[ VT ] Vechiul Testament
[ Pr ] Proverbele lui Solomon
[ Cap. 25 ] | CAPITOLUL 25 Cuviinţă în adevăr, măsură în vorbă şi la mâncare. |
1 Acestea sunt proverbele lui Solomon pe care le-au transcris prietenii lui Iezechia, regele lui Iuda. |
2 Slava lui Dumnezeu ascunde înţelesurile, slava regelui le cinsteşte lucrarea. |
3 Înalt e cerul şi adânc e pământul, dar inima regelui e de nepătruns. |
4 Bate argintul cu zgură în el şi se va face pe de-a'ntregul curat. |
5 Ucide-i pe cei necredincioşi de dinaintea regelui şi tronul său va propăşi întru dreptate. |
6 Nu te făli în faţa regelui şi nici nu sta în locurile celor puternici; |
7 că mai bine e să ţi se zică: – Urcă-te lângă mine!, decât să fii umilit în faţa celor puternici. Pe cele ce ochii tăi le-au văzut, spune-le! |
8 Nu te repezi la sfadă, ca să nu-ţi pară rău la urmă. |
9 De câte ori te înfruntă prietenul trage-te înapoi, nu-i spune vorbe rele, |
10 ca nu cumva prietenul să te ocărască şi cearta şi vrajba să rămână aproape; a ci să-ţi fie ţie ca o moarte. Bunăvoinţa şi prietenia te fac liber; b ţine-le pentru tine, ca să nu te faci de ocară, ci'n pace şi prietenie să-ţi păzeşti căile. |
11 Ca un măr de aur într'o salbă de sardiu aşa e cuvântul rostit [cu înţelepciune]. |
12 O piatră de sardiu într'un cercel, aşa e cuvântul înţelept la urechea atentă. |
13 Aşa cum la seceriş o ninsoare ar potoli arşiţa, întocmai e solul credincios pentru cei ce l-au trimis: ajută sufletele alor săi. |
14 Precum vânturile şi norii şi ploile sunt foarte arătoase, aşa e cel ce se laudă cu darul fals. |
15 Îndelungă-răbdarea e propăşirea regelui, dar limba moale zdrobeşte oasele. |
16 Dacă găseşti miere, mănâncă cu măsură, ca nu cumva, îmbuibându-te, să o verşi. c |
17 La prietenul tău să te duci rar, ca nu cumva, săturându-se de tine, să te urască. d |
18 Măciucă şi sabie şi săgeată ascuţită, aşa e omul care aduce mărturie mincinoasă împotriva prietenului său. |
19 Calea omului rău şi piciorul nelegiuitului vor pieri în ziua cea rea. |
20 Aşa cum oţetul nu foloseşte la rană, şi nici fumul la ochi, tot astfel boala, căzând în trup, mâhneşte inima. Cum e molia în haină şi cum sunt carii în lemn, aşa e tristeţea omului: strică inima. |
21 Dacă duşmanul tău e flămând, dă-i să mănânce; dacă-i e sete, dă-i să bea; |
22 că făcând aceasta, cărbuni de foc îi grămădeşti pe cap, iar Domnul te va răsplăti cu bunătăţi. |
23 Vântul de la miazănoapte ridică nori; tot astfel, faţa neruşinată întărâtă limba. |
24 Mai bine să locuieşti într'un ungher din pod decât în casă de obşte cu o femeie arţăgoasă. |
25 Aşa cum apa rece îi este dulce sufletului însetat, tot astfel o veste bună dintr'o ţară de departe. |
26 Când un om drept cade în faţa necredinciosului e ca atunci când cineva astupă izvorul şi zăpăceşte curgerea apei, |
27 Nu e bine să mănânci miere multă, dar e drept să cinsteşti cuvintele care înalţă. |
28 Ca o cetate cu zidurile căzute şi care nu-i întărită, aşa e omul care face ceva fără să'ntrebe. |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Pr ] Proverbele lui Solomon
[ Cap. 26 ] | CAPITOLUL 26 Sfaturi împotriva leneviei şi vicleniei. |
1 Aşa cum la seceriş nu-i rouă şi'n miezul verii nu-i ploaie, tot astfel la cel fără minte nu se află cinste. |
2 Ca păsările ce se duc, ca vrăbiile ce zboară, aşa e blestemul fără pricină: nu va cădea pe nimeni. |
3 Cum e biciul pentru cal şi boldul pentru asin, aşa e toiagul pentru un neam nelegiuit. |
4 Nu-i răspunde nebunului după nebunia lui de teamă să nu-i devii asemenea, |
5 ci răspunde-i nebunului după nebunia lui, ca nu cumva lui să i se pară că e înţelept. |
6 Cel ce trimite solie printr'un sol nebun îşi adună ocară din propriile sale căi. |
7 Opreşte umbletul picioarelor şi nelegiuirea din gura nebunilor! |
8 Cel ce leagă piatra în praştie e asemenea celui ce-i dă nemintosului mărire. |
9 Spini cresc în mâna beţivului şi robie în mâna nemintoşilor. |
10 Mult se zdrobesc în trup toţi cei lipsiţi de minte, căci zdroaba lor nu duce la nimic. |
11 Cum e câinele care se'ntoarce la vărsătura lui şi devine scârbos, aşa e nemintosul care'n răutatea lui se'ntoarce la păcatul său. Există o ruşine care aduce păcat şi există o ruşine care înseamnă mărire şi har. |
12 Am văzut un om căruia'n sine i se părea că-i înţelept; un nebun însă avea mai multă nădejde decât el. a |
13 Zice leneşul când e trimis la drum: – E un leu pe drumuri şi un ucigaş pe uliţe... |
14 Cum se'ntoarce uşa în ţâţână, aşa se'ntoarce leneşul în patul său. |
15 Omul trândav stă cu mâna'n sân şi n'o poate duce la gură. |
16 Trândavul îşi pare luişi mai înţelept decât unul care aduce o veste bună. |
17 Ca unul care se ţine de coada câinelui, aşa e cel ce se bagă în pricina altuia. |
18 Precum cei ce aşteaptă mustrări le pun oamenilor înainte cuvinte [frumoase] iar cel ce prinde întâiul cuvânt se va împiedica, |
19 aşa e cu cei ce într'ascuns îşi pândesc prietenii şi când sunt descoperiţi zic: „Nu-i aşa c'am glumit?“ |
20 Cu multe lemne focul creşte; dar acolo unde nu e un certăreţ se potoleşte sfada. |
21 Vatră pentru cărbuni şi lemne pentru foc şi un om arţăgos ca să se'ncindă sfada. |
22 Vorbele linguşitorilor sunt moi, dar pătrund până'n străfundul măruntaielor. |
23 Argintul dat cu necinste să fie socotit ca un hârb. Buzele calme ascund o inimă tristă. |
24 Un duşman plângăreţ făgăduieşte totul cu buzele, dar în inimă vicleşug meştereşte. |
25 Cu glas mare de te-ar ruga duşmanul, să nu-l asculţi, că şapte vicleşuguri sunt în inima lui. |
26 Cel ce ascunde duşmănia dospeşte vicleşugul, dar se descoperă prin aceea că'n adunări şi-arată păcatele. |
27 Cel ce sapă groapa aproapelui cade el în ea, iar cel ce prăvăleşte piatra, pe el şi-o prăvăleşte. Est 07:10 Ps 007:15 Ps 054:23 Ps 056:7 Pr 28:10 Ecc 10:8 Dn 06:25 Sir 27:26 |
28 Limba mincinoasă urăşte adevărul şi gura neacoperită pricinuieşte răsturnări. |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Pr ] Proverbele lui Solomon
[ Cap. 27 ] | CAPITOLUL 27 Despre mânie, prietenie adevărată şi îngrijirea turmelor. |
1 Nu te lăuda cu ziua de mâine, că nu ştii ce-aduce următoarea. |
2 Nu gura ta să te laude, ci aproapele tău; străinul, iar nu propriile tale buze. |
3 Grea este piatra şi greu de purtat e nisipul, dar mânia nebunului e mai grea decât amândouă. |
4 Nemiloasă-i mânia şi tăioasă urgia, dar invidia nimic nu rabdă. |
5 Mustrările făţişe sunt mai bune decât prietenia ascunsă. |
6 Rănile de la un prieten sunt mai vrednice de încredere decât binevoitoarele sărutări ale duşmanului. |
7 Sufletul sătul dispreţuieşte fagurii, dar sufletului flămând chiar şi lucrurile amare i se par dulci. |
8 Precum pasărea când zboară din cuibul ei, aşa devine omul slugă când se înstrăinează de locurile sale. |
9 Inima se desfată cu miruri şi cu vinuri şi cu miresme, dar sufletul se sparge sub nenorociri. |
10 Pe prietenul tău şi pe prietenul tatălui tău să nu-i părăseşti; în ziua ta de necaz să nu intri în casa fratelui tău; mai bun e un prieten din apropiere decât un frate care locuieşte undeva departe. |
11 Fii înţelept, fiule, ca să ţi se veselească inima, şi îndepărtează de la tine vorbele de ocară. |
12 Pândit de rele, isteţul se ascunde; nemintoşii umblă şi devin buni de plată. |
13 Scoate-i haina, că a trecut, el, semeţul care iroseşte bunurile altora. a |
14 Cel ce cu glas mare îşi binecuvintează dimineaţa prietenul e totuna cu b cel ce îl blesteamă. |
15 La ceas de ploaie, picăturile îl scot pe om afară din casă; tot aşa femeia arţăgoasă [îl scoate pe om] din casa lui. |
16 Vântul de miazănoapte e aspru, dar pe nume se cheamă Prielnicul. |
17 Fier pe fier se ascute şi omul întărâtă faţa prietenului. |
18 Cine sădeşte un smochin îi va mânca roadele, iar cel care-şi păzeşte stăpânul se va bucura de cinste. |
19 După cum feţele nu sunt aceleaşi între ele, aşa-i şi cu gândurile oamenilor: nu sunt totuna. |
20 Iadul şi nimicirea nu se satură; aşa sunt şi ochii oamenilor nesăţioşi. Cel ce se uită ponciş e urâciune'n faţa Domnului, precum şi cei neînvăţaţi care nu-şi înfrânează limba. |
21 Focul e încercarea argintului şi a aurului, iar omul e încercat prin gura celor ce-l laudă. Inima nelegiuitului umblă după lucruri rele, dar inima dreaptă caută cunoaştere. |
22 Dacă pe nemintos îl vei bate făcându-l de râs în mijlocul adunării, în nici un chip nu-i vei răpi nebunia. |
23 Cunoaşte pe de-a'ntregul sufletele turmei tale şi întăreşte inima cirezilor tale; |
24 căci puterea şi tăria omului nu-i sunt de-a pururi şi nici că le lasă urmaşilor lui. |
25 Ai grijă de fâneţele din câmp şi vei cosi iarba şi vei aduna fânul din munte, |
26 ca să ai oi pentru îmbrăcăminte; dacă vrei miei, ai grijă de pajişte. |
27 Fiule, de la mine ai cuvinte de mult folos pentru viaţa ta şi pentru viaţa servilor tăi. |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Pr ] Proverbele lui Solomon
[ Cap. 28 ] | CAPITOLUL 28 Iubirea legii şi lauda facerii de bine. |
1 Necredinciosul fuge când nimeni nu-l goneşte, dar dreptul ca un leu stă ţeapăn. |
2 Păcatele necredincioşilor aţâţă certuri, dar omul isteţ le potoleşte. |
3 Omul neruşinat îi apasă pe săraci prin fapte păgâne. Ca o ploaie năprasnică şi nefolositoare, |
4 tot astfel cei ce părăsesc legea laudă răutatea; dar cei ce iubesc legea se îngrădesc cu zid. |
5 Oamenii răi nu înţeleg judecata; dar cei ce-L caută pe Domnul vor înţelege totul. |
6 Săracul însoţit cu adevărul e mai bun decât bogatul mincinos. |
7 Fiul înţelept păzeşte legea, dar cel ce nutreşte dezmăţul îşi necinsteşte tatăl. |
8 Cel ce-şi înmulţeşte avuţia prin camătă şi lăcomie o adună pentru cel ce miluieşte săracii. |
9 Cel ce-şi întoarce urechea să nu audă legea, chiar el îşi defaimă rugăciunea. |
10 Cel ce-i face pe oamenii drepţi să rătăcească pe cale rea se nimiceşte pe sine însuşi; nelegiuiţii vor trece prin propăşire, dar într'însa nu vor intra. |
11 Bogatul se crede şi înţelept, dar săracul deştept îl va osândi. |
12 Prin ajutorul drepţilor multe laude se ridică, dar locurile necredincioşilor sunt plasă pentru oameni. |
13 Cel ce-şi acoperă propria sa răutate nu va propăşi, dar cel ce cu grai se învinuie pe sine va fi iubit. a |
14 Fericit e omul care din evlavie se teme de toate; dar cel vârtos la inimă va cădea din rău în mai rău. |
15 Leu flămând şi lup însetat este cel ce, sărac fiind, stăpâneşte o naţie săracă. |
16 Un rege fără venituri e un mare asupritor; dar cel ce urăşte nedreptatea, îndelung va trăi. |
17 Cel ce se pune chezaş pentru un învinuit de crimă fugar va fi şi statornicie nu va avea. Ceartă-l pe fiul tău, şi el te va iubi şi frumuseţe îi va da sufletului tău; el nu se va supune unui neam nelegiuit. |
18 Cel ce umblă drept va fi ajutat, dar cel ce umblă în căi strâmbe, în ele se va încurca. |
19 Cel ce-şi lucrează pământul se va sătura de pâine, dar leneşul va fi doldora de sărăcie. |
20 Omul vrednic de încredere, mare binecuvântare va dobândi, dar cel rău nu va rămâne nepedepsit. |
21 Cel ce nu se sfieşte în faţa celor drepţi, acela nu-i om bun; unul ca acesta te vinde b pentru o bucată de pâine. |
22 Omul invidios îi dă zor să se'mbogăţească şi nu ştie că cel milostiv îl va stăpâni. |
23 Cel ce mustră purtările omului va avea mai mult har decât cel care-i rosteşte linguşiri. |
24 Cel ce-şi îndepărtează tatăl sau mama şi crede că nu păcătuieşte, acela părtaş se face cu omul necredincios. |
25 Omul găunos judecă la'ntâmplare, dar cel ce se încrede în Domnul se poartă cu grijă. |
26 Cel ce se încrede într'o inimă semeaţă, acela e nebun; dar cel ce umblă în înţelepciune se va mântui. |
27 Cel ce dă la săraci nu va fi în lipsă; dar cel ce-şi întoarce ochiul, acela în mare lipsă va fi. |
28 În locurile necredincioşilor cei drepţi suspină, dar pe măsură ce ei pier, drepţii se vor înmulţi. |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Pr ] Proverbele lui Solomon
[ Cap. 29 ] | CAPITOLUL 29 Lauda dreptei judecăţi. |
1 Unul care mustră e mai bun decât un îndărătnic; când cel din urmă se pomeneşte'n foc, nici un leac nu se află. |
2 Când drepţii sunt lăudaţi, popoarele se bucură; dar când necredincioşii stau la cârmă, oamenii plâng. |
3 Când un om iubeşte înţelepciunea, tatăl său se veseleşte; dar cel ce nutreşte târfe îşi va pierde avutul. |
4 Un rege drept înalţă o ţară, iar un om nelegiuit o dărâmă. |
5 Cel ce pregăteşte o plasă în calea prietenului său, în picioarele lui şi-o pune. |
6 Mare e laţul în drumul păcătosului; dar dreptul în bucurie şi'n desfătare va fi. |
7 Omul drept ştie cum să le facă judecată săracilor; necredinciosul însă nu are priceperea de a o cunoaşte; săracului nu-i este dat să aibă minte pricepută. |
8 Nelegiuiţii au aprins cetatea, iar înţelepţii au stins mânia. |
9 Omul înţelept va judeca neamuri; dar netrebnicul, furios fiind, râde şi nu se teme. |
10 Oamenii sângeroşi îl urăsc pe cel cuvios, dar cei drepţi îi caută sufletul. |
11 Nemintosul îşi dă pe faţă toată mânia, dar înţeleptul, numai o parte. |
12 Când un rege îşi pleacă urechea la vorba nedreaptă, toţi supuşii lui sunt nişte nelegiuiţi. |
13 Când creditorul şi datornicul se întâlnesc laolaltă, Domnul îi cercetează pe amândoi. |
14 Când regele îi judecă pe săraci întru adevăr, mărturia este însuşi tronul său. |
15 Bătăile şi mustrările dau înţelepciune, dar copilul care umblă de capul lui îşi face părinţii de râs. |
16 Când se înmulţesc necredincioşii se înmulţesc păcatele; dar când aceia cad, drepţii se umplu de frică. |
17 Ceartă-l pe fiul tău şi el îţi va da odihnă şi frumuseţe îi va da sufletului tău. |
18 Neamului nelegiuit să nu-i fii tălmaci; dar cel ce păzeşte legea e omul cel mai fericit. |
19 Sluga îndărătnică nu ştie de cuvânt; chiar dacă-l înţelege, tot nu ascultă. |
20 Dacă vezi un om grăbit la vorbă să ştii că nemintosul are mai multă nădejde decât el. |
21 Cel ce din pruncie duce viaţă uşuratică va deveni slugă, iar în cele din urmă se va plânge pe sine. a |
22 Omul furios stârneşte certuri, iar supărăciosul adânceşte păcatul. |
23 Mândria îl umileşte pe om, dar Domnul îi ţine'n cinste pe cei smeriţi la cuget. |
24 Cel ce se face părtaş cu hoţul îşi urăşte sufletul; iar dacă a auzit de o punere la cale şi nu va sufla o vorbă |
25 de frica sau ruşinea oamenilor, se va prăbuşi; dar cel care-şi pune încrederea în Domnul, acela se va veseli. |
26 Necredinţa îl face pe om să se poticnească; dar cel ce se încrede în Stăpânul său se va mântui. |
27 Mulţi se gudură pe lângă feţele cârmuitorilor, dar dreptatea omului de la Domnul vine. |
28 Omul nedrept e urâciune'n faţa celui drept, iar nelegiuitului urâciune îi este calea cea dreaptă. |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Pr ] Proverbele lui Solomon
[ Cap. 30 ] | CAPITOLUL 30 Alte proverbe. |
1 Pe acestea le spune omul către cei ce se încred în Dumnezeu; eu mă opresc. |
2 Fiindcă eu sunt cel mai neînţelept dintre toţi oamenii şi'n mine nu se află înţelepciunea oamenilor. |
3 Înţelepciunea m'a învăţat-o Dumnezeu, căci eu cunosc înţelepciunea sfinţilor. |
4 Cine S'a suit în cer şi S'a pogorât? Cine Şi-a adunat vânturile în sân? Cine a învelit apele într'o haină? Cine stăpâneşte peste toate marginile pământului? care Îi este numele? sau care este numele copiilor Lui? |
5 Că toate cuvintele lui Dumnezeu sunt în foc lămurite şi El îi apără pe cei care-L cinstesc. |
6 Nu adăuga tu la cuvintele Lui, ca nu cumva El să te mustre, iar tu să devii mincinos. |
7 Două lucruri cer eu de la Tine, şi să nu mi le iei în nume de rău atât cât eu trăiesc: |
8 îndepărtează de la mine deşertăciunea şi minciuna şi nu-mi da bogăţie sau sărăcie; rânduieşte-mi ce trebuie, şi-i de-ajuns; |
9 ca nu cumva, săturându-mă, să devin mincinos şi să zic: Cine mă vede?; sau, sărac fiind, să fur, şi'n deşert să jur pe numele lui Dumnezeu. |
10 Să nu dai un serv pe mâna stăpânului, ca nu cumva el să te blesteme, iar tu să fii nimicit. a |
11 Urmaşii răi îşi blesteamă tatăl şi nu-şi binecuvintează mama. |
12 Urmaşii răi se cred a fi drepţi, dar nu-şi curăţă deprinderile. |
13 Urmaşii răi au ochi trufaşi şi cu genele ochilor se înalţă. |
14 Urmaşii răi îşi au dinţii săbii şi măselele cuţite, ca să-i mistuie şi să-i înfulece pe neputincioşii pământului şi pe cei ce mai sunt cu ei sărmani între oameni. |
15 O lipitoare avea trei fete preaiubite; şi acestea trei n'o săturau, iar a patra nu ajungea să spună: Destul! |
16 Iadul şi dragostea femeii şi pământul nesătul de apă şi apa însăşi, şi focul nu vor spune: Destul! |
17 Ochiul care-şi râde de un tată şi necinsteşte bătrâneţea unei mame, pe acela ciorile de pe vale să-l scoată şi vulturii tineri să-l mănânce! |
18 Trei sunt lucrurile pe care nu le pot înţelege, iar pe al patrulea nu-l ştiu: |
19 urma vulturului când zboară, căile şarpelui pe stâncă şi cărarea corăbiei ce merge pe mare; şi căile omului în tinereţile lui. |
20 Aşa este calea femeii adultere: se spală pe mâni de ceea ce a făcut şi zice că n'a făcut nimic în afară de cale. |
21 De trei lucruri tremură pământul, iar pe al patrulea nu-l poate suferi: |
22 dacă o slugă domneşte, dacă nebunul se satură de bucate |
23 sau dacă slujnica îşi va alunga stăpâna; sau dacă o femeie urâcioasă nimereşte bărbat bun. |
24 Sunt pe pământ şi patru lucruri mai mici, dar ele sunt mai înţelepte decât cele înţelepte: |
25 furnicile, care sunt slabe, dar îşi pregătesc vara hrană; |
26 aricii, neam slab, care-şi fac casele în piatră; |
27 lăcustele, care nu au rege, dar merg în rânduială ca la o poruncă; |
28 şi salamandra, care se reazemă pe mâini şi poate fi lesne prinsă cu mâna, dar locuieşte în castelele regilor. |
29 Şi trei sunt lucrurile care umblă sporind, şi un al patrulea care merge bine: |
30 puiul de leu, mai puternic decât toate fiarele, care nu ocoleşte şi nici că se teme de vreo fiară; |
31 cocoşul, care umblă semeţ printre găini; şi ţapul care călăuzeşte turma; şi regele care vorbeşte deschis în faţa unui neam. |
32 Dacă te vei da pradă voioşiei şi-ţi vei întinde mâna într'o ceartă, fără cinste vei fi. |
33 Mulge lapte şi va fi unt; stoarce nări şi va ieşi sânge; smulge cuvinte: vor ieşi certuri şi vrajbă. |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Pr ] Proverbele lui Solomon
[ Cap. 31 ] | CAPITOLUL 31 Lauda femeii harnice. |
1 Cuvintele mele sunt spuse de Dumnezeu – răspunsul dumnezeiesc al unui rege pe care maica lui l-a învăţat. |
2 Ce anume, fiule, vei păstra: Ce? Graiurile lui Dumnezeu. Fiule, tu, întâiul meu născut, ţie îţi vorbesc: Ce?, fiu al pântecelui meu; Ce?, fiu al făgăduinţelor mele: |
3 Avuţia ta n'o da femeilor, nici mintea şi nici viaţa, aşa ca pe urmă să-ţi pară rău. |
4 Pe toate fă-le cu socotinţă, cu socotinţă să bei vin. Cei puternici sunt puşi pe mânie, aşadar, să nu bea vin, |
5 ca nu cumva, bând, să-şi uite de înţelepciune şi să nu-i poată judeca cu dreptate pe cei slabi. |
6 Băutură tare să le daţi celor cuprinşi de mâhnire şi vin de băut celor ce sunt în dureri, |
7 ca să-şi poată uita de sărăcie şi să nu-şi mai amintească de necazuri. |
8 Deschide-ţi gura cu cuvântul lui Dumnezeu şi pe toţi judecă-i după cuviinţă. |
9 Deschide-ţi gura şi judecă drept şi pune la inimă pricina celui sărac şi slab. |
10 Cine va afla o femeie vrednică? fiindcă una ca aceasta e mai preţioasă decât nestematele. |
11 Inima bărbatului ei are încredere într'însa; una ca aceasta nu va avea lipsă de bune dobândiri, |
12 căci ea lucrează toată viaţa spre binele bărbatului ei. |
13 Adunând lână şi in, ea cu mâinile ei le face de folos. |
14 Ea e ca o corabie neguţătorind de departe: aşa îşi agoniseşte traiul. |
15 Şi se scoală de-noapte şi le dă casnicilor de mâncare şi slujnicelor de lucru. |
16 Ea vede o moşie şi o cumpără şi cu roada mânilor ei sădeşte stăpânire. |
17 Îşi strânge cingătoarea pe mijloc şi braţul şi-l întăreşte pentru lucru. |
18 Din deprindere ştie că bine este a lucra şi lampa ei nu se stinge toată noaptea. |
19 Braţele şi le întinde spre ceea ce e de trebuinţă şi mâinile şi le îndeamnă spre fus. |
20 Mâinile i le deschide nevoiaşului şi hrană îi întinde săracului. |
21 Când bărbatul ei întârzie undeva, departe, el nu duce grijă de cele de acasă, căci toţi ai ei sunt îmbrăcaţi. |
22 Soţului ei îi face haine cu ţesătură deasă, iar ea e îmbrăcată în vison şi porfiră. |
23 Bărbatul ei devine om de cinste în cetate când stă în adunare cu bătrânii ţinutului. |
24 Ea face pânzeturi subţiri şi le vinde Fenicienilor. a şi cingători Canaaneenilor. |
25 Gura şi-o deschide cu grijă şi măsură şi rânduială-i pune gurii sale. |
26 Ea se îmbracă în putere şi cinste şi'n zilele ei de pe urmă se veseleşte. |
27 Deprinderile casnicilor ei sunt pline de grijă, iar ea nu-şi mănâncă pâinea în trândăvie. |
28 Iar gura şi-o deschide cu înţelepciune şi după rânduială. În bunătate şi-a crescut copiii şi i-a îmbogăţit, iar soţul ei o laudă: |
29 „Multe fete au dobândit bogăţie, multe au înfăptuit putere, dar tu le-ai întrecut şi le-ai covârşit pe toate“. |
30 Farmecele sunt mincinoase, deşartă-i frumuseţea femeii, căci femeia înţeleaptă va fi binecuvântată, şi ea să laude frica de Domnul. |
31 Daţi-i din roada mâinilor sale şi lăudat în cetate să-i fie bărbatul! |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Ecc ] Ecclesiastul
Introducere la Ecclesiast Titlul ebraic al acestei opere ciudate este Qohelet, cuvânt mai degrabă enigmatic decât limpede, asupra căruia cvasiunanimitatea lingviştilor biblici au căzut de acord să-l traducă: „Cel ce vorbeşte în faţa adunării“. Aşa, cel puţin, l-au tradus înţelepţii care ne-au dat Septuaginta. „Adunare“, în limba greacă, se cheamă ekklesía; de aici, Ekklesiastés = „Cuvântătorul“; „Cel ce vorbeşte în faţa adunării“; „Cel ce se adresează obştii“; „Cel ce predică“; „Cel ce învaţă“; „Oratorul“; „Predicatorul“; „Catehetul“. Având în vedere, pe de-o parte, că încă din primul verset se precizează că Ecclesiastul este „fiul lui David, regele lui Israel în Ierusalim“, şi, pe de alta, că toată antichitatea iudaică l-a recunoscut pe Solomon ca pe cel mai învăţat, mai drept şi mai înţelept rege al Israelului, cel ce nu o dată a luat cuvântul în faţa supuşilor săi, sensul cuvântului „Ecclesiast“ se bucură de o acoperire perfectă. Controversată în chiar mediile iudaice, cartea a pătruns târziu în canonul Vechiului Testament; creştinismul a adoptat-o de abia între anii 90 şi 100, printr'un sinod care s'a ţinut la Iamnia. Aceasta, pentru că de la un capăt la altul e străbătută de gândurile cenuş?Źi ale unui om care constată că întreaga lui credinţă într'un Dumnezeu al dreptăţii şi armoniei e contrazisă de realitatea umană imediată, pe care el o supune unui necruţător examen critic şi care nu-i descoperă decât o singură certitudine: „deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciune“. Fiinţă fragilă, omul e foarte departe de fericirea pe care e menit doar s'o viseze, dar care-i rămâne inaccesibilă. Singurul său bun e înţelepciunea, dar şi aceasta se vădeşte zadarnică dacă nu e însoţită de bogăţie şi rămâne pe seama unui biet sărac. Omul e supus unui determinism crâncen, din care nu există ieşire. Timpul îşi exercită tirania într'o mişcare ciclică, mereu aceeaşi, searbădă, monotonă, exasperantă, care se dizolvă în uitare şi neant. Viaţa omului e o permanentă interogaţie fără răspunsuri; de aici, dezordine interioară, agitaţie inutilă; omul se luptă împotriva omului, dreptatea lui Dumnezeu e pe dos: nelegiuitul învinge şi se bucură de viaţă, în vreme ce dreptul e condamnat la suferinţă şi resemnare. Ecclesiastul nu oferă nici cea mai mică adiere de gând asupra unei posibile vieţi de după moarte; totul se reduce la viaţa de aici, care nu e altceva decât un eşec, o existenţă consumată sub semnul absurdului. Neavând acces la desfătările spiritului, omului nu-i rămâne decât să se reducă pe el însuşi la un mod de existenţă vulgar: să mănânce, să bea şi să iubească o femeie (totuşi, legiuită), prin aceasta el nedeosebindu-se întru nimic de viaţa dobitoacelor. Asemenea lui Iov, autorul se situează în răspăr cu gândirea tradiţională, şi tocmai această notă singulară a provocat rezervele canonice de care vorbeam. Dar, spre deosebire de marele năpăstuit, Ecclesiastul nu se judecă cu Dumnezeu şi nu-I cere să Se explice; aceasta, pentru că, în credinţa lui, nu Creatorul e vinovat de nerânduiala din lume; chiar dacă el nu-i găseşte alte cauze, nu I-o atribuie. După el, Dumnezeu a făcut lumea frumoasă şi pe om drept: El îi dă omului bunuri reale, deşi limitate; omul trebuie să se teamă de Dumnezeu, Care-l va judeca după faptele lui; chiar şi atunci când Ecclesiastul îi îndeamnă pe tineri să-şi trăiască tinereţea după pofta inimii, el nu uită să-i avertizeze că, totuşi, faptele lor vor fi supuse unei judecăţi divine. Aceasta e partea oarecum reconfortantă a operei, căreia i se adaugă o străfulgerare transcendentă; una singură, dar, totuşi, străfulgerare: la moartea omului, Dumnezeu Îşi ia înapoi suflarea pe care i-o dăduse! Cu tot pesimismul ei, cartea Ecclesiastului amendează şi potoleşte contrariul, adică radicalizarea unei viziuni optimiste asupra omului şi adoptarea unei morale hedoniste care, şi ea, e contrazisă de realitatea imediată. Poate că aceasta e raţiunea pentru care această operă amară stă la inima călugărilor, fără însă ca ei să se oprească aici. Monahul, într'adevăr, s'a lepădat de lume şi de toate deşertăciunile ei, dar angoasa lui metafizică, în măsura în care există, are o finalitate tonică: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi odihni!“ |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Ecc ] Ecclesiastul
[ Cap. 1 ] | CAPITOLUL 1 Prolog. Nimicnicia celor omeneşti. |
1 Cuvintele Ecclesiastului, fiul lui David, regele lui Israel în Ierusalim. |
2 Deşertăciunea deşertăciunilor a – a zis Ecclesiastul –, deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciune. |
3 Ce-i rămâne omului din toată osteneala lui cu care se trudeşte sub soare b? |
4 O generaţie se duce, o generaţie vine şi pământul rămâne în veac. |
5 Soarele răsare, soarele apune şi spre locul său zoreşte |
6 şi de-acolo se ridică mergând spre miazăzi şi-apoi spre miazănoapte ocoleşte; de-a roata se roteşte vântul şi vânt se'ntoarce din rotirea sa. |
7 Fluviile toate curg în mare şi marea nu se umple; fluvii se'ntorc de unde-au izvorât, ca de acolo să purceadă iarăşi. c |
8 Cuvintele cu toatele-s trudite: nu va putea să le grăiască omul; ochiul nu se va'ndestula de ceea ce vede şi nici urechea de ceea ce aude. |
9 Ceea ce este a mai fost, ceea ce s'a petrecut se va mai petrece şi nimic nu-i proaspăt sub soare. |
10 De grăieşte cineva, zicând:„Iată ceva nou!“, iată că acel ceva a fost în alte vremuri, în cele ce-au fost înaintea noastră. |
11 Ce-a fost întâi nu-i nici în amintire, nici de ce-a fost pe urmă nu-şi vor aduce-aminte urmaşii de la urmă. d |
12 Eu, Ecclesiastul, am fost rege peste Israel în Ierusalim. e |
13 Şi inima mi-am pus-o să caute şi cu'nţelepciune să cerceteze despre toate câte se petrec sub cer, că anevoioasă nevoinţă le-a dat Dumnezeu fiilor oamenilor, cu ea să se nevoiască. |
14 Văzut-am toate lucrurile care se fac sub soare, şi, iată, toate sunt deşertăciune şi vânare de vânt f. |
15 Ceea ce e strâmb nu poate fi îndreptat, ceea ce lipseşte nu se poate număra. |
16 Grăit-am eu în inima mea, zicând: – Iată, m'am umplut de slavă şi i-am întrecut în înţelepciune pe toţi cei de dinaintea mea în Ierusalim şi inima mea a văzut multă înţelepciune şi ştiinţă. |
17 Şi inima mi-am pus-o să cunoască înţelepciunea şi cunoaşterea, zicerile g şi ştiinţa de a pricepe h, şi iată că şi aceasta-i tot vânare de vânt. |
18 Fiindcă'n belşugul înţelepciunii e belşug de cunoaştere, iar sporul cunoaşterii e spor de durere. |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Ecc ] Ecclesiastul
[ Cap. 2 ] | CAPITOLUL 2 Zădărnicia a tot ce-i omenesc. |
1 Zis-am eu întru inima mea: – Vino acum să te'ncerc a în veselie şi să te fac să vezi înlăuntrul binelui! Şi iată că şi aceasta e deşertăciune. |
2 Râsului i-am zis că e nebunie, iar veseliei: – Eşti bună de ceva?... |
3 Şi-am cercetat dacă inima mi-ar desfăta trupul cu vin – cu toate că inima mă călăuzea în înţelepciune – şi dacă mi-ar stăpâni nebunia până ce pot vedea ce fel de bine le este fiilor oamenilor b, pe care ei trebuie să-l facă sub soare pe durata zilelor vieţii lor. |
4 Mi-am sporit bunurile, mi-am zidit case, mi-am sădit vii, |
5 mi-am făcut grădini şi livezi şi am sădit în ele tot felul de pomi roditori, |
6 mi-am făcut iezere, ca să ud din ele dumbrava purtătoare de lăstari; |
7 avut-am servi şi slujnice şi robi mi s'au născut în casă; belşug de turme şi cirezi am avut, mai multe decât toţi cei de dinaintea mea în Ierusalim; |
8 mi-am adunat argint şi aur şi avuţiile regilor şi ale ţărilor; mi-am agonisit cântăreţi şi cântăreţe şi desfătările fiilor oamenilor, paharnici bărbaţi şi femei; |
9 şi m'am umplut de slavă şi i-am întrecut pe toţi cei de dinaintea mea în Ierusalim; dar şi înţelepciunea cu mine a fost c. |
10 Din tot ceea ce ochii mi-au poftit, nimic n'am alungat de dinainte-le, iar inima nu mi-am oprit-o de la nici o desfătare, căci inima mi s'a desfătat în toată truda mea, şi din toată truda mea aceasta mi-a fost partea. |
11 Şi am căutat eu spre toate lucrurile mele pe care mâinile mele le-au făcut, şi spre osteneala pe care m'am ostenit s'o fac, şi, iată, toate sunt deşertăciune şi vânare de vânt şi nici un câştig nu se află sub soare. |
12 Şi am căutat eu să văd înţelepciunea şi rătăcirea şi nebunia; căci cine este omul care va urma sfatul în tot ceea ce poate face pentru el? |
13 Şi am văzut că înţelepciunea covârşeşte nebunia aşa cum lumina covârşeşte întunericul. |
14 Înţeleptul îşi are ochii în cap, dar nemintosul umblă în întuneric; şi am priceput – chiar eu am priceput – că unul şi acelaşi fapt d li se poate întâmpla tuturor. |
15 Şi am zis în inima mea: – Precum un fapt i se întâmplă celui nebun, aşa mi se va întâmpla şi mie; şi, atunci, de ce m'am mai ostenit? Şi am mai grăit în inima mea: – De vreme ce nebunul vorbeşte din prisosul lui, înseamnă că şi aceasta-i tot deşertăciune. |
16 Căci amintirea înţeleptului alături de nebun nu se va întâmpla vreodată, de vreme ce în viitor pe toate le va acoperi uitarea; şi cum va muri înţeleptul laolaltă cu nebunul? |
17 Astfel am urât viaţa; căci fapta săvârşită sub soare mi-a fost răutate asupră-mi; aşa că toate sunt deşertăciune şi vânare de vânt. |
18 Şi am urât toată osteneala cu care m'am ostenit eu sub soare, fiindcă o las omului care va veni după mine; e |
19 şi cine ştie dacă el va fi înţelept sau nebun, sau dacă el va fi deasupra ostenelii mele cu care m'am ostenit şi am trudit sub soare? Iată că şi aceasta-i deşertăciune. |
20 Aşa că mi-am luat seama: cu inima mea mă voi opri de la toată osteneala cu care m'am ostenit sub soare; |
21 fiindcă există om care se osteneşte în înţelepciune şi în cunoaştere şi'n bărbăţie, iar partea sa i-o va da omului care nu s'a ostenit în acestea; şi, iată, şi aceasta-i deşertăciune şi răutate mare. |
22 Căci, iată: Cu ce se alege omul din toată osteneala lui şi din pofta inimii lui cu care trudeşte sub soare? |
23 Căci toate zilele lui sunt [zile] de durere şi'ntru mânie, nevoinţa lui, încât nici noaptea inima lui nu-şi are odihnă; iată că şi aceasta-i deşertăciune. |
24 Bine nu-i este omului decât ce mănâncă şi ce bea şi ce-i arată sufletului său că e bine'ntru osteneală; pe aceasta am văzut-o eu că din mâna lui Dumnezeu este; |
25 căci cine va mânca şi va bea fără El? |
26 Căci omului care-i bun înaintea feţei Sale El îi dă înţelepciune şi cunoaştere şi veselie; iar celui păcătos îi dă nevoinţa de a umbla să adune pentru ca să-i dea celui ce-i place lui Dumnezeu; iată că şi aceasta-i deşertăciune şi vânare de vânt. |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Ecc ] Ecclesiastul
[ Cap. 3 ] | CAPITOLUL 3 Vremea fiecărui lucru. Ce e bun pentru om. Nu există dreptate. Om şi dobitoc. A te bucura de viaţă. |
1 Pentru orice lucru este o clipă prielnică şi o vreme pentru orice mişcare de sub cer: a |
2 o vreme este să te naşti şi o vreme să mori, o vreme este să sădeşti şi o vreme să smulgi ce-ai sădit; |
3 o vreme este să ucizi şi o vreme să vindeci, o vreme este să dărâmi şi o vreme să zideşti; |
4 o vreme este să râzi şi o vreme să plângi, o vreme este să te tângui şi o vreme să joci; |
5 o vreme este să azvârli pietre şi o vreme să strângi pietre, o vreme este să îmbrăţişezi şi o vreme să fugi de icirc;mbrăţişare; |
6 o vreme este să cauţi şi o vreme să pierzi, o vreme este să păstrezi şi o vreme să arunci; |
7 o vreme este să deşiri şi o vreme să coşi, o vreme este să taci şi o vreme să vorbeşti; |
8 o vreme este să iubeşti şi o vreme să urăşti, o vreme este pentru război şi o vreme pentru pace |
9 Care-i câştigul celui ce munceşte trudind? |
10 Văzut-am nevoinţa pe care Dumnezeu le-a dat-o fiilor oamenilor să se nevoiască într'însa. |
11 Tot ce-a făcut, bun l-a făcut pentru vremea sa; şi durata le-a dat-o El în inima lor fără ca omul să poată descoperi lucrare pe care Dumnezeu a lucrat-o de la'nceput pân' la sfârşit. b |
12 Mi-am dat seama că pentru ei nu este un alt bine decât să se veselească şi să trăiască bine în viaţa lor. |
13 Dar tot omul care mănâncă şi bea şi vede binele în toată osteneala lui, aceasta e un dar al lui Dumnezeu. |
14 Mi-am dat seama că tot ce-a făcut Dumnezeu durează în veci; nu e nimic de adăugat şi nimic de scăzut. Dumnezeu a făcut astfel pentru ca'n faţa Lui să te temi. |
15 Ceea ce a fost, iată, este; ceea ce va fi, iată, a fost; şi Dumnezeu caută ceea ce a fost alungat. |
16 Şi am mai văzut sub soare locul de judecată: acolo e cel necredincios, iar în locul celui drept e cel nelegiuit. |
17 Şi mi-am zis în inima mea: – Şi pe cel drept, şi pe cel nelegiuit îi va judeca Dumnezeu, că va fi o vreme pentru tot lucrul şi pentru toată fapta. |
18 Zis-am eu în inima mea cu privire la fiii omului: – Dumnezeu îi va judeca; iar aceasta, ca să le arate că ei nu sunt decât dobitoace; |
19 că faptul fiilor omului şi faptul dobitoacelor în sinea lor sunt un singur fapt; cum e moartea unuia, aşa-i şi moartea celuilalt; şi'n unul, şi'n altul e aceeaşi suflare. Prin ce e omul deasupra dobitocului?: prin nimic, căci toate sunt deşertăciune. |
20 Toate se duc în acelaşi loc; toate din ţărână s'au făcut şi toate în ţărână se vor întoarce. |
21 Cine oare ştie dacă suflarea fiilor omului se urcă'n văzduh sau dacă suflarea dobitoacelor se coboară'n pământ? |
22 Şi am văzut că pentru om nimic nu-i bun decât ca el să se veselească în lucrarea sa; că aceasta e partea lui. Căci cine oare-l va duce să vadă ceea ce va fi după el? |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Ecc ] Ecclesiastul
[ Cap. 4 ] | CAPITOLUL 4 Asuprirea celor slabi. Moartea e mai bună decât viaţa. Gelozie şi nesaţiu. Nu e bine să fie omul singur. Domniile schimbătoare: deşertăciune. |
1 Şi m'am întors şi am văzut toate asupririle care se fac sub soare; şi iată lacrimile celor asupriţi, şi nu-i nimeni care să-i aline. Puterea e'n mâna celor ce asupresc; nu, nu-i nimeni care să-i aline. |
2 Şi i-am fericit pe cei morţi – pe cei ce de-acum au murit – mai mult decât pe cei vii – decât pe cei ce sunt încă în viaţă –; |
3 dar mai fericit decât aceştia este cel ce încă nu s'a născut, pentru că el n'a văzut faptele rele care s'au petrecut sub soare. |
4 Şi am văzut eu că toată osteneala şi toată bărbăţia unei fapte nu sunt decât invidia omului faţă de aproapele său; aceasta este, şi ea, deşertăciune şi vânare de vânt. |
5 Nebunul îşi ţine mâinile în sân şi-şi mânâncă propria sa carne. a |
6 Mai bun e un pumn plin cu odihnă decât doi pumni plini cu trudă şi cu vânare de vânt. |
7 Şi m'am întors şi am văzut deşertăciune sub soare. |
8 Există un ins, şi pe un al doilea nu-l are, nici fiu şi nici frate nu are, şi el tot nu se opreşte din osteneală şi ochiul său nu se satură de bogăţii. Şi, atunci, pentru cine mă ostenesc eu şi mă lipsesc pe mine însumi de fericire? Iată că şi aceasta-i deşertăciune şi nevoinţă rea. |
9 E mai bine să fie doi decât unul singur, căci pentru osteneala lor au plată mai bună; |
10 şi dacă unul cade, fârtatele său îl ridică; dar vai celui ce este singur când cade, că el nu are pe un altul care să-l ridice. |
11 Şi dacă vor dormi doi, le va fi şi cald; dar unul, el singur, cum se va încălzi? |
12 Iar de se va ridica unul împotriva lui, cei doi îi vor ţine piept; că funia întreită nu se rupe curând. |
13 Mai bun e un tânăr sărac şi înţelept decât un rege bătrân şi nemintos care nu mai ştie ce e purtarea de grijă; |
14 că el poate ieşi din închisoare să domnească, cu toate că s'a născut sărac în regatul său. b |
15 Văzut-am pe toţi cei vii care umblă sub soare cu un al doilea tânăr care poate sta pe locul celuilalt; |
16 poporului său întreg nu-i dai de capăt, lor, tuturor celor ce erau înaintea lui; dar cei de la urmă nu se vor bucura de el, căci şi aceasta-i deşertăciune şi vânare de vânt. |
17 Când mergi în casa lui Dumnezeu, păzeşte-ţi paşii; apropie-te ca să asculţi, iar jertfa ta să fie mai bună decât darul nebunilor, fiindcă ei nu cunosc răul pe care-l fac. c |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Ecc ] Ecclesiastul
[ Cap. 5 ] | CAPITOLUL 5 Bogăţiile sunt deşertăciune. A te bucura de viaţă. |
1 Nu te grăbi în a-ţi deschide gura, iar inima ta să nu fie grabnică în a grăi cuvânt în faţa lui Dumnezeu, căci Dumnezeu este în cer, iar tu, pe pământ; de aceea cuvintele tale să fie puţine. |
2 Că din multele griji vine visul şi din multele vorbe glasul nebunului. |
3 Când Îi făgăduieşti lui Dumnezeu o făgăduinţă nu întârzia s'o plineşti, căci voia Lui nu se află în cei nebuni; ceea ce tu ai făgăduit, plineşte! |
4 Mai bine e să nu faci nici o făgăduinţă decât s'o faci fără s'o plineşti. |
5 Nu-ţi lăsa gura să-ţi împingă trupul a spre păcat şi să nu spui în faţa lui Dumnezeu: „A fost o greşală“, ca nu cumva Dumnezeu să Se mânie asupra glasului tău şi să nimicească lucrul mâinilor tale. |
6 Din viermuiala viselor [se nasc] deşertăciuni şi forfotă de vorbe; tu teme-te de Dumnezeu. |
7 Dacă vei vedea în ţară că săracul e năpăstuit, că judecata şi dreptatea sunt siluite, nu te uimi de lucrul acesta, căci deasupra unui mai-mare e un mai-mare care-l veghează, iar deasupra acestora sunt alţi mai-mari. b |
8 În toate privinţele, belşugul pământului face ca şi un rege să depindă de câmpurile arate. c |
9 Cel ce iubeşte argintul nu se va sătura de argint, iar cel ce iubeşte bogăţia nu se va bucura de roadele ei; d şi aceasta-i tot deşertăciune. |
10 Unde sunt multe bunătăţi, mulţi sunt şi cei ce le mănâncă; şi atunci, care e vitejia celui ce le are, fără numai că se uită cu ochii la ele? |
11 Dulce e somnul robului, fie că acesta mănâncă puţin, fie că mănâncă mult, dar saţiul celui sătul de bogăţie nu-l lasă să doarmă. |
12 Există o boală pe care eu am văzut-o sub soare: bogatul care-şi păzeşte bogăţia spre răul său; |
13 o astfel de bogăţie se pierde într'o nevoinţă proastă, iar fiul pe care l-a născut nu are nimic în mână. |
14 Precum a ieşit el, gol, din pântecele maicii sale, aşa se va întoarce, precum a şi venit, şi din osteneala lui nu va primi nimic pe care să-l ducă în mână. |
15 Aşa că şi aceasta-i o boală rea: cum a venit, aşa se şi duce; ce câştig are el din aceea că s'a ostenit în vânt? |
16 Dimpotrivă, toate zilele lui nu sunt decât întuneric şi jale şi multă mânie şi boală şi necaz. |
17 Iată binele pe care l-am văzut eu că este bun: să mănânci şi să bei şi să vezi binele în toată osteneala cu care te-ai ostenit sub soare în numărul zilelor de viaţă pe care ţi le-a dat Dumnezeu; că aceasta-i partea ta. |
18 Mai mult, tot omul căruia Dumnezeu i-a dat bogăţie şi avere şi însuşirea de a mânca din ele şi de a-şi primi partea sa şi de a se veseli din osteneala sa, aceasta-i un dar al lui Dumnezeu. |
19 În fapt, nu îndelung îşi va aminti el de zilele vieţii sale, căci Dumnezeu îl va cuprinde întru veselia inimii lui. |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Ecc ] Ecclesiastul
[ Cap. 6 ] | CAPITOLUL 6 Zădărnicia bogăţiei. Cugetări felurite. |
1 Există un rău pe care eu l-am văzut sub soare, şi mare este el asupra oamenilor: |
2 Iată un om căruia Dumnezeu i-a dat bogăţie şi avere şi mărire şi al cărui suflet nu duce lipsă de nimic din toate câte pofteşte, dar pe care Dumnezeu nu-l va învrednici să mănânce din ele, căci om străin este cel ce le mănâncă; aceasta-i deşertăciune şi boală rea. |
3 Dac'ar fi că cineva dă naştere la o sută [de fii] şi trăieşte ani mulţi, dar, oricât de multe ar fi zilele anilor lui, sufletul său nu se va sătura de bunătăţi şi nici parte de îngropare nu va avea a, am zis: – O stârpitură b e mai fericită decât el, |
4 căci în zadar a venit şi în întuneric se va duce şi cu întuneric numele i se va acoperi; |
5 ea nici măcar n'a văzut soarele şi nu l-a cunoscut; acesta are mai multă odihnă decât ea. |
6 Şi dacă ar trăi de două ori câte o mie de ani fără să vadă c fericirea, oare nu vor merge toate în acelaşi loc? |
7 Dacă toată osteneala omului i-ar veni în gură, sufletul său încă nu va fi sătul. |
8 Căci ce folos are înţeleptul mai mult decât nebunul, de vreme ce chiar săracul ştie cum să umble în preajma vieţii? |
9 Mai bun e ceea ce vezi cu ochii decât ceea ce-ţi trece prin gând; aceasta, şi ea, e deşertăciune şi vânare de vânt. |
10 Dacă ceva există, iată că şi numele i-a fost rostit; se ştie ce anume este omul d; el nu se poate lupta e cu Cel mai tare decât el; |
11 căci multe sunt lucrurile care sporesc deşertăciunea: aşadar, ce folos are omul? f |
12 Căci cine ştie care e binele omului în viaţa lui, în numărul zilelor vieţii lui de deşertăciune prin care el a trecut ca o umbră? şi cine-i va spune omului ce va fi după el sub soare?... |