Prin urmare, cititorule, dacă vei deschide Cartea din simplă curiozitate sau deprindere, spre a-ţi împlini nevoia de a şti, şi dacă ai străbătut-o ca pe un simplu act de cultură, fii sigur că n`o vei uita. Dacă ai zăbovit asupră-i cu un oarecare interes lingvistic, vei fi aflat că în ebraică şi în greaca veche sunt semănate cuvinte, fraze şi denumiri eterogene, împrumutate din culturile cu care autorii biblici s`au învecinat sau din altele pe care nici ei şi nici părinţii lor nu le-au ştiut. Dacă ai citit-o numai ca pe o operă literară, iată că ai gustat într`însa belşug de genuri şi specii, poezie lirică şi epică, istoriografie, legislaţie, imnuri sacre şi sapienţiale, pagini profetice şi apocaliptice, proze scurte şi nuclee de roman, scenarii dramatice şi eseuri filosofice, sentinţe aforistice şi incantaţii prozodice... Dacă ai cercetat-o cu un ochi critic necruţător, vei fi descoperit şi ceea ce, în fapt, căutai: naivităţi, inadvertenţe, lacune, suprapuneri, distorsiuni, interpolări, paralelisme şi multe alte metehne care te vor sminti în măsura în care te vei opri aici.

Dacă, pentru nevoia de a înţelege, o vei cerceta a doua şi a treia oară, mai cu de-amănuntul, cu`ncetineli şi reveniri, dacă-ţi vei pune gândul pe textul din faţă şi pe cele paralele, însemnate alături, atunci cugetul tău va fi în stare să pipăie înţelesurile din spatele cuvintelor, să pătrundă în luminişurile alegorice ale întâmplărilor, să desluşească de ce jertfa lui Avraam, de pildă, s`a petrecut ca fapt istoric la vremea ei d, dar „şi`n prefigurare“ e pentru vremile din urmă. În acelaşi timp, reliefurile noilor tale lecturi îţi vor deschide calea de acces către întreaga cultură europeană, în tot ce are ea mai înalt şi mai frumos de-a lungul ultimului mileniu.

Dar dacă, pentru nevoia de a cunoaşte, te vei deprinde s`o citeşti nu atât pe dinafară, cât mai ales pe dinlăuntru, dacă sufletul ţi se va aprinde în văpaia celor ce se întraripează cu dumnezeiescul dor, atunci dorul acesta îţi va descoperi că, de vreme ce toate cărţile acestei Cărţi au fost scrise de dragul unui singur personaj, Iisus Hristos, prevestindu-L şi vestindu-L, şi de vreme ce Iisus Hristos a venit în lume de dragul unei singure făpturi, omul, înseamnă că toată Cartea se îndreaptă spre o singură fiinţă, care eşti tu, cititorule. Dacă o ocoleai, ar fi fost să treci pe-alături de propria ta viaţă; dar fiindcă ţi-ai asumat-o, a fost să te descoperi pe tine sieţi. Acum, ajutat de Sfinţii Părinţi ai Bisericii şi, la nevoie, de însemnările din josul paginii, vei pătrunde în adevărurile de credinţă şi în sensurile adânci ale Scripturii, adică în lumina lecturii ei duhovniceşti, singura care te ridică deasupra lui a şti şi deasupra lui a înţelege, anume în văzduhul lui a cunoaşte, acolo unde cuvintele redevin Cuvânt şi eternitatea te îmbie la Viaţă; căci „viaţa veşnică aceasta este: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis“ f.

Odată ajuns aici, nu-ţi mai rămâne decât Bucuria.

Canonul biblic. Biblia, în întregul ei, se alcătuieşte din două mari secţiuni: Vechiul Testament, care cuprinde istoria mântuirii neamului omenesc de la facerea lumii până spre secolul II î. H.; Noul Testament, care cuprinde viaţa şi învăţătura Mântuitorului Iisus Hristos, istoria primelor şase decenii ale creştinismului şi istoria mântuirii universale în perspectivă eshatologică.

Totalitatea cărţilor cuprinse în Sfânta Scriptură constituie „canonul“ biblic. Cuvântul vine de la grecescul kanón, care înseamnă „normă“, „regulă“, „principiu director“. Aşadar, o carte canonică este învestită cu autoritate normativă în materie de credinţă; conţinutul ei dogmatic devine obligatoriu. Această asociere între cuvântul „canon“ şi „Sfânta Scriptură“ ca tezaur al credinţei a fost făcută mai întâi de Origen (sec. III d. H.) şi dusă mai departe de către Sfinţii Părinţi ai Bisericii.

Pe de altă parte, cuvântul „Biblie“ vine de la grecescul biblíon (cu genitivul biblíou), care la început a însemnat „hârtie (sau orice material) de scris“, apoi şi-a generalizat înţelesul de „carte“. Limba latină însă a preluat pluralul substantivului: biblía şi a făcut din el singularul bíblia (cu genitivul bíbliae), mutând şi accentul pe prima silabă. Aceasta s`a întâmplat tot în vremea lui Origen, dar a devenit un bun comun în secolul următor, mai ales de când Sfântul Ioan Gură de Aur a afirmat că „Biblia este o adunare de multe cărţi care, toate la un loc, alcătuiesc una singură“. Să nu se creadă însă că circulaţia acestui cuvânt a început odată cu Origen. Cu nouă secole înainte, profetul Daniel vorbea de „cărţile“ profetice de dinaintea lui (Dn 9, 2), iar în prima carte a Macabeilor se face pomenire de „cărţile cele sfinte“ pe care Israeliţii le aveau în mână şi cu care se mângâiau la vreme de necaz (1 Mac 12, 9).

Paralel cu termenul „Biblie“ a circulat şi acela de „Scripturi“ sau „Scriptură“. Epoca Vechiului Testament cunoştea trei categorii de cărţi sfinte:

 
  1. „Legea“ (Tora), care desemna „Pentateuhul“ sau Cele cinci Cărţi ale lui Moise; denumirea venea de la Legea pe care Dumnezeu i-a dat-o lui Moise, prin cele două table, pe muntele Sinai, şi care constituia nucleul întregii opere (Iş 20, 2-17); i se mai spunea „Legea lui Moise“ sau, mai târziu, chiar după numele autorului: „Moise“ (Lc 16, 29);
  2. „Profeţii“, prin care se înţelegeau cărţile profetice;
  3. „Scripturile“, denumire pentru celelalte categorii de scrieri ale Vechiului Testament: istorice, poetice şi sapienţiale.

Cu toate acestea, împărţirea avea un caracter foarte general, una şi aceeaşi referinţă putând trimite la o categorie sau alta; delimitări mai limpezi s`au făcut de-a lungul vremii, pe măsură ce se alcătuia canonul. În Noul Testament, cărţile celui Vechi (care nu s`a numit aşa decât în funcţie de cel Nou) sunt întâlnite sub numele de „Scriptură“ (ex. Lc 4, 21) (deşi citatul e din cartea profetică a lui Isaia), „Scripturile“ (ca în Mt 21, 42) sau „Sfintele Scripturi“ (Rm 1, 2; 2 Tim 3, 15). În timp, cuvintele greceşti gramma şi grafé = „scriere“ au fost preluate de limba latină prin termenul scriptura = „scriere“, dar cu acelaşi înţeles generic ca al lui biblia, ceea ce înseamnă că e corect să se spună: Biblia sau Sfânta Scriptură.

Revenind la canonul biblic, e evident că a învesti sau a nu învesti o carte cu autoritate normativă este un act în parte omenesc, dar el presupune mai întâi existenţa cărţii, respectiv, a cărţilor.

Acestea însă, în foarte multe cazuri, au fost precedate de o literatură orală pe care ele au preluat-o selectiv şi au consemnat-o în genuri distincte sau amestecate. E sigur că Moise, întâiul autor biblic, a relatat evenimentele de dinaintea sa nu numai pe baza unor documente scrise, ci şi pe aceea a unor tradiţii orale, care se transmiteau din generaţie în generaţie. Tot atât de sigur este că evangheliştii (mai ales cei ce n`au fost ucenici direcţi ai Mântuitorului, cum sunt Marcu şi Luca) şi-au alcătuit scrierile preluând istorisirile care circulau prin viu grai. Oralitatea însă presupunea sacralitate, ceea ce făcea ca aceste scrieri să aibă o descendenţă foarte riguroasă, controlată de sentimentul şi certitudinea că ele nu relatează simple fapte omeneşti, ci, dimpotrivă, evenimente pe care Dumnezeu le-a provocat sau în care S`a implicat direct şi personal. Ele erau recitate public în împrejurări solemne şi deseori se constituiau în imnuri liturgice. Aşadar, în momentul în care autorii sacri le consemnau în scris, ele aveau deja învestirea unor texte revelate care se integrau în structura unei scrieri de inspiraţie dumnezeiască. Asistenţa divină acoperea astfel atât fragmentele vechi-orale cât şi pe cele nou-scrise, ceea ce înseamnă că atât Tradiţia care a precedat Scriptura cât şi Scriptura propriu-zisă poartă în ele atributele insuflării supranaturale, a acelei înrâuriri de deasupra care-l făcea pe autor să asculte de chemarea lui Dumnezeu, să selecteze ceea ce era de selectat din predania orală, să-şi redacteze textul în concordanţă cu revelaţia divină – dar şi cu natura propriei sale personalităţi – şi să fie sigur că în tot ceea ce scrie nu greşeşte. Din acest punct de vedere, „toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu“ (2 Tim 3, 16), dar termenul de referinţă „toată“ nu a avut întotdeauna acelaşi conţinut. A fost nevoie de secole până când autoritatea rabinică mai întâi şi autoritatea Bisericii mai apoi să decidă care anume din cărţile Vechiului şi Noului Testament poartă în ele atributul inspiraţiei dumnezeieşti şi pot fi incluse în ceea ce se cheamă „canonul biblic“.

La capătul tuturor acestor cerneri şi discerneri s`a putut stabili că Vechiul Testament conţine 39 de cărţi canonice, recunoscute ca atare de către tradiţia iudaică, pe de-o parte, şi de Biserica Ortodoxă, pe de alta. Acestora li se adaugă alte 14 cărţi, pe care ambele tradiţii le consideră doar „bune de citit“, adică ziditoare de suflet, conţinutul lor nefiind obligatoriu pentru actul de credinţă în sine. Numele tuturor cărţilor canonice şi necanonice ale Vechiului Testament se află înscrise în „Cuprinsul“ ediţiei de faţă.

Reţinem însă şi faptul că Biserica Romano-Catolică recunoaşte în Vechiul Testament 56 de cărţi canonice, adică pe cele 39 canonice şi 14 necanonice ale Bisericii Ortodoxe, cărora le adaugă încă 3 titluri. Detaliile acestei probleme rămân, desigur, pe seama specialiştilor, dar se cuvine menţionată nuanţa că teologii romano-catolici le numesc „protocanonice“ pe cele 39, ca primite de la început în canon (sec. IV), şi „deuterocanonice“ pe celelalte, ca acceptate în canon mult mai târziu, prin Conciliul tridentin (sec. XVI).

La rândul lor, protestanţii le recunosc pe cele 39 drept canonice, dar pe cele „bune de citit“ le numesc „apocrife“, denumire sub care ortodocşii cataloghează numai acele scrieri pseudo-biblice pe care Biserica le-a respins constant din structura canonului biblic.

Cât despre Noul Testament, el cuprinde 27 de cărţi canonice, recunoscute ca atare încă din secolul IV (Sinodul local din Laodiceea, anul 360) şi secolul VIII (Sinodul al VII-lea Ecumenic, anul 787) şi rămase astfel în conştiinţa şi practica Bisericilor Ortodoxe şi ale celei Romano-Catolice.

Istoria textului biblic. Dacă admitem că toţi autorii Bibliei au fost teo-logi = „cuvântători de Dumnezeu“, e bine de amintit că, prin rostire, teologia lor a devenit filologie. De aci, anevoiosul nostru drum, prin secole şi milenii, de a străbate straturile filologice spre a ajunge din nou la teologie. Aceasta este munca îndeosebi a teologilor biblişti, cei ce caută, descoperă şi studiază manuscrise, cei ce le alcătuiesc în ediţii critice, cei ce traduc sau revizuiesc, cei ce compară şi comentează. E drumul pe care cititorul obişnuit al Bibliei, cu cartea`n mână pe de-a gata, nu-l cunoaşte.

Dacă Noul Testament nu ridică probleme textuale majore, textul Vechiului Testament, în schimb, e şi astăzi obiectul unor diferenţe de opinii şi opţiuni, conturate de-a lungul timpului şi răspândite pe arii foarte largi, în funcţie mai ales de apartenenţele confesionale. Cu foarte puţine excepţii, cărţile Vechiului Testament au fost scrise în limba ebraică, pe durata a douăsprezece secole (se estimează că anul 1250 î. H. este acela în care Moise a primit tablele Legii pe muntele Sinai). Cărţile au fost scrise, desigur, în principal pentru Evrei. Aceştia însă s`au dispersat în timp, marea lor majoritate alcătuind ceea ce se numeşte „diaspora“ (împrăştiere). Fatalmente, cei din diaspora şi-au pierdut limba maternă. Dar nu numai ei; o dată cu întoarcerea din captivitatea babilonică (538 î. H.), nici chiar cei din Palestina nu mai vorbeau ebraica, aceasta fiind înlocuită cu dialectul aramaic (în care a vorbit şi Mântuitorul). Pe de altă parte, vastul imperiu al lui Alexandru cel Mare a inaugurat epoca elenistică, în care greaca devenise limba cultă a oricărui cetăţean.

Aşa se face că în cea de a doua jumătate a secolului III î. H. Ptolemeu al II-lea Filadelful a patronat şi finanţat traducerea Bibliei în limba greacă. Aceasta a fost făcută în oraşul Alexandria de către 72 de învăţaţi evrei, aduşi din Palestina (câte şase de fiecare trib), fapt pentru care noua versiune a fost numită Septuaginta. După tradiţie, cei 72 au lucrat separat, sub asistenţa Duhului Sfânt, versiunile lor dovedindu-se în final identice. Septuaginta a căpătat astfel o mare autoritate, fiind considerată ca al doilea original al Vechiului Testament; deşi Sfinţii Evanghelişti şi Sfântul Apostol Pavel cunoşteau ebraica, au preferat să citeze din Septuaginta; pe baza ei s`a răspândit creştinismul primelor secole în Asia Mică şi în toată aria Mediteranei. Nu e de mirare deci că Septuaginta a devenit textus receptus (textul revelat) al întregului Răsărit european, definit mai târziu ca Ortodoxie.

Cu peste şase sute de ani mai târziu, în secolul IV, Fericitul Ieronim avea să traducă Biblia în limba latină, pentru creştinătatea occidentală, versiune cunoscută sub numele de Vulgata. Cele mai multe din cărţile Vechiului Testament (începând cu Psalmii) au fost traduse mai întâi după Septuaginta, apoi după Textul Ebraic. Controversată, chiar de la început, de către contemporanii lui Ieronim (printre care şi Fericitul Augustin), Vulgatei i-au trebuit nu mai puţin de douăsprezece secole până să devină textus receptus al Bisericii Catolice, decretată astfel de către Papa Clement al VIII-lea în 1592 şi rămasă ca atare până astăzi.

Ce s`a întâmplat cu Versiunea Ebraică? Ea a continuat să fie citită în sinagogă, dar a rămas mai mult pe seama rabinilor şi a altor învăţaţi, circulaţia ei fiind tot mai restrânsă. A mai intervenit o dificultate: După cum se ştie, alfabetul ebraic era alcătuit numai din consoane. Pentru pronunţarea corectă a unui cuvânt, vocalele erau intercalate de cititorul însuşi, iar aceasta se făcea prin tradiţia orală transmisă de la dascăl la învăţăcel. Cu vremea însă, această tradiţie s`a tot subţiat, aşa încât noile generaţii nu mai erau sigure, de pildă, dacă cuvântul zkhr din Dt 25, 19 trebuie citit zekher = „amintire“, „pomenire“, sau zakhar = „bărbat“. Încă din secolul IV Fericitul Ieronim nota că dacă cele trei consoane dbr se citesc dabar, ele înseamnă „cuvânt“; dar dacă se citesc deber, înseamnă „ciumă“ g. Astfel s`a născut nevoia de a se inventa semnele vocalice care să fie intercalate în sistemul consonantic, operă întreprinsă de către masoreţi (de la ebraicul masora = tradiţie) în secolele VIII-X d. H.; ultima versiune, realizată în jurul anului 900 de către Ben Aşer şi Ben Neftali, a primit aprobarea autorităţilor rabinice şi s`a constituit în ceea ce se cheamă, până astăzi, Textul Masoretic al Vechiului Testament. El stă la baza traducerilor moderne, devenind astfel echivalentul unui textus receptus pentru creştinătatea protestantă. Dar nu numai pentru ea; supusă unor îndelungate şi severe examene critice textuale, Vulgata şi-a pierdut mult din autoritatea iniţială, aşa încât chiar traducătorii catolici, unii din ei foarte valoroşi, s`au întemeiat pe Textul Masoretic.

Desigur, disputa dintre ebraişti şi elenişti nu se va isprăvi niciodată, fiecare tabără având argumente prin care să demonstreze că limba cultivată de ea e mai bogată, mai nuanţată, mai capabilă să exprime Cuvântul lui Dumnezeu. Ca de obicei, adevărul e pe undeva pe la mijloc, dar nu aceasta e problema cea mai importantă, ci aceea a diferenţelor de text. Dacă cele două principale versiuni biblice s`au produs în Răsărit (Septuaginta, în Alexandria Egiptului; Textul Masoretic, în Tiberiada Palestinei), tot aci, în Răsărit, s`au produs şi confruntările, iar acestea s`au consumat în contextul mai larg al confruntărilor dintre iudaism şi creştinism. Creştinii au băgat de seamă că textele masoretice prezintă unele deosebiri, mai ales în textele profeţiilor mesianice, care nu puteau fi puse doar pe seama unor raţiuni filologice. Iată un singur exemplu, extras din Deuteronom 8, 3:

SEPTUAGINTA: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu“.

TEXTUL MASORETIC: „Nu numai cu pâine trăieşte omul, ci cu tot ceea ce iese din gura lui Dumnezeu“.

Deşi, aparent, cele două versiuni sunt foarte apropiate şi pot genera exegeze asemănătoare, totuşi e lesne de observat că din Textul Masoretic lipseşte termenul „cuvântul“ (în greceşte rhéma = „cuvânt“ ca mijloc de comunicare, înrudit semantic cu lógos = „cuvânt“ ca raţiune divină şi rostire creatoare). Or, prezenţa acestui termen poate duce mai uşor la suita: rhéma – lógos – Logosul Întrupat – Iisus Hristos, ceea ce înseamnă o exegeză hristologică foarte clară. Acum e cazul să reţinem că textul e folosit de Iisus în dialogul Său cu diavolul (Mt 4, 4) şi că Domnul îl citează după Septuaginta.

E uşor de înţeles, aşadar, de ce creştinii, mai ales cei din Răsărit, au devenit circumspecţi faţă de Versiunea Masoretică, întărindu-şi opţiunea pentru Septuaginta. Dar nu numai ei; încă din secolul IV, după ce Ieronim a început să traducă Vulgata din ebraică, Fericitul Augustin îl suspecta că nu crede în caracterul revelat al Septuagintei. În zilele noastre intervine şi istoria însăşi a textului: faţă de Versiunea Masoretică (începutul secolului X d. H.), Septuaginta (a doua jumătate a secolului III î. H.) e mai veche cu aproape 12 secole; textul Septuagintei a fost stabilit de învăţaţi evrei cu mult înaintea ivirii creştinismului, deci fără putinţa unor partizanate polemice; actualele traduceri occidentale au la bază manuscrise masoretice din secolele VIII-X, pe când cei mai vechi codici ai Septuagintei datează din secolul IV (Vaticanus) şi chiar III (Freer), deci la distanţă de cel puţin o jumătate de mileniu. Dacă s`a constatat că masoreţii, din raţiuni de teologie iudaică, au operat intervenţii deliberate într`o seamă de texte, nu e mai puţin adevărat că diferenţele – mai mult decât notabile – între cele două versiuni se extind pe arii în care orice intenţie polemică este exclusă. Se pare că, în această privinţă, descoperirea (în 1947) şi studierea manuscriselor de la Qumran oferă noutăţi mai mult decât surprinzătoare. Cercetări recente ale unor biblişti occidentali – atât catolici cât şi protestanţi – arată că texte vechitestamentare contemporane cu Versiunea Alexandrină (sec. III î. H.) sunt mult mai apropiate de aceasta decât de cea Masoretică, ceea ce acreditează ideea că Septuaginta a fost tradusă după un original ebraic care s`a pierdut şi pe care masoreţii nu l-au avut sub ochi. Aceasta ar însemna:

 
  1. Masoreţii sunt mult mai puţin culpabili decât s`a crezut
  2. În fapt, autorii noutestamentari citau nu după textul grecesc al Septuagintei, ci după originalul care stătuse la baza acesteia
  3. Autoritatea Septuagintei reintră în actualitate. De altfel, încă din vechime, autoritatea ei era atestată şi de mediile intelectuale necreştine: în deceniile secolului I d. H., atât filosoful Filon de Alexandria, cât şi istoricul Iosif Flaviu, învăţaţi evrei care cunoşteau bine ebraica, preferau să citeze din Septuaginta, versiune pentru care aveau o preţuire atât de înaltă, încât declarau (mai ales primul) că aceasta este versiunea inspirată a Scripturii.

Ca parte a lumii ortodoxe, poporul român şi-a avut Biblia tradusă tot după Septuaginta. Cităm pe cele mai importante: Biblia lui Şerban, Bucureşti 1688; Biblia de Buzău, 1854-56; Biblia lui Şaguna (Sibiu), 1856-58. Dar tot după Septuaginta a fost tradusă şi Biblia lui Bob (Blaj), 1795, pentru uzul greco-catolicilor. Ultima ediţie din marea filiaţie a apărut la Bucureşti în 1914, singura „ediţie a Sfântului Sinod“.

Marea ruptură s`a produs în 1936, odată cu apariţia Bibliei traduse după Textul Masoretic de către Gala Galaction, Vasile Radu şi Nicodim Munteanu. Această opţiune a fost motivată de Galaction prin trebuinţa ca şi noi, ortodocşii, să avem textul folosit de sectele neoprotestante, spre a le putea combate mai uşor! E de mirare, acum, cu câtă uşurinţă a fost acceptată (sau trecută cu vederea) această motivaţie, deşi patriarhul Nicodim îşi îngăduise, în 1944, un semnal de alarmă. Aşa se face că toate versiunile româneşti ale Vechiului Testament apărute după ediţia Bibliei din 1936 nu sunt decât reluări ale acesteia, cu revizuiri mai mult sau mai puţin importante, mai mult sau mai puţin controlate. Timp de opt decenii, Biserica Ortodoxă Română nu a mai avut o versiune vechitestamentară după Septuaginta; e motivul pentru care atât Părintele Dumitru Stăniloae cât şi Părintele Dumitru Fecioru, marii noştri traducători din Sfinţii Părinţi şi din literatura filocalică, au fost nevoiţi să-şi extragă citatele biblice tot din ediţia 1914.

Aceasta însă nu înseamnă că Versiunea Ebraică se cere dispreţuită sau ignorată; dimpotrivă, o redactare corectă a textului biblic e de neconceput fără consultarea şi folosirea ei, atât pentru reliefarea unor nuanţe de limbaj, cât mai ales pentru transcrierea numelor proprii ebraice, atât patronimice cât şi toponimice, nume pe care Septuaginta le redă, în cele mai multe cazuri, prin traducerea înţelesului lor (ex.: „Beer-Şeba“ = „Fântâna-Jurământului“ – Fc 21, 31). E ceea ce facem în lucrarea de faţă. Mai mult, pentru o imagine cât mai completă a mesajului biblic, deosebirile semnificative dintre Septuaginta şi Textul Masoretic sunt menţionate în notele şi comentariile din josul paginii, Versiunea Ebraică fiindu-ne accesibilă prin cele mai bune traduceri occidentale, precum La Bible de Jérusalem (BJ), La Bible traduite par Emile Osty (OSTY), King James Version (KJV) (care însă a folosit şi Septuaginta), Revised Standard Version (RSV), Today`s English Version (TEV), Traduction Oecuménique de la Bible (TOB), dar şi prin ediţiile româneşti din 1936 şi 1938.

În ceea ce priveşte Noul Testament, cele 27 de cărţi ale acestuia au fost scrise în limba greacă, cu excepţia Evangheliei după Matei, care a fost redactată mai întâi în aramaică (versiune care însă nu a ajuns până la noi) şi rescrisă, de către acelaşi autor, în greceşte.

Dată fiind iuţeala cu care se răspândea creştinismul, e lesne de imaginat şi repeziciunea cu care manuscrisele autografe erau copiate în zeci şi sute de exemplare pentru aria, din ce în ce mai largă, a comunităţilor creştine. Aşa se explică faptul că o bună parte din ele au înfruntat secolele şi că până în zilele noastre au ajuns nu mai puţin de 2500 de manuscrise, dintre care 167 cuprind Noul Testament în întregime. Desigur, originalele nu ni s`au păstrat, dar codici precum Sinaiticus (sec. IV), Vaticanus (sec. IV), Alexandrinus (sec. V), Parisiensis (sec. V), Freesianus (secolele IV-V), ca să cităm doar pe cele mai importante, se constituie în tot atâtea mărturii asupra vechimii textelor noutestamentare. De aici, şi imensele posibilităţi ale filologilor biblici de a alcătui ediţii critice tot mai bune şi mai utile, pe care le pun la îndemâna traducătorilor. Evoluţia acestor ediţii, pe de-o parte, şi evoluţia fiecărei limbi naţionale, pe de alta, sunt principalele raţiuni pentru care Biblia se cere tradusă – sau cel puţin revizuită – periodic, spre folosul şi desfătarea cititorilor ei.

Sistemul referenţial. Orientarea în textele Sfintei Scripturi, precum şi citarea acestora se fac cu ajutorul sistemului referenţial, adică al cifrelor care individualizează o anumită porţiune de text şi o pun în legătură cu cele înrudite. Unităţile acestui sistem sunt capitolul şi versetul; cifrele de referinţă se mai numesc şi „trimiteri“.

El a luat naştere în primele patru decenii ale secolului XIII, prin cardinalul Ştefan Langton care, pe la 1205, a început împărţirea textului Vulgatei în capitole; opera sa a fost isprăvită în jurul anului 1240 de către călugărul dominican Hugues de Saint Glef.

Împărţirea în versete a fost făcută de tipograful parizian Robert Ştefan; textul a apărut astfel, pentru prima oară, în ediţia greco-latină din 1551 a Noului Testament, iar pentru a doua oară, în ediţia din 1555 a Bibliei latine integrale.

Cade-se a se reţine însă că versetul (ca şi capitolul, de altfel) e doar o unitate convenţională, iar nu o unitate dogmatică în sine; el nu se constituie într`un univers închis, ci, dimpotrivă, cu foarte multe ferestre către marele univers al Sfintei Scripturi. Adevărata lectură şi dreapta tâlcuire a Bibliei se fac numai prin relaţia text-context, adică citind şi gândind textul (versetul) în funcţie de ceea ce se spune înainte şi după el, ca şi în funcţie de legăturile lui cu texte asemănătoare foarte îndepărtate. Niciodată partea nu poate fi despărţită de întreg. Dacă un savant din zilele noastre, de exemplu, pretindea că opera sa nu poate fi înţeleasă decât dacă e citită integral, cu atât mai mult – şi incomparabil mai mult – Biblia sau Sfânta Scriptură.

Îndreptar pentru folosirea aparatului ajutător de pe lângă textul biblic

CĂRŢILE SFINTEI SCRIPTURI


în ordinea Cuprinsuluiîn ordinea alfabetică a siglelor


VECHIUL TESTAMENT
FcFacereaAgAgheu
IeşireaAmAmos
LvLeviticulAvcAvacum
NmNumereleAvdAvdia
DtDeuteronomulBarBaruh
IosIosua NaviBelBel şi Balaurul
JdJudecătoriCântCântarea Cântărilor
RutRutDnDaniel
1 Rg1 RegiDtDeuteronomul
2 Rg2 RegiEccEcclesiastul
3 Rg3 RegiEpistEpistola lui Ieremia
4 Rg4 RegiEstEstera
1 Par1 ParalipomenaEzrEzdra
2 Par2 Paralipomena3 EzrCartea a treia a lui Ezdra
EzrEzdraFcFacerea
NeNeemiaIdtIudita
EstEsteraIoilIoil
IovIovIonaIona
PsPsalmiiIosIosua Navi
PrProverbele lui SolomonIovIov
EccEcclesiastulIrIeremia
CântCântarea CântărilorIsIsaia
IsIsaiaIeşirea
IrIeremiaIzIezechiel
PlgPlângerile lui IeremiaJdJudecători
IzIezechielLvLeviticul
DnDaniel1 Mac1 Macabei
OsOsea2 Mac2 Macabei
AmAmos3 Mac3 Macabei
MiMiheiaMalMaleahi
IoilIoilManManase
AvdAvdiaMiMiheia
IonaIonaNaumNaum
NaumNaumNeNeemia
AvcAvacumNmNumerele
SofSofonieOsOsea
AgAgheu1 Par1 Paralipomena
ZaZaharia2 Par2 Paralipomena
MalMaleahiPlgPlângerile lui Ieremia
TobTobitPrProverbele lui Solomon
IdtIuditaPsPsalmii
BarBaruh1 Rg1 Regi
EpistEpistola lui Ieremia2 Rg2 Regi
TinCântarea celor trei tineri3 Rg3 Regi
3 EzrCartea a treia a lui Ezdra4 Rg4 Regi
SolÎnţelepciunea lui SolomonRutRut
SirÎnţelepciunea lui Isus, fiul lui SirahSirÎnţelepciunea lui Isus, fiul lui Sirah
SusIstoria SusaneiSofSofonie
BelBel şi BalaurulSolÎnţelepciunea lui Solomon
1 Mac1 MacabeiSusIstoria Susanei
2 Mac2 MacabeiTinCântarea celor trei tineri
3 Mac3 MacabeiTobTobit
ManManaseZaZaharia


NOUL TESTAMENT
MtEvanghelia după MateiApApocalipsa
McEvanghelia după Marcu1 Co1 Corinteni
LcEvanghelia după Luca2 Co2 Corinteni
InEvanghelia după IoanColColoseni
FAFaptele ApostolilorEfEfeseni
RmRomaniEvrEvrei
1 Co1 CorinteniFAFaptele Apostolilor
2 Co2 CorinteniFlmFilimon
GaGalateniFlpFilipeni
EfEfeseniGaGalateni
FlpFilipeniIacIacob
ColColoseniInEvanghelia după Ioan
1 Tes1 Tesaloniceni1 In1 Ioan
2 Tes2 Tesaloniceni2 In2 Ioan
1 Tim1 Timotei3 In3 Ioan
2 Tim2 TimoteiIudaIuda
TitTitLcEvanghelia după Luca
FlmFilimonMcEvanghelia după Marcu
EvrEvreiMtEvanghelia după Matei
IacIacob1 Ptr1 Petru
1 Ptr1 Petru2 Ptr2 Petru
2 Ptr2 PetruRmRomani
1 In1 Ioan1 Tes1 Tesaloniceni
2 In2 Ioan2 Tes2 Tesaloniceni
3 In3 Ioan1 Tim1 Timotei
IudaIuda2 Tim2 Timotei
ApApocalipsaTitTit

SIGLE ÎN NOTELE INFRAPAGINALE


BJLa Bible de Jérusalem
BOBBiblia de la Blaj 1795
GALABiblia de Bucureşti 1938
KJVKing James Version
MIRONBiblia de Bucureşti 1936
NICODBiblia de Bucureşti 1944
OSTYLa Bible trad. Osty
RSVRevised Standard Version
SINODBiblia de Bucureşti 1914
ŞAGUNABiblia de Sibiu 1858
ŞERBANBiblia de Bucureşti 1688
TEVToday's English Version
TOBTraduction Oecuménique de la Bible
Ebr. /T.M.Versiunea Ebraică / Textul Masoretic
Sept. /LXXSeptuaginta
V.T.Vechiul Testament
N.T.Noul Testament
ed.ediţia
=adică (egal cu)
v.versetul
vv.versetele

CUM TREBUIE CITITE TRIMITERILE


11)versetul care trimite
11-12)versetele care trimit
3,1capitolul 3, versetul 1
3, 1-7capitolul 3, versetele 1 până la 7 (inclusiv)
3,1,3capitolul 3, versetele 1 şi 3
3,1-7,12capitolul 3, versetele 1 până la 7, versetul 12
3, 1-7; 9,5capitolul 3, versetele 1 până la 7, capitolul 9, versetul 5

(cifrele scrise îngroşat - fără paranteză - indică întotdeauna capitolul)

[ VTVechiul Testament

Fc Facerea
Ies Ieşirea
Lv Leviticul
Nm Numerele
Dt Deuteronomul
Ios Iosua Navi
Jd Judecători
Rut Rut
1Rg Cartea Întâi a Regilor
2Rg Cartea a Doua a Regilor
3Rg Cartea a Treia a Regilor
4Rg Cartea a Patra a Regilor
1Par 1 Paralipomena
2Par 2 Paralipomena
Ezr Ezdra
Ne Neemia
Est Estera
Iov Iov
Ps Psalmii
Pr Proverbele lui Solomon
Ecc Ecclesiastul
Cant Cântarea Cântărilor
Is Isaia
Ir Ieremia
Plg Plângerile lui Ieremia
Iz Iezechiel
Dn Daniel
Os Osea
Am Amos
Mi Miheia
Ioil Ioil
Avd Avdia
Iona Cartea lui Iona
Naum Naum
Avc Avacum
Sof Sofonie
Ag Agheu
Za Zaharia
Mal Maleahi
Tob Cartea lui Tobit
Idt Iudita
Bar Baruh
Epist Epistola lui Ieremia
Tin Cântarea celor trei tineri
3Ezr Cartea a Treia a lui Ezdra
Sol Cartea Înţelepciunii lui Solomon
Sir Cartea Înţelepciunii lui Isus, Fiul lui Sirah (Ecclesiasticul)
Sus Istoria Susanei
Bel Bel şi Balaurul
1Mac Cartea Întâi a Macabeilor
2Mac Cartea a Doua a Macabeilor
3Mac Cartea a Treia a Macabeilor
Man Rugaciunea lui Manase

[ VTVechiul Testament

[ FcFacerea
Cap. 1 Facerea lumii şi a omului.
Cap. 2 Ziua odihnei Domnului. Omul în mijlocul lumii şi al raiului. Întâia familie.
Cap. 3 Căderea primilor oameni. Pedeapsa şi făgăduinţa.
Cap. 4 Cain şi Abel; urmaşii lor.
Cap. 5 Patriarhii de dinainte de potop.
Cap. 6 Eroii antediluvieni. Noe, singurul om drept. Vestirea potopului; corabia.
Cap. 7 Potopul.
Cap. 8 Încetarea potopului. Noe iese din corabie şi-I aduce jertfă lui Dumnezeu.
Cap. 9 Rânduială nouă pe pământ. Legământul lui Dumnezeu cu Noe. Noe şi fiii săi.
Cap. 10 Obârşia neamurilor răspândite pe pământ.
Cap. 11 Turnul Babel. Încâlcirea limbilor şi împrăştierea popoarelor. Strămoşii lui Avraam.
Cap. 12 Chemarea lui Avram. Avram în Canaan şi în Egipt.
Cap. 13 Avram se desparte de Lot.
Cap. 14 Războiul celor patru regi. Avram îl scapă pe Lot din robie şi este binecuvântat de Melchisedec.
Cap. 15 Legământul lui Dumnezeu cu Avram.
Cap. 16 Naşterea lui Ismael.
Cap. 17 Tăierea'mprejur, semnul legământului. Vestirea naşterii lui Isaac.
Cap. 18 Arătarea treimică de la stejarul Mamvri.
Cap. 19 Nelegiuirile şi nimicirea Sodomei.
Cap. 20 Avraam în Gherar.
Cap. 21 Naşterea lui Isaac. Ismael e alungat.
Cap. 22 Isaac adus spre jertfă. Urmaşii lui Nahor.
Cap. 23 Moartea şi mormântul Sarrei.
Cap. 24 Căsătoria lui Isaac cu Rebeca.
Cap. 25 A doua căsătorie a lui Avraam. Moartea lui Avraam. Esau şi Iacob, fiii lui Isaac.
Cap. 26 Isaac în ţara Filistenilor. Legământul cu Abimelec.
Cap. 27 Iacob îl lipseşte pe Esau de binecuvântarea părintească, agonisind-o pentru sine, apoi pleacă la unchiul său Laban.
Cap. 28 Isaac îi întăreşte lui Iacob întâia binecuvântare. Esau se căsătoreşte cu o ismaelită. Scara din visul lui Iacob.
Cap. 29 Iacob soseşte la unchiul său Laban şi se căsătoreşte cu Lia şi Rahela. Copiii lui Iacob.
Cap. 30 Copiii lui Iacob (continuare). Cum s'a îmbogăţit Iacob.
Cap. 31 Iacob pleacă de la unchiul său Laban.
Cap. 32 Iacob, la Mahanaim, îşi pregăteşte întâlnirea cu Esau. Iacob se luptă cu Dumnezeu.
Cap. 33 Iacob se întâlneşte cu Esau. Sosirea la Sucot, apoi la Sichem.
Cap. 34 Dina şi Sichem.
Cap. 35 Iacob la Betel. Naşterea lui Veniamin. Moartea Rahelei. Moartea lui Isaac.
Cap. 36 Femeile şi urmaşii lui Esau în Canaan şi Seir. Regii şi căpeteniile Edomului.
Cap. 37 Iosif şi fraţii săi.
Cap. 38 Iuda şi Tamara.
Cap. 39 Iosif în Egipt. Femeia lui Putifar. Iosif în temniţă.
Cap. 40 Iosif tâlcuieşte visele dregătorilor lui Faraon.
Cap. 41 Iosif tâlcuieşte visele lui Faraon.
Cap. 42 Întâia călătorie a fraţilor lui Iosif în Egipt.
Cap. 43 A doua călătorie a fraţilor lui Iosif în Egipt.
Cap. 44 Veniamin osândit să rămână în Egipt.
Cap. 45 Iosif li se descoperă fraţilor săi.
Cap. 46 Iacob pleacă în Egipt. Familia lui Iacob. El soseşte în Egipt şi-l întâlneşte pe Iosif.
Cap. 47 Iacob în faţa lui Faraon. Aşezarea Israeliţilor în Egipt.
Cap. 48 Iacob îi binecuvintează pe fiii lui Iosif.
Cap. 49 Binecuvântările lui Iacob. Moartea sa.
Cap. 50 Înmormântarea lui Iacob. Moartea lui Iosif.

Introducere la Pentateuh

Prima şi cea mai importantă parte a Vechiului Testament, pe care Evreii o numesc Tora = „Lege“, îşi trage numele biblic din două cuvinte greceşti pénte = „cinci“ şi teuhos = „carte“; aşadar, Pentateuhul înseamnă „Cele Cinci Cărţi“, adică denumirea generică a scrierilor care îl alcătuiesc: Facerea (sau Geneza, pentru că'n ea sunt relatate crearea lumii şi a neamului omenesc), Ieşirea (sau Exodul, adică istorisirea eliberării poporului ales din robia egipteană), Leviticul (referinţe asupra funcţiilor preoţeşti exercitate de tribul leviţilor), Numerele (numărătoarea sau recensăm?tul făcut asupra poporului evreu în pustie) şi Deuteronomul (ceea ce se traduce, tot din greceşte, „A doua Lege“, o reluare şi detaliere a Legii primite de Moise în muntele Sinai). Toate acestea au alcătuit la început o singură carte; împărţirea a fost făcută în secolul III î.H. de către traducătorii Septuagintei, fără însă ca prin aceasta să se fi ştirbit ceva din unitatea operei.

Întregul text al Pentateuhului îl atestă pe Moise drept autor, iar Biserica, în deplină concordanţă cu tradiţia şi şcolile rabinice, a omologat această atestare încă din era apostolică. Ea se întemeiază cu precădere pe faptul că Însuşi M?tuitorul Iisus Hristos îl prezintă pe Moise drept autor al Legii: „Oare nu Moise v'a dat Legea?“ (In 7, 19); „toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise...“ (Lc 24, 44). Tot astfel, Sfinţii Evanghelişti: „Şi c?d s'au împlinit zilele curăţirii lor după Legea lui Moise...“ (Lc 2, 22); „căci Legea prin Moise s'a dat“ (In 1, 17); „L-am aflat pe Acela despre Care a scris Moise în Lege“ (In 1, 45). De asemenea, Sfântul Apostol Pavel, propovăduindu-L pe Hristos la Roma, în lanţuri, se străduia „ca şi din Legea lui Moise, şi din prooroci să-i încredinţeze despre Iisus“ (FA 28, 23); tot el mărturiseşte: „Într'adevăr, Moise scrie despre dreptatea care vine din Lege“ (Rm 10, 5). Cât despre Sfinţii Părinţi, atât răsăriteni cât şi apuseni, ei sunt unanimi în a recunoaşte originea mozaică a Pentateuhului. Din afara Bisericii se cer menţionate cel puţin două nume de mare autoritate culturală: acela al lui Filon de Alexandria şi acela al lui Iosif Flaviu, ambii din secolul I d. H., care-l atestă pe Moise nu numai ca autor al Pentateuhului, dar şi ca receptacol al revelaţiei divine.

De altfel, nimic nu l-ar fi împiedicat pe Moise să alcătuiască o astfel de operă monumentală. Arta scrierii era cunoscută cu cel puţin o mie de ani înaintea lui, nu numai la Babilonieni, dar şi în Egipt, ţara în care el s'a format încă din pruncie şi din al cărei tezaur cultural va fi asimilat tot ceea ce putea să-şi împroprieze un tânăr crescut şi educat în mediu princiar. Înainte de a fi devenit un vas al descoperirilor dumnezeieşti el era, desigur, un iniţiat al intelectului, iar revelaţia s'a altoit pe o vastă experienţă interioară, ceea ce avea să facă din el covârşitoarea personalitate pe care o cunoaştem. Conducător, legiuitor şi profet prin excelenţă, Moise avea să rămână atât de viu în conştiinţa generaţiilor, încât contemporanii lui Iisus erau ispitiţi să-l creadă reînviat în uluitorul Nazarinean, ceea ce L-a făcut pe Acesta să Se delimiteze în momentul schimbării la faţă: Moise era altcineva decât Iisus, mai mic decât El, dar prietenul cu care Domnul şedea de vorbă.

În ciuda atâtor atestări, originea mozaică şi, deci, autenticitatea Pentateuhului este contestată de critica raţionalistă occidentală. Militanţii ei afirmă că în textul acestei opere pot fi identificate cel puţin patru documente sau tradiţii diferite, produse cu mult în urma lui Moise şi compilate în ceea ce se cheamă Pentateuhul. Primul şi cel mai vechi document este numit „iahvistic“, din pricină că în el Dumnezeu este numit Iahv? cel de al doilea, „elohistic“, Îl numeşte pe Dumnezeu cu numele de Elohim; al treilea, „deuteronomic“, ar fi o scriere independentă de primele patru cărţi, alcătuită îndeosebi de preoţi; în fine, „Codul Sacerdotal“, operă colectivă târzie, ale cărei fragmente, referitoare la cult, au fost împănate într'un text mai amplu, pe cale de constituire.

Această teorie, numită „a documentelor“, începută moderat de Jean Astruc în 1753 şi dezvoltată radical de Julius Wellhausen ( 1918), a fost acreditată de majoritatea traducătorilor şi editorilor biblici din zilele noastre. Din parte-ne, oricâte rezerve am avea faţă de ea, nu putem ignora câteva date reale, anume că în Cartea Facerii există două referate asupra Creaţiei (1 - 2, 4a şi 2, 4b - 3, 24), două tradiţii împletite asupra potopului (6-8), două nuanţe ale legământului lui Dumnezeu cu Avraam (15 şi 17), trei relatări asemănătoare asupra femeii arhetipale a lui Avraam (12, 10-20; 20; 26, 1-11), precum şi alte câteva locuri în care critica textuală pretinde a fi identificat paralelisme. Dacă însă asemenea date nu pot fi tăgăduite, aceasta nu înseamnă că ele se constituie în tot atâtea argumente pentru negarea paternităţii auctoriale a lui Moise. Desigur, nimeni nu afirmă că textul Pentateuhului, aşa cum îl avem noi astăzi, este aidoma cu manuscrisul autograf al autorului şi că de-a lungul timpului nu vor fi intervenit unele schimbări, voluntare sau involuntare, datorate copiştilor. Dar de aici şi până la negarea totală a autenticităţii e cale lungă. Dacă se admite, de exemplu, că Evanghelistul Luca şi-a început scrierea prin consultarea a numeroase mărturii, scrise şi orale, asupra unor evenimente petrecute cu numai câteva decenii în urmă, nu vedem de ce Moise nu a putut face acelaşi lucru asupra unor evenimente consumate în urmă cu secole şi milenii, preluând mărturiile şi compilându-le după criterii ce-i aparţin. Faptul că Deuteronomul are o limbă şi un stil oarecum diferite de Facere poate fi uşor explicat prin aceea că el a fost scris cu cel puţin trei decenii mai târziu, răstimp în care autorul îşi poate schimba maniera de a scrie; Eminescu din „Sara pe deal“ este altul decât cel din „Ce-ţi doresc eu ţie“, Ion Barbu din „După melci“ nu mai poate fi recunoscut în „Timbru“, Goethe din „Faust“ II e departe de cel din „Faust“ I, iar exemplele pot continua.

Radicalismul lui Wellhausen şi al adepţilor săi (care nu sunt nici puţini şi nici neînsemnaţi) poate presupune una din două atitudini fundamentale asupra Scripturii:

 

    a) A admite că textul biblic e de inspiraţie divină, dar a concepe revelaţia ca pe un proces mecanic, un fel de dicteu verbal, ceea ce e o absurditate.

    b) A nu crede în caracterul revelat al Scripturii, şi, prin urmare, în dimensiunea profetică a lui Moise, adică în capacitatea lui de a pre-vedea şi a pre-zice viitoarea organizare a lui Israel în ţara Canaanului, inclusiv epoca (eventuală) în care va deveni regat. Astfel, ar trebui spus, de pildă, că opera lui Isaia a fost scrisă după moartea şi ]nvierea lui Iisus, de vreme ce ea cuprinde tabloul aproape complet al Patimilor Domnului. Ca orice extremă, critica textuală raţionalistă sfârşeşte în absurd.

Nu este mai puţin adevărat însă că în vremea din urmă bibliştii occidentali, probabil sătui de excesele predecesorilor, au început să adopte poziţii din ce în ce mai moderate, permiţând astfel reluarea, cu bună credinţă, a vechiului dialog dintre şcolile biblice.

Din punctul de vedere ortodox, autenticitatea Pentateuhului nu poate fi pusă la îndoială, şi nici covârşitoarea lui importanţă teologică. Aceasta din urmă nu-şi poate găsi o definire mai completă şi mai frumoasă decât în pagina pe care i-o închină Studiul Vechiului Testament pentru Institutele Teologice, Bucureşti, 1983, din care cităm:

„Pentateuhul este temeiul istoric al întregii religii revelate. Fără Pentateuh întreaga ordine dogmatică şi morală, atât a Vechiului cât şi a Noului Testament, este istoriceşte neexplicabilă şi nejustificată. Întreg Vechiul Testament şi, la rândul său, întreg Noul Testament sunt urmarea firească a celor cuprinse în Pentateuh. Creştinismul întemeiat de Mântuitorul Hristos, istoriceşte stă sau cade cu Pentateuhul. Pe Pentateuh se reazemă frăţietatea popoarelor, născute din acelaşi strămoş: Adam. Pe el se reazemă noţiunea şi ideea răscumpărării şi a Răscumpărătorului. Fără căderea în păcatul strămoşesc nu are rost răscumpărarea şi, dacă nu ne tragem din acelaşi strămoş, răscumpărarea prin Mesia nu e universală, deci nici creştinismul nu este o lege divină pentru toate neamurile. Astfel, înseşi temeliile creştinismului sunt compromise dacă Pentateuhul nu e carte autentică, sfântă, inspirată, cu deplină autoritate divină şi umană. Critica Pentateuhului deci e critica credinţei creştine înseşi. De aceea i se dă Pentateuhului cea mai mare importanţă, atât din partea credincioşilor, cât şi din partea necredincioşilor. E terenul pe care se dă lupta între cele două concepţii.

Pentateuhul nu este carte istorică în sens propriu şi obişnuit. Autorul lui nu scrie istoria universală a omenirii sau a poporului biblic. Pentateuhul nu face nici cosmogonie, nici geogonie. Acestea sunt numai chestiuni atinse pentru justificarea fondului însuşi. Pentateuhul, în realitate, este istoria întemeierii neamului omenesc. Cuprinsul lui principal este «Legea dată de Dumnezeu». Această Lege nu se expune sistematic, nu este aşezată în paragrafe, ca într'un cod de legi, ci este expusă istoric, în ordinea promulgării ei. Geneza este prologul istoric, care istoriseşte întâmplările premergătoare Legii. Cele trei cărţi următoare: Ieşirea, Leviticul şi Numerele expun însăşi legislaţia şi unele evenimente în legătură cu promulgarea legilor, iar cartea ultimă, Deuteronomul, este epilogul care recapitulează şi confirmă constituirea Legii. Centrul şi fondul lucrării este, prin urmare, Legea. Pe muntele Sinai se face un legământ între Dumnezeu şi poporul lui Israel, care fusese prevestit în făgăduinţa făcută lui Avraam. Acest legământ avea să se desăvârşească în legământul graţiei, instituit de Mântuitorul Hristos. De aceea autorul suprimă anumite intervale de timp, care nu au nici o importanţă pentru ordinea supranaturală, ca de exemplu: istoria patriarhilor (expusă numai foarte sumar), istoria de după Noe până la risipirea neamurilor, petrecerea în Egipt, petrecerea celor 40 de ani în pustiu. În schimb, întâmplările din iconomia mântuirii sunt redate amănunţit: căderea în păcat, potopul, risipirea neamurilor, ieşirea din Egipt şi, mai ales, legislaţia sinaitică“.

Genul teatrului liric cultivă uvertura nu numai ca deschidere pregătitoare, ci şi ca pe o sinteză a tuturor motivelor muzicale ce se vor desfăşura şi se vor împleti, amplificate, în întreaga operă. Din unghiul acestei comparaţii, Pentateuhul e uvertura operei mântuitoare a lui Dumnezeu.

[ VTVechiul Testament

[ FcFacerea
[ Cap. 1 ]Facerea lumii şi a omului.
1 Întru'nceput a a făcut b Dumnezeu cerul şi pământul c.

Ps 008:3 Ps 088:11 Ps 135:5 Ps 145:6 Iov 38:4 Sir 16:26 Sir 18:1 In 01:3 FA 14:15 FA 17:24 Col 01:16 Evr 11:3 2Ptr 03:5 Ap 14:7

2 Dar pământul era nedesluşit şi ne'mplinit d; şi întuneric era deasupra genunii; şi Duhul lui Dumnezeu e Se purta pe deasupra apelor.

Iov 33:4 Idt 16:14

3 Şi a zis f Dumnezeu: „Să fie lumină!“ g Şi a fost lumină.

Ps 032:9 Is 45:7 2Co 04:6

4 Şi a văzut Dumnezeu lumina că e frumoasă h; şi a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric.
5 Şi Dumnezeu a numit lumina „ziuă“, iar întunericul l-a numit „noapte“. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua întâi i.
6 Şi a zis Dumnezeu: „Să fie o tărie j prin mijlocul apelor şi să despartă apele de ape!“ Şi a fost aşa:

Ps 032:6 Ps 103:2-3 Ps 135:6 Ps 148:4-5 Iona 01:9 Ir 51:15 2Ptr 03:5

7 Dumnezeu a făcut tăria şi a despărţit Dumnezeu apele cele de sub tărie de apele cele de deasupra tăriei.

Ps 032:6 Ps 103:2-3 Ps 135:5 Ps 135:6 Ps 148:4-5 Iona 01:9 2Ptr 03:5

8 Şi Dumnezeu a numit tăria „cer“. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a doua.

Ps 032:6 Ps 103:2-3 Ps 135:6 Ps 148:4-5 Iona 01:9 2Ptr 03:5

9 Şi a zis Dumnezeu: „Apele de sub cer să se adune într'o singură adunare şi să se arate uscatul!“ Şi a fost aşa: apele de sub cer s'au adunat în adunările lor şi s'a arătat uscatul.

Ps 032:7 Ps 103:2-3 Ps 135:6 Ps 148:4-5 Iona 01:9 2Ptr 03:5

10 Şi Dumnezeu a numit uscatul „pământ“, iar adunările apelor le-a numit „mări“. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.
11 Şi a zis Dumnezeu: „Pământul să odrăslească verdeaţă: iarbă purtătoare de sămânţă, după felul şi asemănarea ei, şi pom roditor k care după felu-i să dea rod cu sămânţă'n sine pe pământ!“ Şi a fost aşa:

Mc 04:28 1Co 15:38

12 Pământul a odrăslit verdeaţă: iarbă purtătoare de sămânţă după felul şi asemănarea ei, şi pom roditor care după felu-i să dea rod cu sămânţă'n sine pe pământ. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.

Mc 04:28 1Co 15:38

13 Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a treia.
14 Şi a zis Dumnezeu: „Să fie 'ntru tăria cerului luminători care să lumineze pământul l, să despartă ziua de noapte şi să fie ei spre semne m şi spre anotimpuri şi spre zile şi spre ani,

Ps 135:7-9 Bar 03:33-35 Sir 43:7

15 şi să fie ei întru tăria cerului luminători să lumineze pământul!“ Şi a fost aşa:
16 Dumnezeu i-a făcut pe cei doi luminători mari: luminătorul cel mai mare spre stăpânirea zilei şi luminătorul cel mai mic spre stăpânirea nopţii, şi stelele.

Ps 103:19 Ps 135:8-9 Ir 31:37

17 Şi le-a pus Dumnezeu întru tăria cerului, ca să lumineze pământul,

Ps 103:19

18 să stăpânească ziua şi noaptea şi să despartă lumina de întuneric. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.

Ps 103:19

19 Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a patra.
20 Şi a zis Dumnezeu: „Puiască apele puiţă de fiinţe vii n; şi păsări să zboare peste pământ în largul tăriei cerului!“ Şi a fost aşa:
21 A făcut Dumnezeu înotătoarele cele mari o şi toate fiinţele vii care mişună, şi pe care apele le puiesc p după felul lor, şi toate păsările înaripate după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.

Ps 103:25

22 Şi le-a binecuvântat Dumnezeu şi le-a zis: „Creşteţi şi înmulţiţi-vă şi umpleţi apele mărilor!; şi păsările să se înmulţească pe pământ!“

Fc 08:17

23 Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a cincea.
24 Şi a zis Dumnezeu: „Să scoată pământul fiinţe vii după felul lor: dobitoace, târâtoare şi fiare sălbatice după felul lor“. Şi a fost aşa:

Bar 03:32 Sir 16:30

25 A făcut Dumnezeu fiarele sălbatice după felul lor, şi dobitoacele după felul lor, şi toate târâtoarele pământului după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.
26 Şi a zis Dumnezeu: „Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră q, ca să stăpânească peste peştii mării şi peste păsările cerului şi peste dobitoace şi peste tot pământul şi peste toate vietăţile ce se târăsc pe pământ!“

Ps 008:6 Sol 02:23 Sol 09:2 Sol 17:2 Sol 17:4 Ef 04:24 Iac 03:9

27 Şi l-a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; bărbat şi femeie i-a făcut.

Fc 05:1-2 Fc 09:6 Ecc 07:29 Sol 02:23 Sol 10:1-2 Sir 15:14 Sir 17:3 Mt 19:4 Mc 10:6 FA 17:29 1Co 11:7 Col 03:10 1Tim 02:13

28 Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: „Creşteţi r şi înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul şi supuneţi-l!; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate dobitoacele şi peste tot pământul, peste toate vietăţile ce se târăsc pe pământ!“

Fc 08:17 Fc 09:1 Fc 09:7 Fc 35:11 Ps 008:6-8 Sol 09:2 Sol 10:1-2 Sir 17:2 Sir 17:4 Iac 03:7

29 Şi a zis Dumnezeu: „Iată, vă dau vouă toată iarba dătătoare de sămânţă pe faţa'ntregului pământ, şi tot pomul purtător de rod cu sămânţă de pom într'însul; acestea vă vor fi vouă spre hrană.

Fc 09:3 Ies 31:17 Ecc 03:11 Sir 18:1 Sir 39:16 Sir 39:33 Rm 14:2

30 Şi tuturor fiarelor pământului şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor ce se târăsc pe pământ, şi care au în ele suflare de viaţă [le dau] toată iarba verde spre hrană“. Şi a fost aşa.
31 Şi a văzut Dumnezeu toate câte făcuse: şi iată că erau foarte frumoase. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a şasea.

Ps 110:31 Sol 01:14 Sir 18:1 Sir 39:16 Sir 39:33 1Tim 04:4

[ VTVechiul Testament

[ FcFacerea
[ Cap. 2 ]Ziua odihnei Domnului. Omul în mijlocul lumii şi al raiului. Întâia familie.
1 Aşa s'au împlinit cerul şi pământul şi toată podoaba lor a.

Is 45:12

2 Şi'n ziua a şasea Şi-a împlinit b Dumnezeu lucrarea pe care o făcuse; iar în ziua a şaptea S'a odihnit de toate lucrurile Sale pe care le făcuse.

Ies 20:11 Ies 31:17 Dt 05:14 Evr 04:4 Evr 04:10

3 Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ea S'a odihnit El de toate lucrurile Sale, cele pe care Dumnezeu le-a izvodit făcându-le c.

Sir 16:26 Sir 33:8

4a Aceasta-i cartea facerii cerului şi a pământului, de la facerea lor d.
4b În ziua când Domnul Dumnezeu a făcut cerul şi pământul,
5 pe pământ încă nu era nici un copăcel, şi nici o buruiană încă nu odrăslise, pentru că Domnul Dumnezeu nu trimisese încă ploaie pe pământ şi încă nu era om ca să lucreze pământul;
6 ci numai abur ieşea din pământ şi umezea toată faţa pământului.
7 Şi Domnul Dumnezeu l-a zidit pe om din ţărână luată din pământ e, şi a suflat asupra lui suflare de viaţă şi s'a făcut omul întru suflet viu. f

Fc 03:19 Fc 18:27 Iov 10:9 Iov 33:4 Ecc 12:7 Iz 37:5 Sol 10:1 Sol 15:8 Sol 15:11 Sir 17:1 Sir 17:27-28 Sir 33:10 1Co 15:45 1Co 15:47 1Tim 02:13

8 Şi Domnul Dumnezeu a sădit un rai g în Eden h, spre răsărit, şi l-a pus acolo pe omul pe care-l zidise.

Ap 02:7

9 Şi Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot soiul de pomi plăcuţi la vedere şi buni la mâncare, precum şi pomul vieţii i în mijlocul raiului şi pomul cunoştinţei binelui şi răului j.

Ap 02:7 Ap 22:2 Ap 22:14 Ap 22:19

10 Şi din Eden ieşea un râu care uda raiul, iar de acolo se împărţea în patru braţe.
11 Numele unuia era Fison; acesta înconjoară toată ţara Havila, în care se află aur,

Sir 24:25 Sir 24:26

12 iar aurul din ţara aceea este bun; tot acolo se găseşte bdeliu şi piatra de onix.
13 Numele râului al doilea este Gihon. Acesta înconjoară tot ţinutul Etiopiei.
14 Şi râul al treilea este Tigrul; acesta curge prin faţa Asiriei; iar râul al patrulea este Eufratul.

Dn 10:4

15 Şi Domnul Dumnezeu l-a luat pe omul pe care-l zidise şi l-a pus în rai ca să-l lucreze şi să-l păzească.
16 Şi Domnul Dumnezeu i-a dat lui Adam poruncă şi i-a zis: „Din toţi pomii raiului poţi să mănânci,
17 dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, cu moarte vei muri!“ k

Fc 03:11 Sir 14:18 Rm 05:12 Rm 06:23 1Co 15:21

18 Şi a zis Domnul Dumnezeu: „Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor pe potriva lui“ l.

Mal 01:14 Tob 08:6 1Co 11:9

19 Şi din pământ a mai zidit Domnul Dumnezeu toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului m şi le-a adus la Adam ca să vadă cum le va numi; şi oricum va numi Adam toată fiinţa vie, ea aşa se va numi.

Ecc 03:20 Sir 17:7

20 Şi a pus Adam nume tuturor dobitoacelor şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor fiarelor câmpului; dar pentru Adam nu s'a găsit ajutor pe potriva lui.

Sir 17:6

21 Atunci Domnul Dumnezeu a adus asupra lui Adam un somn adânc, şi el a adormit; şi a luat una din coastele lui şi locul ei l-a plinit cu carne.

1Cor 11:8

22 Iar coasta pe care Domnul Dumnezeu o luase din Adam a prefăcut-o n în femeie şi a adus-o la Adam.

1Tim 02:13

23 Şi a zis Adam: „De data aceasta iată os din oasele mele şi carne din carnea mea!; ea se va numi femeie, pentru că a fost luată din bărbatul ei“.

1Cor 11:8

24 De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi cei doi vor fi un trup.

Mal 02:15 Mt 19:5 Mc 10:7-8 1Co 06:16 Ef 05:31

25 Adam şi femeia lui erau amândoi goi şi nu se ruşinau.

[ VTVechiul Testament

[ FcFacerea
[ Cap. 3 ]Căderea primilor oameni. Pedeapsa şi făgăduinţa.
1 Şarpele însă era cel mai viclean dintre toate fiarele de pe pământ, pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. Şi a zis şarpele către femeie: „Dumnezeu, a zis el oare: Să nu mâncaţi roade din tot pomul care este în rai?...“ a.

Sol 02:24 Sirl 25:15

2 Iar femeia a zis către şarpe: „Noi putem mânca din roada pomilor raiului,

Ecc 07:29

3 dar din roada pomului care este în mijlocul raiului, ne-a zis Dumnezeu: „Din el să nu mâncaţi şi nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi b!“

In 08:44

4 Atunci şarpele a zis către femeie: „Nu, nu veţi muri;

Sol 02:24 In 08:44 2Co 11:3

5 dar Dumnezeu ştie că'n ziua'n care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca nişte Dumnezei, cunoscând binele şi răul“.

Sir 10:13 In 08:44

6 Şi femeia a văzut c că pomul e bun de mâncat şi că plăcut le este ochilor la vedere şi că e de dorit spre câştigarea priceperii d. Şi a luat din roada lui şi a mâncat; şi i-a dat şi bărbatului său, care era cu ea, şi el a mâncat.

Sir 25:27 In 08:44 1Tim 02:14

7 Atunci amândurora li s'au deschis ochii şi au cunoscut că erau goi; şi au cusut frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri.

In 08:44

8 Şi au auzit glasul Domnului Dumnezeu purtându-se prin rai în boarea amurgului; şi de la faţa Domnului Dumnezeu s'au ascuns Adam şi femeia sa printre pomii raiului.

Iov 31:33 In 08:44

9 Şi Domnul Dumnezeu l-a chemat pe Adam şi i-a zis: „Adame, unde eşti?“

In 08:44

10 Acesta a zis: „Glasul Tău l-am auzit purtându-se prin rai şi m'am temut, pentru că sunt gol, şi m'am ascuns“.

In 08:44

11 Şi i-a zis Dumnezeu: „Cine ţi-a spus ţie că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care Eu ţi-am poruncit să nu mănânci?“

Fc 02:17 In 08:44

12 Adam a zis: „Femeia pe care mi-ai dat-o să fie cu mine, ea mi-a dat din pom, şi eu am mâncat“.

In 08:44

13 Şi a zis Domnul Dumnezeu către femeie: „Cum de-ai făcut una ca asta?“ Iar femeia a zis: „Şarpele m'a amăgit, iar eu am mâncat“.

In 08:44 Rm 07:11 2Co 11:3 1Tim 02:14

14 Şi a zis Domnul Dumnezeu către şarpe: „Pentru că ai făcut aceasta, blestemat să fii între toate dobitoacele şi între toate fiarele pământului; pe pântecele tău să te târăşti şi pământ să mănânci în toate zilele vieţii tale!

Is 65:25 In 08:44

15 Duşmănie voi pune între tine şi femeie, între seminţia ta şi seminţia ei; Acela îţi va ţinti ţie capul, iar tu îi vei ţinti Lui călcâiul“ e.

Sir 25:17 Lc 10:19 Lc 24:26 In 05:46 In 08:44 FA 26:6 Rm 16:20 Ap 12:17

16 Iar femeii i-a zis: „Îţi voi spori, înmulţindu-le, durerile şi geamătul; în dureri vei naşte copii; atrasă vei fi către bărbatul tău şi el te va stăpâni“.

In 08:44 In 16:21 1Co 11:3 1Co 14:34 Ef 05:22 Col 03:18 1Tim 02:11 Tit 02:5

17 Iar lui Adam i-a zis: „Pentru că ai ascultat de vorba femeii tale şi ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit: Să nu mănânci!, blestemat va fi pământul din pricina ta. În dureri te vei hrăni din el în toate zilele vieţii tale!

Fc 05:29 Sir 07:15 In 08:44 Rm 08:20 1Co 15:21 Evr 06:8

18 Spini şi pălămidă îţi va rodi, şi tu cu iarba câmpului te vei hrăni.

Sir 07:15 In 08:44 Rm 08:20 1Co 15:21 Evr 06:8

19 Întru sudoarea feţei tale îţi vei mânca pâinea, până te vei întoarce în pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce!“

Fc 02:7 Iov 10:9 Iov 34:15 Ps 127:2 Ps 145:4 Ecc 03:20 Ecc 12:7 Sol 15:8 Sir 07:15 Sir 14:18 Sir 17:1 Sir 17:27 Sir 17:32 Sir 40:11 Sir 41:10 In 08:44 Rm 05:12 Rm 08:20 1Co 15:21

20 Şi Adam i-a pus femeii sale numele Eva f, pentru că ea este mama tuturor celor vii.

Tob 08:6

21 Şi Domnul Dumnezeu le-a făcut lui Adam şi femeii sale îmbrăcăminte de piele şi i-a îmbrăcat.
22 Şi a zis Domnul Dumnezeu: „Iată, Adam a devenit ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul. Şi acum, ca nu cumva să-şi întindă el mâna şi să ia roade din pomul vieţii, să mănânce şi să trăiască în veci...“,

Ap 02:7 Ap 22:2 Ap 22:14 Ap 22:19

23 Domnul Dumnezeu l-a scos din raiul Edenului, ca să lucreze pământul din care fusese luat.
24 Şi l-a izgonit pe Adam şi l-a aşezat în faţa raiului Edenului; şi heruvimi a pus, şi sabia de pară rotitoare să păzească drumul către pomul vieţii.

Ap 02:7

[ VTVechiul Testament

[ FcFacerea
[ Cap. 4 ]Cain şi Abel; urmaşii lor.
1 Iar Adam a cunoscut-o pe Eva, femeia sa; şi ea, zămislind, l-a născut pe Cain şi a zis: „Am dobândit om de la Dumnezeu“ a.
2 Şi l-a mai născut pe fratele său, Abel. Abel era păstor de oi, iar Cain, lucrător de pământ.
3 Şi a fost că, după un timp, Cain a adus din roadele pământului jertfă lui Dumnezeu.

Iud 01:11 Evr 11:4

4 Şi a adus şi Abel din cele întâi-născute ale oilor sale şi din grăsimea lor. Şi Domnul a căutat spre Abel şi spre darurile lui,

Sir 35:5 Evr 11:4 Iud 01:11

5 dar spre Cain şi spre darurile lui n'a căutat. Şi s'a umplut Cain de mânie şi faţa-i era posomorâtă.

Pr 15:8 Iud 01:11 Evr 11:4

6 Şi Domnul Dumnezeu ia zis lui Cain: „De ce te-ai mâniat şi de ce-ţi este faţa posomorâtă?

Iud 01:11 Evr 11:4

7 Dacă tu faci bine, nu vei fi oare bine primit? b Dar de nu faci bine, păcatul stă pitit la uşă: pe tine te pofteşte, dar tu cată săi fii stăpân!“

Rm 06:12 Rm 06:16 Iud 01:11 Evr 11:4

8 Şi Cain a zis către Abel, fratele său: „Să ieşim la câmp!“ Şi a fost că'n timp ce erau ei pe câmp, Cain s'a aruncat asupra lui Abel, fratele său, şi l-a omorât.

Sol 10:3 Sir 08:18 Mt 23:35 Lc 11:51 1In 03:12 Iud 01:11 Evr 11:4

9 Şi a zis Domnul Dumnezeu către Cain: „Unde este Abel, fratele tău?“ Iar el a zis: „Nu ştiu; nu cumva sunt eu paznicul fratelui meu?...“.

Ps 009:12 Ps 115:6 Evr 11:4

10 Şi a zis Domnul: „Ce-ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă spre Mine din pământ.

Fc 37:26 Iov 16:18 Is 26:21 Iz 24:7 Ps 009:12 Ps 115:6 Evr 11:4 Evr 12:24 Iac 05:4 Ap 06:10

11 Şi acum, blestemat să fii de pământul ce şi-a deschis gura ca să primească din mâna ta sângele fratelui tău.
12 Când vei munci pământul, el nu-ţi va mai da puterea lui; rătăcitor vei fi şi fugar pe pământ!“
13 Şi a zis Cain către Domnul Dumnezeu: „Pedeapsa mea e mai mare decât aş putea eu să duc.
14 Dacă Tu mă izgoneşti astăzi de la faţa pământului, şi de la faţa Ta voi fi ascuns; rătăcitor voi fi eu şi fugar pe pământ, şi va fi că oricine mă va întâlni, mă va ucide“ c.
15 Şi i-a zis Domnul Dumnezeu: „Nu aşa, ci oricine-l va ucide pe Cain, înşeptită răzbunare va cădea asupră-i“. Şi Domnul Dumnezeu i-a pus lui Cain un semn, ca tot cel care-l va întâlni să nu-l omoare.
16 Şi s'a dus d Cain de la faţa lui Dumnezeu şi a locuit în ţinutul Nod e, la răsărit de Eden.
17 Şi Cain a cunoscut-o pe femeia sa; şi ea, zămislind, l-a născut pe Enoh; şi a zidit o cetate şi a numit cetatea după numele fiului său, Enoh.
18 Iar lui Enoh i s'a născut Irad f; lui Irad i s'a născut Maleleil; lui Maleleil i s'a născut Matusal, iar lui Matusal i s'a născut Lameh.
19 Lameh şi-a luat două femei: numele uneia era Ada şi numele celeilalte era Sela.
20 Ada l-a născut pe Iabal; acesta a fost tatăl celor ce trăiesc în corturi, la turme.
21 Fratele lui se numea Iubal; acesta este tatăl tuturor celor ce cântă din fluier şi din ţiteră.
22 Cât despre Sela, ea l-a născut pe Tubal-Cain, care a fost părintele celor ce lucrează arama şi fierul. Iar sora lui Tubal-Cain era Noema.
23 Lameh le-a zis femeilor sale:
„Ada şi Sela, ascultaţi glasul meu;
femei ale lui Lameh, luaţi aminte la cuvintele mele:
Am ucis un om pentru rana mea
şi un tânăr pentru vânătaia mea.
24
Dacă pentru Cain fi-va răzbunarea de şapte ori,
pentru Lameh de şaptezeci de ori câte şapte“ g.
25 Adam a cunoscut-o iarăşi pe Eva, femeia sa; şi ea, zămislind, a născut un fiu şi i-a pus numele Set, pentru că şi-a zis: „Datu-mi-a Dumnezeu un alt vlăstar în locul lui Abel, pe care l-a ucis Cain“.

1Par 01:1

26 Lui Set, de asemenea, i s'a născut un fiu şi i-a pus numele Enos. De atunci au început oamenii să cheme numele Domnului Dumnezeu h.

[ VTVechiul Testament

[ FcFacerea
[ Cap. 5 ]Patriarhii de dinainte de potop.
1 Aceasta este cartea neamului lui Adam a. În ziua când l-a făcut Dumnezeu pe Adam, după chipul lui Dumnezeu l-a făcut.

Fc 01:27 Fc 09:6 1Par 01:1 Sol 02:23 Sir 17:3 Mt 01:1 1Co 11:7 Col 03:10

2 Bărbat şi femeie i-a făcut; şi i-a binecuvântat şi i-a numit cu numele de „om“ în ziua în care i-a făcut.

Fc 01:27 Mt 19:4 Mc 10:6

3 Adam a trăit două sute treizeci de ani şi atunci i s'a născut un fiu după asemănarea sa şi după chipul său b şi i-a pus numele Set.

1Par 01:1 Lc 03:38 1Co 15:49

4 Zilele pe care le-a trăit Adam după naşterea lui Set au fost şapte sute de ani; şi i s'au născut fii şi fiice.
5 Iar de toate, zilele vieţii lui Adam au fost nouă sute treizeci de ani; şi a murit.
6 Set a trăit două sute cinci ani şi i s'a născut Enos.

1Par 01:1 Lc 03:38

7 După naşterea lui Enos, Set a mai trăit şapte sute şapte ani, şi i s'au născut fii şi fiice.
8 Iar de toate, zilele lui Set au fost nouă sute doisprezece ani; şi a murit.
9 Enos a trăit o sută nouăzeci de ani şi atunci i s'a născut Cainan.

Lc 03:37-38

10 După naşterea lui Cainan, Enos a mai trăit şapte sute cincisprezece ani şi i s'au născut fii şi fiice.
11 Iar de toate, zilele lui Enos au fost nouă sute cinci ani; şi a murit.
12 Cainan a trăit o sută şaptezeci de ani şi atunci i s'a născut Maleleil.

1Par 01:2 Lc 03:37

13 După naşterea lui Maleleil, Cainan a mai trăit şapte sute patruzeci de ani şi i s'au născut fii şi fiice.
14 Iar de toate, zilele lui Cainan au fost nouă sute zece ani; şi a murit.
15 Maleleil a trăit o sută şaizeci şi cinci de ani şi atunci i s'a născut Iared.

Lc 03:37-38

16 După naşterea lui Iared, Maleleil a mai trăit şapte sute treizeci de ani şi i s'au născut fii şi fiice.
17 Iar de toate, zilele lui Maleleil au fost opt sute nouăzeci şi cinci de ani; şi a murit.
18 Iared a trăit o sută şaizeci şi doi de ani şi atunci i s'a născut Enoh.

Lc 03:37-38

19 După naşterea lui Enoh, Iared a mai trăit opt sute de ani şi i s'au născut fii şi fiice.
20 Iar de toate, zilele lui Iared au fost nouă sute şaizeci şi doi de ani; şi a murit.
21 Enoh a trăit o sută şaizeci şi cinci de ani şi atunci i s'a născut Matusalem.

Lc 03:37-38

22 Şi după naşterea lui Matusalem a umblat Enoh cu Dumnezeu c două sute de ani şi i s'au născut fii şi fiice.
23 Iar de toate, zilele lui Enoh au fost trei sute şaizeci şi cinci de ani.
24 Şi a umblat Enoh cu Dumnezeu şi nu s'a mai aflat, pentru că Dumnezeu îl strămutase d.

Sol 04:10 Sir 44:16 Sir 49:14 Sir 49:16 Evr 11:5

25 Matusalem a trăit o sută optzeci şi şapte de ani şi atunci i s'a născut Lameh.
26 După naşterea lui Lameh, Matusalem a mai trăit şapte sute optzeci şi doi de ani şi i s'au născut fii şi fiice.
27 Iar de toate, zilele lui Matusalem au fost nouă sute şaizeci şi nouă de ani; şi a murit.
28 Lameh a trăit o sută optzeci şi opt de ani şi atunci i s'a născut un fiu

Lc 03:36

29 şi l-a numit cu numele de Noe, zicând: „Acesta ne va mângâia în osteneala noastră şi'n durerea mâinilor noastre, ce vine din pământul pe care Domnul Dumnezeu l-a blestemat“.

Fc 03:17 Lc 03:36 Rm 08:20

30 Şi după naşterea lui Noe, Lameh a mai trăit cinci sute şaizeci şi cinci de ani şi i s'au născut fii şi fiice.
31 Iar de toate, zilele lui Lameh au fost şapte sute cincizeci şi trei de ani; şi a murit.
32 Noe era de cinci sute de ani când le-a dat naştere celor trei fii: Sem, Ham şi Iafet.

Fc 10:1 1Par 01:4 Lc 03:36

[ VTVechiul Testament

[ FcFacerea
[ Cap. 6 ]Eroii antediluvieni. Noe, singurul om drept. Vestirea potopului; corabia.
1 Şi a fost că după ce au început oamenii a se înmulţi pe pământ şi li s'au născut fiice,
2 fiii lui Dumnezeu, văzând că fiicele oamenilor sunt frumoase, şi-au luat dintre ele soţii, care pe cine şi-a ales a.

Sir 09:5

3 Dar Domnul Dumnezeu a zis: „Duhul Meu nu va rămâne pururea în oamenii aceştia, pentru că ei sunt numai trup; aşadar, zilele lor vor fi o sută douăzeci de ani!“

Ga 05:16

4 În zilele acelea erau pe pământ uriaşi, şi chiar după aceea, când fiii lui Dumnezeu au intrat la fiicele oamenilor şi acestea le dăruiau fii: aceştia sunt uriaşii din vechime, oamenii cei vestiţi.

Nm 13:33 Bar 03:26 Sol 14:6 Sir 16:7-8 3Mac 02:4

5 Dar Domnul Dumnezeu a văzut că răutatea oamenilor s'a mărit pe pământ şi că toată închipuirea din gândul inimii lor era fără'ncetare numai spre rău.

Fc 08:21 Iov 15:14 Ps 013:1 Mt 15:19 Mc 07:21 Lc 17:26 Rm 07:18

6 Şi S'a căit Dumnezeu că l-a făcut pe om pe pământ, şi S'a mâhnit întru inima Sa.

Lc 17:26

7 Şi a zis Domnul: „Şterge-voi de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut, de la om pân' la dobitoc şi de la târâtoare pân' la păsările cerului, căci Mă căiesc că le-am făcut“.

Nm 23:19 1Rg 15:11 Sir 16:7 Lc 17:26

8 Noe însă a aflat har în faţa Domnului Dumnezeu.

Lc 17:26

9 Iată neamurile lui Noe: Noe era om drept şi neprihănit între cei din neamul său; Noe umbla cu Dumnezeu b.

Sir 44:17 Mt 24:37 Lc 17:26

10 Iar lui Noe i s'au născut trei fii: Sem, Ham şi Iafet.

1Par 01:4 Mt 24:37 Lc 17:26

11 Pământul însă se stricase în faţa lui Dumnezeu şi se umpluse pământul de silnicie c.

Mt 24:37 Lc 17:26

12 Şi a căutat Domnul Dumnezeu spre pământ, şi iată, era stricat; căci tot trupul d îşi stricase calea sa pe pământ.

Mt 24:37 Lc 17:26

13 Şi Domnul Dumnezeu a zis către Noe: „Sosit-a înaintea feţei Mele sfârşitul a tot omul, căci din pricina lor s'a umplut pământul de silnicie; şi iată, Eu îi voi pierde, pe ei şi pământul.

Mt 24:38-39

14 Ca urmare, tu fă-ţi o corabie de lemn din cel tare e. În corabie fă încăperi f, iar pe dinlăuntru şi pe dinafară smoleşte-o cu smoală.

Evr 11:7

15 Şi iată cum să faci corabia: lungimea corăbiei să fie de trei sute de coţi g, lăţimea ei de cincizeci de coţi, iar înălţimea de treizeci de coţi.

Evr 11:7

16 Corăbiei să-i faci acoperiş pe care-l vei încheia la un cot deasupra h; iar uşa corăbiei să i-o faci într'o latură; şi vei face o punte jos, una în rândul doi şi alta în cel de al treilea i.

Evr 11:7

17 Şi iată, Eu voi aduce asupra pământului potopul – apele –, ca să pierd de sub cer tot trupul care are'n el suflare de viaţă; şi tot ce este pe pământ va muri.

Ps 028:10 Evr 11:7

18 Dar cu tine voi statornici legământul Meu: tu vei intra în corabie, tu şi'mpreună cu tine fiii tăi şi femeia ta şi femeile fiilor tăi.

Evr 11:7

19 Şi din toate dobitoacele, din toate târâtoarele, din toate fiarele şi din tot trupul tu vei aduce'n corabie două câte două j, ca să le ţii în viaţă împreună cu tine; ele vor fi parte bărbătească şi parte femeiască.

Fc 07:9 Fc 07:16 Evr 11:7

20 Din tot soiul de păsări zburătoare după fel şi din tot soiul de dobitoace după fel şi din tot soiul de târâtoare după fel, două câte două din toate să vină la tine, parte bărbătească şi parte femeiască, pentru ca'mpreună cu tine să le ţii în viaţă.

Evr 11:7

21 Iar tu ia cu tine din toate bucatele ce se mănâncă şi fă-ţi acolo strânsură; ele vă vor fi vouă de mâncare, ţie şi lor“.

Evr 11:7

22 Şi a făcut Noe totul după cum îi poruncise Domnul Dumnezeu; aşa a făcut.

Fc 07:5 Evr 11:7

[ VTVechiul Testament

[ FcFacerea
[ Cap. 7 ]Potopul.
1 Şi Domnul Dumnezeu i-a zis lui Noe: „Intră în corabie, tu şi toată casa ta a, căci pe tine te-am văzut că eşti drept înaintea Mea în neamul b acesta.

Sol 10:4 Lc 01:6 Evr 11:7 1Ptr 03:20 2Ptr 02:5

2 Din toate animalele curate vei lua cu tine câte şapte perechi, parte bărbătească şi parte femeiască, iar din animalele necurate câte o pereche, parte bărbătească şi parte femeiască.

1Ptr 03:20

3 De asemenea, din păsările cerului cele curate să iei câte şapte perechi, parte bărbătească şi parte femeiască, iar din toate păsările cele necurate, câte o pereche, parte bărbătească şi parte femeiască, ca să le păstrezi lor soiul pe faţa'ntregului pământ.

1Ptr 03:20

4 Căci încă şapte zile, şi Eu voi face să plouă pe pământ timp de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi şi voi pierde de pe faţa pământului toate fiinţele pe care le-am făcut“.

1Ptr 03:20

5 Şi a făcut Noe toate câte i-a poruncit Domnul Dumnezeu.

Fc 06:22 Evr 11:7 1Ptr 03:20

6 Iar Noe era de şase sute de ani când a venit potopul - apele - asupra pământului.

Lc 17:27 1Ptr 03:20

7 Şi Noe şi fiii săi şi femeia sa şi femeile fiilor săi au intrat în corabie ca să scape de apele potopului.

Sol 14:6 Lc 17:27 1Ptr 03:20 2Ptr 02:5

8 Şi din păsările curate şi din păsările necurate şi din dobitoacele curate şi din dobitoacele necurate şi din fiare şi din toate cele ce se târăsc pe pământ,

Lc 17:27 1Ptr 03:20

9 parte bărbătească şi parte femeiască, două câte două au intrat cu Noe în corabie, aşa cum Dumnezeu îi poruncise lui.

Fc 06:19 Fc 07:16 Lc 17:27 1Ptr 03:20

10 Şi a fost că după cele şapte zile au venit apele potopului asupra pământului.

Lc 17:27 1Ptr 03:20

11 În anul şase sute al vieţii lui Noe, în luna a doua, în ziua a douăzeci şi şaptea a lunii, în chiar ziua aceea s'au desfăcut toate izvoarele adâncului celui mare c şi jgheaburile d cerului s'au deschis;

Fc 08:2 Iov 12:15 Iov 38:8 Lc 17:27 1Ptr 03:20 2Ptr 03:6

12 şi a plouat pe pământ timp de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.

Sol 10:4 Sir 40:10 Lc 17:27 1Ptr 03:20 2Ptr 03:6

13 În chiar ziua aceea a intrat Noe în corabie, precum şi Sem, Ham şi Iafet, fiii lui Noe, femeia lui Noe şi cele trei femei ale fiilor săi.

Sol 14:6 Lc 17:27 1Ptr 03:20 2Ptr 03:6

14 Şi toate fiarele după fel şi toate dobitoacele după fel şi toate târâtoarele ce se târăsc pe pământ după fel şi toate înaripatele după fel

Lc 17:27 1Ptr 03:20 2Ptr 03:6

15 au intrat la Noe în corabie, două câte două din tot trupul care are'n el suflare de viaţă.

Lc 17:27 1Ptr 03:20 2Ptr 03:6

16 Şi cele ce-au intrat – o parte bărbătească şi-o parte femeiască din tot trupul – au intrat precum îi poruncise Dumnezeu lui Noe. Şi Domnul Dumnezeu i-a închis corabia pe dinafară.

Fc 06:19-20 Fc 07:9 Lc 17:27 1Ptr 03:20 2Ptr 03:6

17 Şi a fost potopul pe pământ timp de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; şi apele au crescut şi au ridicat corabia şi ea s'a înălţat deasupra pământului.

Lc 17:27 1Ptr 03:20 2Ptr 03:6

18 Şi s'au înstăpânit apele şi-au tot crescut pe pământ; şi corabia se purta pe deasupra apelor.

Lc 17:27 1Ptr 03:20 2Ptr 03:6

19 Şi-atât de mult s'au înstăpânit apele pe pământ, încât toţi munţii cei înalţi care erau sub cer s'au acoperit;

Lc 17:27 1Ptr 03:20 2Ptr 03:6

20 cu cincisprezece coţi s'a ridicat apa deasupră-le şi toţi munţii cei înalţi s'au acoperit.

Lc 17:27 1Ptr 03:20 2Ptr 03:6

21 Şi a murit tot trupul ce se mişca pe pământ: păsările, dobitoacele, fiarele, toate vietăţile ce mişună pe pământ, şi toţi oamenii;

Sol 10:4 3Mac 02:4 Lc 17:27 1Ptr 03:20 2Ptr 03:6

22 toate cele ce aveau în nări suflare de viaţă, toate cele ce erau pe pământ uscat, toate au murit.

Lc 17:27 1Ptr 03:20

23 Şi s'a stins toată fiinţa ce se afla pe faţa'ntregului pământ, de la om pân' la dobitoc şi pân' la târâtoare şi pân' la păsările cerului, toate s'au stins de pe pământ; şi n'a rămas decât Noe şi ce era cu el în corabie.

Sol 10:4 Mt 24:39 1Ptr 03:20 2Ptr 03:6

24 Iar apa a tot crescut pe pământ vreme de o sută cincizeci de zile.

1Ptr 03:20

[ VTVechiul Testament

[ FcFacerea
[ Cap. 8 ]Încetarea potopului. Noe iese din corabie şi-I aduce jertfă lui Dumnezeu.
1 Şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de Noe şi de toate fiarele şi de toate dobitoacele şi de toate păsările şi de toate vietăţile mişcătoare câte erau cu el în corabie; şi a adus Dumnezeu vânt pe pământ şi apele s'au potolit;

Ps 111:6

2 izvoarele adâncului şi jgheaburile cerului s'au închis şi ploaia din cer a încetat.

Fc 07:11

3 Şi apa scădea treptat de pe pământ şi după o sută cincizeci de zile apele s'au micşorat.

Sir 39:17

4 Iar în luna a şaptea, în ziua a douăzeci şi şaptea a lunii, corabia s'a odihnit pe muntele Ararat a.

Ir 51:27

5 Iar apele au tot scăzut până în luna a zecea; iar în cea dintâi zi a lunii a zecea s'au arătat vârfurile munţilor.
6 Şi a fost că după patruzeci de zile a deschis Noe fereastra corăbiei pe care o făcuse b
7 şi a trimis corbul să vadă dacă apele au scăzut. Şi ieşind acesta, nu s'a mai întors până ce apele-au secat pe pământ.
8 Şi după el a trimis porumbelul ca să vadă dacă apele au scăzut de deasupra feţei pământului.
9 Dar porumbelul, negăsind loc de odihnă pentru picioarele sale, s'a întors la el în corabie; căci încă era apă pe toată faţa pământului. Şi [Noe] a întins mâna şi l-a apucat şi l-a băgat la el în corabie.
10 Şi aşteptând încă alte şapte zile, din nou a trimis porumbelul din corabie.
11 Şi porumbelul s'a întors la el spre seară; şi iată, avea în cioc o ramură verde de măslin. Atunci a cunoscut Noe că apele se scurseseră de pe faţa pământului.
12 Şi încă alte şapte zile aşteptând, din nou i-a dat drumul porumbelului; dar acesta nu s'a mai întors la el.
13 Şi a fost că în anul şase sute unu al vieţii lui Noe, în prima zi a lunii întâi, secând apa de pe pământ, a ridicat Noe acoperişul corăbiei şi a privit: şi iată că apa secase de pe faţa pământului.
14 Iar în luna a doua, în douăzeci şi şapte ale lunii, pământul era uscat.
15 Şi Domnul Dumnezeu i-a grăit lui Noe, zicând:
16 „Ieşi din corabie, tu şi împreună cu tine femeia ta, fiii tăi şi femeile fiilor tăi;
17 şi toate fiarele care sunt cu tine, şi tot trupul: de la păsări şi pân' la dobitoace şi toate târâtoarele ce se mişcă pe pământ scoate-le împreună cu tine; creşteţi şi înmulţiţi-vă pe pământ c!“

Fc 01:22 Fc 01:28 Fc 09:1 Fc 09:7

18 Şi a ieşit Noe, precum şi femeia sa şi fiii săi şi femeile fiilor săi;

2Ptr 02:5

19 şi toate fiarele, toate dobitoacele, toate păsările şi toate târâtoarele care se mişcă pe pământ, după felul lor, au ieşit din corabie.
20 Şi Noe I-a zidit Domnului un jertfelnic d; şi a luat din toate animalele cele curate şi din toate păsările cele curate şi le-a adus ardere-de-tot e pe jertfelnic.

Lv 01:9

21 Şi Domnul Dumnezeu a mirosit bună mireasmă şi a zis Domnul Dumnezeu în inima Sa: „De-acum nu voi mai blestema pământul din pricina faptelor omului, căci închipuirea inimii omului se pleacă spre rău încă din tinereţea lui; şi nici nu voi mai pierde toate făpturile vii aşa cum am făcut.

Fc 06:5 Lv 01:9 Ir 32:30 Sol 12:10 Mt 07:11 Mc 07:21 Rm 07:18 Flp 04:18

22 De-acum, câte zile va avea pământul, semănat şi secerat, frig şi căldură, vară şi iarnă, ziuă şi noapte nu vor mai înceta!“

Ps 073:17

[ VTVechiul Testament

[ FcFacerea
[ Cap. 9 ]Rânduială nouă pe pământ. Legământul lui Dumnezeu cu Noe. Noe şi fiii săi.
1 Şi i-a binecuvântat Dumnezeu pe Noe şi pe fiii săi şi le-a zis: „Creşteţi şi înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul şi stăpâniţi-l!

Fc 01:28 Fc 08:17 Fc 09:7 Ps 008:6-8 Sir 17:4

2 Groaza şi frica de voi fie peste toate fiarele pământului, peste toate păsările cerului, peste tot ce se mişcă pe pământ şi peste toţi peştii mării; pe mâna voastră le-am dat.