mare eşti Tu, Doamne, Dumnezeul lui Daniel, şi un altul nu este în afară de Tine!“ |
42 Şi l-a scos afară, iar pe cei care-i voiseră pieirea i-a aruncat în groapă; şi, chiar în faţa lui, mâncaţi au fost de îndată. |
[ VT ] Vechiul Testament
[ 1Mac ] Cartea Întâi a Macabeilor
[ VT ] Vechiul Testament
[ 1Mac ] Cartea Întâi a Macabeilor
[ Cap. 1 ] | CAPITOLUL 1 Alexandru şi Diadohii. Antioh Epifan şi elenismul în Israel. Jefuirea templului. Pătrunderea păgânismului. |
1 Şi a fost că după ce Alexandru, fiul lui Filip a – Macedonean ieşit din ţara Chitim b – l-a bătut pe Darie, regele Perşilor şi al Mezilor, şi a devenit rege în locul acestuia – după ce mai întâi domnise asupra Eladei – |
2 a purtat bătălii numeroase, a cucerit cetăţi întărite şi a ucis regi ai ţinutului, |
3 s'a întins până la marginile pământului şi a luat prăzi de la o mulţime de neamuri. În faţa lui, pământul rămânea fără grai. Inima i s'a ridicat şi s'a înălţat; |
4 a adunat o oştire foarte puternică şi a supus ţări, neamuri şi regi, care s'au îndatorat să-i plătească tribut. |
5 Apoi a căzut la pat şi a înţeles că i se apropie moartea. |
6 Atunci, încă fiind viu, şi-a chemat servii c, cei care din tinereţe crescuseră împreună cu el, şi le-a împărţit regatul. |
7 Alexandru a murit după o domnie de doisprezece ani. |
8 Iar servii săi s'au înstăpânit, fiecare pe locul său. |
9 După moartea lui, toţi şi-au pus coroane d; tot aşa au făcut, după ei, şi fiii lor, ani îndelungaţi, şi s'au înmulţit relele pe pământ. |
10 Din ei a ieşit o rădăcină păcătoasă, Antioh Epifan, fiul regelui Antioh e, care, după ce fusese ostatic la Roma, a devenit rege în cel de al o sută treizeci şi şaptelea an al stăpânirii greceşti. |
11 În zilele acelea s'au ivit din Israel fii nelegiuiţi care pe mulţi îi amăgeau, zicând: „Să mergem şi să facem legământ cu neamurile care ne înconjoară; că de când ne-am despărţit de ele, multe rele s'au abătut asupră-ne“. |
12 Iar acest fel de a vorbi le mergea la inimă |
13 şi unii din popor se înghesuiau să se ducă la rege, pentru ca acesta să le dea împuternicire să trăiască după datina păgânilor. |
14 Şi au zidit în Ierusalim un gimnaziu, după rânduielile păgânilor; f |
15 şi-au refăcut prepuţul g, lepădându-se de legământul cel sfânt, şi s'au împreunat cu păgânii şi s'au vândut spre a face răul. |
16 Când lui Antioh i s'a părut că domnia lui s'a întărit, şi-a pus în gând să devină rege al Egiptului şi să domnească astfel peste amândouă regatele. |
17 A intrat în Egipt cu o oaste foarte puternică, cu care de luptă, cu elefanţi, cu călăreţi şi cu multe corăbii |
18 şi s'a bătut cu Ptolemeu, regele Egiptului; dar Ptolemeu a dat dosul şi a fugit, lăsând numeroşi răniţi pe câmpul de luptă. |
19 Cetăţile întărite ale ţării Egiptului au fost cucerite, iar [cuceritorii] s'au încărcat de prăzi luate din ţara Egiptului. |
20 Antioh s'a întors, după ce bătuse Egiptul, în anul o sută patruzeci şi trei, şi s'a ridicat împotriva Israelului şi a Ierusalimului cu o oaste foarte puternică. |
21 Cu semeţie a pătruns în templu, a luat jertfelnicul cel de aur şi sfeşnicul luminilor cu toate ale lui, |
22 masa punerii înainte, căuşele, cupele, căţuile de aur, catapeteasma, cununile, precum şi podoabele de pe partea din faţă a templului, pe care a despuiat-o în întregime. |
23 De asemenea, a luat argintul, aurul şi obiectele de preţ, precum şi vistieriile ascunse pe care le-a aflat. |
24 Şi, luând totul, s'a dus în ţara lui, după ce făcuse mare măcel şi vorbise cu mare trufie. |
25 Plângere mare a fost atunci în Israel şi'n tot locul unde se aflau [iudei]: h |
26 Fruntaşii şi bătrânii au gemut, |
27 fiece mire a izbucnit în plâns |
28 Pământul s'a cutremurat sub cei ce-l locuiau, |
29 După doi ani, regele l-a trimis în cetăţile lui Iuda pe vătaful dărilor i, care a sosit la Ierusalim cu o mare mulţime. |
30 Acesta le-a grăit cuvinte de pace, dar ele erau pline de amăgire, aşa încât ei l-au crezut. Apoi, pe neaşteptate, s'a aruncat asupra cetăţii, i-a dat o grea lovitură şi pe numeroşi Israeliţi i-a dat pierzării. |
31 Şi au prădat cetatea şi au ars-o cu foc şi i-au dărâmat casele şi zidurile de jur-împrejur; |
32 pe femei şi pe copii i-au trimis în robie, iar vitele au intrat în stăpânirea lor. |
33 Apoi au zidit Cetatea lui David j cu un zid mare şi puternic şi cu turnuri tari, şi astfel ea le-a devenit cetate. |
34 Şi au aşezat în ea un neam păcătos, oameni nelegiuiţi, care s'au întărit acolo. |
35 De asemenea, au strâns în ea arme şi hrană; şi, după ce au adunat toate prăzile Ierusalimului, tot acolo le-au pus; aşa a devenit ea o mare capcană: |
36 Loc de pândă s'a făcut împotriva sfântului locaş, |
37 sânge nevinovat au vărsat împrejurul templului, |
38 De groaza lor au fugit ierusalimitenii, |
39 Golit, sfântul locaş a devenit ca un pustiu, |
40 Pe cât de mare i-a fost slava, pe-atât îi e acum necinstea, |
41 Mai mult, regele Antioh şi-a înştiinţat în scris regatul ca toţi să alcătuiască un singur popor |
42 şi că fiecare trebuie să-şi părăsească datinile. Şi toate neamurile s'au supus poruncii regelui. k |
43 Şi mulţi dintre Israeliţi au primit cu plăcere slujirea cerută de el şi au jertfit idolilor şi au pângărit ziua de odihnă. |
44 Prin trimişii săi, scrisorile regelui au ajuns şi în Ierusalim, precum şi în cetăţile lui Iuda, poruncindu-le să urmeze obiceiurile străine de ţară, |
45 să oprească de la jertfelnic arderile-de-tot şi jertfa şi libaţia, să pângărească ziua de odihnă şi sărbătorile, |
46 să spurce sfântul locaş şi pe cei sfinţi, |
47 să zidească altare şi capişti şi temple idoleşti, să aducă drept jertfă carne de porc şi de animale necurate, |
48 să-şi lase copiii netăiaţi-împrejur şi să-şi pângărească sufletele cu tot felul de necurăţii şi spurcăciuni, |
49 în aşa fel încât legea lor să fie dată uitării şi toate rânduielile ei să fie înlocuite. |
50 Tot cel ce nu va face după porunca regelui, va trebui să moară. |
51 În duhul acestor porunci a scris el în tot regatul său; şi a rânduit supraveghetori peste întregul popor şi le-a poruncit cetăţilor lui Iuda să aducă jertfe în fiecare cetate. |
52 Mulţi au fost cei din popor care li s'au alăturat – cei care, în fapt, părăseau legea – şi rele au făcut în ţară |
53 şi l-au silit pe Israel să se ascundă oriunde şi-ar fi aflat scăpare. |
54 Iar în cea de a cinsprezecea zi a lunii Chislev l, în anul o sută patruzeci şi cinci m, regele a ridicat urâciunea pustiirii deasupra jertfelnicului n şi a zidit capişti idoleşti în cetăţile lui Iuda, cele dimprejur. |
55 La porţile caselor şi în pieţe se ardea tămâie. |
56 Cărţile legii, de cum le aflau, le ardeau în foc după ce le făceau zdrenţe. |
57 Dacă la cineva era găsită cartea Legii şi dacă cineva păzea legea, acel cineva era osândit la moarte prin porunca regelui. |
58 Având puterea de partea lor, aşa făceau împotriva lui Israel, împotriva celor ce, lună de lună, erau descoperiţi. |
59 În cea de a douăzeci şi cincea zi a lunii se aduceau jertfe pe altarul de deasupra jertfelnicului. |
60 Femeile care le făcuseră copiilor lor tăierea-împrejur erau date morţii, după cum suna porunca, |
61 iar de gâturile lor erau spânzuraţi pruncii; tot aşa se făcea cu cei apropiaţi din neam şi cu cei ce săvârşeau, cu mâinile lor, o tăiere-împrejur. |
62 Cu toate acestea, mulţi din Israel rămâneau neclintiţi şi găseau în ei puterea de a nu mânca din bucatele necurate; |
63 erau gata să moară decât să se spurce cu mâncăruri ori să pângărească legământul cel sfânt; în fapt, au şi murit. |
64 Şi mare urgie a venit peste Israel. |
[ VT ] Vechiul Testament
[ 1Mac ] Cartea Întâi a Macabeilor
1 În zilele acelea s'a ridicat Matatia, fiul lui Ioan, fiul lui Simeon, preot din fiii lui Ioiarib a, din Ierusalim, şi s'a aşezat la Modein. |
2 El avea cinci fii: Ioan, poreclit Gaddi, |
3 Simon, care se numea şi Tasi, |
4 Iuda, care se numea Macabeul b, |
5 Eleazar, care se numea şi Avaran, Ionatan, care se numea şi Apfus. |
6 Văzând blasfemiile ce se făceau în Iuda şi în Ierusalim, |
7 el a zis: „Vai mie! Oare eu m'am născut spre a vedea prăbuşirea poporului meu şi prăbuşirea sfintei cetăţi şi să rămân acolo în timp ce ea a fost dată în mâinile vrăjmaşilor, iar templul, în mâinile străinilor? |
8 Templul său a devenit ca un om de nimic, |
9 vasele slavei sale au fost duse în robie, |
10 Care neam nu-şi are parte în regatul său |
11 Toate podoabele i-au fost duse departe; |
12 Şi iată că sfântul nostru locaş, |
13 La ce bun să mai trăim?...“. |
14 Matatia şi fiii lui şi-au sfâşiat hainele, s'au îmbrăcat în sac şi s'au aşternut pe plâns. |
15 Oamenii regelui, cei care sileau la lepădarea de Dumnezeu, au venit în cetatea Modein să aducă jertfă. |
16 Şi mulţi dintre Israeliţi au venit la ei, dar Matatia şi fiii săi s'au ţinut laolaltă deoparte. |
17 Oamenii regelui, drept răspuns, i-au zis lui Matatia: „Tu eşti fruntaş, om mare, care se bucură de cinste în această cetate, sprijinit pe feciori şi fraţi. |
18 Fă tu primul pas şi îndeplineşte porunca regelui, aşa cum au făcut-o toate neamurile, oamenii lui Iuda şi cei ce au rămas în Ierusalim, iar tu şi fiii tăi veţi fi printre prietenii regelui; tu şi fiii tăi veţi fi încărcaţi cu argint şi aur, precum şi cu multe daruri“. |
19 Iar Matatia, răspunzând, a zis cu glas mare: „Chiar dacă toate neamurile de sub stăpânirea regelui îi vor da ascultare şi dacă fiecare se va lepăda de închinarea părinţilor săi şi se va supune poruncilor lui, |
20 eu, fiii mei şi fraţii mei vom umbla întru legământul părinţilor noştri; |
21 ferească Dumnezeu să ne lepădăm de lege şi de porunci! |
22 Nu vom asculta de poruncile regelui; nu ne vom abate de la închinarea noastră, nici la dreapta, nici la stânga!“ |
23 De îndată ce el a rostit aceste cuvinte, unul din Iudei a venit, sub privirile tuturor, să jertfească în capiştea din Modein, după porunca regelui. |
24 Văzând aceasta, Matatia s'a aprins de râvnă; rărunchii îi fremătau; şi, nemaifiind în stare să-şi ţină mânia de mână cu judecata, s'a repezit şi l-a înjunghiat pe altar. |
25 În acelaşi timp, l-a ucis şi pe omul regelui care silea la jertfă, iar altarul l-a dărâmat. |
26 Ardea de râvnă pentru lege, aşa cum Finees îi făcuse lui Zimri, fiul lui Salu. |
27 Şi a strigat Matatia cu glas mare în cetate şi a zis: „Tot cel ce arde de râvnă pentru lege spre a-şi ţine legământul, să vină după mine!“ |
28 Şi au fugit în munţi, el şi fiii săi, părăsind tot ceea ce aveau în cetate. |
29 Atunci mulţi [Iudei] care căutau dreptate şi judecată s'au coborât în pustie, ca să se aşeze acolo, |
30 ei, copiii, femeile şi vitele lor, de vreme ce relele îi apăsau din ce în ce mai mult. |
31 Şi li s'a spus oamenilor regelui şi ostaşilor care erau în Ierusalim, în cetatea lui David, că oamenii care nu ţinuseră seama de porunca regelui s'au coborât spre ascunzătorile pustiei. |
32 Şi mulţi au alergat în urmărirea lor, i-au ajuns din urmă, s'au rânduit în faţa lor în linie de luptă şi s'au pregătit să se bată cu ei în zi de odihnă. |
33 Şi le-au zis: „Ajungă-vă ce-aţi făcut pân'acum! Ieşiţi, faceţi după porunca regelui, şi veţi trăi!“ |
34 Dar ceilalţi au zis: „Nu vom ieşi, nici nu vom face după porunca regelui, pângărind astfel ziua de odihnă!“ |
35 Atunci, de îndată, [Sirienii] s'au năpustit asupra lor în luptă; |
36 dar ei nu le-au răspuns, nici că au aruncat asupra lor o piatră, şi nici că şi-au astupat ascunzătorile, |
37 ci au zis: „Vom muri toţi întru nevinovăţia noastră; cerul şi pământul vor da mărturie că ne-aţi ucis pe nedrept“. |
38 Aşa că aceia s'au aruncat asupra lor în zi de odihnă: şi au murit, ei şi femeile lor şi copiii lor, ca la o mie de suflete, precum şi vitele lor. |
39 Şi când Matatia şi prietenii săi au aflat despre aceasta, cu mare plângere i-au plâns; |
40 şi au zis unul către altul: „Dacă vom face ca fraţii noştri şi nu vom lupta împotriva păgânilor pentru viaţa şi drepturile noastre, repede ne vor nimici de pe pământ“. |
41 Şi chiar în ziua aceea au luat următoarea hotărâre: „Vom lupta împotriva oricui va veni să se bată cu noi în zi de odihnă, şi nu vom muri aşa cum au murit fraţii noştri în ascunzătorile lor“. |
42 Atunci li s'a alăturat o ceată de Asidei, oameni viteji din Israel, toţi cei ce de bunăvoie erau gata pentru păzirea legii. c |
43 De asemenea, li s'au alăturat şi toţi cei ce fugeau din faţa prigoanei, întărindu-le astfel puterile. |
44 Şi au alcătuit o oaste, şi'n mânia lor i-au lovit pe cei păcătoşi, şi'n urgia lor pe cei nelegiuiţi, iar cei rămaşi au fugit la păgâni ca să scape. |
45 Matatia şi prietenii săi au dat raite, au dărâmat altarele, |
46 şi cu de-a sila au tăiat-împrejur copiii pe care i-au găsit netăiaţi-împrejur în hotarele lui Israel; |
47 de asemenea, s'au pus pe urmele celor trufaşi, şi fapta a sporit în mâinile lor. |
48 Şi au smuls legea din mâinile păgânilor şi ale regilor şi nu l-au mai lăsat pe păcătos să biruie. |
49 Şi dacă s'au apropiat zilele când Matatia trebuia să moară, grăit-a el către fiii săi: „Acum domnesc trufia şi mustrarea, vremea răsturnărilor şi dezlănţuirea mâniei; |
50 acum, aşadar, copiii mei, aprindeţi-vă de râvnă pentru lege şi daţi-vă viaţa pentru legământul părinţilor noştri. d |
51 Aduceţi-vă aminte de lucrurile pe care părinţii noştri le-au făcut în vremile lor, şi vă veţi agonisi mare slavă şi nume veşnic. |
52 Oare nu s'a arătat Avraam credincios în încercare? |
53 Iosif, la vremea necazului său, a păzit porunca |
54 Finees, părintele nostru: aprins fiind de râvnă geloasă e, |
55 Iosua: plinind cuvântul, |
56 Caleb: aducând mărturie în faţa adunării, |
57 David: pentru bunătatea lui |
58 Ilie: fiindcă s'a aprins de râvnă pentru lege, |
59 Anania, Azaria şi Misael: prin credincioşia lor |
60 Daniel: pentru curăţia lui sufletească |
61 Luaţi seama aşadar că, de-a lungul vremilor, |
62 Nu vă temeţi de poruncile unui om păcătos, |
63 azi se înalţă, dar mâine nu mai dai de el: |
64 Curaj, copii, fiţi viteji, şi'n numele legii arătaţi-vă bărbaţi!, |
65 Iată-l aici pe Simeon, fratele vostru f; ştiu că e omul sfatului bun; daţi-i întotdeauna ascultare: el e părintele vostru. |
66 Cât despre Iuda Macabeul, viteaz încă din tinereţile lui, el va fi căpetenia oştirii voastre, el va duce războiul împotriva popoarelor. |
67 Iar voi, aduceţi-i aproape pe toţi cei ce păzesc legea, şi răzbunaţi-vă poporul. |
68 Plătiţi-le păgânilor cu vârf şi'ndesat şi lipiţi-vă de poruncile legii!“ |
69 Apoi i-a binecuvântat şi li s'a adăugat părinţilor săi. |
70 A murit în anul o sută patruzeci şi şase şi a fost îngropat în mormântul părinţilor săi, în Modein; şi tot Israelul l-a jelit cu plângere mare. |
[ VT ] Vechiul Testament
[ 1Mac ] Cartea Întâi a Macabeilor
1 În locul lui s'a ridicat Iuda, numit Macabeul, fiul său. |
2 Toţi fraţii săi şi toţi cei ce se lipiseră de tatăl său i-au stat într'ajutor şi cu voioşie au dus lupta lui Israel. |
3 El a lăţit faima poporului său. |
4 asemeni unui leu în marile lui fapte |
5 Pe cei nelegiuiţi i-a luat la goană |
6 De frica lui, nelegiuiţii s'au împuţinat, |
7 Umplut-a pe mulţi regi de-amărăciune, |
8 A străbătut cetăţile lui Iuda, |
9 Numele lui a răzbătut pân'la marginea pământului, |
10 Apoloniu a a adunat păgâni şi o mare oaste din Samaria ca să se lupte împotriva lui Israel. |
11 Dar Iuda, de'ndată ce-a prins de veste, i-a ieşit înainte, l-a bătut şi l-a omorât; mulţi au căzut răniţi, iar ceilalţi au fugit. |
12 Li s'au luat prăzile; Iuda a luat sabia lui Apoloniu, şi toată viaţa s'a slujit de ea în luptă. |
13 Atunci Siron, căpetenia oastei Siriei, a auzit că Iuda a adunat o oaste mare, precum şi strânsură de oameni care-i erau credincioşi şi mergeau la război. |
14 Şi a zis: „Îmi voi face un nume şi mă voi acoperi de slavă în regat; voi lupta împotriva lui Iuda şi a celor ce sunt de partea lui şi a celor ce dispreţuiesc porunca regelui“. |
15 Aşadar, a pornit şi el la luptă, iar cu el s'a ridicat o puternică oaste de necredincioşi ca să-l ajute să se răzbune pe fiii lui Israel. |
16 Şi pe când se apropia el de muntele Bet-Horon, Iuda i-a ieşit înainte cu o mână de oameni. |
17 Când au văzut oştirea care le venea împotrivă, aceştia i-au zis lui Iuda: „Cum am putea noi, cei atât de puţini, să ne luptăm împotriva unei mulţimi atât de puternice? Pe de altă parte, noi suntem sleiţi, că n'am mâncat nimic pe ziua de azi“. |
18 Dar Iuda le-a zis: „Nu-i mare lucru ca o mulţime să cadă în mâinile celor puţini; pentru Dumnezeul cerului b e totuna dacă mântuirea vine prin mulţi sau prin puţini, |
19 căci biruinţa într'un război nu vine din mulţimea oştirii: puterea vine din partea Cerului. |
20 Ei vin împotriva noastră doldora de trufie şi nelegiuire, ca să ne nimicească, pe noi, pe femeile noastre şi pe copiii noştri, şi să ne prade; |
21 dar noi, noi ne luptăm pentru viaţa noastră şi pentru datinile noastre. |
22 El este Cel ce-i va zdrobi, chiar în faţa noastră; vouă să nu vă fie frică de ei“. |
23 De'ndată ce şi-a isprăvit vorba, s'a năpustit năprasnic asupra lor, iar Siron şi oastea sa au fost zdrobiţi în faţa lui. |
24 Şi i-au fugărit pe povârnişul Bet-Horonului până jos, în câmpie. Au căzut dintre ei ca la opt sute de oameni, iar cei scăpaţi au fugit în ţara Filistenilor. |
25 Atunci s'a început spaima de Iuda şi de fraţii lui, iar groaza s'a năpustit asupra neamurilor dimprejur. |
26 Numele lui a ajuns până la rege; şi toate neamurile vorbeau de bătăliile lui Iuda. |
27 Când regele Antioh a auzit de aceste lucruri, s'a umplut de mânie şi a trimis să se adune toate oştile din regatul său, o oştire foarte puternică. |
28 Şi şi-a deschis vistieria şi le-a dat ostaşilor plata pe un an, poruncindu-le să fie gata oricând ar avea nevoie de ei. |
29 Atunci însă şi-a dat seama că banii din vistierie i s'au împuţinat şi că dările ţării erau mici; aceasta, ca urmare a vrajbei şi a plăgii pe care el le adusese asupra ţării prin înăbuşirea datinilor care fuseseră încă din vremile de la'nceput. |
30 Şi s'a temut ca nu cumva – aşa cum se întâmplase de multe ori – să nu aibă cu ce acoperi cheltuielile, şi nici dărnicia unei mâini mai mărinimoase şi mai largi decât aceea a regilor de dinaintea lui. |
31 În această mare strâmtorare, el s'a hotărât să se ducă în Persia ca să strângă dările ţinuturilor şi să adune bani mulţi. c |
32 Şi l-a lăsat pe Lisias, om de vază şi de viţă regească, să stea în fruntea trebilor obşteşti, de la Eufrat până la hotarele Egiptului, |
33 şi să se îngrijească de creşterea lui Antioh, fiul său d, până ce el se va întoarce. |
34 I-a dat în seamă jumătate din oaste, precum şi elefanţii e, şi i-a poruncit să se îngrijească de toate lucrurile pe care el voia să le facă, mai ales cu privire la locuitorii din Iuda şi din Ierusalim: |
35 avea să trimită împotriva lor o oaste care să nimicească şi să smulgă din rădăcini puterea lui Israel şi pe cei rămaşi în Ierusalim, să le şteargă amintirea din locul acela, |
36 să aşeze fii de străini în hotarele lor, iar pământul ţării să-l împartă prin sorţi. |
37 Regele a luat cu el cealaltă jumătate de oaste şi a plecat din Antiohia, cetatea sa regală, în anul o sută patruzeci şi şapte; a trecut Eufratul şi a străbătut ţinuturile de sus. |
38 Lisias i-a ales pe Ptolemeu, fiul lui Dorimene, şi pe Nicanor şi pe Gorgias, bărbaţi puternici dintre prietenii regelui, |
39 şi cu ei a trimis patruzeci de mii de pedestraşi şi şapte mii de călăreţi, ca să meargă în ţara lui Iuda şi s'o pustiască, după porunca regelui. |
40 Aceştia au înaintat cu toată puterea lor şi au venit şi s'au rânduit în apropiere de Emaus, la şes. |
41 – Iar negustorii ţinutului, auzind vorbindu-se de ei, au luat argint şi aur cu grămada, precum şi slugi, şi au venit în tabără ca să-i cumpere pe fiii lui Israel ca robi f. – Li s'a alăturat o oaste din Siria şi din ţara Filistenilor g. |
42 Iuda şi fraţii săi au văzut că relele s'au înmulţit şi că oştile [duşmane] şi-au aşezat tabăra în hotarele lor; de asemenea, au aflat de porunca regelui, aceea de a nimici poporul şi de a-l spulbera. |
43 Şi au zis unii către alţii: „Să ne ridicăm poporul din prăbuşire şi să ne luptăm pentru poporul nostru şi pentru sfântul locaş!“ |
44 Iar obştea s'a adunat, ca să se pregătească de luptă, dar şi ca să se roage şi să ceară milă şi îndurare. |
45 Ierusalimul însă era nelocuit ca un pustiu; dintre fiii lui, nimeni nu intra şi nimeni nu ieşea; h templul era călcat în picioare, |
46 Aşadar, s'au adunat şi au venit la Miţpa, în faţa Ierusalimului – căci în Miţpa fusese cândva un loc de rugăciune pentru Israel i. |
47 În ziua aceea au postit, s'au îmbrăcat în sac, şi-au presărat cenuşă pe cap şi şi-au sfâşiat hainele. j |
48 Şi au deschis cartea Legii, ca să afle în ea ceea ce păgânii cereau de la chipurile dumnezeilor lor mincinoşi. k |
49 Şi au adus veşmintele preoţeşti şi pârga şi zeciuielile şi i-au pus în faţă pe nazireii care-şi încheiaseră zilele [de nazireat] l; |
50 şi cu glas mare au strigat spre cer, zicând: „Ce să facem noi cu aceşti oameni, şi unde să-i ducem? |
51 Sfântul Tău locaş e călcat în picioare şi pângărit, preoţii Tăi se află'n întristare şi'n umilinţă; |
52 şi iată că păgânii s'au adunat împotriva noastră, ca să ne nimicească; Tu ştii ce gândesc ei împotriva noastră. |
53 Cum am putea noi să le stăm împotrivă dacă Tu nu ne vei veni în ajutor?“ |
54 Apoi au sunat din trâmbiţe şi au strigat cu glas mare. |
55 După aceea, Iuda a rânduit căpitani peste popor: căpitani peste mii, peste sute, peste câte cincizeci şi peste câte zece oameni. |
56 Iar celor ce-şi zideau casă, sau celor ce erau logodiţi, sau celor ce sădeau o vie, sau celor ce le era frică le-a poruncit să se întoarcă fiecare la casa lui, potrivit legii. |
57 Oastea s'a pus în mişcare şi s'a rânduit la miazăzi de Emaus. |
58 Iar Iuda le-a zis: „Încingeţi-vă armele, purtaţi-vă ca nişte viteji şi vedeţi ca mâine-dimineaţă să fiţi gata să vă bateţi cu aceşti păgâni, care s'au adunat împotriva noastră spre a ne nimici, pe noi şi sfântul nostru locaş; |
59 că mai bine ne este să murim în luptă decât să vedem nenorocirile neamului nostru şi ale sfântului locaş. |
60 Şi oricare ar fi voinţa Sa în cer, aşa să fie!“ |
[ VT ] Vechiul Testament
[ 1Mac ] Cartea Întâi a Macabeilor
[ Cap. 4 ] | CAPITOLUL 4 Bătălia de la Emaus. Înfrângerea lui Lisias. Curăţirea templului şi sfinţirea noului jertfelnic. Sărbătoarea sfinţirii. |
1 Gorgias a luat cu el cinci mii de pedestraşi şi o mie de călăreţi aleşi pe sprânceană; oastea a pornit de cu noapte, |
2 ca să cadă asupra oastei Iudeilor şi s'o lovească pe neaşteptate; oameni din Cetăţuie îi erau călăuze. |
3 Iar când Iuda a aflat aceasta, a plecat, el şi vitejii săi, să lovească oastea regală ce se afla la Emaus, |
4 în timp ce oastea era împrăştiată în afara taberei. |
5 Între timp, Gorgias a sosit noaptea în tabăra lui Iuda şi, negăsind pe nimeni, s'a apucat să-i caute prin munţi, căci, zicea el: „ştia fug de noi...“. |
6 De îndată însă ce s'a făcut ziuă, Iuda s'a ivit în câmpie cu trei mii de oameni; numa' că aceştia nu aveau nici armurile şi nici săbiile pe care şi le-ar fi vrut. |
7 Acolo au dat cu ochii de tabăra păgânilor, puternică şi bine înzestrată, şi pe călăreţii dimprejurul ei, toţi deprinşi cu războiul. |
8 Atunci Iuda a zis către oamenii care erau cu el: „Nu vă temeţi de numărul lor mare şi nu vă înfricoşaţi de năvala lor. |
9 Aduceţi-vă aminte că părinţii noştri au fost izbăviţi în Marea Roşie, la vremea când Faraon îi urmărea cu oaste. |
10 Noi, acum, să strigăm spre cer, cu nădejdea că El Se va milostivi spre noi şi-Şi va aduce aminte de legământul părinţilor noştri şi va zdrobi, astăzi, chiar în faţa noastră, această oştire; |
11 şi toate neamurile vor cunoaşte că este Unul care-l scapă şi-l mântuieşte pe Israel“. |
12 Când străinii şi-au ridicat privirea şi i-au văzut venind împotriva lor, |
13 au ieşit din tabără ca să se bată. Oamenii lui Iuda au sunat din trâmbiţe |
14 şi s'au aruncat în luptă. Păgânii au fost zdrobiţi şi au luat-o la fugă spre câmp, |
15 aşa că cei din rândurile de la urmă au căzut, toţi, sub sabie. I-au urmărit până la Gaza şi până'n şesurile Idumeii, ale Azotului şi ale Iamniei; au căzut dintre ei ca la trei mii de oameni. |
16 Iuda, cu oastea lui, s'a întors din urmărire |
17 şi a zis către popor: „Să nu ardeţi de nerăbdare pentru prăzi, căci ne aşteaptă o bătălie; |
18 Gorgias şi oastea lui sunt în munte, aproape de noi; acum ţineţi-vă bine în faţa duşmanilor şi bateţi-vă cu ei, iar după aceea veţi lua prăzile după pofta inimii“. |
19 Iuda încă nu-şi isprăvise vorba, când, din susul muntelui, s'a ivit, pândind, o frântură de oaste. |
20 Aceia au văzut că ai lor fuseseră puşi pe fugă şi tabăra lor, arsă: fumul pe care-l zăreau era semnul a ceea ce se petrecuse. |
21 În faţa acestei privelişti au fost cuprinşi de mare spaimă şi, zărind în câmpie oastea lui Iuda, gata să se arunce în luptă, |
22 au fugit toţi în ţara Filistenilor. |
23 Atunci Iuda s'a întors să prade corturile din tabără, de unde au luat belşug de aur şi argint, mătăsuri de porfiră stacojie şi de porfiră albastră ca marea, şi mari bogăţii. |
24 Iar după ce s'au întors, au lăudat şi au binecuvântat cerul: „Că e bun, că în veac este mila Lui!“ |
25 Mare mântuire i s'a făcut lui Israel în ziua aceea. |
26 Aceia dintre străini care scăpaseră au venit la Lisias să-i spună tot ceea ce se petrecuse. |
27 La această veste, s'a tulburat şi s'a descurajat, de vreme ce lucrurile privitoare la Israel nu se petrecuseră după cum ar fi vrut el şi după cum îi poruncise regele. |
28 Un an mai târziu, a ridicat şaizeci de mii de pedestraşi, aleşi unul şi unul, şi cinci mii de călăreţi, pe care să-i trimită la război. |
29 Aceştia s'au rânduit în Idumeea şi au sosit la Betţur. Iar Iuda le-a ieşit înainte cu zece mii de oameni. |
30 Văzând o oaste atât de puternică, el s'a rugat astfel: „Binecuvântat eşti Tu, Mântuitorul lui Israel, Tu, Cel ce ai zdrobit năvala uriaşului prin mâna robului Tău David, Cel ce ai dat oastea Filistenilor în mâinile lui Ionatan, fiul lui Saul, şi ale scutierului său. |
31 Tot aşa închide oştirea aceasta în mâna poporului Tău Israel şi să se ruşineze cu pedestrimea şi călăreţii lor. |
32 Slăbeşte-le curajul, topeşte-le cutezanţa sprijinită pe putere; clatine-se în prăbuşirea lor! |
33 Doboară-i cu sabia celor ce Te iubesc!, cu cântări să Te laude toţi cei ce cunosc numele Tău!“ |
34 Taberele s'au ciocnit; din oastea lui Lisias au căzut ca la cinci mii de oameni, ucişi chiar în faţa lor, [a Iudeilor]. |
35 Văzând zăpăceala din propria lui oaste şi îndrăzneala pe care o dobândise aceea a lui Iuda, şi că aceştia erau gata să trăiască ori să moară vitejeşte, Lisias a plecat la Antiohia, unde a adunat străini pentru ca, cu un număr mai mare de oşteni, să vină din nou în Iudeea. |
36 Iar Iuda şi fraţii săi au zis: „Iată-i pe vrăjmaşii noştri zdrobiţi; să ne suim să curăţim sfântul locaş şi acolo să facem sfinţirea“. |
37 Atunci toată oastea s'a adunat, şi s'au suit în muntele Sion. |
38 Au văzut templul pustiit, jertfelnicul pângărit, porţile arse pe de-a'ntregul şi ierburile care năpădiseră curţile ca'n pădure sau ca pe munte, şi locuinţele surpate. |
39 Şi şi-au sfâşiat hainele şi au plâns cu mare tânguire, şi şi-au pus cenuşă pe cap |
40 şi au căzut cu faţa la pământ; au sunat din trâmbiţe de strigare a şi au strigat spre cer. |
41 Atunci Iuda a rânduit câţiva bărbaţi să-i hărţuiască pe cei din Cetăţuie până ce el va fi curăţit templul. |
42 Şi a ales preoţi neprihăniţi, râvnitori pentru lege, |
43 care au curăţit locaşul cel sfânt şi au cărat pietrele spurcate într'un loc necurat. |
44 Şi când s'au sfătuit ce trebuie să facă ei cu jertfelnicul arderii-de-tot care fusese pângărit, |
45 le-a venit gândul cel bun de a-l dărâma, ca nu cumva el, rămânând acolo, să le fie spre mustrare, de vreme ce păgânii îl spurcaseră. Aşa că au dărâmat jertfelnicul, |
46 iar pietrele lui le-au dus în muntele Casei b, într'un loc potrivit, în aşteptarea unui profet care să le spună ce vor face cu ele.
|
47 Şi au luat pietre întregi, potrivit legii, şi au zidit un jertfelnic nou aşa cum fusese cel de dinainte. |
48 Şi au zidit din nou sfântul locaş, lucrurile din lăuntrul templului, şi au sfinţit curţile. |
49 De asemenea, au făcut alte vase sfinte c, noi, şi au adus în templu sfeşnicul, altarul tămâierii şi masa. |
50 Pe altar au ars tămâie şi au aprins luminile sfeşnicului, care străluceau în templu. |
51 Au pus pâinile pe masă, au întins perdelele şi au isprăvit tot ceea ce începuseră să facă. |
52 Iar în cea de a douăzeci şi cincea zi a lunii a noua, care este luna Chislev – a anului o sută patruzeci şi opt – s'au sculat dis-de-dimineaţă |
53 şi, potrivit legii, au adus jertfă pe noul jertfelnic al arderilor-de-tot pe care-l făcuseră. |
54 La vremea şi'n ziua în care păgânii îl pângăriseră, chiar atunci, au făcut sfinţirea în sunetul cântărilor, al alăutelor, al harpelor şi al ţimbalelor. |
55 Întregul popor a căzut cu faţa la pământ şi s'a închinat şi a binecuvântat Cerul care le dăduse izbânda. d |
56 Timp de opt zile au făcut sfinţirea jertfelnicului, cu veselie aducând arderi-de-tot şi jertfe de pace şi de laudă. |
57 Partea din faţă a templului au împodobit-o cu cununi de aur şi cu scuturi, au făcut la loc intrările şi odăile şi le-au pus uşi. |
58 Mare veselie a fost atunci în popor, de vreme ce ocara făcută de păgâni fusese înlăturată. |
59 Iuda şi fraţii săi şi toată obştea lui Israel au hotărât ca zilele sfinţirii jertfelnicului să fie sărbătorite cu bucurie şi veselie în fiecare an, la vremea lor, timp de opt zile, începând cu cea de a douăzeci şi cincea a lunii Chislev. |
60 Tot atunci au zidit împrejurul muntelui Sion întărituri înalte şi turnuri puternice, de teamă ca nu cumva neamurile păgâne, dacă vor mai veni, să le calce în picioare, aşa cum făcuseră înainte. |
61 Şi au rânduit acolo un pâlc de ostaşi ca să-l păzească. Şi au întărit Betţurul, pentru ca poporul să aibă un punct de apărare în faţa Idumeii. |
[ VT ] Vechiul Testament
[ 1Mac ] Cartea Întâi a Macabeilor
[ Cap. 5 ] | CAPITOLUL 5 Alte biruinţe ale lui Iuda Macabeul: luptele din Idumeea, Beon, Amon, Galileea, Galaad, Iamnia, din nou în Idumeea şi împotriva Filistenilor. |
1 Şi dacă neamurile dimprejur au auzit că jertfelnicul fusese rezidit şi sfântul locaş refăcut aşa cum fusese înainte, s'au aprins de mânie |
2 şi s'au hotărât să-i stârpească pe cei din neamul lui Iacob care trăiau printre ei; şi au început să ucidă de prin popor şi să nimicească. |
3 Atunci Iuda a pornit război împotriva fiilor lui Esau, în Idumeea, în ţinutul Acrabatene, întrucât aceia îi ţineau pe Israeliţi sub împresurare a; şi i-a bătut cumplit şi le-a slăbit curajul şi le-a luat prăzile. |
4 De asemenea, şi-a adus aminte de răutatea fiilor lui Beon, care-i erau poporului laţ şi piatră de poticnire prin aceea că le pândeau trecerea pe drumuri. |
5 I-a închis în turnurile lor, i-a împresurat, i-a dat anatemei b şi a ars turnurile împreună cu cei ce se aflau înlăuntru. |
6 A trecut apoi la fiii lui Amon, unde a găsit o oaste puternică şi un popor numeros, a cărei căpetenie era Timotei. |
7 Şi a dus împotriva lor numeroase bătălii, i-a doborât în faţa lui şi i-a bătut. |
8 Şi după ce a luat Iazerul cu filiile lui c, s'a întors în Iudeea. |
9 Păgânii din Galaad s'au adunat împotriva Israeliţilor ce se aflau în hotarele lor, ca să-i nimicească, iar aceştia au fugit în cetatea întărită Datema. |
10 Şi i-au trimis lui Iuda şi fraţilor săi o scrisoare în care se spunea: „Păgânii care ne înconjoară se află adunaţi împotriva noastră ca să ne nimicească; |
11 acum se pregătesc să vină şi să ia cu asalt cetatea în care am fugit, iar în fruntea oastei lor se află Timotei. |
12 Aşadar, veniţi acum şi smulgeţi-ne din mâinile lor, că mulţi dintre noi au căzut. |
13 Toţi fraţii noştri care se află în ţinutul Tubi au fost omorâţi, pe femeile lor le-au dus în robie, pe copiii lor i-au despuiat de bunuri şi au pierit acolo ca la o mie de oameni“. |
14 Încă nu isprăviseră de citit această scrisoare când alţi soli au venit, din Galileea, cu hainele sfâşiate, aducând ştirile următoare: |
15 „Din Ptolemaida, din Tir, din Sidon şi din Galileea neamurilor d s'au adunat împotriva noastră ca să ne nimicească“. |
16 Şi dacă Iuda şi poporul au auzit aceasta, o mare adunare s'a strâns laolaltă spre a se sfătui ce e de făcut pentru fraţii lor ameninţaţi de necaz şi de năvala vrăjmaşilor. |
17 Şi a zis Iuda către Simon, fratele său: „Alege-ţi oameni şi du-te să-i scapi pe fraţii tăi din Galileea; iar eu şi Ionatan, fratele meu, vom merge în Galaad“. |
18 Şi i-a lăsat în Iudeea pe Iosif, fiul lui Zaharia, şi pe Azaria, căpetenia poporului, cu oastea rămasă, ca să facă paza, |
19 şi le-a dat această poruncă: „Cârmuiţi acest popor, iar până la întoarcerea noastră să nu porniţi nici un fel de luptă împotriva păgânilor“. |
20 Lui Simon i-au revenit trei mii de oameni cu care să meargă în Galileea, iar lui Iuda opt mii pentru Galaad. |
21 Simon s'a dus în Galileea şi a dus numeroase lupte împotriva păgânilor; în faţa lui, păgânii au fost zdrobiţi, |
22 iar el i-a urmărit până la poarta Ptolemaidei. Dintre păgâni au căzut ca la trei mii de oameni, cărora le-a luat prăzile. |
23 Şi i-a luat [pe Iudei] din Galileea şi din Arbata, cu femeile şi copiii lor şi cu tot ceea ce aveau şi i-a dus în Iudeea cu veselie mare. |
24 Iar Iuda Macabeul şi Ionatan, fratele său, au trecut Iordanul şi au mers cale de trei zile prin pustiu. |
25 I-au întâlnit acolo pe Nabateeni e, care i-au primit paşnic şi care le-au povestit tot ceea ce li se întâmplase fraţilor în Galaad: |
26 mulţi dintre ei se aflau închişi în Bosra şi în Beter, în Alema, Casfon, Mached şi Carnaim, toate acestea fiind cetăţi puternice şi mari; |
27 oameni închişi se aflau şi în celelalte cetăţi ale Galaadului, iar [duşmanii lor] s'au pregătit ca mâine să asalteze cetăţile, să le cucerească şi să-i nimicească pe toţi într'o singură zi. |
28 Atunci, pe loc, Iuda şi oastea lui au făcut calea'ntoarsă spre Bosra, au cucerit cetatea, pe toţi cei de parte bărbătească i-au trecut prin ascuţişul săbiei, le-au luat toate prăzile, iar cetatea au ars-o cu foc. |
29 De acolo a plecat în timpul nopţii şi a mers până a ajuns la cetatea întărită f. |
30 Dimineaţa, însă, când şi-au ridicat privirea, iată că o mulţime mare, nenumărată, ridica scări şi maşini de război g ca să cucerească cetatea; treceau la asalt. |
31 Văzând că asaltul începuse şi că vaierul cetăţii ajungea pân' la cer în sunete de trâmbiţă şi'n strigăte puternice, |
32 Iuda a zis către oamenii din oastea lui: „Bateţi-vă astăzi pentru fraţii noştri!“ |
33 Şi i-a făcut să înainteze, în trei cete, până'n spatele [duşmanilor], unde au sunat din trâmbiţe şi au strigat rugându-se. |
34 Iar oastea lui Timotei, dându-şi seama că acesta era Macabeul, a luat-o la fugă de dinaintea lui. Şi i-a bătut cumplit; ca la opt mii de oameni au căzut dintre ei în ziua aceea. |
35 Apoi, îndreptându-se spre Alema, a izbit-o, a luat-o cu asalt, pe toţi cei de parte bărbătească i-a ucis, le-a luat prăzile, iar cetatea a ars-o cu foc. |
36 Plecând de acolo, a cucerit prin asalt Casfonul, Machedul, Beterul şi celelalte cetăţi ale Galaadului. |
37 După aceste întâmplări, Timotei a strâns o altă oaste şi s'a rânduit pentru luptă în faţa Rafonului, dincolo de pârâu. |
38 Iuda a trimis să iscodească tabăra şi i s'au spus următoarele: „Lângă el s'au adunat toate neamurile dimprejurul nostru, într'o oştire foarte numeroasă; |
39 el a tocmit şi Arabi ca să ajute; sunt în linie de bătaie dincolo de pârâu, gata să vină asupră-ţi“. Atunci Iuda a pornit în întâmpinarea lor. |
40 Când Iuda şi oastea lui se apropiau de cursul apei, Timotei a zis către căpitanii oastei sale: „Dacă el trece spre noi cel dintâi, nu vom putea să-i ţinem piept, căci el, fără doar şi poate, o va împinge spre noi; |
41 dacă însă el se va teme şi se va opri dincolo de apă, atunci noi vom trece spre el şi o vom împinge într'acolo“. h |
42 Ajuns în apropiere de cursul apei, Iuda i-a aşezat pe scribii poporului i pe malul pârâului şi le-a poruncit: „Să nu lăsaţi pe nimeni să rămână în tabără, ci toţi să meargă la luptă!“ |
43 El a trecut primul spre malul celălalt, iar poporul l-a urmat. Toţi păgânii aceia au fost zdrobiţi în faţa lui: şi-au aruncat armele şi au fugit spre capiştea din Carnaim. |
44 Cestălalţi au luat cetatea cu asalt şi au ars capiştea cu tot ce se afla în ea. Aşa a fost Carnaimul supus, şi de atunci n'a mai fost în stare să-i ţină piept lui Iuda. |
45 Iuda i-a strâns pe toţi Israeliţii ce se aflau în Galaad, de la cel mai mic pân' la cel mai mare, cu femeile, cu copiii şi cu avutul lor – o mulţime foarte numeroasă –, ca să vină în ţara lui Iuda. |
46 Şi au ajuns în faţa Efronului. Aceasta era o cetate mare, în drum, şi foarte puternică; nu puteai s'o ocoleşti nici prin dreapta, nici prin stânga: trebuia să treci prin ea. |
47 Dar oamenii cetăţii nu le-au îngăduit trecerea şi au astupat porţile cu pietre. |
48 Iuda a trimis să li se spună în cuvinte de pace: „Lăsaţi-ne să trecem prin ţara voastră ca să ne ducem într'a noastră; nimeni nu vă va face vreun rău; vom trece numai pe jos“. Dar ei n'au vrut să-i deschidă. |
49 Atunci Iuda a poruncit să se facă strigare în tabără: fiecare să tăbărască acolo unde se află. |
50 Războinicii au tăbărât asupra cetăţii j, el a asaltat-o toată ziua aceea şi toată noaptea, şi cetatea a fost dată în mâinile lui. |
51 Pe toţi cei de parte bărbătească i-a trecut prin ascuţişul săbiei, a dărâmat cetatea de sus până jos, i-a luat prăzile şi a străbătut-o călcând pe leşuri. |
52 Şi au trecut Iordanul spre Marea Câmpie ce se află în faţa Betşeanului. |
53 Iuda mergea strângându-i pe cei rămaşi în urmă şi încurajând poporul de-a lungul drumului întreg, până când a ajuns în ţara lui Iuda. |
54 Cu bucurie şi veselie s'au suit în muntele Sion şi au adus arderi-de-tot, de vreme ce se întorseseră în pace, fără ca vreunul din ei să fi căzut. |
55 În vreme ce Iuda şi Ionatan se aflau în Galaad, iar Simon, fratele lor, în Galileea, în faţa Ptolemaidei, |
56 Iosif, fiul lui Zaharia, şi Azaria, căpetenia oastei, au auzit de faptele lor de vitejie şi de bătăliile pe care le purtaseră |
57 şi au zis: „Hai să ne facem şi noi un nume şi să mergem să ne războim cu păgânii dimprejurul nostru!“ |
58 Le-au dat porunci oştilor pe care le aveau cu ei şi au mers asupra Iamniei. |
59 Iar Gorgias şi oamenii lui au ieşit din cetate ca să se bată cu ei. |
60 Iosif şi Zaharia au fost puşi pe fugă şi fugăriţi până la hotarele Iudeii; în ziua aceea au căzut ca la două mii de oameni din poporul lui Israel. |
61 Aceasta a fost o mare înfrângere pentru popor, fiindcă ei nu ascultaseră de Iuda, şi nici de fraţii săi, închipuindu-şi că şi ei pot face fapte de vitejie; |
62 ei nu se trăgeau din aceeaşi spiţă cu acei oameni cărora le-a fost dat ca prin mâinile lor să-l mântuiască pe Israel. |
63 Viteazul Iuda k şi fraţii săi au fost la mare cinste în faţa întregului Israel şi a tuturor neamurilor care auzeau rostindu-li-se numele, |
64 până într'atât, încât poporul se aduna la ei să le spună'n gura mare cuvinte de laudă. |
65 După aceea, Iuda a plecat cu fraţii lui să se războiască cu fiii lui Esau în ţinutul din miazăzi. A lovit Hebronul şi filiile lui, i-a dărâmat întăriturile şi i-a ars turnurile de jur-împrejur. |
66 Apoi a plecat spre a merge în ţara Filistenilor şi a străbătut Marisa l. |
67 În acea zi au căzut preoţi care-şi voiau fapte de vitejie, mergând fără nici un rost să se bată. |
68 Apoi Iuda s'a îndreptat spre Azot, în ţara Filistenilor; le-a dărâmat capiştile, chipurile dumnezeilor lor le-a mistuit în foc, s'a încărcat cu prăzile cetăţilor şi s'a întors în ţara lui Iuda. |
[ VT ] Vechiul Testament
[ 1Mac ] Cartea Întâi a Macabeilor
1 În acest timp, regele Antioh străbătea ţările de sus. Aflând că în Persia se află o cetate, Elimaida, faimoasă prin bogăţiile ei, prin argintul şi aurul ei, |
2 că templul ce se afla în ea era foarte bogat, că în el se aflau armuri de aur, platoşe şi arme lăsate acolo de către Alexandru, fiu al lui Filip şi rege al Macedoniei, cel dintâi care a domnit peste Greci, |
3 s'a dus acolo şi a încercat să cucerească cetatea şi s'o prade, dar nu a izbutit, fiindcă oamenii cetăţii îi aflaseră planul; |
4 ei s'au ridicat împotriva lui cu luptă, el a fugit şi a plecat de acolo cu mare întristare, spre a se întoarce în Babilon. |
5 În Persia i s'a dat de veste că oştile care se duseseră în ţara lui Iuda au fost puse pe fugă: |
6 Lisias s'a dus acolo întâi cu o oaste puternică, dar a trebuit să facă stânga'mprejur din faţa [Iudeilor] care se întăriseră cu arme şi cu hrană şi cu multele prăzi luate de la oştile pe care le nimiciseră; |
7 dărâmaseră urâciunea pe care el o ridicase pe jertfelnicul din Ierusalim şi împrejmuiseră templul cu ziduri înalte, aşa cum fusese înainte, precum şi Betţurul, cetatea lui... |
8 Când regele a auzit acestea, a fost cuprins de spaimă şi s'a zguduit în adânc; s'a aruncat în aşternut şi s'a îmbolnăvit de întristare, de vreme ce lucrurile nu i se petrecuseră aşa cum le gândise. |
9 Aşa a rămas el acolo mai multe zile, din ce în ce mai copleşit de tristeţe, şi gândea că va muri. |
10 Atunci şi-a chemat toţi prietenii şi le-a zis: „Somnul mi-a fugit din ochi, inima mi-a slăbit de îngrijorare. |
11 I-am zis inimii mele: – În ce necaz am ajuns şi'n ce mare tulburare mă aflu... eu, care eram bun şi iubit în vremea puterii mele! |
12 Acum însă îmi aduc aminte de relele pe care le-am făcut în Ierusalim: am luat toate lucrurile de argint şi de aur ce se aflau acolo şi am trimis ca, fără nici o pricină, să-i nimicească pe toţi locuitorii din Iuda. |
13 Îmi dau seama că aceasta-i pricina relelor ce m'au ajuns, şi iată că mor în mare tristeţe într'o ţară străină!“ a |
14 Şi l-a chemat pe Filip, unul din prietenii săi, şi l-a pus în fruntea întregului său regat. |
15 I-a dat diadema sa, mantia şi inelul său, b poruncindu-i să-l îndrumeze pe Antioh, fiul său, şi să-l crească pregătindu-l să devină rege. |
16 Regele Antioh a murit în locul acela c, în anul o sută patruzeci şi nouă. |
17 Când Lisias a aflat de moartea regelui, l-a rânduit ca rege pe Antioh, fiul acestuia, pe care-l crescuse de când era copil, şi l-a numit cu numele de Eupator. d |
18 În acest timp, cei din Cetăţuie e i-au închis pe Israeliţi de jur-împrejurul templului; şi cu orice prilej căutau să le facă neajunsuri, iar păgânilor să le fie sprijin. |
19 Iuda s'a hotărât să-i nimicească şi a chemat întregul popor să-i împresoare. |
20 Aşa că s'au adunat toţi şi i-au împresurat în anul o sută cincizeci; şi au făcut întărituri şi maşini de război. |
21 Aceia însă au spart împresurarea, iar câţiva necredincioşi din Israel li s'au alăturat, |
22 s'au dus la rege şi i-au zis: „Până când oare vei tot amâna să ne faci dreptate şi să-i răzbuni pe fraţii noştri? |
23 Noi ne-am învoit să-l slujim pe tatăl tău şi să-i facem voia şi să ne supunem poruncilor lui. |
24 Aceasta e pricina pentru care fiii poporului nostru au împresurat [Cetăţuia] şi s'au purtat cu noi ca nişte străini; mai mult, pe câţi dintre noi i-au descoperit i-au omorât, iar nouă ne-au jefuit ceea ce aveam ca moştenire. |
25 Dar nu numai împotriva noastră şi-au ridicat mâna, ci şi împotriva ţărilor care le sunt vecine. |
26 Şi iată că astăzi împresoară Cetăţuia din Ierusalim, ca să pună stăpânire pe ea, şi au întărit templul şi Betţurul. |
27 Aşadar, dacă tu nu le-o vei lua înainte fără nici o întârziere, atunci ei îşi vor lua avânt fără ca tu să-i mai poţi opri“. |
28 Auzind acestea, regele s'a mâniat; şi i-a adunat pe toţi prietenii săi, pe căpeteniile oastei sale şi pe mai-marii călărimii. |
29 Oştiri cu plată i-au venit şi din alte regate, precum şi din insulele mării. |
30 Numărul oştilor sale se ridica la o sută de mii de pedestraşi, douăzeci de mii de călăreţi şi treizeci şi doi de elefanţi deprinşi cu războiul. |
31 Şi au venit prin Idumeea şi şi-au aşezat tabăra în apropiere de Betţur; şi vreme de multe zile au dus lupte de hărţuială şi şi-au făcut maşini de război; ceilalţi însă şi-au tăiat un drum prin împresurare, au dat foc maşinilor de război şi s'au bătut vitejeşte. |
32 Iar Iuda, lăsând Cetăţuia, s'a aşezat în linie de bătaie la Bet-Zaharia, faţă'n faţă cu tabăra regelui. |
33 A doua zi, dis-de-dimineaţă, regele şi-a îndreptat cu înverşunare oastea spre Bet-Zaharia; ostaşii se pregăteau de asalt, trâmbiţele au răsunat. |
34 Elefanţilor li s'a pus în faţa ochilor zeamă de strugure şi de mure, ca să-i întărâte la luptă. f |
35 Şi au aşezat fiarele printre oştile-falangă g, în aşa fel încât pe lângă fiecare elefant erau rânduiţi o mie de oameni îmbrăcaţi în zale şi acoperiţi cu coifuri de aramă, şi fiecărei fiare i se alăturau câte cinci sute de călăreţi de mâna'ntâi. |
36 Aceştia erau întâi peste tot unde urmau să fie fiarele; oriunde se duceau acestea, ei se duceau cu ele, fără să se îndepărteze. |
37 Pe fiecare fiară, ca s'o apere, se afla un puternic turn de lemn, legat pe spatele ei prin chingi, şi în fiecare se aflau cei treizeci de războinici care se luptau de pe ele, în afară de indianul [care călăuzea elefantul]. h |
38 Cât despre cealaltă călărime, ea a fost rânduită de-o parte şi de alta, în cele două laturi ale oastei, spre a-l hărţui pe duşman şi a acoperi falangele. |
39 Când soarele lucea în scuturile de aur şi de aramă, munţii deveneau şi ei lucitori şi străluceau ca nişte facle aprinse. |
40 O parte din oastea regală s'a rânduit pe înălţimea muntelui, cealaltă în partea de jos, şi înaintau bine apărate şi în bună rânduială. |
41 Şi se cutremurau toţi cei ce auzeau zvoana acestei mulţimi, zgomotul armiilor în mişcare şi zornăitul armelor, căci oastea era foarte numeroasă şi foarte puternică. |
42 Iuda şi oastea lui s'au apropiat să dea lupta, iar din oastea regelui au căzut şase sute de oameni. |
43 Eleazar Avaran i, văzând că una din fiare era înzăuată în zale regeşti şi că era mai înaltă decât celelalte, a crezut că pe ea se află regele. |
44 El s'a jertfit spre a-şi mântui poporul şi a-şi dobândi un nume în Israel: |
45 a alergat cu mare curaj spre ea, prin mijlocul falangei, ucigând în dreapta şi'n stânga, tăindu-şi astfel drum printre ei, |
46 s'a târât sub elefant, l-a împuns pe dedesubt şi l-a omorât; acela a căzut deasupră-i, şi astfel el a murit acolo. |
47 Iar Iudeii, văzând puterea regatului şi înaintarea oştilor, au dat înapoi din faţa lor. |
48 Dar oamenii din oastea regală au urcat să-i întâlnească spre Ierusalim, iar regele şi-a aşezat tabăra împotriva Iudeii şi împotriva muntelui Sion. |
49 A făcut însă pace cu cei din Betţur, care au părăsit cetatea din pricină că nu aveau în ea hrană pentru durata unei împresurări, deoarece era anul de odihnă al pământului. j |
50 Regele a luat în stăpânire Betţurul şi a aşezat acolo un pâlc de ostaşi ca să-l păzească. |
51 Zile lungi a rămas el cu oastea în apropierea templului; şi a aşezat acolo întărituri şi maşini de război şi aruncătoare de flăcări şi aruncătoare de pietre şi scorpioni pentru zvârliri de săgeţi k, şi praştii. |
52 Dar şi ceilalţi [Iudeii] şi-au făcut maşini de război împotriva maşinilor duşmane şi s'au bătut de-a lungul multor zile. |
53 Ei însă nu aveau bucate în hambare, mai întâi pentru că se aflau în anul al şaptelea l, şi în al doilea rând pentru că cei ce fugiseră de la la păgâni şi veniseră în Iudeea mistuiseră şi cele din urmă rămăşiţe. |
54 În locul cel sfânt n'au mai rămas decât puţini oameni, de vreme ce foamea se arătase biruitoare; ceilalţi s'au împrăştiat, fiecare la ale lui. |
55 În acest timp, Filip – pe care regele Antioh, încă trăind, îl îndatorase să-l crească pe fiul său Antioh, pregătindu-l să devină rege – |
56 se întorsese din Persia şi din Media împreună cu oştile care-l însoţiseră pe rege şi căuta să pună stăpânire pe mersul trebilor obşteşti. |
57 Aflând aceasta, Lisias s'a grăbit să dea semnalul de plecare; şi a zis către rege, către căpeteniile oastei şi către oamenii acestora: „Slăbim în fiecare zi, hrana ne este puţină, locul în faţa căruia ne-am pus tabăra e puternic, iar trebile regatului ne aşteaptă. |
58 Aşadar, să dăm mâna cu aceşti oameni, făcând pace cu ei şi cu neamul lor. |
59 Să le îngăduim să trăiască după datinile lor, ca şi mai înainte, de vreme ce ei s'au mâniat şi au făcut toate acestea din pricină că noi le-am desfiinţat datinile“. |
60 Această rostire a plăcut regelui şi căpeteniilor, aşa că el le-a trimis acelora [Iudeilor] o îmbiere la pace, iar ei au primit-o. |
61 Regele şi căpeteniile s'au legat faţă de ei prin jurământ, în urma căruia aceia au ieşit din întăritură. |
62 Regele a pătruns astfel în muntele Sion; dar când a văzut întăriturile locului, şi-a călcat jurământul pe care-l făcuse şi a poruncit ca zidul, de jur-împrejur, să fie dărâmat. |
63 Apoi a plecat în grabă şi s'a întors la Antiohia, unde l-a aflat pe Filip stăpân pe cetate. Şi s'a bătut cu el şi a luat cetatea cu de-a sila. |
[ VT ] Vechiul Testament
[ 1Mac ] Cartea Întâi a Macabeilor
[ Cap. 7 ] | CAPITOLUL 7 Demetru I cucereşte coroana. Lupta lui Bacchide. Uneltirile marelui preot Alchim. Nicanor, ameninţările asupra templului, înfrângerea şi moartea lui. |
1 În anul o sută cincizeci şi unu, Demetru, fiul lui Seleucus, a părăsit Roma şi doar cu o mână de oameni a pus piciorul într'o cetate de pe malul mării, unde a început să domnească. a |
2 Şi de îndată ce a intrat în palatul strămoşilor săi, oastea i-a luat pe Antioh şi pe Lisias ca să-i aducă la el. |
3 Iar el, când a aflat aceasta, a zis: „Să nu-i văd la chip!“ |
4 Atunci oastea i-a ucis, iar Demetru s'a urcat pe tronul său regal. |
5 Toţi nelegiuiţii şi oamenii de nimic din Israel au venit la el, avându-l în frunte pe Alchim, care voia să fie arhiereu. |
6 Aceştia i-au adus regelui pâră împotriva poporului, zicând: „Iuda şi fraţii săi ţi-au omorât toţi prietenii, iar pe noi ne-a împrăştiat dincolo de hotarele ţării noastre. |
7 Aşadar, trimite acum un om în care ai încredere, ca să se ducă şi să vadă toate prăpădurile pe care le-a făcut el printre noi şi'n moşia regelui, şi să-i pedepsească pe oamenii aceia, ca şi pe toţi cei ce i-au ajutat“. |
8 Atunci regele l-a ales pe Bacchide, unul din prietenii regelui, guvernatorul ţinuturilor de dincolo de Râu b, om de vază în regat şi credincios regelui. |
9 Şi l-a trimis împreună cu netrebnicul Alchim, pe care l-a făcut arhiereu, poruncindu-i să se răzbune pe fiii lui Israel. |
10 Şi au plecat şi au venit cu oaste mare în ţara lui Iuda. Şi au trimis la Iuda şi la fraţii lui nişte soli aducători ai unor îmbieri la pace, numai că acestea erau viclene. |
11 Aceia însă nu le-au luat în seamă cuvintele, deoarece vedeau că cestălalţi veniseră cu o oaste numeroasă. |
12 Doar o mână de cărturari s'au adunat la Alchim şi Bacchide ca să caute o cale potrivită. |
13 Asideii au fost cei dintâi dintre fiii lui Israel care le-au cerut pace. c |
14 Căci ei ziceau: „Împreună cu oastea a venit un preot din seminţia lui Aaron, care nu ne va face neajunsuri“. |
15 Iar el le-a grăit cuvinte de pace şi li s'a jurat, zicând: „Nu vom căuta să vă facem rău, nici vouă şi nici prietenilor voştri“. |
16 Ei s'au încrezut în el, dar el a prins şaizeci dintre ei şi i-a omorât în aceeaşi zi, după cuvântul care s'a scris: |
17 „Leşurile sfinţilor Tăi şi sângele lor le-au risipit împrejurul Ierusalimului, şi nu era cine să-i îngroape“. d |
18 Frica şi cutremurul pe care le răspândeau au căzut asupra întregului popor; se spunea: „La ei nu se află nici credincioşie, nici dreptate, căci şi-au călcat făgăduinţa şi jurământul pe care le-au făcut“. |
19 Bacchide a plecat din Ierusalim şi şi-a aşezat tabăra la Betzet; şi a trimis să-i prindă pe mulţi dintre cei care-l părăsiseră, ca şi pe unii din popor, pe care i-a înjunghiat deasupra unei fântâni, aruncându-i în ea. |
20 Ţara i-a încredinţat-o lui Alchim, căruia i-a lăsat o oaste care să-l ajute. Bacchide s'a dus apoi la rege. |
21 Alchim însă se lupta pentru marea preoţie. |
22 Toţi cei ce tulburau poporul s'au adunat la el şi, după ce s'au făcut stăpâni pe ţara lui Iuda, mult rău au făcut în Israel. |
23 Văzând toate relele pe care Alchim şi tovarăşii lui le făcuseră fiilor lui Israel – chiar mai multe decât păgânii –, |
24 Iuda a străbătut, de jur-împrejur, toată ţara Iudeii, i-a pedepsit pe oamenii care dăduseră bir cu fugiţii şi i-a oprit să mai umble prin ţară. |
25 Dar când Alchim a văzut că Iuda şi fârtaţii săi deveniseră mult prea puternici, şi dându-şi seama că nu va putea să le ţină piept, s'a întors la rege şi i-a pârât de cele mai rele isprăvi. |
26 Atunci regele l-a trimis pe Nicanor, unul din cei mai străluciţi nobili ai săi, care-l ura pe Israel şi-i era potrivnic, cu porunca de a nimici poporul. |
27 Nicanor a sosit la Ierusalim cu o oaste numeroasă şi i-a trimis lui Iuda şi fraţilor săi cuvinte de pace, numa' că erau viclene: |
28 „Nici un fel de luptă să nu fie între mine şi voi; eu voi veni cu oameni puţini la o întâlnire paşnică“. |
29 Şi a venit la Iuda şi s'au salutat paşnic, în timp ce duşmanii erau gata să-l ridice pe Iuda cu de-a sila. |
30 Iuda însă şi-a dat seama că Nicanor venise să-l întâlnească cu gânduri viclene; şi s'a temut de el şi n'a mai vrut să-l întâlnească. |
31 La rândul său, Nicanor şi-a dat seama că planul său fusese descoperit şi a ieşit să se bată împotriva lui Iuda, în apropiere de Cafarsalam e. |
32 Din cei ce erau cu Nicanor au căzut ca la cinci sute de oameni, iar ceilalţi au fugit în cetatea lui David. f |
33 După aceasta, Nicanor s'a suit în muntele Sion. Câţiva preoţi şi bătrânii poporului au ieşit din templu ca să-i dea bineţe şi să-i arate arderea-de-tot care era adusă ca jertfă pentru rege. |
34 El însă i-a luat în râs şi'n bătaie de joc, i-a mânjit cu ocări, le-a vorbit plin de sine |
35 şi'n mare mânie a făcut jurământul acesta: „Dacă Iuda şi ostaşii lui nu sunt daţi în mâinile mele chiar acum, în clipa aceasta, când va fi să mă întorc biruitor voi arde această casă g!“ Şi a plecat furios. |
36 Iar preoţii au intrat [în curte] şi, oprindu-se în faţa jertfelnicului şi a templului, au izbucnit în lacrimi şi au zis: |
37 „Tu, Cel ce ai ales această Casă pentru ca în ea să fie chemat numele Tău şi pentru ca ea să-i fie poporului Tău casă de rugăciune şi de cerere, |
38 pedepseşte-i pe omul acesta şi oastea lui, făcându-i să cadă sub sabie! Adu-Ţi aminte de blasfemiile lor şi nu-i lăsa să rămână vii!“ |
39 Iar Nicanor, după ce a plecat din Ierusalim, şi-a aşezat tabăra la Bet-Horon, unde i s'a alăturat o oaste de Sirieni. |
40 Iar Iuda şi-a rânduit tabăra la Adasa, cu trei mii de oameni. Şi s'a rugat Iuda astfel: |
41 „Când trimişii regelui au rostit blasfemii, îngerul Tău a ieşit şi a lovit o sută optzeci şi cinci de mii dintre ai lui; h |
42 tot aşa zdrobeşte Tu astăzi această oştire de dinaintea noastră, pentru ca şi ceilalţi să ştie că el a vorbit de rău locaşul Tău cel sfânt, şi judecă-l după răutatea lui!“ |
43 Oştile s'au încleştat în luptă în cea de a treisprezecea zi a lunii Adar i; oastea lui Nicanor a fost zdrobită, el fiind cel dintâi căzut în luptă. |
44 Când oştile lui Nicanor au văzut că el căzuse, şi-au aruncat armele şi au fugit. |
45 Iar Iudeii le-au urmărit cale de o zi de la Adasa până'n apropierea Ghezerului, sunând în urma lor din trâmbiţe de strigare. |
46 Şi din toate satele de primprejur ale Iudeii au ieşit oameni care-i copleşeau [pe duşmani] din amândouă laturile, silindu-i să li se întoarcă împotrivă; aşa au căzut aceia sub sabie, că n'a mai rămas nici unul. |
47 Iar cestălalţi au luat prăzile şi ceea ce mai jefuiseră, lui Nicanor i-au tăiat capul şi mâna dreaptă pe care şi-o întinsese cu trufie şi le-au dus şi le-au spânzurat în apropiere de Ierusalim. |
48 Şi mult s'a bucurat poporul şi a sărbătorit ziua aceea ca pe o zi de mare veselie. |
49 Şi s'a rânduit ca ziua aceea să fie sărbătorită în fiecare an la treisprezece Adar. |
50 Iar ţara lui Iuda a avut linişte doar câteva zile. |
[ VT ] Vechiul Testament
[ 1Mac ] Cartea Întâi a Macabeilor
[ Cap. 8 ] | CAPITOLUL 8 Lauda Romanilor şi înţelegerea Iudeilor cu aceştia. |
1 Iuda auzise de faima Romanilor: erau războinici viteji şi binevoitori faţă de cei ce li se alăturau; tuturor celor ce veneau la ei le arătau prietenie; erau războinici viteji. |
2 I s'a povestit despre războaiele lor şi despre isprăvile săvârşite de ei asupra Galilor a, că-i biruiseră şi-i făcuseră să le plătească tribut, |
3 despre ceea ce făcuseră ei în ţinuturile Spaniei ca să pună stăpânire pe minele de argint şi de aur ce se aflau acolo, |
4 despre felul în care ei, prin înţelepciunea şi răbdarea lor, au pus stăpânire pe o ţară întreagă, deşi aceasta era departe de ei. Tot aşa, despre regii veniţi împotriva lor de la marginea pământului şi pe care, în cele din urmă, i-au zdrobit în urma unei mari înfrângeri, „pe când ceilalţi – se spunea – le plătesc tribut în fiecare an“. |
5 Cu armele îi zdrobiseră pe Filip şi pe Perseu, regele Chitienilor b, ca şi pe cei ce se ridicaseră împotriva lor, pe care i-au supus. |
6 Antioh cel Mare c, regele Asiei, care înaintase împotriva lor cu o sută douăzeci de elefanţi, cu călărime, cu care de luptă şi cu o oaste foarte numeroasă, a fost şi el zdrobit de către ei; |
7 l-au prins de viu şi l-au îndatorat, pe el şi pe urmaşii săi la tron, să le plătească un greu tribut, să le dea ostatici şi să le treacă lor |
8 ţara indiană, Media, Lidia şi câteva din cele mai frumoase ţinuturi ale lor, pe care, după ce le-au luat de la el, i le-au dăruit regelui Eumene d; |
9 cum cei din Grecia se hotărâseră să meargă la ei şi să-i nimicească |
10 şi cum aceştia, prinzând de veste şi trimiţând împotrivă-le un singur căpitan, s'au bătut cu ei şi pe mulţi i-au ucis, iar pe femeile şi pe copiii lor i-au luat robi şi le-au prădat bunurile şi le-au supus ţara şi le-au dărâmat întăriturile şi i-au făcut să le slujească până'n ziua de azi; |
11 cum au nimicit şi au adus sub stăpânirea lor celelalte regate şi insule, pe toate câte li se împotriviseră, şi le-au pustiit şi le-au pus sub stăpânirea lor. Şi-au păstrat însă prietenia faţă de prietenii lor şi faţă de cei ce se bizuiau pe ei. |
12 I-au supus pe regii de aproape şi pe cei de departe şi sunt temuţi de toţi cei care aud de numele lor. |
13 Toţi cei pe care ei vor să-i ajute să domnească, domnesc, dar toţi cei pe care vor ei, pe aceia îi alungă de pe tron; aşadar, ei sunt puterea. |
14 Cu toate acestea, nimeni dintre ei nu şi-a pus pe cap diadema şi nu s'a învestmântat în porfiră ca să se slăvească prin ea. |
15 Şi-au făcut un Senat în care trei sute douăzeci de senatori se sfătuiesc în fiecare zi, fără'ncetare purtând de grijă poporului, pentru ca totul să fie'n bună rânduială. |
16 În fiecare an îi încredinţează unui singur om răspunderea de a-i cârmui şi de a stăpâni peste toată ţara lor; toţi i se supun acestui singur om, iar între ei nu se află nici invidie, nici gelozie. |
17 Atunci Iuda l-a ales pe Eupolemiu, fiul lui Ioan, fiul lui Acos, şi pe Iason, fiul lui Eleazar, şi i-a trimis la Roma ca să încheie cu ei prietenie şi alianţă |
18 şi să le ceară să le ia jugul de pe grumaz; căci ei vedeau că regatul Grecilor îl apăsa pe Israel spre robie. |
19 Aceştia au plecat spre Roma, iar călătoria le-a fost foarte lungă. Odată intraţi în Senat, au luat cuvântul şi au zis: |
20 „Iuda, zis Macabeul, fraţii săi şi poporul iudeu ne-au trimis la voi ca să facem cu voi alianţă şi pace şi ca să fim înscrişi printre aliaţii şi prietenii voştri“. |
21 Cuvântul acesta le-a plăcut. |
22 Şi iată copia scrisorii pe care ei [Romanii] au săpat-o pe tăbliţe de aramă şi au trimis-o la Ierusalim, pentru ca acolo să le fie [Iudeilor] amintire de pace şi alianţă: |
23 „Bine să le fie'n veci Romanilor şi neamului lui Iuda, pe uscat şi pe mare!; sabia şi duşmanul, departe de ei! |
24 Dacă se întâmplă mai întâi un război asupra Romei sau asupra oricăruia din aliaţii ei pe toată întinderea stăpânirii sale, |
25 neamul Iudeilor îi va fi aliat după cum o vor cere împrejurările şi din toată inima; |
26 duşmanilor nu le vor da şi nici nu le vor veni în ajutor cu arme, grâu, bani sau corăbii; aşa a hotărât Roma, iar ei îşi vor ţine legământul fără să primească nimic. |
27 De asemenea, dacă neamul Iudeilor e cel dintâi asupra căruia vine un război, Romanii le vor fi aliaţi din toată inima, după cum o vor cere împrejurările; |
28 năvălitorilor nu le vor fi date nici arme, nici grâu, nici bani şi nici corăbii; aşa a hotărât Roma, iar ei [Romanii] îşi vor ţine legământul fără viclenie. |
29 Pe temeiul acestor cuvinte au încheiat Romanii legământ cu poporul Iudeilor. |
30 Dacă însă după aceasta una din părţi va hotărî să adauge sau să şteargă ceva în el, o va face după placul ei, iar ceea ce va fi fost adăugat sau şters va fi întărit. |
31 Cât despre relele pe care regele Demetru le-a făcut împotriva lor, i-au scris după cum urmează: – De ce ţi-ai apăsat tu jugul pe grumajii Iudeilor, prietenii şi aliaţii noştri? |
32 Dacă ni se vor mai plânge împotriva ta, le vom face dreptate şi ne vom bate cu tine pe mare şi pe uscat“. |
[ VT ] Vechiul Testament
[ 1Mac ] Cartea Întâi a Macabeilor
1 În acest timp, dacă Demetru a auzit că Nicanor şi oastea lui căzuseră în luptă, i-a trimis din nou pe Bacchide şi pe Alchim în ţara lui Iuda, în fruntea aripei drepte a oastei. |
2 Şi au înaintat pe calea ce duce în Galileea şi şi-au rânduit tabăra la Mesalot, în ţinutul Arbel; l-au luat cu asalt, şi pe mulţi dintre locuitori i-au omorât. |
3 Iar în prima lună a anului o sută cincizeci şi doi şi-au aşezat tabăra în faţa Ierusalimului, |
4 apoi au plecat şi s'au dus la Bereea cu douăzeci de mii de pedestraşi şi două mii de călăreţi. |
5 Iuda îşi rânduise tabăra la Eleasa, având cu el trei mii de oameni aleşi. |
6 Aceştia, văzând cât de numeroasă era oştirea duşmană, au fost cuprinşi de mare frică; mulţi s'au strecurat în afara taberei, aşa că n'au mai rămas decât opt sute de oameni. |
7 Iuda a văzut că oastea lui se risipea în timp ce bătălia nu mai avea răbdare; inima îi era zdrobită, de vreme ce el nu mai avea timp să şi-i adune pe ai săi. |
8 Se simţea slăbit, dar le-a zis celor rămaşi cu el: „Înainte! ne vom năpusti asupra vrăjmaşilor noştri, poate că vom fi în stare să-i batem!“ |
9 Ei însă căutau să-l descurajeze, zicând: „Noi nu putem, deocamdată, decât să ne scăpăm vieţile; pentru luptă vom reveni împreună cu fraţii noştri; acum suntem prea puţini“. |
10 Iuda a răspuns: „Departe de mine gândul de a face aşa ceva şi de a fugi de dinaintea lor. Dacă ceasul nostru a sosit, vom muri vitejeşte pentru fraţii noştri şi nu ne vom păta cinstea“. |
11 Oastea [duşmană] a înaintat din locul unde-şi avea tabăra şi s'a oprit ca s'o întâlnească [pe ceastălaltă]; călărimea era împărţită în două cete, aruncătorii din praştie şi arcaşii mergeau înaintea oastei, în linia întâi avându-i pe viteji; Bacchide era la aripa dreaptă. |
12 Falanga s'a apropiat din amândouă laturile, în sunetul trâmbiţelor. Oamenii lui Iuda sunau şi ei din trâmbiţe, |
13 şi pământul s'a cutremurat de vuietul oştirilor. Bătălia a început dimineaţa şi a durat până seara. |
14 Iuda a văzut că Bacchide şi puterea oastei lui erau la dreapta; în preajma lui au venit toţi oamenii de inimă; |
15 au zdrobit aripa dreaptă şi au urmărit-o până la poalele munţilor. a |
16 Cei din aripa stângă, văzând că aripa dreaptă fusese zdrobită, s'au repezit pe urmele lui Iuda şi ale fârtaţilor săi, luându-i prin spate; |
17 lupta s'a îndârjit, şi din amândouă părţile au căzut morţi cu duiumul. |
18 Iuda a căzut şi el, iar cei rămaşi au fugit. |
19 Ionatan şi Simon l-au dus pe Iuda, fratele lor şi l-au îngropat în mormântul părinţilor săi, la Modein. |
20 Tot Israelul l-a plâns şi l-a jelit cu mare plângere; multe zile l-au plâns şi ziceau: |
21 „Cum de-a căzut viteazul care-l mântuia pe Israel?“ |
22 Cât despre celelalte fapte ale lui Iuda şi despre războaiele lui şi despre vitejiile pe care le-a'mplinit şi despre măreţia faptelor lui, despre acestea nu s'a scris, căci erau foarte multe. |
23 După moartea lui Iuda, nelegiuiţii au scos capul în toate hotarele lui Israel şi s'au arătat din nou răufăcătorii. |
24 În zilele acelea s'a întâmplat o foamete mare, iar ţara a trecut de partea lor. b |
25 Bacchide i-a ales pe oamenii nelegiuiţi şi a făcut din ei stăpânii ţării. |
26 Aceştia îi căutau şi-i cercetau pe prietenii lui Iuda, îi aduceau la Bacchide, iar acesta îi pedepsea şi-i lua în bătaie de joc. |
27 Şi mare necaz s'a petrecut în Israel, aşa cum nu mai fusese de când nici un profet nu se mai văzuse printre ei. |
28 Atunci toţi prietenii lui Iuda s'au adunat şi i-au zis lui Ionatan: |
29 „De când a murit Iuda, fratele tău, nu-i nimeni asemenea lui să meargă împotriva vrăjmaşilor noştri, împotriva lui Bacchide şi împotriva celor ce sunt potrivnici neamului nostru. |
30 Aşadar, pe tine te alegem astăzi să ne fii căpetenie şi călăuzitor în locul lui şi să fii în fruntea luptelor noastre“. |
31 Ionatan a primit pe loc cârmuirea şi s'a ridicat în locul lui Iuda, fratele său. |
32 Când însă Bachide a aflat, căuta să-l omoare. |
33 La rândul său, Ionatan a aflat, precum şi Simon, fratele său, şi toţi fârtaţii lor, şi au fugit în pustiul Tecoa şi şi-au aşezat tabăra lângă apă, la balta Asfar. |
34 Când Bacchide a aflat, era tocmai ziua de odihnă c şi a trecut cu toată oastea lui, dincolo de Iordan. |
35 [Ionatan] l-a trimis pe fratele său, care cârmuia convoiul gloatei, ca să-i roage pe Nabateeni, prietenii săi, să-şi poată lăsa la ei avuţiile, care erau foarte multe. d |
36 Dar fiii lui Iambre, cei din Medeba, au ieşit, l-au luat pe Ioan şi tot ce avea el şi s'au dus. e |
37 După aceasta, lui Ionatan şi fratelui său Simon li s'a dat de veste că fiii lui Iambre petreceau la o nuntă mare şi că, pornind din Nadabat, aduc cu mare alai mireasa, fiica unuia din marii nobili ai Canaanului. |
38 Şi şi-au adus aminte de sângele lui Ioan, fratele lor, şi s'au suit şi s'au ascuns într'o văgăună a muntelui. |
39 Când şi-au ridicat ochii, iată că'n mijlocul unui mare zgomot au zărit o mulţime numeroasă şi pe mire şi pe fraţii şi prietenii săi ieşind în întâmpinarea [alaiului] cu timpane şi cu instrumente muzicale şi cu multe arme. |
40 Şi, din locul lor de pândă, [Iudeii] s'au năpustit asupra lor şi i-au ucis; mulţi au căzut răniţi de moarte, iar cei scăpaţi au fugit la munte; şi li s'au luat toate prăzile. |
41 Nunta s'a prefăcut în plângere, iar sunetele lor muzicale, în cântece de jale. |
42 Răzbunând astfel sângele fratelui lor, s'au întors la mlaştinile Iordanului. |
43 Aflând despre aceasta, Bacchide a venit, în chiar ziua de odihnă, cu o oaste numeroasă, până la malurile Iordanului. |
44 Iar Ionatan a zis către oamenii săi: „Aşadar, înainte! şi ne vom bate pentru viaţa noastră, căci astăzi nu mai e cum a fost în alte dăţi: |
45 iată că bătălia ne stă şi în faţă, şi în spate; de-o parte, apa Iordanului, de alta, mlaştinile şi hăţişurile; nu-i nici un loc de scăpare. |
46 Acum, aşadar, strigaţi spre cer, ca să scăpăm din mâinile vrăjmaşilor noştri“. |
47 Lupta a început, şi Ionatan şi-a întins braţul să-l lovească pe Bacchide, dar acela s'a ferit dându-se înapoi. |
48 Ionatan şi ai săi au sărit în Iordan şi au ajuns, înotând, la malul celălalt, dar ceilalţi n'au cutezat să treacă Iordanul în urmărirea lor. |
49 Din latura lui Bacchide au căzut în ziua aceea ca la o mie de oameni. |
50 Acesta s'a întors la Ierusalim şi a zidit cetăţi întărite în Iudeea: întăritura din Ierihon, Emausul, Bet-Horonul, Betelul, Timnota, Farathonul şi Tefonul, [înzestrându-le] cu ziduri înalte, porţi şi zăvoare; |
51 şi a pus în ele câte o oaste de pază, ca să-l hărţuiască pe Israel. |
52 A întărit cetatea Betţur şi Ghezerul şi Turnul şi a aşezat în ele oşti şi hrană. |
53 I-a luat ca ostatici pe fiii căpeteniilor ţării şi i-a pus sub bună pază în Cetăţuia Ierusalimului. |
54 În anul o sută cincizeci şi trei, în luna a doua, Alchim a poruncit să fie dărâmat zidul curţii interioare a templului, nimicind astfel lucrările profeţilor f, şi a început dărâmarea. |
55 Dar, tot la acea vreme, Alchim a fost lovit, iar lucrările lui au fost oprite; gura i s'a închis şi, cuprins de slăbănogeală, n'a mai fost în stare să scoată o vorbă şi să dea vreo poruncă în casa lui. |
56 Aşa a murit Alchim, la vremea aceea, în chin cumplit. |
57 Iar Bacchide, văzând că Alchim murise, s'a întors la rege, iar ţara lui Iuda a fost liniştită vreme de doi ani. |
58 Toţi nelegiuiţii s'au sfătuit, zicând: „Iată că Ionatan şi oamenii lui trăiesc liniştiţi şi încrezători; aşadar, să-l aducem acum pe Bacchide, iar el va pune mâna pe ei într'o singură noapte“. |
59 Şi s'au dus şi s'au sfătuit cu el. |
60 Acesta s'a aşternut la drum cu o oaste numeroasă şi a trimis scrisori tainice la toţi cei ce în Iudeea erau de partea lui, ca să pună mâna pe Ionatan şi pe fârtaţii săi; ei însă n'au putut-o face, fiindcă planul le fusese descoperit. |
61 În schimb, cestălalţi au pus ei mâna pe cincizeci dintre oamenii ţării, capii acestei nelegiuiri, şi i-au ucis. |
62 Ionatan şi Simon şi cei ce erau cu ei s'au dus la Betbasa, care se află în pustiu; au rezidit ceea ce fusese dărâmat şi au întărit-o. |
63 Bacchide, de îndată ce a aflat, şi-a strâns toate oştile şi le-a chemat şi pe cele din Iudeea. |
64 Şi-a aşezat tabăra în preajma Betbasei şi s'a luptat împotriva ei vreme de multe zile şi a făcut maşini de război. |
65 Iar Ionatan, lăsându-l în cetate pe fratele său Simon, a ieşit în ţară şi s'a pornit la drum cu o mână de oameni. |
66 L-a bătut pe Odomer şi pe fraţii lui, ca şi pe fiii lui Fasiron în sălaşele lor. g |
67 Când a început să-i lovească şi s'a suit cu oştile, Simon şi ai lui au ieşit din cetate şi au ars maşinile de război. |
68 Şi s'au bătut cu Bacchide şi l-au zdrobit şi mare necaz i-au pricinuit, de vreme ce planul şi sforţările lui dăduseră greş. |
69 Aprins de mânie împotriva nelegiuiţilor care-l sfătuiseră să vină în ţară, pe mulţi dintre aceştia i-a ucis şi s'a hotărât să se întoarcă în propria lui ţară. |
70 Iar Ionatan, aflând, i-a trimis soli ca să încheie pace cu el şi să primească robii îndărăt. |
71 Acela s'a învoit şi i-a plinit cererile şi i s'a jurat că niciodată, în zilele vieţii lui, nu va căuta să-i facă vreun rău. |
72 Şi i-a dat înapoi robii pe care-i făcuse mai înainte în ţara lui Iuda, după care, întorcându-se, s'a dus în ţara lui şi nu a mai revenit în hotarele lor. |
73 Aşa s'a odihnit sabia în Israel. Ionatan s'a aşezat în Micmas şi a început să judece poporul şi i-a nimicit pe nelegiuiţii din Israel. |
[ VT ] Vechiul Testament
[ 1Mac ] Cartea Întâi a Macabeilor
1 În anul o sută şaizeci, Alexandru, fiul lui Antioh Epifan, s'a ridicat şi a luat Ptolemaida; primit de popor, acolo a început să domnească. |
2 Aflând aceasta, regele Demetru a adunat oştiri foarte numeroase şi a pornit împotriva lui să se bată. |
3 Demetru i-a trimis lui Ionatan o scrisoare cu vorbe de pace şi cum că ar vrea să-l ridice pe treptele cinstirii; |
4 căci, îşi zicea el: „Să ne grăbim să facem pace, noi mai întâi, cu oamenii aceia, înainte ca [Ionatan] s'o facă cu Alexandru împotriva noastră; |
5 căci el îşi va aduce aminte de toate relele pe care noi i le-am făcut, şi lui, şi fraţilor săi, şi neamului său“. |
6 Aşa că i-a dat împuternicire de a ridica oşti, de a-şi face arme, de a se numi aliatul său, şi a poruncit să-i fie daţi înapoi ostaticii ce se aflau în Cetăţuie. |
7 Ionatan a venit la Ierusalim şi a citit scrisoarea în auzul întregului popor şi al celor din Cetăţuie. |
8 Aceştia din urmă au fost cuprinşi de mare frică aflând că regele îi dăduse împuternicire de a ridica oaste. |
9 Oamenii din Cetăţuie i-au dat lui Ionatan ostaticii, iar acesta i-a dat părinţilor lor. |
10 Ionatan locuia în Ierusalim şi s'a pornit să rezidească şi să reaşeze cetatea. |
11 Le-a poruncit lucrătorilor să rezidească zidurile şi împrejmuirea muntelui Sion cu pietre cioplite în patru muchii, ca să le întărească, iar ei au făcut aşa. |
12 Străinii ce se aflau în cetăţile zidite de Bacchide au luat-o la fugă; |
13 fiecare şi-a lăsat baltă locul pe care-l avea şi a plecat în ţara lui. |
14 Numai în Betţur au rămas câţiva din cei ce părăsiseră legea şi poruncile, căci acolo era locul lor de scăpare. |
15 Regele Alexandru a aflat de făgăduinţele pe care Demetru i le trimisese lui Ionatan; i s'a povestit şi despre luptele şi faptele viteze pe care acesta le făcuse, el şi fraţii lui, şi despre suferinţele pe care le înduraseră. |
16 Şi a zis: „Oare vom afla noi vreodată un om care să-i semene? Să facem deci din el un prieten şi aliat“. |
17 Aşa că a scris şi a trimis o scrisoare alcătuită după cum urmează: |
18 „Regele Alexandru către fratele său Ionatan, salutare! |
19 Am auzit despre tine că eşti un războinic viteaz, foarte potrivit să devii prietenul nostru. |
20 Iată de ce te rânduim astăzi să fii marele preot al neamului tău şi-ţi dăruim treapta de prieten al regelui – totodată el i-a trimis o tunică de porfiră şi o coroană de aur –, pentru ca tu să fii părtaşul nostru şi să-ţi păstrezi prietenia cu noi“. |
21 Ionatan şi-a pus pe el veşmintele sfinţite în cea de a şaptea lună a anului o sută şaizeci, la sărbătoarea Corturilor; şi a ridicat oşti şi a făurit arme multe. |
22 Aflând aceasta, Demetru s'a întristat foarte şi a zis: |
23 „Ce-am făcut noi acolo, că Alexandru ne-a luat-o înainte făcând prietenie cu Iudeii spre a-şi dobândi sprijin? |
24 Aşadar, şi eu le voi scrie şi le voi vorbi de ajutor, de înălţare în cinste şi de daruri spre a-i câştiga de partea noastră“. |
25 Şi le-a trimis o scrisoare alcătuită aşa: „Regele Demetru către neamul Iudeilor, salutare! |
26 De vreme ce aţi păzit legămintele făcute cu noi şi aţi stăruit în prietenia noastră şi nicidecum n'aţi trecut de partea duşmanilor noştri, am aflat şi ne-am bucurat. |
27 Mergeţi deci mai departe în a vă păstra credincioşia faţă de noi, iar noi vă vom răsplăti pentru ceea ce faceţi în folosul nostru. |
28 Vă vom dărui numeroase scutiri şi vă vom înmâna daruri. |
29 Începând chiar de acum, vă scutesc şi vă eliberez, pe toţi Iudeii, de dajdii, de vama pe sare şi de dările către coroană; |
30 şi a treia parte din seminţe şi jumătatea din roadele pomilor, ce mi se cuveneau mie, sunt iertate începând de astăzi, aşa încât ele să nu mai fie luate din ţara lui Iuda, şi nici din cele trei ţinuturi ce i s'au adăugat de la Samaria şi Galileea a, începând cu ziua de azi şi cât va dura timpul. |
31 Ierusalimul să fie sfânt şi scutit, cu toate hotarele lui, de zeciuială şi de biruri. |
32 De asemenea, mă lipsesc de orice putere asupra Cetăţuii Ierusalimului şi i-o trec marelui preot, pentru ca să aşeze acolo oamenii pe care el îi va alege ca s'o păzească. |
33 Şi oricărui iudeu care a fost dus ca rob din ţara lui Iuda în oricare parte din cuprinsul regatului meu îi dau libertatea fără nimic în schimb. Şi toţi să fie scutiţi de dări, chiar şi pentru vitele lor. |
34 Şi toate sărbătorile şi zilele de odihnă şi zilele de lună nouă şi zilele anume rânduite şi cele trei zile de dinaintea unei sărbători şi cele trei de după ea, toate să fie zile de scutire şi de libertate pentru toţi Iudeii care se află în regatul meu |
35 şi nimeni nu va avea căderea de a pretinde ceva de la vreunul din ei sau de a-l supăra pentru ceva. |
36 În oştile regelui vor fi înscrişi dintre Iudei ca la treizeci de mii de oameni, care vor primi aceeaşi plată ca toţi ceilalţi din oştile regelui. |
37 Dintre ei, unii vor fi aşezaţi în cetăţile întărite ale regelui, iar unii dintre aceştia vor fi rânduiţi peste trebile de încredere ale regatului. Comandanţii şi dregătorii lor vor fi dintre ei, iar aceştia vor trăi după legile lor, aşa cum regele a poruncit pentru ţara lui Iuda. |
38 Cât despre cele trei ţinuturi din provincia Samaria care au fost alipite la Iudeea, ele să rămână alipite de Iudeea şi socotite ca ale ei, pentru ca, având aceeaşi supuşenie, să nu asculte de vreo altă stăpânire în afară de aceea a marelui preot. |
39 Iar Ptolemaida, cu ţinuturile ei, o dau în dar templului din Ierusalim pentru acoperirea cheltuielilor legate de sfântul locaş. |
40 Din partea mea, dau în fiecare an câte cincisprezece mii de sicli de argint din veniturile ce i se cuvin regelui în locurile sfinte. |
41 Tot prisosul de bani, pe care cei ce strâng dările nu l-au vărsat în anii trecuţi, va fi dat de acum pentru nevoile templului. |
42 Pe deasupra, se face scutire şi pentru cei cinci mii de sicli de argint care erau luaţi anual din veniturile templului, pentru ca ei să le revină preoţilor slujitori. |
43 Toţi cei ce vor fugi a scăpare în templul din Ierusalim şi în toate ţinuturile lui din pricina unei datorii faţă de vistieria regală şi pentru oricare altă pricină vor fi eliberaţi cu tot ceea ce au ei în cuprinsul regatului meu. |
44 Pentru lucrările de zidire şi prenoire ale templului, cheltuielile vor fi date, de asemenea, din veniturile regelui. |
45 Pentru ridicarea zidurilor Ierusalimului şi pentru întărirea lor de jur-împrejur, cheltuielile vor fi, de asemenea, luate din veniturile regelui, ca şi pentru ridicarea zidurilor în Iudeea“. |
46 Când Ionatan şi poporul au auzit cuvintele acestea, nu le-au dat crezare şi nici nu le-au primit, fiindcă îşi aduceau aminte de marile rele pe care acela i le pricinuise lui Israel şi de marile suferinţe cu care îi necăjise. |
47 Le-a plăcut însă de Alexandru, de vreme ce el fusese primul care le-a îmbiat cuvinte de pace şi cu care făcuseră o alianţă statornică. |
48 Regele Alexandru a adunat oştiri numeroase şi şi-a rânduit tabăra împotriva lui Demetru. |
49 Şi dacă cei doi regi s'au încleştat în luptă, oastea lui Demetru a luat-o la fugă, iar Alexandru l-a urmărit şi l-a adus la ai săi. |
50 Războiul însă s'a înteţit până la apusul soarelui, iar Demetru, în ziua aceea, a fost ucis. b |
51 Alexandru a trimis soli la Ptolemeu, regele Egiptului c, ca să-i vorbească aşa: |
52 „Iată că eu m'am întors în regatul meu şi m'am aşezat pe tronul părinţilor mei; am dobândit puterea, l-am zdrobit pe Demetru şi m'am înstăpânit asupra ţării noastre; |
53 m'am războit cu el şi l-am zdrobit, pe el şi oastea lui, şi ne-am aşezat pe tronul său regal. |
54 Acum, aşadar, să legăm prietenie noi între noi; acum, aşadar, dă-mi-o pe fiica ta de soţie; eu voi fi ginerele tău şi-ţi voi da – şi ţie, şi ei – daruri vrednice de tine“. |
55 Iar regele Ptolemeu i-a răspuns după cum urmează: „Fericită e ziua în care tu te-ai întors în ţara părinţilor tăi şi în care te-ai aşezat pe tronul lor regal! |
56 Acum, aşadar, voi face aşa cum ai scris; vino să ne întâlnim la Ptolemaida d, ca să ne vedem unul pe altul, şi te voi face ginerele meu, aşa cum ai spus“. |
57 Ptolemeu a plecat din Egipt, el şi fiica sa, Cleopatra, şi a venit la Ptolemaida în anul o sută şaizeci şi doi, |
58 iar regele Alexandru i-a ieşit în întâmpinare; el i-a dat-o acestuia pe Cleopatra, fiica sa, şi a făcut nunta în Ptolemaida, cu mare alai, aşa cum obişnuiesc să facă regii. |
59 Regele Alexandru i-a scris lui Ionatan să vină să-l întâlnească. |
60 Acesta a venit cu mare alai la Ptolemaida şi s'a întâlnit cu cei doi regi, cărora le-a dat – ca şi prietenilor lor – argint, aur, daruri numeroase, şi le-a atras bunăvoinţa. |
61 Atunci s'au strâns împotriva lui nişte oameni de nimic din Israel, din cei certaţi cu legea, şi l-au pârât, dar regele nu i-a luat în seamă. |
62 Mai mult, regele a poruncit ca Ionatan să fie dezbrăcat de hainele lui şi îmbrăcat în porfiră, şi aşa s'a făcut. |
63 Regele l-a aşezat lângă el şi le-a zis dregătorilor săi: „Ieşiţi cu el în mijlocul cetăţii şi spuneţi cu glas mare: Nimeni să nu ridice vreo plângere împotriva lui, de nici un fel, şi nimeni să nu-l tulbure pentru vreo pricină oarecare!“ |
64 Şi când pârâşii lui au văzut cinstirile ce i se aduceau, cuvintele poruncii, şi pe el însuşi îmbrăcat în porfiră, şi-au luat cu toţii tălpăşiţa. |
65 Iar regele i-a făcut cinstea de a-l înscrie printre prietenii de frunte şi l-a rânduit strateg şi meridarh e. |
66 Iar Ionatan, după aceea, s'a întors la Ierusalim cu pace şi bucurie. |
67 În anul o sută şaizeci şi cinci, Demetru, fiul lui Demetru f, a venit din Creta în ţara părinţilor săi. |
68 La această veste, regele Alexandru a tresărit şi s'a întors la Antiohia. |
69 Demetru i-a încredinţat comanda ostăşească lui Apoloniu, care era guvernatorul Celesiriei g; acesta a adunat o mare oştire şi şi-a aşezat tabăra lângă Iamnia şi a trimis să i se spună lui Ionatan, marele preot: |
70 „Tu, care eşti cu desăvârşire singur, te ridici împotriva noastră, în timp ce eu, din pricina ta, m'am făcut de râs şi de batjocură; atunci, de unde până unde îţi iei tu libertatea de a ne înfrunta în munţi? |
71 Acum, aşadar, dacă te bizui pe oştile tale, coboară către noi în câmpie, şi acolo să ne măsurăm unul cu altul; căci eu am cu mine oştile cetăţilor. |
72 Întreabă şi află cine sunt eu şi cine sunt ceilalţi care ne vin într'ajutor. Ei spun că voi nu sunteţi în stare să staţi pe picioare'n faţa noastră, de vreme ce părinţii tăi de două ori au fost puşi pe fugă în ţara lor. |
73 Cu atât mai puţin vei fi tu în stare acum să ţii piept călărimii, şi nici vreunei oşti asemănătoare în câmpie, unde nu e nici piatră, nici pietricică, şi nici loc pe unde să fugi“. |
74 Când a auzit Ionatan cuvintele lui Apoloniu, s'a gândit cu chibzuinţă şi a ales zece mii de oameni şi a ieşit din Ierusalim; iar Simon, fratele său, i s'a alăturat într'ajutor. |
75 Şi şi-au rânduit tabăra în apropiere de Ioppe, dar oamenii cetăţii au închis porţile, fiindcă acolo, în Ioppe, se afla un corp de pază al lui Apoloniu. Dar ei s'au pornit la luptă, |
76 iar oamenii cetăţii, cuprinşi de spaimă, au deschis, aşa încât Ionatan a pus stăpânire pe Ioppe. |
77 La această veste, Apoloniu a pus în linie de bătaie trei mii de călăreţi şi o numeroasă pedestrime şi s'a îndreptat spre Azot, ca şi cum ar fi vrut să străbată [ţara], în timp ce, totuşi, înainta în câmpie, căci el avea o foarte numeroasă călărime pe care se bizuia. |
78 Ionatan l-a urmărit spre Azot, şi cele două oşti s'au încleştat în luptă. |
79 Apoloniu lăsase o mie de călăreţi ascunşi înapoia duşmanului. |
80 Ionatan a aflat că în spatele lui se află o oaste la pândă. Călăreţii i-au învăluit oastea şi au împroşcat-o cu săgeţi de dimineaţa până seara. |
81 Oastea s'a ţinut bine, aşa cum poruncise Ionatan, în timp ce caii acelora oboseau. |
82 Atunci Simon şi-a ridicat oastea şi a lovit falanga, căci călărimea era istovită; [Sirienii], zdrobiţi sub loviturile lui, au luat-o la fugă. |
83 Călăreţii s'au risipit în câmpie şi au fugit în Azot şi au intrat în Bet-Dagon, capiştea idolului lor, ca să-şi afle acolo scăparea. |
84 Ionatan a aprins Azotul şi cetăţile dimprejur, le-a luat prăzile, a ars Bet-Dagonul şi pe cei ce fugiseră în el. |
85 Numărul celor căzuţi sub sabie şi al celor arşi a fost ca la opt mii de oameni. |
86 Plecând de acolo, Ionatan şi-a rânduit tabăra aproape de Ascalon, iar oamenii cetăţii l-au întâmpinat cu mare alai. |
87 Apoi s'a întors Ionatan la Ierusalim împreună cu oamenii lui, încărcaţi cu mare belşug de prăzi. |
88 Şi, de îndată ce regele Alexandru a aflat de aceasta, l-a încărcat pe Ionatan cu şi mai multă cinste |
89 şi i-a trimis o agrafă de aur – ceea ce li se dă, de obicei, rudelor regelui – şi i-a dat în stăpânire Ecronul şi toate hotarele lui. |
[ VT ] Vechiul Testament
[ 1Mac ] Cartea Întâi a Macabeilor
[ Cap. 11 ] | CAPITOLUL 11 Moartea lui Alexandru. Ionatan şi Demetru II; alianţa împotriva lui Trifon. Ionatan, aliat al lui Antioh VI împotriva lui Demetru II. |
1 Regele Egiptului a adunat oştiri numeroase ca nisipul de pe ţărmurile mării, precum şi foarte multe corăbii şi căuta să dobândească prin vicleşug regatul lui Alexandru şi să-l alipească regatului său. |
2 A venit în Siria cu vorbe de pace; oamenii cetăţilor i-au deschis porţile şi i-au ieşit în întâmpinare; aceasta, fiindcă regele Alexandru poruncise să i se iasă în întâmpinare, de vreme ce era vorba de socrul său. |
3 Dar, de îndată ce Ptolemeu intra în cetăţi, din oştirea lui lăsa câte o oaste de pază în fiecare cetate. |
4 Când s'a apropiat de Azot, i s'a arătat capiştea lui Dagon arsă, Azotul şi satele lui dărâmate, stârvurile aruncate încoace şi încolo, rămăşiţele făcute scrum ale celor pe care [Ionatan] îi arsese în război, acum grămezi-grămezi în calea lui. |
5 I s'a povestit regelui ce făcuse Ionatan, ca să-l învinovăţească, dar regele a tăcut. |
6 Ionatan a ieşit în întâmpinarea regelui, la Ioppe, cu alai; s'au salutat unul pe altul şi au poposit acolo. |
7 Ionatan a mers cu regele până la râul numit Elefteros, după care s'a întors la Ierusalim. |
8 Ptolemeu însă s'a înstăpânit asupra cetăţilor de pe ţărmul mării până la Seleucia-pe-Mare şi cugeta planuri împotriva lui Alexandru. |
9 Şi a trimis soli la regele Demetru, ca să-i spună: „Vino, să încheiem amândoi o alianţă; îţi voi da pe fiica mea pe care o ţine Alexandru şi vei domni peste regatul părintelui tău; |
10 căci mă căiesc de faptul că i-am dat-o pe fiica mea, de vreme ce el a căutat să mă omoare“. |
11 Îl vorbea de rău fiindcă-i râvnea regatul. |
12 Luându-şi fiica înapoi, i-a dat-o lui Demetru; a terminat-o astfel cu Alexandru, iar vrăjmăşia lor a ieşit la lumină. |
13 Ptolemeu a intrat în Antiohia, unde şi-a pus pe cap coroana Asiei; aşa că de acum avea pe cap două coroane: pe a Egiptului şi pe aceea a Asiei. |
14 La vremea aceea regele Alexandru se afla în Cilicia, fiindcă oamenii acelor ţinuturi nu mai voiau să rămână sub ascultarea lui. |
15 Aflând de cele întâmplate, Alexandru a pornit la luptă împotriva lui Ptolemeu; acesta a înaintat, i-a ieşit înainte cu o oaste puternică şi l-a pus pe fugă. |
16 Alexandru a fugit în Arabia ca să caute acolo un adăpost, iar regele Ptolemeu a rămas biruitor. |
17 Arabul Zabdiel i-a tăiat lui Alexandru capul şi i l-a trimis lui Ptolemeu. |
18 A treia zi însă a murit şi regele Ptolemeu, iar cei pe care el îi pusese prin cetăţi au fost ucişi de către locuitorii acestora. |
19 Demetru a devenit rege în anul o sută şaizeci şi şapte. |
20 În zilele acelea, Ionatan i-a adunat pe cei din Iudeea ca să cucerească Cetăţuia Ierusalimului, împotriva căreia a făurit maşini de război a. |
21 Iar unii din cei ce-şi urau neamul, oameni de nimic, s'au dus la rege şi i-au dat de veste că Ionatan împresura Cetăţuia. |
22 Aflând aceasta, [Demetru] s'a mâniat, şi de îndată a pornit la drum, a venit în Ptolemaida şi i-a scris lui Ionatan să oprească împresurarea şi să se întâlnească amândoi în Ptolemaida ca să stea de vorbă. |
23 Ionatan însă, auzind aceasta, a poruncit ca împresurarea să meargă mai departe, apoi a ales o seamă de bătrâni ai lui Israel şi o seamă de preoţi şi s'a pus pe el însuşi faţă'n faţă cu primejdia. |
24 Luând cu el argint şi aur şi haine scumpe şi alte daruri îmbelşugate, s'a dus la rege în Ptolemaida şi i-a câştigat bunăvoinţa. |
25 Câţiva nelegiuiţi ai neamului se plângeau de el, |
26 dar regele s'a purtat cu el aşa cum se purtaseră şi înaintaşii săi: l-a înălţat mai presus decât toţi prietenii săi, |
27 i-a întărit răspunderea de mare preot şi toate celelalte vrednicii pe care le avea dinainte şi l-a aşezat în fruntea întâilor prieteni. |
28 Ionatan i-a cerut regelui să scutească de dări Iudeea şi cele trei ţinuturi din Samaria; şi i-a făgăduit trei sute de talanţi. |
29 Regele s'a învoit; asupra tuturor acestor lucruri i-a scris lui Ionatan o scrisoare cu următorul cuprins: |
30 „Regele Demetru către Ionatan, fratele său, şi către neamul Iudeilor, salutare! |
31 Copia scrisorii pe care i-am trimis-o lui Lastene, ruda noastră b, cu privire la voi, v'o trimitem şi vouă ca s'o cunoaşteţi: |
32 – Regele Demetru către Lastene, părintele său, salutare! |
33 Cu privire la neamul Iudeilor, care sunt prietenii noştri şi păstrează alianţa cu noi, am hotărât să le facem bine, având în vedere bunele lor simţăminte faţă de noi. |
34 Le dăm întărirea noastră asupra Iudeii şi asupra celor trei ţinuturi, Aferema, Lida şi Ramataim; acestea au fost luate din Samaria şi alipite Iudeii, laolaltă cu tot ceea ce ţine de ele, în folosul tuturor celor ce aduc jertfe în Ierusalim, în schimbul dărilor pe care regele le lua înainte de la ei, în fiecare an, din roadele pământului şi din cele ale pomilor. |
35 Cât despre celelalte care ni se cuvin, din zeciuieli şi din vămuiri, ca şi din puţurile de sare şi din dările datorate coroanei, începând de astăzi le iertăm pe de-a'ntregul. |
36 Nici o abatere nu se va face de la această poruncă, începând de acum şi'ntotdeauna. |
37 Aşadar, aveţi grijă să faceţi o copie care să-i fie dată lui Ionatan şi aşezată pe muntele cel sfânt, într'un loc de unde să se poată vedea“. |
38 Regele Demetru, văzând că ţara e liniştită şi că nimic nu i se împotrivea, şi-a eliberat toţi ostaşii, pe fiecare la vatra lui, în afară de ostaşii străini pe care-i adunase de prin insulele neamurilor c; atunci, însă, toate oştile pe care le avea de la părinţii săi i-au devenit potrivnice. |
39 Trifon, care făcuse parte cândva din oamenii lui Alexandru, văzând că toţi ostaşii cârteau împotriva lui Demetru, s'a dus la arabul Iamblic, care-l creştea pe Antioh, copilul lui Alexandru, |
40 şi i-a cerut cu stăruinţă să i-l dea lui, ca să domnească în locul tatălui său; şi i-a povestit tot ceea ce se petrecuse cu Demetru şi cum oştile lui îi deveniseră potrivnice. Şi a rămas acolo multe zile. |
41 Ionatan a trimis să-i ceară regelui Demetru să-i scoată din Ierusalim pe cei din Cetăţuie, ca şi pe cei ce se aflau în cetăţile întărite, de vreme ce aceştia se luptau împotriva lui Israel. |
42 Iar Demetru a trimis să i se spună lui Ionatan: „Nu numai că voi face aceasta pentru tine şi neamul tău, dar te voi încărca de cinstire, pe tine şi pe neamul tău, de îndată ce voi avea un prilej bun. |
43 Acum, însă, fă bine şi trimite-mi oameni care să mi se alăture la luptă, căci nici una din oştile mele nu mai ascultă de mine“. |
44 Ionatan i-a trimis la Antiohia trei mii de oameni, războinici viteji; aceştia au venit la rege, iar regele s'a bucurat de venirea lor. |
45 Oamenii din cetate s'au adunat în mijlocul ei, ca la o sută douăzeci de mii, care voiau să-l ucidă pe rege. |
46 Regele s'a ascuns în palat, iar oamenii cetăţii au umplut străzile şi au început lupta. |
47 Regele i-a chemat în ajutor pe Iudei; aceştia s'au strâns în jurul lui, după care, împrăştiindu-se prin cetate, au ucis în ziua aceea ca la o sută de mii de oameni. |
48 Cetăţii i-au dat foc, au luat în ziua aceea prăzi din belşug, şi astfel l-au scăpat pe rege. |
49 Când oamenii cetăţii au văzut că Iudeii puseseră cetatea la picioarele bunului lor plac, şi-au pierdut curajul şi şi-au îndreptat strigătele spre auzul regelui, zicând: |
50 „Dă-ne mâna dreaptă d şi opreşte-i pe Iudei să ne mai lovească, pe noi şi cetatea!“ |
51 Şi şi-au aruncat armele şi au făcut pace. Iar Iudeii, după ce s'au umplut de faimă în faţa regelui şi a tuturor celor din regatul său, s'au întors în Ierusalim cu o foarte îmbelşugată pradă. |
52 Regele Demetru s'a aşezat pe tronul său regal, iar ţara i s'a liniştit. |
53 Cu toate acestea, el nu s'a ţinut de nici unul din cuvintele pe care le spusese şi s'a purtat cu Ionatan de parcă i-ar fi fost străin; nu i-a întors binefacerile pe care acesta i le adusese, ci, dimpotrivă, l-a întristat peste măsură. |
54 După toate acestea s'a întors Trifon, şi împreună cu el Antioh, un copilandru, care a devenit rege şi şi-a pus coroană. |
55 Iar lângă el s'au adunat toţi războinicii pe care Demetru îi îndepărtase; aceştia s'au bătut împotriva lui Demetru, care a dat dosul şi a fugit. |
56 Trifon a luat elefanţii şi s'a înstăpânit în Antiohia. |
57 Tânărul Antioh i-a scris lui Ionatan după cum urmează: „Îţi întăresc răspunderea de mare preot, te aşez în fruntea a patru ţinuturi e şi vreau să te numeri printre prietenii regelui“. |
58 Totodată i-a trimis vase de aur pentru slujbă şi i-a dat îngăduinţa de a bea din cupă de aur, de a se îmbrăca în porfiră şi de a purta agrafă de aur. |
59 Iar pe Simon, fratele acestuia, l-a numit comandant, de la Scara Tirului f până la hotarele Egiptului. |
60 Ionatan a pornit la drum şi a început să străbată tot ţinutul de dincolo de Râu g şi cetăţile lui; şi toate oştile Siriei i-au venit alături ca să-l ajute'n luptă. Şi a ajuns la Ascalon, iar oameni cetăţii i-au ieşit în întâmpinare cu alai. |
61 De acolo a plecat la Gaza. Dar dacă oamenii din Gaza i-au închis porţile, el a împresurat cetatea, i-a aprins aşezările dimprejur şi le-a prădat. |
62 Atunci oamenii Gazei s'au rugat de Ionatan, el le-a dat mâna dreaptă, dar pe fiii căpeteniilor lor i-a luat ostatici şi i-a trimis la Ierusalim. Apoi a străbătut ţara până la Damasc. |
63 Ionatan a aflat că mai-marii oştilor lui Demetru se aflau la Chedeş, în Galileea, cu o numeroasă oştire, ca să termine cu el h. |
64 Şi s'a dus ca să le iasă înainte, iar pe Simon, fratele său, l-a lăsat în ţară. |
65 Simon şi-a rânduit tabăra aproape de cetatea Betţur, a lovit-o timp de mai multe zile şi a închis-o. |
66 [Împresuraţii] l-au rugat să le primească mâna dreaptă, el s'a învoit, dar i-a scos afară, a pus mâna pe cetate şi a lăsat în ea o oaste de pază. |
67 Ionatan şi oastea lui îşi rânduiseră tabăra în apropiere de apa Ghenizaretului i, de unde, dis-de-dimineaţă, au ajuns în câmpia Haţorului. |
68 Şi iată că oştirea străinilor îi ieşea înainte în câmpie; aceştia lăsaseră în munţi o oaste care să-i pândească, iar acum le ieşeau în cale. |
69 În acest timp, oamenii de la pândă, ridicându-se din locurile lor, s'au aruncat şi ei în luptă. |
70 Oamenii lui Ionatan, toţi, au luat-o la fugă, că nimeni din ei n'a mai rămas, în afară de Matatia, fiul lui Abesalom, şi de Iuda, fiul lui Alfeu, căpitanii oştilor. j |
71 Ionatan şi-a sfâşiat hainele, şi-a presărat cenuşă pe cap şi s'a rugat; |
72 apoi s'a întors la luptă cu faţa spre duşmani, i-a luat la goană, iar ei au fugit. |
73 Văzând aceasta, ai lui care fugiseră s'au întors la el şi i s'au alăturat în urmărire până la Chedeş, adică până'n tabăra duşmanilor, unde ei înşişi au tăbărât. |
74 În ziua aceea au căzut dintre străini ca la trei mii de oameni. Apoi Ionatan s'a întors la Ierusalim. |