= Totalitatea armelor ofensive şi defensive.
Adevărata luptă – dintre bine şi rău – nu se consumă în planul materiei contingente; pasiunile ei sunt determinate de forţe spirituale. Întregul verset fundamentează ceea ce literatura patristică va numi „războiul nevăzut“.
= Spaţiul dintre pământ şi cer ca văzduh al puterilor diavoleşti (vezi şi nota de la 2, 2).
= Promptitudinea cu care să porniţi la propovăduirea Evangheliei păcii.
Aluzie la săgeţile sau lăncile incendiare, cu smocuri de smoală sau răşină aprinsă, pe care luptătorii romani le anihilau cu scuturile lor foarte mari.
În cazul de faţă, cuvântul episcopi (de la epískopos = supraveghetor, protector) îi desemnează pe preoţii de vază (presbiterii hirotoniţi în treapta preoţiei) care aveau menirea de a conduce comunitatea (vezi şi 1 Tim 3, 1); din rândul lor vor fi recrutaţi episcopii propriu-zişi, pe măsură ce apostolii vor simţi nevoia unor succesori direcţi. Acesta este primul text care atestă limpede existenţa celor două trepte harice în Biserica primară: preoţi şi diaconi.
= Ziua celei de A Doua Veniri, întru slavă, a Domnului (perspectivă constantă în scrierile lui Pavel).
Înţelesul exact: facultatea de a recunoaşte ceva în ceva.
= Capacitatea de a vedea dincolo de aparenţe; clarviziune.
= Nepoticnit (în sensul exact): cel ce la capătul drumului nu prezintă răni sau semne ale unor căderi.
= Arestarea şi detenţia lui Pavel, ca şi procesul care-l aşteaptă.
= Garda pretoriană; garnizoana care asigura paza palatului imperial din Roma. Într'o capitală de provincie (precum Cezareea sau Efesul), pretoriul era totalitatea curtenilor şi ofiţerilor din suita sau palatul guvernatorului. Pavel obişnuia să întreţină conversaţii cu ostaşii care-l păzeau; prin aceştia el pătrundea, de fapt, până'n inima garnizoanei, în cercurile intime ale conducerii de stat.
Mai precis: din spirit de partizanat. Aceşti predicatori nu profesează o învăţătură greşită, dar fac în jurul lui Pavel o agitaţie exagerată, inutilă şi dăunătoare, uneori chiar cu intenţia de a-i îngreuia situaţia.
Literal: să mă desfac (întru cele din care am fost alcătuit); metaforic: să mor.
Versetele următoare (6-11) alcătuiesc un adevărat imn, de o mare densitate terminologică şi dogmatică.
Verbul ypárho e mult mai mult decât obişnuitul auxiliar (a fi); el e construit pe ideea de existenţă originară, substanţială şi perpetuă, ceea ce exclude ideea de temporalitate, inconsistenţă sau alterare.
Pavel nu foloseşte cuvântul în sensul tehnic al filosofiei greceşti (imagine plastică, formă exterioară), ci în sensul de natură, fire, condiţie, esenţă; mai precis, chip care traduce esenţa.
Faptul că Dumnezeu-Fiul este şi Se consideră pe Sine egal şi consubstanţial cu Tatăl nu înseamnă câtuşi de puţin că Tatăl a fost deposedat de propria Sa dumnezeire („Lumină din Lumină“).
Verbul kenóo = a goli, a deşerta, a evacua, a pustii, a aneantiza, a reduce la nimic, implică substantivul kénosis = kenoză, cuvânt fundamental în limbajul ortodox al teologiei Întrupării. Kenoza nu afectează unirea ipostatică a Fiului cu Tatăl; ea exprimă doar faptul că, pe durata Întrupării Sale, Fiul renunţă la prerogativa de a-Şi manifesta în afară dumnezeiasca Sa slavă (cu excepţia momentului intim al schimbării la faţă), acceptând o „degradare“ treptată (Dumnezeu-om-rob-răstignit), de bunăvoie supunându-Se Tatălui (în text, „pe Sine“ e mai mult decât un pronume reflexiv; termenul sugerează voluntariatul). „A se goli pe Sine“ (de slavă) pentru a Se smeri în chipul şi condiţia robului mai înseamnă că dumnezeiasca strălucire a Fiului nu este un veşmânt pe dinafară, care să poată fi îmbrăcat sau dezbrăcat la nevoie sau după voie, ci un dat interior al Fiinţei divine (vezi 2 Co 4, 6 şi nota).
= Pentru scopul în care Dumnezeu a binevoit asupră-ne.
Înţelesul exact: fără calcule (asupra foloaselor pe care le-aţi trage din ceea ce faceţi).
Literal: chiar dac'ar fi să mă ofer pe mine însumi ca pe o libaţie sacrificială (libaţie = vărsarea unui lichid - apă, vin, lacrimi, sânge - deasupra unei ofrande rituale; la noi, obiceiul de a vărsa puţin vin pe colivă - sau pe pământ - în amintirea morţilor).
= În mod firesc; cu sinceritate, fără interese personale.
Literal: comiliton; camarad de arme. Misiunea creştină e deseori văzută de Pavel ca o permanentă campanie militară, din care-şi extrage şi limbajul (vezi în special Ef 6, 13-17).
Textual: l-am trimis mai degrabă. Trecutul verbului devansează momentul sosirii în Filipi a lui Epafrodit, purtătorul epistolei.
După unii comentatori, posibilă aluzie la o epistolă care nu s'a păstrat.
Între acest termen (katatomé) şi cel din versetul următor (peritomé) e un sarcastic joc de cuvinte prin care Pavel asociază circumcizia iudaică (mai precis, pe cea a iudaizanţilor) cu automutilările corporale din ritualurile orgiastice păgâne (vezi şi Ga 5, 12 şi nota).
= Nu punem preţ pe circumcizie ca semn de apartenenţă la poporul lui Dumnezeu.
Şi aici, a urma = a imita.
Două credincioase cu divergenţe de păreri.
Syzygos în greceşte înseamnă tovarăş de jug. Unii traducători îl redau ca atare (soţ, însoţitor, tovarăş, asociat, împreună-lucrător), în timp ce alţii îl tratează ca pe un nume propriu. Textul de faţă optează pentru cea de a doua soluţie, având în vedere şi faptul că Pavel face uneori jocuri de cuvinte pe nume proprii, cum este acela al lui Onisim (vezi Flm 10-11 şi nota). Adjectivul (adevărat, veritabil) – om careşi merită numele – vine în sprijinul acestei opţiuni.
Pentru ceea ce-I ceri lui Dumnezeu, să-I şi mulţumeşti chiar în clipa când te rogi, ca şi cum ţi-ar fi dat. Pentru legătura intimă şi simultană dintre cerere şi mulţumire, prin credinţă, vezi nota de la Mc 11, 24.
E vorba, desigur, de funcţionarii, sclavii şi liberţii din serviciul curţii imperiale, convertiţi la creştinism.
Epafras, menţionat de asemenea în 4, 12 şi Flm 23, este continuatorul lui Pavel în întemeierea Bisericii din Colose.
= Iubirea ce se naşte şi lucrează înlăuntrul Duhului Sfânt; inspirată de Sfântul Duh (ca virtute teologică – vezi 1 Co 13, 13).
= Fiul născut din Tatăl înaintea oricărei făpturi. Atributul (In 1, 14, 18 ş. a.) indică unicitatea Fiului în raport cu Sfânta Treime, ca singur născut din Tatăl, pe când acela de Întâi-Născut (protótokos) din textul de faţă indică anterioritatea naşterii Fiului în raport cu crearea lumii. Acest verset luminează, o dată mai mult, sensul exact al textului din Lc 2, 7: aşa cum aici Fiul nu este „cap de serie“ al făpturilor, nici acolo Iisus, Fiul Mariei, nu este „cap de serie“ al unor „fraţi“ mai mici.
Privitor la numele şi ierarhia puterilor cereşti, ca şi la intenţia textului paulin, vezi nota de la Ef 1, 21.
Pléroma: totalitatea a tot ce există.
Paralelă soteriologică a finalului ontologic din versetul 16.
A plini: a traduce în fapt; a converti virtualul în real.
Oraş în Asia Mică, nu departe de Colose.
Pretinsa filosofie a celor ce încercau să facă din creştinism o „gnoză“; nucleul se formase încă din vremea lui Pavel şi avea să se dezvolte, ca o ciupercă, în următoarele două secole.
Pentru „stihiile lumii“ vezi nota de la Ga 4, 3.
Accent împotriva gnosticilor, al căror sistem „filosofic“, „raţional“, implica o seamă de „eoni“, fiinţe divine intermediare între Dumnezeu şi om („Domnii“, „Stăpânii“ etc.), un fel de suflete ale astrelor, menite să facă din Iisus, în cel mai bun caz, un egal al lor (sub alte forme şi denumiri, erezia persistă şi'n zilele noastre). Ca şi în Epistola către Efeseni (1, 21-23), Pavel atestă că Iisus Hristos este nu doar mai presus, ci şi altceva decât ele.
= Actul contractual al Legii Vechi, înrobitor prin mulţimea restricţiilor şi interdicţiilor formale (vezi Ef 2, 5 şi nota; mai jos, versetele 20-21).
Imagine împrumutată din cortegiile triumfale ale împăraţilor care-şi dezbrăcau captivii şi-i expuneau astfel batjocurii publice.
Trupul: realitatea; substanţa (în opoziţie cu umbra).
Literal: smerenie voluntară; deliberată; pusă la cale; programată.
Terminologie împrumutată din religiile misterice ale Frigiei, cărora le aparţineau, probabil, inovatorii din comunitatea Colosenilor, aceiaşi care pretindeau că au şi „viziuni“ (vezi mai departe).
Ultima frază a acestui verset implică enorme dificultăţi de traducere, iar experţii secolului nostru încă n'au realizat un acord. În context: Falsul ascetism propovăduit de unii iudaizanţi nu are un suport doctrinar în Legea Veche şi, în consecinţă, e lipsit de valoare (ca orice morală fără fundament teoretic); mai mult, el contrazice însuşi dreptul trupului (cărnii) de a-şi împlini trebuinţele elementare, în interiorul acelei virtuţi pe care Pavel o recomandă constant: cumpătarea.
Acolo unde este Hristos (prin extrapolare din v. 1).
Sciţi, locuitorii din nordul Mării Negre, cei mai îndepărtaţi dintre „barbari“ (adică dintre toţi cei ce nu vorbeau limba greacă – vezi 1 Co 14, 11 şi nota).
În fapt, acest verset este finalul capitolului precedent. De aici, adresarea e generală.
= Cei ce sunt în afara comunităţii; necreştinii.
Pentru „răscumpărarea vremii“ vezi nota de la Ef 5, 16. În cazul de faţă, recuperarea timpului se poate face şi prin folosirea oricărui prilej de a răspândi Evanghelia printre păgâni.
Despre Onisim, originar din Colose, vezi mai pe larg în Epistola către Filimon.
Aristarh îl însoţise pe Pavel în cea de a treia călătorie misionară şi apoi în drumul spre Roma.
Marcu, autorul Evangheliei care-i poartă numele.
Despre acest Isus-Iustus nu avem ştiri şi din alte surse.
Despre Epafras vezi nota de la 1, 7.
Lupta prin rugăciune (vezi şi Rm 15, 30) e una din ideile-forţă ale lui Pavel.
Ierapole, oraş în apropiere de Colose.
Luca, autorul Evangheliei a treia şi al Faptelor Apostolilor.
Dimas, menţionat şi în Flm 24. Din 2 Tim 4, 10 ştim însă că, „în dragoste cu veacul de-acum“, l-a părăsit pe Pavel şi s'a dus la Tesalonic.
Nimfas, a cărui casă – probabil destul de largă – devenise locaş de închinare al unei comunităţi creştine.
Majoritatea comentatorilor biblici cred că această scrisoare către creştinii din Laodiceea este una şi aceeaşi cu Epistola către Efeseni.
Arhip, colaborator al lui Pavel; menţionat şi în Flm 2.
Credinţa, iubirea şi nădejdea, cele trei virtuţi teologice definite în 1 Co 13, 13.
= Puterea minunilor săvârşite de Dumnezeu prin apostoli.
= Manifestările vizibile ale Duhului Sfânt, atât de frecvente în Biserica primară.
= Bogăţia darurilor Sfântului Duh. Sintagma poate să semnifice şi plenitudinea predicii celor trei apostoli, a căror putere de convingere nu a cunoscut în Tesalonic piedicile şi împotrivirile din alte oraşe (precum, de pildă, în Efes).
Ideea: să vină din ceruri.
= Zelul de a predica Evanghelia.
= Pretext plauzibil. În versetele 3-6, Pavel respinge insinuările răuvoitorilor – invidioşilor – de care niciodată n'a dus lipsă.
= Vă puteam face să ne simţiţi greutatea. Înţelesul e dublu: oameni cu greutate (în sens moral) şi povară (în sens material); vezi mai departe versetul 9.
Verbul original e mai puternic: a îngriji cu căldura ce izvorăşte din lumina soarelui; a învălui în căldura dragostei. Acest verset împreună cu cel următor reactualizează imaginea Păstorului celui bun în comparaţie cu cel plătit (In 10, 11-13).
= Asta e partea ce ni s'a dat; pentru asta suntem făcuţi (a îndura necazuri).
= Să am noutăţi la zi despre...
În sensul: simţim că trăim; trăim într'adevăr.
„Prin Domnul Iisus“ este o variantă stilistică a sintagmei „în Domnul Iisus“ din versetul precedent. Înţelesul: prin dumnezeiasca autoritate a Domnului Iisus.
Literal: vasul (metaforă pentru trup ca receptacol al sufletului).
Dreptul aproapelui de a păstra neîntinată de cineva castitatea mariajului.
În credinţa generală că Parusia (venirea Domnului) e foarte aproape. Tesalonicenii se întrebau ce se va întâmpla cu cei ce au murit înainte de această venire.
= Păgânii, care credeau că odată cu moartea se termină totul.
Acest condiţional nu introduce un dubiu, ci premisa a ceea ce urmează. Procedeu stilistic (= de vreme ce credem).
În sensul: Câtă pace avem şi câtă siguranţă!
= Să fim într'o stare de permanent autocontrol; sobri; înfrânaţi; prevăzători.
Aici „a dormi“ are sensul de „a fi adormit“ (întru Domnul). Dar poate fi şi somnul natural în timpul căruia lucrează rugăciunea neîntreruptă (a minţii în inimă).
= Vă aduc aminte de ceea ce aţi uitat.
În Biserica primară, harisma profeţiei nu însemna în primul rând – sau neapărat – darul de a prezice viitorul, ci acela de a interpreta corect Scripturile, de a-i povăţui pe cei slabi, de a citi în sufletele oamenilor. Vezi şi nota de la FA 11, 27.
= Treceţi totul prin spiritul vostru de discernământ („dreapta socotinţă“, virtute capitală a părinţilor pustiei).
Pentru aparenta trihotomie a fiinţei umane vezi nota de la Rm 1, 9. Duhul şi sufletul nu sunt două entităţi deosebite; în timp ce prin suflet se înţelege, în general, sediul afectelor, principiul vital, duhul este partea superioară, fină, a acestuia, capabilă de a se pune în contact cu Sfântul Duh şi de a-I deveni sălaş.
= Devotat; fidel cuvântului dat; cel ce-şi ţine promisiunea.
Sărutarea liturgică, practicată şi'n zilele noastre de preoţii altarului, precum şi de credincioşi în ziua Învierii, la Paşti.
Îngerii ca expresie a puterii şi a majestăţii dumnezeieşti.
Nu e vorba de focul iadului, ci de înflăcărarea cosmică, grandioasă, ce constituie cadrul marilor revelaţii divine (vezi şi Iş 3, 2; Is 66, 15) şi care va însoţi A Doua Venire a Domnului.
= În primul rând asupra Iudeilor, dar şi asupra celor ce li se pune'n faţă Evanghelia, dar o refuză.
„Veşnica pieire“ nu înseamnă aneantizare, absorbţie în nefiiinţă, ci ne'ncetată prăbuşire de la faţa (prósopon însemnând şi persoana) lui Iisus Hristos.
Literal: să nu vă clătinaţi cu mintea. În limbajul lui Pavel (şi în context) „mintea“ înseamnă puterea omului de a-şi folosi propria-i judecată, de a-şi menţine echilibrul interior (de a nuşi vicia gândirea în funcţie de anumite zvonuri prăpăstioase).
Adică de vreo persoană care pretinde că vorbeşte sub inspiraţia Duhului Sfânt.
E limpede că printre Tesaloniceni erau puse în circulaţie false epistole ale lui Pavel, prin care agitatorii apocaliptici căutau să se folosească de autoritatea numelui său. E unul din motivele pentru care Apostolul îşi pune scrisul şi semnătura proprie la sfârşitul unor scrisori, ca semn de autenticitate (vezi 3, 17).
Aceste trei apelative se referă la una şi aceeaşi persoană. După Sfântul Ioan Hrisostom, această persoană nu va fi Satana, ci un om care se va folosi din plin de puterile înşelătoare ale Satanei.
O taină ştiută de Tesaloniceni, care o păstrau cu sfinţenie, dar care nouă şi comentatorilor biblici (inclusiv Fericitului Augustin) ne rămâne necunoscută.
„Iubirea adevărului“ poate însemna fie iubirea de adevăr (genitivul obiectiv), fie iubirea care izvorăşte din adevăr (genitivul subiectiv). Oricum, textul e superb.
Despre tradiţia orală şi scrisă a Bisericii vezi nota de la 1 Co 11, 2.
Precum în 1 Ptr 3, 4, „inima“ poate să semnifice omul lăuntric (în totalitatea gândurilor şi simţămintelor lui).
Dimensiunea vizată de Pavel nu e cea geografică, spaţială, de „propagare“ a Evangheliei, ci istorică, temporală, a unui drum ce trebuie parcurs cu repeziciune într'o singură direcţie, aceea a eshatonului, la capătul căruia alergarea devine propria ei cunună „slăvită“.
Credincios: cel ce-şi ţine cuvântul dat.
Autoritatea; dreptul de a pretinde întreţinerea în schimbul muncii de evanghelizare.
Regula de aur a regimului muncii în creştinism. Porunca nu vizează neputinţa, incapacitatea, ci refuzul de a munci.
Literal: nimic lucrând, ci'n toate amestecându-se. Formularea de faţă încearcă să redea jocul ironic de cuvinte al originalului.
Nu în sensul de a-l înfiera, de a-i pune un stigmat pe frunte, ci de a-l ţine minte (a-l nota undeva, într'o evidenţă, dar în aşa fel încât el să fie conştient de aceasta).
Literal: să nu aveţi amestec.
= Altele decât aceea pe care o propovăduieşte Pavel.
= Speculaţiile iudaizanţilor asupra unor încrengături genealogice ale patriarhilor şi ale altor personaje din Vechiul Testament, menite să complice lucrurile şi să-L aşeze pe Iisus Hristos în umbră.
= Dispute; controverse; încrucişări de păreri şi cuvinte, de cele mai multe ori sterile.
= Planul lui Dumnezeu pentru mântuirea omului şi grija Sa ca acesta să se plinească.
Literal: dacă cineva se foloseşte de ea potrivit legii; în conformitate cu ceea ce spune legea însăşi.
= Fidel; demn de încredere.
Necredinţa – nu prin refuzul de a crede, ci prin absenţa revelaţiei – este izvor al ignoranţei şi, ca urmare, circumstanţă atenuantă acordată de Dumnezeu celor ce, în interiorul ei, săvârşesc răul: „De nu le-aş fi spus, păcat n'ar avea“ (In 15, 22). Pavel se referă la atitudinea şi faptele lui de dinainte de convertire.
Din 4, 14 reiese că hirotonia lui Timotei fusese precedată sau însoţită de unele revelaţii profetice, receptate de Pavel.
= Inspirat de acele profeţii; graţie lor.
Textual: şi-au văzut credinţa naufragiind; au făcut din credinţa lor o epavă.
Formulă (încă incertă) de excludere din comunitate, pedeapsă care însă îi lăsa celui vinovat şansa unei reabilitări târzii; vezi 1 Co 5, 5.
Mărturia (aici, în înţelesul: proba, dovada supremă) este însăşi jertfa lui Hristos, care a fost adusă la „plinirea vremii“ (Ga 4, 4) adică la timpul rânduit de planul lui Dumnezeu pentru mântuirea omului.
= Cu modestie; cu măsurată conştiinţă de sine.
Ca şi la 1, 15, sintagma trebuie înţeleasă: e sigur ceea ce s'a spus; sau: un lucru e cert.
Celibatul episcopilor, recrutaţi dintre călugări, e o practică mai târzie a Bisericii, încă necunoscută în vremea lui Pavel; accentul cade pe monogamie şi pe căsătoria unică.
Literal: neofit; prea nou (fără suficientă vechime) în trebile bisericeşti.
= În aceeaşi osândă cu diavolul, a cărui cădere a fost pricinuită de păcatul său capital: trufia.
= Demni; respectabili; serioşi.
În original, substantivul e la plural; în româneşte e preferabil singularul generic (ca în versetul 2).
Cuvântul original e mai cuprinzător: adevăr omologat; acceptat şi mărturisit de toată lumea; evident; fără putinţă de contestare. Ceea ce urmează e un imn de o mare densitate şi frumuseţe, intrat şi în cântarea bisericească.
Asemenea criminalilor şi sclavilor evadaţi, care purtau pe trup, spre identificare, un anume semn făcut cu fierul înroşit în foc.
Foarte exact: exersează-te; antrenează-te (asemenea unui gimnast care înregistrează progrese zilnice).
Antrenamentul fizic e util numai pentru viaţa de acum, dar exerciţiul spiritual e util pentru amândouă.
Activităţile publice ale lui Timotei: a citi Scriptura cu voce tare şi a o explica; a-i îndemna pe credincioşi la fapta bună (desigur, preocupări curente, pe care Pavel doar i le aminteşte).
Termen generic pentru „colegiul preoţilor“, în care se includ şi episcopii menţionaţi la 3, 2 şi urm. Mai mult, din 2Tim 1, 6 reiese că la hirotonia lui Timotei a participat însuşi Pavel.
Literal: faţă de propria lor casă. În limbajul Noului Testament, „casă“ înseamnă totalitatea membrilor familiei (vezi nota de la 1 Co 1, 16).
Ele: adevăratele văduve (cele care merită cinstire şi sprijin material). Pavel stabileşte criteriile vizibile pentru determinarea celor două categorii: felul lor de viaţă.
Adică: refuză înscrierea lor în evidenţa văduvelor din subsistenţa Bisericii.
= Făgăduinţa iniţială de a fi femeia unui singur bărbat.
Originalul sugerează şi ideea de îndoită răsplată; remuneraţie dublă (vezi şi versetul următor).
Îngerii aleşi, în opoziţie cu cei căzuţi; ei Îl vor însoţi pe Domnul la A Doua Sa Venire (cf. Mt 25, 31).
= Fără prejudecată sau preconcepţie; fără ca balanţa judecăţii să se încline dinainte în favoarea cuiva.
Literal: în plasă (în năvodul propriei lor bogăţii).
Veche şi frumoasă expresie românească pentru „lumină inaccesibilă“; esenţa luminoasă a lui Dumnezeu, în care creatura nu poate pătrunde, ea însă putând fi beneficiara „energiilor divine“ izvorâte din fiinţa lui Dumnezeu.
= În lumea aceasta (trecătoare).
Depositum custodi; bun încredinţat spre păstrare. Tezaurul doctrinar.
Timotei îi este lui Pavel „adevărat fiu în credinţă“ (1Tim 1, 2).
Strămoşii lui Pavel erau credincioşi practicanţi.
Când Pavel l-a lăsat pe Timotei singur în Efes (vezi 1 Tim 1, 3).
Admirabil exemplu de educaţie religioasă transmisă şi moştenită în sânul familiei.
Odată dăruit, harul lui Dumnezeu nu se stinge şi nu e retras, dar poate deveni o existenţă latentă, nelucrătoare, asemenea unui foc mocnit, prin nepăsarea sau lenea celui ce-l posedă.
= Stăpânire de sine; autocontrol; conştiinţa propriilor tale puteri.
Dublă semnificaţie: înlănţuit din pricina (de dragul) Domnului; înlănţuitul (robul, prizonierul) Domnului. Din versetul 17 ştim că Pavel se afla în temniţă la Roma.
= Eternitatea în care taina lui Dumnezeu era ascunsă (vezi Rm 16, 25).
Onisifor, creştin din Efes care, venit la Roma, i-a fost de mare ajutor lui Pavel în închisoare (vezi şi 4, 19).
Vechi, frumos şi cuprinzător cuvânt românesc: a via = a trăi permanent; a vieţui în durată; a fi viu în eternitate. Această frază, împreună cu cele din următoarele două versete (12-13) au în original o structură ritmică, de unde supoziţia că fragmentul intrase deja în imnografia liturgică a vremii.
Grecescul skévos înseamnă nu numai vas, ci şi orice obiect sau instrument de utilitate casnică.
= De învăţăturile mincinoase ale falşilor apostoli şi profeţi.
= Dispute; discuţii interminabile, violente şi inutile.
Literal: în zilele. La 1 Tim 4, 1: în vremile. Perioada eshatologică, al cărei început pare să fi fost chiar în timpul lui Pavel şi al cărei sfârşit (A Doua Venire a Domnului) rămâne o taină numai a lui Dumnezeu (Mt 24, 36).
După tradiţia ebraică, aşa se numeau vrăjitorii care i s'au opus lui Moise în faţa lui Faraon (Iş 7, 11).
Înţeles mai larg: în planul şi mijloacele de a-mi atinge scopul.
= În statornicia cu care-mi urmăresc ţinta.
= Pe măsură ce îi rătăcesc pe alţii, se cufundă în propria lor rătăcire.
= Prin bunică şi mamă (vezi 1, 5).
Pavel foloseşte acelaşi cuvânt ca în Fc 2, 7: asupra primului om, făcut din ţărână, Dumnezeu a suflat suflare de viaţă. Text fundamental (versetele 16-17) pentru inspiraţia dumnezeiască a Sfintei Scripturi.
= Bine echipat; înzestrat cu tot ce-i trebuie.
= Răbdarea ca metodă, şi doctrina ca sferă de lucru.
Literal: mă revărs ca o libaţie sacrificială. Vezi Flp 2, 17 şi nota.
Vezi FA 13, 25 şi nota cu privire la „călătoria“ lui Ioan Botezătorul. Verbul „a împlini“ nu semnifică un simplu sfârşit, ci încununarea ostenelii prin atingerea ţintei – pe care ţi-ai propus-o sau care ţi-a fost încredinţată.
Când se întrerupea navigaţia pe Mediterana.
În original, verbul e inclus în particula prepoziţională şi i se aliniază gândirii lui Pavel.
= Adevărul care duce spre evlavie şi o atrage spre sine. Doctrina şi morala, două realităţi care devin coincidente.
Literal: mai înainte de anii vecilor (vezi şi 2 Tim 1, 9).
= Fiu duhovnicesc în credinţa comună.
De obicei, Pavel pune temelia unei noi comunităţi şi lasă pe seama ucenicilor continuarea lucrării.
Citat din poetul cretan Epimenide, secolul VI î. H. Atributele de „profet“ se referă probabil la calitatea poeţilor de a avea intuiţii clarvăzătoare. De altfel, în limbajul antichităţii elene, verbul „a cretaniza“ însemna a întoarce adevărul pe dos (asociere posibilă cu verbul a răvăşi – a'ntoarce cu susu'n jos – din versetul precedent).
= Doctrina creştină să nu fie compromisă prin abateri de la propria ei morală.
= Inatacabil, prin soliditate intrinsecă.
Sau: marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Iisus Hristos.
= Cu întreaga autoritate (pe care ţi-o conferă mandatul).
Botezul creştin. Sintagmă cu dublă semnificaţie: spălarea omului de păcate şi regenerarea lui într'o viaţă nouă, sub imperiul Duhului Sfânt.
Literal: după nădejde; potrivit nădejdii. În gândirea şi limbajul lui Pavel, nădejdea nu e o simplă speranţă umbrită de îndoieli sau condiţionări, ci o certitudine în interiorul căreia Dumnezeu rămâne credincios propriilor Sale făgăduinţe.
Sens dublu: bune şi frumoase.
Cuvântul original e mai puternic: s'a pervertit; şi-a schimbat propria-i natură (asemenea diavolului).
În sensul: continuă să rătăcească fără capacitatea de a-şi mai găsi drumul.
= Cu care nu mai e nimic de făcut.
Jurisconsultul Zenas nu ne este cunoscut din alte texte.
Dublă semnificaţie: înlănţuit din pricina (de dragul) lui Iisus Hristos; robit de (întru) iubirea lui Hristos.
Probabil, soţia lui Filimon.
Literal: camarad de arme (vezi şi Flp 2, 25 şi nota). Activitatea misionară e frecvent văzută de Pavel ca o acţiune pe câmpul de luptă (vezi Ef 6, 12-17).
Om cu stare, Filimon îşi pusese casa la dispoziţia comunităţii creştine din Colose, ea devenind astfel locaş de cult (ca în mai toate cazurile Bisericii primare).
= Şi-au recăpătat forţele (prin asistenţa spirituală şi materială a lui Filimon). Sfinţii = creştinii credincioşi.
Onisim, sclav al lui Filimon, fugit după ce-şi furase stăpânul, ajuns în Roma şi convertit în închisoare de către Pavel, căruia îi devenise fiu duhovnicesc şi slujitor devotat.
Nefolositor-folositor: joc de cuvinte asupra numelui lui Onisim, care în greceşte înseamnă „Folositor“; inutil ca sclav nesupus şi hoţ, devenit util prin convingerea creştină cu care înţelege să-şi slujească stăpânii creştini.
Text important pentru rolul creştinismului în abolirea sclaviei, dar nu prin violenţă sau reformă socială, ci pe dinlăuntru, prin transformarea omului interior.
Filimon fusese convertit de Pavel în timpul şederii sale la Colose.
În rădăcina verbului onínemi (a fi folositor) e implicat numele lui Onisim (Folositorul).
Pavel consideră că posibila sa eliberare din temniţă e un dar al lui Dumnezeu în favoarea creştinilor care se roagă pentru el.
Despre Epafras vezi nota de la Col 1, 7.
Asupra lui Aristarh vezi nota de la Col 4, 10.
În înţelesul larg: nu numai prin profeţii cunoscuţi ca atare, ci şi prin toţi cei ce, într'un fel sau altul, au exprimat voinţa lui Dumnezeu de-a lungul Vechiului Testament.
La „plinirea vremii“ (vezi Ga 4, 4).
Aici, mai mult decât în alte texte ale Noului Testament, grecescul aioöna înseamnă şi „lumile“: cerul şi pământul, operă a Fiului participant la creaţie: „toate printr'Însul s'au făcut“ (In 1, 3).
Foarte exact: amprenta (ipostasului) lui Dumnezeu; „pecete asemenea chipului“ (Sf. Vasile cel Mare); „chipul (văzut) al nevăzutului Dumnezeu“ (Col 1, 15). Vezi şi nota de la In 6, 27.
= De-a dreapta Tatălui. Slavă: metonimie pentru „Dumnezeu“ (vezi şi la 8, 1).
Întâiul-Născut e echivalent cu Unul-Născut. Pentru detalii vezi nota de la Lc 2, 7.
Faţă de Fiul, Care e Domn, îngerii nu sunt decât nişte servitori la ordinele lui Dumnezeu.
= De cuvintele lui Iisus Hristos, transmise prin apostolii Săi şi prin martorii Săi direcţi.
Mai exact: să nu intrăm în derivă.
După tradiţia rabinică, Legea de pe Sinai a fost dată de îngeri prin mijlocirea lui Moise. Invocat de Ştefan în rechizitoriul său din faţa sinedriului (FA 7, 53 şi nota), argumentul este preluat de Pavel (vezi şi Ga 3, 19) pentru a demonstra superioritatea Legii lui Iisus Hristos (Cel mai presus de îngeri) faţă de legea lui Moise.
Ps 8, 4-6, cu discreţie citat de Pavel după Septuaginta.
Pavel preferă sensul temporal din Septuaginta: „ pentru scurtă vreme“ (pe durata întrupării Fiului Omului), în locul celui spaţial-calitativ din Textul Ebraic: „cu puţin“ (sub nivelul îngerilor).
Apostol înseamnă trimis. În acest sens, Fiul este trimisul Tatălui, model după care şi El îi trimite pe apostolii Săi (vezi In 20, 21).
Arhiereu înseamnă Mare-Preot. Iisus Hristos ca mijlocitor între Dumnezeu şi oameni (tema centrală a întregii Epistole).
Casa pe care i-a încredinţat-o Dumnezeu: casa (poporul) lui Israel.
= Să ateste avant la lettre adevărurile ce aveau să fie descoperite mai târziu de către profeţi.
= Mândria de a nădăjdui (în venirea împărăţiei lui Dumnezeu). Pavel foloseşte destul de des acest termen (într'o variantă a limbajului biblic românesc: laudă) spre a desemna, în sensul cel bun, sentimentul demnităţii (şi chiar al superiorităţii), al celui ce posedă certitudinea că s'a angajat pe Calea cea dreaptă.
Referire la episodul din Iş 17, 1-7 (chinuiţi de sete şi exasperaţi, Evreii au pus la îndoială prezenţa lui Dumnezeu în viaţa lor).
Viclenia necredinţei: aceea de a mima credinţa – aşa cum diavolul („cel-viclean“) mimează deseori puritatea şi chiar sfinţenia.
Adică puritatea credinţei şi curăţia comportamentală proprii neofitului, nealterate de rutină sau de influenţe străine.
În contextul citatului: odihna din Ţara Făgăduinţei, la capătul drumului prin Sinai; în subtextul introdus de Pavel: odihna în împărăţia lui Dumnezeu, la capătul Căii deschise de Iisus Hristos.
Şi aici, cuvânt cu dublu sens: a asculta (prin auzire) şi a se supune (prin voinţă).
Dinamica lui Pavel: întregul proces al mântuirii se desfăşoară din mers, ca o întrecere la alergări.
= Punctul de separaţie; hotarul incert, marginea subţire, fină, insesizabilă, prin care două elemente învecinate se separă, dar şi comunică, prin aceasta putând fi confundate.
= În vremea vieţuirii Sale în trup, pe pământ.
Repetată menţiune a lui Pavel asupra „desăvârşirii“ lui Iisus Hristos prin moarte şi înviere, ca supremă atestare a autenticităţii mântuitoarei Sale misiuni.
Textual: primele elemente; primele noţiuni simple; începutul elementar (asemenea pruncului care învaţă să vorbească în timp ce e încă sugar).
Foarte exact: prin exerciţiu susţinut şi repetat.
= Faptele celui ce a murit sufleteşte (vezi şi Rm 6, 16, 21, 23).
= Au căzut în apostazie şi în negarea Evangheliei prin comportamentul moral.
În textul original, acest predicat figurează la începutul versetului 4; plasat aici pentru o mai bună topică în româneşte.
Singular generic: ploile.
În original: iarba (în sensul de vegetaţie, plante cultivabile).
Mai exact: pentru menţinerea nădejdii în toată certitudinea şi deplinătatea ei.
= Făgăduinţa şi jurământul.
Literal: a prinde; a apuca; a pune mâna pe. Imaginea este aceea a unor navigatori pe furtună, în căutarea unui refugiu. Subtilitatea textului rezidă în ideea că prin credinţă ai intrat deja în posesia unui bun pe care încă nu-l ai, dar care ţi s'a făgăduit.
Catapeteasmă: perdeaua care, în templul iudaic, despărţea sfânta de sfânta-sfintelor, aceasta din urmă fiind spaţiul profund şi intim (altarul) în care putea să intre numai arhiereul, şi numai o dată pe an. În contextul imaginii, printr'o genială răsturnare, profunzimea mării devine profunzimea eshatonului şi a cerului duhovnicesc. Expresia „adâncul catapetesmei“ (lăuntrul ei intim) inculcă ideea că, virtual, spaţiul misterului e concentrat în însăşi limita carel ascunde.
Episod relatat în Fc 14, 18-20. Prin interpretarea Scripturilor în plan duhovnicesc, Pavel demonstrează că Melchisedec este superior lui Avraam şi urmaşului său Levi (începătorul castei preoţeşti).
Sensul etimologic al numelui compus Melchisedec.
Traducerea ebraicului Salem.
Ca „fiu al lui David“, acesta fiind el însuşi descendent al lui Iuda, unul din fiii lui Iacob.
Preoţia leviţilor se transmitea din tată'n fiu, din generaţie'n generaţie.
Prin David, care l-a descoperit în Ps 109, 4.
Aluzie la cortul mărturiei, ridicat de Moise în pustie (Iş 25 - 26); despre cortul ridicat (sau implantat) de Dumnezeu vezi profeţia din Nm 24, 6.
= Imaginea; urma; copia; amprenta originalului.
Literal: punerea'nainte a pâinilor; proaducerea; ofranda pentru jertfa de pâine.
Despre catapeteasmă vezi nota de la 6, 19.
= Al Testamentului. Simbol al legământului dintre Dumnezeu şi poporul lui Israel. Grecescul diathéke înseamnă şi „legământ“, şi „testament“, în funcţie de context; vezi şi nota de la Ir 31, 31.
= Al împăcării printr'un ritual de purificare. Despre ilastérion vezi nota de la Rm 3, 25.
= Un simbol; un fapt cu tâlc.
Ca şi la 8, 5: copiile, amprentele realităţilor cereşti.
În altă formulare: „Dacă deci era necesar ca urmele realităţilor cereşti să fie purificate prin astfel de rituri, realităţile cereşti se cereau ele însele purificate, dar prin jertfe mai bune decât acestea de jos“. În fapt, cele cereşti nu sunt impure („curăţirea“ lor având doar un aspect inaugural), dar întreaga frază e o figură de stil oratoric.
= Fără să mai fie încărcat cu păcatele oamenilor.
Literal: unde există iertare pentru acestea [păcate şi fărădelegi] nu mai există jertfă pentru păcate.
= În sfânta-sfintelor. Acolo unde intră Hristos au acces şi cei sunt împreună cu El.
Aici prepoziţia „prin“ nu are conotaţia instrumentală, mediatoare, din versetul precedent, ci pe cea circumstanţială, cum ar fi „a deschide un tunel prin stâncă“. Sensul acestui text devine şi mai limpede dacă-i asociem faptul că în clipa morţii lui Iisus „catapeteasma tempului s'a sfâşiat în două, de sus până jos“ (Mt 27, 51).
Înţelesul complet: l-a socotit ca pe ceva comun, obişnuit, de rând; i-a ignorat sau tăgăduit sfinţenia; l-a profanat prin desconsiderare. E evident că sintagma îi vizează pe cei ce credeau că natura şi valoarea Sângelui euharistic sunt pur comemorative (vezi şi 1 Co 11, 29).
= Încrederea de a îndrăzni întru Cel ce-Şi ţine făgăduinţele.
Literal: să primiţi făgăduinţa (în roadele ei).
Foarte literal: substanţa (hypóstasis) celor nădăjduite. În clipa'n care crezi (total) în obiectul speranţei tale, acesta devine deja o realitate, capătă substanţă; virtualul se converteşte în real. Compară cu textul din Mc 11, 24 (credinţa'n rugăciune, care transformă obiectul cererii în realitate imediată).
= Argumentul (palpabil) al realităţilor invizibile. Întregul verset reprezintă un text dificil şi cunoaşte peste 15 variante de traducere. El nu e construit, totuşi, pe principiul paralelismului sinonimic, aşa cum îl tratează unii traducători. Primul termen vizează evenimente viitoare (ca obiect al nădejdii), pe când cel de al doilea se referă la entităţi deja existente şi inaccesibile simţurilor, care devin „palpabile“ prin „argumentul“ credinţei.
= Atestare din partea lui Dumnezeu.
Vezi nota de la 1, 2: acelaşi cuvânt grecesc înseamnă şi „veacuri“, şi „lumi“. Cele două noţiuni sunt, totuşi, inseparabile, de vreme ce odată cu crearea materiei (prin definiţie, mişcare) a fost creat şi timpul. Introducere la seria exemplelor ce urmează, din Vechiul Testament.
= Crearea lumii din nimic, prin Cuvântul lui Dumnezeu, şi organizarea ei în forme vizibile dintr'o primă materie amorfă. Nu poate fi vorba de o materie preexistentă creaţiei, ci de lumea ca realitate într'un Dumnezeu Care, practic, nu cunoaşte virtualitatea, Cel ce „pe cele ce nu sunt le cheamă ca şi cum ar fi“ (vezi Rm 4, 17 şi nota).
Izvoditor şi ziditor: totodată arhitect şi constructor.
Ca pe nişte realităţi. Vezi prima notă de la v. 1.
Subliniere importantă pentru simbolismul Vechiului Testament, ale cărei evenimente reale au şi o valoare parabolică. În cazul de faţă, învierea lui Iisus Hristos.
= Exodul; eliberarea din robia egipteană.
Expresie citată din Ps 88, 50-51, unde se vorbeşte de ocara la care a fost supus Unsul (Hristosul) lui Dumnezeu.
Literal: o înviere mai bună.
În toată enumerarea de mai sus s'a observat izbitorul contrast dintre ceea ce li se făgăduise drepţilor şi ceea ce au primit ei în realitate. Convingere care va fi temelia martirajului şi nevoinţelor creştine.
Ca şi la 2 Tim 4, 7, imaginea este aceea a unor alegători pe stadion, înconjuraţi de mulţimea spectatorilor din tribune. Cuvântul „martori“ are însă şi o conotaţie spirituală, el însemnând şi „martiri“, „mucenici“ – atât cei enumeraţi în capitolul precedent, cât şi cei prefiguraţi printr'un text cu o evidentă dimensiune profetică.
Mai precis: celor exersaţi, antrenaţi în vederea unui scop.
Literal: (Esau) a fost refuzat; respins.
= Creştinii din toate timpurile şi locurile. Asimilaţi întâilor-născuţi ai lui Israel, ei se bucură de toate prerogativele şi privilegiile acestora (vezi şi nota de la Lc 2, 7).
= Filoxenia; ospitalitatea.
Celebra „filoxenie a lui Avraam“ (Fc 18, 1-8), dar şi ospitalitatea lui Lot (Fc 19, 2 şi urm.).
Sfârşit al vieţii. Felul în care cineva şi-a încheiat viaţa este garanţia credibilităţii lui în faţa celor îndemnaţi să-l imite (din nou: a urma = a imita). Spre deosebire însă de oameni, care, oricât de sfinţi, pot avea umbre sau pot fi controversaţi, modelul suprem de imitat rămâne tot Iisus Hristos (precizarea în versetul următor).
= Prescripţiile alimentare ale Legii Vechi, precum şi alimentele jertfite idolilor.
= Jertfa de pe cruce şi cina euharistică.
= Cortul mărturiei, din Vechiul Testament.
Jertfa de pe cruce este aceea prin care Iisus a devenit Marele nostru Păstor, „Cel ce sufletul Său Şi-l pune pentru oi“ (In 10, 11)
Prin Diaspora (Împrăştiere) se înţelege emigraţia iudaică (vezi nota de la FA 2, 5). Iacob foloseşte termenul pentru ai desemna pe creştinii răspândiţi în toată lumea, cei ce alcătuiesc Ierusalimul cel nou, adevăratul „Israel al lui Dumnezeu" (Ga 6, 16).
Literal: când cădeţi în. Verbul peripípto = a cădea (între tâlhari, Lc 10, 30) şi a cădea întâmplător peste cineva, a da de ceva (de un dâmb de nisip, FA 27, 41), care te poate salva din primejdie. În contextul de faţă, sensul e bivalent.
Ispita nu e o cădere propriu-zisă, ci o încercare, o probă, un examen pe care poţi să-l câştigi sau să-l pierzi.
Literal: bărbat cu suflet dublu (duplicitar, din care niciodată nu ştii ce să alegi; fără o poziţie fermă şi constantă).
Literal: odată devenit încercat.
Serie de mişcări succesive ascendente (calitativ sau cantitativ) imposibile la Dumnezeu, Care e perfect.
= Revenire sau întoarcere la ceea ce a fost; trecere de la o stare la alta; variaţie.
Primele roade; din ele I se aduc ofrande lui Dumnezeu.
În sensul: religios; practicant al unui cult.
Sensul exact presupune şi o distanţare faţă de lume (desigur, lumea păcatului).
Preferinţa pentru o persoană sau alta în funcţie de poziţia ei socială, ceea ce de multe ori înseamnă o răsturnare a valorilor şi o viciere a credinţei în Dumnezeu „la Care nu există părtinire" (Rm 2, 11).
Numele lui Iisus Hristos, invocat la botez asupra noului creştin.
Legea lui Dumnezeu nu e o colecţie de porunci diverse, independente una faţă de celelalte, ci o singură lege, unitară, omogenă şi indivizibilă, sub semnul suprem al iubirii faţă de Dumnezeu şi de aproapele.
Judecata, aici, în sensul de condamnare. Accentul textului original e mai puternic: pusă\'n faţa unei sentinţe de condamnare a omului, mila (ca fruct al iubirii de aproapele) e atât de puternică, încât o priveşte de sus, o dispreţuieşte, îşi râde de ea.
= Singură; izolată de ceea ce-i poate conferi eficienţă.
Variantă manuscrisă: stearpă.
„A fi cineva îndreptăţit" sau „a se îndreptăţi": a avea elementele prin care să fie socotit drept în faţa lui Dumnezeu; vrednic de mântuire.
Textual: ciclul creaţiei; nu e vorba doar de viaţa omului ca individ, ci şi de întregul angrenaj al cosmosului care se mişcă ciclic.
Gheenă: metaforă pentru iad, infern. Vale din vecinătatea Ierusalimului, unde se depozitau şi ardeau în permanenţă gunoaiele oraşului.
În concepţia şi limbajul Vechiului Testament (în special la profeţi), trădarea mariajului spiritual dintre Dumnezeu şi Israel era socotită drept adulter (vezi în continuare).
Text inexistent în Vechiul Testament, probabil preluat dintr'o tradiţie orală.
În sensul: nu calomniaţi; nu debitaţi neadevăruri ofensatoare pe seama cuiva.
Nu numai că se încarcă pe sine cu un păcat, dar devine el însuşi o sursă de păcat pentru propria fiinţă.
= Zilele premergătoare sfârşitului; cu puţin înainte de venirea Domnului, care e aproape (vezi vv. 8-9).
În sensul: nu scoateţi gemete de victimă nevinovată, persecutată de cineva (ceea ce presupune resentimente faţă de pretinsul agresor).
Asupra bogăţiei semantice a cuvântului télos vezi nota de la Rm 10, 4.
Versetele 14-15: text care, alături de cele de la Mc 6, 13 şi Lc 10, 34, fundamentează Taina Sfântului Maslu.,QAQ
Prin particula „aşadar", versetul 16 este concluzia celor trei care-l preced şi nu poate fi despărţit de versetul 14, cu care devine paralel: aşa cum cei împovăraţi de boală trebuie să meargă la preoţii Bisericii spre a se vindeca (prin Taina Maslului), tot astfel cei împovăraţi de păcat trebuie să meargă la preoţii Bisericii spre a se vindeca (prin Taina Mărturisirii). Dacă'n vremea Vechiului Testament, când nu exista preoţie harică, omul I se mărturisea numai lui Dumnezeu (cf. Ps 135, 1: „Mărturisiţi-vă Domnului"), în împărăţia Noului Testament intervine preoţia ca Taină mijlocitoare, prin care se obţine iertarea păcatelor (vezi şi In 20, 23). În textul de faţă, „unii" sunt penitenţii, „altora" sunt preoţii (preoţii putând fi şi ei penitenţi, ca unii ce se spovedesc între ei). De altfel, atât aici cât şi în Ps 135, 1 (Septuaginta) se foloseşte unul şi acelaşi verb: exomologéo = a (se) mărturisi.
Grecescul déisis înseamnă întotdeauna rugăciune de mijlocire; rugăciunea pe care o faci nu pentru tine, ci pentru alţii.
= Activă; eficientă; în stare să producă efecte.
Despre Diaspora vezi nota de la Iac 1, 1. În cazul de faţă, diaspora e o lume în care creştinii se află doar în trecere (aşezare temporară), aşa cum suntem toţi pe pământ.
În Legea Veche, purificarea poporului se făcea prin stropire cu sângele animalelor jertfite pe altar.
Sfârşitul, dar şi cu înţelesul: scopul, ţinta, finalitatea, corolarul (vezi şi nota de la Rm 10, 4).
Literal: în care şi'n ce fel de vreme.
= Strângeţi-vă sufletu'n centură (asemenea unui ostaş în stare de veghe).
Zilele vremelniciei: viaţa de pe pământ văzută ca un exil.
Textual: curatul (nefalsificatul) lapte cuvântător. Despre laptele duhovnicesc vezi şi 1 Co 3, 2; Evr 5, 12-13.
Împiedicarea, poticnirea, căderea sunt consecinţa firească a necredinţei, a refuzului de a primi Evanghelia.
Literal: popor pe care El (Dumnezeu) Şi l-a pus în posesie.
Popor ales (titlul de nobleţe al lui Israel).
Sensul exact: vă calomniază.
Rană: metaforă pentru întregul proces al patimilor şi morţii lui Hristos.
„Veghetorul“ îl traduce pe grecescul epískopos (vezi nota de la FA 20, 28).
= Fără o anume catehizare formală; prin propovăduire indirectă.
Paralela dintre frica (respectuoasă) a femeii faţă de bărbat şi frica (respectuoasă) a omului în general faţă de Dumnezeu o găsim şi la Pavel (vezi Ef 5, 22-33 şi notele).
Literal: omul cel tainic al inimii (fiinţa ascunsă în propria ei intimitate, singura autentică).
= Dacă ştiţi să vă dominaţi pasiunile.
Exact: calomniaţi. Cunoaştem şi din alte surse că primii creştini erau ţinta unor numeroase calomnii, până într'acolo încât erau acuzaţi de antropofagie, ca unii care „mâncau“ şi „beau“ trupul şi sângele lui Hristos.
Text care fundamentează teologia „pogorârii în iad“ a lui Hristos, eveniment cu care, de fapt, „a început învierea“ (cf. Stăniloae). Iconografia ortodoxă a promovat această teologie – în paralel cu imnografia – prin cea mai autentică icoană a Învierii Domnului, aceea care-L înfăţişează „sfărâmând porţile iadului“ şi „dezlegându-i pe cei legaţi din veac“.
Literal: iubitori de străini; ospitalieri.
= Calomniile din partea păgânilor; vezi 3, 16.
Rezonanţa finalului „Fericirilor“ din Predica de pe Munte, Mt 5, 12.
Variantă manuscrisă: „Duhul slavei şi al puterii şi al lui Dumnezeu“; crescendo atributiv, care însă se referă la Unul şi Acelaşi Duh.
= Indiscret; cel ce-şi aruncă ochiul în viaţa sau treburile altora; delator.
Pentru preoţi-prezbiteri vezi nota de la FA 11, 30.
Sau: ai celor ce v'au căzut la împărţirea unei moşteniri (un bun obţinut prin noroc sau întâmplare, asupra căruia posesorul nu se simte răspunzător şi pe care-l consideră la discreţia sa – exemplul Fiului risipitor, Lc 15, 11-32).
Exact: frăţimea voastră; comunitatea fraţilor voştri (răspândiţi în lume). Creştinii sunt văzuţi ca o confrerie ai cărei membri, deşi împrăştiaţi geografic, rămân unitari în acelaşi corp (Biserica universală).
În sensul: vă va restabili (în starea cea dintâi, după suferinţele care v'au slăbit); va face să vă reveniţi (prima treaptă dintr'o enumerare ascendentă).
Una şi aceeaşi persoană cu Sila din FA 15, 40, însoţitorul lui Pavel în cea de a doua călătorie misionară; secretar al lui Petru şi purtător al epistolei.
Nume peiorativ al cetăţii Roma, capitala păgânismului (vezi şi Ap 14, 8 etc.).
= Marcu Evanghelistul, ucenic apropiat al lui Petru.
Simeon: o altă formă a numelui Simon. Vezi şi FA 15, 14.
Termenul implică nu cunoaşterea teoretică, sistematică, discursivă, ci cunoaşterea directă, de la persoană la persoană.
Vârtute: însuşirea de a excela în tot ceea ce e bun, frumos şi adevărat. Cuvânt românesc vechi, intrat în limbajul liturgic.
= În adevărul prezent; care e de faţă.
Metaforă pentru trup; trupul văzut ca înveliş şi adăpost al sufletului.
= Am fost martorii oculari ai măreţiei Sale.
Muntele Tabor, în care s'a petrecut schimbarea la faţă (Petru fiind unul din cei trei apostoli prezenţi).
= Mai sigur; confirmat; adeverit (profeţiile mesianice din Vechiul Testament nu mai sunt doar obiect al credinţei şi aşteptării, ci au devenit o realitate atestată de martori oculari).
= Mânaţi; împinşi. Verbul sugerează mişcarea vântului care suflă'n pânzele unei corăbii.
Text capital asupra inspiraţiei divine a Sfintei Scripturi. (Variantă manuscrisă: „purtaţi de Duhul Sfânt au grăit oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu“).
Verbul original se referă la acţiunea de a înşela pe cineva în comerţ, vânzându-i mărfuri false, prezentate în vorbe tot atât de false. Textul implică şi intenţia ereziarhilor de a face bani pe seama celor naivi.
Variantă manuscrisă: „în hăuri de'ntuneric“ (cratere adânci şi întunecoase).
În sensul: al optulea supravieţuitor al potopului. Referire probabilă la faptul că Noe a fost ultimul din cei opt care au intrat în corabie (Fc 7, 13; 1 Ptr 3, 20).
Literal: umblă potrivit cărnii.
Literal: Suprema Suveranitate.
Adică: slăvitele înălţimi ale îngerilor.
Agape: mesele frăţeşti ale creştinilor.
Variantă: Beor. Despre istoria lui Balaam vezi Nm 22-24.
= Procesul de a readuce în amintire lucruri ştiute, dar care între timp au fost contaminate de confuzii.
= Creştinii din prima generaţie, adormiţi fără să fi văzut Ziua Domnului, pe care şi ei o crezuseră iminentă.
= Prin ape (cele de deasupra şi cele dedesubt).
Citat din Ps 89, 4, prin care problema Parusiei (Venirii Domnului) e tratată radical: ea nu poate fi calculată după criteriile şi dimensiunile omeneşti, ci exclusiv după acelea ale lui Dumnezeu.
În sensul: am contemplat.
Despre Logos ca izvor şi sălaş al vieţii vezi nota de la In 1, 4.
= Comuniune; comunicare directă şi lăuntrică, duhovnicească.
Prin comuniunea lor cu apostolii, creştinii intră în comuniune şi cu Dumnezeu.
Variantă manuscrisă (existentă şi în primele ediţii româneşti): voastră. Opţiunea de faţă implică tocmai comuniunea de care s'a vorbit: bucuria noastră laolaltă.
= Nu-l facem; nu-l punem în practică; nu realizăm acordul dintre ceea ce mărturisim şi practicăm.
Substantivul parákletos din Noul Testament: în relaţie cu Fiul = Mijlocitor; în relaţie cu Sfântul Duh = Mângâietor (In 14, 16). Termenul în sine desemnează o persoană pe care o chemi în ajutor: avocat, apărător, intercesor, consolator.
Aici şi mai departe, verbul a umbla are sens figurat: a se purta, a se comporta, a avea o conduită.
În sensul de: încredere; deplină siguranţă; libertatea interioară de a-L privi cu sentimentul unei conştiinţe curate.
Pronumele personale din această frază se referă la Iisus Hristos. Prin capacitatea noastră de a-L percepe în slava Lui finală, noi Îi devenim asemenea, ca unii ce suntem părtaşi ai acestei slave.
= Cel ce pune'n practică ceea ce este drept în faţa lui Dumnezeu.
Sens general: lucrările; operele; isprăvile.
= Se manifestă; îşi arată caracterele specifice.
= Ne vom potoli conştiinţa (în cazul când aceasta ne judecă după criterii mai aspre decât ale lui Dumnezeu).
Principala strategie a duhurilor rele, patronate de diavol, este aceea de a produce şi semăna confuzie. Creştinilor li se recomandă spirit de discernământ (vezi şi 1 Tes 5, 21), iar pentru aceasta ei trebuie să aibă anumite criterii.
Îşi făcuse apariţia erezia dochetiştilor, potrivit căreia trupul lui Iisus nu a fost real, ci aparent; în consecinţă, şi suferinţa Sa de pe cruce a fost tot aparentă.
= Apa şi sângele care au ţâşnit din coasta lui Iisus pe cruce (In 19, 34-35), elemente care au şi o încărcătură simbolică: purificare şi răscumpărare; Botezul şi Euharistia.
Textual: aceştia trei sunt (orientaţi) spre unul (şi acelaşi centru), dar cu ideea dinamică de intercomuniune.
În sensul: dacă credem cu tărie, necondiţionat.
Desigur, conţinutul cererilor. Despre puterea credinţei de a converti virtualul în real vezi nota de la Mc 11, 24.
= Noi, în opoziţie cu lumea (vezi mai departe).
Înţelesul complet al verbului original este acela de a fi întins la orizontală într'o stare de anormalitate (suferinţă, boală, agonie) sau insalubritate.
Dumnezeii mincinoşi, cei ce I se opun Dumnezeului-Celui-Adevărat; aceştia pot fi zeii păgânilor sau idolii inimii (forţele care o abat de la Adevăratul Dumnezeu).
Autorul epistolei. Denumirea indică nu numai o vârstă înaintată, ci şi autoritatea morală.
Una din Bisericile creştine ale Asiei Mici. Numită „Doamnă“ pentru că e soţia lui Hristos şi mama celor aleşi.
Literal: umblând; comportându-se; urmând îndeaproape.
= Cel ce părăseşte disciplina învăţătoare a Bisericii şi, în numele râvnei de a-şi lua un avans, se hazardează în speculaţii ce pot duce foarte uşor la erezie.
= Membrii comunităţii creştine din mijlocul căreia scrie, probabil, autorul.
Despre acest Gaiu nu ştim nimic din altă parte. Din context: personaj important, rămas credincios Apostolului într-o comunitate tulburată de disidenţa unui oarecare Diotref.
Cu fidelitate faţă de îndatoririle creştine.
Pentru oaspeţi; pentru creştinii din alte comunităţi, aflaţi în trecere.
În sensul: refuză să ne recunoască autoritatea (apostolică).
Fie un membru de seamă al comunităţii, fie purtătorul epistolei.
Literal: după altă carne = după legea nefirească a cărnii.
Autorul preia o tradiţie rabinică, consemnată în cartea apocrifă Înălţarea lui Moise, potrivit căreia diavolul îşi revendica trupul neînsufleţit al lui Moise sub cuvânt că acesta, de vreme ce omorâse un om, nu merita să fie îngropat.
= Prin instinct (nu prin raţiune şi nici prin descoperire).
Literal: stânci marine acoperite de apă, în apropierea ţărmului (primejdioase pentru navigatorii nepricepuţi sau imprudenţi).
= Mesele frăţeşti ale creştinilor.
Textual: miriade; număr infinit. Prin „sfinţii Lui“ se înţeleg îngerii Lui.
Versetele 14-15: citat din Cartea lui Enoh, operă de autoritate în tradiţia rabinică.
Textual: oameni psihici; călăuziţi de afecte şi pasiuni instabile (spre deosebire de oamenii duhovniceşti, călăuziţi de criteriile sigure şi puterea Sfântului Duh; distincţie clară făcută şi de Apostolul Pavel).
Variantă manuscrisă: (pe unii...) convingeţi-i.
Asistaţi-i cu precauţie, ca nu cumva să fiţi şi voi contaminaţi.
Literal: mai'nainte de tot veacul; înainte de a se fi născut timpul şi lumea.
În viitor; de-a lungul nesfârşit al timpului.
Interludiu între trâmbiţele a şasea şi a şaptea (vezi nota de la 7, 1).
Traducerea grecescului apokálypsis (apocalipsă).
Îngerul Său: intermediarul dintre Iisus Hristos şi autorul scrierii.
Provincia romană Asia, în vestul Asiei Mici, a cărei capitală era Efesul. Bisericile din ea (enumerate în v. 11) sunt selectate în funcţie de cifra 7, simbolul plenitudinii şi al universalităţii.
Întreită dezvoltare a numelui Yahvé, în jurul definiţiei din Iş 3, 14.
„Pârga celor adormiţi“ (1 Co 15, 20); primul fruct al învierii, garanţia că toate celelalte vor veni după El.
Alfa şi Omega, prima şi ultima literă a alfabetului grecesc.
Insulă mică din arhipelagul Sporadelor, în Mediterana, la câteva ore sud-vest de Milet.
= Răpit; în stare de extaz.
Literal: Ziua Domnului. În latineşte: Domini Dies = Duminica.
= Metal purificat şi devenit lucios prin ardere.
Textual: Hades; numele prin care vechii Greci desemnau împărăţia (subterană) a morţilor.
Îngerul (aici): duhul care patronează Biserica; conducătorul ei spiritual (episcopul).
Literal: pe acestea le zice. Reformulat în spiritul vechiului limbaj profetic.
Nicolaiţii: membrii unei secte gnostice obscure, care-şi revendicau – fără nici o acoperire – paternitatea lui Nicolae, unul din cei şapte diaconi (FA 6, 5). Proveniţi dintre păgâni, practicau încă anumite forme de idolatrie şi libertinajul erotic.
= Celui ce, asemenea lui Iisus Hristos (In 16, 33), va învinge pân'la capăt încercările la care este supus.
Pomul vieţii din Fc 2, 9; aici: fericirea făgăduită de Dumnezeu celor ce vor moşteni viaţa veşnică.
= Bogăţia duhovnicească a creştinilor din Smirna, în opoziţie cu sărăcia lor materială.
Biserica e noul Israel; cei ce-o tăgăduiesc sau o persecută au rămas iudei doar cu numele.
„Zece zile“ indică o perioadă relativ scurtă (vezi Dn 1, 12).
= Rămâi fidel faţă de credinţa în care te-ai angajat.
În sensul: va scăpa neatins; răul va trece pe lângă el fără să-l rănească.
Spre deosebire de moartea cea dintâi, care este despărţirea sufletului de trup, moartea cea de-a doua va fi despărţirea sufletului de Dumnezeu, pedeapsa veşnică, echivalentă cu moartea însăşi a sufletului.
Pergamul era un centru faimos al cultului imperial şi al ritualurilor idolatre.
Textul îl indică drept mucenic creştin în epoca apostolică. Grecescul mártys înseamnă martor, mărturisitor, martir.
Vezi istoria lui Balaam în Nm, capitolele 22-24.
Gemă (pe care se poate grava). Albul e simbol al biruinţei şi păcii.
Proorociţă falsă, idolatră şi perversă, asemenea soţiei cu acelaşi nume a regelui Ahab (3 Rg 16, 31; 4 Rg 9, 22). În variantă manuscrisă: „femeia ta, Izabela“; în acest caz, nume simbolic (ca acela al lui Balaam).
= Cei ce-i urmează învăţătura şi exemplul.
= Treapta cea mai de jos a ereziei şi păcatului. „Aşa cum spun (cum o numesc) ei“: expresie curentă, extrasă probabil din doctrinele esoterice. Vezi contrastul cu „adâncurile lui Dumnezeu“ din 1 Co 2, 10.
Neamuri (aici): neamuri păgâne; totalitatea celor ce au respins mesajul lui Dumnezeu prin Iisus Hristos; comunităţile celor necredincioşi (vezi şi nota de la FA 13, 47).
= Pe Iisus Hristos Însuşi (vezi 22, 16).
Literal: că ai un nume că trăieşti.
= Fiinţe omeneşti. Relaţia intimă dintre nume şi persoană. Vezi mai sus 2, 3 şi nota de la FA 4, 10.
Cheia lui David: simbol al autorităţii (cf Is 22, 22).
Amin-ul: Iisus Hristos (vezi 2 Co 1, 20); Da-ul prin excelenţă, garanţia absolută a adevărului.
Textual: collyr = unguent pentru afecţiunile oftalmice.
Grecescul paidévo are sensul de a pedepsi într'un sistem de educaţie şi instruire; a aplica unui copil o corecţie cu scopul de a-l îndrepta. E pedeapsa care'n vechea limbă română se cheamă „certarea lui Dumnezeu“.
Piatră preţioasă; poate avea culori diferite.
Piatră preţioasă transparentă, de culoare brună; dacă e roşie: cornalină.
Curcubeul e simbolul milei lui Dumnezeu, al împăcării şi al păcii (Fc 9, 13, 16).
Piatră preţioasă de culoare verde. Desigur, semnificaţia tuturor acestor nestemate nu izvorăşte din forma, ci din culorile lor, ele simbolizând splendoarea Celui ce şade pe tron.
Semnificaţii posibile: cei 12 patriarhi ai Vechiului Testament şi cei 12 apostoli ai Domnului; cele 24 de ordine sacerdotale menţionate în 1 Par 24, 1-19. Oricum, prin tronurile şi cununile lor, Bătrânii participă la slava dumnezeiască, pe care o laudă asemenea îngerilor.
În iconografia răsăriteană, cele patru asemănări ale acestor fiinţe au devenit simboluri ale celor patru evanghelişti.
În limba română, reflexivul cu conotaţie de pasiv (m'am născut = am fost născut); vezi şi In 1, 3.
Cartea: o foaie lungă de papirus, pergament sau aramă, scrisă pe ambele feţe, înfăşurată ca un sul.
= Caracterul secret al conţinutului.
Iisus Hristos din profeţia mesianică a patriarhului Iacob (Fc 49, 9-10).
= Iisus Hristos (de 28 de ori menţionat în Apocalipsă sub numele de Miel). Vezi contrastul dintre „Leul“ (puternic, triumfalist) în viziunea Vechiului Testament şi „Mielul înjunghiat“ (nevinovăţia sacrificială) în aceea a creştinismului.
Dublu simbol: plenitudinea puterii Sale şi a capacităţii de a scruta adâncurile existenţei.
Literal: zeci de mii de zeci de mii (10.000: simbol pentru numărul infinit; miriade).
Albul şi cununa: simboluri ale biruinţei.
Roşu: simbol al violenţelor războinice.
Negru: simbol al sărăciei, lipsurilor şi foametei ce-i urmează războiului.
O măsură: ceva mai mult de un litru; un dinar: plata medie pentru o zi de lucru (Mt 20, 2). Pentru o măsură, dinarul e un preţ exorbitant.
= Cruţă-le. Pentru „a vătăma“ vezi nota de la 2, 11.
Gălbui; verde-palid; simbol al molimei şi morţii.