[ VTVechiul Testament

[ IrIeremia
[ Cap. 49 ]Profeţìi despre Amon, Edom, Damasc, triburile arabe, Elam. a
1 Asupra fiilor lui Amon b, aşa grăit-a Domnul:
„Nu sunt oare fii în Israel?
ori n'au pe nimeni care să-i moştenească?
De ce, dar, a pus Milcom stăpânire pe Gad
şi poporul lui locuieşte în cetăţile acestuia? c
2
De aceea, iată, vin zile – zice Domnul –
când în auzul Rabei voi da zvoană de război;
şi ei vor deveni pustietate şi ruină
şi capiştile lor cu foc vor fi arse;
atunci fi-va Israel să-şi ia asupră-şi stăpânirea.
3
Jeluieşte-te, tu, Heşbon, că Aiul a pierit!;
strigaţi, voi, fete din Raba, încingeţi-vă cu sac
că Milcom va merge în robie
laolaltă cu preoţii şi dregătorii lui!
4
Ce te tot bucuri în câmpurile lui Enachim,
tu, fiică înfumurată,
care-ţi pui nădejdea'n comorile tale
şi zici: «Cine va intra la mine?».
5
Iată, Eu spaimă voi aduce asupră-ţi
– zice Domnul –
din toate ţările ce-ţi sunt împrejur;
şi veţi fi risipiţi, fiecare de-a dreptu'nainte,
şi nimeni nu va fi să vă adune“. d
6 Despre Idumeea e:
„Aşa grăieşte Domnul:
Nu mai este înţelepciune în Teman,
pierit-a sfatul de la cei pricepuţi,
înţelepciunea li s'a dus,
7
locul lor nu-i decât amăgire.
Săpaţi adânc pentru o locuinţă,
voi, cei ce locuiţi în Dedan,
că fapte grele-a săvârşit;
necazuri am adus asupră-i
la vremea când l-am cercetat.
8
Că vin culegători de struguri
care nimic nu-ţi vor lăsa:
mâinile lor, ca ale hoţilor de noapte.
9
Că Eu l-am dezbrăcat pe Esau,
descoperit-am tainiţele lor;
ei nu vor mai putea să se ascundă;
pierit-au fiecare de mâna fratelui său,
a vecinului Meu, şi fi-va peste putinţă
10
să-l lase pe sărmanul tău să trăiască;
dar Eu voi trăi
şi văduvele nădăjduiesc în Mine.
11 Că aşa grăieşte Domnul: Cei ce nu erau să bea paharul, l-au băut; dar tu nu vei rămâne fără vină, fiindcă şi tu, negreşit, îl vei bea f.
12 Că M'am jurat pe Mine Însumi – zice Domnul – că tu g vei fi în mijlocul ţării un ţinut fără urme şi de ocară şi de blestem; şi toate cetăţile ei fi-vor pe'ntotdeauna pustii.
13
Auzit-am o veste de la Domnul;
El a trimis vestitori la neamuri:
«Adunaţi-vă! Veniţi împotriva lui!
Ridicaţi-vă la război!».
14
Mic te-am făcut între neamuri,
dispreţuit foarte printre oameni.
15
Obrăznicia ta s'a ridicat împotrivă-ţi,
trufia inimii tale a plesnit găurile stâncilor,
a apucat-o peste puterea dealului înalt;
că precum vulturul şi-a înălţat el cuibul:
de acolo te voi surpa!
16 Şi fi-va Idumeea un pustiu fără urme; cel ce-i va trece pe-alături va fluiera spre ea.
17 Aşa cum s'au prăbuşit Sodoma şi Gomora şi locuitorii lor – zice Domnul Atotţiitorul – nici un om nu va şedea acolo şi nici un fiu al omului acolo nu va locui.
18
Iată, ca un leu va sălta din tufişurile h Iordanului
la locul lui Etam;
că Eu grabnic îi voi goni de la ea;
puneţi-i pe tineri împotriva ei,
căci: «Cine mai e ca mine?
şi cine-mi va sta împotrivă?
şi cine-i păstorul care să-mi stea în faţă?»...
19
De aceea, auziţi sfatul Domnului
pe care El l-a cugetat asupra Idumeii
şi gândul Său pe care l-a gândit
asupra celor ce locuiesc în Teman:
Ce e mărunt în turmă, cu târşul vor fi duse,
sălaşul lor de-acuma pustiu li se va face!
20
Că de vaierul căderii lor s'a'nfricoşat pământul,
iar vuietele mării nu s'au mai auzit.
21
Iată, ca un vultur va vedea
şi aripile peste tăriile ei şi le va întinde
şi'n ziua aceea fi-va inima puternicilor Idumeii
ca inima femeii în chinurile naşterii!“
22 Pentru Damasc: i
„Umplutu-s'au Hamatul şi Arpadul de ruşine,
că au primit o veste rea,
tulburate, mânioase, nu pot avea odihnă.
23
Damascul s'a slăbănogit şi-i pus pe fugă,
cutremur l-a cuprins.
24
Cum de nu mi-au părăsit cetatea
cei ce-au îndrăgit sătucul?
25
De aceea cădea-vor tinerii pe uliţele tale
şi toţi războinicii tăi vor cădea,
zice Domnul.
26
Iar Eu voi aprinde foc în zidul Damascului
şi va mistui răspântiile fiului lui Benhadad“.
27 Cu privire la Chedar j, regina Curţii k, pe care Nabucodonosor, regele Babilonului, a învins-o, aşa grăieşte Domnul:
„Sculaţi-vă şi suiţi-vă la Chedar
şi săturaţi-i pe fiii lui Chedma l!
28
Le vor lua corturile şi turmele,
le vor lua pentru ei hainele
şi toate tărhatele şi cămilele.
Chemaţi asupră-le, din toate părţile, nimicire!
29
Fugiţi! Săpaţi adânc pentr'un sălaş de locuit,
voi, cei ce locuiţi în curte;
căci regele Babilonului a scornit un sfat
şi-un gând a gândit împotriva voastră.
30
Scoală-te
şi ridică-te'mpotriva neamului statornic,
a celui ce locuieşte'n tihnă,
la care nu sunt uşi, nici nituri, nici zăvoare
şi nici încuietori, şi singuri locuiesc.
31
Cămilele lor vor fi de pradă,
mulţimea vitelor lor va fi spre nimicire;
ca pe o pleavă-i voi vântura cu fiece vârtej,
pe ei, capete tunse la frunte; m
prăpăd din toate părţile le voi aduce,
zice Domnul.
32
Curtea va fi odihnă pentru struţi,
pe totdeauna părăsită;
om acolo nu va rămâne,
nici fiu al omului va locui acolo“.
33 Profeţia lui Ieremia asupra neamurilor din Elam: n
34
Aşa grăieşte Domnul:
Arcul lui Elam s'a frânt,
temeiul puterii lui o.
35
Aduce-voi asupra Elamului
cele patru vânturi
din cele patru colţuri ale cerului
şi'n toate aceste vânturi îi voi risipi,
şi nu va fi neam la care ei să n'ajungă –
chiar şi surghiuniţii Elamului.
36
Şi'n faţa duşmanilor lor îi voi umple de spaimă,
ca să-şi cruţe viaţa;
şi rele voi aduce asupră-le,
pe măsura mâniei Mele;
şi sabia Mea în urma lor o voi trimite,
până ce-i voi nimici.
37
Şi-Mi voi aşeza tronul în Elam
şi voi alunga de-acolo regi şi dregători.
38
Dar va fi că'n zilele de la urmă
îl voi întoarce pe Elam din robie,
zice Domnul“.

[ VTVechiul Testament

[ IrIeremia
[ Cap. 50 ]Profeţie asupra Babilonului. a
1 Cuvântul Domnului, pe care l-a grăit asupra Babilonului:
2
„Vestiţi-le printre neamuri,
faceţi-le auzite,
nu le ascundeţi, ci ziceţi:
Babilonul e luat,
Bel e ruşinat,
neînfricatul, încrezutul Merodah b s'a predat.
3
Că neam de la miazănoapte s'a ridicat împotrivă-i
şi ţara i-o va stinge
şi nimeni că va fi s'o locuiască,
nici om, nici dobitoc.
4
În zilele acelea şi'n vremea aceea
veni-vor fiii lui Israel,
ei şi fiii lui Iuda'mpreună;
în mergere plângând vor merge,
căutându-L pe Domnul, Dumnezeul lor.
5
Pân'la Sion vor întreba de cale,
– căci către el li se îndreaptă faţa –
şi vor veni şi vor căta scăpare,
căci legământul veşnic nu va fi dat uitării.
6
Turmă de oi pierdute a fost poporul Meu;
păstorii lor le-au îmbrâncit afară,
prin munţi Mi le-au făcut să rătăcească,
din munte'n deal au tot umblat,
pân'şi-au uitat sălaşul de odihnă.
7
Toţi care-au dat de ele, le-au mâncat.
Vrăjmaşii lor ziceau: «Să nu le dăm din mână!»,
în loc de-a zice: «Păcătuit-am în faţa Domnului;
Cel ce i-a adunat pe părinţii lor
avea o păşune a dreptăţii».
8
Fugiţi din mijlocul Babilonului
şi din ţara Caldeilor
şi faceţi-vă ca şerpii înaintea turmelor. c
9
Că, iată, adunări de neamuri Eu ridic
din latura de miazănoapte
asupra Babilonului
şi'n linii de bătaie s'or aşeza'mpotrivă-i;
de-acolo va fi luat
ca'n suliţa războinicului iscusit
ce nu se'ntoarce goală. d
10
Şi Caldeea va fi de pradă:
toţi cei ce o pradă vor fi îndestulaţi.
11
Pentru că voi vă veseleaţi şi vă împăunaţi
jefuindu-Mi moştenirea,
fiindcă zburdaţi ca viţeii prin iarbă
şi împungeaţi cu coarnele ca nişte tauri,
12
acoperitu-s'a maica voastră de ruşine;
maica voastră, cea care v'a născut pentru bunăstare,
acum e la pământ.
Cea din urmă dintre naţii, pustie
13
din pricina mâniei Domnului,
nu va mai fi locuită,
ci pe de-a'ntregul va fi pustie;
şi tot cel ce va trece prin Babilon
se va uita cu tristeţe
şi va fluiera de toate rănile lui.
14
Aşezaţi-vă'n linii de bătaie'mpotriva cetăţii Babilonului
de jur-împrejur,
voi, toţi cei ce încordaţi arcul!;
trageţi în ea cu săgeţile,
nu vă cruţaţi săgeţile,
15
copleşiţi-o!
Mâinile i-au slăbit,
meterezele i-au căzut,
zidul i s'a prăbuşit.
Că răzbunare e de la Domnul;
răzbunaţi-vă asupră-i:
cum a făcut ea, aşa faceţi-i voi!
16
Nimiciţi din Babilonia tot ce e sămânţă
şi pe cel ce poartă seceră la vremea secerişului!
De frica săbiei greceşti
se'ntoarce fiecare la poporul său,
aleargă fiecare'n ţara lui.
17
Israel e o oaie rătăcită
pe care leii au alungat-o.
Cel dintâi care-a mâncat-o a fost regele Asiriei, iar, mai pe urmă, acest rege al Babilonului i-a ronţăit oasele.
18 De aceea, aşa grăieşte Domnul: Iată, Eu Mă voi răzbuna pe regele Babilonului şi pe ţara lui, aşa cum M'am răzbunat pe regele Asiriei.
19
Şi-l voi alcătui din nou e pe Israel la păşunea lui
şi va paşte pe Carmel
şi pe muntele lui Efraim, şi în Galaad,
şi sufletul său se va sătura.
20
În zilele acelea şi'n vremea aceea
– zice Domnul –
vor căuta nedreptatea lui Israel,
dar nu va fi nici una;
şi păcatele lui Iuda,
dar nu le vor afla.
Că milostiv le voi fi Eu celor rămaşi pe pământ,
zice Domnul.
21
Amarnic ridică-te'mpotrivă-i
şi împotriva celor ce-o locuiesc!
Răzbună-te, sabie, şi nimiceşte de istov
– zice Domnul –
şi fă'ntru totul cum îţi poruncesc!
22
Larmă de război,
cumplită nimicire'n ţara Caldeilor!
23
Cum oare s'a zdrobit şi cum s'a sfărâmat
ciocanul lumii'ntregi?
Cum oare devenit-a Babilonul
pustie printre neamuri?
24
Veni-vor peste tine, Babiloane, şi tu nu vei şti
că tu însuţi vei fi luat rob:
aflat vei fi şi dus,
fiindcă tu I-ai stat împotrivă Domnului.
25
Domnul Şi-a deschis vistieria
şi armele mâniei Şi le-a scos;
fiindcă Domnul Dumnezeu are o treabă
în ţara Caldeilor.
26
Că vremile ei au venit:
«Deschideţi-i grânarele,
scotociţi-o ca pe-o peşteră
şi nimiciţi-o de istov,
din ea nimic să nu rămână!
27
Secaţi-i rodurile toate,
ei să vină jos la'njunghiere!
Vai lor!, că ziua lor a venit
şi vremea răsplătirii lor!».
28
Glasul fugarilor
şi al celor ce scapă din ţara Babilonului
ca să vestească în Sion răzbunarea Domnului,
a Dumnezeului nostru.
29
Daţi-le celor mulţi porunci împotriva Babilonului,
fiecăruia din cei ce'ncordează un arc!;
tăbărâţi asupră-i de jur-împrejur!;
nimeni să nu scape!;
daţi-i după faptele lui!;
faceţi-i după toate câte a făcut!,
fiindcă i-a stat împotrivă Domnului,
Sfântului Dumnezeu al lui Israel!
30
De aceea cădea-vor tinerii lui pe uliţe
şi toţi războinicii lui fi-vor prăbuşiţi,
zice Domnul.
31
Iată, Eu sunt împotriva ta, trufaşule,
zice Domnul,
că ziua ţi-a venit
şi vremea răsplătirii tale.
32
Trufia ta va slăbi şi va cădea,
şi nimeni nu va fi ca s'o ridice.
Şi foc voi aprinde'n pădurea lui
şi totul va mistui de primprejur.
33
Aşa grăieşte Domnul:
Fiii lui Israel şi fiii lui Iuda au fost asupriţi;
toţi cei ce i-au robit, laolaltă i-au asuprit
nevrând să le dea drumul.
34
Puternic însă le e Izbăvitorul:
Domnul Atotţiitorul e numele Lui.
Intra-va la judecată cu potrivnicii Săi,
ca să ridice ţara,
dar să-i întărâte pe cei ce locuiesc în Babilon.
35
Sabie'mpotriva Caldeilor,
împotriva celor ce locuiesc Babilonul,
împotriva dregătorilor şi a'nţelepţilor lui!
36
Sabie'mpotriva războinicilor lui,
şi ei vor fi slăbiţi.
Sabie'mpotriva cailor lor
şi'mpotriva carelor lor de luptă;
37
sabie'mpotriva războinicilor lor
şi a adunăturii din mijlocul lui:
ca nişte femei vor arăta!
Sabie'mpotriva vistieriilor lui,
şi ele se vor risipi!
38
În apele lui îşi punea nădejdea,
şi se vor face de ruşine.
Că-i o ţară de idoli,
dar prin insule n'o să vă mai împăunaţi!
39
De aceea locuiesc idoli în insule
şi'n ele fiicele sirenelor vor locui:
pe veci nu vor mai fi ele locuite!
40
Aşa cum Domnul a surpat Sodoma şi Gomora
şi cetăţile din hotarele lor
– zice Domnul –:
om nu va mai locui acolo,
nici fiu al omului acolo se va aşeza!
41
Iată, un popor vine din miazănoapte,
şi-o naţie mare şi regi numeroşi
se vor stârni de la marginea pământului,
purtând în mână arcul şi cuţitul.
42
Popor fioros, nici o milă nu va avea;
glasurile lor ca marea vor vui,
călări-vor pe cai gătiţi de război,
ca o flacără veni-vor împotriva ta,
o, fiică a Babilonului!
43
Regele Babilonului le-a auzit tumultul,
şi mâinile i-au slăbit,
durerile l-au copleşit,
chinuri ca ale celei ce naşte.
44
Iată, ca un leu va sălta de la Iordan,
la locul lui Etam f,
că Eu grabnic îi voi goni de la ea
şi pe toţi tinerii îi voi pune împotriva ei,
căci: «Cine mai e ca mine?
şi cine-mi va sta împotrivă?
şi cine-i păstorul care să-mi stea în faţă?».
45
De aceea, auziţi sfatul Domnului
pe care El l-a cugetat asupra Babilonului
şi gândul Său pe care l-a gândit
asupra celor ce locuiesc în Caldeea:
Da, mieii turmei lor fi-vor nimiciţi;
da, păşunea lor va pieri!
46
Că de vaierul căderii Babilonului va tremura pământul
şi strigare între neamuri se va auzi.

[ VTVechiul Testament

[ IrIeremia
[ Cap. 51 ]Profeţie asupra Babilonului (continuare). a
1
Aşa grăieşte Domnul:
Iată, vânt arzător, aducător de moarte,
stârnesc asupra Babilonului
şi a celor ce locuiesc Caldeea.
2
Iată, Eu voi trimite batjocoritori asupra Babilonului
şi-l vor batjocori
şi-i vor pustii pământul.
Vai, din toate părţile, Babilonului
în ziua chinuirii sale!
3
Arcaşul să-şi întindă arcul,
iar cel ce are armură, să şi-o pună!
Pe tinerii lui să nu-i cruţaţi,
puterea toată să i-o nimiciţi!
4
Oameni răniţi cădea-vor în ţara Caldeilor,
iar cei străpunşi de lance b s'or prăbuşi pe-alături.
5
Că Israel şi Iuda
n'au fost văduviţi de Dumnezeul lor,
– Domnul Atotţiitorul –
când ţara lor [a Caldeilor] se umpluse de nedreptăţi
împotriva sfinţilor lui Israel.
6
Fugiţi din mijlocul Babilonului
şi viaţa fiecare să şi-o scape
şi nu vă'ncovoiaţi sub nedreptatea lui!
Că-i vremea răzbunării Domnului asupră-i:
cu ce-a plătit îi răsplăteşte.
7
Cupă de aur era Babilonul în mâna Domnului,
făcând pământu'ntreg să se îmbete;
băut-au neamurile din vinul lui,
iată de ce s'au clătinat.
8
Căzut-a Babilonul făr' de veste
şi în bucăţi s'a sfărâmat!
Plângeţi-l!;
balsam i-aduceţi rănii lui de moarte,
că poate se va vindeca!...
9
Noi am încercat să vindecăm Babilonul,
dar nu s'a vindecat.
Să-l părăsim
şi meargă fiecare'n ţara lui;
că judecata lui atins-a cerul,
da, pân'la stele s'a urcat.
10
Domnul Şi-a dat judecata la iveală:
Veniţi, şi'n Sion să vestim
lucrurile Domnului Dumnezeului nostru!
11
Fiţi gata cu săgeţile!
Umpleţi-vă tolbele!
Domnul stârnit-a duhul regelui Mezilor;
că'mpotriva Babilonului Îi este mânia,
să-l nimicească de istov;
că-i răzbunarea Domnului,
răzbunarea poporului Său!
12
Steag înălţaţi pe zidurile Babilonului,
fiţi gata cu tolbele,
urcaţi pe coame străji de pază
şi gata fiţi cu armele!
Că Domnu-a luat în mână totul
şi ce-a grăit va face
împotriva celor ce locuiesc Babilonul.
13
Tu, cel ce locuieşti de-a lungul multor ape
şi ai în jur belşugul comorilor lui toate;
sfârşitul ţi-a venit în măruntaie!
14
Că Domnul S'a jurat pe braţul Său:
«Te voi umple de oameni ca de lăcuste,
iar cei ce se vor coborî vor striga împotrivă-ţi».
15
Domnul cu puterea Sa a făcut pământul,
cu înţelepciunea Sa a pregătit lumea,
cu priceperea Sa a întins cerul.
16
El glasul Şi-l face tunet al apei în cer
şi nori aduce de la marginea pământului;
El face fulgere spre ploaie
şi din vistieriile Sale a izvorât lumină.
17
Omul a devenit nebun din propria sa minte;
fiecărui argintar îi e ruşine de idolii pe care i-a făcut,
că el minciuni a scos din topitoare
şi duh într'înşii nu se află:
18
lucruri deşarte, vrednice de dispreţ,
la vremea cercetării lor vor pieri.
19
Nu astfel e partea lui Iacob;
că Acela care a plăsmuit totul,
El e moştenirea lui:
Domnul este numele Său.
20
Tu-Mi risipeşti Mie arme de război;
iar Eu întru tine voi risipi neamuri c
şi din tine voi ridica regi;
21
întru tine voi risipi cal şi călăreţ,
întru tine voi risipi care de luptă şi pe cei ce le mână;
22
întru tine voi risipi tânăr şi fecioară,
întru tine voi risipi bărbat şi femeie;
23
întru tine voi risipi păstorul şi turma lui,
întru tine voi risipi plugarul şi arătura lui,
întru tine îi voi risipi pe cârmacii şi căpitanii tăi.
24
Iar Babilonului
şi tuturor celor ce locuiesc Caldeea
le voi răsplăti toate răutăţile
pe care i le-au făcut Sionului,
chiar înaintea ochilor voştri, zice Domnul.
25
Iată, Eu sunt împotriva ta, munte dărăpănat d
care dărapeni pământul întreg;
mâna Mi-o voi întinde asupră-ţi
şi te voi prăvăli de pe'nălţimea stâncilor
şi chip îţi voi da de munte pârlit.
26
Şi nu vor lua din tine o piatră unghiulară
sau o piatră de temelie,
căci pustiu vei fi pe'ntotdeauna,
zice Domnul.
27
Înălţaţi un steag în ţară,
sunaţi din trâmbiţe printre neamuri,
neamuri sfinţiţi e împotrivă-i,
prin Mine ridicaţi împotrivă-i pe regii Araratului
şi pe ai Aşchenazului f;
aşezaţi împotrivă-i aruncătoare de flăcări g,
aduceţi împotrivă-i călăreţi ca mulţimea lăcustelor!
28
Neamuri aduceţi împotrivă-i,
pe însuşi regele Mezilor şi-al întregului pământ,
pe dregătorii şi pe toţi căpitanii lui
şi toate ţările de sub stăpânirea lui h.
29
Pământul s'a cutremurat şi freamăt l-a cuprins,
că gândul Domnului s'a ridicat împotriva Babilonului,
să facă ţara Babilonului o'ntindere pustie,
de nelocuit.
30
Războinicul Babilonului s'a dat bătut în luptă;
ei vor şedea acolo, sub împresurare;
puterea li s'a sfărâmat,
făcutu-s'au ca nişte muieri;
capiştile le-au fost arse'n foc,
zăvoarele i s'au frânt.
31
Unul aleargă'n faţa celui ce aleargă,
unul dă de veste'n faţa celui ce vesteşte,
ca să-i vestească regelui Babilonului
că cetatea i-a fost luată.
32
Luate i-au fost cele din urmă trecători,
podurile i-au fost arse cu foc,
războinicii lui, unul după altul, ies afară.
33
Căci aşa grăieşte Domnul:
Casnicii i regelui Babilonului fi-vor treieraţi
ca grânele vara;
încă puţin, şi secerişul lor va veni.
34
El m'a mâncat, m'a ciopârţit, j
întuneric subţire m'a cuprins;
regele Babilonului ca un balaur m'a'nghiţit,
pântecele şi l-a umplut,
din desfătarea mea m'a alungat.
35
«Fie zdroaba mea şi chinurile mele asupra Babilonului!»,
zice-va cea care locuieşte'n Sion;
«fie sângele meu asupra celor ce locuiesc în Caldeea!»,
zice-va Ierusalimul.
36
De aceea, aşa grăieşte Domnul:
Iată, Eu îl voi judeca pe potrivnicul tău
şi te voi răzbuna:
marea lui o voi deşerta
şi fântâna lui o voi seca;
37
şi fi-va Babilonul o'ntindere pustie
şi niciodată fi-va locuit.
38
Că ei precum leii s'au năpustit
şi ca puii de leu.
39
Când ei se înfierbântă, Eu le voi da o duşcă
şi-aşa am să-i îmbăt,
ca ei să se-ameţească şi veşnic somn să doarmă
şi'n veci să nu se scoale!;
aşa grăieşte Domnul.
40
Iar tu să ţi-i cobori ca mieii la tăiere
şi'ntocmai ca berbecii cu cei prăsiţi ai lor.
41
Cum oare-a fost luată trufia'ntregii lumi,
şi cum s'a prins în laţ?
Cum oare-i Babilonul pustie printre neamuri?
42
Cu vuiet greu de valuri veni asupră-i marea
– asupră-i: Babilonul –
şi l-a acoperit.
43
Cetăţile i s'au făcut
ca un ţinut uscat şi fără nici o urmă:
nu, nici măcar ţipenie nu va şedea în el,
şi nici că fiu de om va fi să-l locuiască.
44
Şi Mă voi răzbuna pe Babilon
şi din gura lui voi scoate ceea ce a'nghiţit
şi neamurile la el nu se vor mai aduna. k
45
Ieşi din mijlocul lui, tu, popor al Meu,
şi fiecare să-şi scape viaţa
de flacăra mâniei Domnului!
46
Inima să nu vă slăbească,
de zvonurile ce se-aud prin ţară nu vă temeţi;
că'n anul acesta va veni o veste
şi-o altă veste'n anul care vine:
silnicie pe pământ,
tiran contra tiran.
47
De-aceea, iată că vin zile
când îi voi pedepsi pe idolii Babilonului:
toată ţara lui va fi cuprinsă de ruşine,
loviţii săi cădea-vor în mijlocul lui.
48
Atunci cerul şi pământul şi tot ce este'n ele
striga-vor glas de bucurie asupra Babilonului,
că din miazănoapte-i vin pustiitori,
zice Domnul.
49
Şi Babel va să cadă
pentru cei loviţi ai lui Israel,
aşa cum pentru Babel au căzut
loviţii'ntregului pământ.
50
Voi, cei scăpaţi din ţară,
duceţi-vă! nu staţi!;
iar voi cei de departe, pe Domnul pomeniţi-L,
chemaţi Ierusalimul să vi se suie'n inimi!
51
Ne-am auzit ocara, ruşinea ne-a cuprins; l
necinstea şi dispreţul ne-acoperă obrajii;
străinii-au dat năvală în tot ce-aveam mai sfânt,
în casa Domnului.
52
De-aceea, iată, zile veni-vor – zice Domnul –
când idolii lui fi-vor sub răzbunarea Mea
şi când răniţi cădea-vor în toată ţara lui.
53
Chiar dacă Babilonul s'ar înălţa cât cerul,
chiar dacă înălţimea din zid şi-ar întări-o,
din Mine – zice Domnul – asupră-i vor veni
acei ce-l vor distruge.
54
Glas de strigare'n Babilon,
mare prăpăd în ţara Caldeilor!;
55
că Domnul nimicit-a'ntru totul Babilonul
şi i-a tăiat suflarea acelui glas puternic
ce răsuna prin aer ca nişte ape multe;
da, glasul său cel mare l-a dat spre nimicire.
56
Că, iată, suferinţe-au venit în Babilon:
războinicii lui sunt prinşi,
arcurile lor sunt netrebnice,
căci Dumnezeu este Cel ce le dă răsplată.
57
El îi va îmbăta pe cârmacii lui
şi pe'nţelepţii lui şi pe căpitanii lui,
zice Împăratul – Domnul Atotţiitorul Îi este numele.
58
Aşa grăieşte Domnul:
Zidul Babilonului s'a lăţit,
dar el cu totul va fi ras,
iar înaltele lui porţi cu foc vor fi arse;
şi popoarele nu vor munci pe nimic,
nici neamurile vor pieri când încă sunt în leagăn“.
59 Cuvântul pe care Domnul i l-a poruncit profetului Ieremia să i-l spună lui Seraia, fiul lui Neria, fiul lui Maaseia, când acela a plecat de la Sedechia, m regele lui Iuda, spre Babilon, în cel de al patrulea an al domniei lui. Iar Seraia avea în grijă darurile.
60 Şi Ieremia a scris într'o carte toate relele care erau să vină asupra Babilonului – anume toate cuvintele acestea ce sunt scrise împotriva Babilonului.
61 Şi a zis Ieremia către Seraia n: „Când vei fi sosit în Babilon şi vei vedea şi vei citi toate cuvintele acestea,
62 atunci vei zice: – Doamne, Doamne, Tu ai grăit împotriva acestui loc, ca să-l nimiceşti şi ca'n el să nu fie nimeni care să-l mai locuiască, nici om, nici dobitoc, căci el va fi pe veci o'ntindere pustie.
63 Şi va fi că atunci când te vei opri din citirea acestei cărţi, vei lega de ea o piatră şi o vei arunca în mijlocul Eufratului
64 şi vei zice: – Aşa se va îneca Babilonul, şi nu se va ridica din nenorocirile pe care Eu le aduc asupra lui“. o

[ VTVechiul Testament

[ IrIeremia
[ Cap. 52 ]Asediul şi căderea Ierusalimului. Sedechia, rob. Jefuirea Ierusalimului. Ducerea'n robie. Eliberarea lui Ioiachim.
1 Sedechia avea douăzeci şi unu de ani când a început să domnească; şi a domnit unsprezece ani în Ierusalim. Mama sa se numea Hamutal, fiica lui Ieremia din Libna. a
2 El a făcut ceea ce e rău în ochii Domnului, pe potriva a tot ceea ce făcuse Ioiachim.
3 De aceea a venit mânia Domnului asupra Ierusalimului şi a lui Iuda, până într'atât încât i-a lepădat de la faţa Sa. Sedechia s'a ridicat împotriva regele Babilonului.
4 Şi a fost că în cel de-al nouălea an al domniei sale, în luna a noua, în cea de a zecea zi a lunii b, a venit Nabucodonosor, regele Babilonului, şi toată oastea lui, împotriva Ierusalimului; şi l-au înconjurat cu şanţ şi au ridicat împrejur un zid cu pietre de patru picioare.
5 Cetatea a fost astfel împresurată până în cel de al unsprezecelea an al regelui Sedechia,
6 luna a patra, în cea de a noua zi a lunii c, când s'a înteţit foametea în cetate şi nu se mai găsea pâine pentru poporul din ţară.
7 Atunci s'a făcut o spărtură în cetate şi toţi oamenii de război au ieşit noaptea pe calea Porţii, între zid şi întărituri, care se afla în apropiere de grădina regelui – în timp ce Caldeii erau de jur-împrejurul cetăţii – şi au apucat-o pe calea ce duce la Araba.
8 Dar oastea Caldeilor a luat-o pe urma regelui şi l-a ajuns dincolo de Ierihon; şi toţi servii lui l-au părăsit, risipindu-se.
9 Şi l-au prins pe rege şi l-au dus la regele Babilonului, în Ribla, iar acela a rostit judecată asupră-i.
10 Şi regele Babilonului i-a înjunghiat pe fiii lui Sedechia în chiar faţa ochilor săi, şi pe toţi dregătorii lui Iuda i-a înjunghiat în Ribla.
11 Iar lui Sedechia i-a scos ochii şi i-a încătuşat picioarele în piedică de cai d; şi regele Babilonului l-a dus în Babilon şi l-a ţinut în casa morii până în ziua'n care a murit.
12 Şi în luna a cincea, în zece ale lunii, a intrat în Ierusalim Nabuzaradan, căpetenia gărzii, care era întotdeauna la porunca regelui Babilonului,
13 şi a ars casa Domnului şi casa regelui; şi toate casele cetăţii şi fiece casă mare le-a ars cu foc.
14 Iar oastea Caldeilor care era împreună cu căpetenia gărzii a dărâmat întregul zid al Ierusalimului, de jur-împrejur.
15 Pe aceia din popor care fuseseră lăsaţi în cetate, pe fugarii care trecuseră de partea regelui Babilonului şi pe cei rămaşi dintre meşteri, Nabuzaradan, căpetenia gărzii, i-a trimis în surghiun. e
16 Dar căpetenia gărzii i-a lăsat pe cei rămaşi ai poporului să fie vieri şi plugari.
17 Caldeii au sfărâmat în bucăţi stâlpii de aramă ce se aflau în casa Domnului, precum şi temeliile şi Marea-de-aramă din casa Domnului şi au luat arama şi au dus-o în Babilon.
18 De asemenea, şi cununa şi cupele şi furculiţele şi toate vasele de aramă ce se foloseau la slujbe;
19 şi lighenele şi mucarniţele şi ibricele de turnat ulei şi sfeşnicele şi căţuile şi paharele, şi tot ce era de aur şi tot ce era de argint le-a luat căpetenia gărzii;
20 şi cei doi stâlpi şi singura Mare şi pe cei doisprezece boi de aramă de sub Mare, lucruri pe care regele Solomon le făcuse pentru casa Domnului, a căror aramă nu putea fi socotită în greutate.
21 Cât despre stâlpi, înălţimea unuia singur era de treizeci şi cinci de coţi; o sfoară de doisprezece coţi îl putea încinge, iar grosimea lui, de jur-împrejur, era de patru degete.
22 Deasupra fiecăruia era un capitel de aramă cu lungimea de cinci coţi, adică înălţimea unui capitel; pe capitel, de jur-împrejur, erau o plasă şi rodii, toate de aramă.
23 Tot aşa, la al doilea stâlp erau opt rodii pe un cot, din cei doisprezece coţi; rodiile erau nouăzeci şi şase pe o parte; şi toate rodiile de pe plasă, de jur-împrejur, erau o sută.
24 Şi căpetenia gărzii i-a luat pe preotul-protos şi pe preotul-ajutător şi pe cei trei care păzeau calea f;
25 iar din cetate l-au luat pe un eunuc, care era mai-mare peste oamenii de război, şi şapte oameni de renume, care se aflau întotdeauna la porunca regelui; şi pe scribul oştilor, care făcea lucrări de grefier pentru poporul ţării, şi şaizeci de oameni din poporul ţării, pe care i-a aflat în cetate.
26 Şi i-a luat Nabuzaradan, căpetenia gărzii, şi i-a dus la regele Babilonului, în Ribla.
27 Iar regele Babilonului i-a lovit g în Ribla, în ţinutul Hamat. h Iuda a fost strămutat departe de pământul lui.
28 Iată numărul celor din popor pe care Nabucodonosor i-a strămutat: În anul al şaptelea, trei mii douăzeci şi trei de Iudei;
29 în anul al optsprezecelea al lui Nabucodonosor, opt sute treizeci şi doi de inşi din Ierusalim;
30 în cel de al douăzeci şi treilea an al lui Nabucodonosor, Nabuzaradan, căpetenia gărzii, a strămutat şapte sute patruzeci şi cinci de Iudei; de toţi, la un loc, patru mii şase sute de oameni.
31 Şi a fost că la treizeci şi şapte de ani după ce Ioiachim, regele lui Iuda, fusese strămutat în robie, în luna a douăsprezecea, în douăzeci şi patru ale lunii, Evil-Merodac, regele Babilonului i, în anul în care el a început să domnească s'a îndurat de Ioiachim j, regele lui Iuda, şi l-a scos din casa unde era păzit.
32 Şi i-a spus vorbe bune şi i-a aşezat scaunul mai presus de acelea ale regilor ce se aflau cu el în Babilon;
33 şi i-a schimbat îmbrăcămintea de temniţă; şi [Ioiachim] lua masa în faţa lui, fără nici o sminteală, în toate zilele pe care le-a mai trăit.
34 Şi hrana lui cea dinainte rânduită îi era dată, fără nici o sminteală, din avutul regelui Babilonului, zi de zi, până în ziua în care a murit.

[ VTVechiul Testament

[ PlgPlângerile lui Ieremia
Cap. 1 Plângerea întâi
Cap. 2 Plângerea a doua
Cap. 3 Plângerea a treia
Cap. 4 Plângerea a patra
Cap. 5 Plângerea a cincea

Introducere la Plângerile lui Ieremia

Printre bijuteriile poetice ale Vechiului Testament se numără şi Plângerile lui Ieremia, carte numită astfel datorită versiunilor greacă (Septuaginta) şi latină (Vulgata); altfel, în ebraică ea se numeşte eca, după cuvântul de început al textului original: "vai, cum".

Cartea este alcătuită din cinci capitole, cărora le corespund cinci poeme, toate aparţinând genului elegiac, în aria mai generală a literaturii funebre. Autorul plânge - deplânge - starea jalnică în care a ajuns Ierusalimul după cucerirea acestuia de către Nabucodonosor, spectrul înfiorător al unei cetăţi pustiite nu numai de strălucirea unei capitale, ci şi de propriii ei locuitori, mânaţi de cuceritori pe calea exilului.

Cele cinci elegii sunt scrise în formă fixă, după reguli prozodice dintre cele mai riguroase. Primele patru au fiecare câte 22 de strofe, adică numărul literelor din alfabetul ebraic; primul cuvânt al fiecărei strofe începe cu litera respectivă. A cincea elegie nu este marcată cu literele alfabetului, dar are, în schimb, tot 22 de strofe. La rândul lor, strofele poemelor 1, 2 şi 3 au fiecare câte şase stihuri, ale poemului 4 câte patru, ale poemului 5 câte două. Incantaţia prozodică era, în mare măsură, rezultatul alternanţei dintre versul mai lung (cu număr impar) şi versul următor, mai scurt (cu număr par), dar şi al alternanţei recitative dintre tonurile tari şi cele slabe. Oricum, toate acestea fac parte din taina vechii poezii ebraice, cu care limbile greacă şi latină - şi cu atât mai puţin cele moderne - nu pot avea nimic în comun. Versiunea de faţă păstrează arhitectura fiecărui poem şi, în limitele posibilului, încearcă echivalenţe prozodice adaptate la virtuţile de astăzi ale limbii române; ca şi în Cartea lui Iov, atunci când o tălmăcire literală nu a fost cu putinţă, textul a păstrat cuvintele nucleice, pe care le-a întregit prin cuvinte întăritoare.

Tradiţiile biblice iudaică şi creştină îl atestă pe profetul Ieremia drept autor al Plângerilor. E cât se poate de evident că autorul a fost contemporan cu evenimentele tragice din preajma căderii Ierusalimului (587 î. H.) şi că imaginile au fost culese direct, prin simţurile proprii, din realitatea imediată, ceea ce nu a împiedicat ca ele să se organizeze după rigorile poeziei cu formă fixă; aceasta demonstrează, o dată mai mult, că Plângerile sunt opera unui mare poet.

[ VTVechiul Testament

[ PlgPlângerile lui Ieremia
[ Cap. 1 ]Plângerea întâi
1 Şi a fost că după ce Israel a fost dus în robie şi Ierusalimul a rămas pustiu, a şezut Ieremia jelind şi a plâns această plângere asupra Ierusalimului; şi a zis: a

Plângerea întâi.

Cum şade răznită cetatea aceasta,
 ea, cea cu multe popoare!
E-acum ca o văduvă'n lume:
 slăvită cândva printre neamuri,
prinţesă cândva peste ţări,
 ajuns-a tribut să plătească.

Is 03:26 Iz 05:5

2
Ea nopţile şi le trece plângând,
 în lacrimi scăldându-şi obrajii.
Din toţi care-atunci o iubeau
 nu-i nimeni acum s'o aline.
Prietenii toţi au trădat-o,
 duşmani împotrivă-i se-arată.

Ir 13:17 Ir 22:20 Plg 01:16

3
Iudeea e dusă'n robie
 prin tot ce-i mai josnic într'însa,
prin propria ei înrobire. b
 Risipă'ntre neamuri, odihnă nu-şi află;
gonacii au prins-o la mijloc,
 al celor ce crunt o apasă.

Ir 13:19 Ir 14:2

4
Plângând se coboară cărări din Sion,
 că nimeni nu vine la praznic. c
Surpate-i sunt porţile toate:
 pe ele, suspine de preoţi.
Fecioarele-s duse'n robie,
 el d singur şi'neacă amarul.

Is 03:26 Ir 14:2 Plg 05:11

5
Acei ce-l apasă sunt încă deasupră-i,
 duşmanii se'ngraşă la cârmă,
că'n faţa noianului său de păcate
 culcatu-l-a Domnul cu fruntea'n ţărână:
pruncuţii săi fragezi sunt duşi în robie,
 din urmă mânaţi de tirani.

Dt 28:43-44 Is 03:12 Plg 02:16

6
Fiicei Sionului, e iată,
 răpită i-a fost frumuseţea!
Ai săi voievozi erau ca berbecii f
 ce nu şi-au aflat o păşune:
pe drum se mişcau fără vlagă
 din faţa gonacilor lor.

1Rg 04:21 Ir 13:20

7
Şi-aduce Ierusalimul aminte
 de zilele lui triste, umile, g
când braţ de vrăjmaş îi supuse poporul
 ah, fără ca nimeni s'ajute: –,
când ei, ei, duşmanii, văzându-l pe drumuri,
 de el îşi râdeau.
8
Păcătui cetatea, din greu, Ierusalimul,
 pricìnă pentru care-i acum în suferinţă.
Cei ce-o aveau în cinste, cu toţi au umilit-o,
 că i-au văzut ruşinea;
ea însăşi a gemut
 şi faţa şi-a întors-o.

Dt 32:28-29 Iz 24:6 Lc 19:42

9
Necurăţia-i udă se'ncleie pe picioare. h
 Nu şi-a adus aminte de-un astfel de sfârşit:
cândva semeaţă frunte, acum cu nasu'n jos;
 şi nimeni nu-i să-i dea o mângâiere...
„O, Doamne, Doamne, iată, Tu vezi-mi umilinţa,
 că'n faţa mea duşmanul s'a înălţat pe sine!“

Sir 07:36

10
Vrăjmaşul mâna şi-a'ntins-o
 spre tot ce-are ea mai de preţ.
Că ea i-a văzut pe păgâni
 cum intră în sfânta ei casă,
ei, despre care ai zis
 ca'n obştea Ta să nu intre.

Dt 23:3

11
Poporul suspină, întreg,
 umblând după pâine;
ce-aveau mai de preţ au dat pe mâncare,
 să-şi cheme la viaţă suflarea.
Vezi, Doamne, priveşte,
 că'n mare'njosire se află!

Ps 036:25 Ir 52:6

12
„Voi, toţi cei ce mergeţi pe cale,
 veniţi şi vedeţi
de este pe lume durere
 la fel cu durerea ce-a dat peste mine!
Acel ce prin mine grăit-a, El, Domnul,
 în ziua aprinsei mânii m'a smerit. i

Is 01:6 Dn 09:12 Lc 22:44

13
El foc a trimis din'naltele Sale locaşuri;
 în oasele mele-l aduse.
Şi laţ mi-a întins la picioare
 şi pasu'ndărăt mi l-a'ntors;
un gol mi-a căscat înlăuntru,
 durere din zori până'n seară.

Ir 12:13 Os 07:12

14
Un ochi veghetor asupra păcatelor mele! j
 Şi iată că ele de mâini mi s'au prins,
grămadă le simt pe grumaz.
 Slăbitu-mi-a'n ele puterea:
De vreme ce Domnul m'a dat pe mâna durerii,
 nimic nu mă ţine'n picioare.

Ps 037:4 Ir 30:14

15
Vitejii mei, iată, pe toţi gonitu-i-a Domnul
 din mijlocul meu.
Un timp a chemat împotrivă-mi
 spre moartea aleşilor mei.
Strivită a fost ca'ntr'un lin fecioara lui Iuda,
 de-aceea eu plâng.

Is 03:1 Is 13:3 Is 63:3 Ir 50:44 Plg 02:22 Ap 14:20 Ap 19:15

16
În ochiul meu ape îşi află izvor.
 Că-mi este departe
Acel ce alină
 şi duhul spre sine-l întoarce.
Pieritu-mi-au fiii,
 că prins-a putere vrăjmaşul“.

Ir 13:17 Ir 14:17 Plg 01:2 Plg 01:21 Plg 02:11 Plg 02:18 Plg 03:51

17
Sionul mâna şi-a întins-o:
 nu-i nimeni să-i dea mângâiere.
Porunci a dat Domnul asupra lui Iacob;
 duşmanii săi, iată-i, îi sunt împrejur.
În mijlocul lor, singur, un biet Rusalim,
 un chip de femeie-alungată.

Ir 04:31 Plg 01:8

18
Da, drept este Domnul,
 că spuselor Sale le-am stat împotrivă.
Tu, lume de neamuri, auzi-mi durerea
 şi vezi-mi obida:
fecioarele mele şi tinerii mei
 sunt duşi în robie!

1Rg 12:15 Dn 09:7

19
Chematu-i-am pe-aceia cu care m'am iubit;
 ei însă m'au trădat.
Preoţii mei, ca şi bătrânii mei,
 pierit-au în cetate
cătând de-ale mâncării atât cât să trăiască
 şi neaflând nimic.

Ir 14:3 Ir 30:14 Plg 02:10

20
O, Doamne, Tu vezi-mi necazul!
 Lăuntrul meu e pradă tulburării
şi inima în mine mi se'ntoarce:
 că-am necăjit pe altul şi-s necăjit de altul;
afară pruncii mi-au pierit de spadă,
 în casă parc'aş fi'ntru moarte.

Dt 32:25 Ps 024:17 Is 16:11 Ir 14:18 Ir 48:36 Iz 07:15 Lc 21:16

21
Te rog, ascultă-mi suspinul!
 Nu-i nimeni să-mi dea alinare.
Aflat-au vrăjmaşii de răul meu, Doamne,
 şi-au râs ca nebunii de câte-ai făcut.
O zi ai adus, un timp ai chemat,
 şi ei devenit-au asemenea mie.

Ir 49:12 Plg 01:16

22
Le fie răutatea'naintea feţei Tale
 şi fă-le şi Tu lor
cum mi-ai făcut Tu mie
 pe seama celor multe păcate ale mele!
Că mult îmi e suspinul,
 mâhnită-mi este inima.
 

[ VTVechiul Testament

[ PlgPlângerile lui Ieremia
[ Cap. 2 ]Plângerea a doua
1
Cum a'ntunecat-o'n mânia Sa Domnul
 pe fiica Sionului!
Din cer azvârlit-a jos pe pământ
 slava lui Israel,
fără să-Şi aducă aminte
 de aşternutul picioarelor Lui a.

Plg 04:1 Iz 07:8 Avd 01:4 Mt 11:23

2
Fără cruţare, în ziua urgiilor Sale,
 zdrobit-a Domnul tot ce era floare în Iacob;
surpat-a'n mânia Sa
 cetăţile'ntărite ale fiicei lui Iuda;
da, una cu pământul le-a făcut,
 blestem a pus pe regat şi pe principii lui.

Is 47:6 Ir 05:17

3
Cu-aprinderea mâniei Sale
 puterea b lui Iacob întreagă-a zdrobit-o;
dreapta Şi-a tras-o'napoi
 din faţa vrăjmaşului;
în Iacob aprins-a văpaie de foc
 ce mistuie totul prin preajmă.

Ir 48:25 Am 06:13

4
El arcul Şi l-a'ntins ca un duşman,
 ca un potrivnic dreapta Şi-a'ntărit-o
şi a ucis tot, totul
 ce'n ochii mei era mai desfătat;
în cortul fiicei Sionului
 mânia Şi-a vărsat-o ca un foc.

Ps 007:12 Plg 03:12

5
Ca un duşman făcutu-ni-S'a Domnul:
 l-a nimicit pe Israel,
i-a nimicit palatele,
 i-a prăpădit cetăţile'ntărite
şi fiicei lui Iuda i-a'nmulţit
 pe cei ce-s umiliţi şi obidiţi.

Iov 13:26 Iov 16:9 Iov 19:11

6
Şi-a'mprăştiat locaşul ca pe-o vie,
 serbarea Şi-a stricat-o de istov;
Domnu-a uitat ce-a pus El în Sion,
 serbările şi ziua de odihnă
şi'n flacăra mâniei Lui i-a'ntărâtat
 pe rege şi pe preot şi pe prinţ.

Ps 088:39

7
El, Domnu-acum Şi-a lepădat altarul,
 locaşul Său cel sfânt l-a scuturat;
cu mâinile duşmanului zdrobit-a
 înaltul zid al turnurilor lui;
glas de război au dat în casa Domnului
 ca'n zi de sărbătoare!

Ps 088:39 Ir 02:15 Ir 07:14

8
Gândit-a Domnul să dezghioace zidul
 de apărare al fiicei Sionului;
El sfoara de măsură Şi-a întins-o
 şi mâna cu necazuri nu Şi-a tras-o:
zidul-propte? s'a înecat în plâns
 şi zidu'ntreg deodată s'a slăbit.

4Rg 21:13 Is 34:11 Ir 14:2

9
I-s porţile'necate în pământ,
 zăvoarele-au sărit şi zac în cioburi.
Printre păgâni stă regele şi prinţul,
 nici vorbă de vreo lege!
Profeţii lui vedenii n'au avut
 venite de la Domnul.

Ps 073:9

10
Şed pe pământ, tăcuţi,
 bătrânii fiicei Sionului;
pe capete şi-au presărat ţărână
 şi mijlocul cu sac şi l-au încins;
fecioarele Sionului, fruntaşele,
 le-au îngropat în tină.

Plg 01:19

11
De-atâtea lacrimi, ochii mi s'au stins,
 iar inima mi-i tremur.
Mărirea mea se scurse în pământ,
 căci frântă-a fost a neamului meu fiică
atunci când tânăr şi sugar mureau
 pe străzile cetăţii.

Dt 32:25 Ps 087:9 Is 51:20 Ir 44:7 Plg 01:16 Plg 04:4

12
Ziceau către maicile lor:
 „Unde se află pâine şi vin?“,
când leşinau ca nişte plini de răni
 prin pieţele cetăţii
şi sufletul şi-l revărsau
 în sânul celor ce-i născuseră.

Iz 04:17

13
Ce mărturie îţi voi da şi-asemănare,
 o, fiică a Ierusalimului?
Cin'te va mântui sau alina,
 fecioară, fiică a Sionului?
Căci cupa morţii tale s'a lărgit:
 cin'te va vindeca?

Is 51:19

14
Profeţii tăi văzut-au pentru tine
 vedenii găunoase şi nebune.
Nu ţi-au făcut vădită nedreptatea,
 ca să-ţi întorci robimea'n biruinţă,
ci sarcini găunoase ţi-au văzut,
 netrebnice vedenii.

Ir 02:8 Iz 13:2

15
Plesnesc din palme din pricina ta
 toţi cei ce trec pe drum;
ei şuieră şi dau din cap
 la fiica Ierusalimului:
„Aceasta-i cetatea măririi – vor zice –,
 cunună-a ce-i vesel pe'ntregul pământ?“.

Ir 25:9 Iz 05:14 Mt 27:39 Mc 15:29

16
Ei gura-şi deschid împotrivă-ţi,
 duşmanii tăi toţi;
în şuier şi'n scrâşnet de dinţi
 îşi spun: „S'o'nghiţim!;
aceasta ni-i ziua'ndelung aşteptată:
 o ştim, o vedem!“

Ps 034:21 Plg 01:5 Plg 03:46

17
Făcut-a Domnul ce Şi-a pus în gând,
 El Şi-a plinit cuvântul
cel poruncit din vremea de demult:
 surpat-a fără milă.
Asupră-ţi pe duşmani i-a veselit,
 vigoarea a sporit-o'n cei potrivnici.

Lv 26:14 Lv 26:41 Dt 28:15 Dn 09:11 Dn 09:13

18
Inima lor strigat-a către Domnul:
 Voi, ziduri din Sion,
vărsaţi-vă pâraiele de lacrimi
 de-a lungul zilei şi al nopţii!;
să nu te dai odihnei, iar lumina
 din ochii tăi să nu-şi oprească vocea!

Ir 08:23 Ir 14:17 Plg 01:16 Ps 141:2

19
Ridică-te şi bucură-te noaptea,
 când i te'mbii vegherii;
fă-ţi inima o apă revărsată
 'naintea feţei Domnului;
spre El ridică-ţi mâinile
 de dragul vieţii celor mici ai tăi
(a pruncilor ce se sfârşesc de foame
 în pragul uliţelor toate). c

Ps 141:2

20
„Vezi, Doamne, şi priveşte:
 asupra cui Ţi-ai abătut prăpădul?
Femei mâncându-şi rodul dat de pântec?
 Un bucătar făcându-şi o strânsură
de prunci sugari pe care să-i ucidă?
 Profet şi preot duşi la'njunghiere
în chiar altarul Domnului?...

Lv 26:29 Dt 28:53 Ir 19:9 Plg 04:10

21
În uliţă-s de-a gata la pământ
 pruncuţul şi bătrânul.
Fecioarele şi fecioraşii mei
 robiţi au fost, departe;
cu sabie şi foame i-ai ucis
 şi fără milă'n ziua furiei Tale.

Am 08:13

22
El i-a chemat ca pentru-o sărbătoare
 pe cei străini ai mei d de primprejur;
în ziua furiei Domnului, nici unul
 n'a fost să fugă ori să scape viu,
aşa că eu mai mulţi mi i-am făcut
 pe toţi duşmanii mei, şi mai puternici.

Plg 01:15

[ VTVechiul Testament

[ PlgPlângerile lui Ieremia
[ Cap. 3 ]Plângerea a treia
1
Eu sunt bărbatul ros de sărăcie
 sub varga aspră a mâniei Lui.
2
Luându-mă, m'a dus la întuneric,
 şi nu întru lumină.

Ir 13:16

3
Doar către mine Îşi întoarce mâna
 de-a lungu'ntregii zile.
4
El trupul mi l-a'mbătrânit, şi pielea,
 iar oasele mi le-a zdrobit.
5
Zidiri a ridicat să-mi stea'mpotrivă
 şi capul mi l-a'ncins şi m'a trudit.
6
M'a pus să locuiesc în întuneric,
 cum a făcut cu morţii cei din veac.

Ps 087:4 Ps 142:3

7
Zidiri a ridicat să-mi stea'mpotrivă:
 nu pot ieşi, pe lanţuri îmi apasă.
8
Şi dacă strig sau mă slobod în răcnet,
 El ruga mi-o astupă.

Iov 19:7

9
Cu zid de piatră-mi stăvileşte drumul,
 El mi-a'ngrădit cărările.

Os 02:8

10
Un urs îmi este El, ce stă la pândă,
 un leu în ascunziş.

Os 05:14 Os 13:7-8

11
Eu am plecat, dar El m'a urmărit
 şi piedică mi-a pus şi m'a trântit.
12
El arcul Şi l-a'ntins şi m'a ochit
 ca pe o ţintă a săgeţii Lui.

Iov 16:12 Ps 007:12 Plg 02:4

13
Săgeţilor din tolba Lui
 le-a poruncit să-mi intre în rărunchi.
14
La tot poporul meu sunt de ocară,
 de cântec toată ziua.

Iov 30:9

15
De-amărăciune m'a făcut sătul
 şi m'a'mbătat cu fiere.

Ir 08:14 Ir 23:15

16
El dinţii mi i-a scos cu pietre'n gură a
 şi cu cenuşă m'a hrănit.
17
Departe-mi duse sufletul de pace,
 eu fericirea mi-am uitat-o.
18
Tot mai departe-mi este biruinţa,
 nădejdea mea ce-mi vine de la Domnul!

Ir 17:13

19
Aminte mi-am adus, în sărăcie
 şi'n asuprire, de amar şi fiere.

Mc 15:23

20
În amintiri îmi voi aduce-aminte,
 sufletul meu va cugeta asupră-mi.
21
La inimă pe-aceasta mi-o voi pune,
 de-aceea voi răbda.
22
Nu-s părăsit de Domnul întru milă, b
 nici isprăvită e'ndurarea Lui;

1Par 21:13 2Par 05:13 Ezr 09:13 Ne 09:31 Ps 085:13 Dn 09:9 Mi 07:18 In 03:16

23
în toată dimineaţa se'nnoiesc
 şi mare e credincioşia Lui. c

Ps 029:5 Ps 137:8

24
Îmi zice duhul d: „Partea mea e Domnul,
 de-aceea mi-L voi ţine'n aşteptare“.

Ps 015:5 Ps 072:26 Avc 02:3

25
Domnul e bun acelor ce-L aşteaptă
 şi sufletului care-I cată urma.

Ps 033:8 Avc 02:3

26
E bine să aştepţi întru tăcere
 să vină mântuirea de la Domnul.

Is 30:15

27
E bine pentru om să poarte jug
 în tinereţea lui; e

Ps 118:71

28
el singur şi'n tăcere va şedea,
 căci l-a purtat asupră-şi;

Ps 038:9 Ps 076:11

29
el gura şi-o atinge de ţărână f:
 mai poate fi nădejde; g
30
obrazu-l dă acelui ce-l loveşte h,
 sătul e de ocară.

Is 57:17 Mt 05:39

31
Căci Domnul nu-l va lepăda
 [pe om] pe'ntotdeauna;

Ps 076:7 Os 11:9

32
l-a umilit, dar milă Îi va fi
 în marea Sa'ndurare;

Ps 029:5 Is 54:7-8 Mi 07:18

33
de i-a smerit pe fiii omeneşti,
 nu inima L-a'mpins. i
34
Să-i umileşti, ţinându-i sub picioare,
 pe toţi cei înrobiţi de pe pământ,
35
să strâmbi tu judecata unui om
 'naintea feţei Celui-Preaînalt,
36
să-l osândeşti pe cel nejudecat,
 nu Domnu-a zis acestea.
37
Cine-a grăit acestea, şi ele s'au făcut?
 Nu Domnu-a poruncit.

Is 31:2 Am 03:6

38
Din gura Celui-Preaînalt
 nu va ieşi ce-i rău cu ce e bun., j

In 01:3

39
De ce s'ar plânge oare omul viu,
 bărbatu'n faţă cu păcatul său?

Ir 30:15 Mt 07:3

40
Cătată ne-a fost calea, cercetată,
 iar noi la Domnul ne-om întoarce.

Ps 118:59 Ir 03:22

41
Pe mâini ne-om pune inimile noastre,
 spre Cel-Înalt din cer le-om înălţa.
42
Păcătuit-am, ne-am făcut păgâni,
 Tu însă n'ai iertat.

Dn 09:5

43
Ne-ai cercetat cu furie, ne-ai gonit k
 şi ne-ai ucis, şi milă n'ai avut.
44
De rugăciune Te-ai ascuns în nor,
 aşa ca eu să nu văd, şi să plec.

Is 59:2

45
Pe noi – şi doar pe noi – ne-ai izgonit
 în mijlocul popoarelor.

1Co 04:13

46
Ei, toţi vrăjmaşii noştri,
 'mpotriva noastră gura şi-au deschis-o

Is 24:18 Plg 02:16

47
şi frică grea ni s'au făcut, şi spaimă,
 urcare şi cădere.

Is 24:17

48
Din ochii mei se vor vărsa pâraie
 pentru-a poporului meu fiică nimicită.

Ps 118:136 Ir 14:17

49
În lacrimi ochii mi s'au înecat;
 nu voi tăcea, odihnă nu-mi va fi
50
pân'ce El, Domnu-Şi va pleca privirea
 şi va vedea din cer.

Ps 079:14

51
Pe suflet ochi târzii se stafidiră l
 plângând pe toate fiicele cetăţii.

Plg 01:16

52
Ca pe o păsăruică m'au vânat
 vrăjmaşii mei, fără pricìnă, toţi;

Pr 01:17 Ir 12:9

53
mi-au aruncat vieaţa într'o groapă
 şi-o piatră-au pus deasupra;

Ps 030:22 Is 38:11

54
pe capul meu se revărsaseră ape
 şi-am zis: „De-acuma sunt pierdut!“
55
Din prea-adâncul gropii mele
 eu numele Tău, Doamne, l-am chemat;

Ps 030:22 Ps 129:1

56
Tu glasul meu l-ai auzit:
 la ruga mea să nu-Ţi închizi auzul;
57
spre ajutor mi Te-ai făcut aproape;
 când Te-am chemat, mi-ai zis: „Nu-ţi fie teamă!“
58
Împricinatul suflet Tu mi l-ai apărat m,
 o, Doamne, şi vieaţa tot Tu mi-ai mântuit-o;
59
Tu, Doamne, tulburarea mi-ai văzut-o
 şi pricina mi-ai judecat-o;
60
văzut-ai toată răzbunarea lor
 şi-ale lor gânduri, toate, împotrivă-mi.
61
Ocara lor ai auzit-o
 şi toate uneltirile'mpotrivă-mi,

Ps 073:18

62
cum buzele şi le ascut asupră-mi
 şi toată ziua pun ceva la cale;
63
când se aşază ori când se ridică,
 priveşte Tu în ochii lor!
64
Tu le vei da răsplată, Doamne,
 după lucrarea mâinii lor;

Ps 027:4

65
Tu le vei da drept aşternut
 truda inimii mele.
66
Întru mânie Tu îi vei goni
 şi îi vei pierde, Doamne, de sub cer.

Ps 078:6

[ VTVechiul Testament

[ PlgPlângerile lui Ieremia
[ Cap. 4 ]Plângerea a patra
1
Cum oare fi-va aurul coclit
 şi cum se va schimba argintul fin?
O, sfintele nepreţuite pietre:
 vărsate sunt pe uliţele toate! a

Is 01:22 Plg 02:1

2
Nepreţuiţii fii de pe Sion,
 al căror preţ se cântărea cu aur,
cum de-s acum ca vasele de lut
 ieşite dintr'o mână de olar?
3
Până şi şerpii-şi dezveliră sânii
 să-şi alăpteze puii!...; b
a neamului meu fiică este crudă
 ca struţul în pustie! c
4
Sugarului, de sete
 i se lipeşte limba'n cerul gurii;
cerut-au pruncii pâine,
 nu-i nimeni să le-o frângă. d

Plg 02:11

5
Cei ce mâncau bucate pe alese
 se sting acum pe străzi;
cei ce'n porfiră se hrăneau
 s'au îmbrăcat în zoaie.
6
A neamului meu fiică e a'ntrecut
 cu fapta ei păcatele Sodomei
(cetatea ce'ntr'o clipă s'a surpat
 şi mâini într'asta nu s'au ostenit).

Fc 18:20 Fc 19:24

7
Erau într'însa nazireii f mai curaţi
 decât zăpada, şi mai albi ca laptele;
curaţi erau ca petrecuţi prin foc g
 şi mai lucioşi ca piatra de safir.

Am 02:11

8
Acum li-i chipul mai cernit ca fumul,
 că nimeni de pe străzi nu-i recunoaşte;
pe trupuri pielea s'a lipit de oase:
 s'a scorojit de parc'ar fi de lemn.

Lv 26:16 Iov 30:30 Ir 14:2-3 Plg 03:5 Plg 03:10 Iz 37:11

9
Mai buni erau răniţii de sub spadă
 decât acei ce sunt răniţi de foame,
cei ce s'au scurs, prin carne străvezie,
 de dorul unor fruncte de pe câmp.
10
Femei cu inimi calde şi duioase
 cu propriile mâini şi-au fiert copiii;
din ei mâncare şi-au făcut, când foamea
 o răpunea pe-a neamului meu fiică.

Lv 26:29 Dt 28:53 4Rg 06:29 Ir 19:9 Plg 02:20 Iz 05:10

11
Domnul acum Şi-a'ndestulat mânia,
 iuţimea furiei Sale Şi-a vărsat-o
şi foc aprinse în Sion
 şi-i mistui cu totul temeliile.

Ir 07:20 Bar 01:2

12
Nu, n'au crezut vreodată împăraţii
 pământului, şi toţi cei vii ai lumii h,
că va intra tiranul şi duşmanul
 pe porţile Ierusalimului!
13
Păcatele profeţilor din el i
 şi nedreptatea fiecărui preot
sunt pricina, precum şi cei ce'ntr'însul
 vărsat-au, chiar în mijloc, sânge drept j.

Ir 05:31 Ir 23:21 Ir 26:11

14
Pândarii lui k se clătinau pe străzi,
 toţi pângăriţi de sânge;
cuprinşi de slăbiciune,
 îşi atingeau vestmintele cu el.
15
„Feriţi-vă de cei ce nu-s curaţi!
 Chemaţi-i! Staţi pe-alături! Nu-i atingeţi!
Se-aprind, se-aţâţă... Ziceţi întru neamuri:
 Locuri pe-acolo nu-s şi pentru ei!“
16
Ca parte, Faţa Domnului aveau,
 dar El nu le-a mai dat nici o privire;
de feţe preoţeşti nu le-a păsat,
 şi nici că le-a fost milă de profeţi.

Plg 05:12

17
Încă trăiam când ochii ni s'au stins,
 când în deşert priveam spre ajutor;
noi ne uitam cu ochii spre un neam
 în care nu-i scăpare. l

Is 02:7 Is 30:3 Ir 37:7 Iz 29:16

18
Pe cei mai mici ai noştri i-am vânat,
 pe uliţele noastre să nu umble;
ni-i vremea pe sfârşite, ni-s zilele plinite,
 sfârşitul ne-a sosit.

Iz 07:2

19
Gonacii noştri s'au făcut mai sprinteni
 decât vultùrii cerului;
în munţi s'au avântat,
 din latura pustiei ne pândesc.

Dt 28:49 Ir 04:13 Ir 16:16

20
„Suflarea nării noastre“, al nostru „uns al Domnului“ m
 luat a fost în groasele lor laţuri,
el, despre care-am zis: „În umbra lui
 vom vieţui de-acuma printre neamuri!“

Ir 52:8 Dn 09:24 Mt 26:56

21
Te bucură, tresaltă, tu fiică-a Idumeii,
 ce locuieşti pe-aproape n;
dar vezi că şi la tine va trece cupa Domnului:
 ai să te'mbeţi şi vei vărsa pe tine.

Ps 136:7 Ir 25:15-16

22
Păcatul tău e gata, o, fiică a Sionului!;
 de-acum El în robie nicicum te va mai duce!
Ţi-a cercetat păcatul, o, fiică a Edomului!“; o
 nelegiuirea toată ţi-a dat-o la iveală.
 

Is 40:2

[ VTVechiul Testament

[ PlgPlângerile lui Ieremia
[ Cap. 5 ]Plângerea a cincea
1
Adu-Ţi aminte, Doamne, de ce-a dat peste noi,
 priveşte-ne ocara!

Iz 05:14

2
Întreaga moştenire ni s'a mutat la alţii,
 casele la străini.

Ir 06:12

3
Orfani suntem de tată,
 iar mamele, de parc'ar trăi în văduvie.
4
Din propria fântână bem apă şi dăm bani
 şi ne plătim pădurea ducând-o, grea, în cârcă.

Iz 04:16

5
Prigoană grea, grumaz încovoiat,
 munciţi am fost şi n'am avut odihnă.
6
Egiptul ne-a'ntins mâna,
 Asurul, să ne-arate ce-am ajuns. a
7
Părinţii în păcate-au trăit şi nu mai sunt,
 noi le purtăm păcatul. b

Ies 20:5 Ir 31:29 Iz 18:2

8
Ah, robi c ne stăpânesc!;
 din mâinile lor nimeni nu este să ne scape.

Dt 28:48

9
Punându-ne vieaţa'ntr'un fir ne-aducem pâinea,
 având a sta de faţă cu sabia pustiei.
10
Ni-i pielea înnegrită de parc'ar fi cuptor;
 ia uite-i: prinşi de tremur pe sub furtuna foamei!

Ps 118:83 Plg 04:8

11
Femeile'n Sion le-au umilit d,
 fecioarele'n cetăţile lui Iuda.

Dt 28:30 Plg 01:4

12
Boierii fost-au spânzuraţi de mâini,
 bătrânii n'au primit nici o cinstire.

Dt 28:50 Plg 04:16

13
Aleşii noştri plângeri au strigat.
 Cei tineri în pădure s'au sfârşit.
14
Bătrânii-au încetat să stea în poartă,
 au încetat aleşii să mai cânte.
15
În inimi bucuria ni s'a stins,
 din hora noastră plânsul s'a ales.

Os 02:13

16
Cununa de pe frunte ne-a căzut.
 Vai nouă, vai, că am păcătuit!

Ir 13:18

17
De-aceea vin dureri şi inima ni-i tristă,
 de-aceea ochii noştri ni s'au înnegurat:

Ir 13:17 Os 02:13

18
pe muntele Sion, că-a devenit deşert
 şi vulpile-l străbat!
19
Ci numai Tu, Tu, Doamne, Tu vei rămâne'n veci:
 pe tronul Tău [de-a pururi vei sta], din neam în neam.

Ps 009:7 Ps 101:12

20
De ce pân'la sfârşit ne vei uita pe noi?
 Ne părăseşti Tu oare cât zile vor mai fi?

Ps 012:2

21
O, Doamne,
întoarce-ne la Tine, iar noi ne vom întoarce;
 ca şi-altădată, fă-ne din zi o noutate!

Ir 31:18 In 06:44

22
Că prea de tot cu totul ne-ai lepădat pe noi,
 asupră-ne cu mare mânie Te-ai aprins!...

[ VTVechiul Testament

[ IzIezechiel
Cap. 1 Introducere. Chemarea lui Iezechiel. Vedenia unui car dumnezeiesc.
Cap. 2 Chemarea lui Iezechiel. Vedenia cărţii, trimiterea la propovăduire.
Cap. 3 Vedenia profetului. Dus de Duhul printre cei robiţi. Omul de veghe. Profetul mut şi legat.
Cap. 4 Prevestirea prăbuşirii Ierusalimului. Trei fapte sub semn.
Cap. 5 Al patrulea fapt sub semn: părul împărţit în părţi.
Cap. 6 Profeţie împotriva munţilor lui Israel.
Cap. 7 Sfârşitul e aproape.
Cap. 8 Vedenie asupra păcatelor Ierusalimului.
Cap. 9 Pedepsirea nelegiuiţilor şi cruţarea celor nevinovaţi.
Cap. 10 O nouă vedenie asupra carului dumnezeiesc. Domnul părăseşte templul.
Cap. 11 Păcatele Ierusalimului. Nădejde pentru cei robiţi. Slava lui Dumnezeu părăseşte Ierusalimul.
Cap. 12 Simbol pentru alţi robiţi din Ierusalim. Împotriva unor proverbe populare.
Cap. 13 Împotriva profeţilor mincinoşi şi a falselor profetese.
Cap. 14 Împotriva idolatriei. Judecata ce va să vină.
Cap. 15 Parabola lemnului viţei.
Cap. 16 Ierusalimul, soţie necredincioasă. O istorie simbolică a Ierusalimului.
Cap. 17 Vulturul şi cedrul: parabolă.
Cap. 18 Dreptatea lui Dumnezeu şi răsplătirea omului.
Cap. 19 Jelanie pentru principii lui Israel.
Cap. 20 Mustrări către poporul lui Israel.
Cap. 21 Sabia Domnului.
Cap. 22 Nelegiuirile Ierusalimului.
Cap. 23 Ohola şi Oholiba, simboluri ale Samariei şi Ierusalimului.
Cap. 24 Asedierea Ierusalimului. Cazan în fierbere.
Cap. 25 Profeţìi împotriva Amoniţilor, Moabului, Edomului şi Filistenilor.
Cap. 26 Negoţurile şi căderea Tirului.
Cap. 27 Jelanie asupra căderii Tirului.
Cap. 28 Profeţie asupra Tirului şi Sidonului.
Cap. 29 Profeţie asupra Egiptului.
Cap. 30 (continuare)
Cap. 31 Chiparosul.
Cap. 32 Plângerea asupra lui Faraon.
Cap. 33 Straja profetului. Despre căderea Ierusalimului şi despre cei rămaşi în Iudeea. Profetul neînţeles de ai săi.
Cap. 34 Păstorii necredincioşi ai lui Israel şi făgăduinţa Bunului Păstor.
Cap. 35 Profeţie împotriva Idumeii.
Cap. 36 Profeţie asupra munţilor lui Israel.
Cap. 37 Vedenia oaselor uscate; învierea morţilor.
Cap. 38 Profeţie despre Gog şi Magog.
Cap. 39 (continuare)
Cap. 40 Vedenia asupra templului ce va să fie.
Cap. 41 Templul.
Cap. 42 Templul (continuare).
Cap. 43 Vedenia slavei Domnului.
Cap. 44 Rânduiala şi portul preoţilor.
Cap. 45 Împărţirea ţării şi rânduiala jertfelor.
Cap. 46 Tot despre jertfe şi sărbători.
Cap. 47 Rânduiala şi hotarele noului Canaan.
Cap. 48 Cum va fi Ţara Sfântă împărţită între cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.
Introducere la Cartea Profetului Iezechiel

În anul 587 î. H., Nabucodonosor cucereşte Ierusalimul, dărâmă templul, după ce-l jefuieşte, şi deportează populaţia. Regele Ioiachim este prins şi pus în lanţuri, dar, după toate probabilităţile, înainte de a porni la drum este ucis de câţiva adversari politici.

În lungul convoi al surghiuniţilor se află şi Iezechiel. Contemporan cu profetul Ieremia, dar mult mai tânăr decât el, nici pe departe n'ar bănui că ar putea să aibă o chemare asemănătoare şi să devină astfel un rob special al lui Dumnezeu.

Ajuns la capătul drumului, se instalează în colonia iudaică de pe ţărmul râului Chebar, nu prea departe de Babilon, şi trece prin fazele acomodării la noul său fel de viaţă. Exilaţii cunosc în el un preot desăvârşit, care ştie totul despre legea lui Moise şi aplicarea ei în viaţa cultică. Împreună cu conaţionalii săi trăieşte nu numai drama exilului, ci şi conştiinţa sfâşietoare că Nabucodonosor n'ar fi izbutit să dărâme templul dacă Dumnezeu nu Şi-ar fi părăsit dinainte locaşul, scârbit până la dezgust şi mânie de pornirile idolatre ale poporului ales.

Iată însă că în cel de al cincilea an al surghiunului său, Iezechiel este chemat la misiunea de profet; aceasta se face printr'o grandioasă viziune asupra slavei Domnului. Mandatul său va dura 22 de ani, adică din 592 până în 570, când este datată ultima sa profeţie.

Întreaga activitate profetică a lui Iezechiel se desfăşoară în exil. Ierusalimul apare de mai multe ori în opera sa, dar numai în vedenie; amănuntele descriptive i se datorează memoriei. Rolul său este ca, pe de o parte, să-i facă pe exilaţi să înţeleagă şi să accepte că dezastrul din 587 este consecinţa grelelor şi repetatelor păcate ale lor şi ale părinţilor lor şi, pe de altă parte, să le inculce şi să le întreţină speranţa că, într'o bună zi, Dumnezeu nu-Şi va lăsa poporul să piară cu desăvârşire, ci-l va întoarce - chiar la dimensiunile unei „rămăşiţe” - în ţara lui, sub semnul unui nou început de istorie.

Pentru realizarea primului obiectiv, profetul nu încetează să denunţe, să avertizeze, să ameninţe şi să stârnească spaime: monoteismul e supremul bun al poporului ales; orice formă de alienare atrage după sine gelozia, mânia, urgia şi răzbunarea Domnului. Sub pana nici unui alt profet nu este sprânceana lui Dumnezeu mai încruntată decât sub aceea a lui Iezechiel. El are de înfruntat opoziţia falşilor profeţi care caută să întreţină un optimism ieftin, necontrolat şi fără acoperire, precum şi neîncrederea deportaţilor care, ca şi în cazul lui Ieremia la Ierusalim, sunt dispuşi să vadă în el mai degrabă un defetist, dacă nu de-a dreptul un trădător.

Pentru atingerea celui de al doilea obiectiv, profetul prefigurează mai mult decât o restaurare a stării de dinainte de exil: o nouă împărţire a teritoriului palestinian între triburile lui Israel (alta decât cea din vremea lui Iosua Navi), construcţia unui nou Ierusalim (altul decât vechea capitală a lui David) şi zidirea unui nou templu (altul decât acela al lui Solomon, conceput după cu totul alte criterii şi slujit de o preoţime perfectă, alta decât aceea din vremea lui Aaron). În acest sens, profetul dezlănţuie o fantezie pe cât de luxuriantă, pe atât de controlată; enunţată în generalitatea ei poetică, utopia este apoi construită pe dinlăuntru cu precizia şi minuţiile unui arhitect. E posibil ca acest demers să nu fi fost şi foarte convingător; deşi Iezechiel a fost numit drept părintele iudaismului postexilic, se pare că influenţa lui nu a fost atât de puternică pe cât se credea.

Fără să aibă talentul lui Isaia şi lirismul debordant al lui Ieremia, Iezechiel îşi construieşte opera cu mai multă rigoare. După introducere (capitolele 1-3), în cartea lui se pot distinge patru mari părţi: capitolele 4-24 cuprind, aproape în întregime, avertismente, ameninţări şi pedepse asupra fiilor lui Israel de dinainte de căderea Ierusalimului; capitolele 25-32, păstrând tonalitatea severă a primei părţi, cuprind profeţìi împotriva neamurilor păgâne cu care fiii lui Israel s'au aliat în nelegiuiri sau care i-au asuprit fără să aibă un anume mandat divin; capitolele 33-39 îndulcesc tonul şi-i oferă poporului înrobit făgăduinţele şi perspectiva reaşezării în normalitate; în fine, capitolele 40-48 promovează imaginea viitorului stat israelit. Deşi această imagine pare o pură fantezie, ea se cere citită prin cheia simbolurilor pe care e structurată; pe de altă parte, ea pare să acrediteze ideea că dacă vechiul Israel, vechiul Ierusalim, vechiul templu şi vechea preoţie au putut deveni obiect al distrugerii, cele noi sunt menite eternităţii; în ultimă instanţă, ele prefigurează Biserica lui Hristos. De altfel, în acest segment există şi o profeţie mesianică limpede: uşa încuiată a templului, prin care trece Domnul (44, 1-3), nu e altceva decât prefigurarea Mariei care, fecioară fiind, L-a născut pe Fiul lui Dumnezeu păstrându-şi şi după aceea starea de feciorie; textul se conjugă perfect cu profeţia din Isaia 7, 14.

Iezechiel este şi marele inspirat al viziunilor ample. Dintre ele, vrednice de amintit, pe lângă aceea a viitorului templu, sunt două: carul dumnezeiesc înconjurat de slava divină (1-3) şi câmpul cu oase uscate care prind carne şi viaţă (37, 1-14), prefigurând învierea cea de obşte de la sfârşitul veacurilor.

Dacă s'a observat, pe bună dreptate, că în opera lui Iezechiel nu există nici un singur moment în care fiii lui Israel să-i fi fost credincioşi lui Dumnezeu, el rămâne, totuşi, un profet al speranţei, restaurării şi înnoirii: „Şi le voi da o altă inimă; şi duh nou voi pune într'înşii; inima lor de piatră le-o voi smulge din trup şi le voi da o inimă de carne, pentru ca ei în poruncile Mele să umble şi rânduielile Mele să le păzească şi să le facă; şi ei Îmi vor fi Mie popor, iar Eu le voi fi lor Dumnezeu” (11, 19-20).

[ VTVechiul Testament

[ IzIezechiel
[ Cap. 1 ]Introducere. Chemarea lui Iezechiel. Vedenia unui car dumnezeiesc.
1 Şi a fost că în cel de al treizecilea an, în luna a patra, în cea de a cincea zi a lunii, eu mă aflam în mijlocul celor robiţi a, la râul Chebar b; şi cerurile s'au deschis şi am văzut vedenia lui Dumnezeu.

Ps 136:1 Ap 19:11

2 În cea de a cincea zi a lunii a patra, în cel de al cincilea an al înrobirii regelui Ioiachim, c

4Rg 24:1 Iz 40:1

3 fost-a cuvântul Domnului către Iezechiel, fiul lui Buzi, preotul, în ţara Caldeilor, la râul Chebar; acolo a fost peste mine mâna Domnului d.

Iz 03:23 Iz 10:15 Iz 37:1 Iz 40:1 Iz 43:3

4 Şi m'am uitat; şi, iată, un vânt-vârtej venea dinspre miazănoapte, şi un nor mare într'însul, şi strălucire împrejuru-i şi foc sclipitor, iar în mijlocul lui ca şi cum ar fi fost o arătare de chihlimbar în mijlocul focului, şi strălucire într'însa.

Iov 38:1 Sir 49:8

5 Şi în mijloc, ca o asemănare de patru făpturi vii; e şi aceasta era înfăţişarea lor: asemănare de om le era pe deasupra.

Ap 04:6-7

6 Şi fiecare avea patru feţe, şi fiecare avea câte patru aripi.

Iz 10:14 Iz 10:21 Ap 04:6-7

7 Picioarele le erau drepte, iar labele picioarelor le erau întraripate; şi scântei erau, ca arama lucitoare, iar aripile le erau uşoare.

Ap 04:6-7

8 Sub aripi, în cele patru laturi ale lor, era o mână de om.

Ap 04:6-7

9 Feţele lor şi aripile lor, ale celor patru, erau ţinându-se una de alta; f şi feţele celor patru nu se întorceau când ele umblau, ci fiecare umbla avându-şi faţa înainte.

Ap 04:6-7

10 Iar asemănarea feţelor lor: o faţă de om, o faţă de leu la dreapta celor patru, o faţă de viţel la stânga celor patru şi o faţă de vultur la toate cele patru.

Iz 41:19 Ap 04:6-7

11 Cele patru îşi aveau aripile întinse deasupra; la fiecare, două aripi erau împreunate una cu alta, iar două le acopereau trupurile pe deasupra.
12 Şi fiecare mergea drept înainte; oriîncotro mergea vântul, mergeau şi ele, şi nu se întorceau.
13 În mijlocul făpturilor vii era o înfăţişare ca a unor cărbuni de foc aprins, ca o înfăţişare de făclii învârtindu-se printre făpturile cele vii; şi strălucire de foc, iar din foc ieşea fulger.

Ap 04:5 Ap 11:19

14 Şi făpturile vii mergeau şi se întorceau alergând, ca o vedere de fulger. g

Iz 10:11

15 Şi m'am uitat; şi, iată, cele patru aveau [fiecare] o roată pe pământ, în apropierea celor patru făpturi vii.

Iz 10:9 Iz 10:12

16 Înfăţişarea roţilor era ca o înfăţişare de crisoberil h; cele patru aveau aceeaşi înfăţişare; iar după lucrarea lor erau ca şi cum ar fi fost roată'n roată.

Iz 10:9-10

17 Ele înaintau în toate cele patru laturi ale lor, şi'n timpul mersului nu se învârteau;
18 nici obezile nu li se învârteau; şi erau înalte; şi le-am privit, şi obezile celor patru erau pline de ochi de jur-împrejur.

Iz 10:12 Ap 04:8

19 Când mergeau făpturile cele vii, mergeau şi roţile odată cu ele; şi când făpturile cele vii se ridicau de la pământ, se ridicau şi roţile.

Iz 10:17

20 Oriîncotro se întâmpla să fie norul, acolo era şi vântul gata să meargă; roţile mergeau şi se ridicau odată cu făpturile vii, căci duh de viaţă era în roţi. i

Iz 10:17

21 Când mergeau făpturile vii, mergeau şi roţile; când se opreau ele, se opreau şi roţile; când ele se ridicau de la pământ, odată cu ele se ridicau şi roţile, căci duh de viaţă era în roţi.
22 Asemănarea de deasupra capetelor făpturilor celor vii era ca tăria cerului j, ca o înfăţişare de cristal răspândită pe deasupra aripilor lor;

Ap 04:6

23 iar sub tăria cerului, aripile lor întinse, bătând una spre alta; şi câte două pentru fiecare, cu care îşi acopereau trupurile.
24 Şi'n timp ce ele zburau, auzeam fâlfâitul aripilor lor ca un glas de ape multe, k ca glasul Celui-Puternic; când mergeau, era sunet de grai ca un zgomot de oaste tăbărâtă; când stăteau, aripile lor încetau.

Iz 43:2 Dn 10:6 Ap 01:15 Ap 14:2 Ap 19:6

25 Şi, iată, glas de deasupra tăriei cerului ce se afla peste capetele lor! Când ele se opreau, aripile li se lăsau în jos.
26 Iar deasupra tăriei cerului ce se afla deasupra capetelor lor era ceva ca înfăţişarea safirului; şi ceva ce semăna cu un tron; iar peste ceea ce semăna cu un tron era o asemănare ca înfăţişarea unui om, deasupra.

Ies 24:10 Iz 10:1 Ap 01:13 Ap 04:2 Ap 04:9-10 Ap 05:1 Ap 05:7 Ap 05:13 Ap 05:17 Ap 06:16 Ap 07:10 Ap 07:15 Ap 19:4 Ap 21:5 Ap 04:3

27 Şi am văzut ceva ca faţa chihlimbarului şi ca o înfăţişare de foc împrejurul lăuntrului său; în sus de ceea ce părea a fi coapsele sale şi până jos de la ceea ce părea a fi coapsele sale am văzut înfăţişare de foc, şi strălucirea ei de jur-împrejur.

Iz 08:2 Ap 10:1 Ap 04:3

28 Precum arată curcubeul din nor în zi de ploaie, aşa era vederea strălucirii de jur-împrejur. Aceasta a fost vederea asemănării slavei Domnului; l şi am văzut şi am căzut cu faţa la pământ şi am auzit glas grăind.

Fc 09:13-14 Sir 43:11-12 Ap 04:3