[ NT ] Noul Testament
[ Evr ] Epistola Sfântului Apostol Pavel către Evrei
[ Cap. 2 ] | Mântuirea cea mare. Hristos, Începătorul mântuirii. |
1 Pentru aceea trebuie ca noi să ne ţinem cu atât mai aproape de cele ce-am auzit a, ca nu cumva să plutim pe-alături de ele b. |
2 Că dacă cuvântul grăit prin îngeri c s'a adeverit, şi dacă orice încălcare de poruncă şi neascultare şi-a primit răsplata cea dreaptă, |
3 atunci, cum vom scăpa noi dacă fi-vom nepăsători faţă de o astfel de mântuire care, avându-şi începutul în însăşi propovăduirea Domnului, ne-a fost adeverită de către cei ce au ascultat-o, |
4 împreună cu ei mărturisind şi Dumnezeu prin semne şi minuni şi prin felurite puteri şi prin daruri ale Duhului Sfânt împărţite după voia Lui? |
5 Că nu îngerilor le-a supus El lumea viitoare despre care vorbim. |
6 Dar cineva a mărturisit undeva d, zicând: Ce este omul, că-Ţi aminteşti de el? sau fiul omului, că-l cercetezi pe el? |
7 Micşoratu-l-ai pentru-o clipă e mai prejos de îngeri; cu slavă şi cu cinste l-ai încununat şi l-ai pus peste lucrul mâinilor Tale. |
8 Tu pe toate le-ai supus sub picioarele lui. Şi dacă I le-a supus pe toate, atunci nimic nu I s'a lăsat nesupus. Dar acum noi încă nu vedem că toate I-au fost supuse. |
9 Dar pe Cel ce pentru-o clipă mai prejos de îngeri a fost micşorat, pe Iisus, Îl vedem încununat cu slavă şi cu cinste din pricina morţii pe care a suferit-o, în aşa fel ca, prin harul lui Dumnezeu, pentru fiecare să fi gustat moartea. |
10 Fiindcă Lui f, Cel pentru Care sunt toate şi prin Care sunt toate, Lui, Cel ce pe mulţi fii i-a dus către slavă, Lui I se cădea să-L desăvârşească prin pătimire pe Începătorul g mântuirii lor. |
11 Că şi Cel ce sfinţeşte, şi cei ce se sfinţesc, dintru Unul sunt toţi; din care pricină nu se ruşinează să-i numească pe ei fraţi, |
12 zicând: Vesti-voi fraţilor Mei numele Tău, în mijlocul adunării Îţi voi cânta laudă. |
13 Şi încă: Eu voi fi încrezător în El; şi încă: Iată Eu şi pruncii pe care Mi i-a dat Dumnezeu. |
14 Aşadar, de vreme ce pruncii îşi aveau părtăşie în sânge şi în trup, tot astfel şi El: aceloraşi li S'a făcut părtaş, pentru ca prin moarte să-l surpe pe cel ce are stăpânia morţii, adică pe diavolul, Is 25:9 Os 13:14 Za 09:11 In 01:14 In 12:31 1Co 15:54 Flp 02:7 2Tim 01:10 Evr 02:17 1In 03:8 Ap 12:10 |
15 şi să-i elibereze pe cei ce de frica morţii erau toată viaţa ţinuţi în robie. |
16 Fiindcă e de la sine'nţeles că nu pe îngeri i-a luat El în grijă, ci pe urmaşii lui Avraam i-a luat. |
17 Pentru aceea era El dator să li Se asemene'ntru totul fraţilor, ca să devină El Arhiereu milostiv şi credincios în slujba lui Dumnezeu, spre a ispăşi păcatele poporului. Rm 08:3 Flp 02:7 Evr 02:14 Evr 03:2 Evr 05:2 1In 02:2 1In 04:10 |
18 Că El Însuşi fiind încercat prin ceea ce a pătimit, şi celor ce sunt în încercări poate să le ajute. |
[ NT ] Noul Testament
[ Evr ] Epistola Sfântului Apostol Pavel către Evrei
[ Cap. 3 ] | Iisus e mai presus de Moise. Odihnă pentru poporul lui Dumnezeu. |
1 De aceea, fraţi sfinţi, părtaşi ai unei chemări cereşti, luaţi aminte la Apostolul a şi Arhiereul b mărturisirii noastre, la Iisus Hristos: |
2 El credincios Îi este Celui ce L-a rânduit, aşa cum şi Moise [a fost] în toată casa lui c. |
3 Pentru că El S'a învrednicit de mai multă slavă decât Moise, aşa cum ziditorul unei case are mai multă cinste decât casa. |
4 – Că orice casă e zidită de cineva, dar Ziditorul a toate este Dumnezeu –. |
5 Spre a da mărturie celor ce aveau să fie spuse d, Moise a fost în toată casa Domnului credincios ca o slugă, |
6 dar Hristos, ca Fiu a fost peste casa Lui. Şi casa Lui suntem noi, numai dacă pân' la sfârşit ţinem cu tărie libertatea mărturisirii şi mândria nădejdii e. |
7 De aceea, precum zice Duhul Sfânt: Astăzi, dacă veţi auzi glasul Său, |
8 nu vă învârtoşaţi inimile ca atunci, la Răzvrătire, în ziua ispitirii în pustie f, Ies 17:2 Ies 17:7 Nm 20:2-5 Ps 077:18-22 Ps 094:7-11 Za 07:11 Evr 03:15 Evr 04:7 |
9 unde părinţii voştri M'au ispitit şi M'au pus la'ncercare, şi timp de patruzeci de ani Mi-au văzut faptele! |
10 De aceea M'am mâniat pe neamul acesta şi am zis: Ei pururea rătăcesc cu inima, şi căile Mele nu le-au cunoscut; |
11 aşa că juratu-M'am întru mânia Mea: Întru odihna Mea nu vor intra! Nm 14:23 Dt 01:35 Iz 20:15 Ps 094:7-11 1Co 10:10 Evr 04:3 Evr 04:11 |
12 Luaţi aminte, fraţilor, ca nu cumva în vreunul dintre voi să fie o inimă vicleană'ntru necredinţă g, care să vă'ndepărteze de la Dumnezeul Cel-Viu. |
13 Dimpotrivă, unii pe alţii îndemnaţi-vă în fiecare zi, atâta vreme cât putem s'o chemăm astăzi, pentru ca nimeni dintre voi să nu se învârtoşeze cu înşelăciunea păcatului. |
14 Căci ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos, numai dacă pân'la sfârşit vom ţine cu tărie începutul fiinţării noastre întru El h, |
15 de vreme ce s'a zis: Astăzi, dacă veţi auzi glasul Său, să nu vă învârtoşaţi inimile ca atunci, la Răzvrătire. |
16 Cine sunt cei ce auzind s'au răzvrătit? Oare nu toţi cei ce au ieşit din Egipt cu Moise? |
17 Şi pe cine S'a mâniat El timp de patruzeci de ani? Oare nu pe cei ce au păcătuit, ale căror oase au căzut în pustie? |
18 Şi cui i S'a jurat că nu vor intra întru odihna Sa i, dacă nu celor ce n'au ascultat j? |
19 Şi vedem că din pricina necredinţei lor n'au putut să intre. |
[ NT ] Noul Testament
[ Evr ] Epistola Sfântului Apostol Pavel către Evrei
[ Cap. 4 ] | Odihnă pentru poporul lui Dumnezeu (continuare). Iisus, Marele Preot. |
1 Aşadar, atâta vreme cât ne-a fost lăsată făgăduinţa de a intra întru odihna Sa, să ne temem ca nu cumva cineva dintre voi să pară că n'a mai prins-o din urmă a. |
2 Pentru că şi nouă ca şi lor ni s'a binevestit, dar lor cuvântul propovăduirii nu le-a fost de nici un folos, deoarece, în cei ce l-au auzit, el nu s'a unit cu credinţa. |
3 Pe când noi, cei ce am crezut, noi suntem cei ce intrăm întru odihnă, după cum s'a zis: Juratu-M'am întru mânia Mea: Întru odihna Mea nu vor intra!, cu toate că lucrurile erau încheiate încă de la întemeierea lumii, |
4 fiindcă astfel a zis undeva despre ziua a şaptea: Şi în ziua a şaptea S'a odihnit Dumnezeu de toate lucrurile Sale. |
5 Dar aici, în acest loc, încă o dată: Întru odihna Mea nu vor intra! |
6 Prin urmare, pentru că unora le rămâne să intre întru odihnă, iar primii cărora li s'a binevestit nu au intrat din pricina nesupunerii lor, |
7 Dumnezeu rânduieşte din nou o zi, astăzi, după atâta vreme rostind El prin David, aşa cum s'a spus mai'nainte: Astăzi, dacă veţi auzi glasul Său, nu vă învârtoşaţi inimile. |
8 Că dacă odihna le-ar fi adus-o Iosua, atunci Dumnezeu n'ar mai fi vorbit după aceea de o altă zi de odihnă. |
9 Aşadar, poporului lui Dumnezeu i s'a lăsat o altă sărbătoare de odihnă. |
10 Fiindcă cel ce a intrat întru odihna lui Dumnezeu s'a odihnit şi el de lucrurile lui, aşa precum Dumnezeu de ale Sale. |
11 Prin urmare, să ne străduim a intra întru acea odihnă, pentru ca nimeni să nu cadă după aceeaşi pildă a neascultării. |
12 Căci cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri, şi pătrunde pân'la despărţitura b sufletului şi a duhului, a încheieturilor şi a măduvei, şi este judecător al simţirilor şi al cugetelor inimii. Ps 044:3 Is 49:2 Za 09:13 Sol 07:24 In 12:48 Ef 06:17 1Ptr 01:23 Ap 01:16 Ap 02:12 Ap 19:15 |
13 Şi'n faţa Lui nici o făptură nu-i ascunsă, ci toate sunt goale şi descoperite în ochii Celui căruia noi vom da socoteală. |
14 Drept aceea, având noi un Mare Arhiereu Care a străbătut cerurile, pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu, să ne ţinem cu tărie mărturisirea; |
15 că nu avem un Arhiereu care să nu poată suferi cu noi în slăbiciunile noastre, ci Unul după asemănarea noastră întru toate ispitit, în afară de păcat. Is 53:3 Mt 04:1 Lc 04:2 Lc 04:13 Rm 08:3 2Co 05:21 Evr 02:17 Evr 05:2 1In 03:5 |
16 Să ne apropiem deci cu încredere de tronul harului, pentru ca milă să primim şi har să aflăm spre ajutor la vreme potrivită. |
[ NT ] Noul Testament
[ Evr ] Epistola Sfântului Apostol Pavel către Evrei
[ Cap. 5 ] | Iisus, Marele Preot (continuare). Mustrări şi îndemnuri împotriva apostaziei. |
1 Căci orice arhiereu, fiind luat dintre oameni, pentru oameni este pus în slujba lui Dumnezeu, ca să aducă daruri şi jertfe pentru păcate. |
2 El poate fi îngăduitor cu cei neştiutori şi rătăciţi, deoarece şi el e cuprins de slăbiciune, |
3 şi din această pricină dator este ca pentru păcate să aducă jertfe şi pentru el însuşi, aşa ca şi pentru popor. |
4 Şi nimeni nu-şi ia singur cinstea aceasta, ci numai cel chemat de Dumnezeu, precum Aaron. |
5 Aşa şi Hristos, nu El Şi-a dat Luişi slava de a deveni Arhiereu, ci Acela Care I-a grăit: Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut, |
6 aşa cum în alt loc El zice: Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec. |
7 El este Cel ce, în zilele trupului Său a, cu strigăt tare şi cu lacrimi a adus cereri şi rugăciuni către Cel care putea să-L mântuiască din moarte; şi ascultat a fost, de dragul evlaviei Sale. Ps 021:24 Mt 26:36-46 Mt 26:39 Mc 14:32-42 Lc 22:39-46 In 12:27 |
8 Şi cu toate că era Fiu, din cele ce-a pătimit a învăţat ascultarea |
9 şi, odată devenit desăvârşit b, tuturor celor ce-L ascultă le-a devenit pricină de mântuire veşnică, |
10 numit de Dumnezeu Arhiereu după rânduiala lui Melchisedec. |
11 Despre aceasta avem multe de spus, şi greu este de tâlcuit, pentru că voi v'aţi făcut greoi la auz. |
12 Fiindcă voi, cei ce de multă vreme ar fi trebuit să fiţi învăţători, încă mai aveţi nevoie ca cineva să vă înveţe întâile gânguriri c ale cuvintelor lui Dumnezeu; şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare. |
13 Că tot cel ce se hrăneşte cu lapte e un nepriceput în cuvântul dreptăţii, fiindcă e prunc; |
14 iar hrana tare e pentru cei desăvârşiţi, care prin sârguinţă d au simţurile deprinse să deosebească binele şi răul. |
[ NT ] Noul Testament
[ Evr ] Epistola Sfântului Apostol Pavel către Evrei
[ Cap. 6 ] | Mustrări şi îndemnuri împotriva apostaziei (continuare). Făgăduinţa cea întru adevăr a lui Dumnezeu. |
1 De aceea, lăsând cuvântul de'nceput a asupra lui Hristos, să ne îndreptăm spre ceea ce este desăvârşit, fără să mai punem din nou temelia învăţăturii despre pocăinţa de faptele moarte b şi despre credinţa în Dumnezeu, |
2 a învăţăturii despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morţilor şi judecata veşnică. |
3 Vom face-o şi pe aceasta, dacă va îngădui Dumnezeu. |
4 Fiindcă aceia care s'au luminat o dată şi au gustat darul cel ceresc şi părtaşi s'au făcut Duhului Sfânt |
5 şi au gustat cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului ce va să vină |
6 şi au căzut c, cu neputinţă este d ca ei să se înnoiască încă o dată spre pocăinţă, fiindcă ei pe seama lor înşişi Îl răstignesc a doua oară pe Fiul lui Dumnezeu şi-L fac de batjocură. |
7 Când un pământ bea ploaia e ce-i vine adesea şi rodeşte ierburi f folositoare celor pentru care-au fost lucrate, el binecuvântare de la Dumnezeu primeşte; |
8 dar dacă face spini şi ciulini, atunci netrebnic se face şi-i aproape de blestem; iar sfârşitul îi este să ardă. |
9 Dar cu toate că noi vorbim aşa, totuşi despre voi, iubiţilor, suntem încredinţaţi de lucruri mai bune şi prielnice mântuirii. |
10 Căci Dumnezeu nu este nedrept, încât să uite lucrarea voastră şi iubirea pe care-aţi arătat-o pentru numele Lui prin aceea că le-aţi slujit sfinţilor, şi încă le slujiţi. |
11 Dorim dar ca fiecare din voi să arate aceeaşi râvnă pentru adeverirea g pân'la sfârşit a nădejdii, |
12 aşa încât să nu fiţi lenevoşi, ci următori h ai celor ce prin credinţă şi răbdare moştenesc făgăduinţele. |
13 Că atunci când Dumnezeu i-a dat făgăduinţă lui Avraam, deoarece El nu avea pe nimeni mai mare pe care să Se jure, S'a jurat pe Sine Însuşi, |
14 zicând: Cu adevărat pe deplin te voi binecuvânta şi pe deplin te voi înmulţi. |
15 Şi'n felul acesta având el [Avraam] îndelungă-răbdare, a dobândit făgăduinţa. |
16 Fiindcă oamenii se jură pe cel mai mare, şi jurământul, ca chezăşie, pune capăt oricărei neînţelegeri dintre ei. |
17 În acelaşi fel Dumnezeu, vrând ca mai mult să le arate moştenitorilor făgăduinţei nestrămutarea hotărârii Sale, a pus la mijloc jurământul |
18 pentru ca, prin două lucruri de neschimbat i, în care e cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă, noi, cei ce-am căutat scăpare la liman, să avem puternică îmbărbătare de a prinde'n mână j nădejdea ce ne stă înainte, |
19 pe care noi o avem ca pe o ancoră a sufletului sigură şi tare, cea care pătrunde'n adâncul catapetesmei k, |
20 acolo unde Iisus a intrat pentru noi ca înaintemergător, devenit Arhiereu în veac, după rânduiala lui Melchisedec. Ps 109:4 Evr 03:1 Evr 04:14 Evr 05:6 Evr 07:17 Evr 07:21 Evr 07:26 Evr 08:1 Evr 09:11 |
[ NT ] Noul Testament
[ Evr ] Epistola Sfântului Apostol Pavel către Evrei
[ Cap. 7 ] | Rânduiala preoţească a lui Melchisedec. |
1 Căci acest Melchisedec, rege al Salemului, preot al Dumnezeului-Celui-Preaînalt, care l-a întâmpinat pe Avraam când acesta se'ntorcea de la înfrângerea regilor şi l-a binecuvântat, |
2 el, căruia Avraam i-a făcut parte, zeciuială din toate a, [al cărui nume] se tâlcuieşte mai întâi „rege al dreptăţii“ b, dar care mai este şi rege al Salemului, adică „rege al păcii“ c, |
3 fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii, dar asemănat Fiului lui Dumnezeu, el rămâne preot de-a pururi. |
4 Vedeţi dar cât de mare este acesta, căruia chiar şi Avraam i-a dat zeciuială din prada de război, el, patriarhul! |
5 Cei dintre fiii lui Levi care primesc preoţia au poruncă, după lege, să ia zeciuială de la popor, adică de la fraţii lor, cu toate că şi aceştia au ieşit din coapsele lui Avraam; |
6 dar el [Melchisedec], care nu-şi trage neamul din ei, a primit el zeciuială de la Avraam, şi l-a binecuvântat pe cel ce avea făgăduinţele! |
7 Or, nu-i nici o îndoială, cel mai mic ia binecuvântare de la cel mai mare. |
8 Iar aici iau zeciuială nişte oameni muritori; dar acolo, unul care e mărturisit că este viu. |
9 Şi, ca să spun aşa, prin Avraam a dat zeciuială şi Levi, cel ce ia zeciuială, |
10 căci el era încă în coapsele lui Avraam când pe acesta l-a întâmpinat Melchisedec. |
11 Dacă deci desăvârşirea ar fi fost prin preoţia Leviţilor – căci sub ea i s'a dat poporului legea –, ce nevoie mai era ca un alt preot să se ridice după rânduiala lui Melchisedec, şi să nu se zică „după rânduiala lui Aaron“? |
12 Căci unei schimbări a preoţiei îi urmează neapărat şi o schimbare a legii. |
13 Fiindcă Acela d despre Care se spun aceste lucruri face parte dintr'o altă seminţie, din care nimeni n'a slujit altarului; |
14 deoarece învederat este că Domnul nostru a odrăslit din Iuda e, seminţie despre care Moise n'a spus nimic cu privire la preoţi. |
15 Acesta e un lucru şi mai învederat dacă, după asemănarea lui Melchisedec, se ridică un alt preot |
16 care S'a făcut nu după legea unei porunci trupeşti f, ci după puterea unei Vieţi nepieritoare; |
17 căci se mărturiseşte despre El: Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec. |
18 Astfel, prima poruncă se desfiinţează din pricina neputinţei şi a nefolosului ei |
19 – căci legea n'a desăvârşit nimic –; în schimb, ni s'a adus o mai bună nădejde prin care ne apropiem de Dumnezeu, |
20 şi încă nu fără jurământ; căci aceia g fără jurământ au devenit preoţi, |
21 dar El, cu jurământ, prin Cel ce I-a grăit: Juratu-S'a Domnul şi nu-I va părea rău: Tu eşti preot în veac. |
22 Şi cu aceasta, Iisus a devenit chezaşul unui mai bun testament. |
23 Şi încă ceva: aceia mai-mùlţi au devenit preoţi, fiindcă moartea îi împiedica să dăinuiască, |
24 dar Iisus are o preoţie netrecătoare prin aceea că El rămâne în veac. |
25 De aceea şi poate să-i mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce prin El se apropie de Dumnezeu, fiind El pururea viu ca să mijlocească pentru ei. |
26 Un Arhiereu ca Acesta ne şi trebuia nouă: sfânt, lipsit de răutate, fără pată, osebit de cei păcătoşi şi devenit mai înalt decât cerurile, Lc 01:35 Evr 03:1 Evr 04:14 Evr 06:20 Evr 08:1 Evr 09:11 1Ptr 02:22 1In 04:5 |
27 Care nu are nevoie, precum arhiereii, ca'n fiecare zi să aducă jertfe, întâi pentru propriile lui păcate şi apoi pentru ale poporului, căci El a făcut aceasta o singură dată, aducându-Se jertfă pe Sine Însuşi. |
28 Căci legea aşază arhierei oameni supuşi slăbiciunii, dar cuvântul jurământului, care a venit mai târziu decât legea h, a aşezat un Fiu desăvârşit în veac. |
[ NT ] Noul Testament
[ Evr ] Epistola Sfântului Apostol Pavel către Evrei
[ Cap. 8 ] | Arhiereul unui testament nou şi mai bun. |
1 Dar lucrul cel mai de seamă'n cele spuse este acela că noi un astfel de Arhiereu avem, Care a şezut de-a dreapta tronului Slavei în ceruri, Ps 046:8 Ps 109:1 Mt 22:44 Mc 16:19 FA 02:33 FA 02:34 FA 07:55 Ef 01:20 Col 03:1 Evr 01:3 Evr 03:1 Evr 04:14 Evr 06:20 Evr 07:26 Evr 09:11 Evr 10:12 Evr 12:2 |
2 slujitor al altarului şi al cortului celui adevărat a, pe care nu un om l-a ridicat, ci Dumnezeu. |
3 Fiindcă orice arhiereu este pus să aducă daruri şi jertfe; ca urmare, era de trebuinţă ca şi Acesta să aibă ceva de adus. |
4 Dacă deci ar fi pe pământ, El n'ar fi nici măcar preot, de vreme ce sunt: aceia care aduc darurile potrivit legii, |
5 cei ce slujesc pecetea b şi umbra celor cereşti, aşa cum dumnezeieşte i s'a poruncit lui Moise când avea să ridice cortul: Ia seama – i se spune – să faci totul după izvodul ce ţi-a fost arătat în munte. |
6 Acum însă [Arhiereul nostru] a dobândit o slujire cu atât mai înaltă cu cât El este şi Mijlocitor al unui testament mai bun, care a fost întemeiat pe mai bune făgăduinţe. |
7 Căci dacă acel prim [testament] ar fi fost fără cusur, nu s'ar fi căutat loc pentru un al doilea. |
8 Or, ceea ce le zice le-o zice mustrându-i: Iată vin zile, zice Domnul, când voi face un nou legământ cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda; Iz 16:60 Ir 02:7 Ir 02:33 Ir 02:37 Ir 31:31-34 1Co 11:25 2Co 03:6 Evr 10:16 |
9 nu după legământul pe care l-am făcut cu părinţii lor în ziua când i-am luat de mână ca să-i scot din ţara Egiptului; pentru că ei n'au rămas în legământul Meu, de aceea şi Eu i-am părăsit – zice Domnul. |
10 Că acesta este legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după acele zile – zice Domnul: pune-voi legile Mele în cugetul lor, şi'n inima lor le voi scrie, şi le voi fi lor Dumnezeu şi ei Îmi vor fi Mie popor. Iz 11:20 Ir 24:7 Za 08:8 Ir 31:31-34 In 06:45 Rm 11:27 1Co 11:25 2Co 03:3 2Co 03:6 2Co 06:16 Evr 06:16 Ap 21:7 |
11 Şi nu va mai învăţa fiecare pe vecinul său şi fiecare pe fratele său, zicând: Cunoaşte-L pe Domnul!, fiindcă toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic al lor pân'la cel mai mare; |
12 că milostiv voi fi cu nedreptăţile lor, iar de păcatele lor nu-Mi voi mai aduce-aminte. |
13 Dar zicând nou, l-a învechit pe cel dintâi. Iar ceea ce se învecheşte şi îmbătrâneşte, aproape-i de pieire. |
[ NT ] Noul Testament
[ Evr ] Epistola Sfântului Apostol Pavel către Evrei
[ Cap. 9 ] | Altarul pământesc şi altarul ceresc. Superioritatea jertfei lui Hristos faţă de acelea ale Vechiului Testament. |
1 E adevărat că şi cel dintâi avea rânduieli pentru sfintele slujbe, şi altarul pământesc; |
2 căci s'a pregătit un cort, primul, în care erau sfeşnicul şi masa şi pâinile punerii-înainte a; acesta se numeşte sfânta. |
3 Iar înapoia celei de a doua catapetesme b era un cort numit sfânta-sfintelor, |
4 având altarul de aur al tămâierii şi chivotul legământului c, peste tot ferecat cu aur. În chivot era urna de aur care avea mana, şi toiagul lui Aaron, cel ce odrăslise, şi tablele Legii. Ies 16:33 Ies 25:10-16 Ies 30:1-6 Ies 40:18 Nm 17:8-10 Dt 10:3-5 3Rg 08:9 2Par 05:10 |
5 Deasupra chivotului erau Heruvimii slavei, care umbreau altarul împăcării d – dar despre acestea nu putem vorbi acum cu de-amănuntul. |
6 Astfel fiind întocmite lucrurile, preoţii intrau întotdeauna în primul cort, săvârşind sfintele slujbe; |
7 în cel de-al doilea însă numai arhiereul, o dată pe an, şi nu fără sânge, pe care-l aducea pentru sine însuşi şi pentru păcatele cele din neştiinţă ale poporului. |
8 Prin aceasta Duhul Sfânt ne deschide ochii că drumul către altar e nu era limpede arătat, atâta vreme cât primul cort încă mai stătea în picioare. |
9 Aceasta era o parabolă f pentru timpul de astăzi, cum că sunt daruri şi jertfe care nu au putere să ducă la desăvârşire conştiinţa celui ce slujeşte, |
10 ele fiind doar legiuiri despre mâncăruri, despre băuturi, despre felurite spălări, puse pentru trup până la vremea îndreptării. |
11 Dar Hristos, Arhiereu al bunătăţilor celor viitoare, venind prin cortul cel mai mare şi mai desăvârşit – nu făcut de mână, adică nu din zidirea aceasta –, 2Co 05:1 Evr 03:1 Evr 04:14 Evr 06:20 Evr 07:26 Evr 08:1 Evr 10:1 |
12 a intrat o dată pentru totdeauna în sfânta-sfintelor, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, aflându-ne nouă răscumpărare veşnică. |
13 Fiindcă dacă sângele de ţapi şi de tauri şi cenuşa de junincă, stropindu-i pe cei întinaţi, îi sfinţeşte prin curăţirea trupului, |
14 atunci sângele lui Hristos, cel ce fără prihană prin veşnic Duh I s'a adus lui Dumnezeu, cu cât mai mult va curăţi conştiinţa voastră de faptele cele moarte, ca să-I slujiţi Dumnezeului-Celui-Viu! Ps 050:2 Tit 02:14 Evr 06:1 1Ptr 01:18-19 1In 01:7 1In 03:5 Ap 01:5 Ap 07:14 |
15 Şi iată pentru ce este El Mijlocitor al unui nou testament: ca prin moartea pe care El a suferit-o spre a răscumpăra greşalele de sub întâiul testament, să primească cei chemaţi făgăduinţa moştenirii veşnice. |
16 Căci acolo unde este testament trebuie neapărat să fie arătată moartea celui care l-a făcut. |
17 Un testament îşi capătă puterea de la morţi, dat fiind că el nu are nici o putere câtă vreme cel ce l-a făcut trăieşte. |
18 Ca urmare, nici cel dintâi n'a fost sfinţit fără sânge. |
19 Într'adevăr, după ce Moise i-a rostit întregului popor toate poruncile după lege, a luat sângele viţeilor şi ţapilor, cu apă şi cu lână roşie şi cu isop, a stropit şi cartea însăşi, şi pe tot poporul, |
20 şi a zis: Acesta este sângele legământului pe care Dumnezeu l-a poruncit pentru voi! |
21 Şi tot aşa a stropit cu sânge cortul şi toate vasele pentru slujbă. |
22 După lege, aproape toate se curăţesc cu sânge, şi fără vărsare de sânge nu există iertare. |
23 Trebuia deci ca, pe de-o parte, peceţile g celor cereşti să fie curăţite prin acestea şi, pe de alta, cele cereşti însele să fie, dar prin jertfe mai bune decât acestea h. |
24 Căci Hristos n'a intrat într'un altar făcut de mâini – închipuirea celui adevărat –, ci în cerul însuşi, pentru ca pentru noi să Se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu; |
25 dar nu ca să Se aducă pe Sine jertfă de mai multe ori, ca arhiereul care intră'n altar în fiecare an cu sânge străin; |
26 altfel, ar fi trebuit ca de la'ntemeierea lumii să pătimească de mai multe ori; dar El o singură dată S'a arătat, acum, la sfârşitul veacurilor, pentru ca prin jertfa Sa să desfiinţeze păcatul. |
27 Şi aşa cum oamenilor le este rânduit ca o singură dată să moară – după care e judecata –, |
28 tot astfel şi Hristos, după ce o singură dată a fost adus jertfă ca să ridice păcatele multora, a doua oară fără de păcat i Se va arăta celor ce-L aşteaptă spre mântuirea lor. Is 53:12 Rm 05:6 Rm 06:9-10 Flp 03:20 2Tim 04:8 Evr 10:10 1Ptr 02:24 |
[ NT ] Noul Testament
[ Evr ] Epistola Sfântului Apostol Pavel către Evrei
[ Cap. 10 ] | Superioritatea jertfei lui Hristos, singura mântuitoare. Îndemnuri şi mustrări. |
1 Într'adevăr, având doar umbra bunurilor viitoare, şi nu chipul însuşi al lucrurilor, cu aceleaşi jertfe care ne'ncetat se aduc an după an, legea nu-i poate niciodată face desăvârşiţi pe cei ce se apropie. |
2 Altfel, n'ar fi încetat ele oare să mai fie aduse, de vreme ce, odată curăţiţi, cei ce slujesc n'ar mai avea nici o conştiinţă a păcatelor? |
3 Dimpotrivă, prin ele în fiecare an se face amintirea păcatelor, |
4 şi aceasta, pentru că-i cu neputinţă ca sângele de tauri şi de ţapi să înlăture păcatele. |
5 Iată de ce, intrând El [Hristos] în lume, zice: Jertfă şi prinos n'ai voit, dar mi-ai întocmit un trup; |
6 arderi-de-tot şi jertfe pentru păcat nu Ţi-au plăcut. |
7 Atunci am zis: Iată, vin! – scris este despre mine în sulul cărţii –, ca să fac voia Ta, Dumnezeule. |
8 Zicând mai sus că jertfă şi prinoase şi arderile-de-tot şi jertfele pentru păcat n'ai voit, nici nu Ţi-au plăcut – cele ce se aduc după lege –; |
9 atunci, zice El, iată, vin ca să fac voia Ta, Dumnezeule. Aşadar, El desfiinţează ceea ce este întâi pentru ca să-l statornicească pe cel de-al doilea. |
10 Întru această voinţă suntem noi sfinţiţi, odată pentru totdeauna, prin jertfa trupului lui Iisus Hristos. Dn 08:12 In 17:19 Ef 05:2 Ef 05:25-26 1Tes 04:3 Evr 09:12 Evr 09:28 1Ptr 03:18 |
11 Orice preot stă în fiecare zi slujind şi de mai multe ori aducând aceleaşi jertfe, pe cele ce niciodată nu pot înlătura păcatele; |
12 Acesta însă, dimpotrivă, după ce o singură jertfă a adus pentru păcate, pentru totdeauna S'a aşezat de-a dreapta lui Dumnezeu, Ps 109:1 Mt 22:44 Mc 14:62 Mc 16:19 FA 02:33 FA 02:34 FA 07:55 Ef 01:20 Col 03:1 Evr 01:3 Evr 08:1 Evr 12:2 |
13 aşteptând ca de aci'nainte vrăjmaşii Săi să fie puşi aşternut picioarelor Sale. |
14 Căci prin aducerea unei singure jertfe, El pentru totdeauna i-a desăvârşit pe cei ce se sfinţesc. |
15 Este şi ceea ce Duhul cel Sfânt ne mărturiseşte; căci după ce a zis: |
16 Acesta este legământul pe care-l voi face cu ei după acele zile – zice Domnul: Pune-voi legile Mele în inimile lor, şi'n cugetele lor le voi scrie |
17 şi de păcatele lor şi de fărădelegile lor nu-Mi voi mai aduce-aminte. |
18 Or, unde este iertarea păcatelor nu mai este nici jertfă pentru ele a. |
19 Prin urmare, fraţilor, având noi îndrăznire să intrăm în altar b prin sângele lui Hristos, |
20 pe calea cea nouă şi vie pe care El pentru noi a deschis-o prin catapeteasmă c, adică prin trupul Său, |
21 şi având noi Mare Preot peste casa lui Dumnezeu, |
22 să ne apropiem cu inimă curată, întru deplinătatea credinţei, stropindu-ne inimile spre curăţire de toată conştiinţa cea rea şi spălându-ne trupul cu apă curată; |
23 să păstrăm cu neclintire mărturisirea nădejdii, căci credincios ne este Cel ce a făgăduit; |
24 şi unii către alţii să luăm seama spre a ne îndemna la iubire şi la fapte bune; |
25 să nu ne părăsim propria noastră adunare, aşa cum le este unora obiceiul, ci cu atât mai mult să ne îndemnăm cu cât vedeţi că Ziua aceea se apropie. |
26 Dacă de bunăvoie păcătuim după ce am primit cunoaşterea adevărului, nu mai rămâne o jertfă pentru păcate, |
27 ci o'nfricoşătoare aşteptare a judecăţii şi iuţimea focului care-i va mistui pe cei potrivnici. |
28 Dacă cineva încalcă legea lui Moise, fără milă este ucis pe cuvântul a doi sau trei martori; Dt 17:6 Dt 19:15 Mt 18:16 In 08:17 2Co 13:1 Evr 02:2 Evr 12:25 |
29 cu cât mai aspră credeţi voi că va fi pedeapsa meritată de cel ce L-a călcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu şi I-a nesocotit d sângele testamentului prin care s'a sfinţit, şi a batjocorit Duhul harului? |
30 Căci noi Îl cunoaştem pe Cel ce a zis: A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti. Şi încă: Domnul va judeca pe poporul Său. |
31 Înfricoşător lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului-Celui-Viu! |
32 Amintiţi-vă însă de zilele de dinainte când, după ce aţi fost luminaţi, aţi îndurat o grea luptă cu suferinţele, |
33 uneori în faţa lumii fiind supuşi la defăimări şi necazuri, alteori făcându-vă părtaşi cu cei ce sufereau în acest fel. |
34 Că'mpreună aţi pătimit cu cei închişi, şi cu bucurie aţi primit răpirea averilor voastre, ştiind că aveţi o avere mai bună şi care rămâne. |
35 Aşadar, nu vă lepădaţi încrederea e, aceasta având o mare răsplată. |
36 Fiindcă nevoie aveţi de răbdare, pentru ca făcând voia lui Dumnezeu să vă bucuraţi de făgăduinţă f. |
37 Că încă puţin, foarte puţin, şi Cel ce va să vină va veni şi nu va'ntârzia; |
38 cel drept al Meu din credinţă va trăi; dar dacă se dă deoparte, sufletul Meu nu va binevoi întru el. |
39 Noi însă nu suntem din cei ce se dau deoparte spre pieire, ci din cei ce cred spre dobândirea sufletului. |
[ NT ] Noul Testament
[ Evr ] Epistola Sfântului Apostol Pavel către Evrei
[ Cap. 11 ] | Credinţa. |
1 Or, credinţa e fiinţarea celor nădăjduite a, dovada lucrurilor celor nevăzute b. |
2 Că prin ea primit-au cei vechi bună mărturie c. |
3 Prin credinţă înţelegem noi că printr'un cuvânt al lui Dumnezeu întemeiatu-s'au lumile d, cele ce se văd alcătuindu-se astfel din cele ce nu par e. |
4 Prin credinţă I-a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain, prin ea primit-a el mărturie că este drept, Însuşi Dumnezeu mărturisind despre darurile lui, şi prin ea el încă vorbeşte, deşi a murit. |
5 Prin credinţă a fost strămutat Enoh ca să nu vadă moartea şi n'a fost găsit, pentru că Dumnezeu îl strămutase; căci mai'nainte de strămutare avut-a el mărturie că I-a bineplăcut lui Dumnezeu. |
6 Or, fără credinţă nu-i cu putinţă să fim bineplăcuţi; fiindcă cel ce se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El există şi că răsplătitor Se face celor ce-L caută. |
7 Prin credinţă, luând Noe dumnezeiască înştiinţare despre cele ce încă nu se vedeau, cu evlavie a alcătuit o corabie spre mântuirea casei sale; şi prin ea a osândit el lumea şi a devenit moştenitor al dreptăţii celei după credinţă. Fc 06:22 Fc 07:1 Fc 07:5 Iz 14:14 Sir 44:16 Rm 03:22 Rm 04:13 Rm 09:30 1Ptr 03:20 |
8 Prin credinţă s'a supus Avraam când a fost chemat să plece la locul pe care avea să-l primească spre moştenire; şi a plecat fără să ştie'ncotro merge. |
9 Prin credinţă a locuit el vremelnic în ţinutul făgăduinţei ca'ntr'un ţinut străin, trăind în corturi cu Isaac şi cu Iacob, cei împreună-moştenitori ai aceleiaşi făgăduinţe; |
10 fiindcă el aştepta cetatea care are temelii, al cărei izvoditor şi ziditor f este Dumnezeu. |
11 Prin credinţă însăşi Sarra primit-a putere să zămislească fiu, deşi trecuse de vârsta cuvenită, pentru că şi L-a socotit credincios pe Cel ce făgăduise; |
12 iată deci cum dintr'un singur om, şi acela ca şi mort, s'au născut atâţia urmaşi – mulţi ca stelele cerului şi ca nisipul cel fără de număr de pe ţărmul mării. Fc 15:5 Fc 18:11 Fc 22:17 Fc 32:12 Ies 32:13 Dt 01:10 Dt 10:22 Rm 04:17 Rm 04:19 |
13 Întru credinţă murit-au toţi aceştia, fără să fi primit roadele făgăduinţelor, dar de departe văzându-le şi îmbrăţişându-le g, şi mărturisind că străini sunt ei şi călători pe pământ. Fc 23:4 Fc 47:9 1Par 29:15 Ps 038:12 Ps 118:19 In 08:56 1Ptr 02:11 2Co 05:6 |
14 Fiindcă cei ce vorbesc astfel fac dovadă că-şi caută patrie; |
15 şi dacă s'ar fi gândit la aceea din care ieşiseră, ar fi avut vreme să se'ntoarcă; |
16 dar de fapt ei doresc una mai bună, adică cerească. Iată de ce Dumnezeu nu Se ruşinează să Se numească Dumnezeul lor: că le-a pregătit cetate. Ies 03:6 Ies 03:15 Ies 04:5 Mt 22:32 Mc 12:26 2Co 05:6 Evr 13:14 Ap 21:2 |
17 Prin credinţă l-a adus Avraam pe Isaac spre jertfă atunci când a fost pus la'ncercare; el, cel ce primise făgăduinţele, îl aducea spre jertfă pe singurul său născut, |
18 el, cel căruia i se spusese că numai cei din Isaac se vor numi urmaşii tăi! |
19 El a socotit că Dumnezeu putere are chiar să învie pe cineva din morţi; drept aceea, el l-a primit înapoi, dar şi'n prefigurare h. |
20 Prin credinţă şi'n vederea celor viitoare i-a binecuvântat Isaac pe Iacob şi pe Esau. |
21 Prin credinţă i-a binecuvântat Iacob, când a murit, pe fiecare din fiii lui Iosif, şi s'a închinat rezemându-se pe vârful toiagului său. |
22 Prin credinţă Iosif, spre sfârşitul său, a pomenit despre ieşirea i fiilor lui Israel şi a dat porunci cu privire la osemintele sale. |
23 Prin credinţă, când s'a născut Moise, a fost el ascuns de părinţii săi timp de trei luni, căci l-au văzut prunc frumos: şi nu s'au temut de porunca regelui. |
24 Prin credinţă Moise, când a crescut mare, n'a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, |
25 alegând ca mai bine să'ndure laolaltă cu poporul lui Dumnezeu decât să aibă desfătarea păcatului cea trecătoare; |
26 mai mare bogăţie decât comorile Egiptului a socotit el ocara lui Hristos j, fiindcă se uita'nainte, drept la răsplată. |
27 Prin credinţă a părăsit el Egiptul fără să se teamă de mânia regelui; ca şi cum L-ar fi văzut pe Cel-Nevăzut, a rămas neclintit. |
28 Prin credinţă a rânduit el Paştile şi stropirea cu sânge, ca nu cumva Nimicitorul să-i atingă pe cei întâi-născuţi ai lor k. |
29 Prin credinţă au trecut ei l Marea Roşie ca pe uscat, în timp ce Egiptenii, încercându-se şi ei, au fost înghiţiţi. |
30 Prin credinţă au căzut zidurile Ierihonului după ce timp de şapte zile-au fost înconjurate. |
31 Prin credinţă Rahab desfrânata n'a pierit laolaltă cu cei nesupuşi, fiindcă cu pace primise iscoadele. |
32 Şi ce să mai zic? Că timpul nu-mi va ajunge să vorbesc cu de-amănuntul de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftae, de David, de Samuel şi de profeţi, |
33 care prin credinţă au biruit împărăţii, au făcut dreptate, au dobândit făgăduinţe, au astupat gurile leilor, |
34 au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul săbiei, s'au întărit din propria lor slăbiciune, s'au făcut puternici în războaie, năvălirile vrăjmaşilor le-au preschimbat în fugă, Jd 16:28 1Rg 14:6 1Rg 19:11 Iov 41:10 Is 38:5 Dn 03:23-25 Dn 03:27 Mt 05:12 |
35 femei care şi-au luat morţii înviaţi; iar alţii au fost chinuiţi, nevrând să primească eliberarea, pentru a-şi dobândi una mai bună, învierea m; 3Rg 17:17-24 4Rg 04:25-37 2Mac 06:18-32 2Mac 07:1-42 Mt 05:12 Mt 21:35 |
36 iar alţii au suferit batjocoriri şi bice, şi chiar lanţuri şi'nchisoare, Fc 39:20 Jd 16:25 3Rg 22:26-27 2Par 18:25-26 Ps 122:3-4 Ir 20:2 Mt 05:12 |
37 au fost ucişi cu pietre, sfârtecaţi, au murit ucişi cu sabia, au pribegit în piei de oaie şi'n piei de capră, strâmtoraţi, necăjiţi, înjosiţi, |
38 – ei, de care lumea nu era vrednică! – rătăcind în pustiuri, în munţi, în peşteri şi'n crăpăturile pământului. |
39 Şi toţi aceştia, deşi primiseră bună mărturie pe temeiul credinţei lor, n'au primit roadele făgăduinţei n; |
40 pentru că Dumnezeu prevăzuse pentru noi ceva mai bun, aşa ca ei să nu ajungă fără noi la desăvârşire o. |
[ NT ] Noul Testament
[ Evr ] Epistola Sfântului Apostol Pavel către Evrei
[ Cap. 12 ] | Pilda de răbdare şi sfinţenie a lui Iisus Hristos Însuşi. Îndemnuri spre virtute. |
1 Astfel că şi noi, având împrejuru-ne atâta nor de martori a, să lepădăm tot ceea ce îngreuiază şi tot păcatul ce cu uşurinţă ne'mpresoară, şi cu stăruinţă să alergăm la întrecerea ce ne stă'nainte, |
2 cu ochii ţintă la Cel ce începe credinţa şi o desăvârşeşte, la Iisus, Cel ce'n locul bucuriei care-I stătea'nainte a îndurat crucea, în dispreţul ruşinii, şi a şezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu. Ps 109:1 Sol 02:20 Mt 22:44 Mc 14:62 Mc 16:19 FA 02:34 FA 07:55 Ef 01:20 Flp 02:8 Col 03:1 Evr 01:3 Evr 08:1 Evr 10:12 |
3 Gândiţi-vă dar la Cel ce asupră-Şi a răbdat de la păcătoşi o astfel de împotrivire, ca să nu vă lăsaţi pradă oboselii prin slăbirea sufletelor voastre. |
4 Voi încă nu v'aţi împotrivit până la sânge luptându-vă cu păcatul |
5 şi aţi uitat îndemnul care vă vorbeşte ca unor fii: Fiul meu, nu dispreţui certarea Domnului, nici nu te descuraja atunci când El te mustră; |
6 căci Domnul îl ceartă pe cel pe care-l iubeşte şi-l bate pe fiul căruia-i poartă de grijă. |
7 Dacă e să'nduraţi, e pentru certarea voastră; Dumnezeu Se poartă cu voi precum cu nişte fii. Şi care este fiul pe care tatăl său nu-l ceartă? |
8 Dar dacă voi sunteţi scutiţi de această certare de care toţi au avut parte, atunci sunteţi copii nelegitimi, iar nu fii. |
9 Pe de altă parte, noi i-am avut pe părinţii noştri după trup care să ne certe şi pe care i-am respectat; oare nu cu atât mai mult ne vom supune Tatălui duhurilor, şi prin aceasta să trăim? Ies 20:18-19 Nm 16:22 Nm 27:16 Iov 12:10 Ecc 12:7 Za 12:1 Lc 11:13 |
10 Pentru că ei ne pedepseau pentru puţine zile, după cum li se părea lor, dar Acesta spre folosul nostru o face, ca să ne împărtăşim de sfinţenia Lui. |
11 Certarea, oricare ar fi ea, nu pare la'nceput că e spre bucurie, ci spre'ntristare; dar mai târziu, celor ce-au fost încercaţi b prin ea le pune'nainte roada cea paşnică a dreptăţii. |
12 Pentru aceea, îndreptaţi-vă mâinile cele slăbite şi genunchii cei slăbănogiţi; |
13 faceţi cărări drepte pentru picioarele voastre, aşa încât ceea ce e şchiop să nu calce-alături, ci mai degrabă să se vindece. |
14 Căutaţi pacea cu toţi, şi sfinţenia, fără de care nimeni nu-L va vedea pe Domnul, |
15 veghind ca nimeni să nu se lipsească de harul lui Dumnezeu şi ca nu cumva vreo rădăcină a amarului, odrăslind deasupra c, să vă facă tulburare şi prin ea să se'ntineze mulţi; |
16 să nu fie cineva desfrânat sau necurat ca Esau, care pentru o singură mâncare şi-a vândut dreptul de întâi-născut; |
17 voi ştiţi că şi după aceea, vrând el să moştenească binecuvântarea, drumul i-a fost închis d; că n'a mai aflat loc pentru pocăinţă, deşi cu lacrimi îl căuta. |
18 Fiindcă voi nu v'aţi apropiat de un munte ce poate fi pipăit e, şi de foc arzător şi de negură şi de'ntuneric şi de vijelie Ies 19:6 Ies 19:16-22 Ies 20:18-21 Dt 04:11-12 Dt 05:22-27 Dt 09:15 Dt 18:16 |
19 şi de glas de trâmbiţă şi de sunet al unor cuvinte în urma cărora cei ce le-au auzit rugatu-s'au ca nici un cuvânt să li se mai adauge, |
20 deoarece nu puteau suferi porunca: Chiar fiară de se va atinge de munte, să fie ucisă cu pietre. |
21 Şi atât de înfricoşătoare era priveliştea, încât Moise a zis: Înspăimântat sunt şi mă cutremur! |
22 Dimpotrivă, voi v'aţi apropiat de muntele Sionului şi de cetatea Dumnezeului-Celui-Viu, de Ierusalimul ceresc şi de zeci de mii de îngeri în sărbătorească adunare, Ps 002:6 Ps 047:1 Ef 02:19 Ga 04:26 Flp 03:20 Evr 11:10 Evr 13:14 Ap 03:12 Ap 05:11 Ap 21:2 |
23 şi de adunarea întâilor-născuţi care sunt scrişi în ceruri f, şi de Dumnezeu Judecător al tuturor, şi de duhurile drepţilor celor ajunşi la desăvârşire, |
24 şi de Iisus, Mijlocitorul unui nou testament, şi de un sânge de stropire care grăieşte mai bine decât acela al lui Abel. |
25 Vedeţi să nu-I întoarceţi spatele Celui ce grăieşte; că dacă n'au scăpat de pedeapsă aceia, care I-au întors spatele Celui ce prin cuvinte le aducea cerul pe pământ, cu atât mai mult noi, de ne vom îndepărta de Cel ce ne grăieşte chiar din ceruri; |
26 al Cărui glas a cutremurat atunci pământul, iar acum a făgăduit, zicând: Încă o dată zdruncina-voi nu numai pământul, ci şi cerul. |
27 Iar cuvintele încă o dată arată schimbarea celor zdruncinate, ca a unor lucruri făcute, spre a rămâne cele ce sunt de nezdruncinat. |
28 De aceea, pentru că noi primim o împărăţie de nezdruncinat, să mulţumim prin aceea că'ntru evlavie şi frică Îi aducem lui Dumnezeu bineplăcută slujbă. |
29 Căci Dumnezeul nostru e foc mistuitor. Ies 24:17 Dt 04:24 Dt 04:36 Dt 09:3 Ps 017:8 Ps 049:3 Is 33:14 Dn 07:9 2Tes 01:8 |
[ NT ] Noul Testament
[ Evr ] Epistola Sfântului Apostol Pavel către Evrei
[ Cap. 13 ] | Slujire bineplăcută lui Dumnezeu. Binecuvântare şi salutări. |
1 Să dăinuie iubirea frăţească. |
2 Nu uitaţi iubirea de străini a; că prin aceasta unii, fără s'o ştie, au găzduit îngeri b. Fc 18:1-8 Fc 19:2-3 Jd 19:20-21 Iov 31:32 Mt 25:35 Rm 12:13 1Tim 05:10 1Ptr 04:9 |
3 Aduceţi-vă aminte de cei închişi, ca şi cum aţi fi legaţi împreună cu ei; de cei ce'ndură rele, de vreme ce şi voi sunteţi în trup. |
4 Cinstită'ntru totul să fie căsnicia, şi patul ei fie ne'ntinat, căci Dumnezeu îi va judeca pe desfrânaţi şi pe adulteri. |
5 Purtarea să vă fie fără iubire de arginţi c; mulţumiţi-vă cu ceea ce aveţi, căci Însuşi El a zis: Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi, Fc 28:15 Dt 31:6 Dt 31:8 Ios 01:5 1Par 28:20 Pr 30:8 Sol 05:16 Mt 06:34 1Tim 06:6 |
6 aşa ca noi să putem avea curajul de a zice: Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme! Ce-mi va face mie omul? |
7 Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, cei ce v'au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; la a căror săvârşire d luând seama, urmaţi-le credinţa. |
8 Iisus Hristos este Acelaşi, ieri şi azi şi în veci. |
9 Nu vă lăsaţi amăgiţi de învăţături felurite şi străine, căci bine este ca inima să fie întărită prin har, nu prin mâncăruri de la care cei ce s'au dedat la ele n'au avut nici un folos e. |
10 Noi avem un Altar f de la care cei ce slujesc Cortului g n'au dreptul să mănânce. |
11 Într'adevăr, trupurile animalelor al căror sânge e adus de arhiereu în altar ca jertfă pentru păcat sunt arse în afara taberei. |
12 Iată de ce şi Iisus, pentru ca El să sfinţească poporul cu sângele Său, a pătimit în afara porţii. |
13 Să ieşim aşadar la El în afara taberei, purtându-I ocara; |
14 că nu avem aici cetate stătătoare, ci căutăm pe aceea ce va să fie. |
15 Prin El deci să-I aducem pururea lui Dumnezeu jertfă de laudă, adică roada buzelor care-I mărturisesc numele. 2Par 29:31 Ps 049:14 Ps 049:23 Ps 106:7 Ps 115:8 Os 14:3 Iona 02:10 Col 03:17 1Ptr 02:5 |
16 Nu uitaţi facerea-de-bine şi părtăşia bunurilor, căci în jertfe ca acestea găseşte Dumnezeu plăcere. |
17 Ascultaţi de mai-marii voştri şi supuneţi-vă lor, că ei priveghează pentru sufletele voastre, ca unii ce au să dea seamă de ele: s'o facă cu bucurie şi nu suspinând, ceea ce nu v'ar fi de folos. |
18 Rugaţi-vă pentru noi; căci suntem încredinţaţi că avem o conştiinţă bună, voind ca'ntru totul să ne purtăm cum trebuie. |
19 Dar vă rog s'o faceţi cât mai devreme, pentru ca eu să vă fiu înapoiat cât mai curând. |
20 Iar Dumnezeul păcii, Cel ce L-a sculat din morţi pe Domnul nostru Iisus, Marele Păstor al oilor prin sângele unui testament veşnic h, Is 40:11 Is 55:3 Is 63:11 Ir 32:40 Iz 34:23 Iz 37:26 Za 09:11 Za 09:16 In 10:11 FA 02:24 1Tes 01:10 Evr 10:29 1Ptr 02:25 |
21 să vă înzestreze cu tot ceea ce e bun spre a-I face voia, lucrând întru noi ceea ce e bineplăcut înaintea Lui, prin Iisus Hristos, Căruia fie-I slava în vecii vecilor! Amin. |
22 Şi vă rog, fraţilor, să fiţi îngăduitori cu acest cuvânt de îndemnare, căci vi l-am scris pe scurt. |
23 Să ştiţi că fratele Timotei a fost pus în libertate. Dacă vine mai degrabă, vă voi vedea împreună cu el. |
24 Îmbrăţişaţi-i pe toţi mai-marii voştri şi pe toţi sfinţii. Vă îmbrăţişează cei din Italia. |
25 Harul fie cu voi toţi! Amin. |
[ NT ] Noul Testament
[ Iac ] Epistola Sobornicească a Sfântului Apostol Iacob
Introducere la epistolele soborniceşti Epistolele soborniceşti alcătuiesc un grup de şapte scrisori apostolice: una a Sfântului Iacob, două ale Sfântului Petru, trei ale Sfântului Ioan şi una a Sfântului Iuda. Botezate astfel încă de pe la mijlocul secolului II, ele îşi justifică denumirea prin aceea că, spre deosebire de epistolele pauline, se adresează unor cercuri mult mai largi decât acelea ale unor comunităţi locale, majoritatea având şi caracterul unor scrisori enciclice. Ordinea lor în Noul Testament a fost determinată de enumerarea apostolilor menţionaţi în Ga 2, 9 ca „stâlpi ai Bisericii“: Iacob, Petru şi Ioan. Deşi diferite între ele, epistolele soborniceşti au şi trăsături comune: a) avertismente împotriva învăţătorilor mincinoşi; b) insistă asupra trebuinţei de a păstra integritatea credinţei şi curăţia vieţii; c) îndemnuri la tărie în încercări şi prigoane; d) sfârşitul lumii şi cea de A Doua Venire a Domnului. Epistola Sfântului Iacob îl are ca autor pe cel numit „fratele Domnului“ (Ga 1, 19), personaj altul decât Apostolul Iacob, fiu al lui Zevedeu şi frate al Evanghelistului Ioan, şi decât Apostolul Iacob al lui Alfeu. I se mai spunea şi „Iacob cel Mic“ (Mc 15, 40) şi era fiul lui Cleopa şi al Mariei (In 19, 25). Istoricul iudeo-creştin Hegesip (?? 180), fost episcop în #ara Sfântă, consemnează tradiţia potrivit căreia Cleopa era fratele dreptului Iosif, logodnicul Mariei. Informaţia lui Hegesip a fost preluată de Eusebiu de Cezareea în a sa „Istorie bisericească“. Aşadar, Maria lui Cleopa era cumnata Maicii Domnului, ceea ce explică denumirea de „fratele“ (adică vărul) Domnului dată lui Iacob. Explicaţia acoperă, de fapt, întreaga problemă a „fraţilor Domnului“ (vezi şi nota de la Mt 12, 46). Despre Iacob ştim că Domnul i S-a arătat după înviere (1 Co 15, 7), iar din relatările lui Eusebiu de Cezareea mai cunoaştem că el a fost primul episcop (şi singurul apostol care a îndeplinit şi această funcţie). Împreună cu Sfânta Fecioară şi cu ceilalţi apostoli aşteaptă pogorârea Sfântului Duh, primeşte înştiinţarea lui Petru că acesta fusese eliberat din închisoare, este vizitat de Pavel îndată după convertire şi încă o dată când acesta vine pentru ultima oară la Ierusalim; Pavel îl numeşte „stâlp al Bisericii“ (Ga 2, 9). De la Iosif Flaviu ştim că în anul 62 a fost condamnat la moarte prin lapidare de către arhiereul iudeu Annanas; constatând că nu murise sub ploaia de pietre, unul din executori i-a spart capul cu un ciomag. Scrisă între anii 57 şi 62 într-o limbă greacă destul de corectă şi controlată, opera pare să-i aparţină mai puţin genului epistolar cât unui florilegiu de înţelepciune biblic şi evanghelică, din care nu poate fi trecut cu vederea accentul asupra faptelor bune ca o condiţie a mântuirii. Epistolele 1 şi 2 Petru. Autorul acestora e atât de cunoscut, încât nu are nevoie de o prezentare elaborată. El se numeşte pe sine „Petru, apostol al lui Iisus Hristos“ (1 Ptr 1, 1), precum şi „rob şi apostol al lui Iisus Hristos“ (2 Ptr 1, 1), cel ce se numise mai înainte Chefa şi a fost apoi chemat astfel de către Domnul Însuşi. Limba greacă, mai mult decât corectă a Epistolelor, de o foarte bună calitate în opinia eleniştilor, exclude putinţa ca ele să fi fost scrise de un fiu al Galileii, dar adevărul este mărturisit de însuşi Petru, în sensul că el s-a folosit de bunele servicii ale unui secretar, anume Silvan (1 Ptr 5, 12), care este una şi aceeaşi persoană cu Sila cel menţionat cu acest nume în multe locuri din Faptele Apostolilor, însoţitor şi colaborator al Sfântului Apostol Pavel în cea de a doua călătorie misionară Epistolele li se adresează mai multor Biserici din Asia Mică şi au fost scrise între anii 63 şi 67, probabil din Roma, oraşul în care autorul lor a murit ca martir sub persecuţia lui Nero. Epistolele 1, 2 şi 3 Ioan îl au ca autor pe Apostolul care a scris Evanghelia a patra şi Apocalipsa, „ucenicul pe care-l iubea Iisus“. Către sfârşitul secolului I, retras în Efes, Sfântul Ioan conducea Bisericile din Asia Mică cu un prestigiu şi o autoritate de necontestat. Prima dintre ele reiterează câteva din temele principale ale Evangheliei a patra: Dumnezeu ca lumină, Dumnezeu ca iubire, Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu şi Mântuitor al lumii, biruinţa credinţei creştine, nevoia de iubire frăţească şi păzire a poruncilor. Celelalte două sunt mesaje scurte, de aceeaşi inspiraţie, menite să-i încurajeze pe cititori şi să curme în faşă unele începuturi de lupte interne. Epistola Sfântului Iuda. Autorul ei este fratele lui Iacob, episcopul Ierusalimului, şi el însuşi văr al Domnului. Pentru limba sa greacă destul de bună va fi avut, ca şi Petru, serviciile unui secretar. Se pare că destinatarii scrierii sunt creştini proveniţi mai ales dintre păgâni. Trebuie să fi fost scrisă, după unii, între anii 70-80, dar după alţii între 64-66, ca anterioară Epistolei 2 Petru din anul 67. Conţinutul ei se recomandă de la sine, cu mare deschidere spre înţelegerea şi inima cititorului. |
[ NT ] Noul Testament
[ Iac ] Epistola Sobornicească a Sfântului Apostol Iacob
[ Cap. 1 ] | Salutare. Credinţă şi înţelepciune. Sărăcie şi bogăţie. Încercare şi ispită. A asculta cuvântul şi a-l îndeplini. |
1 Iacob, robul lui Dumnezeu şi al Domnului Iisus Hristos, celor douăsprezece seminţii care sunt în Diaspora a, salutare! |
2 Toată bucuria să v'o puneţi în seamă, fraţilor, când daţi de b felurite ispite c, |
3 ştiind că încercarea credinţei voastre naşte răbdarea; |
4 dar răbdarea să-şi aibă lucrare desăvârşită, pentru ca voi să fiţi desăvârşiţi şi întregi, întru nimic ştirbiţi. |
5 Şi dacă cineva din voi e lipsit de înţelepciune, s'o ceară de la Dumnezeu, Cel ce tuturor le-o dă cu simplitate şi fără'nfruntare, şi i se va da. 3Rg 03:12 2Par 09:23 Pr 02:3-6 Dn 02:20-21 Sir 01:1 Mt 07:7 Mt 18:19 Mc 11:24 Lc 11:9 In 14:13 In 15:7 In 16:23 |
6 Să ceară însă cu credinţă, întru nimic îndoindu-se, pentru că cel ce se îndoieşte e asemenea valului mării, mişcat de vânt şi aruncat încoace şi încolo. Sir 07:10 Mt 07:7 Mt 21:21 Mc 11:24 Lc 11:9 In 14:13 In 15:6-7 In 16:23 1Tim 02:8 |
7 Omul acela să nu gândească el că va primi ceva de la Domnul: |
8 om cu sufletu'n doi peri d, nestatornic în toate căile sale. |
9 Fratele cel smerit să se bucure întru înălţarea sa, |
10 şi cel bogat întru smerenia sa, fiindcă el ca floarea ierbii va trece; Iov 14:1-2 Ps 089:5-6 Ps 102:15-16 Pr 30:2 Sir 14:17-18 1Co 07:31 |
11 că soarele a răsărit odată cu arşiţa şi a uscat iarba, şi floarea ei a căzut şi frumuseţea chipului ei a pierit; aşa se va veşteji şi bogatul în alergăturile sale. |
12 Fericit bărbatul care rabdă ispita; fiindcă la capătul încercării e va primi cununa vieţii, pe care Dumnezeu le-a făgăduit-o celor ce-L iubesc. |
13 Nimeni, când este ispitit, să nu zică: De la Dumnezeu sunt ispitit!, pentru că Dumnezeu e la adăpost de ispita răului şi El în Sine nu ispiteşte pe nimeni; |
14 ci fiecare este ispitit de propria sa poftă atunci când e tras şi momit de ea. |
15 Apoi pofta, zămislind, naşte păcat; iar păcatul, odată săvârşit, odrăsleşte moarte. |
16 Nu vă înşelaţi, fraţii mei preaiubiţi: |
17 toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor, la care nu există primenire f sau umbră de schimbare g. Nm 23:19 Ps 138:12 Is 46:10 Am 04:7 Mal 03:6 Sir 01:8 Sir 38:8 Sol 08:21 Mt 07:11 1In 01:5 |
18 El întru libera Sa voinţă ne-a născut prin cuvântul adevărului h, pentru ca noi să fim un fel de pârgă i a făpturilor Sale. |
19 Să ştiţi, preaiubiţii mei fraţi: tot omul să fie grabnic să asculte, zăbavnic să vorbească, zăbavnic la mânie, |
20 căci mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu. |
21 Pentru aceea, lepădând toată spurcăciunea şi toată rămăşiţa răutăţii, primiţi cu dulceaţă Cuvântul sădit în voi, cel ce poate să vă mântuiască sufletele. |
22 Fiţi dar împlinitori ai Cuvântului, şi nu numai ascultători ai lui – amăgindu-vă pe voi înşivă. |
23 Că dacă cineva este ascultător al Cuvântului fără a-i fi şi împlinitor, el seamănă cu omul care-şi priveşte'n oglindă faţa sa firească: |
24 s'a privit şi s'a dus şi'ndată a uitat cum era; |
25 dar cel ce se uită cu luare-aminte într'o lege desăvârşită, aceea a libertăţii, şi a rămas în ea, fiind el nu un ascultător care uită, ci un împlinitor care face, acela fericit va fi în faptele sale. |
26 Dacă cineva se crede că e cucernic j, dar nu-şi înfrânează limba, ci îşi înşală inima, cucernicia lui e zadarnică. |
27 Cucernicia curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu-şi-Tatăl este aceasta: să-i cercetezi pe orfani şi pe văduve în necazul lor şi să te păzeşti pe tine nepătat din partea lumii k. |
[ NT ] Noul Testament
[ Iac ] Epistola Sobornicească a Sfântului Apostol Iacob
[ Cap. 2 ] | Împotriva părtinirii. Credinţa fără fapte este moartă. |
1 Fraţii mei, nu întru părtinire a să vă aveţi voi credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos, Domnul slavei. Lv 19:15 Dt 16:19 Sir 42:1 In 07:24 FA 10:34 1Co 01:26-28 1Co 02:8 Iac 02:9 |
2 Că dacă'n adunarea voastră va intra un om cu inel de aur şi'n haină strălucită, şi va intra şi un om sărac în haină murdară, |
3 dar voi vă uitaţi la cel ce poartă haina strălucită şi-i ziceţi: Aşază-te aici, în locul cel bun!, iar săracului îi ziceţi: Tu stai acolo, în picioare!, sau: Tu aşază-te jos, la picioarele mele!, |
4 oare'n gândul vostru n'aţi făcut voi deosebire între unul şi altul, şi nu v'aţi făcut voi judecători cu gânduri viclene? |
5 Ascultaţi, iubiţii mei fraţi: Oare nu Dumnezeu i-a ales pe cei ce sunt săraci în ochii lumii pentru ca să fie ei bogaţi în credinţă şi moştenitori ai împărăţiei pe care El a făgăduit-o celor ce-L iubesc? Sir 10:23 Mt 05:3 Lc 06:20 Lc 12:21 1Co 01:26-28 1Co 11:22 Ap 02:9 |
6 Iar voi, voi l-aţi necinstit pe cel sărac!... Oare nu bogaţii vă asupresc pe voi, şi nu ei vă târăsc în judecăţi? |
7 Nu ei sunt cei ce blasfemiază numele cel bun care-a fost chemat asupră-vă b? |
8 Dacă într'adevăr împliniţi legea împărătească, potrivit Scripturii: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi, bine faceţi; Lv 19:18 Sir 10:23 Mt 05:43 Mt 19:19 Mt 22:39 Mc 12:31 Mc 12:33 Lc 10:27 Rm 13:9 Ga 15:14 |
9 dar dacă cu părtinire cătaţi la faţa omului, faceţi păcat, şi legea vă osândeşte ca pe nişte călcători de lege. |
10 Fiindcă cel ce va păzi toată legea, dar o va călca într'un singur loc, faţă de toate s'a făcut vinovat c. |
11 Pentru că Cel ce a zis: Să nu săvârşeşti adulter!, a zis şi: Să nu ucizi! Şi dacă nu săvârşeşti adulter dar ucizi, te-ai făcut călcător de lege. Ies 20:13-14 Dt 05:17-18 Mt 05:21 Mt 05:27 Mt 19:18 Mc 10:19 Lc 18:20 Rm 13:9 |
12 Aşa să vorbiţi şi aşa să faceţi, ca unii care va să fiţi judecaţi prin legea libertăţii. |
13 Căci judecata e fără milă pentru cel ce n'a făcut milă; dar mila e biruitoare asupra judecăţii d! |
14 Ce folos, fraţii mei, dacă cineva zice că are credinţă, dar fapte nu are? Oare poate credinţa să-l mântuiască? |
15 Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiţi de hrana zilnică |
16 şi cineva dintre voi le-ar zice: Mergeţi în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă!, dar fără să le dea cele trebuincioase trupului, care-ar fi folosul? |
17 Aşa şi credinţa: dacă nu are fapte, doar în ea însăşi e e moartă. |
18 Dar va zice cineva: Tu ai credinţă, iar eu am fapte; arată-mi credinţa ta fără fapte, şi eu din faptele mele îţi voi arăta credinţa mea. |
19 Tu crezi că unul este Dumnezeu?: Bine faci; dar şi demonii cred şi se cutremură... |
20 Dar vrei tu să'nţelegi, omule uşuratic, că credinţa fără fapte este moartă f? |
21 Avraam, părintele nostru, oare nu din fapte a fost el îndreptăţit g când l-a pus pe jertfelnic pe fiul său Isaac? |
22 Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui şi că prin ele s'a desăvârşit credinţa |
23 şi s'a plinit Scriptura care zice: Şi I-a crezut Avraam lui Dumnezeu, şi aceasta i s'a socotit ca dreptate; şi el a fost numit prieten al lui Dumnezeu. |
24 Vedeţi că din fapte este îndreptăţit omul, şi nu numai din credinţă. |
25 În acelaşi fel şi Rahab desfrânata: oare nu din fapte s'a îndreptăţit ea când i-a primit pe cercetaşi şi i-a scos afară pe altă cale? |
26 Şi după cum trupul fără suflet este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă. |
[ NT ] Noul Testament
[ Iac ] Epistola Sobornicească a Sfântului Apostol Iacob
[ Cap. 3 ] | Limba. Înţelepciunea cea de sus. |
1 Nu mulţi dintre voi să deveniţi învăţători, fraţii mei, ştiind că noi, aceştia, vom fi supuşi unei judecăţi mai aspre. |
2 Fiindcă noi în multe greşim. Dacă e cineva care să nu greşească'n cuvânt, apoi acela e bărbat desăvârşit, în stare să-şi înfrâneze şi trupul întreg. |
3 Că dacă le punem cailor zăbala'n gură spre a ni-i supune, cârmuim şi trupul lor întreg. |
4 Uitaţi-vă şi la corăbii: cât sunt ele de mari şi mânate de vânturi puternice, purtate sunt de o cârmă foarte mică oriîncotro le îndreaptă vrerea cârmaciului. |
5 Aşa şi limba: mic mădular este, dar cu mari lucruri se făleşte! Iată: puţin foc, şi câtă pădure aprinde! |
6 Foc este şi limba; lume a fărădelegii, limba îşi are locul ei între mădularele noastre, cea care spurcă trupul întreg şi pune foc pe roata lumilor a, ea însăşi fiind aprinsă de gheenă b. |
7 Că orice soi de fiare şi de păsări, de târâtoare şi de vietăţi din mare e domolit şi a fost domolit de soiul omenesc, |
8 dar limba, nimeni dintre oameni n'o poate domoli: rău fără odihnă, plină cu venin aducător de moarte. |
9 Cu ea Îl binecuvântăm pe Domnul-şi-Tatăl, cu ea îi blestemăm pe oamenii care sunt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu. |
10 Din aceeaşi gură ies binecuvântarea şi blestemul. Fraţii mei, asta nu trebuie să fie-aşa! |
11 Oare izvorul, el din aceeaşi gură varsă apă şi dulce şi amară? |
12 Smochinul, fraţii mei, poate el oare să facă măsline?; sau viţa de vie, smochine? Tot aşa, izvorul sărat nu poate da apă dulce. |
13 Cine este'ntre voi înţelept şi priceput?: Din buna sa purtare să-şi arate faptele întru blândeţea înţelepciunii. |
14 Dar dacă'n inimile voastre aveţi invidie amară şi zavistie, nu vă lăudaţi şi nu minţiţi împotriva adevărului. |
15 Înţelepciunea aceasta nu-i coborâtă de sus, ci-i pământească, animalică c, demonică. |
16 Fiindcă unde este invidie şi zavistie, acolo-i neorânduială şi tot lucrul rău. |
17 Dar înţelepciunea cea de sus este mai întâi curată, apoi paşnică, îngăduitoare, ascultătoare, plină de milă şi de roade bune, nepărtinitoare, nefăţarnică. |
18 Şi roada dreptăţii întru pace li se seamănă celor ce fac pace. |