[ VT ] Vechiul Testament
[ Idt ] Iudita
[ Cap. 11 ] | CAPITOLUL 11 Întâlnirea dintre Iudita şi Olofern. |
1 Atunci Olofern i-a zis: „Îndrăzneşte, femeie, şi nu te teme în inima ta, fiindcă eu niciodată nu i-am făcut rău cuiva care a ales să-i slujească lui Nabucodonosor, regele întregului pământ. |
2 Şi acum, dacă poporul tău care locuieşte în munte nu m'ar fi dispreţuit, nici eu nu mi-aş fi ridicat lancea împotriva lui; aşa că ei singuri şi-au făcut-o. |
3 Dar spune-mi acum: De ce ai fugit de la ei şi ai venit la noi? Căci tu spre mântuirea ta ai venit. Îndrăzneşte! În noaptea aceasta vei scăpa cu viaţă, dar şi după aceea. |
4 Nimeni nu-ţi va face rău; dimpotrivă, se vor purta bine cu tine, aşa cum se întâmplă cu slujitorii stăpânului meu, regele Nabucodonosor“. |
5 Atunci Iudita i-a grăit: „Primeşte cuvintele roabei tale; să aibă serva ta îngăduinţa de a-ţi vorbi în faţă, şi nici un cuvânt mincinos nu-i voi spune stăpânului meu în noaptea aceasta. |
6 Şi dacă tu vei da urmare cuvintelor servei tale, Dumnezeu îţi va duce lucrarea la bun sfârşit, iar stăpânul meu nu se va poticni în ceea ce şi-a pus în gând. |
7 Aşa cum Nabucodonosor, regele întregului pământ, e viu, şi aşa cum vie este puterea lui, a celui ce te-a trimis pe tine să pui în rânduială tot ce este viu, aşa se face că, doar datorită ţie, nu numai că oamenii îi vor sluji, dar şi fiarele câmpului şi vitele şi păsările cerului vor trăi prin puterea ta, pentru Nabucodonosor şi toată casa lui. |
8 Că noi am auzit vorbindu-se de înţelepciunea ta şi de iscusinţa duhului tău; pe tot pământul se ştie că numai tu, în tot regatul, numai tu eşti destoinic, iscusit şi neîntrecut în meşteşugul războiului. |
9 Şi acum, cuvântul pe care Ahior l-a grăit în sfatul tău îl cunoaştem şi noi, fapt pentru care oamenii din Betulia l-au lăsat cu viaţă, iar el le-a spus tot ceea ce vorbise în faţa ta. |
10 Drept aceea, stăpâne şi doamne, să nu treci cu uşurinţă peste cuvântul lui, ci puneţi-l la inimă, fiindcă este adevărat. Într'adevăr, neamul nostru nu poate fi pedepsit şi sabia nu poate să-l biruiască decât dacă el a păcătuit împotriva Dumnezeului său. |
11 Şi acum, pentru ca domnul meu să nu fie învins sau împiedicat în ceea ce vrea să facă şi pentru ca moartea să cadă asupra lor, păcatul a pus stăpânire pe ei, păcatul cu care ei Îl întărâtă pe Dumnezeu de fiecare dată când se dedau la neorânduieli a. |
12 Cum însă ei duc acum lipsă de hrană, iar apa li s'a împuţinat de tot, s'au hotărât să pună mâna pe vite şi şi-au pus în gând să mănânce tot ceea ce Dumnezeu, prin legile Sale, a oprit să fie mâncat; |
13 chiar şi pârga de grâu şi zeciuiala de vin şi de untdelemn pe care ei le-au sfinţit şi le-au păstrat pentru preoţii care slujesc la Ierusalim în faţa Dumnezeului nostru, chiar şi pe acestea s'au hotărât să le mănânce, adică lucrurile pe care nici un om de rând b nu are voie să le atingă nici măcar cu mâna. c |
14 Şi au trimis oameni la Ierusalim – fiindcă locuitorii de acolo făcuseră la fel – să le aducă învoire din partea Sfatului. |
15 Or, de îndată ce vor avea răspunsul şi vor face aşa, chiar în ziua aceea îţi vor fi daţi ţie pentru ca tu să-i dai pierzării. d |
16 Iată de ce eu, roaba ta, cunoscând toate acestea, am fugit de la ei; şi Dumnezeu m'a trimis ca, împreună cu tine, să pun la cale fapte de vitejie de care tot pământul se va înspăimânta, toţi cei ce le vor auzi. |
17 Fiindcă roaba ta este evlavioasă, ziua şi noaptea slujindu-L pe Dumnezeul cerului. Şi acum, îţi voi rămâne aproape, stăpâne; roaba ta va ieşi noaptea în viroagă e; mă voi ruga lui Dumnezeu, iar El îmi va spune când ei îşi vor fi săvârşit păcatele; |
18 atunci voi veni să-ţi spun; tu vei ieşi cu toată oştirea ta, iar între ei nu va fi nimeni care să-ţi stea împotrivă. |
19 Apoi eu te voi călăuzi să străbaţi Iudeea până'n faţa Ierusalimului; acolo îţi vei aşeza scaunul în mijlocul [cetăţii]; tu îi vei duce ca pe oile care nu au păstor, şi nici măcar un câine nu va mârâi în faţa ta. Căci aceste lucruri mi s'au spus pe potriva preştiinţei mele f şi mi-au fost vestite, iar eu am fost trimisă să ţi le spun“. |
20 Cuvintele ei au plăcut lui Olofern şi tuturor slujitorilor lui; ei s'au minunat de înţelepciunea ei şi au zis: |
21 „O astfel de femeie, frumoasă la chip şi înţeleaptă în cuvânt, nu se mai află între marginile pământului“. |
22 Aşa că Olofern i-a zis: „Bine a făcut Dumnezeu că te-a trimis înaintea poporului, pentru ca'n mâinile noastre să fie puterea, iar în ale celor ce l-au dispreţuit pe stăpânul meu, pieirea. |
23 Într'adevăr, tu eşti frumoasă la chip şi iscusită în cuvânt; dacă vei face precum ai zis, Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu şi tu vei locui în casa regelui Nabucodonosor şi faimoasă vei fi în toată lumea“. |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Idt ] Iudita
[ Cap. 12 ] | CAPITOLUL 12 Iudita în tabăra lui Olofern; ospăţul acestuia. |
1 El a poruncit ca ea să fie condusă acolo unde se aflau tacâmurile de argint şi să i se dea să mănânce la masă din bucatele lui şi să bea din vinul lui. |
2 Dar Iudita a zis: „Nu voi mânca din acestea, ca nu cumva să fie piatră de poticnire, ci să mi se aducă din merindele pe care le-am adus cu mine“. a |
3 Atunci Olofern i-a zis: „Şi dacă merindele tale se vor isprăvi, de unde vom aduce noi ceva asemănător ca să-ţi dăm? căci aici nu avem pe nimeni din neamul tău“. |
4 Iar Iudita i-a zis: „Aşa cum viu e sufletul tău, stăpâne, tot astfel roaba ta nu-şi va isprăvi merindele până ce Domnul va fi săvârşit prin mine ceea ce El a plănuit“. b |
5 Căpitanii lui Olofern au dus-o la cortul ei. Ea a dormit până la miezul nopţii, apoi s'a sculat spre straja dimineţii |
6 şi a trimis la Olofern să i se spună: „Să poruncească acum stăpânul meu ca roaba ta să fie lăsată să iasă la rugăciune!“ |
7 Atunci Olofern le-a poruncit străjilor sale să n'o împiedice. Aşa a rămas ea în tabără vreme de trei zile; noaptea se ducea în viroaga Betuliei, dar se spăla la un izvor în tabără. |
8 Iar când ieşea, I se ruga Domnului, Dumnezeului lui Israel, să-i îndrumeze paşii spre ridicarea fiilor poporului ei. |
9 Şi dacă se întorcea, curată, rămânea în cortul ei până ce i se aducea mâncarea, spre seară. |
10 În cea de a patra zi, Olofern a făcut un ospăţ, dar numai pentru slujitorii săi, fără să poftească pe nimeni dintre dregători. |
11 Şi i-a zis eunucului Bagoas, care era mai-mare peste toate bunurile sale: „Du-te şi o înduplecă pe femeia evreică, aceea care e la tine, să vină să mănânce şi să bea cu noi; |
12 că ne-ar crăpa obrazul de ruşine dacă am lăsa o astfel de femeie să plece fără să o fi avut; că dacă nu ne-o vom apropia, ea îşi va râde de noi“. |
13 Bagoas a plecat de lângă Olofern, a mers la ea şi i-a zis: „Să nu şovăie această tânără frumoasă să vină la stăpânul meu, ca să fie preacinstită în faţa lui, să se desfăteze bând vin cu noi şi să fie astăzi ca una din fiicele Asirienilor ce se află în casa lui Nabucodonosor“. |
14 Iar Iudita i-a zis: „Cine sunt eu, ca să mă împotrivesc domnului meu? Mă voi grăbi să fac tot ceea ce e plăcut ochilor săi, iar aceasta îmi va fi bucurie până în ziua morţii mele“. |
15 Şi, ridicându-se, s'a împodobit cu straiele şi cu toate podoabele ei femeieşti. Slujnica a mers înainte şi, în faţa lui Olofern, i-a aşternut pe pământ blăniţele de miel pe care [Iudita] le primise de la Bagoas pentru trebuinţa ei zilnică, aceea de a se întinde pe ele ca să mănânce. c |
16 Când a intrat Iudita şi s'a aşezat, inima lui Olofern a fost răpită şi sufletul i s'a tulburat şi l-a cuprins o mare dorinţă de a o avea, fiindcă din ziua în care o văzuse pândea clipa când o va ademeni. |
17 Atunci Olofern i-a zis: „Acum bea şi veseleşte-te cu noi!“ |
18 Iar Iudita i-a răspuns: „Acum voi bea, stăpâne, căci viaţa mea a fost cinstită astăzi mai mult decât în oricare altă zi, de când mă ştiu“. |
19 Şi'n faţa lui a luat şi a mâncat şi a băut din ceea ce îi pregătise slujnica ei. |
20 Iar Olofern, stând sub farmecul ei, a băut atâta vin cât niciodată nu băuse într'o singură zi, de când era el pe lume. |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Idt ] Iudita
[ Cap. 13 ] | CAPITOLUL 13 Uciderea lui Olofern. Iudita se întoarce în Betulia. |
1 Când s'a făcut târziu, căpitanii lui s'au grăbit să plece. Bagoas i-a închis cortul pe dinafară, iar pe cei ce se mai aflau pe-acolo i-a îndepărtat de lângă domnul lor. Aceştia s'au dus să se culce, |
2 aşa cum erau, ameţiţi de atâta băutură; iar Iudita a fost lăsată singură în cort, cu un Olofern trântit pe patul său, înecat în vin. |
3 Iudita îi poruncise slujnicii sale să stea în afara odăii ei de culcare şi să-i pândească ieşirea, aşa cum făcea în fiecare zi; căci va merge să se roage – spunea ea –; iar lui Bagoas îi vorbise în acelaşi fel. |
4 Aşa că toţi au plecat şi nimeni – mic sau mare – n'a mai rămas în odaia de culcare. Iar Iudita, stând aproape de patul lui [Olofern], a zis în inima ei: „Doamne, Dumnezeul a toată puterea, |
5 Căci acum e vremea |
6 Şi, venind la stâlpul patului, acela care se afla la capul lui Olofern, a luat paloşul a acestuia |
7 şi, apropiindu-se de pat, l-a apucat pe acela de păr şi a zis: „Întăreşte-mă, Doamne, Dumnezeul lui Israel, în ziua aceasta!“ |
8 Şi l-a lovit peste gât de două ori, din toate puterile, şi i-a tăiat capul; |
9 şi i-a rostogolit trupul de pe pat şi a dat jos ţesătura de pe stâlpii baldachinului; şi după puţin timp a ieşit şi i-a dat slujnicii sale capul lui Olofern, |
10 iar aceea l-a pus în desaga de merinde; şi amândouă au ieşit împreună, aşa cum făceau de obicei pentru rugăciune. După ce au străbătut tabăra, au ocolit viroaga şi au luat-o la deal pe muntele Betuliei şi au ajuns la porţile cetăţii. |
11 Iudita a strigat de departe la străjile porţilor: „Deschideţi, deschideţi poarta! Cu noi este Dumnezeu, Dumnezeul nostru, ca să-Şi mai arate puterea în Israel şi tăria împotriva vrăjmaşilor, aşa cum a făcut-o astăzi!“ |
12 Şi a fost că de îndată ce locuitorii cetăţii i-au auzit glasul, s'au grăbit să se coboare la poarta cetăţii lor şi i-au chemat pe bătrânii cetăţii. |
13 Şi au alergat toţi, buluc, cu mic cu mare, căci nu se aşteptau ca ea să vină; aşa că au deschis poarta şi le-au primit [pe cele două femei]; apoi, după ce au aprins foc ca să facă lumină, s'au aşezat împrejurul ei. |
14 Atunci ea a zis cu glas mare: „Lăudaţi-L pe Dumnezeu, lăudaţi-L! Lăudaţi-L pe Dumnezeu, Cel ce nu Şi-a îndepărtat mila de la casa lui Israel, ci în noaptea aceasta i-a zdrobit, prin mâna mea, pe vrăjmaşii noştri!“ b |
15 Şi, scoţând capul [lui Olofern] din desagă, l-a arătat şi le-a zis: „Iată capul lui Olofern, căpetenia oastei Asiriei, şi iată ţesătura baldachinului sub care zăcea în beţia lui; Domnul l-a lovit printr'o mână de femeie! |
16 Aşa cum viu este Domnul Care m'a păzit în calea pe care am mers, chipul meu l-a amăgit spre pieirea lui, fără ca el să săvârşească păcat cu mine spre a mă întina sau a mă necinsti“. |
17 Atunci întregul popor a rămas pe de-a'ntregul uluit şi, căzând în genunchi, I s'au închinat lui Dumnezeu şi au zis împreună: „Binecuvântat eşti Tu, Dumnezeul nostru, Cel ce astăzi i-ai nimicit pe vrăjmaşii poporului Tău!“ |
18 Iar Oziaş i-a zis Iuditei:„O, fiică, binecuvântată eşti tu de Dumnezeu Cel-Preaînalt, |
19 Căci nădejdea ta c |
20 Şi Dumnezeu, spre veşnica ta înaltă statură,Şi'ntregul popor a zis: „Amin! Amin!“ |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Idt ] Iudita
[ Cap. 14 ] | CAPITOLUL 14 Sfatul Iuditei cu cei din Betulia. Întoarcerea lui Ahior şi spaima Asirienilor. |
1 Apoi Iudita le-a zis: „Ascultaţi-mă, fraţilor! Luaţi acest cap şi spânzuraţi-l pe creasta zidurilor voastre! |
2 Şi'ndată după revărsatul zorilor, când soarele se va ivi deasupra pământului, fiecare din voi să-şi ia armele şi toţi oamenii destoinici vor ieşi afară din cetate; în fruntea lor veţi pune un căpitan, ca şi cum aţi fi gata să vă coborâţi în câmpie către primele posturi de strajă ale Asirienilor, dar nu vă veţi coborî. |
3 Aceia, luându-şi armele, vor intra în tabără şi vor trezi pe căpeteniile oastei Asiriei, care, la rândul lor, vor alerga la cortul lui Olofern; nu-l vor găsi, vor fi cuprinşi de spaimă şi vor fugi de dinaintea voastră. |
4 Iar voi îi veţi urmări – voi şi toţi cei ce locuiesc întregul ţinut muntos al lui Israel – şi-i veţi doborî pe drumurile lor. |
5 Dar, înainte de a face aceasta, chemaţi-l la mine pe Ahior Amonitul, pentru ca el să-l vadă şi să-l recunoască pe cel ce a dispreţuit casa lui Israel şi care l-a trimis la noi ca şi cum l-ar fi trimis la moarte“. |
6 Atunci l-au chemat pe Ahior din casa lui Oziaş. De îndată ce a sosit şi a văzut capul lui Olofern în mâna unui om, în adunarea poporului, el a căzut cu faţa la pământ şi l-a apucat leşinul. |
7 Şi după ce l-au ridicat de jos, el a căzut la picioarele Iuditei şi s'a plecat în faţa ei şi a zis:„Binecuvântată să fii tu în toate sălaşele lui Iuda |
8 Şi acum, povesteşte-mi ce-ai făcut în aceste zile!“ Atunci Iudita i-a povestit în mijlocul poporului tot ceea ce făcuse, din ziua'n care plecase şi până'n clipa când le vorbea. |
9 Şi după ce ea a încetat să vorbească, poporul a izbucnit în chiote, aşa că'n cetate s'a auzit un strigăt de veselie. |
10 Şi dacă Ahior a văzut tot ceea ce făcuse Dumnezeul lui Israel, a crezut cu neclintire în Dumnezeu; şi s'a tăiat împrejur şi a fost primit pentru totdeauna în casa lui Israel. |
11 Iar în revărsatul zorilor au spânzurat capul lui Olofern pe zid şi apoi au ieşit în cete spre trecătorile muntelui. |
12 Şi, de îndată ce i-au văzut, Asirienii au trimis la mai-marii lor, iar aceia s'au dus să-i găsească pe căpitani, pe comandanţii peste mii şi pe toţi cei mai-mari ai lor. |
13 Aceia au venit la cortul lui Olofern şi i-au zis celui ce era mai-mare peste trebile lui: „Trezeşte-l pe stăpânul nostru, căci robii au cutezat să se coboare cu război împotriva noastră, ca să ne prăpădească cu totul!“ |
14 Atunci Bagoas a intrat şi a bătut din palme la uşa cortului, fiindcă el credea că [Olofern] doarme cu Iudita. |
15 Părându-i-se însă că nimeni nu aude, a deschis-o şi a intrat în odaia de dormit şi l-a găsit prăvălit pe podea, mort şi fără cap. |
16 Şi a început să strige din răsputeri, cu plânset, cu suspin şi cu ţipăt, sfâşiindu-şi hainele de pe el. |
17 Apoi s'a repezit la cortul unde era sălaşul Iuditei, dar n'a găsit-o; şi, alergând prin mulţime, striga: |
18 „Roabele au umblat cu înşelăciune! O singură femeie evreică a făcut de ocară casa regelui Nabucodonosor; că, iată, Olofern zace, fără cap, la pământ!“ |
19 Când au auzit aceste cuvinte, căpeteniile oştirii Asiriei şi-au sfâşiat hainele şi s'au zăpăcit de tot; şi mare vaiet şi strigăt au stârnit în mijlocul taberei. |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Idt ] Iudita
[ Cap. 15 ] | CAPITOLUL 15 Înfrângerea şi fuga Asirienilor. Bucurie în Betulia. |
1 Când cei ce erau în corturi a au aflat despre ceea ce se întâmplase, au fost cuprinşi de spaimă. |
2 Frica şi groaza s'au năpustit asupră-le în aşa măsură, încât n'au mai putut rămâne unul în faţa celuilalt, ci toţi s'au împrăştiat cu gloata şi au luat-o la fugă pe toate potecile şesului şi ale muntelui. |
3 Dar şi cei ce tăbărâseră în munte, în preajma Betuliei, au rupt-o la fugă. Atunci toţi fiii lui Israel, fiecare din cei ce erau în stare să lupte, s'au repezit asupra lor. |
4 Iar Oziaş a trimis crainici la Betomestaim, la Bibe, la Hobe şi la Cola şi în toate hotarele lui Israel, ca să vestească ceea ce s'a întâmplat şi [să-i cheme] să se arunce asupra vrăjmaşilor şi să-i nimicească. |
5 Când fiii lui Israel au auzit de acestea, cu toţii s'au năpustit asupra lor şi i-au tot tăiat în bucăţi până la Hoba; dar şi cei din Ierusalim şi cei din ţinutul muntos le-au sărit în ajutor (căci şi pe ei îi vestiseră despre ceea ce se petrecuse în tabăra duşmanilor). Iar cei din Galaad şi cei din Galileea, prinzându-i din cele două laturi b, le-au dat crunte lovituri, până ce au trecut de Damasc şi de hotarele lui. |
6 Cât despre ceilalţi, cei ce locuiau în Betulia, au năvălit în tabăra asiriană, au jefuit-o şi s'au îmbogăţit foarte. |
7 Iar fiii lui Israel, la întoarcerea din măcel, au pus stăpânire pe ceea ce mai rămăsese; oamenii din târguri şi din sate, de la munte şi din câmpie s'au încărcat şi ei de prăzi numeroase, că erau din belşug. |
8 Apoi Ioachim, marele preot, împreună cu Sfatul bătrânilor fiilor lui Israel, care locuiau în Ierusalim, au venit să vadă binele pe care Dumnezeu i-l arătase lui Israel, s'o vadă pe Iudita şi s'o salute. |
9 Şi dacă au ajuns la ea, într'un cuget au binecuvântat-o şi i-au zis:„Tu eşti statura cea înaltă a Ierusalimului, |
10 Tu, cu mâna ta, ai făcut toate acestea,Şi tot poporul a zis: „Amin!“ |
11 Timp de treizeci de zile, întregul popor a jefuit tabăra. Iuditei i-au dat cortul lui Olofern, cu toate tacâmurile de argint şi paturile şi vasele şi cu toate lucrurile din el; iar ea le-a luat, le-a încărcat pe asin, a înhămat la care şi în ele a îngrămădit totul. |
12 Şi toate femeile din Israel alergau s'o vadă şi o binecuvântau şi multe din ele se prindeau la joc în cinstea ei; iar ea lua în mână ramuri şi le dădea femeilor care o însoţeau. |
13 Şi s'au încununat cu ramuri de măslin, ea şi însoţitoarele ei. Şi mergea în fruntea poporului şi conducea corul tuturor femeilor. Şi toţi bărbaţii lui Israel, înarmaţi şi încununaţi, o urmau şi cântau din gură imnuri. |
14 Atunci a început Iudita să cânte această cântare de mulţumire în tot Israelul, iar poporul întreg cânta după ea această cântare de laudă. |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Idt ] Iudita
[ Cap. 16 ] | CAPITOLUL 16 Cântarea Iuditei. Epilog. |
1 Şi a zis Iudita:„Începeţi Dumnezeului meu cântare'n timpane, |
2 Că Domnul e Dumnezeu Ce zdrobeşte războaie, |
3 Venit-a Asurul din munţii miazănopţii, |
4 Şi se vorbeau să-mi pârjolească ţara, |
5 Dar Domnul Atotputernic i-a împins înapoi |
6 Căci viteazul lor a n'a căzut sub mână de tineri voinici, |
7 Haina de văduvă şi-a dezbrăcat-o |
8 părul şi l-a strâns cu o panglică |
9 Cu sandalele i-a luat ochii, |
10 Perşii s'au îngrozit de îndrăzneala ei |
11 Atunci umiliţii mei au chiuit, |
12 Copii de copilandre i-au străpuns |
13 Cântare nouă Domnului Îi voi cânta: |
14 Făptura'ntreagă Ţie să-Ţi slujească, |
15 Munţii cu apele se zbuciumă din temelii |
16 O jertfă'nmiresmată nu-Ţi este mare lucru, |
17 Vai, vai acelor neamuri ce mâna şi-o ridică 'mpotriva naţiei mele, |
18 Când au ajuns la Ierusalim, I s'au închinat lui Dumnezeu şi, după ce poporul s'a curăţit, şi-au adus arderile-de-tot, prinoasele de bunăvoie şi darurile. |
19 Iar Iudita a afierosit toate bunurile lui Olofern, pe care i le dăduse poporul; cât despre ţesătura baldachinului, cea pe care şi-o luase din odaia de dormit, I-a dat-o lui Dumnezeu ca anatemă b. |
20 Trei luni s'a veselit poporul în Ierusalim, în faţa templului, iar Iudita a rămas cu ei. |
21 După trecerea acestor zile, fiecare s'a întors la moştenirea sa. Iudita s'a întors la Betulia şi a rămas în averea ei; cât a trăit, a fost faimoasă în toată ţara. |
22 Mulţi au râvnit-o, dar nici un bărbat nu a cunoscut-o în viaţa ei, din ziua în care Manase, soţul ei, murise şi se adăugase la ai săi. |
23 Măreţia ei n'a încetat să crească din ce în ce mai mult. A îmbătrânit în casa soţului ei, atingând vârsta de o sută şi cinci ani. Slujnicei sale i-a redat libertatea. A murit în Betulia şi au îngropat-o în peştera soţului ei Manase. |
24 Casa lui Israel a plâns-o timp de şapte zile. Înainte de a muri şi-a împărţit averea la rudele apropiate ale lui Manase, soţul ei, şi la cei apropiaţi din propria sa familie. |
25 Cât a trăit Iudita, nimeni nu s'a găsit să le insufle frică fiilor lui Israel, şi încă multă vreme după moartea ei. |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Bar ] Baruh
Introducere la Cărţile necanonice În Cuvântul lămuritor asupra Sfintei Scripturi s'a consemnat faptul că, pe lângă cele 35 de cărţi canonice, Vechiul Testament mai cuprinde încă 14, numite necanonice, ele oferind lectura unor texte folositoare şi plăcute, dar fără ca acestea să constituie izvoare de credinţă. Astfel:
CARTEA LUI TOBIT este un fel de cod moral al unei familii iudaice aflate în captivitatea babilonică. Evlaviosul Tobit, din cetatea Ninive, capitala Asiriei, este lovit de orbire într'o împrejurare stupidă, dar, asemenea lui Iov, nu cârteşte împotriva lui Dumnezeu. El îl trimite pe fiul său Tobie în Media să-i recupereze nişte bani, iar acesta, însoţit de Azaria - care mai târziu se va descoperi ca fiind îngerul Rafael - o află în Ecbatana pe Sarra, fiica nefericită a unor rude, cu care se căsătoreşte vindecând-o de bântuiala unui demon. Se întoarce bogat, tatăl său se vindecă în chip miraculos, şi totul se încheie într'o atmosferă de împăcare cu Dumnezeu şi cu oamenii. Originalul ebraic al acestei cărţi s'a pierdut. El a rămas într'o seamă de codici greceşti, cei mai importanţi fiind Alexandrinus, Vaticanus şi Sinaiticus; spre deosebire de ediţiile româneşti de până acum, versiunea de faţă a optat pentru Codex Sinaiticus, care e mai bine redactat, într'un stil mai plin de nuanţe, în care trama epică se întregeşte şi capătă reliefuri prin conţinutul sufletesc al personajelor.
CARTEA IUDITEI. Nabucodonosor, regele Babilonului, îl trimite pe generalul Olofern să pedepsească popoarele din vestul Eufratului care refuzaseră să i se alăture în războiul său cu Arpaxad, regele Mezilor. Dispunând de o armată imensă, Olofern ajunge la hotarele Israelului, asediază cetatea Betulia şi, prin lipsa de apă, îi sileşte pe locuitorii acesteia să-şi pregătească abdicarea. Intervine însă Iudita (eroina care dă şi titlul cărţii); aceasta izbuteşte să intre în tabăra inamicului şi, folosindu-şi din plin farmecul fizic şi iscusinţa cuvântului, îl îmbată la un ospăţ pe Olofern şi-l decapitează cu propria ei mână, determinând astfel deruta armatei „asiriene“ şi ieşirea Israeliţilor din criză. Originalul ebraic (sau, poate, aramaic) al textului s'a pierdut, aşa încât toate traducerile sunt făcute după cel grecesc, cu excepţia versiunii latine - Vulgata - a lui Ieronim, redactată după o versiune mai veche - tot latinească - şi revizuită după un text aramaic (lucrare făcută la repezeală, într'o singură noapte). Data scrierii poate fi aproximată în primii ani ai secolului II î. H.
CARTEA LUI BARUH. Baruh, fostul secretar (tahigraf) al profetului Ieremia, aflat în captivitatea babilonică, scrie o carte pe care mai întâi i-o citeşte regelui Iehonia - tot captiv - şi pe care apoi o trimite la Ierusalim spre a fi citită în auzul celor rămaşi acolo. Aproape toată scrierea e o rugăciune de pocăinţă - prin recunoaşterea păcatului colectiv al fiilor lui Israel -, dar şi de înţelepciune şi optimism, menite să menţină moralul unui popor aflat în suferinţă. Originalul ebraic al scrierii s'a pierdut; traducerile moderne folosesc versiunea Septuagintei. Autorul nu poate fi Baruh, deoarece acesta, potrivit lui Ieremia (43, 6-7) nu a luat calea exilului, ci s'a refugiat, împreună cu profetul, în Egipt. Cartea însă oferă prilejul unei lecturi agreabile şi reconfortante; La Fontaine o avea la inimă.
EPISTOLA LUI IEREMIA este o scriere apocrifă care ni s'a păstrat numai în limba greacă. Ea le este adresată Iudeilor care urmează să ia calea exilului babilonic, avertizându-i asupra pericolului de a cădea în idolatrie; întregul text e un pamflet la adresa zeităţilor din ţara unde vor ajunge deportaţii, o satiră menită să le arate acestora, prin contrast, cât de departe sunt practicile păgâne de legea fiilor lui Israel.
CÂNTAREA CELOR TREI TINERI este alcătuită din trei părţi: 1) Rugăciunea lui Azaria; 2) un episod care şi-ar avea locul în Dn 3, între versetele 23-24; 3) rugăciunea propriu-zisă a celor trei tineri. Text redactat în limba greacă; în Septuaginta face parte din Daniel, capitolul 3; aşezat aici în concordanţă cu vechile şi noile ediţii româneşti.
CARTEA A TREIA A LUI EZDRA se numeşte astfel datorită faptului că, în versiunile greacă şi latină, Cartea lui Neemia era numită A Doua Ezdra. Scrierea reia unele istorisiri din cărţile canonice Paralipomena, Ezdra şi Neemia, cu unele adaosuri nesemnificative.
CARTEA ÎNŢELEPCIUNII LUI SOLOMON poartă numele marelui rege datorită procedeului literar, des folosit în antichitate, de a pune un text anonim pe seama unei personalităţi ilustre, spre a-i conferi mai multă autoritate. Nu cunoaştem numele adevăratului autor, dar scrierea îl recomandă ca pe un iudeu elenizat, bun cunoscător şi mânuitor al limbii greceşti, căreia îi conferă nu numai precizie terminologică, ci şi eleganţă stilistică. Înţelepciunea în viaţa omului, originea, natura şi lucrarea ei, mijloacele de a o dobândi, rolul ei în istorie, precum şi acela al lui Dumnezeu, iată principalele teme ale acestei opere de mare adâncime şi frumuseţe. Alcătuind-o, autorul ei a avut în faţă Septuaginta, aşa încât trimiterile referenţiale nu trebuie căutate în Textul Masoretic.
CARTEA ÎNŢELEPCIUNII LUI ISUS, FIUL LUI SIRAH SAU ECCLESIASTICUL. În unele redactări ale Septuagintei are un titlu prescurtat: În#elepciunea lui Sirah, dar deseori e pomenită Ben Sirah = fiul lui Sirah sau Siracida. Autorul ne prezintă chiar câteva date biografice din care reiese că făcea parte din clasa nobiliară, ceea ce i-a permis ca, încă de tânăr, să descopere şi să cultive înţelepciunea prin mijlocirea rugăciunii, a meditaţiei şi a unei vieţi controlate după legea iudaică, dar nu mai puţin prin contactul nemijlocit cu oamenii din diferite straturi sociale, prin călătorii şi, nu în ultimul rând, prin lecturi. Aşa se face că, în viziunea lui Sirah, înţelepciunea e arta de a trăi; avându-şi izvorul în Dumnezeu - ba, mai mult, apărând la un moment dat ca o fiinţă necreată! -, ea e făcută pentru om şi are menirea de a-i fi acestuia călăuza eminamente practică, negreşelnică, aducătoare de fericire. Opera a fost scrisă în ebraică în preajma anului 190 î. H., de către Fiul lui Sirah, dar nepotul acestuia avea s'o traducă, şaizeci de ani mai târziu, în limba greacă; aceasta este versiunea care ni s'a păstrat şi care a fost adoptată oficial de Biserică. Deşi nu a fost nicicând acceptată în canonul ebraic al Vechiului Testament, ea a fost întotdeauna preţuită şi citată de către rabini; la urma urmelor, e una din capodoperele literaturii sapienţiale.
ISTORIA SUSANEI e povestea unei femei tinere, frumoase şi caste, acuzată de adulter de către doi bătrâni libidinoşi; o intervenţie divină îi dovedeşte nevinovăţia, iar calomniatorii sunt pedepsiţi. Cartea e un adaos la aceea a profetului Daniel.
BEL ŞI BALAURUL este încă un adaos la cartea lui Daniel. Scriere scurtă, cu evidentă ţintă polemică, ea ridiculizează idolatria şi denunţă impostura preoţilor care o slujesc. În lupta dintre bine şi rău, primul învinge.
CĂRŢILE MACABEILOR sunt în număr de trei. Eroii principali ai celei dintâi sunt fraţii Macabei - numiţi astfel după porecla celui mai mare dintre ei, Iuda -, cei ce au pornit şi au condus răscoala Iudeilor împotriva unei stăpâniri nedrepte şi opresive. A doua nu e continuarea primei cărţi, ci doar sporadic şi parţial reia unele episoade ale acesteia, abordându-le din alte unghiuri şi oferind detalii. Cât despre a treia, aceasta nu are absolut nici o legătură cu primele două - şi, deci, cu Macabeii -, evenimentele relatate în ea situându-se, cronologic, înaintea celei dintâi. Cu toate acestea, ele au în comun un fapt istoric extraordinar: impactul iudaismului cu elenismul. Se ştie că Alexandru cel Mare (336-323 î. H.) crease, în numai zece ani, un vast imperiu cosmopolit, al cărui teritoriu se întindea din Italia până'n India şi din nordul Mării Negre până la hotarul de sud al Egiptului. Mort prea tânăr spre a lăsa un succesor, cea mai mare parte a imperiului său a fost împărţit între doi dintre generalii săi: Antioh a creat regatul de nord, cu capitala în Antiohia, iar Ptolemeu s'a înstăpânit asupra regatului de sud, cu capitala în Alexandria. Timp de peste două secole, dinastiile acestora au continuat, în mare, politica lui Alexandru, sub ele configurându-se ceea ce va rămâne în istorie „epoca elenistică“: greaca devine limba oficială a tuturor cetăţenilor, peste tot se înfiinţează şcoli şi instituţii de educaţie fizică, negoţul cunoaşte o expansiune enormă şi, prin el, bunăstarea economică, filosofia şi ştiinţa - îndeosebi matematicile şi fizica - aduc nume noi şi importante în istoria culturii. Era evident însă că o structură atât de mozaicată nu putea să-i asigure imperiului o unitate de durată. Aşa a început - la scara lumii de atunci - un vast proces de globalizare, prin fuziunea Vest-Est, Vestul fiind Grecia (care oferea standardele de civilizaţie şi cultură), iar Estul, restul (care trebuia să le adopte). Căsătoriile mixte erau încurajate şi, deseori, impuse; Alexandru îi obligase pe nouă mii din ostaşii săi să se însoare cu femei asiatice, el însuşi dând primul exemplu, căsătorindu-se cu fiica lui Darius al III-lea. Marea diversitate religioasă trebuia estompată prin instituirea unui cult al suveranului; după acelaşi exemplu al lui Alexandru, Seleucizii şi Ptolemeii au acceptat sau au pretins - după caz - să fie adoraţi ca nişte zei (este ceea ce vor face, mai târziu, cezarii Romei). Din vastul imperiu făceau parte şi Evreii, atât cei de acasă, din Iudeea, cât şi cei din diaspora, care aveau comunităţi în mai toate marile oraşe. Aceştia au acceptat elenismul ca pe ceva firesc; vorbeau şi scriau greceşte, participau la viaţa economică şi culturală, îşi plăteau cu conştiinciozitate impozitele către stat, beneficiau de noile standarde civilizatorii; mai mult, pentru ei - care-şi pierduseră limba maternă - a fost tradusă Scriptura în limba greacă, Septuaginta, operă iniţiată şi finanţată de către Ptolemeu al III-lea Filadelful, fapt pentru care Evreii nu puteau fi decât recunoscători. Drama a început în momentul în care globalizarea le-a cerut să-şi părăsească religia prin adoptarea credinţelor şi moravurilor-standard şi, prin aceasta, să renunţe, practic, la identitatea lor ca neam. E sigur că răscoala şi luptele Macabeilor - şi nu numai ale lor - au avut un mobil eminamente religios, dar nu e mai puţin adevărat că rezistenţa lor implica şi conservarea fiinţei naţionale. Un studiu atent şi de perspectivă al acestor trei cărţi ar fi vrednic de tot interesul. Ele ni s'au păstrat, toate, în limba greacă.
RUGĂCIUNEA LUI MANASE, cu care se încheie secţiunea cărţilor necanonice, e un text foarte scurt, pios, atribuit regelui care a domnit în Iuda 55 de ani, timp în care a restaurat idolatria în propria sa ţară; presupus a fi fost exilat în Babilon, rugăciunea lui trece drept exemplu de pocăinţă a unui mare păcătos. |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Bar ] Baruh
[ Cap. 1 ] | CAPITOLUL 1 Iudeii se adună în Babilon şi trimit un mesaj la Ierusalim spre mărturisirea păcatelor. |
1 Iată cuvintele cărţii pe care a scris-o în Babilon Baruh, fiul lui Neria a, fiul lui Maaseia, fiul lui Sedechia, fiul lui Asadia, fiul lui Helchia, |
2 în anul al cincilea b, luna a şaptea, la vremea când Caldeii luaseră Ierusalimul şi-l arseseră cu foc. |
3 Baruh a citit cuvintele acestei cărţi în faţa lui Iehonia, fiul lui Ioiachim, rege în Iuda c, şi'n faţa întregului popor care venise să audă cartea, |
4 în faţa dregătorilor, a fiilor regelui, în faţa bătrânilor şi în faţa a tot poporul, de la cel mai mic pân'la cel mai mare, în faţa tuturor celor ce locuiau în Babilon, în apropierea râului Sud, d |
5 care plângeau şi posteau şi se rugau în faţa Domnului e. |
6 S'au adunat şi bani, după puterea fiecăruia, |
7 şi i-au trimis la Ierusalim, la preotul Ioiachim, fiul lui Helchia, fiul lui Salom, şi la [ceilalţi] preoţi şi la tot poporul ce se afla cu el în Ierusalim; |
8 aceasta, la vremea când el [Baruh] primise obiectele templului Domnului – cele ce fuseseră luate din templu – spre a fi întoarse în ţara lui Iuda în ziua a zecea a lunii Sivan f – obiectele de argint pe care le făcuse Sedechia, fiul lui Iosia, regele lui Iuda, |
9 după ce Nabucodonosor, regele Babilonului, îl scosese din Ierusalim pe Iehonia împreună cu dregătorii, cu robii, cu cei mari şi cu poporul de rând şi-i strămutase în Babilon. |
10 Şi au zis: Iată că vă trimitem bani; cu aceşti bani cumpăraţi [animale pentru] arderi-de-tot, pentru jertfe asupra păcatului, precum şi tămâie şi prinoase pe care să le aduceţi pe jertfelnicul Domnului, Dumnezeului nostru. |
11 Rugaţi-vă pentru viaţa lui Nabucodonosor, regele Babilonului, şi pentru viaţa lui Baltazar, fiul său, aşa ca zilele lor să fie pe pământ ca zilele cerului. |
12 Domnul să ne dea putere şi să ne lumineze ochii ca să trăim la umbra lui Nabucodonosor, regele Babilonului, şi la umbra lui Baltazar, fiul său, ca să le slujim lor în îndelungare de zile şi să aflăm în faţa lor bunăvoinţă. g |
13 De asemenea, rugaţi-vă pentru noi Domnului, Dumnezeului nostru, fiindcă am păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului nostru, iar mânia Domnului şi urgia Lui nu s'au întors de la noi până'n ziua aceasta. |
14 Citiţi această carte, pe care v'o trimitem pentru ca voi să vă mărturisiţi în templul Domnului h în ziua Sărbătorii i şi în zilele de adunare. |
15 Şi veţi grăi: A Domnului, Dumnezeului nostru, este dreptatea; a noastră e ruşinea chipului, aşa cum este astăzi la omul lui Iuda şi la locuitorii Ierusalimului, |
16 la regii noştri, la mai-marii noştri, la preoţii şi profeţii noştri, la părinţii noştri, |
17 de vreme ce noi am păcătuit în faţa Domnului, |
18 nu I-am dat ascultare şi n'am ascultat de glasul Domnului, Dumnezeului nostru, ca să umblăm în poruncile pe care El ni le-a pus înainte. |
19 Din ziua în care Domnul i-a scos pe părinţii noştri din ţara Egiptului şi până'n ziua de azi am fost neascultători faţă de Domnul, Dumnezeul nostru, şi ne-am lenevit în aşa măsură, încât să nu-I ascultăm glasul. |
20 Aşa s'au lipit de noi nenorocirile şi blestemul pe care Domnul le-a rostit prin Moise, robul Său, în ziua când i-a scos pe părinţii noştri din ţara Egiptului, ca să ne dea nouă o ţară în care curge lapte şi miere, aşa cum este astăzi. |
21 Nici după toate cuvintele profeţilor, pe care El i-a trimis la noi, n'am ascultat de glasul Domnului, Dumnezeului nostru, |
22 ci am mers – fiecare în cugetul inimii sale celei rele – să slujim la alţi dumnezei şi să facem ceea ce e rău în ochii Domnului, Dumnezeului nostru. |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Bar ] Baruh
[ Cap. 2 ] | CAPITOLUL 2 Mărturisirea păcatelor şi rugăciunea către Domnul. |
1 Aşadar, Domnul Şi-a plinit cuvântul pe care l-a grăit împotriva noastră, împotriva judecătorilor noştri – cei care l-au judecat pe Israel –, împotriva regilor noştri, împotriva mai-marilor noştri şi împotriva [tuturor] oamenilor din Israel şi din Iuda, |
2 aducând asupra noastră nenorociri mari – aşa cum niciodată nu s'au întâmplat sub cer –, aşa cum s'au petrecut în Ierusalim, după cele scrise în legea lui Moise: |
3 să mănânce omul carnea fiului său şi carnea fiicei sale. a |
4 Şi i-a dat sub supuşenia tuturor regilor din preajma noastră, ca să fie de ocară şi pustiire printre popoarele dimprejur, cele prin care Domnul i-a risipit. |
5 Şi'n loc să fie stăpâni, ei au fost supuşi, de vreme ce noi am păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului nostru, prin aceea că nu am ascultat de glasul Lui. |
6 Domnului, Dumnezeului nostru, dreptatea; nouă şi părinţilor noştri, ruşinea chipului, aşa cum e azi. |
7 Venit-au peste noi toate relele pe care Domnul le-a rostit împotriva noastră, |
8 iar noi nu ne-am rugat Domnului, în aşa fel încât fiecare să se întoarcă de la cugetele inimii sale celei rele. |
9 Domnul este Cel ce a vegheat asupra nenorocirilor, Domnul le-a adus asupra noastră. Căci drept este Domnul în toate lucrurile pe care ni le-a poruncit, |
10 dar noi n'am ascultat de glasul Lui, să umblăm în poruncile pe care El ni le-a pus în faţă. |
11 Şi acum, Doamne, Dumnezeul lui Israel, Tu, Cel ce cu mână tare şi cu braţ înalt şi cu semne şi cu minuni şi cu mare putere l-ai scos pe poporul Tău din ţara Egiptului, Tu, Cel ce Ţi-ai făcut un nume aşa cum este astăzi, |
12 Doamne, Dumnezeul nostru, am păcătuit, am fost lipsiţi de evlavie, nedrepţi am fost în toate poruncile Tale; |
13 întoarcă-se mânia Ta de la noi, că puţini am rămas printre neamurile în care Tu ne-ai risipit. |
14 Ascultă, Doamne, rugăciunea şi cererea noastră, şi scoate-ne de dragul Tău b şi fă să aflăm bunăvoinţă în faţa celor ce ne-au surghiunit, |
15 pentru ca să cunoască tot pământul că Tu eşti Domnul, Dumnezeul nostru, de vreme ce numele Tău este chemat peste Israel şi neamul său. |
16 Doamne, caută din locaşul Tău cel sfânt şi ia aminte spre noi; pleacă-Ţi, Doamne, urechea şi auzi |
17 şi deschide-Ţi, Doamne, ochii şi priveşte!; că nu morţii din adânc c – al căror duh le-a fost luat din măruntaie – Îi vor da Domnului laudă sau dreptate, Ps 006:5 Ps 029:9 Ps 087:11 Ps 113:25 Ps 117:17 Is 38:18 Dn 09:17 Sir 17:27 |
18 ci sufletul copleşit de tristeţe, acei ce merg încovoiaţi şi vlăguiţi, ochii sleiţi şi sufletul înfometat, aceia Îţi vor da, Doamne, laudă şi dreptate. |
19 Că nu pentru dreptăţile părinţilor şi ale regilor noştri aşternem această cerere în faţa Ta, Doamne, Dumnezeul nostru, |
20 ci pentru că Tu Ţi-ai trimis asupra noastră mânia şi furia, precum ai grăit prin robii Tăi profeţii, zicând: |
21 Aşa grăieşte Domnul: – Plecaţi-vă grumazul sub jug şi slujiţi-l pe regele Babilonului; numai aşa veţi rămâne în ţara pe care Eu le-am dat-o părinţilor voştri; d |
22 dar dacă nu veţi asculta de glasul Domnului ca să-l slujiţi pe regele Babilonului, |
23 voi face ca din cetăţile lui Iuda şi din preajma Ierusalimului să amuţească glasul veseliei şi glasul bucuriei, cântecul mirelui şi cântecul miresei, şi toată ţara va deveni o paragină fără locuitori. |
24 Dar noi n'am ascultat de glasul Tău ca să-l slujim pe regele Babilonului, iar Tu ţi-ai plinit cuvintele pe care le-ai grăit prin robii Tăi profeţii, anume că oasele regilor noştri şi oasele părinţilor noştri vor fi scoase din locurile lor; |
25 şi iată că sunt aruncate în arşiţa zilei şi în îngheţul nopţii, ale celor ce au murit în grele suferinţe prin foamete, prin sabie şi prin robie. |
26 Iar templul în care a fost chemat numele Tău l-ai adus în starea de acum, din pricina răutăţii casei lui Israel şi a casei lui Iuda. |
27 Cu toate că Tu, Doamne, Dumnezeul nostru, Te-ai purtat cu noi după mulţimea bunătăţii Tale şi după mila Ta cea mare, |
28 aşa cum ai grăit prin robul Tău Moise în ziua când i-ai poruncit să scrie legea în faţa fiilor lui Israel, zicând: |
29 „Dacă voi nu ascultaţi de glasul Meu, atunci, negreşit, această mare mulţime va fi restrânsă la un număr mic printre neamurile în care o voi risipi. e |
30 Eu ştiu că ei nu Mă vor asculta, fiindcă sunt un popor tare la cerbice; dar în ţara robiei lor se vor întoarce în propriul lor sine f |
31 şi vor cunoaşte că Eu sunt Domnul, Dumnezeul lor; şi le voi da o inimă şi urechi de auzit; |
32 şi Mă vor lăuda în ţara înstrăinării lor şi-şi vor aduce aminte de numele Meu |
33 şi se vor căi de cerbicea lor cea tare şi de faptele lor cele rele, fiindcă îşi vor aminti de ce-au păţit părinţii lor care au păcătuit împotriva Domnului. |
34 Şi-i voi aduce înapoi în ţara pe care cu jurământ le-am făgăduit-o părinţilor lor – lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacob – şi o vor stăpâni; şi-i voi înmulţi şi nu se vor împuţina. |
35 Şi voi face cu ei legământ veşnic, ca Eu să le fiu Dumnezeu, iar ei să fie poporul Meu. Şi nu-l voi mai mişca pe poporul Meu Israel din ţara pe care le-am dat-o“. |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Bar ] Baruh
[ Cap. 3 ] | CAPITOLUL 3 Înţelepciunea ca însuşire a lui Israel. Profeţie asupra lui Mesia. |
1 Doamne Atotţiitorule, Dumnezeul lui Israel, un suflet strâmtorat şi un duh necăjit a strigă spre Tine. |
2 Ascultă, Doamne, şi ne miluieşte, că împotriva Ta am păcătuit; |
3 căci Tu domneşti în veci, iar noi pierim fără'ncetare. |
4 Doamne Atotţiitorule, Dumnezeul lui Israel, ascultă acum rugăciunile morţilor lui Israel şi pe ale fiilor care au păcătuit împotriva Ta, b ale celor ce n'au ascultat de glasul Domnului, Dumnezeului lor, fapt pentru care nenorocirile s'au lipit de noi. |
5 Nu-Ţi aminti de greşalele părinţilor noştri, ci adu-Ţi aminte de mâna Ta şi de numele Tău. |
6 Că Tu eşti Domnul, Dumnezeul nostru, iar noi pe Tine Te vom lăuda, Doamne. |
7 Că de aceea ai pus frica Ta în inimile noastre, pentru ca noi să-Ţi chemăm numele. Te lăudăm în înstrăinarea noastră, fiindcă ne-am alungat din inimi toată greşala părinţilor noştri care au păcătuit împotriva Ta. |
8 Iată-ne astăzi în ţara înstrăinării noastre, în care Tu ne-ai risipit spre ocară şi blestem şi spre plata datoriei, după toate greşalele părinţilor noştri care s'au îndepărtat de Domnul, Dumnezeul lor. |
9 Ascultă, Israele, poruncile vieţii tale, |
10 Cum se face, Israele, că eşti în ţara vrăjmaşilor, |
11 că te pângăreşti cu cei morţi d, |
12 Ai părăsit izvorul Înţelepciunii! |
13 De-ai fi umblat în calea lui Dumnezeu, |
14 Învaţă unde e Înţelepciunea, |
15 Cine a aflat locul ei, [al Înţelepciunii]? |
16 Unde sunt ei, mai-marii neamurilor, |
17 cei ce se jucau cu păsările cerului, |
18 cei ce cu-atâta grijă lucrau argintul |
19 S'au stins, s'au pogorât în groapă |
20 cei tineri au văzut lumina |
21 şi nu i-au înţeles cărările |
22 Nimic de ea nu s'a ştiut în Canaan, |
23 fiii Agarei g, |
24 O, Israele, cât de mare e casa lui Dumnezeu |
25 mare şi nemărginit, |
26 Acolo se născură vestiţii uriaşi |
27 Şi, totuşi, nu ei fost-au aleşi de Dumnezeu, |
28 lipsiţi de'nţelepciune, de-aceea au pierit; |
29 Cin' s'a suit în cer şi-a luat-o de acolo |
30 Şi cine-a trecut marea ca s'o afle, |
31 Nu-i nimeni, nu, care să-i ştie calea, |
32 o ştie însă Cel ce ştie totul, |
33 Cel ce lumina o trimite, şi ea pleacă, |
34 Când stelele se veselesc lucind, |
35 El le-a chemat, ele-au răspuns: „Aici!“, j |
36 Căci El e Dumnezeul nostru |
37 El a scrutat ştiinţa'n calea ei |
38 Apoi El pe pământ S'a arătat, |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Bar ] Baruh
[ Cap. 4 ] | CAPITOLUL 4 Ierusalimul îşi deplânge pustiirea. Îndemn la răbdare. Profeţie despre mântuire. |
1 Aceasta este cartea poruncilor lui Dumnezeu, |
2 Tu, Iacobe, te'ntoarce şi ţine-te de ea |
3 Mărirea ta să n'o dai altuia, |
4 Fericiţi suntem, o, Israele, |
5 Îndrăzneşte, poporul meu, |
6 Vânduţi aţi fost neamurilor, |
7 L-aţi întărâtat pe Cel ce v'a făcut, |
8 L-aţi uitat pe Cel ce v'a hrănit: |
9 el a văzut mânia care v'a venit de la Dumnezeu |
10 Am văzut robirea fiilor mei şi a fiicelor mele, |
11 eu i-am crescut cu bucurie, |
12 Nimeni să nu se bucure văzându-mă văduvă |
13 că judecăţile Lui nu le-au cunoscut, |
14 Să vină, ele, vecinele Sionului! |
15 Că a adus peste ei un neam de departe, |
16 care i-a dus pe cei iubiţi ai văduvei |
17 Eu, cu ce pot să vă ajut? |
18 Cel ce nenorocirile le-a adus asupra voastră, |
19 Duceţi-vă, copiii mei, duceţi-vă; |
20 Mi-am dezbrăcat vestmântul păcii, |
21 Curaj, copii! Strigaţi spre Dumnezeu; |
22 că eu de la Cel-Veşnic aştept scăparea voastră |
23 Că v'am dat drumu'n plângere şi lacrimi, |
24 Aşa precum vecinele Sionului |
25 Copiii mei, răbdaţi mânia |
26 Copiii mei cei răsfăţaţi |
27 Curaj, copiii mei, strigaţi spre Dumnezeu; |
28 Aşa cum gândul vostru v'a făcut |
29 Căci Cel ce v'a adus nenorocirea |
30 Curaj, Ierusalime: |
31 O, vai de cei ce'n rele te-au împins |
32 Vai de cetăţile în care |
33 Precum s'a bucurat când ai căzut |
34 Îi voi răpi mândria |
35 un foc îi va veni de la Cel-Veşnic |
36 Priveşte'n răsărit, Ierusalime, |
37 Iată că fiii tăi |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Bar ] Baruh
[ Cap. 5 ] | CAPITOLUL 5 Ierusalimul îşi cheamă fiii la bucurie. |
1 Dezbracă-te, Ierusalime, |
2 îmbracă-te în haina dreptăţii de la Dumnezeu, |
3 că tuturor celor de sub cer |
4 că numele tău pe'ntotdeauna |
5 Ridică-te, Ierusalime, şi ţine-te la înălţime |
6 Că ei te-au părăsit mergând pe jos |
7 Căci Domnul hotărât-a să fie umiliţi |
8 Pădurile, tot pomul înmiresmat – prin vrerea |
9 căci Dumnezeu, El Însuşi, îl va călăuzi |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Epist ] Epistola lui Ieremia
Cap. 1 Copia scrisorii pe care Ieremia le-a trimis-o celor ce aveau să fie duşi robi în Babilon de către regele Babilonienilor, spre a le face cunoscut ceea ce îi fusese lui poruncit de Dumnezeu. |
Introducere la Cărţile necanonice În Cuvântul lămuritor asupra Sfintei Scripturi s'a consemnat faptul că, pe lângă cele 35 de cărţi canonice, Vechiul Testament mai cuprinde încă 14, numite necanonice, ele oferind lectura unor texte folositoare şi plăcute, dar fără ca acestea să constituie izvoare de credinţă. Astfel:
CARTEA LUI TOBIT este un fel de cod moral al unei familii iudaice aflate în captivitatea babilonică. Evlaviosul Tobit, din cetatea Ninive, capitala Asiriei, este lovit de orbire într'o împrejurare stupidă, dar, asemenea lui Iov, nu cârteşte împotriva lui Dumnezeu. El îl trimite pe fiul său Tobie în Media să-i recupereze nişte bani, iar acesta, însoţit de Azaria - care mai târziu se va descoperi ca fiind îngerul Rafael - o află în Ecbatana pe Sarra, fiica nefericită a unor rude, cu care se căsătoreşte vindecând-o de bântuiala unui demon. Se întoarce bogat, tatăl său se vindecă în chip miraculos, şi totul se încheie într'o atmosferă de împăcare cu Dumnezeu şi cu oamenii. Originalul ebraic al acestei cărţi s'a pierdut. El a rămas într'o seamă de codici greceşti, cei mai importanţi fiind Alexandrinus, Vaticanus şi Sinaiticus; spre deosebire de ediţiile româneşti de până acum, versiunea de faţă a optat pentru Codex Sinaiticus, care e mai bine redactat, într'un stil mai plin de nuanţe, în care trama epică se întregeşte şi capătă reliefuri prin conţinutul sufletesc al personajelor.
CARTEA IUDITEI. Nabucodonosor, regele Babilonului, îl trimite pe generalul Olofern să pedepsească popoarele din vestul Eufratului care refuzaseră să i se alăture în războiul său cu Arpaxad, regele Mezilor. Dispunând de o armată imensă, Olofern ajunge la hotarele Israelului, asediază cetatea Betulia şi, prin lipsa de apă, îi sileşte pe locuitorii acesteia să-şi pregătească abdicarea. Intervine însă Iudita (eroina care dă şi titlul cărţii); aceasta izbuteşte să intre în tabăra inamicului şi, folosindu-şi din plin farmecul fizic şi iscusinţa cuvântului, îl îmbată la un ospăţ pe Olofern şi-l decapitează cu propria ei mână, determinând astfel deruta armatei „asiriene“ şi ieşirea Israeliţilor din criză. Originalul ebraic (sau, poate, aramaic) al textului s'a pierdut, aşa încât toate traducerile sunt făcute după cel grecesc, cu excepţia versiunii latine - Vulgata - a lui Ieronim, redactată după o versiune mai veche - tot latinească - şi revizuită după un text aramaic (lucrare făcută la repezeală, într'o singură noapte). Data scrierii poate fi aproximată în primii ani ai secolului II î. H.
CARTEA LUI BARUH. Baruh, fostul secretar (tahigraf) al profetului Ieremia, aflat în captivitatea babilonică, scrie o carte pe care mai întâi i-o citeşte regelui Iehonia - tot captiv - şi pe care apoi o trimite la Ierusalim spre a fi citită în auzul celor rămaşi acolo. Aproape toată scrierea e o rugăciune de pocăinţă - prin recunoaşterea păcatului colectiv al fiilor lui Israel -, dar şi de înţelepciune şi optimism, menite să menţină moralul unui popor aflat în suferinţă. Originalul ebraic al scrierii s'a pierdut; traducerile moderne folosesc versiunea Septuagintei. Autorul nu poate fi Baruh, deoarece acesta, potrivit lui Ieremia (43, 6-7) nu a luat calea exilului, ci s'a refugiat, împreună cu profetul, în Egipt. Cartea însă oferă prilejul unei lecturi agreabile şi reconfortante; La Fontaine o avea la inimă.
EPISTOLA LUI IEREMIA este o scriere apocrifă care ni s'a păstrat numai în limba greacă. Ea le este adresată Iudeilor care urmează să ia calea exilului babilonic, avertizându-i asupra pericolului de a cădea în idolatrie; întregul text e un pamflet la adresa zeităţilor din ţara unde vor ajunge deportaţii, o satiră menită să le arate acestora, prin contrast, cât de departe sunt practicile păgâne de legea fiilor lui Israel.
CÂNTAREA CELOR TREI TINERI este alcătuită din trei părţi: 1) Rugăciunea lui Azaria; 2) un episod care şi-ar avea locul în Dn 3, între versetele 23-24; 3) rugăciunea propriu-zisă a celor trei tineri. Text redactat în limba greacă; în Septuaginta face parte din Daniel, capitolul 3; aşezat aici în concordanţă cu vechile şi noile ediţii româneşti.
CARTEA A TREIA A LUI EZDRA se numeşte astfel datorită faptului că, în versiunile greacă şi latină, Cartea lui Neemia era numită A Doua Ezdra. Scrierea reia unele istorisiri din cărţile canonice Paralipomena, Ezdra şi Neemia, cu unele adaosuri nesemnificative.
CARTEA ÎNŢELEPCIUNII LUI SOLOMON poartă numele marelui rege datorită procedeului literar, des folosit în antichitate, de a pune un text anonim pe seama unei personalităţi ilustre, spre a-i conferi mai multă autoritate. Nu cunoaştem numele adevăratului autor, dar scrierea îl recomandă ca pe un iudeu elenizat, bun cunoscător şi mânuitor al limbii greceşti, căreia îi conferă nu numai precizie terminologică, ci şi eleganţă stilistică. Înţelepciunea în viaţa omului, originea, natura şi lucrarea ei, mijloacele de a o dobândi, rolul ei în istorie, precum şi acela al lui Dumnezeu, iată principalele teme ale acestei opere de mare adâncime şi frumuseţe. Alcătuind-o, autorul ei a avut în faţă Septuaginta, aşa încât trimiterile referenţiale nu trebuie căutate în Textul Masoretic.
CARTEA ÎNŢELEPCIUNII LUI ISUS, fiul lui sirah sau ecclesiasticul. În unele redactări ale Septuagintei are un titlu prescurtat: În#elepciunea lui sirah, dar deseori e pomenită ben sirah = fiul lui sirah sau siracida. Autorul ne prezintă chiar câteva date biografice din care reiese că făcea parte din clasa nobiliară, ceea ce i-a permis ca, încă de tânăr, să descopere şi să cultive înţelepciunea prin mijlocirea rugăciunii, a meditaţiei şi a unei vieţi controlate după legea iudaică, dar nu mai puţin prin contactul nemijlocit cu oamenii din diferite straturi sociale, prin călătorii şi, nu în ultimul rând, prin lecturi. Aşa se face că, în viziunea lui Sirah, înţelepciunea e arta de a trăi; avându-şi izvorul în Dumnezeu - ba, mai mult, apărând la un moment dat ca o fiinţă necreată! -, ea e făcută pentru om şi are menirea de a-i fi acestuia călăuza eminamente practică, negreşelnică, aducătoare de fericire. Opera a fost scrisă în ebraică în preajma anului 190 î. H., de către Fiul lui Sirah, dar nepotul acestuia avea s'o traducă, şaizeci de ani mai târziu, în limba greacă; aceasta este versiunea care ni s'a păstrat şi care a fost adoptată oficial de Biserică. Deşi nu a fost nicicând acceptată în canonul ebraic al Vechiului Testament, ea a fost întotdeauna preţuită şi citată de către rabini; la urma urmelor, e una din capodoperele literaturii sapienţiale.
ISTORIA SUSANEI e povestea unei femei tinere, frumoase şi caste, acuzată de adulter de către doi bătrâni libidinoşi; o intervenţie divină îi dovedeşte nevinovăţia, iar calomniatorii sunt pedepsiţi. Cartea e un adaos la aceea a profetului Daniel.
BEL ŞI BALAURUL este încă un adaos la cartea lui Daniel. Scriere scurtă, cu evidentă ţintă polemică, ea ridiculizează idolatria şi denunţă impostura preoţilor care o slujesc. În lupta dintre bine şi rău, primul învinge.
CĂRŢILE MACABEILOR sunt în număr de trei. Eroii principali ai celei dintâi sunt fraţii Macabei - numiţi astfel după porecla celui mai mare dintre ei, Iuda -, cei ce au pornit şi au condus răscoala Iudeilor împotriva unei stăpâniri nedrepte şi opresive. A doua nu e continuarea primei cărţi, ci doar sporadic şi parţial reia unele episoade ale acesteia, abordându-le din alte unghiuri şi oferind detalii. Cât despre a treia, aceasta nu are absolut nici o legătură cu primele două - şi, deci, cu Macabeii -, evenimentele relatate în ea situându-se, cronologic, înaintea celei dintâi. Cu toate acestea, ele au în comun un fapt istoric extraordinar: impactul iudaismului cu elenismul. Se ştie că Alexandru cel Mare (336-323 î. H.) crease, în numai zece ani, un vast imperiu cosmopolit, al cărui teritoriu se întindea din Italia până'n India şi din nordul Mării Negre până la hotarul de sud al Egiptului. Mort prea tânăr spre a lăsa un succesor, cea mai mare parte a imperiului său a fost împărţit între doi dintre generalii săi: Antioh a creat regatul de nord, cu capitala în Antiohia, iar Ptolemeu s'a înstăpânit asupra regatului de sud, cu capitala în Alexandria. Timp de peste două secole, dinastiile acestora au continuat, în mare, politica lui Alexandru, sub ele configurându-se ceea ce va rămâne în istorie „epoca elenistică“: greaca devine limba oficială a tuturor cetăţenilor, peste tot se înfiinţează şcoli şi instituţii de educaţie fizică, negoţul cunoaşte o expansiune enormă şi, prin el, bunăstarea economică, filosofia şi ştiinţa - îndeosebi matematicile şi fizica - aduc nume noi şi importante în istoria culturii. Era evident însă că o structură atât de mozaicată nu putea să-i asigure imperiului o unitate de durată. Aşa a început - la scara lumii de atunci - un vast proces de globalizare, prin fuziunea Vest-Est, Vestul fiind Grecia (care oferea standardele de civilizaţie şi cultură), iar Estul, restul (care trebuia să le adopte). Căsătoriile mixte erau încurajate şi, deseori, impuse; Alexandru îi obligase pe nouă mii din ostaşii săi să se însoare cu femei asiatice, el însuşi dând primul exemplu, căsătorindu-se cu fiica lui Darius al III-lea. Marea diversitate religioasă trebuia estompată prin instituirea unui cult al suveranului; după acelaşi exemplu al lui Alexandru, Seleucizii şi Ptolemeii au acceptat sau au pretins - după caz - să fie adoraţi ca nişte zei (este ceea ce vor face, mai târziu, cezarii Romei). Din vastul imperiu făceau parte şi Evreii, atât cei de acasă, din Iudeea, cât şi cei din diaspora, care aveau comunităţi în mai toate marile oraşe. Aceştia au acceptat elenismul ca pe ceva firesc; vorbeau şi scriau greceşte, participau la viaţa economică şi culturală, îşi plăteau cu conştiinciozitate impozitele către stat, beneficiau de noile standarde civilizatorii; mai mult, pentru ei - care-şi pierduseră limba maternă - a fost tradusă Scriptura în limba greacă, Septuaginta, operă iniţiată şi finanţată de către Ptolemeu al III-lea Filadelful, fapt pentru care Evreii nu puteau fi decât recunoscători. Drama a început în momentul în care globalizarea le-a cerut să-şi părăsească religia prin adoptarea credinţelor şi moravurilor-standard şi, prin aceasta, să renunţe, practic, la identitatea lor ca neam. E sigur că răscoala şi luptele Macabeilor - şi nu numai ale lor - au avut un mobil eminamente religios, dar nu e mai puţin adevărat că rezistenţa lor implica şi conservarea fiinţei naţionale. Un studiu atent şi de perspectivă al acestor trei cărţi ar fi vrednic de tot interesul. Ele ni s'au păstrat, toate, în limba greacă.
RUGĂCIUNEA LUI MANASE, cu care se încheie secţiunea cărţilor necanonice, e un text foarte scurt, pios, atribuit regelui care a domnit în Iuda 55 de ani, timp în care a restaurat idolatria în propria sa ţară; presupus a fi fost exilat în Babilon, rugăciunea lui trece drept exemplu de pocăinţă a unui mare păcătos. |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Epist ] Epistola lui Ieremia
[ Cap. 1 ] | Copia scrisorii pe care Ieremia le-a trimis-o celor ce aveau să fie duşi robi în Babilon de către regele Babilonienilor, spre a le face cunoscut ceea ce îi fusese lui poruncit de Dumnezeu. |
1 Din pricina păcatelor pe care le-aţi săvârşit împotriva lui Dumnezeu, veţi fi duşi robi în Babilon de către Nabucodonosor, regele Babilonienilor. |
2 Deci, după ce veţi fi ajuns în Babilon, veţi rămâne acolo pe durata multor ani şi vreme'ndelungată, până la al şaptelea neam a; dar după aceea Eu vă voi scoate de acolo în pace. |
3 În Babilon însă veţi vedea dumnezei de argint şi de aur şi de lemn, care sunt purtaţi pe umeri şi care le insuflă neamurilor frică. b |
4 Păziţi-vă! Voi să nu vă duceţi, ca nu cumva să vă asemănaţi străinilor şi să vă cuprindă teama de aceşti dumnezei |
5 atunci când înaintea şi înapoia lor veţi vedea o gloată care li se închină; |
6 ci ziceţi în inima voastră: „Ţie, Doamne, trebuie să ne închinăm!“ Căci îngerul Meu e cu voi; el este cel ce va avea grijă de vieţile voastre. c |
7 Căci limba lor a fost poleită de un meşter; îmbrăcaţi sunt cu aur şi argint, dar nu-s decât minciună şi nu pot vorbi. |
8 Ca pentru o fecioară iubitoare de podoabe, aşa fac ei cununi pentru capetele dumnezeilor lor. |
9 Uneori chiar preoţii ajung să ia de la dumnezeii lor aur şi argint şi-l cheltuiesc pentru ei înşişi, ba încă dau din el şi desfrânatelor de sus din foişor. d |
10 Ca pe nişte oameni îi împodobesc cu vestminte pe aceşti dumnezei de argint, de aur şi de lemn, dar ei nu se pot apăra nici de rugină, nici de viermi, |
11 în ciuda hainei de purpură pe care le-o pun. Le şterg chipurile de praful din templu, care se aşază, gros, pe ei. |
12 Unul poartă sceptru ca un stăpânitor de ţară, dar nu-l poate ucide pe cel ce l-ar jigni; |
13 altul ţine'n dreapta o sabie sau o secure, dar n'ar putea să se lupte ori să se apere de hoţi. |
14 Iată deci că ei nu sunt dumnezei; nu vă temeţi de ei! |
15 Ca un vas care, odată spart, nu-i mai e omului de nici un folos, aşa-i şi cu dumnezeii lor; de-abia aşezaţi în temple, |
16 ochii le sunt plini de praful ridicat de picioarele celor ce intră. |
17 Aşa cum toate porţile se'nchid în urma unui om care l-a defăimat pe rege şi e dus la moarte, tot astfel preoţii întăresc templele acestor [dumnezei] cu porţi, zăvoare şi zăbrele, ca nu cumva aceştia să fie despuiaţi de tâlhari. |
18 Aprind lumini – şi încă mai multe decât pentru ei înşişi –, măcar că dumnezeii nu pot vedea nici una. |
19 Ei sunt ca una din grinzile templului, despre care se spune că au inima mâncată de viermi ieşiţi din pământ: şi pe ei îi mănâncă, şi vestmintele de pe ei, fără ca ei să simtă. |
20 Faţa le este înnegrită de fumul templului. |
21 Pe trupurile şi pe capul lor zboară lilieci, rândunele şi alte păsări; sunt pe ele şi pisici. |
22 Iată deci cum veţi şti că aceştia nu sunt dumnezei; nu vă temeţi de ei! |
23 Aurul de pe ei, menit să-i înfrumuseţeze, dacă nimeni nu-i şterge rugina, nu mai luceşte. Când au fost turnaţi, n'au simţit nimic. |
24 Îi cumperi pe cine-ştie-ce preţ, şi nici o suflare nu este'n ei. |
25 Neavând picioare, sunt purtaţi pe umeri, arătându-le oamenilor că nu-s buni de nimic; şi cei care-i slujesc se ruşinează: dacă aceşti [dumnezei] cad la pământ, ei sunt cei care-i ridică. |
26 Dacă-i pui în picioare, nu se pot mişca singuri; dacă-i apleci, nu se pot îndrepta; ca unor morţi li se aduc ofrande. |
27 Animalele pentru jertfă, preoţii le vând în folosul lor; şi femeile lor sărează o parte, dar nu împart nimic săracului sau beteagului. Femei în stare de necurăţie şi femei lehuze se ating de animalele lor de jertfă! |
28 Iată deci prin ce cunoaşteţi că aceştia nu sunt dumnezei; nu vă temeţi de ei! |
29 Cum oare ar putea aceştia să fie numiţi dumnezei, de vreme ce femeile sunt cele ce aduc ofrande în faţa acestor dumnezei de argint, de aur şi de lemn? e |
30 În templele lor stau preoţi cu hainele rupte, cu capul şi barba rase, cu capul descoperit; |
31 ei strigă şi zbiară la dumnezeii lor, ca la ospeţele pentru morţi. |
32 Preoţii le iau vestmintele ca să-şi îmbrace femeile şi copiii! |
33 Că le faci bine, că le faci rău, nu pot plăti; ei nu pot nici să ridice un rege, nici să-l detroneze. |
34 De asemenea, nu pot da bogăţie sau argint. Dacă cineva le face o făgăduinţă şi nu o ţine, ei nu-i cer socoteală. |
35 Nu pot să scape un om de la moarte, şi nici să-l smulgă pe cel slab din mâna celui puternic; |
36 nu vor reda vederea unui orb, nici nu-l vor scăpa pe un om din necaz; |
37 nu vor avea milă de văduvă, şi nici că vor face bine unui orfan. |
38 Aceste bucăţi de lemn îmbrăcate în aur şi argint sunt ca pietrele scoase din munţi; cei care le slujesc vor fi ruşinaţi. |
39 Cum poate cineva să gândească sau să spună că aceştia ar fi dumnezei? |
40 Mai mult: Caldeii f înşişi îi necinstesc; dacă văd un om mut – care nu poate vorbi – îl aduc în faţa lui Bel şi-i cer să-i redea glasul, ca şi cum acest dumnezeu ar putea înţelege; |
41 ei nu sunt în stare să gândească asta şi să-i părăsească [pe aceşti dumnezei], de vreme ce nu pricep nicicum! |
42 Femei încinse cu funii se aşază la drumuri şi ard tărâţe în loc de tămâie; g |
43 şi dacă vreuna din ele, agăţată de un trecător, s'a culcat cu el, îşi bate joc de vecină că aceasta nu s'a învrednicit de o astfel de cinste şi că funia ei a rămas neruptă. h |
44 Tot ce se face pentru ei e minciună. Aşadar, cum poate cineva să gândească sau să spună că aceştia ar fi dumnezei? |
45 Făcuţi de tâmplari şi argintari, ei nu sunt nimic altceva decât ceea ce au vrut aceia să fie. |
46 Cei care-i fac n'au mult de trăit; cum ar putea fi dumnezei lucrurile făcute de ei? |
47 Ei nu le-au lăsat urmaşilor decât minciună şi ruşine. |
48 Când vin asupră-le război sau dezastre, preoţii se sfătuiesc unde să se ascundă cu dumnezeii lor; |
49 cum de nu puteţi înţelege că nu sunt dumnezei aceia ce nu se pot ei înşişi izbăvi de război sau dezastre? |
50 De vreme ce sunt de lemn, îmbrăcaţi doar cu aur şi argint, mai târziu se va şti că ei nu sunt decât minciună; pentru toţi, popoare şi regi, va fi limpede că ei nu sunt dumnezei, ci lucruri de mâini omeneşti, şi că în ei nu se află nici o lucrare a lui Dumnezeu. |
51 Aşadar, cui nu-i va fi limpede că aceştia nu sunt dumnezei? |
52 Ei nici că pot să pună un rege într'o ţară, şi nici să le dea oamenilor ploaie; |
53 nici că pot să-şi judece propria lor pricină, nici să-l scape pe cel ce suferă nedreptate; sunt neputincioşi precum ciorile între cer şi pământ. |
54 Dacă focul cade pe templul acestor dumnezei de lemn acoperiţi cu aur şi argint, preoţii lor vor fugi şi vor scăpa, dar ei ca nişte grinzi vor arde'n mijlocul flăcărilor. |
55 Ei nu se pot împotrivi nici regelui, nici vrăjmaşilor. |
56 Cum poate cineva să gândească şi să spună că aceştia ar fi dumnezei? |
57 Aceşti dumnezei de lemn îmbrăcaţi în aur şi argint nu pot să scape nici de hoţi sau de tâlhari; îndrăzneţii le smulg aurul şi argintul şi pleacă cu îmbrăcămintea care îi acoperă, fără ca ei să-şi poată da ajutor loruşi. |
58 E mai bine să fii un rege care-şi desfăşoară curajul sau un vas de trebuinţă într'o casă, de care se foloseşte stăpânul, decât să fii unul din aceşti dumnezei mincinoşi; sau, într'o casă, o uşă care păzeşte ceea ce se află înlăuntru, decât unul din aceşti dumnezei mincinoşi; sau un stâlp de lemn într'un palat, decât unul din aceşti dumnezei mincinoşi. |
59 Soarele, luna şi stelele – care strălucesc şi care-şi au un anume rost – sunt ascultătoare; |
60 de asemenea, fulgerul, când izbucneşte, e frumos la vedere; în acelaşi chip bate vântu'n toată ţara; |
61 norii, când Dumnezeu le porunceşte să străbată tot pământul, fac ceea ce li s'a spus; şi focul, când e trimis de sus să mistuie munţi şi păduri, face ceea ce i s'a poruncit; |
62 dar aceste biete obiecte nu li se aseamănă nici în frumuseţe, nici în putere. |
63 Iată deci că nimeni nu poate gândi sau spune că aceştia ar fi dumnezei, de vreme ce nu sunt în stare nici să judece pricini, nici să le facă bine oamenilor. |
64 Aşadar, ştiind că aceştia nu sunt dumnezei, nu vă temeţi de ei! |
65 Căci ei nu pot nici să-i blesteme şi nici să-i binecuvinteze pe regi, |
66 nici să le arate neamurilor semne pe cer; ei nu strălucesc ca soarele şi nu luminează ca luna. |
67 Fiarele sunt mai de preţ decât ei; ele pot să fugă într'un adăpost şi să se ajute singure. |
68 Aşadar, în nici un chip nu ne este dovedit că aceştia ar fi dumnezei: nu vă temeţi de ei! |
69 Ca o sperietoare într'un câmp cu dovleci, care nu apără nimic, aşa e cu dumnezeii lor de lemn îmbrăcaţi cu aur şi argint. |
70 Mai mult: dumnezeii lor de lemn îmbrăcaţi cu aur şi argint seamănă cu o tufă de mărăcini într'o grădină, pe care se aşază tot felul de păsări; sau cu un mort aruncat într'un loc întunecos. |
71 După porfira şi visonul care putrezesc pe ei veţi cunoaşte că ei nu sunt dumnezei; în cele din urmă, vor fi mâncaţi şi vor ajunge o ruşine în ţară. |
72 Mai mult preţuieşte omul drept care nu are idoli; departe va fi de tot ce-i ruşinos. |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Tin ] Cântarea celor trei tineri
Cap. 1 Capitolul 1 |