[ VT ] Vechiul Testament
[ Ir ] Ieremia
[ Cap. 49 ] | Profeţìi despre Amon, Edom, Damasc, triburile arabe, Elam. a |
1 Asupra fiilor lui Amon b, aşa grăit-a Domnul:„Nu sunt oare fii în Israel? |
2 De aceea, iată, vin zile – zice Domnul – |
3 Jeluieşte-te, tu, Heşbon, că Aiul a pierit!; |
4 Ce te tot bucuri în câmpurile lui Enachim, |
5 Iată, Eu spaimă voi aduce asupră-ţi |
6 Despre Idumeea e:„Aşa grăieşte Domnul: |
7 locul lor nu-i decât amăgire. |
8 Că vin culegători de struguri |
9 Că Eu l-am dezbrăcat pe Esau, |
10 să-l lase pe sărmanul tău să trăiască; |
11 Că aşa grăieşte Domnul: Cei ce nu erau să bea paharul, l-au băut; dar tu nu vei rămâne fără vină, fiindcă şi tu, negreşit, îl vei bea f. |
12 Că M'am jurat pe Mine Însumi – zice Domnul – că tu g vei fi în mijlocul ţării un ţinut fără urme şi de ocară şi de blestem; şi toate cetăţile ei fi-vor pe'ntotdeauna pustii. |
13 Auzit-am o veste de la Domnul; |
14 Mic te-am făcut între neamuri, |
15 Obrăznicia ta s'a ridicat împotrivă-ţi, |
16 Şi fi-va Idumeea un pustiu fără urme; cel ce-i va trece pe-alături va fluiera spre ea. |
17 Aşa cum s'au prăbuşit Sodoma şi Gomora şi locuitorii lor – zice Domnul Atotţiitorul – nici un om nu va şedea acolo şi nici un fiu al omului acolo nu va locui. |
18 Iată, ca un leu va sălta din tufişurile h Iordanului |
19 De aceea, auziţi sfatul Domnului |
20 Că de vaierul căderii lor s'a'nfricoşat pământul, |
21 Iată, ca un vultur va vedea |
22 Pentru Damasc: i„Umplutu-s'au Hamatul şi Arpadul de ruşine, |
23 Damascul s'a slăbănogit şi-i pus pe fugă, |
24 Cum de nu mi-au părăsit cetatea |
25 De aceea cădea-vor tinerii pe uliţele tale |
26 Iar Eu voi aprinde foc în zidul Damascului |
27 Cu privire la Chedar j, regina Curţii k, pe care Nabucodonosor, regele Babilonului, a învins-o, aşa grăieşte Domnul:„Sculaţi-vă şi suiţi-vă la Chedar |
28 Le vor lua corturile şi turmele, |
29 Fugiţi! Săpaţi adânc pentr'un sălaş de locuit, |
30 Scoală-te |
31 Cămilele lor vor fi de pradă, |
32 Curtea va fi odihnă pentru struţi, |
33 Profeţia lui Ieremia asupra neamurilor din Elam: n |
34 Aşa grăieşte Domnul: |
35 Aduce-voi asupra Elamului |
36 Şi'n faţa duşmanilor lor îi voi umple de spaimă, |
37 Şi-Mi voi aşeza tronul în Elam |
38 Dar va fi că'n zilele de la urmă |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Ir ] Ieremia
[ Cap. 50 ] | Profeţie asupra Babilonului. a |
1 Cuvântul Domnului, pe care l-a grăit asupra Babilonului: |
2 „Vestiţi-le printre neamuri, |
3 Că neam de la miazănoapte s'a ridicat împotrivă-i |
4 În zilele acelea şi'n vremea aceea |
5 Pân'la Sion vor întreba de cale, |
6 Turmă de oi pierdute a fost poporul Meu; |
7 Toţi care-au dat de ele, le-au mâncat. |
8 Fugiţi din mijlocul Babilonului |
9 Că, iată, adunări de neamuri Eu ridic |
10 Şi Caldeea va fi de pradă: |
11 Pentru că voi vă veseleaţi şi vă împăunaţi |
12 acoperitu-s'a maica voastră de ruşine; |
13 din pricina mâniei Domnului, |
14 Aşezaţi-vă'n linii de bătaie'mpotriva cetăţii Babilonului |
15 copleşiţi-o! |
16 Nimiciţi din Babilonia tot ce e sămânţă |
17 Israel e o oaie rătăcităCel dintâi care-a mâncat-o a fost regele Asiriei, iar, mai pe urmă, acest rege al Babilonului i-a ronţăit oasele. |
18 De aceea, aşa grăieşte Domnul: Iată, Eu Mă voi răzbuna pe regele Babilonului şi pe ţara lui, aşa cum M'am răzbunat pe regele Asiriei. |
19 Şi-l voi alcătui din nou e pe Israel la păşunea lui |
20 În zilele acelea şi'n vremea aceea |
21 Amarnic ridică-te'mpotrivă-i |
22 Larmă de război, |
23 Cum oare s'a zdrobit şi cum s'a sfărâmat |
24 Veni-vor peste tine, Babiloane, şi tu nu vei şti |
25 Domnul Şi-a deschis vistieria |
26 Că vremile ei au venit: |
27 Secaţi-i rodurile toate, |
28 Glasul fugarilor |
29 Daţi-le celor mulţi porunci împotriva Babilonului, |
30 De aceea cădea-vor tinerii lui pe uliţe |
31 Iată, Eu sunt împotriva ta, trufaşule, |
32 Trufia ta va slăbi şi va cădea, |
33 Aşa grăieşte Domnul: |
34 Puternic însă le e Izbăvitorul: |
35 Sabie'mpotriva Caldeilor, |
36 Sabie'mpotriva războinicilor lui, |
37 sabie'mpotriva războinicilor lor |
38 În apele lui îşi punea nădejdea, |
39 De aceea locuiesc idoli în insule |
40 Aşa cum Domnul a surpat Sodoma şi Gomora |
41 Iată, un popor vine din miazănoapte, |
42 Popor fioros, nici o milă nu va avea; |
43 Regele Babilonului le-a auzit tumultul, |
44 Iată, ca un leu va sălta de la Iordan, |
45 De aceea, auziţi sfatul Domnului |
46 Că de vaierul căderii Babilonului va tremura pământul |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Ir ] Ieremia
[ Cap. 51 ] | Profeţie asupra Babilonului (continuare). a |
1 Aşa grăieşte Domnul: |
2 Iată, Eu voi trimite batjocoritori asupra Babilonului |
3 Arcaşul să-şi întindă arcul, |
4 Oameni răniţi cădea-vor în ţara Caldeilor, |
5 Că Israel şi Iuda |
6 Fugiţi din mijlocul Babilonului |
7 Cupă de aur era Babilonul în mâna Domnului, |
8 Căzut-a Babilonul făr' de veste |
9 Noi am încercat să vindecăm Babilonul, |
10 Domnul Şi-a dat judecata la iveală: |
11 Fiţi gata cu săgeţile! |
12 Steag înălţaţi pe zidurile Babilonului, |
13 Tu, cel ce locuieşti de-a lungul multor ape |
14 Că Domnul S'a jurat pe braţul Său: |
15 Domnul cu puterea Sa a făcut pământul, |
16 El glasul Şi-l face tunet al apei în cer |
17 Omul a devenit nebun din propria sa minte; |
18 lucruri deşarte, vrednice de dispreţ, |
19 Nu astfel e partea lui Iacob; |
20 Tu-Mi risipeşti Mie arme de război; |
21 întru tine voi risipi cal şi călăreţ, |
22 întru tine voi risipi tânăr şi fecioară, |
23 întru tine voi risipi păstorul şi turma lui, |
24 Iar Babilonului |
25 Iată, Eu sunt împotriva ta, munte dărăpănat d |
26 Şi nu vor lua din tine o piatră unghiulară |
27 Înălţaţi un steag în ţară, |
28 Neamuri aduceţi împotrivă-i, |
29 Pământul s'a cutremurat şi freamăt l-a cuprins, |
30 Războinicul Babilonului s'a dat bătut în luptă; |
31 Unul aleargă'n faţa celui ce aleargă, |
32 Luate i-au fost cele din urmă trecători, |
33 Căci aşa grăieşte Domnul: |
34 El m'a mâncat, m'a ciopârţit, j |
35 «Fie zdroaba mea şi chinurile mele asupra Babilonului!», |
36 De aceea, aşa grăieşte Domnul: |
37 şi fi-va Babilonul o'ntindere pustie |
38 Că ei precum leii s'au năpustit |
39 Când ei se înfierbântă, Eu le voi da o duşcă |
40 Iar tu să ţi-i cobori ca mieii la tăiere |
41 Cum oare-a fost luată trufia'ntregii lumi, |
42 Cu vuiet greu de valuri veni asupră-i marea |
43 Cetăţile i s'au făcut |
44 Şi Mă voi răzbuna pe Babilon |
45 Ieşi din mijlocul lui, tu, popor al Meu, |
46 Inima să nu vă slăbească, |
47 De-aceea, iată că vin zile |
48 Atunci cerul şi pământul şi tot ce este'n ele |
49 Şi Babel va să cadă |
50 Voi, cei scăpaţi din ţară, |
51 Ne-am auzit ocara, ruşinea ne-a cuprins; l |
52 De-aceea, iată, zile veni-vor – zice Domnul – |
53 Chiar dacă Babilonul s'ar înălţa cât cerul, |
54 Glas de strigare'n Babilon, |
55 că Domnul nimicit-a'ntru totul Babilonul |
56 Că, iată, suferinţe-au venit în Babilon: |
57 El îi va îmbăta pe cârmacii lui |
58 Aşa grăieşte Domnul: |
59 Cuvântul pe care Domnul i l-a poruncit profetului Ieremia să i-l spună lui Seraia, fiul lui Neria, fiul lui Maaseia, când acela a plecat de la Sedechia, m regele lui Iuda, spre Babilon, în cel de al patrulea an al domniei lui. Iar Seraia avea în grijă darurile. |
60 Şi Ieremia a scris într'o carte toate relele care erau să vină asupra Babilonului – anume toate cuvintele acestea ce sunt scrise împotriva Babilonului. |
61 Şi a zis Ieremia către Seraia n: „Când vei fi sosit în Babilon şi vei vedea şi vei citi toate cuvintele acestea, |
62 atunci vei zice: – Doamne, Doamne, Tu ai grăit împotriva acestui loc, ca să-l nimiceşti şi ca'n el să nu fie nimeni care să-l mai locuiască, nici om, nici dobitoc, căci el va fi pe veci o'ntindere pustie. |
63 Şi va fi că atunci când te vei opri din citirea acestei cărţi, vei lega de ea o piatră şi o vei arunca în mijlocul Eufratului |
64 şi vei zice: – Aşa se va îneca Babilonul, şi nu se va ridica din nenorocirile pe care Eu le aduc asupra lui“. o |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Ir ] Ieremia
[ Cap. 52 ] | Asediul şi căderea Ierusalimului. Sedechia, rob. Jefuirea Ierusalimului. Ducerea'n robie. Eliberarea lui Ioiachim. |
1 Sedechia avea douăzeci şi unu de ani când a început să domnească; şi a domnit unsprezece ani în Ierusalim. Mama sa se numea Hamutal, fiica lui Ieremia din Libna. a |
2 El a făcut ceea ce e rău în ochii Domnului, pe potriva a tot ceea ce făcuse Ioiachim. |
3 De aceea a venit mânia Domnului asupra Ierusalimului şi a lui Iuda, până într'atât încât i-a lepădat de la faţa Sa. Sedechia s'a ridicat împotriva regele Babilonului. |
4 Şi a fost că în cel de-al nouălea an al domniei sale, în luna a noua, în cea de a zecea zi a lunii b, a venit Nabucodonosor, regele Babilonului, şi toată oastea lui, împotriva Ierusalimului; şi l-au înconjurat cu şanţ şi au ridicat împrejur un zid cu pietre de patru picioare. |
5 Cetatea a fost astfel împresurată până în cel de al unsprezecelea an al regelui Sedechia, |
6 luna a patra, în cea de a noua zi a lunii c, când s'a înteţit foametea în cetate şi nu se mai găsea pâine pentru poporul din ţară. |
7 Atunci s'a făcut o spărtură în cetate şi toţi oamenii de război au ieşit noaptea pe calea Porţii, între zid şi întărituri, care se afla în apropiere de grădina regelui – în timp ce Caldeii erau de jur-împrejurul cetăţii – şi au apucat-o pe calea ce duce la Araba. |
8 Dar oastea Caldeilor a luat-o pe urma regelui şi l-a ajuns dincolo de Ierihon; şi toţi servii lui l-au părăsit, risipindu-se. |
9 Şi l-au prins pe rege şi l-au dus la regele Babilonului, în Ribla, iar acela a rostit judecată asupră-i. |
10 Şi regele Babilonului i-a înjunghiat pe fiii lui Sedechia în chiar faţa ochilor săi, şi pe toţi dregătorii lui Iuda i-a înjunghiat în Ribla. |
11 Iar lui Sedechia i-a scos ochii şi i-a încătuşat picioarele în piedică de cai d; şi regele Babilonului l-a dus în Babilon şi l-a ţinut în casa morii până în ziua'n care a murit. |
12 Şi în luna a cincea, în zece ale lunii, a intrat în Ierusalim Nabuzaradan, căpetenia gărzii, care era întotdeauna la porunca regelui Babilonului, |
13 şi a ars casa Domnului şi casa regelui; şi toate casele cetăţii şi fiece casă mare le-a ars cu foc. |
14 Iar oastea Caldeilor care era împreună cu căpetenia gărzii a dărâmat întregul zid al Ierusalimului, de jur-împrejur. |
15 Pe aceia din popor care fuseseră lăsaţi în cetate, pe fugarii care trecuseră de partea regelui Babilonului şi pe cei rămaşi dintre meşteri, Nabuzaradan, căpetenia gărzii, i-a trimis în surghiun. e |
16 Dar căpetenia gărzii i-a lăsat pe cei rămaşi ai poporului să fie vieri şi plugari. |
17 Caldeii au sfărâmat în bucăţi stâlpii de aramă ce se aflau în casa Domnului, precum şi temeliile şi Marea-de-aramă din casa Domnului şi au luat arama şi au dus-o în Babilon. |
18 De asemenea, şi cununa şi cupele şi furculiţele şi toate vasele de aramă ce se foloseau la slujbe; |
19 şi lighenele şi mucarniţele şi ibricele de turnat ulei şi sfeşnicele şi căţuile şi paharele, şi tot ce era de aur şi tot ce era de argint le-a luat căpetenia gărzii; |
20 şi cei doi stâlpi şi singura Mare şi pe cei doisprezece boi de aramă de sub Mare, lucruri pe care regele Solomon le făcuse pentru casa Domnului, a căror aramă nu putea fi socotită în greutate. |
21 Cât despre stâlpi, înălţimea unuia singur era de treizeci şi cinci de coţi; o sfoară de doisprezece coţi îl putea încinge, iar grosimea lui, de jur-împrejur, era de patru degete. |
22 Deasupra fiecăruia era un capitel de aramă cu lungimea de cinci coţi, adică înălţimea unui capitel; pe capitel, de jur-împrejur, erau o plasă şi rodii, toate de aramă. |
23 Tot aşa, la al doilea stâlp erau opt rodii pe un cot, din cei doisprezece coţi; rodiile erau nouăzeci şi şase pe o parte; şi toate rodiile de pe plasă, de jur-împrejur, erau o sută. |
24 Şi căpetenia gărzii i-a luat pe preotul-protos şi pe preotul-ajutător şi pe cei trei care păzeau calea f; |
25 iar din cetate l-au luat pe un eunuc, care era mai-mare peste oamenii de război, şi şapte oameni de renume, care se aflau întotdeauna la porunca regelui; şi pe scribul oştilor, care făcea lucrări de grefier pentru poporul ţării, şi şaizeci de oameni din poporul ţării, pe care i-a aflat în cetate. |
26 Şi i-a luat Nabuzaradan, căpetenia gărzii, şi i-a dus la regele Babilonului, în Ribla. |
27 Iar regele Babilonului i-a lovit g în Ribla, în ţinutul Hamat. h Iuda a fost strămutat departe de pământul lui. |
28 Iată numărul celor din popor pe care Nabucodonosor i-a strămutat: În anul al şaptelea, trei mii douăzeci şi trei de Iudei; |
29 în anul al optsprezecelea al lui Nabucodonosor, opt sute treizeci şi doi de inşi din Ierusalim; |
30 în cel de al douăzeci şi treilea an al lui Nabucodonosor, Nabuzaradan, căpetenia gărzii, a strămutat şapte sute patruzeci şi cinci de Iudei; de toţi, la un loc, patru mii şase sute de oameni. |
31 Şi a fost că la treizeci şi şapte de ani după ce Ioiachim, regele lui Iuda, fusese strămutat în robie, în luna a douăsprezecea, în douăzeci şi patru ale lunii, Evil-Merodac, regele Babilonului i, în anul în care el a început să domnească s'a îndurat de Ioiachim j, regele lui Iuda, şi l-a scos din casa unde era păzit. |
32 Şi i-a spus vorbe bune şi i-a aşezat scaunul mai presus de acelea ale regilor ce se aflau cu el în Babilon; |
33 şi i-a schimbat îmbrăcămintea de temniţă; şi [Ioiachim] lua masa în faţa lui, fără nici o sminteală, în toate zilele pe care le-a mai trăit. |
34 Şi hrana lui cea dinainte rânduită îi era dată, fără nici o sminteală, din avutul regelui Babilonului, zi de zi, până în ziua în care a murit. |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Plg ] Plângerile lui Ieremia
Cap. 1 Plângerea întâi |
Cap. 2 Plângerea a doua |
Cap. 3 Plângerea a treia |
Cap. 4 Plângerea a patra |
Cap. 5 Plângerea a cincea |
Introducere la Plângerile lui Ieremia Printre bijuteriile poetice ale Vechiului Testament se numără şi Plângerile lui Ieremia, carte numită astfel datorită versiunilor greacă (Septuaginta) şi latină (Vulgata); altfel, în ebraică ea se numeşte eca, după cuvântul de început al textului original: "vai, cum". Cartea este alcătuită din cinci capitole, cărora le corespund cinci poeme, toate aparţinând genului elegiac, în aria mai generală a literaturii funebre. Autorul plânge - deplânge - starea jalnică în care a ajuns Ierusalimul după cucerirea acestuia de către Nabucodonosor, spectrul înfiorător al unei cetăţi pustiite nu numai de strălucirea unei capitale, ci şi de propriii ei locuitori, mânaţi de cuceritori pe calea exilului. Cele cinci elegii sunt scrise în formă fixă, după reguli prozodice dintre cele mai riguroase. Primele patru au fiecare câte 22 de strofe, adică numărul literelor din alfabetul ebraic; primul cuvânt al fiecărei strofe începe cu litera respectivă. A cincea elegie nu este marcată cu literele alfabetului, dar are, în schimb, tot 22 de strofe. La rândul lor, strofele poemelor 1, 2 şi 3 au fiecare câte şase stihuri, ale poemului 4 câte patru, ale poemului 5 câte două. Incantaţia prozodică era, în mare măsură, rezultatul alternanţei dintre versul mai lung (cu număr impar) şi versul următor, mai scurt (cu număr par), dar şi al alternanţei recitative dintre tonurile tari şi cele slabe. Oricum, toate acestea fac parte din taina vechii poezii ebraice, cu care limbile greacă şi latină - şi cu atât mai puţin cele moderne - nu pot avea nimic în comun. Versiunea de faţă păstrează arhitectura fiecărui poem şi, în limitele posibilului, încearcă echivalenţe prozodice adaptate la virtuţile de astăzi ale limbii române; ca şi în Cartea lui Iov, atunci când o tălmăcire literală nu a fost cu putinţă, textul a păstrat cuvintele nucleice, pe care le-a întregit prin cuvinte întăritoare. Tradiţiile biblice iudaică şi creştină îl atestă pe profetul Ieremia drept autor al Plângerilor. E cât se poate de evident că autorul a fost contemporan cu evenimentele tragice din preajma căderii Ierusalimului (587 î. H.) şi că imaginile au fost culese direct, prin simţurile proprii, din realitatea imediată, ceea ce nu a împiedicat ca ele să se organizeze după rigorile poeziei cu formă fixă; aceasta demonstrează, o dată mai mult, că Plângerile sunt opera unui mare poet. |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Plg ] Plângerile lui Ieremia
[ Cap. 1 ] | Plângerea întâi |
1 Şi a fost că după ce Israel a fost dus în robie şi Ierusalimul a rămas pustiu, a şezut Ieremia jelind şi a plâns această plângere asupra Ierusalimului; şi a zis: a Plângerea întâi. Cum şade răznită cetatea aceasta, |
2 Ea nopţile şi le trece plângând, |
3 Iudeea e dusă'n robie |
4 Plângând se coboară cărări din Sion, |
5 Acei ce-l apasă sunt încă deasupră-i, |
6 Fiicei Sionului, e iată, |
7 Şi-aduce Ierusalimul aminte |
8 Păcătui cetatea, din greu, Ierusalimul, |
9 Necurăţia-i udă se'ncleie pe picioare. h |
10 Vrăjmaşul mâna şi-a'ntins-o |
11 Poporul suspină, întreg, |
12 „Voi, toţi cei ce mergeţi pe cale, |
13 El foc a trimis din'naltele Sale locaşuri; |
14 Un ochi veghetor asupra păcatelor mele! j |
15 Vitejii mei, iată, pe toţi gonitu-i-a Domnul Is 03:1 Is 13:3 Is 63:3 Ir 50:44 Plg 02:22 Ap 14:20 Ap 19:15 |
16 În ochiul meu ape îşi află izvor. Ir 13:17 Ir 14:17 Plg 01:2 Plg 01:21 Plg 02:11 Plg 02:18 Plg 03:51 |
17 Sionul mâna şi-a întins-o: |
18 Da, drept este Domnul, |
19 Chematu-i-am pe-aceia cu care m'am iubit; |
20 O, Doamne, Tu vezi-mi necazul! Dt 32:25 Ps 024:17 Is 16:11 Ir 14:18 Ir 48:36 Iz 07:15 Lc 21:16 |
21 Te rog, ascultă-mi suspinul! |
22 Le fie răutatea'naintea feţei Tale |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Plg ] Plângerile lui Ieremia
[ Cap. 2 ] | Plângerea a doua |
1 Cum a'ntunecat-o'n mânia Sa Domnul |
2 Fără cruţare, în ziua urgiilor Sale, |
3 Cu-aprinderea mâniei Sale |
4 El arcul Şi l-a'ntins ca un duşman, |
5 Ca un duşman făcutu-ni-S'a Domnul: |
6 Şi-a'mprăştiat locaşul ca pe-o vie, |
7 El, Domnu-acum Şi-a lepădat altarul, |
8 Gândit-a Domnul să dezghioace zidul |
9 I-s porţile'necate în pământ, |
10 Şed pe pământ, tăcuţi, |
11 De-atâtea lacrimi, ochii mi s'au stins, |
12 Ziceau către maicile lor: |
13 Ce mărturie îţi voi da şi-asemănare, |
14 Profeţii tăi văzut-au pentru tine |
15 Plesnesc din palme din pricina ta |
16 Ei gura-şi deschid împotrivă-ţi, |
17 Făcut-a Domnul ce Şi-a pus în gând, |
18 Inima lor strigat-a către Domnul: |
19 Ridică-te şi bucură-te noaptea, |
20 „Vezi, Doamne, şi priveşte: |
21 În uliţă-s de-a gata la pământ |
22 El i-a chemat ca pentru-o sărbătoare |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Plg ] Plângerile lui Ieremia
[ Cap. 3 ] | Plângerea a treia |
1 Eu sunt bărbatul ros de sărăcie |
2 Luându-mă, m'a dus la întuneric, |
3 Doar către mine Îşi întoarce mâna |
4 El trupul mi l-a'mbătrânit, şi pielea, |
5 Zidiri a ridicat să-mi stea'mpotrivă |
6 M'a pus să locuiesc în întuneric, |
7 Zidiri a ridicat să-mi stea'mpotrivă: |
8 Şi dacă strig sau mă slobod în răcnet, |
9 Cu zid de piatră-mi stăvileşte drumul, |
10 Un urs îmi este El, ce stă la pândă, |
11 Eu am plecat, dar El m'a urmărit |
12 El arcul Şi l-a'ntins şi m'a ochit |
13 Săgeţilor din tolba Lui |
14 La tot poporul meu sunt de ocară, |
15 De-amărăciune m'a făcut sătul |
16 El dinţii mi i-a scos cu pietre'n gură a |
17 Departe-mi duse sufletul de pace, |
18 Tot mai departe-mi este biruinţa, |
19 Aminte mi-am adus, în sărăcie |
20 În amintiri îmi voi aduce-aminte, |
21 La inimă pe-aceasta mi-o voi pune, |
22 Nu-s părăsit de Domnul întru milă, b 1Par 21:13 2Par 05:13 Ezr 09:13 Ne 09:31 Ps 085:13 Dn 09:9 Mi 07:18 In 03:16 |
23 în toată dimineaţa se'nnoiesc |
24 Îmi zice duhul d: „Partea mea e Domnul, |
25 Domnul e bun acelor ce-L aşteaptă |
26 E bine să aştepţi întru tăcere |
27 E bine pentru om să poarte jug |
28 el singur şi'n tăcere va şedea, |
29 el gura şi-o atinge de ţărână f: |
30 obrazu-l dă acelui ce-l loveşte h, |
31 Căci Domnul nu-l va lepăda |
32 l-a umilit, dar milă Îi va fi |
33 de i-a smerit pe fiii omeneşti, |
34 Să-i umileşti, ţinându-i sub picioare, |
35 să strâmbi tu judecata unui om |
36 să-l osândeşti pe cel nejudecat, |
37 Cine-a grăit acestea, şi ele s'au făcut? |
38 Din gura Celui-Preaînalt |
39 De ce s'ar plânge oare omul viu, |
40 Cătată ne-a fost calea, cercetată, |
41 Pe mâini ne-om pune inimile noastre, |
42 Păcătuit-am, ne-am făcut păgâni, |
43 Ne-ai cercetat cu furie, ne-ai gonit k |
44 De rugăciune Te-ai ascuns în nor, |
45 Pe noi – şi doar pe noi – ne-ai izgonit |
46 Ei, toţi vrăjmaşii noştri, |
47 şi frică grea ni s'au făcut, şi spaimă, |
48 Din ochii mei se vor vărsa pâraie |
49 În lacrimi ochii mi s'au înecat; |
50 pân'ce El, Domnu-Şi va pleca privirea |
51 Pe suflet ochi târzii se stafidiră l |
52 Ca pe o păsăruică m'au vânat |
53 mi-au aruncat vieaţa într'o groapă |
54 pe capul meu se revărsaseră ape |
55 Din prea-adâncul gropii mele |
56 Tu glasul meu l-ai auzit: |
57 spre ajutor mi Te-ai făcut aproape; |
58 Împricinatul suflet Tu mi l-ai apărat m, |
59 Tu, Doamne, tulburarea mi-ai văzut-o |
60 văzut-ai toată răzbunarea lor |
61 Ocara lor ai auzit-o |
62 cum buzele şi le ascut asupră-mi |
63 când se aşază ori când se ridică, |
64 Tu le vei da răsplată, Doamne, |
65 Tu le vei da drept aşternut |
66 Întru mânie Tu îi vei goni |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Plg ] Plângerile lui Ieremia
[ Cap. 4 ] | Plângerea a patra |
1 Cum oare fi-va aurul coclit |
2 Nepreţuiţii fii de pe Sion, |
3 Până şi şerpii-şi dezveliră sânii |
4 Sugarului, de sete |
5 Cei ce mâncau bucate pe alese |
6 A neamului meu fiică e a'ntrecut |
7 Erau într'însa nazireii f mai curaţi |
8 Acum li-i chipul mai cernit ca fumul, |
9 Mai buni erau răniţii de sub spadă |
10 Femei cu inimi calde şi duioase |
11 Domnul acum Şi-a'ndestulat mânia, |
12 Nu, n'au crezut vreodată împăraţii |
13 Păcatele profeţilor din el i |
14 Pândarii lui k se clătinau pe străzi, |
15 „Feriţi-vă de cei ce nu-s curaţi! |
16 Ca parte, Faţa Domnului aveau, |
17 Încă trăiam când ochii ni s'au stins, |
18 Pe cei mai mici ai noştri i-am vânat, |
19 Gonacii noştri s'au făcut mai sprinteni |
20 „Suflarea nării noastre“, al nostru „uns al Domnului“ m |
21 Te bucură, tresaltă, tu fiică-a Idumeii, |
22 Păcatul tău e gata, o, fiică a Sionului!; |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Plg ] Plângerile lui Ieremia
[ Cap. 5 ] | Plângerea a cincea |
1 Adu-Ţi aminte, Doamne, de ce-a dat peste noi, |
2 Întreaga moştenire ni s'a mutat la alţii, |
3 Orfani suntem de tată, |
4 Din propria fântână bem apă şi dăm bani |
5 Prigoană grea, grumaz încovoiat, |
6 Egiptul ne-a'ntins mâna, |
7 Părinţii în păcate-au trăit şi nu mai sunt, |
8 Ah, robi c ne stăpânesc!; |
9 Punându-ne vieaţa'ntr'un fir ne-aducem pâinea, |
10 Ni-i pielea înnegrită de parc'ar fi cuptor; |
11 Femeile'n Sion le-au umilit d, |
12 Boierii fost-au spânzuraţi de mâini, |
13 Aleşii noştri plângeri au strigat. |
14 Bătrânii-au încetat să stea în poartă, |
15 În inimi bucuria ni s'a stins, |
16 Cununa de pe frunte ne-a căzut. |
17 De-aceea vin dureri şi inima ni-i tristă, |
18 pe muntele Sion, că-a devenit deşert |
19 Ci numai Tu, Tu, Doamne, Tu vei rămâne'n veci: |
20 De ce pân'la sfârşit ne vei uita pe noi? |
21 O, Doamne, |
22 Că prea de tot cu totul ne-ai lepădat pe noi, |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Iz ] Iezechiel
Introducere la Cartea Profetului Iezechiel
În anul 587 î. H., Nabucodonosor cucereşte Ierusalimul, dărâmă templul, după ce-l jefuieşte, şi deportează populaţia. Regele Ioiachim este prins şi pus în lanţuri, dar, după toate probabilităţile, înainte de a porni la drum este ucis de câţiva adversari politici. În lungul convoi al surghiuniţilor se află şi Iezechiel. Contemporan cu profetul Ieremia, dar mult mai tânăr decât el, nici pe departe n'ar bănui că ar putea să aibă o chemare asemănătoare şi să devină astfel un rob special al lui Dumnezeu. Ajuns la capătul drumului, se instalează în colonia iudaică de pe ţărmul râului Chebar, nu prea departe de Babilon, şi trece prin fazele acomodării la noul său fel de viaţă. Exilaţii cunosc în el un preot desăvârşit, care ştie totul despre legea lui Moise şi aplicarea ei în viaţa cultică. Împreună cu conaţionalii săi trăieşte nu numai drama exilului, ci şi conştiinţa sfâşietoare că Nabucodonosor n'ar fi izbutit să dărâme templul dacă Dumnezeu nu Şi-ar fi părăsit dinainte locaşul, scârbit până la dezgust şi mânie de pornirile idolatre ale poporului ales. Iată însă că în cel de al cincilea an al surghiunului său, Iezechiel este chemat la misiunea de profet; aceasta se face printr'o grandioasă viziune asupra slavei Domnului. Mandatul său va dura 22 de ani, adică din 592 până în 570, când este datată ultima sa profeţie. Întreaga activitate profetică a lui Iezechiel se desfăşoară în exil. Ierusalimul apare de mai multe ori în opera sa, dar numai în vedenie; amănuntele descriptive i se datorează memoriei. Rolul său este ca, pe de o parte, să-i facă pe exilaţi să înţeleagă şi să accepte că dezastrul din 587 este consecinţa grelelor şi repetatelor păcate ale lor şi ale părinţilor lor şi, pe de altă parte, să le inculce şi să le întreţină speranţa că, într'o bună zi, Dumnezeu nu-Şi va lăsa poporul să piară cu desăvârşire, ci-l va întoarce - chiar la dimensiunile unei „rămăşiţe” - în ţara lui, sub semnul unui nou început de istorie. Pentru realizarea primului obiectiv, profetul nu încetează să denunţe, să avertizeze, să ameninţe şi să stârnească spaime: monoteismul e supremul bun al poporului ales; orice formă de alienare atrage după sine gelozia, mânia, urgia şi răzbunarea Domnului. Sub pana nici unui alt profet nu este sprânceana lui Dumnezeu mai încruntată decât sub aceea a lui Iezechiel. El are de înfruntat opoziţia falşilor profeţi care caută să întreţină un optimism ieftin, necontrolat şi fără acoperire, precum şi neîncrederea deportaţilor care, ca şi în cazul lui Ieremia la Ierusalim, sunt dispuşi să vadă în el mai degrabă un defetist, dacă nu de-a dreptul un trădător. Pentru atingerea celui de al doilea obiectiv, profetul prefigurează mai mult decât o restaurare a stării de dinainte de exil: o nouă împărţire a teritoriului palestinian între triburile lui Israel (alta decât cea din vremea lui Iosua Navi), construcţia unui nou Ierusalim (altul decât vechea capitală a lui David) şi zidirea unui nou templu (altul decât acela al lui Solomon, conceput după cu totul alte criterii şi slujit de o preoţime perfectă, alta decât aceea din vremea lui Aaron). În acest sens, profetul dezlănţuie o fantezie pe cât de luxuriantă, pe atât de controlată; enunţată în generalitatea ei poetică, utopia este apoi construită pe dinlăuntru cu precizia şi minuţiile unui arhitect. E posibil ca acest demers să nu fi fost şi foarte convingător; deşi Iezechiel a fost numit drept părintele iudaismului postexilic, se pare că influenţa lui nu a fost atât de puternică pe cât se credea. Fără să aibă talentul lui Isaia şi lirismul debordant al lui Ieremia, Iezechiel îşi construieşte opera cu mai multă rigoare. După introducere (capitolele 1-3), în cartea lui se pot distinge patru mari părţi: capitolele 4-24 cuprind, aproape în întregime, avertismente, ameninţări şi pedepse asupra fiilor lui Israel de dinainte de căderea Ierusalimului; capitolele 25-32, păstrând tonalitatea severă a primei părţi, cuprind profeţìi împotriva neamurilor păgâne cu care fiii lui Israel s'au aliat în nelegiuiri sau care i-au asuprit fără să aibă un anume mandat divin; capitolele 33-39 îndulcesc tonul şi-i oferă poporului înrobit făgăduinţele şi perspectiva reaşezării în normalitate; în fine, capitolele 40-48 promovează imaginea viitorului stat israelit. Deşi această imagine pare o pură fantezie, ea se cere citită prin cheia simbolurilor pe care e structurată; pe de altă parte, ea pare să acrediteze ideea că dacă vechiul Israel, vechiul Ierusalim, vechiul templu şi vechea preoţie au putut deveni obiect al distrugerii, cele noi sunt menite eternităţii; în ultimă instanţă, ele prefigurează Biserica lui Hristos. De altfel, în acest segment există şi o profeţie mesianică limpede: uşa încuiată a templului, prin care trece Domnul (44, 1-3), nu e altceva decât prefigurarea Mariei care, fecioară fiind, L-a născut pe Fiul lui Dumnezeu păstrându-şi şi după aceea starea de feciorie; textul se conjugă perfect cu profeţia din Isaia 7, 14. Iezechiel este şi marele inspirat al viziunilor ample. Dintre ele, vrednice de amintit, pe lângă aceea a viitorului templu, sunt două: carul dumnezeiesc înconjurat de slava divină (1-3) şi câmpul cu oase uscate care prind carne şi viaţă (37, 1-14), prefigurând învierea cea de obşte de la sfârşitul veacurilor. Dacă s'a observat, pe bună dreptate, că în opera lui Iezechiel nu există nici un singur moment în care fiii lui Israel să-i fi fost credincioşi lui Dumnezeu, el rămâne, totuşi, un profet al speranţei, restaurării şi înnoirii: „Şi le voi da o altă inimă; şi duh nou voi pune într'înşii; inima lor de piatră le-o voi smulge din trup şi le voi da o inimă de carne, pentru ca ei în poruncile Mele să umble şi rânduielile Mele să le păzească şi să le facă; şi ei Îmi vor fi Mie popor, iar Eu le voi fi lor Dumnezeu” (11, 19-20). |
[ VT ] Vechiul Testament
[ Iz ] Iezechiel
[ Cap. 1 ] | Introducere. Chemarea lui Iezechiel. Vedenia unui car dumnezeiesc. |
1 Şi a fost că în cel de al treizecilea an, în luna a patra, în cea de a cincea zi a lunii, eu mă aflam în mijlocul celor robiţi a, la râul Chebar b; şi cerurile s'au deschis şi am văzut vedenia lui Dumnezeu. |
2 În cea de a cincea zi a lunii a patra, în cel de al cincilea an al înrobirii regelui Ioiachim, c |
3 fost-a cuvântul Domnului către Iezechiel, fiul lui Buzi, preotul, în ţara Caldeilor, la râul Chebar; acolo a fost peste mine mâna Domnului d. |
4 Şi m'am uitat; şi, iată, un vânt-vârtej venea dinspre miazănoapte, şi un nor mare într'însul, şi strălucire împrejuru-i şi foc sclipitor, iar în mijlocul lui ca şi cum ar fi fost o arătare de chihlimbar în mijlocul focului, şi strălucire într'însa. |
5 Şi în mijloc, ca o asemănare de patru făpturi vii; e şi aceasta era înfăţişarea lor: asemănare de om le era pe deasupra. |
6 Şi fiecare avea patru feţe, şi fiecare avea câte patru aripi. |
7 Picioarele le erau drepte, iar labele picioarelor le erau întraripate; şi scântei erau, ca arama lucitoare, iar aripile le erau uşoare. |
8 Sub aripi, în cele patru laturi ale lor, era o mână de om. |
9 Feţele lor şi aripile lor, ale celor patru, erau ţinându-se una de alta; f şi feţele celor patru nu se întorceau când ele umblau, ci fiecare umbla avându-şi faţa înainte. |
10 Iar asemănarea feţelor lor: o faţă de om, o faţă de leu la dreapta celor patru, o faţă de viţel la stânga celor patru şi o faţă de vultur la toate cele patru. |
11 Cele patru îşi aveau aripile întinse deasupra; la fiecare, două aripi erau împreunate una cu alta, iar două le acopereau trupurile pe deasupra. |
12 Şi fiecare mergea drept înainte; oriîncotro mergea vântul, mergeau şi ele, şi nu se întorceau. |
13 În mijlocul făpturilor vii era o înfăţişare ca a unor cărbuni de foc aprins, ca o înfăţişare de făclii învârtindu-se printre făpturile cele vii; şi strălucire de foc, iar din foc ieşea fulger. |
14 Şi făpturile vii mergeau şi se întorceau alergând, ca o vedere de fulger. g |
15 Şi m'am uitat; şi, iată, cele patru aveau [fiecare] o roată pe pământ, în apropierea celor patru făpturi vii. |
16 Înfăţişarea roţilor era ca o înfăţişare de crisoberil h; cele patru aveau aceeaşi înfăţişare; iar după lucrarea lor erau ca şi cum ar fi fost roată'n roată. |
17 Ele înaintau în toate cele patru laturi ale lor, şi'n timpul mersului nu se învârteau; |
18 nici obezile nu li se învârteau; şi erau înalte; şi le-am privit, şi obezile celor patru erau pline de ochi de jur-împrejur. |
19 Când mergeau făpturile cele vii, mergeau şi roţile odată cu ele; şi când făpturile cele vii se ridicau de la pământ, se ridicau şi roţile. |
20 Oriîncotro se întâmpla să fie norul, acolo era şi vântul gata să meargă; roţile mergeau şi se ridicau odată cu făpturile vii, căci duh de viaţă era în roţi. i |
21 Când mergeau făpturile vii, mergeau şi roţile; când se opreau ele, se opreau şi roţile; când ele se ridicau de la pământ, odată cu ele se ridicau şi roţile, căci duh de viaţă era în roţi. |
22 Asemănarea de deasupra capetelor făpturilor celor vii era ca tăria cerului j, ca o înfăţişare de cristal răspândită pe deasupra aripilor lor; |
23 iar sub tăria cerului, aripile lor întinse, bătând una spre alta; şi câte două pentru fiecare, cu care îşi acopereau trupurile. |
24 Şi'n timp ce ele zburau, auzeam fâlfâitul aripilor lor ca un glas de ape multe, k ca glasul Celui-Puternic; când mergeau, era sunet de grai ca un zgomot de oaste tăbărâtă; când stăteau, aripile lor încetau. |
25 Şi, iată, glas de deasupra tăriei cerului ce se afla peste capetele lor! Când ele se opreau, aripile li se lăsau în jos. |
26 Iar deasupra tăriei cerului ce se afla deasupra capetelor lor era ceva ca înfăţişarea safirului; şi ceva ce semăna cu un tron; iar peste ceea ce semăna cu un tron era o asemănare ca înfăţişarea unui om, deasupra. Ies 24:10 Iz 10:1 Ap 01:13 Ap 04:2 Ap 04:9-10 Ap 05:1 Ap 05:7 Ap 05:13 Ap 05:17 Ap 06:16 Ap 07:10 Ap 07:15 Ap 19:4 Ap 21:5 Ap 04:3 |
27 Şi am văzut ceva ca faţa chihlimbarului şi ca o înfăţişare de foc împrejurul lăuntrului său; în sus de ceea ce părea a fi coapsele sale şi până jos de la ceea ce părea a fi coapsele sale am văzut înfăţişare de foc, şi strălucirea ei de jur-împrejur. |
28 Precum arată curcubeul din nor în zi de ploaie, aşa era vederea strălucirii de jur-împrejur. Aceasta a fost vederea asemănării slavei Domnului; l şi am văzut şi am căzut cu faţa la pământ şi am auzit glas grăind. |