[ VT ] Vechiul Testament
[ Lv ] Leviticul
[ Cap. 17 ] | Locul jertfelor. Oprirea de a mânca sânge. |
1 Grăit-a Domnul către Moise, zicând: a |
2 „Vorbeşte lui Aaron şi fiilor săi şi tuturor fiilor lui Israel şi spune-le: – Iată cuvântul pe care l-a poruncit Domnul, zicând: |
3 Orice om dintre fiii lui Israel – sau dintre străinii ce s'au lipit de voi – care va înjunghia bou sau oaie sau capră în tabără, sau care va înjunghia afară din tabără, |
4 şi nu le va înfăţişa înaintea cortului mărturiei spre a le aduce ardere-de-tot sau jertfă de mulţumire plăcută Domnului, cu miros de bună mireasmă; sau care le va înjunghia afară din tabără şi nu le va aduce la uşa cortului mărturiei spre a face din ele jertfă Domnului înaintea locaşului Domnului, omul acela va fi socotit ca un vărsător de sânge: sânge a vărsat, pieri-va sufletul aceluia din poporul său. b |
5 Aceasta, pentru ca fiii lui Israel, în loc să-şi înjunghie jertfele în câmp, să I le aducă Domnului la uşa cortului mărturiei, la preot, şi să I le'njunghie Domnului ca jertfă de mulţumire. |
6 Şi va stropi preotul cu sânge jertfelnicul de jur-împrejur, înaintea Domnului, la uşa cortului mărturiei, iar grăsimea o va arde întru miros de bună mireasmă Domnului. |
7 Ei nu-şi vor mai înjunghia jertfele pentru [idolii cei] găunoşi c, după care umblă desfrânându-se d. Aceasta să vă fie vouă lege veşnică întru neamurile voastre. |
8 Mai spune-le: Dacă un om dintre fiii lui Israel sau dintre fiii străinilor care locuiesc între ei va face ardere-de-tot sau jertfă |
9 şi nu o va aduce la uşa cortului mărturiei spre a o jertfi Domnului, omul acela va fi stârpit din poporul său. |
10 Dacă un om dintre fiii lui Israel – sau dintre străinii care locuiesc între voi – va mânca orice fel de sânge, Îmi voi întoarce faţa Mea împotriva celui ce va mânca sânge şi-l voi stârpi din poporul său; |
11 căci viaţa oricărui trup este în sângele său, iar Eu vi l-am dat pentru jertfelnic, pentru ca el să fie ispăşire sufletelor voastre; căci sângele este cel ce se roagă pentru ispăşirea sufletului e. |
12 De aceea le-am spus fiilor lui Israel: – Nimeni din voi să nu mănânce sânge, şi nici străinul care locuieşte'ntre voi să nu mănânce sânge. |
13 Şi oricine dintre fiii lui Israel – sau dintre străinii care locuiesc la voi – va vâna fiară sau pasăre care se mănâncă, acela să-i verse sângele şi să-l acopere cu pământ. |
14 Căci viaţa oricărui trup este în sângele său, şi le-am spus fiilor lui Israel: Să nu mâncaţi sângele nici unui trup, pentru că sângele este viaţa oricărui trup: oricine-l mănâncă va fi stârpit. |
15 Tot omul – băştinaş ori străin – care va mânca mortăciune sau animal sfâşiat de fiară, acela îşi va spăla hainele, se va îmbăia în apă, şi necurat va fi până seara, după care va fi curat; |
16 dar de nu-şi va spăla hainele şi nu-şi va îmbăia trupul în apă, nelegiuire va purta asupră-şi“. |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Lv ] Leviticul
[ Cap. 18 ] | Oprirea însoţirilor nelegiuite. |
1 Şi a grăit Domnul către Moise, zicând: |
2 „Vorbeşte-le fiilor lui Israel şi spune-le: Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru a. |
3 După datinile pământului Egiptului, în care-aţi rătăcit, să nu faceţi; după datinile pământului Canaanului, în care-am să vă duc, să nu faceţi; nici după rânduielile lor să nu umblaţi. |
4 Ci rânduielile Mele le veţi plini şi poruncile Mele le veţi păzi şi'ntru ele veţi umbla: Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru! |
5 Păziţi toate poruncile Mele şi toate rânduielile Mele; pe ele să le ţineţi, căci omul care le plineşte viu va fi'ntru ele: Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru! Dt 04:1 Ne 09:29 Iz 20:11 Lc 10:28 Rm 07:10 Rm 10:5 Ga 03:12 |
6 Nimeni să nu se apropie de vreo rudă de sânge cu gândul de a-i descoperi goliciunea. Eu sunt Domnul! |
7 Goliciunea tatălui tău şi goliciunea mamei tale să n'o descoperi; ea este mama ta: goliciunea să nu i-o descoperi! |
8 Goliciunea femeii tatălui tău să n'o descoperi: e goliciunea tatălui tău! |
9 Goliciunea surorii tale, a fiicei tatălui tău sau a fiicei mamei tale – fie că s'a născut în casă, fie în afara ei – să n'o descoperi. |
10 Goliciunea fiicei fiului tău sau a fiicei fiicei tale să n'o descoperi: goliciunea lor e propria ta goliciune. |
11 Goliciunea fiicei femeii tatălui tău să n'o descoperi: soră-ţi este după tată, să nu-i descoperi goliciunea. |
12 Goliciunea surorii tatălui tău să n'o descoperi: e ruda tatălui tău. |
13 Goliciunea surorii mamei tale să n'o descoperi: e ruda mamei tale. |
14 Goliciunea fratelui tatălui tău să n'o descoperi şi la femeia lui să nu intri, pentru că rudă-ţi este. |
15 Goliciunea nurorii tale să n'o descoperi: este femeia fiului tău, să nu-i descoperi goliciunea. |
16 Goliciunea femeii fratelui tău să n'o descoperi: e goliciunea fratelui tău. |
17 Goliciunea unei femei şi pe a fiicei sale să nu le descoperi; pe fiica fiului ei şi pe fiica fiicei sale să nu le iei spre a le descoperi goliciunea, că sunt rudele tale; aceasta-i nelegiuire. |
18 Să nu iei ţiitoare pe sora femeii tale spre a-i descoperi goliciunea'n timp ce aceasta-i încă vie. |
19 Să nu te apropii de femeie spre a-i descoperi goliciunea în vremea regulii ei. |
20 Şi cu femeia aproapelui tău să nu te culci trupeşte, ca să te spurci cu ea. |
21 Pe nici unul din copiii tăi să nu-l dai spre slujire lui Moloh b, ca să nu pângăreşti numele Meu cel sfânt. Eu sunt Domnul! Lv 20:2 Dt 12:31 4Rg 16:3 4Rg 23:10 2Par 33:6 Ps 105:37 Ir 07:31 Ir 32:35 Iz 16:20 |
22 Să nu te culci cu bărbat ca şi cum te-ai culca cu o femeie; aceasta-i urâciune. |
23 Nici cu dobitoc să nu te culci, ca să nu devii spurcat; nici femeia să nu stea la dobitoc ca să se'mpreuneze cu el; aceasta-i urâciune. |
24 Să nu vă întinaţi cu nimic din acestea, căci cu toate acestea s'au întinat păgânii pe care Eu îi izgonesc de dinaintea feţei voastre. |
25 Că s'a spurcat pământul c, Eu le-am pedepsit nelegiuirile, iar pământul i-a urât d pe cei ce-l locuiesc. |
26 Dar voi să păziţi toate legile Mele şi toate poruncile Mele, şi nimic să nu faceţi din toate ticăloşiile acestea, nici băştinaşul, nici străinul care trăieşte între voi. |
27 Că toate urâciunile acestea le-au făcut oamenii pământului care-au fost înainte de voi: şi s'a spurcat pământul. |
28 Aceasta, pentru ca nu cumva şi pe voi să vă urască pământul atunci când îl veţi întina, aşa cum a urât neamurile de dinainte de voi. |
29 Fiindcă tot cel ce va săvârşi ceva din toate spurcăciunile acestea, acel suflet care le va face stârpit va fi din poporul său. |
30 Aşadar, păziţi poruncile Mele şi nimic să nu faceţi din obiceiurile cele spurcate, aşa cum au făcut cei de dinaintea voastră, nici să vă întinaţi întru ele: Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru!“ |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Lv ] Leviticul
[ Cap. 19 ] | Porunci pentru viaţa de fiecare zi. |
1 Grăit-a Domnul către Moise, zicând: |
2 „Vorbeşte la toată obştea fiilor lui Israel şi spune-le: |
3 Fiecare să se teamă de tatăl său şi de mama sa, iar zilele Mele de odihnă să le păziţi: Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru! |
4 Nu vă'nturnaţi către idoli, iar dumnezei turnaţi să nu vă faceţi: Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru! |
5 De veţi aduce Domnului jertfă de mulţumire, să o aduceţi de bunăvoie; |
6 s'o mâncaţi în ziua jertfirii, precum şi a doua zi, iar ce va rămâne pentru a treia zi să ardeţi cu foc; |
7 dar de va mânca cineva a treia zi: spurcată este, şi primită nu va fi; |
8 cel ce va mânca, păcat va purta asupră-şi, că a spurcat lucrul cel sfânt al Domnului: sufletul acela stârpit va fi din poporul său. |
9 Când vă veţi secera holdele'n ţara voastră, marginea holdei să n'o seceraţi pân' la capăt, iar ceea ce cade din secera ta să nu aduni; |
10 nici via ta să n'o culegi a doua oară, şi nici broboanele viei tale să nu le aduni; lasă-le pe acestea săracului şi străinului: Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău. |
11 Să nu furaţi, să nu minţiţi, şi nimeni să nu-şi înşele aproapele. |
12 Să nu vă juraţi strâmb pe numele Meu şi să nu pângăriţi numele cel sfânt al Dumnezeului vostru: Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru. |
13 Să nu nedreptăţeşti pe aproapele şi să nu-l jefuieşti; plata simbriaşului tău să nu doarmă la tine pân'a doua zi. Dt 24:14-15 Pr 24:23 Ir 22:13 Iz 18:7 Tob 04:14 Tob 04:16 Sir 07:20 Sir 10:6 Sir 34:22 Mt 20:8 Iac 05:4 |
14 Pe surd să nu-l grăieşti de rău, în calea orbului să nu puipiatră de poticnire; teme-te de Domnul, Dumnezeul tău: Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău. |
15 La judecată să nu fiţi nedrepţi; nu căta la faţa săracului, iar faţa celui puternic n'o lăuda, ci'ntru dreptate să-l judeci pe aproapele tău. Ies 23:3 Dt 01:17 Dt 16:19 Pr 18:5 Pr 24:23 Pr 31:9 Mal 02:9 Sir 42:1 In 07:24 FA 23:3 Iac 02:1 Iac 02:9 |
16 Să nu umbli cu vicleşug în neamul tău, nici să te ridici asupra sângelui aproapelui tău: Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru! |
17 Să nu-l urăşti pe fratele tău în inima ta; îl vei mustra însă pe aproapele tău, ca nu cumva din pricina lui să porţi asupră-ţi păcat. |
18 Să nu te răzbuni cu mâna ta şi să nu porţi pică pe fiii poporului tău, ci să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi: Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru! Sir 28:7 Mt 05:39-40 Mt 05:43 Mt 19:19 Mt 22:39 Mc 12:31 Mc 12:33 Lc 10:27 In 13:34 Rm 12:19 Rm 13:9 Ga 05:14 Iac 02:8 |
19 Voi să păziţi legea Mea! În cireada ta să nu'mpreunezi [vite de] două soiuri; ogorul tău să nu-l semeni deodată cu două soiuri de seminţe; cu haină ţesută din două soiuri de fire să nu te îmbraci a. |
20 De se va culca cineva trupeşte cu o femeie care e roabă, dar care e logodită cu un alt bărbat şi încă nerăscumpărată sau căreia încă nu i s'a dat libertatea, cercetare se va face asupră-le; dar nu vor fi daţi morţii, pentru că ea nu era liberă; |
21 dar el Îi va aduce Domnului, la uşa cortului mărturiei, jertfă de vinovăţie: un berbec va aduce, ca jertfă pentru vina sa; |
22 preotul se va ruga pentru el, pentru păcatul său, aducând berbecul înaintea Domnului, iar păcatul pe care l-a făcut îi va fi iertat. |
23 Când veţi intra în ţara pe care v'o dă vouă Domnul, Dumnezeul vostru, şi când veţi fi sădit tot felul de pomi pentru hrană, necurăţia lor s'o curăţiţi împrejur b: necurată va fi roada lor pentru voi timp de trei ani; să n'o mâncaţi; |
24 în anul al patrulea toată roada lor va fi sfântă, prinos de laudă Domnului; |
25 iar în anul al cincilea veţi mânca din roada lor, şi astfel rodirea lor o veţi îmbelşuga: Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru! |
26 Să nu mâncaţi pe munţi c, nici să descântaţi, nici în zborul păsărilor să ghiciţi d. |
27 Să nu vă'ncreţiţi părul capului, nici să vă stricaţi faţa bărbii. |
28 În trupul vostru să nu faceţi tăieturi pentru sufletele morţilor, nici să scrieţi pe voi cu împunsături de ac; Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru! |
29 Să nu-ţi pângăreşti fiica, făcând din ea o desfrânată, ca nu cumva pământul să cadă'n desfrânare şi ca nu cumva pământul să se umple de fărădelege. |
30 Zilele Mele de odihnă le veţi păzi, de locaşul Meu cel sfânt vă veţi teme: Eu sunt Domnul! |
31 Să nu alergaţi la cei ce cheamă morţii e, pe la vrăjitori să nu umblaţi, fiindcă ei vă întinează; Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru! |
32 Înaintea celui cărunt să te scoli, să cinsteşti faţa bătrânului şi să te temi de Domnul, Dumnezeul tău: Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru! |
33 De se va aşeza vreun străin în ţara voastră, să nu-l strâmtoraţi. |
34 Străinul care s'a aşezat la voi să vă fie ca un băştinaş de-al vostru; să-l iubeşti ca pe tine însuţi, că şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului: Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru! |
35 Să nu faceţi nedreptate, fie la judecată, fie la măsurat, fie la cântărit, fie la turnat. |
36 Cântarul vostru să fie drept, greutăţile drepte, efa dreaptă şi hinul drept: Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, Cel ce v'am scos din ţara Egiptului. |
37 Să păziţi legea Mea întreagă, toate rânduielile Mele, şi să le pliniţi: Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru!“ |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Lv ] Leviticul
[ Cap. 20 ] | Păcate şi pedepse. |
1 Grăit-a Domnul către Moise, zicând: |
2 „Spune-le fiilor lui Israel: – Dacă cineva dintre fiii lui Israel şi dintre străinii care trăiesc printre Israeliţi va da pe careva din copiii săi lui Moloh a, acela să fie dat morţii: neamul băştinaşilor să-l ucidă cu pietre. |
3 Iar Eu Îmi voi întoarce faţa împotriva omului aceluia şi-l voi stârpi din poporul său, pentru că a dat pe vreunul din copiii săi lui Moloh, aşa încât locul Meu cel sfânt să-l întineze şi numele Meu cel sfânt să-l necinstească. |
4 Iar dacă oamenii pământului îşi vor închide ochii asupra acelui om care va fi dat pe cineva din copiii săi lui Moloh, |
5 Eu faţa Mi-o voi întări atât împotriva acelui om cât şi'mpotriva neamului său şi-i voi stârpi din poporul său pe el şi pe toţi cei ce într'un gând cu el se unesc să se desfrâneze cu idolii lui Moloh. |
6 Dacă vreun suflet va alerga la cei ce cheamă morţii sau la vrăjitori ca să se desfrâneze după ei, Eu îmi voi întări faţa împotriva sufletului aceluia şi-l voi stârpi din poporul său. |
7 Sfinţi veţi fi voi, fiindcă sfânt sunt Eu, Domnul, Dumnezeul vostru. |
8 Păziţi rânduielile Mele şi pliniţi-le: Eu sunt Domnul, Cel ce vă sfinţeşte! |
9 Cel ce va blestema b pe tatăl său sau pe mama sa să fie dat morţii; de vreme ce a blestemat pe tatăl său sau pe mama sa, vinovat este. |
10 Omul care va săvârşi adulter cu femeie măritată, adică cel ce săvârşeşte adulter cu femeia aproapelui său, acela să fie dat morţii, el, adulterul, dar şi ea, adultera. |
11 Cel ce se va culca cu femeia tatălui său, acela goliciunea tatălui său a descoperit-o; amândoi să fie omorâţi, căci [amândoi] sunt vinovaţi. |
12 De se va culca cineva cu nora sa, amândoi să fie omorâţi: s'au purtat ca nişte păgâni, aşa că sunt vinovaţi. |
13 De se va culca cineva cu bărbat ca şi cum s'ar culca cu o femeie, amândoi au săvârşit urâciune: vor fi omorâţi, că vinovaţi sunt. |
14 Dacă cineva îşi va lua femeie, dar şi pe mama ei de femeie, aceasta-i nelegiuire; cu foc să fie arşi, atât el cât şi ele, pentru ca'ntre voi să nu fie fărădelegi. |
15 Cel ce se va împreuna cu dobitoc, acela să fie omorât; veţi ucide şi dobitocul. |
16 Dacă femeia se va duce la vreun dobitoc ca să se'mpreuneze cu el, să ucideţi atât femeia cât şi dobitocul; cu moarte să fie omorâţi, că vinovaţi sunt. |
17 Dacă cineva-şi va lua [de femeie] pe sora sa, fie după tată, fie după mamă, şi-i va vedea goliciunea aşa cum şi ea va vedea goliciunea lui, aceasta-i [faptă de] ocară; stârpiţi să fie sub ochii fiilor poporului lor. El a descoperit goliciunea surorii sale, păcatul e asupră-le. |
18 Bărbatul care se va culca cu femeie în timpul curgerii ei şi-i va descoperi goliciunea, acela i-a descoperit izvorul, iar ea şi-a descoperit curgerea sângelui: amândoi să fie stârpiţi din neamul lor. |
19 Goliciunea surorii mamei tale şi a surorii tatălui tău să n'o descoperi, căci aceasta'nseamnă a descoperi trupul cuiva înrudit; păcat vor avea amândoi. |
20 Cel ce se va culca cu rudenia sa descoperă goliciunea rudeniei sale: fără copii să moară amândoi! |
21 De va lua cineva pe femeia fratelui său, urâciune este, că a descoperit goliciunea fratelui său: fără copii să moară! |
22 Păziţi toate rânduielile Mele şi toate hotărârile Mele pliniţi-le, ca să nu vă urască pământul în care vă duc să-l locuiţi. |
23 Să nu umblaţi după legile neamurilor pe care Eu le alung din faţa voastră, că ele pe toate acestea le-au făcut, iar Eu de ele M'am scârbit. |
24 Eu sunt Cel ce v'a spus: Voi veţi moşteni pământul lor şi Eu vă voi da să-l moşteniţi, pământul în care curge lapte şi miere. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, Cel ce v'am osebit din toate neamurile; |
25 voi veţi osebi c între animalele curate şi necurate, între păsările curate şi necurate; să nu vă spurcaţi sufletele cu dobitoacele sau cu păsările sau cu toate cele ce se târăsc pe pământ, pe care Eu vi le-am deosebit ca necurate. |
26 Să-Mi fiţi sfinţi, că sfânt sunt Eu, Domnul, Dumnezeul vostru, Cel ce v'am osebit pe voi dintre toate neamurile, ca să fiţi ai Mei. |
27 Bărbatul sau femeia care va chema morţi sau care va face vrăji, cu moarte să moară: cu pietre să-i ucideţi, că vinovaţi sunt!“ |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Lv ] Leviticul
[ Cap. 21 ] | Sfinţenia preoţilor. |
1 Zis-a Domnul către Moise: „– Grăieşte tu preoţilor, fiii lui Aaron, şi spune-le: Nimeni din voi să nu se spurce prin atingere de mort dintre ai săi, |
2 în afară de ruda cea mai apropiată: tată, mamă, fii, fiice, frate, |
3 sau de sora sa fecioară (care-i este aproape pentru că nu a cunoscut bărbat); de aceştia se poate atinge. |
4 De nimeni altul din poporul său să nu se atingă, ca să nu se spurce. |
5 La mort să nu vă radeţi capul, să nu vă tundeţi colţurile bărbii şi nici să vă faceţi tăieturi pe trup. |
6 Sfinţi vor fi ei pentru Dumnezeul lor: să nu pângărească numele Dumnezeului lor, pentru că ei sunt cei ce aduc jertfe Domnului, daruri Dumnezeului lor, şi sfinţi vor fi. |
7 Să nu-şi ia de soţie femeie desfrânată sau pângărită, nici femeie lepădată de bărbatul ei, căci sfânt este el [preotul] pentru Domnul, Dumnezeul său. |
8 Cinsteşte-l ca pe un sfânt, căci el este cel ce-I aduce daruri Domnului, Dumnezeului tău; sfânt să vă fie, că sfânt sunt Eu, Domnul, Cel ce-i sfinţesc pe ei. |
9 Dacă fiica unui preot se va pângări prin desfrânare, ea pângăreşte numele tatălui său: cu foc să fie arsă! |
10 Preotul care-i mai mare între fraţii săi, pe capul căruia s'a turnat mirul de ungere şi care-a fost sfinţit să poarte veşminte, capul nu şi-l va descoperi şi veşmintele nu şi le va sfâşia |
11 şi nici la mort nu va intra: nici chiar de tatăl său sau de mama sa nu se va atinge. |
12 Din locaşul cel sfânt nu va ieşi, şi nici va pângări locaşul Dumnezeului său, căci sfântul mir de ungere al Dumnezeului său este asupră-i: Eu sunt Domnul! |
13 Acesta îşi va lua de femeie o fecioară din spiţa sa. |
14 Dar văduvă sau lepădată sau pângărită sau desfrânată să nu ia; numai fecioară din spiţa sa să-şi ia de femeie; |
15 să nu-şi pângărească seminţia întru poporul său, căci Eu sunt Domnul, Cel care-l sfinţesc!“ |
16 Şi a grăit Domnul către Moise, zicând: |
17 „Spune-i lui Aaron: Nimeni dintre urmaşii tăi ce vor fi din neam în neam şi care va avea'ntru sine un cusur a să nu se apropie să-I aducă daruri Dumnezeului său. |
18 Tot omul cu meteahnă să nu se apropie, fie el orb sau şchiop sau ciung sau cu urechile tăiate |
19 sau cu mâna ruptă sau cu piciorul rupt |
20 sau ghebos sau cu albeaţă la ochi sau cu ochi fără gene sau cu pecingine sau cu una din părţile bărbăteşti vătămată. |
21 Nimeni din seminţia preotului Aaron, care va avea vreo meteahnă, să nu se apropie spre a aduce jertfă Domnului; are meteahnă?: să nu se apropie spre a-I aduce daruri Dumnezeului său! |
22 El poate mânca din darurile lui Dumnezeu, din cele preasfinte şi din cele sfinte b, |
23 dar aproape de perdea c să nu vină şi de jertfelnic să nu se apropie: el are meteahnă, pricină pentru care el nu va întina locaşul cel sfânt al Dumnezeului său: Eu sunt Domnul, Cel ce-i sfinţesc pe ei!“ |
24 Pe acestea deci le-a grăit Moise către Aaron şi către fiii săi şi către toţi fiii lui Israel. |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Lv ] Leviticul
[ Cap. 22 ] | Cum anume se vor înfrupta preoţii şi mirenii din cele sfinte; însuşirile jertfelor. |
1 Şi a grăit Domnul către Moise, zicând: |
2 „Spune lui Aaron şi fiilor săi: Să se ferească de lucrurile cele sfinte pe care Mi le jertfesc fiii lui Israel şi să nu pângărească numele Meu cel sfânt: Eu sunt Domnul! |
3 Spune-le: În neamurile voastre, tot omul din seminţia voastră care va avea pe sine vreo necurăţie când se va apropia de cele sfinte pe care fiii lui Israel le afierosesc Domnului, sufletul aceluia va fi stârpit de dinaintea Mea: Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru! |
4 Omul din seminţia preotului Aaron, care este lepros sau are scurgere, să nu mănânce din cele sfinte până ce se va curăţi. De asemenea, cel ce se va întina prin atingere de mort, sau cel ce are scurgere seminală, |
5 sau cel ce se va atinge de vreo vietate necurată care să-l întineze, sau de vreun om care l-ar întina prin orice fel de necurăţie a lui, |
6 cel ce s'a atins de acestea, necurat va fi până seara: să nu mănânce din cele sfinte înainte de a-şi fi îmbăiat trupul în apă; |
7 dar după ce va apune soarele, curat va fi: va putea să mănânce din cele sfinte, că a lui este pâinea. |
8 Mortăciune şi animal sfâşiat de fiară să nu mănânce, ca să nu se spurce prin ele; Eu sunt Domnul! |
9 Ei să păzească poruncile Mele, ca nu cumva din pricina lor să aibă asupră-le păcat şi din pricina lor să moară când le vor pângări; Eu sunt Domnul, Dumnezeu, Cel ce-i sfinţesc pe ei. |
10 Nici un străin a să nu mănânce din cele sfinte: nici oaspetele preotului şi nici simbriaşul nu vor mânca din cele sfinte. |
11 Dar dacă preotul îşi va cumpăra un rob pe banii lui, acela să mănânce din pâinea lui; de asemenea, cei născuţi în casa lui să mănânce din pâinea lui. |
12 Dacă fiica preotului se va mărita cu bărbat de neam străin, nici ea nu va mânca din pârga celor sfinte. |
13 Când însă fiica preotului va rămâne văduvă sau va fi alungată fără să fi fost însărcinată şi se va întoarce în casa tatălui ei, atunci ea va putea, ca şi'n tinereţe, să mănânce din pâinea tatălui său; dar dintre străini nimeni să nu mănânce. |
14 Omul care din neştiinţă va mânca din cele sfinte, va adăuga a cincea parte din [preţul] celor sfinte şi-i va întoarce preotului jertfa, |
15 ca să nu spurce ei cele sfinte ale fiilor lui Israel, pe care aceştia le afierosesc Domnului, |
16 şi să nu-şi atragă asupră-le fărădelegea, chiar din greşeală, de a fi mâncat din lucrurile lor cele sfinte, căci Eu sunt Domnul, Cel ce le sfinţesc!“ |
17 Grăit-a Domnul către Moise, zicând: |
18 „Vorbeşte lui Aaron, fiilor lui şi la toată adunarea lui Israel şi spune-le: Dacă cineva dintre fiii lui Israel – sau dintre străinii ce locuiesc printre ei în Israel – îşi va aduce prinoasele ca plinire a unei făgăduinţe sau ca prinos de bunăvoie adus Domnului spre ardere-de-tot, |
19 primite vor fi numai [darurile] fără meteahnă, parte bărbătească din vitele mari, sau din oi, sau din capre. |
20 Pe nici una din câte au meteahnă în sine să n'o aduceţi Domnului, că nu vă va fi primită. |
21 Dacă cineva, plinind o făgăduinţă sau jertfind la alegere ori la sărbătorile voastre, Îi va aduce Domnului jertfă de mulţumire din boi sau din oi, aceea va fi fără meteahnă ca să fie primită; nici o meteahnă nu va avea. |
22 Animal orb sau vătămat sau cu limba tăiată sau cu negi sau râios sau cu pecingine să nu aduceţi Domnului, şi din acestea să nu daţi spre a fi primite la jertfelnicul Domnului. |
23 Bou sau oaie cu urechile tăiate sau cu coada tăiată poţi înjunghia pentru tine, dar la rugăciune nu-ţi vor fi primite. |
24 Animal cu părţile bărbăteşti strivite, sfărâmate, tăiate sau smulse să nu aduceţi Domnului; aşa ceva'n ţara voastră să nu faceţi. |
25 Nici din mâinile celor de alt neam să nu aduceţi vreun astfel de animal ca dar Dumnezeului vostru: vătămat şi cu meteahnă, el nu va fi primit“. |
26 Şi a grăit Domnul către Moise, zicând: |
27 „Când se va naşte viţel sau miel sau ied, şapte zile va sta cu mama lui: iar începând cu ziua a opta, el va putea fi adus jertfă Domnului. |
28 Vacă sau oaie să nu înjunghiaţi în aceeaşi zi cu puiul ei. |
29 Când Îi aduceţi Domnului jertfă de bucurie, s'o aduceţi în aşa fel, încât ea să vă fie primită. |
30 S'o mâncaţi în aceeaşi zi; din carnea ei să nu lăsaţi până'n dimineaţa următoare; Eu sunt Domnul! |
31 Să păziţi poruncile Mele şi să le pliniţi: Eu sunt Domnul! |
32 Să nu spurcaţi numele Meu cel sfânt, ci sfinţit să fiu Eu în mijlocul fiilor lui Israel; Eu sunt Domnul, Cel ce vă sfinţesc pe voi, |
33 Cel ce v'am scos din ţara Egiptului ca să fiu Dumnezeul vostru: Eu sunt Domnul!“ |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Lv ] Leviticul
[ Cap. 23 ] | Despre sărbători. |
1 Grăit-a Domnul către Moise, zicând: |
2 „Vorbeşte fiilor lui Israel şi spune-le: – Sărbătorile Domnului în care veţi chema adunările sfinte sunt sărbătorile Mele. |
3 Şase zile să lucraţi, iar ziua a şaptea este ziua odihnei, odihnă sfântă, pentru Domnul; nici o muncă să nu faceţi: Domnului Îi este odihnă în toate locuinţele voastre. |
4 Iată sărbătorile Domnului, numite sfinte, pe care le veţi vesti la vremea lor: |
5 În luna întâi a, în ziua a paisprezecea a lunii, în amurg b, sunt Paştile Domnului, |
6 iar în ziua a cincisprezecea a aceleiaşi luni este sărbătoarea Azimelor Domnului: timp de şapte zile veţi mânca azime. |
7 Ziua cea dintâi va fi pentru voi adunare sfântă: nici o muncă nu veţi face. |
8 Timp de şapte zile să-I aduceţi Domnului arderi-de-tot; ziua a şaptea să vă fie adunare sfântă; nici o muncă lucrătoare c nu veţi face!“ |
9 Şi a grăit Domnul către Moise, zicând: |
10 „Vorbeşte fiilor lui Israel şi spune-le: – Când veţi intra în ţara pe care Eu v'o dau şi-i veţi face secerişul, veţi aduce la preot un snop, pârga secerişului vostru, |
11 iar el va aduce snopul înaintea Domnului, pentru a fi primit în numele vostru; preotul îl va aduce în dimineaţa de după ziua odihnei. |
12 În aceeaşi zi în care aduceţi snopul Îi veţi aduce Domnului ca ardere-de-tot un miel de un an, fără meteahnă, |
13 precum şi prinosul Său de pâine: două zecimi de făină curată, frământată cu untdelemn – jertfă Domnului, mireasmă bineplăcută Domnului –; şi turnare d: un sfert de hin de vin. |
14 Până'n ziua aceasta, când Îi veţi aduce Dumnezeului vostru darurile, pâine nouă să nu mâncaţi, şi nici grăunţe frecate din spic. Aceasta-i lege veşnică'ntru neamurile voastre, oriunde va fi să locuiţi. |
15 Începând cu cea de a doua zi de după Sâmbătă, cu ziua'n care veţi aduce snopul punerii-înainte, să număraţi şapte săptămâni întregi; |
16 cincizeci de zile veţi număra până'n prima zi de după cea de a şaptea Sâmbătă, şi atunci să-I aduceţi Domnului un nou prinos de pâine. |
17 Pâini să aduceţi din locuinţele voastre, spre punere'nainte: două pâini din câte două zecimi [de efă] de făină curată; coapte cu aluat, ele Îi vor fi Domnului pârgă. |
18 Odată cu pâinile veţi mai aduce şapte miei de câte un an, fără meteahnă, un junc din cireadă şi doi berbeci fără meteahnă; aceştia Îi vor fi Domnului ardere-de-tot, cu prinoasele lor şi cu turnările lor, jertfă cu mireasmă bineplăcută Domnului. |
19 Din turma de capre veţi jertfi un ţap ca jertfă pentru păcat, dar şi doi miei de câte un an ca jertfă de mulţumire, împreună cu pâinile din pârgă. |
20 Pe acestea le va aduce preotul înaintea Domnului, împreună cu pâinile cele din pârgă, cu cei doi miei: sfinte Îi vor fi ele Domnului, şi vor fi ale preotului care le pune-înainte. |
21 În chiar ziua aceea veţi chema adunarea; sfântă să vă fie; nici o muncă lucrătoare nu veţi face. Aceasta-i lege veşnică'ntru neamurile voastre, oriunde va fi să locuiţi. |
22 Iar când veţi secera holdele pământului vostru, marginea holdei tale să n'o seceri pân'la capăt, iar ceea ce cade din secera ta să nu aduni: lasă-le săracului şi străinului!; Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru!“ |
23 Şi a grăit Domnul către Moise, zicând: |
24 „Spune-le fiilor lui Israel: – În luna a şaptea e, ziua cea dintâi a lunii să vă fie zi de odihnă, sărbătoare a Trâmbiţelor şi adunare sfântă; |
25 nici o muncă lucrătoare nu veţi face, ci ardere-de-tot Îi veţi aduce Domnului!“ |
26 Apoi a grăit Domnul către Moise, zicând: |
27 „Cea de a zecea zi a lunii a şaptea este zi de ispăşire; adunare sfântă să vă fie; să vă smeriţi sufletele şi să-I aduceţi Domnului ardere-de-tot; |
28 nici o muncă să nu faceţi în ziua aceasta, fiindcă ea este zi de ispăşire: pentru ispăşirea voastră vă veţi ruga înaintea Domnului, Dumnezeului vostru. |
29 Tot sufletul care nu se va smeri în ziua aceasta va pieri din mijlocul poporului său; |
30 şi tot sufletul care'n aceeaşi zi va lucra, pe acela Eu îl voi stârpi din mijlocul poporului său. |
31 Nici o muncă să nu faceţi!: aceasta-i lege veşnică'ntru neamurile voastre, oriunde va fi să locuiţi. |
32 Zi a zilelor de odihnă va fi pentru voi: să vă smeriţi sufletele; începând cu seara celei de a noua zi a lunii, din seara aceea până'n seara zilei următoare vă veţi serba odihna“. |
33 Grăit-a Domnul către Moise, zicând: |
34 „Spune-le fiilor lui Israel: – Ziua a cincisprezecea a celei de a şaptea luni este sărbătoarea Corturilor, şapte zile [închinate] Domnului. |
35 În prima zi, adunare sfântă: nu veţi face nici o muncă lucrătoare. |
36 Timp de şapte zile Îi veţi aduce Domnului arderi-de-tot, iar cea de a opta să vă fie adunare sfântă: să-I aduceţi Domnului arderi-de-tot; este ziua ieşirii [din sărbătoareî: nici o muncă lucrătoare să nu faceţi! |
37 Acestea sunt sărbătorile Domnului, când veţi chema sfintele adunări spre a-I aduce Domnului jertfe, arderi-de-tot cu prinoasele lor şi cu turnările lor în fiecare zi, |
38 acestea, pe lângă zilele de odihnă ale Domnului, pe lângă darurile voastre, pe lângă plinirea făgăduinţelor voastre şi pe lângă tot ceea ce de bunăvoie-I aduceţi Domnului. |
39 Pe de altă parte, în ziua a cincisprezecea a aceleiaşi luni, a şaptea după ce vă strângeţi roadele pământului, timp de şapte zile să ţineţi sărbătoare Domnului: în ziua întâia, odihnă; în ziua a opta, odihnă. |
40 În ziua întâi veţi lua roade de pomi frumoşi, stâlpări de finic, ramuri de copaci tufoşi şi de sălcii de râu şi timp de şapte zile vă veţi veseli înaintea Domnului, Dumnezeul vostru. |
41 Şapte zile pe an veţi prăznui această sărbătoare: aceasta-i lege veşnică'ntru neamurile voastre; în luna a şaptea o veţi serba. |
42 Timp de şapte zile veţi locui în corturi; tot băştinaşul în Israel va locui în corturi, |
43 pentru ca urmaşii voştri să ştie că'n corturi i-am aşezat Eu pe fiii lui Israel când i-am scos din ţara Egiptului; Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru!“ |
44 Astfel le-a grăit Moise fiilor lui Israel despre sărbătorile Domnului. |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Lv ] Leviticul
[ Cap. 24 ] | Sfeşnicul şi pâinile punerii-înainte. A numi numele Domnului. Legea talionului. |
1 Şi a grăit Domnul către Moise, zicând: |
2 „Porunceşte-le fiilor lui Israel să-ţi aducă untdelemn de măsline, curat şi limpede, pentru candele, ca să ardă sfeşnicul necontenit. |
3 În faţa perdelei din cortul mărturiei, acolo îl vor aprinde Aaron şi fiii săi înaintea Domnului, ca să ardă'ncontinuu, de seara până dimineaţa. Aceasta-i lege veşnică'ntru neamurile voastre. |
4 În sfeşnicul cel curat, acolo veţi arde candele înaintea Domnului, până dimineaţa. |
5 Şi veţi lua făină curată şi veţi face din ea douăsprezece pâini; fiecare pâine va fi [făcută] din două zecimi [de efă]. |
6 Şi le veţi pune pe două rânduri, câte şase pâini în rând, pe masa cea curată de dinaintea Domnului; |
7 pe fiecare rând veţi pune tămâie curată şi sare, pentru ca'mpreună cu pâinile să fie spre pomenire înaintea Domnului. |
8 În ziua odihnei le veţi pune de-a pururi înaintea Domnului din partea fiilor lui Israel; aceasta-i lege veşnică. |
9 Ele vor fi ale lui Aaron şi ale fiilor săi, iar ei le vor mânca la loc sfânt, că preasfinte le sunt ele din ceea ce I se jertfeşte Domnului prin veşnic legământ“. |
10 Iar fiul unei israelite, care însă'ntre Israeliţi era fiul unui egiptean, a ieşit în mijlocul fiilor lui Israel, şi fiul israelitei s'a luat la ceartă'n tabără cu un israelit. |
11 Fiul israelitei a numit Numele pe nume a şi L-a blestemat; şi a fost adus la Moise (iar numele mamei lui era Şelomit, fata lui Dibri, din neamul lui Dan). |
12 Şi l-au pus sub pază, ca să-l judece după cum va porunci Domnul. |
13 Atunci a grăit Domnul către Moise zicând: |
14 „Scoate-l afară din tabără pe cel ce a rostit blestemul. Toţi cei ce au auzit să-şi pună mâinile pe capul lui, şi obştea'ntreagă să-l ucidă cu pietre. |
15 Apoi grăieşte către fiii lui Israel şi spune-le: – Omul care-l va blestema pe Dumnezeu îşi va agonisi păcat. |
16 Cel ce pe nume va numi numele Domnului, acela cu moarte să moară: obştea'ntreagă să-l ucidă cu pietre. Fie că-i venetic, fie că-i băştinaş, dacă pe nume va numi numele Domnului, acela să fie ucis. |
17 De va lovi cineva un om şi acesta va muri, să fie omorât. |
18 De va lovi cineva de moarte un dobitoc, acela să plătească viaţă pentru viaţă. |
19 Dacă va vătăma cineva pe aproapele său: ce a făcut el, să i se facă şi lui, |
20 frântură pentru frântură, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte; aşa cum l-a vătămat el pe altul, întocmai să i se facă şi lui. |
21 Cel ce va lovi de moarte un om, cu moarte va fi ucis. |
22 O singură dreptate să aveţi, atât pentru cel străin cât şi pentru băştinaş; Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru!“ |
23 Moise le-a grăit apoi fiilor lui Israel: iar ei l-au scos afară din tabără pe cel ce blestemase şi l-au ucis cu pietre. Aşadar, fiii lui Israel au făcut aşa cum Domnul îi poruncise lui Moise. |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Lv ] Leviticul
[ Cap. 25 ] | Anul jubileu. |
1 Grăit-a Domnul către Moise în muntele Sinai, zicând: |
2 „Vorbeşte tu către fiii lui Israel şi spune-le: – După ce veţi intra în ţara pe care Eu v'o dau, pământul pe care Eu vi-l dau se va odihni întru odihna Domnului. |
3 Şase ani să-ţi semeni ogorul, şase ani să-ţi lucrezi via şi să le aduni roadele, |
4 dar cel de al şaptelea an să fie an de odihnă a pământului, odihna Domnului: ogorul să nu ţi-l semeni şi via să nu ţi-o tai. |
5 Ceea ce'n ogorul tău va creşte de la sine să nu seceri, şi strugurii de pe viţele tale netăiate a să nu-i culegi: an de odihnă să-i fie pământului. |
6 În vremea odihnei pământului, roadele lui b vă vor hrăni, pe tine, pe robul tău şi pe roaba ta, pe simbriaşul tău şi pe străinul care locuieşte la tine; |
7 de asemenea, pentru vitele tale şi pentru fiarele de pe pământul tău, toată roada lui va fi spre mâncare. |
8 Îţi vei socoti şapte săptămâni de ani, de şapte ori câte şapte ani, aşa ca toate cele şapte săptămâni de ani să-ţi dea patruzeci şi nouă de ani. |
9 În cea de a zecea zi a lunii a şaptea, glas de trâmbiţe va răsuna în tot pământul vostru; în ziua ispăşirii c, atunci cu trâmbiţe veţi vesti în tot pământul vostru. |
10 Şi veţi sfinţi anul al cincizecilea, şi'n toată ţara voastră veţi vesti eliberare d pentru toţi cei ce locuiesc într'însa. An jubileu e să vă fie: fiecare se va întoarce la moşia lui, fiecare se va întoarce la familia sa. |
11 An jubileu să vă fie vouă acest an, al cincizecilea: nu veţi semăna, nu veţi secera ceea ce creşte de la sine, nu veţi culege poama de pe viţele netăiate, |
12 fiindcă acesta-i jubileu; sfânt va fi pentru voi, din câmp îi veţi mânca roadele. |
13 În anul jubileu se va întoarce fiecare la moşia sa. |
14 Dacă vei vinde ceva aproapelui tău, sau dacă vei cumpăra ceva de la aproapele tău, nimeni să nu-şi înşele aproapele. |
15 De la aproapele tău vei cumpăra ţinând seama de anii ce s'au scurs de la jubileu, iar el îţi va vinde ţinând seama de numărul anilor în care s'a cules. |
16 Cu cât vor fi ani mai mulţi, cu atât îţi vei ridica preţul; şi cu cât vor fi mai puţini, cu atât ţi-l vei micşora, de vreme ce el îţi vinde după un anumit număr de strânsúri ale roadelor. |
17 Nimeni să nu-l înşele pe aproapele său, ci teme-te de Domnul, Dumnezeul tău: Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru. |
18 Faceţi tot ceea ce am rânduit Eu, păziţi poruncile Mele şi pliniţi-le, şi veţi locui liniştiţi pe pământ. |
19 Pământul îşi va da roadele sale, voi veţi mânca pe săturate şi veţi trăi liniştiţi pe el. |
20 Iar de veţi zice: Oare ce vom mânca în acest al şaptelea an, de vreme ce nu vom semăna şi nu ne vom culege roadele?, |
21 [ei bine,] în cel de al şaselea an Eu voi trimite binecuvântarea Mea, în aşa fel încât el îşi va da roadele pentru trei ani. |
22 Când voi veţi semăna, în anul al optulea, voi încă veţi mânca din strânsura cea veche; până în cel de al nouălea an, anume până ce va veni strânsura lui, veţi mânca din cele vechi, din anii trecuţi. |
23 Pământul nu va fi vândut pe totdeauna f, fiindcă pământul este al Meu; cât despre voi, faţă de Mine voi străini sunteţi şi venetici. |
24 În tot pământul moştenirii voastre, răscumpărare îi veţi da pământului. |
25 Dacă fratele tău, care e cu tine, va sărăci şi va vinde ceva din moştenirea g sa, atunci cel ce-i este rudă mai apropiată să vină şi să răscumpere ceea ce fratele său a vândut. |
26 Dacă însă cineva nu are rude, dar e cu dare de mână şi află cât îi trebuie pentru răscumpărare, |
27 atunci să-şi numere anii de când a vândut, şi ceea ce trece să-i întoarcă aceluia căruia i-a vândut, iar el se va întoarce la moşia sa; |
28 dar dacă nu are cât trebuie să-i întoarcă, atunci ceea ce vânduse rămâne în mâna cumpărătorului până la anul jubileu; atunci, în anul jubileu, [vânzarea] va fi eliberată h, iar vânzătorul se va întoarce la moşia lui. |
29 Dacă cineva vinde o casă de locuit într'un oraş împrejmuit cu zid, o poate răscumpăra până la'mplinirea unui an de când a vândut-o: dreptul său de răscumpărare durează un an. |
30 Iar dacă nu o răscumpără până la'mplinirea unui an întreg, atunci casa ce se află în oraş împrejmuit cu zid va fi pentru totdeauna a celui ce a cumpărat-o şi a urmaşilor săi: nici chiar în anul jubileu nu va ieşi din ea. |
31 Dar casele satelor care nu au zid de'mprejmuire vor fi socotite precum ţarinile ţării: ele pot fi răscumpărate oricând, iar în anul jubileu vor fi eliberate. |
32 Cât despre oraşele leviţilor i: leviţii vor putea oricând să răscumpere casele din cetăţile care sunt în stăpânirea lor. |
33 Cel ce va cumpăra de la leviţi, în anul jubileu va ieşi din casa ce i s'a vândut în oraşul din stăpânirea lor, căci casele din oraşele leviţilor le sunt lor moşie între fiii lui Israel. |
34 Ogoarele dimprejurul oraşelor lor nu pot fi vândute, fiindcă acestea le sunt lor moştenire veşnică. |
35 Dacă fratele tău va scăpăta şi nu va putea să ţină pas cu tine, ajută-l ca pe un străin şi venetic j, ca să trăiască şi el pe lângă tine. |
36 Să nu iei de la el camătă, nici mai mult decât ai dat, ci să te temi de Dumnezeul tău, – Eu sunt Domnul –, ca să trăiască şi fratele tău pe lângă tine. |
37 Argintul tău să nu i-l dai lui cu camătă, nici hrana ta să i-o dai pentru câştig. |
38 Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, Cel ce v'am scos din ţara Egiptului ca să vă dau ţara Canaanului şi să vă fiu vouă Dumnezeu. |
39 Iar dacă fratele tău va sărăci şi ţi se va vinde ţie, să nu-l pui la muncă de rob, |
40 ci să-ţi fie ca un simbriaş sau ca un venetic şi să-ţi lucreze până la anul jubileu; |
41 iar în anul jubileu va pleca de la tine, el şi copiii săi împreună cu el, şi va merge la neamul său şi se va întoarce la moşia lui cea părintească. |
42 De vreme ce ei sunt robii Mei, pe care Eu i-am scos din ţara Egiptului, ei nu vor fi vânduţi cum se vând robii. |
43 Să nu-l împovărezi cu sarcini grele, ci să te temi de Domnul, Dumnezeul tău. |
44 Cât despre robii şi roabele pe care tu îi poţi avea: rob şi roabă îţi vei cumpăra de la neamurile dimprejurul vostru. |
45 Dar şi dintre copiii străinilor care s'au aşezat la voi, şi dintre ei puteţi cumpăra, precum şi dintre neamurile lor care sunt cu voi şi care s'au născut pe pământul vostru; ei vor fi averea voastră, |
46 îi puteţi lăsa moştenire fiilor voştri de după voi, înstăpâniţi k vor fi de voi pentru vecie. Dar pe cineva dintre fraţii voştri, dintre cei ce sunt fiii lui Israel, nimeni să nu-l împovăreze pe fratele său cu sarcini grele. |
47 Dacă străinul sau veneticul de lângă tine s'a îmbogăţit, dar fratele tău de lângă tine, devenit sărac, i se va vinde străinului sau veneticului care prin naştere se află lângă tine, |
48 atunci, după ce el s'a vândut, va putea fi răscumpărat; unul din fraţii lui va putea să-l răscumpere: |
49 fie unchiul său, fie feciorul său va putea să-l răscumpere, sau o rudă apropiată din neamul său va putea să-l răscumpere; sau, dacă-i dă mâna, se va răscumpăra singur. |
50 El se va socoti cu cel ce l-a cumpărat, din anul când i s'a vândut până la anul jubileu, iar preţul vânzării sale se va socoti după numărul anilor: câţi i-a slujit, atât i se va plăti, după plata unui simbriaş. |
51 Iar dacă vor fi ani mai mulţi, după numărul lor îşi va plăti răscumpărarea din banii pentru care se vânduse. |
52 Dar dacă până la anul jubileu vor fi ani mai puţini, după numărul lor se va socoti. |
53 Îi va fi ca un simbriaş tocmit cu anul: acela nu-l va împovăra cu sarcini grele sub ochii tăi. |
54 Dar dacă el nu se va răscumpăra în acest chip, atunci el va ieşi în anul jubileu, el şi copiii lui. |
55 Căci Mie Îmi sunt robi fiii lui Israel; ei sunt servii Mei, ei, pe care Eu i-am scos din ţara Egiptului. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru! |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Lv ] Leviticul
[ Cap. 26 ] | Binecuvântări şi blesteme. |
1 Să nu vă faceţi idoli, nici chipuri cioplite; nici stâlp să nu vă ridicaţi; în ţara voastră să nu puneţi piatră'n semn de veghe ca să vă închinaţi ei!; căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru! |
2 Zilele Mele de odihnă să le păziţi, de locaşul Meu cel sfânt să vă temeţi: Eu sunt Domnul. |
3 De veţi umbla întru poruncile Mele şi dacă învăţăturile Mele le veţi păzi şi le veţi face, |
4 vă voi da ploile la vremea lor: pământu-şi va da belşugul, pomii câmpului îşi vor da roadele lor. |
5 Treierişul vostru va dura pân'la culesul viilor, culesul viilor va dura pân'la semănat; pâinea voastră o veţi mânca întru'ndestulare, şi cu'ntemeiere veţi locui pe pământul vostru. |
6 Război prin ţara voastră nu va trece, pace voi dărui pământului vostru; veţi dormi fără ca cineva să vă sperie, fiarele cele rele din pământul vostru le voi nimici. |
7 Pe vrăjmaşii voştri îi veţi pune pe fugă, de sabie cădea-vor în faţa voastră. |
8 Cinci din voi vor goni o sută, o sută din voi vor goni zece mii; de sabie vor cădea vrăjmaşii voştri'n faţa voastră. |
9 Căuta-voi asupra voastră şi vă voi spori şi vă voi înmulţi şi voi întări legământul Meu cu voi. |
10 Veţi mânca vechea strânsură şi foarte veche, iar pe cele vechi le veţi da la o parte spre a le face loc celor noi. |
11 Legământul Meu îl voi pune'ntru voi, sufletul Meu nu se va scârbi de voi. |
12 Voi umbla printre voi, Eu vă voi fi vouă Dumnezeu şi voi Îmi veţi fi Mie popor. Fc 17:7 Ies 29:45 3Rg 06:13 Iz 14:11 Iz 37:27 2Co 06:16 Ap 21:3 |
13 Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, Cel ce v'am scos din ţara Egiptului la vremea când eraţi acolo robi; zdrobit-am legătura jugului vostru, de-acolo v'am scos cu graiul deschis a. |
14 Dar dacă nu Mă veţi asculta şi dacă nu veţi îndeplini aceste porunci ale Mele, Ios 23:16 Dt 28:15 Dt 30:17 Plg 02:17 Dn 09:7 Dn 09:13 Mal 02:2 Bar 02:10 Sol 11:15 |
15 şi lor nu vă veţi supune şi nici judecăţilor Mele, dacă sufletul vi se va îngreuia în aşa chip, încât să nu-Mi îndepliniţi poruncile şi să-Mi încălcaţi legământul, |
16 atunci iată ce-am să vă fac Eu vouă: lipsurile le voi abate-asupra voastră – şi râia, gălbinarea ce vă sleieşte ochii şi vă istoveşte sufletul; în zadar vă veţi semăna seminţele, că duşmanii voştri le vor mânca. Dt 28:22 3Rg 08:37 2Par 34:24 Iov 31:8 Ir 12:38 Iz 14:21 Mi 06:13 |
17 Îmi voi întoarce faţa împotriva voastră şi veţi cădea înaintea vrăjmaşilor voştri; cei ce vă urăsc vor domni peste voi şi veţi fugi când nimeni nu vă va alunga. |
18 Dacă nici aşa nu Mă veţi asculta, atunci de şapte ori mai mult vă voi pedepsi pentru păcatele voastre. |
19 Voi surpa semeţia mândriei voastre, cerul vostru-l voi face ca fierul, iar pământul vostru ca arama b. |
20 În zadar vă veţi cheltui puterile, că pământul vostru nu-şi va da sămânţa, nici pomii ţarinii voastre nu-şi vor da poamele. |
21 Dacă şi după acestea veţi merge'mpotrivă-Mi şi nu veţi vrea să Mă ascultaţi, atunci de şapte ori mai mult vă voi lovi pentru păcatele voastre. |
22 Voi trimite-asupra voastră fiarele câmpului, care vă vor lipsi de copii şi vă vor prăpădi vitele; vă voi face atât de puţini, încât vi se vor pustii cărările. |
23 Dacă nici după aceasta nu vă veţi îndrepta, ci tot împotriva Mea veţi merge, |
24 atunci cu mânie mare veni-voi asupra voastră şi de şapte ori mai mult vă voi lovi pentru păcatele voastre. |
25 Voi aduce-asupra voastră sabie răzbunătoare spre răzbunarea Legământului; şi veţi fugi prin cetăţile voastre, dar Eu moarte voi trimite'n mijlocul vostru şi veţi fi daţi în mâinile duşmanilor. |
26 Când Eu vă voi smeri cu lipsa de pâine, zece femei vă vor coace pâinile'ntr'un singur cuptor şi vă vor da pâinea cu cântarul şi veţi mânca şi nu vă veţi sătura. |
27 Dacă nici după acestea nu Mă veţi asculta şi tot împotriva Mea veţi merge, |
28 atunci cu mânie mare veni-voi asupra voastră şi de şapte ori mai mult vă voi lovi pentru păcatele voastre: |
29 din carnea fiilor voştri veţi mânca, şi din carnea fiicelor voastre. |
30 Pustiu voi face'mprejurul stâlpilor voştri, strica-voi idolii de lemn făcuţi cu mâinile voastre; pune-voi oasele voastre peste oasele idolilor voştri, într'atât de supărat va fi sufletul Meu pe voi. |
31 Cetăţile vi le voi lăsa pustii, pustiu voi face din sfintele voastre locaşuri şi nu voi mirosi miresmele jertfelor voastre. |
32 Pustii-voi ţara voastră, că se vor mira de ea vrăjmaşii voştri, ei, cei ce vor locui într'însa!, |
33 iar pe voi vă voi risipi printre neamuri, şi sabia vă va topi din fugă, şi va fi pământul vostru pustiu şi pustiite vor fi cetăţile voastre. |
34 Atunci pământul se va bucura de Sâmbetele sale de-a lungul pustiirii sale, când voi veţi fi în pământul vrăjmaşilor voştri; atunci pământul se va odihni şi se va bucura de odihna lui. |
35 De-a lungul pustiirii sale el se va odihni cât nu s'a odihnit în zilele voastre de odihnă din vremea când locuiaţi pe el. |
36 Iar celor rămaşi dintre voi, frică voi trimite'n inima lor pe pământul vrăjmaşilor lor; până şi freamătul frunzei mişcătoare-i va pune pe fugă, şi vor fugi ca de sabie şi vor cădea când nimeni nu-i va fugări; |
37 ca'ntr'o fugă din război se vor împiedica unii de alţii când nimeni nu-i va urmări. Nu, nu veţi fi în stare să vă'mpotriviţi vrăjmaşilor voştri; |
38 veţi pieri printre neamuri, pământul vrăjmaşilor voştri vă va mânca. |
39 Iar cei ce vor rămâne după voi, din pricina păcatelor voastre c vor pieri; în pământul vrăjmaşilor lor se vor topi. |
40 Atunci îşi vor mărturisi ei fărădelegile lor şi fărădelegile părinţilor lor: cum M'au lăsat ei pe Mine de-o parte şi cum s'au făcut că nu Mă văd şi cum s'au mişcat ei împotriva Mea, |
41 pentru care şi Eu venit-am asupră-le cu mânie mare, şi-i voi da pierzării în pământul vrăjmaşilor lor; atunci inima lor cea netăiată'mprejur se va ruşina, atunci se vor căi pentru păcatele lor. |
42 Atunci Îmi voi aduce aminte de legământul Meu cu Iacob, de legământul Meu cu Isaac; şi de legământul Meu cu Avraam Îmi voi aduce-aminte, şi de pământ Îmi voi aminti. |
43 Dar pământul va fi părăsit de ei şi pământul se va odihni'ntru Sâmbetele sale când în urma lor va fi pustiu, iar ei se vor împovăra cu propriile lor fărădelegi, pentru că Mi-au nesocotit rânduielile, iar poruncile Mele le-au supărat sufletul. |
44 Şi totuşi, chiar şi atunci, când vor fi ei pe pământul vrăjmaşilor, Eu nu-i voi trece cu vederea şi nu Mă voi scârbi de ei până'ntr'atât, încât să-i nimicesc şi să stric legământul Meu cu ei: Eu sunt Domnul, Dumnezeul lor! |
45 De dragul lor Îmi voi aduce-aminte de legământul cel dintâi, când sub ochii neamurilor i-am scos din ţara Egiptului, ca să fiu Dumnezeul lor. Eu sunt Domnul!“ |
46 Acestea sunt rânduielile şi poruncile şi legile pe care Domnul le-a aşezat între El şi fiii lui Israel în muntele Sinai, prin Moise. |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Lv ] Leviticul
[ Cap. 27 ] | Făgăduinţe şi zeciuieli. |
1 Şi a grăit Domnul către Moise, zicând: |
2 „Vorbeşte fiilor lui Israel şi spune-le: – Când cineva I se va făgădui Domnului, preţul sufletului său să-l socoteşti astfel a: |
3 Preţul unui bărbat între douăzeci şi şaizeci de ani va fi de cincizeci de sicli de argint, după siclul sfânt; |
4 iar dacă este femeie, preţul va fi de treizeci de sicli. |
5 Dacă-i vorba de cineva între cinci şi douăzeci de ani, preţul va fi de douăzeci de sicli pentru bărbat şi zece sicli pentru femeie. |
6 Dacă-i vorba de cineva între o lună şi cinci ani, preţul va fi de cinci sicli de argint pentru bărbat şi de trei sicli de argint pentru femeie. |
7 De la şaizeci de ani în sus, preţul va fi de cincisprezece sicli de argint pentru bărbat şi zece sicli pentru femeie. |
8 Iar dacă este sărac şi nu e'n stare să plătească preţul, va fi adus la preot şi-l va preţui preotul; preotul îl va preţui după mijloacele celui ce a făcut făgăduinţa. |
9 Dacă însă va fi un animal din cele ce se aduc jertfă Domnului, tot ce se aduce Domnului va fi lucru sfânt; |
10 el nu va fi înlocuit, nici unul bun cu unul rău, nici unul rău cu unul bun. Dacă cineva înlocuieşte un animal cu un altul, sfânt va fi şi animalul, şi înlocuitorul lui. |
11 Dacă-i vorba de un animal necurat, din cele ce nu se aduc jertfă Domnului, animalul va fi adus la preot, |
12 iar preotul îl va preţui de bun sau de rău; şi cum îl va preţui preotul, aşa va fi. |
13 De va vrea cineva să-l răscumpere, atunci la preţul lui va adăuga o cincime. |
14 Dacă cineva Îi va afierosi b Domnului casa, preotul o va preţui de bună sau de rea; şi cum o va preţui preotul, aşa va rămâne. |
15 Dacă cel ce şi-a afierosit casa va dori s'o răscumpere, atunci la preţul ei va adăuga argint o cincime, şi a lui va fi. |
16 Dacă cineva Îi va afierosi Domnului o ţarină din moşia sa, preţuirea se va face după sămânţa cu care ea se seamănă: cincizeci de sicli de argint pentru o măsură de orz. |
17 Dacă ţarina şi-o va afierosi în chiar anul jubileu, ea va rămâne la preţul ei. |
18 Dar dacă-şi afieroseşte ţarina după anul jubileu, atunci preotul îi va socoti preţul după numărul anilor ce mai rămân până la anul jubileu, şi va scădea din preţul ei. |
19 Dacă însă va vrea să-şi răscumpere ţarina cel ce a afierosit-o, atunci el va adăuga la preţul ei o cincime, şi a lui va rămâne. |
20 Iar dacă el nu-şi răscumpără ţarina, ci o vinde altui om, atunci ea nu mai poate fi răscumpărată, |
21 ci de'ndată ce va trece anul jubileu, ţarina va fi lucru afierosit Domnului aşa cum e o ţarină închinată; ea va deveni moşie a preotului. |
22 Iar dacă cineva Îi va afierosi Domnului o ţarină cumpărată, care deci nu este din ţarinile moşiei lui, |
23 preotul îi va socoti preţul deplin până la anul jubileu, iar acela va plăti preţul chiar atunci, în ziua aceea, ca afierosire Domnului. |
24 În anul jubileu, ţarina se va întoarce la cel de la care fusese cumpărată şi care o avusese ca moşie'n stăpânirea lui. |
25 Toate preţurile vor fi făcute după siclul sfânt; siclul să aibă douăzeci de ghere c. |
26 Totuşi, nimeni nu va putea să afierosească pe întâi-născuţii din animale, cei ce, ca întâi-născuţi, sunt ai Domnului: fie bou, fie oaie, al Domnului este d. |
27 Iar de va fi dintre dobitoacele necurate, va putea fi răscumpărat după preţul lui, la care se va adăuga o cincime, şi va fi al celui ce-l răscumpără; iar de nu va fi răscumpărat, poate fi vândut la chiar preţul lui. |
28 Tot ceea ce omul Îi va dărui Domnului din ceea ce are el – fie om, fie dobitoc, fie ţarină din moşia sa – nu se vinde şi nici nu se răscumpără. Toată dania cea sfântă, sfântă Îi este Domnului; |
29 şi tot cel ce de la oameni a fost afierosit prin punere deoparte, acela nu poate fi răscumpărat, ci va fi dat morţii e. |
30 Toată dijma f pământului – fie din sămânţa ogorului, fie din roada pomilor – este a Domnului; sfântă Îi este Domnului. |
31 Iar dacă cineva doreşte să-şi răscumpere dijma, la preţul ei va adăuga o cincime, şi a lui va fi. |
32 Toată dijma din cirezi şi din turme, din tot ceea ce trece numărat pe sub toiag g, este afierosit Domnului; |
33 ce e bun nu va fi înlocuit cu ce e rău, nici ce e rău cu ce e bun; dacă însă cineva îl înlocuieşte, atunci atât animalul înlocuit cât şi înlocuitorul său va fi lucru sfânt: nu vor putea fi răscumpăraţi“. |
34 Acestea sunt poruncile pe care Domnul i le-a poruncit lui Moise pentru fiii lui Israel, pe muntele Sinai. |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Nm ] Numerele
Introducere la Pentateuh
Prima şi cea mai importantă parte a Vechiului Testament, pe care Evreii o numesc Tora = „Lege“, îşi trage numele biblic din două cuvinte greceşti pénte = „cinci“ şi teuhos = „carte“; aşadar, Pentateuhul înseamnă „Cele Cinci Cărţi“, adică denumirea generică a scrierilor care îl alcătuiesc: Facerea (sau Geneza, pentru că'n ea sunt relatate crearea lumii şi a neamului omenesc), Ieşirea (sau Exodul, adică istorisirea eliberării poporului ales din robia egipteană), Leviticul (referinţe asupra funcţiilor preoţeşti exercitate de tribul leviţilor), Numerele (numărătoarea sau recensământul făcut asupra poporului evreu în pustie) şi Deuteronomul (ceea ce se traduce, tot din greceşte, „A doua Lege“, o reluare şi detaliere a Legii primite de Moise în muntele Sinai). Toate acestea au alcătuit la început o singură carte; împărţirea a fost făcută în secolul III î.H. de către traducătorii Septuagintei, fără însă ca prin aceasta să se fi ştirbit ceva din unitatea operei. Întregul text al Pentateuhului îl atestă pe Moise drept autor, iar Biserica, în deplină concordanţă cu tradiţia şi şcolile rabinice, a omologat această atestare încă din era apostolică. Ea se întemeiază cu precădere pe faptul că Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos îl prezintă pe Moise drept autor al Legii: „Oare nu Moise v'a dat Legea?“ (In 7, 19); „toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise...“ (Lc 24, 44). Tot astfel, Sfinţii Evanghelişti: „Şi când s'au împlinit zilele curăţirii lor după Legea lui Moise...“ (Lc 2, 22); „căci Legea prin Moise s'a dat“ (In 1, 17); „L-am aflat pe Acela despre Care a scris Moise în Lege“ (In 1, 45). De asemenea, Sfântul Apostol Pavel, propovăduindu-L pe Hristos la Roma, în lanţuri, se străduia „ca şi din Legea lui Moise, şi din prooroci să-i încredinţeze despre Iisus“ (FA 28, 23); tot el mărturiseşte: „Într'adevăr, Moise scrie despre dreptatea care vine din Lege“ (Rm 10, 5). Cât despre Sfinţii Părinţi, atât răsăriteni cât şi apuseni, ei sunt unanimi în a recunoaşte originea mozaică a Pentateuhului. Din afara Bisericii se cer menţionate cel puţin două nume de mare autoritate culturală: acela al lui Filon de Alexandria şi acela al lui Iosif Flaviu, ambii din secolul I d. H., care-l atestă pe Moise nu numai ca autor al Pentateuhului, dar şi ca receptacol al revelaţiei divine. De altfel, nimic nu l-ar fi împiedicat pe Moise să alcătuiască o astfel de operă monumentală. Arta scrierii era cunoscută cu cel puţin o mie de ani înaintea lui, nu numai la Babilonieni, dar şi în Egipt, ţara în care el s'a format încă din pruncie şi din al cărei tezaur cultural va fi asimilat tot ceea ce putea să-şi împroprieze un tânăr crescut şi educat în mediu princiar. Înainte de a fi devenit un vas al descoperirilor dumnezeieşti el era, desigur, un iniţiat al intelectului, iar revelaţia s'a altoit pe o vastă experienţă interioară, ceea ce avea să facă din el covârşitoarea personalitate pe care o cunoaştem. Conducător, legiuitor şi profet prin excelenţă, Moise avea să rămână atât de viu în conştiinţa generaţiilor, încât contemporanii lui Iisus erau ispitiţi să-l creadă reînviat în uluitorul Nazarinean, ceea ce L-a făcut pe Acesta să Se delimiteze în momentul schimbării la faţă: Moise era altcineva decât Iisus, mai mic decât El, dar prietenul cu care Domnul şedea de vorbă. În ciuda atâtor atestări, originea mozaică şi, deci, autenticitatea Pentateuhului este contestată de critica raţionalistă occidentală. Militanţii ei afirmă că în textul acestei opere pot fi identificate cel puţin patru documente sau tradiţii diferite, produse cu mult în urma lui Moise şi compilate în ceea ce se cheamă Pentateuhul. Primul şi cel mai vechi document este numit „iahvistic“, din pricină că în el Dumnezeu este numit Iahvé; cel de al doilea, „elohistic“, }l numeşte pe Dumnezeu cu numele de Elohim; al treilea, „deuteronomic“, ar fi o scriere independentă de primele patru cărţi, alcătuită îndeosebi de preoţi; în fine, „Codul Sacerdotal“, operă colectivă târzie, ale cărei fragmente, referitoare la cult, au fost împănate într'un text mai amplu, pe cale de constituire. Această teorie, numită „a documentelor“, începută moderat de Jean Astruc în 1753 şi dezvoltată radical de Julius Wellhausen (?? 1918), a fost acreditată de majoritatea traducătorilor şi editorilor biblici din zilele noastre. Din parte-ne, oricâte rezerve am avea faţă de ea, nu putem ignora câteva date reale, anume că în Cartea Facerii există două referate asupra Creaţiei (1 — 2, 4a şi 2, 4b — 3, 24), două tradiţii împletite asupra potopului (6-8), două nuanţe ale legământului lui Dumnezeu cu Avraam (15 şi 17), trei relatări asemănătoare asupra femeii arhetipale a lui Avraam (12, 10-20; 20; 26, 1-11), precum şi alte câteva locuri în care critica textuală pretinde a fi identificat paralelisme. Dacă însă asemenea date nu pot fi tăgăduite, aceasta nu înseamnă că ele se constituie în tot atâtea argumente pentru negarea paternităţii auctoriale a lui Moise. Desigur, nimeni nu afirmă că textul Pentateuhului, aşa cum îl avem noi astăzi, este aidoma cu manuscrisul autograf al autorului şi că de-a lungul timpului nu vor fi intervenit unele schimbări, voluntare sau involuntare, datorate copiştilor. Dar de aici şi până la negarea totală a autenticităţii e cale lungă. Dacă se admite, de exemplu, că Evanghelistul Luca şi-a început scrierea prin consultarea a numeroase mărturii, scrise şi orale, asupra unor evenimente petrecute cu numai câteva decenii în urmă, nu vedem de ce Moise nu a putut face acelaşi lucru asupra unor evenimente consumate în urmă cu secole şi milenii, preluând mărturiile şi compilându-le după criterii ce-i aparţin. Faptul că Deuteronomul are o limbă şi un stil oarecum diferite de Facere poate fi uşor explicat prin aceea că el a fost scris cu cel puţin trei decenii mai târziu, răstimp în care autorul îşi poate schimba maniera de a scrie; Eminescu din „Sara pe deal“ este altul decât cel din „Ce-ţi doresc eu ţie“, Ion Barbu din „După melci“ nu mai poate fi recunoscut în „Timbru“, Goethe din „Faust“ II e departe de cel din „Faust“ I, iar exemplele pot continua. Radicalismul lui Wellhausen şi al adepţilor săi (care nu sunt nici puţini şi nici neînsemnaţi) poate presupune una din două atitudini fundamentale asupra Scripturii: a) A admite că textul biblic e de inspiraţie divină, dar a concepe revelaţia ca pe un proces mecanic, un fel de dicteu verbal, ceea ce e o absurditate. b) A nu crede în caracterul revelat al Scripturii, şi, prin urmare, în dimensiunea profetică a lui Moise, adică în capacitatea lui de a pre-vedea şi a pre-zice viitoarea organizare a lui Israel în ţara Canaanului, inclusiv epoca (eventuală) în care va deveni regat. Astfel, ar trebui spus, de pildă, că opera lui Isaia a fost scrisă după moartea şi ]nvierea lui Iisus, de vreme ce ea cuprinde tabloul aproape complet al Patimilor Domnului. Ca orice extremă, critica textuală raţionalistă sfârşeşte în absurd. Nu este mai puţin adevărat însă că în vremea din urmă bibliştii occidentali, probabil sătui de excesele predecesorilor, au început să adopte poziţii din ce în ce mai moderate, permiţând astfel reluarea, cu bună credinţă, a vechiului dialog dintre şcolile biblice. Din punctul de vedere ortodox, autenticitatea Pentateuhului nu poate fi pusă la îndoială, şi nici covârşitoarea lui importanţă teologică. Aceasta din urmă nu-şi poate găsi o definire mai completă şi mai frumoasă decât în pagina pe care i-o închină Studiul Vechiului Testament pentru Institutele Teologice, Bucureşti, 1983, din care cităm: „Pentateuhul este temeiul istoric al întregii religii revelate. Fără Pentateuh întreaga ordine dogmatică şi morală, atât a Vechiului cât şi a Noului Testament, este istoriceşte neexplicabilă şi nejustificată. Întreg Vechiul Testament şi, la rândul său, întreg Noul Testament sunt urmarea firească a celor cuprinse în Pentateuh. Creştinismul întemeiat de Mântuitorul Hristos, istoriceşte stă sau cade cu Pentateuhul. Pe Pentateuh se reazemă frăţietatea popoarelor, născute din acelaşi strămoş: Adam. Pe el se reazemă noţiunea şi ideea răscumpărării şi a Răscumpărătorului. Fără căderea în păcatul strămoşesc nu are rost răscumpărarea şi, dacă nu ne tragem din acelaşi strămoş, răscumpărarea prin Mesia nu e universală, deci nici creştinismul nu este o lege divină pentru toate neamurile. Astfel, înseşi temeliile creştinismului sunt compromise dacă Pentateuhul nu e carte autentică, sfântă, inspirată, cu deplină autoritate divină şi umană. Critica Pentateuhului deci e critica credinţei creştine înseşi. De aceea i se dă Pentateuhului cea mai mare importanţă, atât din partea credincioşilor, cât şi din partea necredincioşilor. E terenul pe care se dă lupta între cele două concepţii. Pentateuhul nu este carte istorică în sens propriu şi obişnuit. Autorul lui nu scrie istoria universală a omenirii sau a poporului biblic. Pentateuhul nu face nici cosmogonie, nici geogonie. Acestea sunt numai chestiuni atinse pentru justificarea fondului însuşi. Pentateuhul, în realitate, este istoria întemeierii neamului omenesc. Cuprinsul lui principal este «Legea dată de Dumnezeu». Această Lege nu se expune sistematic, nu este aşezată în paragrafe, ca într'un cod de legi, ci este expusă istoric, în ordinea promulgării ei. Geneza este prologul istoric, care istoriseşte întâmplările premergătoare Legii. Cele trei cărţi următoare: Ieşirea, Leviticul şi Numerele expun însăşi legislaţia şi unele evenimente în legătură cu promulgarea legilor, iar cartea ultimă, Deuteronomul, este epilogul care recapitulează şi confirmă constituirea Legii. Centrul şi fondul lucrării este, prin urmare, Legea. Pe muntele Sinai se face un legământ între Dumnezeu şi poporul lui Israel, care fusese prevestit în făgăduinţa făcută lui Avraam. Acest legământ avea să se desăvârşească în legământul graţiei, instituit de Mântuitorul Hristos. De aceea autorul suprimă anumite intervale de timp, care nu au nici o importanţă pentru ordinea supranaturală, ca de exemplu: istoria patriarhilor (expusă numai foarte sumar), istoria de după Noe până la risipirea neamurilor, petrecerea în Egipt, petrecerea celor 40 de ani în pustiu. În schimb, întâmplările din iconomia mântuirii sunt redate amănunţit: căderea în păcat, potopul, risipirea neamurilor, ieşirea din Egipt şi, mai ales, legislaţia sinaitică“. Genul teatrului liric cultivă uvertura nu numai ca deschidere pregătitoare, ci şi ca pe o sinteză a tuturor motivelor muzicale ce se vor desfăşura şi se vor împleti, amplificate, în întreaga operă. Din unghiul acestei comparaţii, Pentateuhul e uvertura operei mântuitoare a lui Dumnezeu. |