[ VTVechiul Testament

[ EccEcclesiastul
[ Cap. 7 ]CAPITOLUL 7
Cugetări felurite. Lucruri de nepătruns. Femeia.
1 Numele bun e mai bun decât untdelemnul bun,
şi ziua morţii decât ziua naşterii.

Pr 22:1

2 Mai bine e să mergi la casa plângerii
decât să mergi la casa ospăţului,
de vreme ce acesta-i sfârşitul a tot omul,
iar cel viu şi-o va pune la inimă.

Iac 04:9

3 Mai bună este mâhnirea decât râsul,
căci întristarea feţei îi face bine inimii.

2Co 07:10

4 Inima înţelepţilor e în casa plângerii,
iar inima nebunilor e în casa veseliei.
5 Mai bine e să asculţi certarea unui înţelept
decât să fii un om care ascultă cântecele nebunilor;

Pr 15:31

6 că precum e trosnetul spinilor sub căldare,
aşa e râsul nebunilor;
aceasta-i, şi ea, tot deşertăciune.
7 Căci asuprirea îl face pe cel înţelept nebun a
şi-i vlăguieşte inima b.
8 Sfârşitul unui lucru e mai bun decât începutul lui;
omul răbdător e mai bun decât cel trufaş.
9 În duhul tău nu te grăbi spre mânie,
căci mânia în sânul nebunilor se odihneşte.

Pr 14:17 Iac 01:19

10 Să nu zici: – Cum se face
că zilele de demult erau mai bune decât acestea?;
că nu din înţelepciune pui o astfel de'ntrebare.

Iac 01:21

11 Bună e înţelepciunea laolaltă cu o moştenire c
şi mai mult le foloseşte celor ce contemplă soarele;

Sir 10:31

12 căci în umbra d ei înţelepciunea e ca umbra argintului,
iar prisosul cunoaşterii înţelepciunii
îi va da viaţă celui ce o are.

Sir 10:31 Sir 41:14

13 Ia aminte la lucrarea lui Dumnezeu:
Cine va putea să-l îndrepte
pe cel pe care Dumnezeu l-a strâmbat?

Ecc 01:15

14 În ziua cea bună trăieşte-ţi binele,
în ziua cea rea vezi şi ia seama:
Dumnezeu a făcut ca unul să se înţeleagă cu celălalt
asupra a ceea ce au de spus,
în aşa fel încât omul să nu afle nimic
din ceea ce va fi după el.

Iov 02:10

15 Pe toate acestea le-am văzut în zilele deşertăciunii mele e:
Dreptul care piere în dreptatea lui
şi nelegiuitul care'n răutatea lui, totuşi, rămâne. f
16 Nu fi peste măsură de drept,
şi nici peste măsură de înţelept,
ca să nu-ţi ieşi din fire.

Pr 03:7 Pr 10:20 Is 05:21 Sir 07:5 Rm 11:20

17 Nu fi peste măsură de nelegiuit
şi nici nu fi morocănos,
ca nu cumva să mori înainte de vreme.

Iov 15:20 Iov 15:32

18 Bine-ţi este să te ţii de acestea
fără să le laşi din mână pe celelalte,
căci celui ce se teme de Dumnezeu îi ies bine toate.
19 Înţelepciunea îl ajută pe înţelept
mai mult decât zece puternici care sunt în cetate;

Ecc 09:16

20 căci pe pământ nu este un om drept
care să facă binele fără să greşească.

3Rg 08:46 2Par 06:36 Iov 14:4 Pr 20:9 Rm 03:10-12 Rm 07:14 Iac 03:2 1In 01:8

21 De asemenea, nu pune la inimă toate vorbele
pe care le spun nelegiuiţii,
ca nu cumva s'o auzi pe sluga ta blestemându-te;
22 că de multe ori ea îţi va face rău
şi'n multe chipuri îţi va necăji inima
pentru că şi tu i-ai blestemat pe alţii.
23 Pe toate acestea le-am cercat cu înţelepciunea;
şi am zis: – Fi-voi înţelept!
24 Dar ea s'a îndepărtat de mine mai mult decât era,
şi adânc e adâncul: cine-l va afla?

Rm 11:33

25 Eu – şi inima mea – am dat ocol să cunosc
şi să cercetez şi să caut înţelepciunea şi temeiul celor ce sunt g
şi să cunosc nebunia şi necazul şi greşeala nelegiuitului.

Ecc 01:17 Ecc 08:16

26 Şi am aflat că femeia e mai amară decât moartea,
ea, care-i un laţ vânătoresc,
a cărei inimă e o cursă de mreje,
ale cărei mâini sunt funie de legat;
cel plăcut lui Dumnezeu îi scapă,
dar păcătosul i se prinde.

Pr 05:4-5

27 – Vezi, asta-i ce am aflat! – a zis Ecclesiastul –
după ce una câte una le-am cercat ca să aflu pricina
28 pe care sufletul meu a căutat-o fără s'o afle;
căci un om dintr'o mie am aflat,
dar o femeie, printre ele toate, n'am aflat. h

Rm 05:15

29 Cu toate acestea, iată ce-am aflat:
Dumnezeu l-a făcut pe om drept,
dar ei [oamenii] au căutat multe dedesubturi i.

Fc 01:27 Fc 03:2

[ VTVechiul Testament

[ EccEcclesiastul
[ Cap. 8 ]CAPITOLUL 8
Cugetări felurite. A te bucura de viaţă. Taina lucrurilor.
1 Cine-l cunoaşte pe înţelept?
şi cine cunoaşte deznodământul a cuvântului?
Înţelepciunea omului îi va lumina faţa b,
dar omul cu faţa neruşinată va avea parte de ură.

Pr 17:23 Pr 17:25 Sir 13:25-26

2 Păzeşte porunca regelui
şi nu te grăbi să calci jurământul lui Dumnezeu c;

Pr 24:21

3 nu te îndepărta de la faţa lui,
în lucrul cel rău să nu stai,
că el face tot ce vrea;

Rm 13:3

4 spusa regelui este ea însăşi putere
şi cine-i va zice lui: – Ce faci?...

Pr 30:31 Dn 04:32 Rm 13:3

5 Cel ce păzeşte porunca nu va cunoaşte vorbă rea,
iar inima înţeleptului cunoaşte vremea judecăţii;

Rm 13:3

6 căci pentru tot lucrul există vreme şi judecată,
căci ştiinţa omului e mult deasupra lui d;

Ecc 03:1 Ecc 09:11 Lc 09:24 1Co 06:12

7 că nu-i nimeni să ştie ceea ce va fi;
în ce chip anume fi-va, cine-i va spune?

Ps 143:4 Ecc 06:12 Ecc 10:14

8 Nu este om care să stăpânească duhul
cu puterea de a opri duhul;
nu există putere în ziua morţii
şi nu există solie în vremea luptei,
iar fărădelegea nu-l va mântui pe cel ce o are.

Iov 14:4 Iov 14:5-6 Ps 038:6

9 Aşa că pe toate acestea le-am văzut
şi inima mi-am dat-o oricărui lucru
ce s'a săvârşit sub soare
la vremea când omul are asupra omului
puterea de a-i face rău.
10 Şi i-am văzut atunci pe cei nelegiuiţi
cum erau căraţi la groapă;
ei erau duşi din chiar locul cel sfânt
şi lăudaţi e în cetate
pentru ceea ce făcuseră;
aceasta-i, şi ea, deşertăciune.

Lv 21:1 Ps 048:17

11 Căci de'ndată ce nu există ceartă
asupra celor ce se grăbesc să facă răul,
atunci inima oamenilor f
se umple de pofta de a face rău.

Ps 070:4-5 Ps 118:126

12 Cel ce a păcătuit a săvârşit răul încă de atunci
şi cu mult înainte de aceea;
fiindcă şi eu ştiu
că bine le va fi celor ce se tem de Dumnezeu
aşa cum se tem când Îi stau în faţă;

Sir 16:13

13 dar bine nu-i va fi celui nelegiuit,
iar cel ce nu se teme de faţa lui Dumnezeu
nu va petrece multe zile la umbră g.

Ps 143:4

14 Există o deşertăciune care se face pe pământ,
căci există drepţi peste care vin relele
ca şi cum ar fi făcut faptele nedrepţilor
şi există nedrepţi peste care vin cele bune
ca şi cum ar fi făcut faptele drepţilor;
zis-am că şi aceasta-i tot deşertăciune.

Ecc 10:6 1Co 04:13 2Co 06:8

15 Şi am lăudat veselia,
că omului nu-i e dat sub soare un alt bine
decât să mănânce şi să bea şi să se veselească;
cu asta se alege el
din osteneala sa cea din toate zilele vieţii lui,
pe care Dumnezeu i le-a dat sub soare.

Pr 15:16 Ecc 02:1 Ecc 02:24 Ecc 03:22 Ecc 05:17-18 1Co 10:31

16 Apoi mi-am pus la inimă să cunosc înţelepciunea
şi să văd truda care se face sub soare
– că nici ziua şi nici noaptea
ochii [omului] nu văd somnul –

Ecc 01:17 Ecc 07:25

17 şi din toate lucrurile făcute de Dumnezeu
am văzut că omul nu poate să descopere
lucrarea ce se face sub soare.
Oricât se va osteni omul să caute,
nu va găsi,
şi oricât ar zice înţeleptul că ştie,
tot nu va putea să afle.

Iov 15:20

[ VTVechiul Testament

[ EccEcclesiastul
[ Cap. 9 ]CAPITOLUL 9
Deşertăciunea virtuţii şi a înţelepciunii. A te bucura de viaţă.
1 Pe toate acestea mi le-am pus la inimă
şi pe toate acestea inima mea le-a văzut:
anume că drepţii şi înţelepţii
şi faptele lor sunt în mâna lui Dumnezeu,
că nu e om care să cunoască fie iubirea, fie ura,
[cu toate] că ele i se află în faţă;
2 deşertăciune este în toate.
Una şi aceeaşi întâmplare
îi este şi dreptului, şi nelegiuitului,
şi celui bun, şi celui rău,
şi celui curat, şi celui necurat,
şi celui ce jertfeşte, şi celui ce nu jertfeşte;
precum este cel bun, aşa e şi cel păcătos,
precum este cel ce jură, aşa-i şi cel ce se teme de jurământ.

FA 07:11 FA 27:1 FA 27:20

3 Acesta e răul în tot ce se face sub soare,
că o singură întâmplare le este tuturor;
da, inima fiilor oamenilor s'a umplut de răutate
şi rătăcire se află în inima lor atât cât trăiesc;
după care: – La cei morţi! a
4 Cine oare e acela care să aibă părtăşie cu toţi cei vii?
Există, totuşi, o nădejde, căci:
Un câine viu e mai bun decât un leu mort.
5 Fiindcă cei vii ştiu că trebuie să moară;
cei morţi însă nu ştiu nimic
şi pentru ei nu mai este nici o răsplată,
căci amintirea lor a fost dată uitării.

Iov 14:20-22 Ps 030:12

6 Şi iubirea, şi ura lor,
şi gelozia lor, iată, au pierit;
nu, pentru ei niciodată nu mai există vreo părticică
în tot ce se face sub soare.
7 Vino, mănâncă-ţi pâinea cu veselie
şi bea-ţi cu inimă bună vinul,
că I-au plăcut lui Dumnezeu faptele tale.
8 Fie hainele tale'ntotdeauna albe
şi undelemn de pe capul tău să nu lipsească.

Mt 06:17

9 Petrece-ţi viaţa cu femeia pe care o iubeşti
în toate zilele vieţii deşertăciunii tale
care ţi s'au dat ţie sub soare,
că aceasta este partea ta în viaţa ta
şi'n toată osteneala ta cu care te osteneşti sub soare.

Pr 05:18 1Co 07:3 Ef 05:25 1Ptr 03:7

10 Tot ceea ce mâna ta găseşte cu cale să facă,
fă, atât cât îţi stă în putere,
fiindcă în iad b, acolo unde mergi tu,
nu există nici faptă, nici gând de a face,
nici cunoaştere şi nici înţelepciune.
11 M'am întors şi am văzut sub soare
că întrecerea'n alergare nu le este [hărăzită] celor sprinteni,
nici celor puternici bătălia,
nici celor înţelepţi pâinea,
nici celor mintoşi bogăţia,
nici cărturarilor bunăvoinţa,
căci timpul şi neputinţa pe toţi îi vor întâmpina.

Ecc 03:1 Ecc 08:6 Am 02:14 Lc 12:25

12 Fiindcă omul nu-şi cunoaşte vremea;
aşa cum peştii se prind în mreaja vicleană
şi aşa cum păsările se prind în laţ,
tot astfel se prind fiii omului
în vremea cea rea
când fără veste cade peste ei.

Sir 11:19 Lc 12:39 Lc 21:35 Ef 06:13

13 De asemenea, am mai văzut un fapt de înţelepciune sub soare,
şi mare îmi este în faţa ochilor:
14 O cetate mică cu oameni puţini;
un mare rege vine asupră-i şi o împresoară
şi zideşte împrejuru-i valuri puternice;
15 în ea se află un om sărac şi înţelept
care prin înţelepciunea lui a mântuit cetatea;
ei bine, nimeni nu-şi mai aduce aminte de omul acela sărac!

Pr 29:7-8

16 Şi am zis eu:
– Înţelepciunea e mai bună decât puterea,
dar înţelepciunea săracului nu e luată în seamă,
iar cuvintele lui nu sunt ascultate.

Ps 013:6 Pr 21:22 Pr 24:2 Pr 24:25 Ecc 07:19

17 Cuvintele înţelepţilor ascultate'n linişte
fac mai mult decât strigătul celor puternici
în mijlocul nebunilor.
18 Înţelepciunea e mai bună decât armele războiului,
dar un singur păcătos va nimici noian de bunătate.

Ios 07:25 Pr 29:8

[ VTVechiul Testament

[ EccEcclesiastul
[ Cap. 10 ]CAPITOLUL 10
Cugetări felurite.
1 Muştele muribunde strică dulceaţa uleiului gătit;
un dram de înţelepciune e mai de preţ decât slava cea mare a nebuniei. a

1Co 03:18-19

2 Înţeleptul îşi are inima de-a dreapta,
iar nebunul îşi are inima de-a stânga. b

Mt 25:33

3 De asemenea, când un nebun merge pe drum,
inima lui duce lipsă c
şi tot ce gândeşte e nebunie. d
4 Dacă duhul celui puternic se ridică împotrivă-ţi,
nu-ţi părăsi locul,
căci firea domoală pune capăt păcatelor mari.

Ps 037:1 Ps 007:15

5 Există un rău pe care l-am văzut sub soare,
ca şi cum fără voie ar fi scăpat de la cel puternic:
6 Nebunul pus pe culmile cele mai înalte
şi bogaţii şezând în locuri umile;

Ecc 08:14 1Co 04:13 2Co 06:8

7 am văzut robi călări
şi domni mergând pe jos ca robii.
8 Cel ce sapă groapă va cădea într'însa,
iar cel ce dărâmă gardul va fi muşcat de şarpe.

Est 07:10 Ps 007:15 Pr 01:7 Pr 26:27 Sir 27:27

9 Cel ce scoate pietre se va răni cu ele;
cel ce despică lemne se va primejdui.
10 Dacă securea s'a tocit şi nu i-ai ascuţit tăişul,
îţi trebuie putere'ndoită;
iată că înţelepciunea omului e de prisos.
11 Dacă şarpele muşcă înainte de a fi descântat,
atunci descântătorul n'are nici un folos.
12 Cuvintele unei guri înţelepte aduc bunăvoinţă,
iar buzele nebunului îl vor înghiţi;

Sir 21:25 Sir 21:27 Col 04:6

13 începutul cuvintelor gurii lui e nebunie,
iar sfârşitul spuselor sale e rătăcire rea.
14 Nebunul înmulţeşte cuvintele.
Omul nu ştie ceea ce a fost
şi nici ce va fi după el; cine-i va spune?

Pr 10:20 Ecc 07:14 Ecc 08:7

15 Osteneala îl oboseşte pe cel nebun,
pe el, care nu ştie drumul spre cetate.
16 Vai ţie, cetate al cărei rege e tânăr
şi ai cărei dregători mănâncă dimineaţa!

Is 03:4 Is 05:11

17 Fericită eşti, tu, ţară al cărei rege e fiu de neam bun
şi ai cărei dregători mănâncă la vreme
ca să prindă puteri, iar nu să se facă de râs e!

Pr 31:21

18 Din pricina lenei se povârnesc grinzile
şi prin zăbava mâinilor se prăbuşeşte casa.
19 Pâinea se face pentru a râde,
vinul îi veseleşte pe cei vii,
dar de bani ascultă totul.
20 Chiar în cugetul tău, nu-l blestema pe rege
şi'n taina cămării tale nu-l blestema pe cel bogat,
căci pasărea cerului poate duce glasul
şi întraripata va spune ce-ai zis.

Ies 22:28

[ VTVechiul Testament

[ EccEcclesiastul
[ Cap. 11 ]CAPITOLUL 11
A lucra cu luare-aminte şi temeinicie. A te bucura de viaţă.
1 Aruncă-ţi pâinea pe faţa apei,
că după multe zile o vei găsi. a

Lc 06:38 Lc 12:33

2 Dă o porţie la şapte şi chiar la opt,
că nu ştii ce rău poate veni pe pământ.

Lc 16:9

3 Dacă se umplu norii de ploaie,
pe pământ o vor vărsa;
şi de va cădea copacul spre miazăzi ori spre miazănoapte,
în care loc va cădea copacul, acolo va fi.
4 Cel ce păzeşte vântul nu seamănă,
iar cel ce se uită la nori nu seceră.
5 Aşa cum nu cunoşti calea vântului,
nici cum anume se încheagă oasele în pântecele femeii însărcinate,
tot astfel nu cunoşti faptele lui Dumnezeu,
oricâte va face.

Ps 138:15 In 03:8

6 Încă de dimineaţă seamănă-ţi seminţele,
iar seara nu-ţi lăsa mâna să se odihnească,
fiindcă nu ştii care anume vor rodi,
acestea sau acelea;
sau dacă toate, cu atât mai bine.

Lc 08:5 Rm 12:11

7 Dulce e lumina
şi bine le este ochilor să vadă soarele.

Mt 20:33

8 Că, chiar dacă omul va trăi ani mulţi
şi întru toţi aceştia se va veseli,
e bine să-şi amintească de zilele întunericului,
că tare multe vor fi.
Tot ce vine e deşertăciune.

Iov 10:20-21

9 Veseleşte-te, tinere, în tinereţile tale
şi'n zilele tinereţilor tale să te desfete inima
şi fără prihană umblă unde te'ndeamnă inima
şi unde te duc ochii,
dar să ştii că pentru toate acestea te va aduce Dumnezeu la judecată.

2Tim 02:22

10 Aşadar, alungă-ţi mâhnirea din inimă
şi izgoneşte-ţi răul din trup;
căci tinereţea şi nebunia deşertăciune sunt.

[ VTVechiul Testament

[ EccEcclesiastul
[ Cap. 12 ]CAPITOLUL 12
Prin bătrâneţe, omul, tot mai puţin. Elogiul Ecclesiastului. Sfârşit.
1 Adu-ţi aminte de Ziditorul tău
în zilele tinereţilor tale,
mai înainte de a veni zilele răutăţii
şi mai înainte de a se apropia anii
în care vei zice: – Ei sunt pe dinafara voii mele! a;

Fc 27:1 Tob 04:5

2 mai înainte de a se întuneca soarele şi lumina
şi luna şi stelele
şi de a se'ntoarce norii după ploaie; b

Fc 27:1 Fc 48:10

3 de ziua când paznicii casei vor tremura
şi oamenii puterii se vor cutremura,
când, tot mai puţine, morăriţele se vor opri
şi când cele ce se uită prin ferestre se vor întuneca
4 şi vor închide uşile dinspre uliţă,
de vreme ce glasul morii a scăzut;
când te scoli în ciripitul păsării
şi când toate fiicele cântului se sting;

2Rg 19:35

5 când te uiţi lung după înălţimi
şi frică îţi este pe drum,
când înfloreşte migdalul
şi creşte lăcusta
şi se scutură chiparosul,
în timp ce omul se duce spre casa veşniciei lui,
iar cei ce plâng se învârtesc pe uliţă;

Iov 01:21

6 mai înainte ca firul de argint să se rupă
şi floarea de aur să se sfărâme
şi vadra de la izvor să se spargă
şi roata să se'nvârtă la fântână;
7 mai înainte ca praful să se'ntoarcă în pământ aşa cum a fost
şi suflarea să se'ntoarcă la Dumnezeu, la Cel care a dat-o c.

Fc 02:7 Fc 03:19 Fc 18:27 Iov 33:6 Ps 145:4 Ecc 03:20 Sol 08:19 Sol 15:8 Sir 40:11

8 Deşertăciunea deşertăciunilor – a zis Ecclesiastul –,
toate sunt deşertăciune.

Ecc 01:2 2Co 04:18

9 În afară de faptul că Ecclesiastul a fost un înţelept,
el a învăţat poporul să cunoască ştiinţa,
iar auzul său a scrutat frumuseţea proverbelor.

3Rg 05:12

10 Mult s'a străduit Ecclesiastul
să descopere cuvintele dorului d,
scrisul săgetător e, cuvintele adevărului.
11 Cuvintele înţelepţilor sunt ca ţepuşele f
şi ca nişte cuie bine bătute,
dăruite din îmbelşugarea unui singur Păstor. g
12 În afară de acestea, fiul meu, ia aminte:
A face cărţi multe e o treabă fără sfârşit,
iar neliniştea gândului e trudă pentru trup.
13 Încheiere: Totul a fost auzit.
Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte-I poruncile,
că omul întreg aceasta este.

Dt 06:2 Pr 01:7 1Tim 01:5

14 Că Dumnezeu va aduce fiece faptă la judecată,
în tot ascunzişul ei, fie că e bună, fie că e rea.

Ps 057:11 Ecc 03:17 Rm 02:16 2Co 05:10

[ VTVechiul Testament

[ CantCântarea Cântărilor
Cap. 1 CAPITOLUL 1
Cântarea Cântărilor, care este a lui Solomon:
Cap. 2 CAPITOLUL 2
Cap. 3 CAPITOLUL 3
Cap. 4 CAPITOLUL 4
Cap. 5 CAPITOLUL 5
Cap. 6 CAPITOLUL 6
Cap. 7 CAPITOLUL 7
Cap. 8 CAPITOLUL 8

Introducere la Cântarea Cântărilor

Prezenţă singulară şi stranie în canonul Sfintei Scripturi, Cântarea Cântărilor e ca şi cum Venus din Milo s'ar fi rătăcit cândva, statuară, printre mozaicurile Aghiei Sofia: un splendid poem de dragoste omenească, în care nu există nici măcar o adiere de Dumnezeu, de transcendenţă, de revelaţie, de sacralitate, de iubire transfigurată, inefabilă; dimpotrivă, totul musteşte de graţie carnală şi senzualitate transparentă, într'un univers al erosului candid, în care trupul omenesc, înveşmântat mai mult în miresme decât în haine, aproape că nu mai are ascunzişuri.

Cele două personaje, El şi Ea (Iubitul şi Iubita, Fratele şi Sora, Regele şi Prinţesa, Păstorul şi Păstoriţa, Solomon şi Sulamita, Mirele şi Mireasa), străbat întregul poem în ipostaze din cele mai disparate, într'o uluitoare şi dulce alternanţă de dorinţă, căutare, ivire, dispariţie, strigăt, şoaptă, apropiere, îmbrăţişare, ameţeală, fericire şi extaz, ca în jocurile prenupţiale ale perechilor pământului. Cu toate acestea, nimic vulgar, nimic întinat, nimic degradant, nimic care să atenteze la frumuseţea, curăţia şi demnitatea fiinţei umane.

Ce caută ea, totuşi, în Biblie? Iudaismul a privit-o uneori cu rezerve, ca pe o prezenţă jenantă, şi a fost o vreme când citirea ei în faţa tinerilor era interzisă. Nu se ştie când anume a fost introdusă în canonul Vechiului Testament, dar, odată intrată, ea şi-a menţinut locul ei aparte, din generaţie în generaţie, şi a fost preluată de creştinism prin autoritatea unei existenţe de zece secole. Aceasta, datorită faptului că rabinatul iudaic a refuzat să vadă în ea o operă profană, ci i-a acordat creditul unei cărţi inspirate care trebuie citită şi interpretată alegoric: relaţia hierogamică dintre Iahvé şi poporul Său cel ales. Nu puţine sunt locurile din Vechiul Testament în care se regăseşte metafora centrală a Cântării Cântărilor: obştea lui Israel nu este altceva decât logodnica lui Dumnezeu, căreia Bărbatul, prin legământ, îi acordă ocrotire şi iubire atâta vreme cât ea îi rămâne credincioasă; idolatria e echivalentă cu adulterul şi e sancţionată ca atare (a se vedea Psalmul 44, Isaia 14, 5, Ieremia 3, Iezechiel 16, Osea 2). E o iubire plină de dramatism, în care Dumnezeu e pus de nenumărate ori în situaţia de a-Şi certa poporul infidel, de a-l chema să revină, de a-l ierta, arătându-Şi astfel incurabila Sa pasiune faţă de om .

Alegoria vechitestamentară e, totuşi, forţată; în Cântarea Cântărilor nu există nici cea mai mică înclinare spre infidelitate; e ca şi cum perechea îndrăgostiţilor ar trăi starea paradisiacă, ideală, de dinainte de păcat; iubita, tocmai dimpotrivă, doreşte să evite orice prilej de posibilă alunecare:

Tu, cel iubit al sufletului meu,
o, spune-mi tu
în ce păşuni îmi eşti cu turma
şi unde-i faci odihna de amiază?
De ce-aş fi eu cătându-te'n neştire
pe lângă mieii prietenilor tăi? (1, 6)

La rândul său, Iubitul îşi adoră Mireasa în desăvârşita ei puritate:

Frumoasă eşti, iubito, pe de-a'ntregul
şi'n tine întinare nu se află. (4,7)

Iată de ce creştinismul a preluat poemul nu numai în virtutea succesiunii noutestamentare şi nu numai pe temeiul autorităţii istorice, ci mai ales pentru că scriitorii şi Părinţii bisericeşti au văzut în el metafora perfectă a legăturii intime dintre Hristos şi Biserica Sa. Nu o dată în Sfintele Evanghelii Iisus Hristos e numit Mire: Apostolii nu pot fi trişti atâta vreme cât Mirele e cu ei (Matei 9, 15; Marcu 2, 19, 20; Luca 5, 34); Ioan Botezătorul se numeşte pe sine şi „prietenul Mirelui“ (Ioan 3, 29); cele cinci fecioare înţelepte, ca metaforă eshatologică, pătrund în cămara Mirelui (Matei 25, 1-13). Pe de altă parte, Mireasa lui Hristos este Biserica, cea logodită cu El: Pavel Îi încredinţează lui Hristos (singurului Bărbat desăvârşit) Biserica din Corint ca pe o „fecioară neprihănită“ (2 Corinteni 11, 2) şi tot el consfinţeşte simetria dintre Mire-Mireasă şi Hristos-Biserică într'o extraordinară străfulgerare asupra Tainei Nunţii (Efeseni 5, 25-27); în celebra sa Apocalipsă, Evanghelistul Ioan vede cetatea sfântă a noului Ierusalim pogorându-se gătită şi împodobită ca o Mireasă pentru Mirele ei (21, 2); în aceeaşi viziune, Mireasa e Femeia Mielului (21, 9), dar şi aceea în care sălăşluieşte şi lucrează Duhul Sfânt (22, 17), adică Biserica.

În literatura patristică, Origen este primul care, cucerit de frumuseţea şi misterele poemului, a scris asupra lui un amplu comentariu. Din nefericire, acesta nu ni s'a păstrat întreg; îl cunoaştem din traducerea latinească a lui Rufin şi-l reţinem din exclamaţia Fericitului Ieronim: „Dacă în celelalte cărţi Origen i-a întrecut pe toţi ceilalţi scriitori, în aceasta el s'a întrecut pe sine“ {a-01}. Titlul operei „Cântarea Cântărilor“ e definit ca exprimând superlativul (aşa cum este, de pildă, „Sfânta Sfintelor“), iar mesajul ei alegoric trimite la relaţia Hristos-Biserică: „Ambele personaje - notează Origen - Mirele şi Mireasa, sunt două simfonii armonic acordate, Mireasa cântând cu fecioarele şi Mirele cu însoţitorii Săi“. Interpretarea lui Origen a prins rădăcină în literatura patristică şi în tradiţia bisericească, aşa încât ea a devenit, până în ziua de astăzi, un bun comun al teologiei biblice.

Cu toate acestea, nu puţini au fost şi sunt cei ce văd în Cântarea Cântărilor nimic mai mult decât un poem erotic, profan, un epitalam (cântec de nuntă) care, după Teodor de Mopsuestia (360-429 d.H.), ar fi fost alcătuit pentru căsătoria regelui Solomon cu fiica Faraonului, sau care, după Ernest Renan (secolul nostru), ar recompune reacţia unei tinere ţărăncuţe care, răpită de oamenii lui Solomon pentru haremul acestuia, oftează ambiguu după adevăratul ei ibovnic, făcându-l pe rege să creadă că suspină după el !... O interpretare profană i-o dă, în zilele noastre, şi Petru Creţia (care însă ne-a lăsat una dintre cele mai frumoase versiuni{b-02}), în timp ce Ioan Alexandru, el însuşi un tălmăcitor inspirat{c-03}, consemnează alegorismul iudaic şi creştin al operei.

Cuvine-se aici o menţiune specială asupra lui Paul Claudel, cel care a scris o carte de 529 de pagini pe marginea unui poem de 8 capitole{d-04}. Marele convertit nu are nici o îndoială că această Cântare a Cântărilor a fost scrisă sub inspiraţie divină şi că Mireasa ei - castă prin excelenţă - nu poate fi altceva decât o prefigurare simbolică a sufletului omenesc, a Sfintei Fecioare Maria, a Bisericii lui Hristos. „Cel ce se atinge de Cântarea Cântărilor - izbucneşte el - încercând să-i dea un sens pur naturalist, acela se atinge de fibrele cele mai sfinte ale inimii noastre, de cele mai profunde rădăcini teologice ale credinţei noastre şi, aş adăuga, ale onoarei noastre“.

Claudel însă nu este primul care să fi intuit dimensiunea mistică a Cântării Cântărilor. Încă din secolul IV, Sfântul Grigorie de Nyssa a văzut în Mireasă un simbol al sufletului omenesc în ardoarea iubirii dintre el şi Dumnezeu; aceasta, cu atât mai uşor cu cât în limba greacă substantivul „suflet“ (psyhé) e de genul feminin. În lucrarea sa Tâlcuire amănunţită la Cântarea Cântărilor{e-05}, marele şi subtilul teolog analizează principalele simboluri ale poemului şi demonstrează că ele nu pot fi interpretate la modul realist fără să fie aruncate sub incidenţa absurdului (începând cu versetul 2 al primului capitol, în care se vorbeşte de „sânii“ iubitului). În ultimă instanţă, poemul cântă unirea sufletului cu Dumnezeu prin iubire, o iubire care, pe de-o parte, duce la cunoaştere (o idee ce va fi reluată, în secolul nostru, de Nae Ionescu) şi, pe de alta, la o uniune divino-umană văzută în dinamica ei nesfârşită ca o creştere neîncetată în nesfârşitul Dumnezeu, căci „sufletul ce se uneşte cu Dumnezeu nu se mai satură de ceea ce gustă“.

Abordarea Sfântului Grigorie de Nyssa va fi preluată de ascetica şi mistica răsăriteană cu precizarea că în această angajare nupţială umano-divină nu e vorba de sufletul încă impur, bântuit de patimi, aşa cum este el în faza de despătimire, ci de cel ce a intrat în treapta superioară a contemplaţiei, mistuit acum de dorul cunoaşterii supreme şi al unirii desăvârşite. În acest sens, temeiuri duhovniceşti vor fi extrase din Cântarea Cântărilor de numeroşi Părinţi filocalici, precum Maxim Mărturisitorul, Nichita Stithatul, Ioan Scărarul, Ilie Ecdicul, Simeon Noul Teolog, Grigorie Sinaitul, Patriarhul Calist.

Versul:

„Eu dorm, dar inima mea veghează“ (5, 2)

va deveni reazemul practicii isihaste, al rugăciunii neadormite, pe care mintea pogorâtă în inimă o deapănă chiar în timpul somnului.

Pe aceeaşi relaţie mistică, suflet-Dumnezeu, este construită opera poetică a Sfântului Ioan al Crucii{f-06}. Marele trăitor spaniol din secolul 16 nu ezită să I se adreseze lui Dumnezeu ca unui amant:

Să contemplăm, Iubite,
pe culmi, în frumuseţea ta aleasă,
fântâni neprihănite...

Poetul urmează îndeaproape modelul Cântării Cântărilor, uneori până aproape de calchiere:

O, voi crânguri îndesite,
de Cel-Iubit cu mâna-i semănate,
o, voi pajişti înverzite,
şi de flori împestriţate,
spuneţi-mi, n'a trecut pe-aicea poate?

Solomon introduce floarea viţei de vie ca metaforă pentru neprihănirea Miresei:

Ah, prindeţi-ne vulpile,
pe cele mici, care ne strică viile,
căci viile-nfloresc! (2, 15)

La rândul său, ascetul carmelitan exclamă:

Fie vulpile vânate,
c-a dat în floare viţa pe tulpină!,

pentru ca, în cele din urmă, inima îndrăgostită să i se dăruiască Iubitului întru candoarea nupţiilor mistice:

Uitându-mi de-ale mele,
spre Cel-Iubit plecatu-m'am, răpită,
şi'n juru-mi toate cele
pieiră'ntr'o clipită
sub crinii albi, pe unde nu-i ispită.

Cât despre literatura română, ea îl are pe V. Voiculescu, cel din Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginară de... Folosind procedeul ambiguităţii artistice, poetul îşi construieşte ciclul celor nouăzeci de poeme revendicându-şi modelul shakespearian, dar în realitate el se călăuzeşte, nemărturisit, de modelul Cântării Cântărilor. Ca şi în opera biblică, Dumnezeu îi este poetului-isihast un prieten care aspiră să-i devină iubit, amant şi mire duhovnicesc, izvor şi receptacol al comuniunii. El caută inima poetului, îi iese în întâmpinare, suferă, disperă, o imploră, îi e dor; prin logodirea ei, el îşi caută propria sa împlinire, căci Creatorul nu e întreg decât împreună cu creaţia Lui. Logos prin excelenţă, El e cuvântător, partener de dialog, El îi vorbeşte poetului în limba acestuia, adică în acelaşi gen literar, el însuşi fiind un geniu al poeziei, adică al unui mod de existenţă comunitar. La un moment dat, Iubitul îi spune poetului:

Tu ai numai ureche de-ţi trebuie cuvinte?
Alt soi de graiuri nu simţi? Cu inima n'auzi? (62)

În alt loc i se vorbeşte de

Taifunul unei inimi...
Cu inima plecată pe el s'asculţi încet. (80)

La rândul său, poetul exclamă:

Cu inima-mi aşijderi s'a petrecut demult:
S'a strămutat în tine şi m'a lăsat strigoi. (88)

Citite pe dinlăuntru, ca şi Cântarea Cântărilor, poemele voiculesciene nu fac altceva decât să trădeze distanţa enormă dintre éros şi agápe, cel dintâi având înţelesul de dragoste carnală, cel de-al doilea, de iubire spirituală. Sonetele nu reprezintă o lirică erotică, deşi erotismul colcăie în ele, uneori violent, de la un capăt la altul. Sulamita îşi numeşte partenerul „iubitul sufletului meu“; aşadar, e vorba de agápe. Iubirea aceasta este, în sine, o abstracţie, ea nu poate fi exprimată decât prin concepte, dar conceptele nu pot fi materie lirică, cu ele nu se poate face poezie. Voiculescu împrumută din Cântarea Cântărilor limbajul eros-ului şi-l transferă, conotativ, în aria lui agape, dându-i acesteia carnaţie, relief, culoare, putere.

Mi-e dor de Tine, Doamne, ca de-o fată!

exclama el într'o poezie din 1950, anterioară Sonetelor. În acestea însă, identitatea partenerului devine transparentă:

Dac'ai fi fost femeie, te-aş fi ales eu oare? (10)

şi:

Dovada cea mai pură a'nnobilării mele
Eşti tu şi'ngăduinţa de-a te lăsa iubit
Mai mult ca un prieten, cu patimile-acele
Cu care-adori amantul pe veci nedespărţit. (1)

Dacă însă în opera poetică a lui Solomon, ca şi în aceea a lui Ioan al Crucii, dialogul dintre Mire şi Mireasă se consumă la faţa pământului, pe orizontală, Iubitul lui Voiculescu e undeva deasupra, în sferele înalte, de unde inima poetului îl cheamă ca într'o supremă, disperată implorare:

Îndură-te, coboară şi vino de mă vezi
Pân'nu se-aştern pe mine solemnele zăpezi. (22)

Şi poate că, după secole de căutări şi şovăieli, o lectură adecvată a Cântării Cântărilor devine accesibilă prin opera de maturitate şi elevaţie duhovnicească a lui V. Voiculescu.

De altfel, modelul arhetipal poate fi recunoscut şi în arhitectura Sonetelor; numerotate în continuarea celor shakespeariene, ele par ordonate într'o curgere fluidă, dar ordinea aparentă e contrazisă de cele mai neşteptate asocieri şi disocieri nucleice. Este ceea ce găsim în Cântarea Cântărilor; poemul e alcătuit, ca după un procedeu modern, dintr'un colaj de secvenţe scurte şi concentrate, al căror ritm e supus unor ruperi abrupte, menite să deruteze (ceea ce i-a făcut pe unii să creadă că e vorba de mai multe poeme - sau epitalamuri - produse şi compilate în timp), o construcţie în care arta ambiguităţii, din care nu lipsesc jocurile gramaticale, operează interferenţe, suprapuneri şi extrapolări deloc lipsite de o anume spontaneitate. Desigur, nu toate simbolurile îşi găsesc, imediat sau neapărat, corespondentul alegoric, dar totul e făcut să conveargă spre o viziune organică asupra uniunii mistice dintre inima omului şi Dumnezeu.

Primul verset al Cântării Cântărilor îl atestă pe Solomon drept autor. Cele două tradiţii, iudaică şi creştină, îl confirmă.

Mult mai important însă este faptul că, încă din primele trei secole de după Hristos, cele două tradiţii se întâlnesc în a-i recunoaşte acestei opere un statut cu totul special. Pe de-o parte, rabinul Aqiba: „Secolele lumii'ntregi nu pot egala ziua în care Cântarea Cântărilor i-a fost dată lui Israel; căci toate scrierile Scripturii sunt sfinte, dar Cântarea Cântărilor e întru totul sfântă“. Pe de alta, teologul Origen: „Nici unul dintre oamenii care s'au angajat în urcuşul spre cântările din Scriptură nu va fi în stare să se ridice până la Cântarea Cântărilor“.

Chiar şi altfel, pentru cititorii care nu au acceptat dimensiunea alegorică sau mistică a acestei opere, sau pentru cei ce nu au acces la straturile ei sacrale, Cântarea Cântărilor rămâne un imn al iubirii desăvârşite dintre bărbat şi femeie, al cărei corolar este împlinirea, nunta.

[ VTVechiul Testament

[ CantCântarea Cântărilor
[ Cap. 1 ]CAPITOLUL 1
Cântarea Cântărilor, care este a lui Solomon:
1
– Sărute-mă cu sărutarea gurii sale! a
Alintul tău b mai bun e decât vinul c

Cant 04:10 Ef 05:32

2
şi e mireasma mirurilor tale
mai dulce decât tot ce e mireasmă.
Numele tău e mir în revărsare; d
fecioarele de-aceea te-au iubit.

Ps 044:7 Ps 044:8 2Co 02:15

3
Ţinându-ne de paşii tăi
vom alerga s'avem în răsuflare
mireasma mirurilor tale.
Mă duse regele'n cămara lui; e
ne-om bucura, ne-om veseli de tine;
mai aprig decât vinul îţi vom iubi alintul;
pe drept o fac acei ce te iubesc.

Ps 044:8 Ps 044:15 Ir 31:18

4
Sunt neagră f, dar frumoasă,
o, fete ale Ierusalimului,
ca sălaşele lui Chedar g, ca perdelele lui Solomon.

Ps 044:13 Ps 119:5

5
Nu vă uitaţi la mine că sunt neagră,
căci soarele m'a ars;
feciorii maicii mele h s'au ridicat asupră-mi
şi viile m'au pus să le păzesc;
dar via mea, pe ea, eu n'am păzit-o. i

Ps 044:13

6
Tu, cel iubit al sufletului meu,
o, spune-mi, tu,
în ce păşuni îmi eşti cu turma
şi unde-i faci odihna de amiază?
De ce-aş fi eu cătându-te'n neştire
pe lângă mieii prietenilor tăi?  j

Cant 03:1

7
– De vrei să faci cam cum te taie capul,
o, tu, cea mai frumoasă'ntre femei,
vezi turmele şi ia-te după ele
şi paşte-ţi tu ieduţele
pe-acolo unde-alături stau ciobanii!... k
8
– Iubita mea, îmi pari ca o sireapă
la carele lui Faraon! l

3Rg 10:28 Cant 02:2

9
Ce mândră ţi-i bărbia, precum a turturelei!,
grumazul tău, şirag de nestemate!;

Iz 16:11

10
asemănări de aur îţi vom face,
cu râuri de argint.

Iz 16:11

11
– Stă regele culcat în aşteptare?:
din mir de nard eu răspândesc mireasmă.
12
Iubitul meu e săculeţ de smirnă
cu noaptea stinsă între sânii mei.
13
Mi-i strugure de chiparos iubitul,
în viile din En-Gaddi. m

1Rg 24:1 In 15:1

14
– Cât de frumoasă eşti, iubita mea,
cât eşti tu de frumoasă, cu ochii tăi porumbi! n

Cant 02:14 Cant 04:1 Cant 06:3

15
– Cât de frumos eşti tu, iubitul meu,
cât eşti tu de plăcut!

Cant 04:1

16
Ni-i aşternutul umbră şi răcoare;
în casa noastră grinzile-s de cedru
şi podu'n căpriori de chiparos.

[ VTVechiul Testament

[ CantCântarea Cântărilor
[ Cap. 2 ]CAPITOLUL 2
1
Eu, iată-mă în câmp: sunt floarea lui;
eu, iată-mă în văi: sunt crinul lor.
2
– Precum e crinul între spini,
aşa-i iubita mea printre codane.

Is 53:2

3
– Precum e măru'n arborii pădurii,
aşa-i iubitul meu între feciori;
la umbra lui dorit-am şi-am şezut
şi roada lui mi-i dulce'n cerul gurii.

Ps 090:1 Ps 090:4 Ap 02:7 Ap 22:2

4
Ducèţi-mă'ntr'a vinului cămară a
şi dragoste îngrămădiţi deasupră-mi!

Ps 035:8 Ps 103:15

5
Cu miruri întăriţi-mă, vă rog,
şi arşiţa mi-o răcoriţi cu mere,
că de iubire sunt aprinsă.
6
Cu stânga lui va sta sub capul meu
şi dreapta lui mă va cuprinde.

Cant 08:3

7
– Fete ale Ierusalimului, vă conjur
pe-a ţarinii putere şi tărie
să nu-mi treziţi ori să-mi sculaţi iubita
pân'ce ea însăşi va voi!...

Cant 03:5 Cant 05:8 Cant 08:4

8
– Un glas?! E glasul celui drag al meu! b
El vine, iată-l, peste munţi sărind,
el peste dealuri saltă.

In 10:4

9
Iubitul meu e-asemeni căprioarei,
un pui de cerb pe muntele Betel.

El stă acolo, iată-l,
în spatele despărţiturii noastre, c
pândind pe la ferestre,
adulmecând prin gratii.

Cant 08:14

10
Iubitul meu răspunde şi îmi zice:
„Ridică-te, iubita mea, şi vino,
frumoasa mea, tu, porumbiţa mea!

Cant 05:2

11
Că, iată, iarna a trecut
şi ploile s'au dus, au încetat
12
şi florile se-arată pe pământ
şi-i vremea de plivit
şi-auzi cum turtureaua gângureşte
jos, în livada noastră;
13
smochinul odrăsleşte muguri vii,
dau viile în floare şi'n mireasmă;
ridică-te, iubita mea, şi vino,
frumoasa mea, tu, porumbiţa mea,
ridică-te şi vino!

Lc 21:30

14
Porumba mea, ascunsă'n cuta stâncii,
în taina unui zid cu'ntărituri,
arată-mi faţa ta
şi fă-mă glasul tău să ţi-l aud,
că dulce-i glasul tău
şi faţa ta-i frumoasă!“

Cant 01:14 Cant 06:8 Cant 07:1 Cant 08:13

15
(Ah, prindeţi-ne vulpile,
pe cele mici, care ne strică viile,
căci viile'nfloresc!) d

Iz 13:4 Lc 13:32

16
– Iubitul meu e-al meu, eu sunt a lui.
El turma lui şi-o paşte printre crini.

Cant 06:2 Cant 07:10

17
'Nainte ca amurgul să adie
şi umbrele pe zare să se'ncline,
întoarce-te, iubite,
şi fii asemeni unui căprior,
tu, pui de cerb al munţilor rotunzi!

Cant 04:6 Cant 08:14

[ VTVechiul Testament

[ CantCântarea Cântărilor
[ Cap. 3 ]CAPITOLUL 3
1
Eu noaptea'n patul meu l-am căutat
pe cel iubit al sufletului meu;
l-am căutat şi nu am dat de el
şi l-am strigat şi nu m'a auzit.

Cant 01:6 Cant 05:6

2
Scula-mă-voi să dau ocol cetăţii;
prin târguri şi pe străzi voi căuta
pe cel iubit al sufletului meu;
l-am căutat şi nu am dat de el
şi l-am strigat şi nu m'a auzit.

Cant 05:6

3
Au dat de mine paznicii de noapte,
acei ce dau târcoale prin cetate.
„Nu l-aţi văzut cumva,
voi, pe iubitul sufletului meu?“

Cant 05:7 Is 62:6 Iz 03:17 Evr 13:7

4
Doar ce-am trecut de ei
şi pe iubitul sufletului meu
mi l-am aflat
şi l-am ţinut
şi nu l-am mai lăsat
pân'ce l-am dus în casa maicii mele,
în vatra celei ce m'a zămislit. a

Cant 08:2 Mt 07:7

5
– Fiice ale Ierusalimului, vă conjur
pe-a ţarinii putere şi tărie
să nu-mi treziţi ori să-mi sculaţi iubita
pân' ce ea însăşi va voi!...

Cant 02:7 Cant 05:8 Cant 08:4

6
– Cine-i acel ce din pustiu se'nalţă
ca o coloană fumegândă,
amestec viu de smirnă şi tămâie
din arta făcătorilor de mir?

Cant 08:5

7
La lectica lui Solomon priviţi: b
În jurul său merg şaizeci de viteji,
cei mai viteji din Israel,
8
toţi purtători de săbii
şi iscusiţi în lupte,
cu sabia la coapsă fiecare
temându-se de ce-ar aduce noaptea.

Ps 090:5 Ps 090:6

9
O lectică regală şi-a făcut
el, Solomon, din cedru de Liban,
10
cu stâlpii de argint
şi cu spătarul tot de aur
şi cu scăriţă de porfiră,
cu-alesături ţesute din iubire,
a fetelor Ierusalimului.
11
Voi, fete-ale Sionului,
ieşiţi ca să-l vedeţi pe Solomon,
pe regele purtând cununa
cu care maica lui l-a'ncununat
în ziua nunţii sale,
când inima din el s'a veselit!

Mt 22:2

[ VTVechiul Testament

[ CantCântarea Cântărilor
[ Cap. 4 ]CAPITOLUL 4
1
– Vezi tu, iubito, cât eşti de frumoasă? a
Frumoasă-mi eşti
cu ochii tăi ca două porumbiţe
sub vălul tău de nuntă,
cu părul tău ca un ciopor de capre
mijind, şerpuitor,

Cant 01:14 Cant 01:15 Cant 05:12 Cant 06:3 Cant 06:5 Cant 06:11

2
cu dinţii tăi, o turmă de oi albe
scăldate'n râu 'nainte de-a fi tunse,
avându-şi toate gemeni câte doi
şi fără rod nici una dintre ele;

Cant 06:6

3
buzele tale, roşu din fuior
şi graiul tău, frumos;
obrajii tăi, o rodie în două
sub vălul tău de nuntă;

Cant 06:7 Col 04:6

4
grumazul tău, ca turnul lui David
zidit spre întărire:
de el atârnă paveze o mie,
ca tot atâtea scuturi de viteji;

Cant 06:5 Cant 07:4 Mi 04:8

5
iar sânii tăi, doi pui de căprioară
ce pasc răcoare, gemeni, printre crini.

Cant 07:3

6
'Nainte de-a se face dimineaţă
şi de-a se pune umbrele pe fugă,
eu voi fugi la muntele de smirnă
şi spre colina din Liban.

Cant 02:17

7
Frumoasă eşti, iubito, pe de-a'ntregul
şi'n tine întinare nu se află. b

Cant 07:6 Ef 05:27

8
O, vino, vino din Liban, mireasă,
o, vino din Liban!
Venind, vei trece culmile Amanei,
Senirul şi Hermonul peste piscuri,
de-acolo unde leii-şi au culcuşuri
şi munţii sunt bârlog de leoparzi. c

Ps 132:3 Is 49:18 Is 61:10

9
Tu inima din mine mi-ai robit-o,
o, sora mea, mireasa mea,
tu inima din mine mi-ai robit-o
cu-o singură privire
şi c'un şirag de la grumazul tău.
10
Şi pieptul tău, ce mândru se făcu,
o, sora mea, mireasa mea,
mai mândru şi mai dulce decât vinul,
aşa cum duhul mirurilor tale
e mai presus de orişice mireasmă.

Cant 01:1

11
Ţi-s buzele de fagure prelins,
mireasa mea; sub limbă, miere, lapte;
balsamul ce te'nvăluie din straie
e ca balsamul din Liban.

Os 14:7 Mt 12:35 1Ptr 02:2

12
Grădină zăvorâtă-mi este
ea, sora mea, mireasa mea,
grădină zăvorâtă, izvor pecetluit.

Iz 44:1-3

13
Odraslele ţi-s ca un rai de rodii
cu rod de muguri, nard şi chiparos,
14
cu narduri şi şofran,
cu trestie'n balsam, cu scorţişoară,
cu-aromele lemnoase din Liban,
cu smirnă şi aloe,
cu tot ce-i mai subţire 'ntre miresme.
15
Tu-mi eşti izvorâtoare de grădini,
fântână-mi eşti de apă vie
ce curge, şipotindă, din Liban.

In 07:38

16
– O, scoală-te, tu, vânt de miazănoapte,
şi vino, tu, zefir de miazăzi,
suflaţi de-a valma prin grădina mea,
şi'n curgere miresmele stârniţi-i!...
Să vină dar iubitul meu,
să intre în grădina lui
şi din dulceaţa roadelor să guste!

In 16:8 FA 02:2

[ VTVechiul Testament

[ CantCântarea Cântărilor
[ Cap. 5 ]CAPITOLUL 5
1
– Intrat-am în grădina mea, a
o, sora mea, mireasa mea,
şi smirna mi-am cules-o cu aromele,
mâncat-am pâinea mea cu mierea mea
şi vinul meu mi l-am băut
şi laptele, al meu.

(Mâncaţi, prieteni, luaţi şi beţi
şi îmbătaţi-vă, fârtaţi!...) b

Ps 021:29 Ps 035:8 Is 25:6

2
– Eu dorm, dar inima mea veghează. c
În uşă-mi bate el, iubitul meu,
cu glasul lui:
„Deschide-mi, sora mea, iubita mea,
columba mea, desăvârşita mea,
că plin de rouă-mi este capul
şi părul meu de picături de noapte“.

Cant 02:10 Ap 03:20

3
„Dar eu de haina mea m-am dezbrăcat:
cum o s'o pun pe mine iarăşi?;
picioarele mi le-am spălat:
cum oare să le'ntin?“
4
Iubitul meu prin rază şi-a'ntins mâna d
şi totu'n mine se mişca spre el.
5
M'am ridicat
iubitului ca să-i deschid
şi smirnă mi-a picat din mâini;
de smirnă pline-s degetele mele
şi smirnă-i pe mâneru'ncuietorii... e
6
Iubitului eu uşa i-am deschis, f
dar el pierise, frăţiorul meu!
Mi-i sufletul topit de vorba lui...
Şi l-am cătat şi nu am dat de el
şi l-am strigat şi nu m'a auzit...

Cant 03:1-2

7
Au dat de mine paznicii de noapte,
acei ce dau târcoale prin cetate,
şi m'au bătut şi m'au rănit
şi şalul de pe umeri mi l-au smuls,
ei, paznicii de ziduri întărite!

Ps 068:26 Cant 03:3

8
Fiice ale Ierusalimului, vă conjur
pe-a ţarinii putere şi tărie:
de-l veţi afla pe cel iubit al meu
spunèţi-i că-s rănită de iubire.

Cant 02:7 Cant 03:5 Cant 08:4

9
– Cu ce-i mai altfel dragul tău ca altul,
o, tu, cea mai frumoasă'ntre femei,
cu ce-i mai altfel dragul tău ca altul,
de ne-ai legat cu-astfèl de jurământ? g
10
– Frăţânul meu e alb, e alb şi rumen;
pe el îl osebeşti din zeci de mii.

Is 63:1

11
De aur lămurit îi este capul
cu plete'n valuri, negre cum e corbul.
12
Iar ochii lui, ca două porumbiţe
pe-o margine de apă
scăldându-se în lapte
şi stând apoi pe margini de rotund.

Cant 04:1

13
Gropiţele, căuşuri aromate
ce odrăslesc miresme;
iar buzele-i sunt crini
înrouraţi cu-arome moi de smirnă.

Ps 044:2

14
I-s mâinile ca două giuvaiere
de aur scris cu pietre mici de Tars;
iar pântecele, pavăză de fildeş
cu pietre de safir;
15
pulpele lui, coloane de-alabastru
temeluite'n cuiburi aurii;
Liban măreţ îi este'nfăţişarea,
ai cărui cedri n'au asemănare;

Ap 10:1

16
rostirea lui e, toată, doar dulceaţă
şi totu'n el, plăcut.
Acesta este frăţiorul meu,
acesta este el, iubitul meu,
o, fete ale Ierusalimului!

Iz 03:3 Lc 04:22

[ VTVechiul Testament

[ CantCântarea Cântărilor
[ Cap. 6 ]CAPITOLUL 6
1
– Und' ţi-a plecat iubitul,
o, tu, cea mai frumoasă'ntre femei,
frăţânul tău încòtro s'a'ndreptat
să-l căutăm cu tine laolaltă?
2
– Iubitul meu
s'a pogorât întru grădina lui,
acolo'ntre răzoare de miresme
să-şi pască turma şi s'adune crini.

Cant 01:1 Cant 02:16 Cant 07:11

3
A lui sunt eu, a lui, iubitul meu,
şi el, iubitul meu, îmi este-al meu.
El turma lui şi-o paşte printre crini.

Cant 04:1

4
– Frumoasă eşti ca un surâs, iubito, a
şi mândră-mi eşti precum Ierusalimul
şi de temut ca oştile sub flamuri. b

Iz 16:14 2Co 10:4 Ef 06:11

5
Te rog, întoarce-ţi ochii dinspre mine,
căci ei mă copleşesc.
E părul tău c ca un ciopor de capre
urcând, şerpuitor, pe Galaad;

Cant 04:1

6
şi dinţii tăi, o turmă de oi albe
scăldate'n râu 'nainte de-a fi tunse,
avându-şi toate gemeni câte doi
şi fără rod nici una dintre ele;

Cant 04:2

7
buzele tale, roşu din fuior
şi graiul tău, frumos;
obrajii tăi, o rodie în două
sub vălul tău de nuntă.

Cant 04:3

8
Sunt şaizeci de regine,
optzeci de ţiitoare
şi fete fără număr, d

Cant 02:14 1Co 06:16 2Co 11:3

9
dar una este porumbiţa mea,
desăvârşita mea,
ea una-i este maicii sale,
aleasa celei ce-a născut-o;
fecioarele o văd şi-o fericesc,
reginele şi ţiitoarele 'mpreună
o laudă.

Cant 08:5 Ef 04:5

10
Cine-i aceasta oare
ce se iveşte lin ca aurora,
frumoasă precum luna,
aleasă precum soarele
şi de temut ca oştile sub flamuri?
11
M'am coborât în tainica grădină
a nucilor
să văd şuvoiul apei la obârşii,
şi via să o văd de-a odrăslit
şi rodiile dac'au dat în floare.
– Acolo pieptul ţi-l voi dărui.
12
Nu, sufletul din mine nu-şi dă seama
cum de-am ajuns în carele regeşti. e

[ VTVechiul Testament

[ CantCântarea Cântărilor
[ Cap. 7 ]CAPITOLUL 7
1
– Întoarce-te, te'ntoarce, Sulamito a,
îtoarce-te, ca noi să te privim!
Ce oare veţi vedea la Sulamita
când vine dănţuind cu două cete? b

– Cât de frumoşi sunt astăzi paşii tăi
şi sprinteni în sandale,
o, nobilă fiică!
Ţi-i rotunjimea coapselor asemeni
unor lănţuguri meşterite'n aur;

Cant 02:14 Flp 01:27

2
buricul tău e cupă arcuită,
din care nu lipseşte vinul dres;
căpiţă-ţi este pântecul, de grâu,
cu crinii prinşi în horă împrejuru-i;
3
şi gemeni doi sunt sânii tăi,
doi pui de căprioară;

Cant 04:5

4
grumazul tău e ca un turn de fildeş
şi iezere ţi-s ochii, din Heşbon c,
în preajma porţii cu mulţimi de fete;
iar nările-s din turnul de Liban
adulmecând veghere spre Damasc;

Cant 04:4

5
semeţ precum Carmelul d ţi-este capul;
cosiţele, pe el, ca o porfiră
păzind în ea un rege 'nlănţuit.

Ef 01:22-23

6
Cât eşti tu de frumoasă şi de dulce,
iubita mea, în tot ce te desfată!

Cant 04:7

7
Statura ta e-asemeni cu finicul,
ca strugurii sunt sânii tăi.

Ps 091:12

8
Mi-am zis: Eu în finic mă voi sui
şi mă voi ţine'n ramurile lui;
să-mi fie struguri sânii tăi, din vie,
miros de mere răsuflarea ta,
9
ca vinul bun rostirea şoaptei tale
ce curge lin „pentru iubitul meu“,
îndestulându-mi buzele şi dinţii.
10
– Iubitul meu e-al meu, eu sunt a lui,
dorinţa lui spre mine se îndreaptă.

Cant 02:16 Cant 06:2

11
Hai, vino, tu, iubitul meu, e
hai să ieşim la câmp,
să înnoptăm prin sate

Cant 06:2 Mt 13:38

12
şi'n zori de ziuă s'alergăm prin vii
şi via s'o vedem dac'a'nflorit
şi florile dac'au rodit
şi rodiile dac'au dat în floare;
eu sânii mei acolo-am să ţi-i dărui.

Is 05:7

13
Din mandragore, iată, ies miresme
şi poame'n crengi ne-aşteaptă pe la porţi;
pe cele vechi ca şi pe cele noi
doar pentru tine le-am păstrat, iubite!

Fc 30:14 Mt 13:52