Unităţi de măsură şi monede menţionate în Sfânta Scriptură

În perioada scrierii cărţilor biblice, măsurile de lungime, de capacitate şi de greutate, precum şi monedele întrebuinţate de poporul evreu, au suferit multe schimbări, atât ca denumire, cât şi ca valoare. Aceste schimbări, întâlnite şi la celelalte popoare din antichitate, au fost impuse fie de evoluţia situaţiei economice din ţară, fie de schimburile comerciale cu popoarele vecine. Pentru multe din aceste denumiri, de mult dispărute, nu s'au putut găsi cuvinte corespunzătoare în limba română; din această cauză, ele au fost fie transcrise aproape întocmai, fie traduse prin denumiri generale, ca: măsuri, coşuri, baniţe etc. Tabelele de mai jos indică valorile acestor unităţi de măsură:

Măsuri de lungime
deget 1,75 cm
lat de palmă 0,75 cm
palmă 22,50 cm
cot 45 cm
braţ 1,85 m
picior 32 cm
pas 1,75 m
prăjină (trestie) 2,88 m
stadiu 185 m
milă 1,5 km


Măsuri de capacitate

Pentru cereale:


omer 364    l
nebel 225    l
efă    36,4 l
baniţă 15 l
Pentru lichide:
omer 364    l
măsură    36,4 l
hin        6,06 l
log        0,50 l


Măsuri de greutate
talant  34,272    kg
mină 571,200    g
siclu   5,712 g
gheră   0,571 g
livră romană 327,450    g


Monede


Valoarea de schimb a monedelor depindea de natura şi greutatea metalului din care erau confecţionate. În epoca patriarhilor se practica schimbul în natură, produsele fiind evaluate prin cântărire. Trecerea la sistemul monetar s'a făcut treptat, încheindu-se abia în epoca profeţilor. La început, aurul şi argintul folosite ca mijloc de schimb circulau în forme şi dimensiuni variate; pentru a li se stabili valoarea, trebuiau cântărite de fiecare dată. De aceea, denumirile măsurilor curente de greutate s'au dat şi celor dintâi monede propriu-zise. După ce forma şi greutatea acestora s'a standardizat (începând din sec. VII î. H.), n'a mai fost nevoie de cântărirea lor. Denumirile şi valorile monetare menţionate în Sfânta Scriptură se prezintă astfel:


Din aur Din argint
siclu   11,424 g     14,54 g  
statir     8,60   g  
dinar (drahmă)     4,55 g  
mină 571,200 g   727,00 g  
talant   34,272 kg   43,62 kg

Codrantul, leptaua, asariul şi obolul, mici subdiviziuni monetare din aramă, unele cântărind sub 1 gram, serveau la darea restului şi la micile cumpărături zilnice.

Mina (= 50 sicli = 2000 drahme) şi talantul (= 3000 sicli = 12000 drahme) nu erau monede, ci denumiri ale sumelor monetare mari.

Puterea de cumpărare a acestor monede, pe vremea Mântuitorului, rezultă din informaţia că dinarul reprezenta salariul zilnic al unui muncitor agricol (Mt 20, 13) şi asigura întreţinerea unui om pe timp de 24 ore (Mt 20, 2, 9, 10, 13; Lc 10, 35; Mc 14, 5 etc.).

Hărţi în legătură cu Vechiul şi Noul Testament

Vechiul Orient

Sinaiul în timpul Exodului (călătoria israeliţilor prin pustie)

Ierusalimul Noului Testament

Călătoriile misionare ale Apostolului Pavel

Călătoria captivităţii Apostolului Pavel

Palestina Vechiului Testament

Palestina Noului Testament

Notă asupra ediţiei

Această versiune a Bibliei a fost întocmită prin metoda comparatistă: ediţia curentă a fost confruntată cu treisprezece versiuni reprezentative, româneşti şi străine, precum şi cu textele originale, în osteneala de a restaura, pentru Vechiul Testament, prezenţa şi autoritatea Septuagintei în tradiţia biblică românească. Aşadar, Versiunea Ebraică, accesibilă adiacent prin cele mai bune traduceri occidentale, s`a aflat în continuă şi amănunţită alăturare cu versiunea greacă, aceasta din urmă fiind reprezentată atât de tălmăcirile româneşti tipărite între 1688-1914, cât şi de textul ediţiei critice a lui Alfred Rahlfs.

Diferenţele semnificative dintre versiunile greacă şi ebraică sunt semnalate şi, după caz, comentate în notele infrapaginale.

Deşi versiunea de faţă îşi propune să calce cât mai fidel pe urmele Septuagintei, numele proprii – de persoane şi localităţi – sunt redate după Versiunea Ebraică. Actuala lor grafiere însă a ţinut seama nu numai de extracţia lor lingvistică, dar şi de actualul lor statut lexical, ştiut fiind că ele au intrat în limba română prin cea greacă şi că nu toate şi-au restaurat pronunţia originală în evoluţia limbii vorbite.

Pentru Noul Testament a fost folosită ediţia critică a lui Kurt Aland.

Ediţii biblice:

Septuaginta. Id est Vetus Testamentum graece iuxta LXX interpretes. Edidit Alfred Rahlfs. Stuttgart f.a.

The Septuagint with Apocrypha: Greek and English. Sir Lancelot C. L. Brenton. Hendrickson, 5th ed. 1995

Biblia Sacra. Iuxta Vulgatam Versionem. Vol. I-II. Stuttgart 1975

Biblia. Bucureşti 1688 (a lui Şerban)

Biblia. Blaj 1795 (a lui Bob)

Biblia. Sibiu 1858 (a lui Şaguna)

Biblia. Bucureşti 1914 (ediţia Sfântului Sinod)

Biblia. Traducere de Nicodim Munteanu, Gala Galaction şi Vasile Radu. Bucureşti 1936

Biblia. Traducere de Preoţii Profesori Vasile Radu şi Gala Galaction. Editura Fundaţiilor Regale. Bucureşti 1938

Biblia. Traducere de Patriarhul Nicodim Munteanu. Bucureşti 1944

The Holy Bible. King James Authorised Version. Oxford University Press 1977

*The New Oxford Annotated Bible. Revised Standard Version. Oxford University Press 1977

Good News Bible. Today`s English Version. New York 1978

*La Bible de Jérusalem. Paris (Cerf) 1973

*La Bible. Traduction Oecuménique (TOB). Paris (Cerf) 1978

*La Bible. Traduction par Émile Osty avec la collaboration de Joseph Trinquet. Paris (Seuil) 1973

*The Interpreter`s Bible. In the King James and Revised Standard Versions. With general articles and introduction, exegesis, exposition for each book of the Bible. Vol. I-XII. Arlingdon Press, New York and Nashville (USA) 1957

The Greek New Testament (critical edition) by Kurt Aland, Matthew Black, Carlo M. Martini, Bruce M. Metzger and Allen Wirgren. UBS 1975

Noul Testament. Ediţie revizuită de Pr. Prof. C. Corniţescu, Pr. Ioan Mircea, Pr. Prof. Nicolae Petrescu şi Pr. Prof. Dumitru Radu. Bucureşti 1979

Noul Testament (ediţia 1979 cu îmbunătăţiri). Bucureşti 1983

Noul Testament. Ediţia 1979 revizuită prin adnotări marginale manuscrise de Pr. Prof. Dumitru Fecioru; revăzută parţial de Pr. Prof. C. Corniţescu (foarte utilă mai ales prin sesizarea erorilor şi neajunsurilor).

Lucrări auxiliare (selectiv):

*The Interpreter`s Dictionary of the Bible. Vol. I-V. Nashville, Tennessee (USA) 1990

*Pr. Prof. Ion Bria, Dicţionar de Teologie Ortodoxă. Bucureşti 1981

*F. Vigouroux, Dictionnaire de la Bible. Vol. I-V (1-10). Paris 1926

Biblia Patristica. Index des citations et allusions bibliques dans la littérature patristique. Vol. I-V. Paris 1986-1991

*Preot Prof. Dr. Dumitru Abrudan şi Diac. Prof. Dr. Emilian Corniţescu, Arheologie biblică. Bucureşti 1994

A concordance of the Septuagint. Compiled by George Morrish. Grand Rapids, Michigan (USA) f.a.

*Studiul Vechiului Testament (pentru Institutele Teologice). Manual alcătuit de Preoţii Profesori Vladimir Prelipceanu, Nicolae Neaga, Gh. Barna şi Mircea Chialda. Bucureşti 1985

*Johanna Manley, Grace for Grace: The Psalter and the Holy Fathers. Menlo Park, California 1992

*Johanna Manley, Isaiah through the ages, Menlo Park, California 1995

*Apostolos Makrakis, Commentary on the Psalms of David. Chicago 1995

*Bruce M. Metzger, A Textual Commentary on the Greek New Testament. UBS 1975

Kurt Aland, Synopsis Quattuor Evangeliorum, Stuttgart 1978

M. Bardy, O. Odelain, P. Sandevoir, R. Séguineau, Concordance de la Bible. Nouveau Testament. Paris (Cerf) 1983

Alfred Schmoller, Handkonkordanz zum Griechischen Neuen Testament, Stuttgart 1973

*Johanna Manley, The Bible and the Holy Fathers for Orthodox, Menlo Park, California, 1990

*Pr. Dr. Ioan Mircea, Dicţionar al Noului Testament. Bucureşti 1984

The United Bible Societies Translator`s Guides / Handbooks:

*Robert G. Bratcher, To the Gospel of Matthew. 1981

*Robert G. Bratcher, To the Gospel of Mark. 1981

*Robert G. Bratcher, Eugene A. Nida, Pour l`évangile de Marc. 1961

*Robert G. Bratcher, To the Gospel of Luke. 1982

*J. Reiling, J. L. Swellengrebel, On the Gospel of Luke. 1971

*Barclay M. Newman, Eugene A. Nida, On the Gospel of John. 1980

*Barclay M. Newman, Eugene A. Nida, On the Letter to the Romans. 1973

*Paul Ellingworth, Howard Hatton, On the First Letter to the Corinthians. 1985

*Robert G. Bratcher, On the First Letter to the Corinthians. 1982

*Robert G. Bratcher, On the Second Letter to the Corinthians. 1983

*Daniel C. Arichea Jr., Eugene A. Nida, On the Letter to the Galatians. 1976

*Robert G. Bratcher, Eugene A. Nida, On the Letter to the Ephesians. 1982

*I-Jin Loh, Eugene A. Nida, On the Letter to the Philippians. 1977

*Robert G. Bratcher, Eugene A. Nida, On the Letter to the Colossians and Philemon. 1977

*Paul Ellingworth, Eugene A. Nida, On the Letters to the Thessalonians. 1976

*Robert G. Bratcher, To the Letters to Timothy and to Titus. 1983

*Daniel C. Arichea, Eugene A. Nida, On the First Letter from Peter. 1980

*Robert G. Bratcher, On the Letters from James, Peter and Jude. 1984

*C. Haas, M. de Jonge, J. L. Swellengrebel, On the Letters of John. 1972

*Robert G. Bratcher, To the Revelation of John. 1984

Lucrările marcate cu asterisc (*) se numără printre cele ce au contribuit la alcătuirea introducerilor şi notelor infrapaginale. Redactarea acestora a urmărit nu numai claritatea, ci şi concizia, în funcţie de economia spaţiului tipografic.

Versiunea e redactată în ortografia clasică a limbii române (abolită în 1953 şi restaurată parţial în 1991 de Academia Română).

Pentru sistemul de abreviere a cărţilor Sfintei Scripturi încă nu există norme precise sau un consens general; ca atare, ediţia de faţă introduce sigle mult simplificate, menite să reducă la jumătate spaţiul tipografic aferent.

Au fost puse între paranteze drepte ă î cuvintele şi expresiile care nu există în textul original (ca fiind subînţelese), dar necesare în traducere.

Întrucât greaca veche folosea doar câteva semne de punctuaţie, elementare, traducerile au, în general, o mare libertate în a adopta o punctuaţie adecvată, aceasta variind de la autor la autor şi de la o limbă la alta. Cea din versiunea de faţă e pusă în slujba textului nou, a accentelor de conţinut, dar şi în aceea a unor cadenţe stilistice. Majuscularea sau nemajuscularea pronumelor divine s`a făcut în funcţie de calitatea şi atitudinea personajelor care le rostesc.

Ostenitorul versiunii de faţă le este profund recunoscător tuturor celor ce, de-a lungul a trei secole, au tradus sau revizuit Biblia în limba română. El s`a străduit ca neîmplinirile unora să fie corectate prin izbânzile altora şi să alcătuiască astfel un text credincios originalului şi potrivit cu vârsta de acum a limbii române, evitând atât literaturizarea, pe de-o parte, cât şi juxtalinearitatea, pe de alta. Pentru soluţiile care-i aparţin, atât în echivalenţele lexicale, cât şi în cele sintactice, îşi asumă, cu umilinţă, cuvenita răspundere în faţa lui Dumnezeu şi a cititorilor.

Cincizeci şi patru din cărţile biblice ale acestei versiuni au apărut în Editura Institutului Biblic şi în Editura Anastasia, ca ediţii de probă. Ostenitorul le mulţumeşte cu precădere celor ce, răspunzând apelului şi aşteptărilor, i-au oferit cele mai numeroase şi mai pertinente observaţii critice: preotul Anton Savelovici, doctorand în Teologie, poetul-filolog Miron Scorobete şi poetul-filolog Eugen Dorcescu.

De asemenea, mulţumiri preotului conf. univ. dr. Ioan Chirilă şi preotului drd. Anton Savelovici, care au pus la punct aparatul referenţial; primului îi aparţine şi alcătuirea Concordanţei biblice. Cât priveşte Lecţionarul, acesta i se datorează arhidiaconului prof. Mircea Oros.

Ostenitorul binecuvintează memoria preotului prof. univ. dr. Dumitru Fecioru, cel care a iniţiat această versiune, în colaborare, şi cu care ar fi urmat s`o realizeze dacă Domnul nu l-ar fi chemat la Sine înainte ca ei, cei doi, să fi alcătuit împreună prima pagină.

Mai presus de toate, însă, mulţumiri şi laudă lui Dumnezeu, pe Care ostenitorul şi L-a simţit aproape de-a lungul celor unsprezece ani de trudă pe cumpăna dintre umilinţă şi cutezanţă; El este Cel ce a făcut ca acolo unde a lipsit vrednicia să prisosească harul şi acolo unde a lipsit priceperea să prisosească osteneala. Lui fie-I slava şi închinarea, în veci!

  • cf. Ies 4, 10-16


  • cf. Ies 17, 14


  • 2 Co 5, 16


  • Fc 22, 1-18


  • Evr 11, 19


  • In 17, 3


  • Spre exemplificare, asocierea vocalelor cu consoanele crt ar da în limba română variante precum: cart, cartă, carte, curte, ceartă, carat, acaret, cirtă, , cort, (a) certa, curat(ă), cerat(ă), cerut(ă) etc.


  • În interiorul dimensiunii nemărginite şi atemporale a lui Dumnezeu, atunci când El, prin propria Sa voinţă şi putere, a hotărât ca lumea să aibă un început. „Întru'nceput“ (en arhé) sugerează că Dumnezeu transcende începutul, că El este anterior oricărei mişcări. Arhé însă înseamnă nu numai început, ci şi principiu (tradus în Vulgata prin principium), adică concepţie, regulă, normă, punct de vedere. Textul preconizează ideea Înţelepciunii creatoare (Pr 8, 22-31), a Logosului (Cuvântului) creator (In 1, 1-3).


  • Grecescul poiéo = „a face“, îl traduce pe ebraicul bara', un verb care în VT este întotdeauna folosit pentru a exprima acţiunea creatoare a lui Dumnezeu. Vulgata (şi unele versiuni moderne) îl traduc prin „a crea“, echivalentul românesc al lui „a face“. Verbul e mult mai explicit în 2 Mac 7, 28: Dumnezeu a făcut totul din nimic (ceea ce exclude prezumţia unei materii preexistente). Românescul „a face“ înseamnă nu numai a crea (din nimic), ci şi a crea în mod organizat, potrivit unui plan, în etape prestabilite şi cu o finalitate clară.


  • Prin „cerul şi pământul“ (ebraism) se înţelege rezultatul creaţiei, cosmosul ordonat, „existenţa întregului univers“ (Sf. Vasile cel Mare). Alţi Sfinţi Părinţi înţeleg lumea îngerească şi cea materială.


  • Nedesluşit: invizibil sau de-abia vizibil, ca prin abur. Ne'mplinit: ne'ntocmit pe de-a'ntregul; pustiu; gol; deşert, fără viaţă. Ebraicul tohû-bohû sugerează ideea de haos, materie informă, creată din nimic, dar încă neorganizată, nedesluşită.


  • În limba greacă, acelaşi cuvânt, pneuma, înseamnă şi „vânt“, şi „duh“. Aşadar, mişcarea aerului care va face posibilă ivirea pământului; Duhul dătător de viaţă al lui Dumnezeu.


  • Rostirea lui Dumnezeu: actul prin care voinţa Sa devine faptă; participarea cuvântului (Cuvântului) la actul creaţiei; (vezi In 1, 1 şi note).


  • Activarea luminii necreate a lui Dumnezeu, Cel ce El Însuşi este lumină, aşa cum lumină este şi Cuvântul Său (Logosul) întrupat, Iisus Hristos (In 1, 9; 8, 12; 9, 5; 12, 46), vizibilă în momentul schimbării Sale la faţă (Mt 17, 2; Mc 9, 3; Lc 9, 29). Aşadar, nu e vorba de lumina naturală (astrele vor fi create de abia în ziua a patra – vezi versetele 14-19), ci de acea lumină pe care o vor experia mai târziu isihaştii şi pe care teologia răsăriteană o va cunoaşte îndeosebi prin scrierile Sfântului Grigorie Palama.


  • Ca adjectiv, kalós înseamnă „frumos“ (vv. 4 şi 31); ca adverb, înseamnă „bine“ (vv. 8, 10, 12, 18, 21 şi 25). „Lumina frumoasă“ e opţiunea exegetică a Sfântului Vasile cel Mare. „Frumos“ şi „bine“, laolaltă, induc ideea de „armonie“.


  • La Evrei, ziua de 24 de ore începea şi se termina la apusul soarelui. Este şi ziua liturgică în cultul creştin.


  • Firmament; cuvântul original sugerează o boltă cu circumferinţa pe orizont.


  • „Iarbă“, „pom“: singular generic, care cuprinde'n sine specia sau regnul.


  • Sintagma „care să lumineze pământul“ (literal: „spre luminare pe pământ“) se află numai în Septuaginta.


  • „spre semne“ pare a avea o semnificaţie astrologică. Corelează cu „semnele“ astrelor (Is 7, 11), care vor preceda sfârşitul lumii (Mt 24, 3, 29). Următoarele finalităţi se referă la fixarea calendarului.


  • Ideea generală: fiinţe din speciile inferioare (moluşte, reptile), care se înmulţesc cu mare repeziciune. Oricum, viaţa apare mai întâi în apă, apoi se extinde în aer şi pe uscat.


  • Literal: chiţii cei mari. Ideea exactă: monştrii marini; uriaşe reptile sau mamifere acvatice.


  • Metonimie: expresia nu înseamnă că apele erau înzestrate cu facultatea de a produce fiinţe vii, ci că ele erau mediul în care se exercita puterea creatoare a lui Dumnezeu.


  • Acesta nu este un plural al maiestăţii, ci un plural gramatical autentic; Sfinţii Părinţi văd în el prima revelaţie scripturistică asupra persoanelor Sfintei Treimi.


  • În original, acest verb sugerează, deopotrivă, facultatea de a spori în talie, în forţă, în putere, în număr, şi pe aceea de a deveni fecund, rodnic, apt pentru înmulţire. E motivul pentru care unii traducători români (Radu, Galaction, Nicodim) preferă sintagma „Fiţi rodnici (roditori)!“, în consonanţă cu versiunile occidentale, spre deosebire de cei mai vechi ai noştri, care reţin sensul primar al cuvântului (verbul e acelaşi ca în v. 22).


  • În Textul Ebraic: „şi toată oştirea lor“, cu înţelesul de totalitate a fiinţelor care populează cerul şi pământul. Vulgata păstrează nuanţa din Septuaginta: et omnis ornatus eorum (şi toată podoaba lor), traducându-l astfel pe grecescul kósmos, al cărui înţeles mai complet ar fi: cu toată armonia (ordinea, frumuseţea, perfecţiunea) lor.


  • Verbul synteléo (folosit şi în versetul precedent) înseamnă a împlini (a rotunji, a desăvârşi), dar nu singur, ci în cooperare (teléo precedat de syn), nuanţă care cuprinde ideea embrionară (ca şi în 1, 26) a unui Dumnezeu treimic, sau cel puţin pe aceea a participării Cuvântului la actul creaţiei (In 1, 1-3).