• = Durata vieţii şi locul de trai. Textul se poate referi, deopotrivă, la oameni ca indivizi sau la neamurile pământului.


  • De-a lungul veacurilor de ignoranţă, lipsiţi de Revelaţie, oamenii încercau să-L afle pe Dumnezeu pe dibuite, aşa cum pipăi prin întuneric.


  • Citat din Aratus, poet originar din Cilicia (sec. III î. H.).


  • Aici se închide paranteza deschisă la începutul versetului 28.


  • Învierea lui Iisus e garanţia credinţei noastre în Judecata de Apoi şi în dreptatea ei.


  • Pentru atenieni, ideea însăşi de înviere a morţilor e o absurditate care nu merită măcar o discuţie.


  • Sub acest nume e cunoscut şi celebrul scriitor bisericesc din secolul V, autorul unor importante opere de mistică creştină. Discuţiile asupra identităţii lui rămân încă deschise.


  • Capitala provinciei Ahaia; oraş mare, romanizat, dar şi cosmopolit, faimos prin libertinajul moravurilor.


  • Istoricul Suetoniu consemnează edictul împăratului Claudiu, din jurul anului 49 sau 50, pentru expulzarea Evreilor din Roma. Cei doi erau deja creştini.


  • Nu ştim când învăţase Pavel această meserie; probabil, de la părinţii săi din Tars. Semnificativ e faptul că Apostolul, deşi ar fi fost îndreptăţit la întreţinere din partea ucenicilor, a preferat să se hrănească din lucrul mâinilor sale, fapt subliniat în câteva din epistolele lui (vezi şi mai jos, 20, 34).


  • În unele variante greceşti, Titus Iustus.


  • = Ascultându-l pe Pavel.


  • Galion era fratele filosofului Seneca. O inscripţie de la Delfi îl atestă ca proconsul al Ahaiei în anii 51 şi 52.


  • Portul răsăritean al Corintului.


  • Vot de nazireu, al cărui ritual implica tăierea părului. Nazireatul era o făgăduinţă voluntară şi temporară prin care insul (bărbat sau femeie) se obliga să ducă o viaţă austeră, ceva în felul monahismului de mai târziu (vezi Nm 6). Votul lui Pavel e atestat şi în FA 21, 24.


  • Debarcând în portul cel mai apropiat de Ierusalim.


  • Evident, Biserica din Ierusalim. S'a notat că oridecâteori Ierusalimul e menţionat în Noul Testament din perspectiva unei călătorii, sfinţii autori folosesc verbele „a se sui la...“ sau „a se coborî de la ...“; aceasta, în dublu înţeles: geografic (era mai înalt decât celelalte aşezări) şi spiritual (era locul jertfei şi învierii lui Iisus Hristos).


  • Apollo va deveni un personaj cu mare influenţă printre creştinii din Corint (vezi 1 Co 1, 12; 3, 4-9, 21-23). Având şcoala alexandrină, e de presupus că era versat mai ales în interpretarea alegorică a Sfintelor Scripturi, şcoală pe care o vor dezvolta mai târziu Panten, Clement şi Origen.


  • În Corint, capitala Ahaiei.


  • Cei ce au dobândit credinţa prin har au nevoie să şi-o consolideze prin învăţătură; este exact ceea ce le oferă Apollo.


  • Centru religios, politic şi cultural al imperiului roman, celebru prin cultul zeiţei Artemis (Diana), al cărei templu se număra printre cele şapte minuni ale lumii antice. Versiunea de faţă optează pentru numele latinesc al zeiţei, intrat în circuitul culturii europene.


  • Ignoranţa acestor ucenici nu se referă la existenţa în sine a Sfântului Duh, pe care vor fi cunoscut-o din Vechiul Testament, ci la lucrarea Lui în Biserică.


  • Li se dăruise harisma glosolaliei (capacitatea de a vorbi în limbi străine). Pentru harisma profeţiei vezi nota de la 11,27.


  • Tiranus, profesor de retorică în Efes, care avea o şcoală publică. Unele manuscrise vechi precizează că Pavel îşi ţinea cursul între orele 11-16 (când localul nu era folosit din cauza zăpuşelii).


  • Exorcişti itineranţi.


  • Izvoarele iudaice şi păgâne atestă că o seamă de exorcişti necreştini invocau numele Domnului Iisus Hristos asupra celor posedaţi de demoni; evident, nu în virtutea credinţei, ci ca pe o formulă magică. O astfel de practică începuse încă din vremea lui Iisus: vezi Mc 9, 38-39.


  • Efesul era atât de faimos prin practica magiei, încât cărţile de acest fel erau numite deseori „scrieri efesene“.


  • = Statuete ale zeiţei şi replici în miniatură ale templului.


  • = Moderatorul; cel ce conduce discuţiile într'o adunare.


  • Din FA 19, 21 şi Rm 15, 25-26 ştim că Pavel se pregătea să plece la Ierusalim pentru a duce acolo ajutoarele colectate din Macedonia şi Ahaia.


  • Sopatru: a nu fi confundat cu Sosipatru de la Rm 16, 21.


  • Euharistia duminicală (în prima zi a săptămânii iudaice) devenise o practică obişnuită a comunităţilor creştine. Din context înţelegem că membrii comunităţii s'au adunat sâmbătă seara (când începea de fapt ziua de sărbătoare), iar „frângerea pâinii“ a avut loc după miezul nopţii. (De observat că Luca şi-a reluat povestirea la persoana întâi plural – vezi nota de la 16, 10).


  • Aproximativ 40 km, distanţă pe care Pavel hotărâse s'o parcurgă cu picioarele, probabil singur.


  • Legat cu Sfântul Duh, Pavel se consideră robul Acestuia şi merge acolo unde Stăpânul ştie şi vrea.


  • Arhiereii Iudeilor îi învinuiseră pe apostoli că aceştia vor să-i facă răspunzători de sângele lui Hristos (FA 5, 28), uitând că ei înşişi îşi asumaseră responsabilitatea în faţa lui Pilat (Mt 27, 25). E posibil ca lui Pavel să i se fi adus învinuiri asemănătoare în comunităţile iudaice din Efes, Corint şi Tesalonic.


  • Text clar despre existenţa episcopatului ca treaptă harică, prin venirea şi lucrarea Sfântului Duh. Literal, grecescul epískopos înseamnă supraveghetor. Imaginea de totdeauna a episcopului a fost aceea a unui păstor care veghează asupra turmei sale.


  • Evident, cu sângele lui Iisus Hristos, dar textul vrea să pună în lumină deofiinţimea (consubstanţialitatea) dintre Dumnezeu-Tatăl şi Dumnezeu-Fiul.


  • Milostenia trebuie făcută din propria ta osteneală, nu din venitul nemuncit; altfel, ea nu constituie o jertfă, ci un simplu act filantropic.


  • Unul din cei şapte diaconi (vezi 6, 5).


  • Despre profeţii din Biserica primară vezi nota de la 11, 27.


  • Erau, ca şi Pavel, supuşi votului voluntar al nazireatului, deci perfect încadraţi în legea lui Moise (vezi nota de la 18, 18).


  • Cheltuielile cerute de ritualul purificării şi al tunderii (minuţios consemnat în Nm 6). Pavel se tunsese la Chenhreea.


  • Text dificil, cu variante de traducere. Se pare că stadiile noilor nazirei aveau termene diferite, care trebuiau să fie anunţate pentru programarea ritualului final al fiecăruia.


  • Comandantul cohortei staţionate în fortăreaţa Antonia, cazarmă construită de Irod cel Mare în imediata apropiere a templului.


  • Textual: sicari; naţionalişti extremişti, a căror răscoală e menţionată şi de istoricul Iosif Flaviu. Despre revolte asemănătoare vezi 5, 36-37.


  • De fapt, în aramaică; ebraica propriu-zisă nu mai era vorbită de la întoarcerea Evreilor din captivitatea babilonică.


  • = Biserica lui Hristos. Pavel foloseşte acest ebraism pentru a nu provoca un şoc prematur şi inoportun în sensibilitatea mulţimii de ascultători.


  • Pentru înţelesul complet vezi nota de la 9, 3.


  • Evident, cetăţean roman.


  • Literal: Iar eu m'am şi născut (în această cetăţenie).


  • Anania, arhiereu între anii 47-59, a fost asasinat în anul 66.


  • Perete de chirpici, frumos pe dinafară, dar pe dinlăuntru plin de paie şi pleavă. Metafora trimite la „mormintele văruite“ din Mt 23, 27.


  • Retractare strategică însoţită de ironie.


  • Ultima propoziţie lipseşte din unele manuscrise greceşti, dar e limpede că ea reactualizează poziţia şi argumentul lui Gamaliel (vezi 5, 39).


  • Ora 9 seara.


  • Catâri de călărie, pentru Pavel şi pentru cei ce urmau să facă un cerc împrejuru-i.


  • Antonius Felix, procurator al Iudeii între anii 52 şi 60.


  • Preaputernice = Excelenţă; formulă de politeţe, folosită şi de Evanghelistul Luca în adresarea către Teofil din Roma (Lc 1, 3).


  • Nazarineni = adepţii lui Iisus Nazarineanul. E singurul loc în care creştinii sunt numiţi astfel, dar e cunoscut că adversarii creştinismului – inclusiv primii împăraţi romani – i-au tratat ca pe o „sectă“ evreiască, o partidă disidentă înlăuntrul lumii iudaice.


  • Creştinismul – vrea să demonstreze Pavel – nu e o religie nouă, ci continuarea şi desăvârşirea celei iudaice, a Vechiului Testament.


  • = Purificat după ritualul nazireatului.


  • Drusila era fiica cea mai mică a regelui Irod Agrippa; s'a căsătorit cu Felix după ce divorţase de regele Emesei.


  • Asemenea lui Ioan Botezătorul faţă'n faţă cu regele Irod Antipa (Mc 6, 17-18), Pavel răscoleşte conştiinţa unui demnitar crud, corupt şi desfrânat.


  • Doi ani era termenul maxim pentru detenţia preventivă, la expirarea căruia învinuitul nejudecat şi necondamnat trebuia pus în libertate. Reţinându-l pe Pavel în continuare, procuratorul Felix săvârşea un abuz de fapt şi de drept.


  • Procurator al Iudeii din anul 60 până'n 62, când moare.


  • = Închis.


  • Transferul trebuia să-i fie prezentat lui Pavel ca un hatâr (ceea ce se va întâmpla – vezi v. 9 ), care însă urma să se întoarcă împotriva lui.


  • Pavel a sesizat cursa ce i se întinde şi nu numai că o respinge tăios, dar aruncă şi o usturătoare ironie la adresa lui Festus.


  • Prin propunerea de a transfera procesul în sinedriu, Festus îşi declinase, de fapt, competenţa. Pavel se prevalează de cetăţenia sa romană care-i acorda dreptul să apeleze la judecata imperială. Chiar în lanţuri fiind, Apostolul îşi deschide drumul spre Roma!


  • Berenice: fiica lui Agrippa I, sora lui Agrippa II şi a Drusilei.


  • Festus a reţinut ironia lui Pavel şi o reproduce în contextul conversaţiei sale cu Iudeii, cu nuanţa: să li-l dea pe gratis, numai aşa, de dragul lor, să le facă un hatâr.


  • = ţinut sub pază, în stare de arest.


  • = Majestăţii Sale Imperiale. Ca şi cuvântul „cezar“, augustus îl desemna generic pe împăratul în funcţiune (în cazul de faţă, Neron).


  • Mărturisitor al vedeniei de acum şi al viitoarelor fapte minunate ce i se vor descoperi.


  • = Atât neamului evreiesc cât şi păgânilor din afară.


  • Festus îl întrerupe în momentul când argumentarea eruditului şi atât de logicului Pavel pare să fi căzut sub incidenţa absurdului.


  • Întregul fenomen creştin (patimile, moartea, învierea şi înălţarea lui Iisus, predica apostolilor şi primele comunităţi), totul e de notorietate, iar regele e printre cei ce o ştiu.


  • Aproape somat de Pavel să se convertească, regele reacţionează printr'o jumătate de glumă.


  • Luca reia povestirea la persoana întâi plural; ceea ce urmează are caracterul unui adevărat jurnal de bord.


  • Ucenic al lui Pavel, care-i va sta aproape, ca întemniţat, şi în captivitatea din Roma (vezi Col 4, 10).


  • Unele manuscrise precizează că după cincisprezece zile.


  • Pe lângă coasta de sud a insulei; amănunt prin care naratorul pare să aibă'n faţă harta Mediteranei.


  • „Postul“, nume tradiţional al sărbătorii iudaice Kipur (Ziua ispăşirii), singura zi de post obligatoriu prevăzută de Legea Veche (Lv 16, 29-31); ea se celebra în jurul echinocţiului de toamnă, când navigaţia era de obicei întreruptă până'n primăvară.


  • Literal: Liba şi Horos; numele celor două vânturi care puteau împinge corabia spre liman.


  • Dinspre nord-est.


  • Odgoane cu care era încinsă corabia spre a nu fi dislocată de furtună.


  • O arie marină periculoasă, probabil în apropiere de coasta Africii (Libia de astăzi).


  • Într'o seamă de traduceri străine moderne: ancora plutitoare (platformă de lemn ancorată de pupă, menită să frâneze vasul şi să-l menţină, pe cât posibil, pe axa vântului). Atât practica navigaţiei cât şi contextul (v. 40) pledează însă pentru opţiunea de aici.


  • Textual: fără numai al corăbiei. Majoritatea versiunilor engleze traduc astfel, deoarece englezii, ca şi anticii, credeau că o navă este o fiinţă însufleţită; ei până'n ziua de astăzi o desemnează prin pronumele personal she = Ea.


  • Prin „Adriatica“ se înţelegea în acea vreme toată aria Mediteranei cuprinsă între Grecia, Italia şi Africa.


  • = Sonda de adâncime.


  • Un stânjen măsura aproximativ 1,80 m.


  • Grecescul sotería înseamnă şi scăpare (dintr'o primejdie), şi mântuire (de Cel-Rău). Pavel îl foloseşte în ambele lui dimensiuni: pe de-o parte, salvarea trupului prin întremare fizică; pe de alta, salvarea sufletului prin Euharistie (vezi următoarele două versete).


  • Literal: un loc dintre două mări; limba de nisip dintre doi curenţi marini.


  • Literal: Dike


  • Dioscurii: fraţii gemeni Castor şi Pollux, din mitologia greacă, patronii navigatorilor.


  • Desigur, creştinii din Puteoli i-au anunţat grabnic pe cei din Roma. În ambele localităţi existau deja comunităţi de ucenici, direcţi sau indirecţi, ai lui Pavel.


  • La 65 şi, respectiv, 47 km de Roma.


  • Nefiind un deţinut de drept comun, ci ceea ce se cheamă astăzi un prizonier de conştiinţă (în plus, cetăţean roman), Pavel s'a bucurat de privilegiul regimului numit custodia militaris, care-i acorda dreptul de a locui, sub pază, într'o casă particulară. Potrivit regulamentului, braţul drept al prizonierului era legat cu un lanţ de braţul stâng al paznicului.


  • Precum mai înainte în Cezareea (vezi 24, 27 şi nota), Pavel împlineşte şi aici termenul maxim de detenţie preventivă. Eliberat, el va cunoaşte o a doua captivitate în Roma, la capătul căreia va muri ca martir în anul 67. Luca îşi încheie cronica printr'un final deschis.


  • Apostol chemat: titlu de sacră nobleţe, pe care Pavel şil acordă în repetata lui aserţiune că, deşi venit mai târziu, autoritatea lui nu e mai mică decât a celor doisprezece.


  • Înţelesul complet al cuvântului: pus deoparte şi păstrat în rezervă pentru o misiune specială.


  • = Duhul Sfânt.


  • Învierea lui Hristos este izvorul oricărei garanţii asupra puterii lui Dumnezeu.


  • Întrucât creştinii din Roma (cel puţin o parte) nu sunt convertiţii săi direcţi, ci ai altor apostoli, Pavel generalizează.


  • Grecescul ypakoúo înseamnă, în acelaşi timp, a recepta mesajul şi a i te supune (în cazul de faţă, Evanghelia).


  • Pavel le oferă şi creştinilor din Roma titlul de nobleţe pe care şi-l atribuise luişi.


  • Literal: sfinţi chemaţi. În limbajul Noului Testament, creştinii veacului primar erau numiţi „sfinţi“, cu înţelesul: aleşi şi sfinţiţi de Dumnezeu în vederea unei misiuni.


  • Salutarea e corolarul unei introduceri solemne, de mare densitate teologică.


  • Literal: e vestită. Înţelesul complet: credinţa voastră se răspândeşte pe măsură ce se aude despre ea (în limbaj modern: are priză).


  • Apostolatul este prin excelenţă închinare şi slujire duhovnicească. Antropologia paulină face distincţii terminologice între psyhè = suflet, pnēuma = duh (partea superioară a lui psyhè), şi nóos (noūs) = minte, cugetare, inteligenţă, raţiune (partea superioară a lui pnēuma şi cea mai fină a lui psyhè), toate în opoziţie cu sárx = carne (ca materie) şi sōma = trup (forma organizată a lui sárx). Cu toate aceste nuanţări, dihotomia suflet-trup rămâne constantă.


  • Rectificare în duhul smereniei şi al bunei-cuviinţe.


  • Spre deosebire de „barbari“, Elinii erau păgâni cultivaţi.


  • În ordinea istorică, Evreii se bucură de prioritate în vestirea Evangheliei.


  • De vreme ce inteligenţa umană Îl poate percepe pe Dumnezeu din creaţia Sa, omul nu poate pretinde că n'a avut posibilitatea de a-L cunoaşte şi recunoaşte.


  • = I-a lăsat pe seama păcatului. Păcatul poartă în el germenul pedepsei, iar una din pedepse este abandonarea omului de către Dumnezeu.


  • Cultivat până la exacerbare, păcatul înseamnă nu numai desfigurarea ordinii naturale rânduite de Dumnezeu, ci şi degradarea morală a omului (vezi versetele următoare).


  • Bunătatea lui Dumnezeu nu e o „slăbiciune“ divină, ci şansa oferită omului de a se îndrepta.


  • În absenţa unei legi elaborate, legea morală – înscrisă ontologic în conştiinţa omului – poate constitui prin ea însăşi un criteriu al discernământului.


  • = După Evanghelia pe care o propovăduiesc eu (Pavel).


  • Eşti înzestrat cu capacitatea de a discerne.


  • Fără circumcizie fizică.


  • Înţelesul complet se consumă în două planuri: 1) Deşi pretinde că este posesorul legii lui Moise (şi al circumciziei ca semn concret al angajării), iudeul îşi permite să n'o respecte; 2) Iudeul nu poate respecta legea tocmai din cauza legii, a cărei literalitate şi ale cărei prescripţii sunt atât de complicate, încât îi fac imposibilă aplicarea, ea devenind astfel o piedică în calea mântuirii (temă scumpă lui Pavel).


  • Omul autentic este numai cel atestat de realitatea lui lăuntrică, nu de cea exterioară, care poate înşela.


  • Infidelitatea unor iudei faţă de Dumnezeu nu e de natură să anuleze fidelitatea lui Dumnezeu faţă de propria Sa făgăduinţă, dată cu jurământ lui Avraam.


  • Tonul dialectic şi oralitatea unor expresii par extrase din discuţiile aprinse pe care Pavel le avea cu Iudeii în sinagogi.


  • Este vorba, desigur, despre legea Vechiului Testament, care a fost dată de Dumnezeu nu spre a şterge păcatele omului, ci spre a-l face pe om conştient de starea lui de păcătoşenie. Eliberarea omului de păcat a venit numai prin Iisus Hristos.


  • Faptele legii: expresie biblică, deseori întâlnită în epistolele pauline, prin care se înţeleg atât prescripţiile Vechiului Testament cât şi punerea lor în practică (aceasta din urmă neputând fi niciodată totală sau desăvârşită).


  • = Slava lui Dumnezeu ca prezenţă intimă în fiinţa omului virtuos.


  • Calitatea de drept (îndreptăţit la mântuire) nu este un rezultat al meritelor omului, ci un dar al harului divin, un efect al iubirii lui Dumnezeu manifestate prin jertfa răscumpărătoare a lui Iisus Hristos.


  • La obârşie, cuvântul ilastérion desemna masa aşezată deasupra chivotului legii, în sfânta-sfintelor, pe care marele preot aducea jertfa anuală de purificare a poporului, prin stropirea cu sânge (vezi Lv 16). Aşadar, textul de faţă trebuie citit şi înţeles: Iisus Hristos este mijlocul prin care Dumnezeu a instrumentat curăţirea de păcate a celor ce cred în jertfa sângelui Său.


  • Înainte de jertfa lui Iisus Hristos, Dumnezeu le-a acordat oamenilor o lungă perioadă de îngăduinţă, în timpul căreia El le-a ignorat păcatele, nu le-a iertat şi nici nu le-a pedepsit, ci numai S'a făcut că nu le vede, tocmai pentru ca oamenii să-şi dea seama că dreptatea e întotdeauna de partea lui Dumnezeu; iertarea a venit prin Iisus Hristos.


  • În virtutea credinţei pe care deja o au.


  • Prin mijlocirea credinţei pe care o dobândesc.


  • Plata lucrătorului nu este un dar, ci o obligaţie contractuală.


  • Existenţa unei legi presupune şi posibila ei călcare, de unde mânia legiuitorului asupra celui ce o calcă.


  • = Moştenirea făgăduită.


  • Alte traduceri: (Dumnezeu) cheamă la fiinţă pe cele ce încă nu sunt; cheamă neantul la existenţă; le cheamă la existenţă pe cele ce nu există. Opţiunea de faţă e corectă nu numai prin literalitatea traducerii, ci şi prin ideea fundamentală că Dumnezeu nu trăieşte în virtual, ci numai în real (El Însuşi fiind realitatea supremă, izvor a tot ceea ce există); o făgăduinţă a lui Dumnezeu (pentru viitor) e virtualitate numai pentru noi, dar nu şi pentru El: de îndată ce a rostit-o, ea a şi devenit o realitate, aşa cum trebuie s'o considerăm şi noi prin actul credinţei (în legătură cu aceasta vezi şi nota de la Mc 11, 24).


  • Îndreptăţirea e un termen frecvent în teologia paulină şi desemnează calea prin care omul poate fi socotit drept în faţa lui Dumnezeu, apt pentru mântuire. Această dreptate nu e un rezultat al cumpenii justiţiare, ci se obţine prin har, ca rod al iubirii dumnezeieşti, pe de o parte, şi prin faptele credinţei omului, pe de alta.


  • = Starea de graţie; favoarea de a trăi în imediata apropiere a lui Dumnezeu.


  • În speranţa că la sfârşitul veacurilor ne vom împărtăşi de slava lui Dumnezeu.


  • = Mânia Judecăţii de Apoi.


  • Păcatul îl desparte pe om de Dumnezeu, ceea ce echivalează cu moartea lui sufletească, moartea veşnică (în opoziţie cu viaţa veşnică).


  • Versetele 12, 13 şi 14 introduc în doctrina creştină tema păcatului originar: solidară cu Adam (arhetipul), specia umană moşteneşte păcatul acestuia.


  • Paralela Adam-Hristos devine pregnantă: dacă neascultarea lui Adam le-a adus oamenilor moartea, ascultarea lui Hristos faţă de Tatăl şi a fiecăruia faţă de Hristos le aduce Viaţa.


  • Vezi 2, 27 şi nota.


  • Literal: am crescut împreună cu El ca nişte mlădiţe altoite pe trunchiul Său (asimilate şi devenite inseparabile).


  • = Printr'o moarte asemănătoare cu a Lui, săvârşită prin Botez (vezi v. 3).


  • Nu trupul fizic ca atare, ci insul păcătos.


  • Textual: îndreptăţit (dezvinovăţit) faţă de păcat. Aşa cum moartea trupului fizic distruge instrumentul prin care operează păcatul, moartea mistică prin botez distruge consistenţa păcatului şi-l face inoperant.


  • Termen general pentru membre şi organe, dar şi pentru carne ca materie a trupului.


  • = În termeni şi prin comparaţii omeneşti.


  • Literal: slăbiciunea cărnii voastre. Limitele de înţelegere impuse de condiţia umană. Limbajul teologic al lui Pavel putea să fie mult mai elevat şi mai abstract, dar el înţelege să fie concesiv faţă de cititorii săi.


  • Vezi versetul 16.


  • Aici e vorba, probabil, de legea romană ca termen de analogie.


  • = Liberă faţă de contractul conjugal.


  • = Legea Vechiului Testament.


  • Literal: în carne, sub stăpânirea cărnii. În opoziţie cu duhul, carnea (materia carnală a trupului) este sediul concupiscenţei, al senzaţiilor erotice din care derivă paternitatea şi ereditatea (roada), simbol al oricărui fel de fapte rele. În limbajul Apostolului, expresia „după trup“ desemnează supunerea faţă de legile carnale. Harul operează înstăpânirea duhului, etapă care o lasă în urmă pe aceea dominată de pasiunile carnale.


  • Opoziţia dintre duhul care înnoieşte şi litera care ucide (vezi şi 2, 29 şi nota).


  • Interdicţia expresă de a păcătui se constituie într'o trambulină de pe care păcatul, trezit din amorţire, se lansează şi atacă.


  • = Vândut şi aservit păcatului.


  • Lupta dramatică dintre voinţa lucidă spre bine şi instinctul carnal care împinge spre rău.


  • Păstrându-i din filosofia greacă şi înţelesul de „partea raţională a fiinţei umane“, Pavel îi conferă „omului lăuntric“ semnificaţia de om duhovnicesc, despătimit, întotdeauna capabil să aspire la bine şi să-l înfăptuiască.


  • Prin formele ei exterioare şi ineficiente, Legea Veche era asemenea unui trup supus încontinuu unor eforturi inutile, fără nici o izbândă.


  • = Jertfa care răscumpără păcatul.


  • Dreptele pretenţii ale legii: tot ceea ce e conform cu voia lui Dumnezeu.


  • Trupul e deja supus morţii fizice ca urmare a păcatului originar (vezi 5, 12), dar el va învia prin Iisus Hristos (vezi versetul următor).


  • Duhul omului este viaţă prin îndreptăţirea conferită de Duhul lui Dumnezeu.


  • Aramaicul abba înseamnă părinte. Cuvântul a intrat în limba română prin grafia greacă avva, folosit şi astăzi în limbajul monahal. Expresia a intrat în cultul liturgic al primilor creştini; ea le amintea că Însuşi Iisus a folosit-o în rugăciunea din grădina Ghetsimani (Mc 14, 36).


  • Aici şi în următoarele trei versete: Solidară cu omul prin căderea acestuia, creaţia aspiră la propria ei restaurare prin restaurarea omului întru Iisus Hristos.


  • = Naşterea din nou a lumii (vezi şi Mt 24, 8).


  • Primele roade ale Duhului Sfânt; premisele înfierii totale pe care urmează s'o primim. În 2 Co 1, 22: „arvuna Duhului“.


  • În cazul de faţă (ca şi în altele): sinea noastră; fiinţa totală; personalitatea.


  • Vezi nota de la Lc 2, 7.


  • În textul original, trecutul (aoristul) acestui verb exprimă o anticipaţie de maximă certitudine, ca aceea din Mc 11, 24: „să credeţi că le-aţi şi primit, şi le veţi avea“ (vezi şi nota).


  • Peroraţie: nici chiar stihiile sau forţele cereşti – fie ele bune sau rele – nu ne vor clinti. Asupra acestor forţe vezi şI 1 Co 15, 24; Ef 1, 21; 3, 10; 6, 12; Col 1, 16; 2, 10, 15.


  • Anatema = blestemat, exclus din comunitate; destinat pieirii. O astfel de declaraţie n'a mai fost făcută decât de Moise (Iş 32, 32).


  • Atestare clară a dumnezeirii lui Iisus Hristos.


  • Literal: întru Isaac ţi se vor chema urmaşi. Verbul „a (se) chema“ are un dublu sens: a fi numit cu (a purta) numele cuiva; a fi chemat la existenţă (prin puterea lui Dumnezeu). Vezi şi 4, 17.


  • Ebraism pe care limbile moderne l-au preluat prin greaca veche. El nu exprimă un sentiment, ci locul secundar în ierarhia preferinţelor: Pe Iacob l-am iubit mai mult decât pe Esau. Este exact înţelesul de la Lc 14, 26 (vezi şi nota).


  • = Vase care atrag şi merită mânia (lui Dumnezeu). Grecescul skévos înseamnă şi vas, dar şi obiect de folosinţă, unealtă, instrument.


  • = Vase care atrag şi merită mila (lui Dumnezeu). În FA 9, 15 Pavel este numit „vas ales“, adică instrumentul uman prin care Dumnezeu Îşi exercită voia între oameni.


  • Corect: în El. În greceşte, substantivul „piatră“ e de gen masculin.


  • Nu va fi dezamăgit; aşteptările lui nu vor fi înşelate.


  • Fără ca această râvnă să fie luminată de cunoaşterea adevărului (cum era zelul lui Pavel de dinainte de convertire – vezi Ga 1, 14).


  • Grecescul télos înseamnă nu numai sfârşit, ci şi ţintă, finalitate, scop, termen final, plinire, realizare, rezultat, consecinţă, plenitudine, culminaţie, corolar, desăvârşire, sensuri pe care gândirea teologică a lui Pavel le încorporează, pe toate, în unul şi acelaşi cuvânt şi le fructifică în ideea fundamentală că Legea Veche a luat sfârşit în Iisus Hristos tocmai pentru că El reprezintă plenitudinea ei. Într'o rugăciune liturgică ortodoxă, Hristos este definit drept „plinirea legii şi a profeţilor“. Lectura textului de faţă făo ca şi cum ai citi: Sfârşitul seminţei este planta.


  • Paralelă sinonimică distributivă: întrucât îndreptăţirea (în faţa lui Dumnezeu) este aproape echivalentă cu mântuirea (în Dumnezeu), credinţa prin inimă şi mărturisirea prin grai sunt două căi care duc spre aceeaşi ţintă.


  • Literal: neam lipsit de inteligenţă; incapabil de înţelegere. Prin acest verset Pavel pregăteşte versetele 12 şi 14 din capitolul următor.


  • Din Israel cel neascultător a rămas un rest întru credincioşie (Iş 1, 9), rezerva şi instrumentul lui Dumnezeu pentru aducerea la mântuire atât a păgânilor, cât şi a „rămăşiţei“ lui Israel (vezi demonstraţia care urmează).


  • Împietriţi (la inimă) = insensibili, nesimţitori faţă de realităţile spirituale.


  • = Totalitatea fiilor lui Israel; participarea lor în massă la actul mântuirii.


  • Creştini convertiţi dintre păgâni (cărora Pavel li se adresează, totuşi, ca un fiu al lui Israel).


  • Literal: viaţă din morţi.


  • Pâinea (la noi, prescura) dusă ca ofrandă la altar. În limbajul liturgic, prin pârgă se înţeleg primele fructe coapte pe care credincioşii le aduc la biserică spre mulţumire şi binecuvântare.


  • Pavel cutează ideea unei altoiri inverse (sălbatic pe domestic) tocmai pentru a sublinia caracterul extraordinar, „nefiresc“, al convertirii păgânilor.


  • = Plenitudinea.


  • Literal: mila către voi; acordată vouă (de Dumnezeu).


  • Gândirea trinitară a lui Pavel: toate sunt din Tatăl prin Fiul şi întru Duhul Sfânt.


  • Trup înseamnă aici toată fiinţa; personalitatea în întregul ei.


  • Spre deosebire de jertfele sângeroase din cultul iudaic şi păgân; închinarea „în duh şi în adevăr“ (In 4, 23).


  • Veac, aici cu înţelesul de lume; lumea aceasta, contingentă, cea de sub timp.


  • Omul să nu se supraestimeze, dar nici să-şi piardă încrederea decentă în ceea ce-i este propriu. (În original, joc de patru cuvinte cu aceeaşi rădăcină.)


  • Profeţia: nu neapărat darul de a profeţi, adică de a prezice viitorul, ci, în principal, harisma de a profetiza, adică de a învăţa după Adevăr şi de a citi în inimile oamenilor (vezi FA 11, 27 şi nota). Textul de faţă (6-8), eliptic, de o mare concentrare stilistică (deseori tradus prin parafraze) se referă la modul, limitele şi nivelul la care fiecare trebuie să-şi exercite darul.


  • = Dându-vă reciproc întâietatea.


  • Sfinţi: membrii comunităţii creştine primare (vezi FA 9, 13 şi nota).


  • Iubirea de străini: ospitalitatea (cf. Mt 25, 35). A-i da urmare: a o pune în practică.


  • Suflet: aici, cu înţelesul de persoană; fiecare; fiece ins (ca în expresia: acolo trăiesc atâtea suflete).


  • Fapta rea: delictul, infracţiunea sau crima de drept comun; aceea care tulbură viaţa societăţii şi contravine legilor ideale (aşa cum Pavel le consideră pe acelea ale imperiului).


  • „Ziua“ sau „Ziua Domnului“ (1 Co 1, 8; 5, 5; 2 Co 1, 14) desemnează momentul celei de A Doua Veniri (Parusia), moment pe care creştinii veacului primar îl simţeau aproape. Chiar dacă, în perspectiva istorică, acest moment rămâne încă necunoscut (Mt 24, 36), aşteptarea lui în stare de veghe constituie unul din principalii piloni ai moralei creştine.


  • Fără să-i puneţi întrebări asupra părerilor lui (încă neconsolidate).


  • = Al lui Dumnezeu.


  • Ziua rânduită de lege ca sărbătoare.


  • În unele variante manuscrise: a murit şi a înviat. În textul de faţă, opţiune pentru varianta cea mai cuprinzătoare: Hristos e Domn peste viii din toate timpurile, atât pentru cei din vremea Sa, cât şi pentru cei de după înviere.


  • Înţeles dublu: să nu-i întinzi fratelui tău o cursă prin care să se'mpiedice sau să cadă; să nu i te faci pe tine însuţi, prin exemplul tău prost, pricină de împiedicare sau cădere.


  • E vorba de alimentele supuse restricţiilor cultuale.


  • = Pentru faptul că tu consumi o mâncare supusă restricţiilor.


  • = În ceea ce discerne; în opţiunea lui.


  • Răbdarea ca forţă de a rezista; perseverenţa în faţa obstacolelor sau încercărilor.


  • = Al celor tăiaţi împrejur.


  • = Să vă întreceţi pe voi înşivă.


  • = Ofranda. Apostolatul e o Liturghie în care sufletele celor convertiţi sunt ofranda pe care Iisus Hristos I-o aduce lui Dumnezeu prin mijlocirea oficiantului.


  • = Unde numele lui Hristos a ajuns deja să fie rostit.


  • Nemaiavând spaţiu de propovăduire.


  • Frază neterminată; suspendată, probabil, sub semnul incertitudinii. De altfel, nu ştim cu siguranţă dacă Pavel şi-a realizat această dorinţă de a ajunge până în Spania.


  • = Rezultatul colectei iniţiate de Pavel printre creştinii din Asia Mică în favoarea celor înfometaţi din Ierusalim (vezi şi Ga 2, 10; 1 Co 16, 1-4; 2 Co 8 - 9).


  • Înţelesul exact al verbului: a se odihni în urma unui efort, spre refacerea puterilor în vederea următorului (pauza unui sportiv între două întreceri).


  • După toate probabilităţile, purtătoarea epistolei.


  • În Biserica primară exista instituţia diaconiţelor (diaconeselor), femei evlavioase în serviciul comunităţii, dedicate mai ales asistenţei bolnavilor şi săracilor; e posibil să fi avut un rol auxiliar şi în ritualul botezării femeilor.


  • Literal: şi-au plecat grumazul ( = şi-au oferit viaţa; au riscat). Pentru Acvila şi Priscila vezi FA 18, 2.


  • În sensul foarte larg: aparţinând aceluiaşi neam. Vezi şi 9, 3.


  • E vorba de primii sectanţi ai Bisericii: iudaizanţii, ale căror metode devin tipice pentru toţi cei de mai târziu.


  • În dublu sens: ascultarea mesajului evanghelic şi supunerea faţă de el (vezi şi 1, 5 şi nota).


  • Înţelepţi (prudenţi) în faţa binelui (care poate înşela, ca în cazul sectanţilor de care e vorba) şi fără compromisuri faţă de agresiunea răului.


  • Tahigraful căruia Pavel i-a dictat epistola.


  • Despre „apostol chemat“ vezi nota de la Rm 1, 1.


  • La sfârşitul veacurilor, Iisus Hristos nu numai că Se va arăta, dar şi Se va descoperi în toată gloria Sa, inclusiv tainele încă neştiute şi nebănuite.


  • În sensul de: fidel; plin de credincioşie; Cel ce-Şi ţine cuvântul faţă de propriile Sale făgăduinţe. Expresie frecventă în Vechiul Testament, pe care Pavel o foloseşte în mod deliberat.


  • Literal: cei ce îi aparţin Hloei (probabil angajaţi, oameni de încredere, sclavi sau liberţi). Nu ştim cine era această Hloe. E sigur însă că Pavel (care se afla în Efes) îşi scrie epistola în urma relatărilor primite prin aceştia.


  • Asupra lui Apollo vezi nota de la FA 18, 24.


  • = Numele aramaic al lui Petru.


  • Stil oral. Dictând, Pavel îşi aminteşte şi se corectează.


  • Prin „casa“ cuiva se înţeleg toţi membrii familiei, inclusiv copiii şi, după caz, servitorii şi sclavii.


  • Arta elocinţei. Îngrijorat de faptul că în Corint există tendinţa de a „filosofa“ pe seama Evangheliei, în cele ce urmează Pavel pune faţă'n faţă „înţelepciunea lumii“ (omenească) cu înţelepciunea („nebunia“) lui Dumnezeu.


  • Literal: să fie golită (de conţinut); redusă la nimic; fără efect.


  • = Înţelepţi în planul şi la nivelul omenesc.


  • Nobili prin naştere (ironii menite să invite la modestie).


  • Literal: să le abolească; să le anuleze puterea activă.


  • Literal: superioritatea; autoritatea; prestigiul.


  • „Cu frică şi cu cutremur“, expresie vechitestamentară: respect şi responsabilitate faţă de Dumnezeu şi de cele sfinte.


  • Discursuri convingătoare prin măiestria retorică.


  • = Minunile care au însoţit predica lui Pavel.


  • „Cei desăvârşiţi“: nu o elită de „iniţiaţi“ ai comunităţii, ci acei creştini care au atins treapta cea mai înaltă a înţelegerii şi trăirii duhovniceşti.


  • Forţele diavoleşti şi stăpânitorii prin care ele se manifestă (vezi In 12, 31; 14, 30; 16, 11; Ef 2, 2; 6, 12).


  • = Cea care se manifestă în chip tainic; de nepătruns.


  • Ultima frază, text dificil: dând lucrurile duhovniceşti spre dezbatere oamenilor duhovniceşti. Alte traduceri: alăturând – asemănând, comparând – pe cele duhovniceşti cu cele duhovniceşti; lămurind lucruri duhovniceşti oamenilor duhovniceşti; exprimând realităţi – adevăruri – duhovniceşti în termeni duhovniceşti. Formularea de faţă, în acord cu contextul, e întregită şi luminată de următoarele două versete.


  • În sensul de: gândirea, mintea, inteligenţa, raţiunea.


  • = Colaboratori ai lui Dumnezeu. Acţiunea comună divino-umană: synergia.


  • Literal: arhitect.


  • Ca şi construcţia, materialele sunt simbolice; enumerarea se face în ordine descrescândă faţă de rezistenţa lor la foc (vezi versetul următor).


  • „Ziua Domnului“ sau „Ziua Judecăţii“ (vezi nota de la Rm 13, 12).


  • A lămuri prin foc: veche şi frumoasă expresie românească; a alege, a discerne, a identifica; acţiunea prin care focul separă metalele – în special, aurul – la punctul lor de topire.


  • = Ca şi cum ar scăpa dintr'un incendiu fugind printre flăcări. Nici chiar teologii romano-catolici nu sunt toţi convinşi că acest text e suficient pentru fundamentarea doctrinei asupra Purgatoriului.


  • Literal: naosul; partea în care se află altarul.


  • Literal: zi omenească; ironie la adresa celor ce credeau că pot anticipa Judecata de Apoi (Ziua Domnului) prin propria lor judecată.


  • = Proiectele, planurile, intenţiile, scopurile (ascunse în inimă).


  • Referire probabilă la un proverb cunoscut cititorilor.


  • Partizanatul pentru unul sau altul din apostoli nu le poate fi decât dăunător celorlalţi şi, până la urmă, tuturor.


  • Suită de sarcasme la adresa celor ce credeau că prin ei înşişi au pus mâna pe împărăţia cerurilor şi pe toate bunătăţile ei.


  • = Spectacol; expuşi în văzul tuturor (asemenea condamnaţilor ce urmează să fie devoraţi de fiare în arena circului).


  • Textual: pedagogi. În antichitate, pedagog era sclavul însărcinat să-i conducă pe copiii stăpânului la şcoală şi să-i supravegheze în timpul liber. Desigur, distanţa dintre pedagog şi părintele copilului era mare; la aceasta se referă Pavel.


  • Literal: imitaţi-mă pe mine; urmaţi-mi exemplul (aşa cum fiul devine continuatorul părintelui său). În unele ediţii româneşti există şi adaosul: „precum şi eu Îi urmez lui Hristos“, dar el nu se justifică prin cele mai autorizate texte originale.


  • Literal: s'au umflat. Ca scăpaţi de sub control, şi-au arogat calităţi şi drepturi pe care nu le au.


  • Mama vitregă. Incest condamnat atât de legea iudaică (Lv 18, 8), cât şi de dreptul roman.


  • Excomunicat şi lăsat pradă chinurilor provocate de Satana, osânditului îi rămâne, totuşi, în viziunea lui Pavel, speranţa mântuirii prin suferinţă (idee ce avea să fie preluată magistral de Dostoievski).


  • = N'aveţi de ce să vă lăudaţi.


  • Ca şi la Mt 16, 6, aluatul este aici simbolul alterării (prin fermentaţie), spre deosebire de azimă (consumată de Evrei la Paşti), simbol al purităţii.


  • Epistolă anterioară acesteia, pe care unii specialişti o numesc „precanonică“ şi care nu ni s'a păstrat.


  • = Din afara comunităţii.


  • = Judecătorii păgâni, în opoziţie cu creştinii care, în limbajul Noului Testament, sunt numiţi „sfinţi“.


  • Părtaşi la prerogativele Dreptului Judecător, drepţii vor împărţi dreptatea (vezi şi Mt 19, 28).


  • = Îngerii căzuţi.


  • Ironie la adresa lipsei de criterii a Corintenilor în a-şi desemna pe propriii lor judecători. (Într'o seamă de manuscrise greceşti, întreaga frază e formulată ca întrebare.)


  • = Pervertiţii sexuali sub orice formă.


  • = Atât tâlharii (care fură prin violenţă), cât şi rapacii (cei ce, aparent paşnic, îşi însuşesc pe nedrept bunul altuia).


  • Sanctuarul (vezi nota de la 3, 16).


  • = Cu preţul sângelui lui Hristos.


  • Din cauza tentaţiei spre desfrânare, care poate fi generată de abstinenţă.


  • = Iubirea şi devoţiunea conjugală.


  • Concesie; îngăduinţă faţă de condiţia umană. Pogorământul e practicat de ierarhia Bisericii Ortodoxe în cazuri excepţionale, prin derogare de la litera canoanelor.


  • Frate: membru al comunităţii creştine.


  • = Care nu e de aceeaşi credinţă cu soţul (în speţă, necreştină).


  • Nu în sensul că devine sfânt, ci că participă la viaţa socială şi se adaptează bunelor moravuri ale creştinilor.


  • Printr'o anume operaţie chirurgicală, în referire la 1 Mac 1, 15.


  • Chemarea la credinţă valorează mai mult decât libertatea în sine, fiind ea însăşi libertate (vezi versetul următor).


  • Cu preţul sângelui Său (vezi 6, 20), Hristos ne-a cumpărat din robia păcatului omenesc şi ne-a trecut sub propria Sa stăpânire; dar robia întru Hristos e suprema noastră libertate (vezi şi Ga 5, 1).


  • Presiunea timpului; conştiinţa că intervalul dintre cele două veniri ale lui Hristos se scurtează (vezi Rm 13, 11 şi, mai jos, v. 29).


  • = Împărţit între Dumnezeu şi căsnicie. În manuscrisele greceşti, versetul 34 e formulat în mai multe variante, folosite şi de numeroşi traducători români. Urmând ediţia critică cea mai nouă, redactarea de faţă e cea mai corectă şi mai limpede.


  • Figură de stil: nu spre a vă impune restricţii prin argumente meşteşugite.


  • Desigur, e vorba de societatea în care tatăl hotărăşte asupra destinului fiicei sale.


  • Cărnuri aduse ca ofrandă zeilor, consumate la mesele comune din templu sau case particulare; uneori vândute drumeţilor ca hrană. Trăind laolaltă cu păgânii, şi invitaţi la ospeţele lor, mulţi creştini îşi făceau procese de conştiinţă din a accepta sau nu să mănânce din ele.


  • În sens biblic: iubit de Dumnezeu.


  • Domni: semizei; oameni divinizaţi (în mitologia antică).


  • Nu toţi creştinii sunt în posesia adevărului (enunţat mai sus).


  • Neavând conştiinţa clară că zeii nu există, nu-şi dau seama că nici jertfele oferite lor nu pot avea un caracter sacral şi, în consecinţă, cred că fac un păcat.


  • = Puterea de a folosi un drept (acela de a se hrăni pe seama comunităţii).


  • Femeie creştină; din categoria celor ce, asemenea sfintelor femei (Lc 8, 2-3.), îi însoţeau pe apostoli făcândule menajul şi scutindu-i astfel de grijile mărunte.


  • Rudele Domnului (vezi nota de la Mt 12, 46.).


  • Alternativă la versetele 4 şi 5: Oare numai nouă ne este interzis să ne abţinem de la-ntreţinerea prin muncă? Barnaba, colaboratorul lui Pavel.


  • = Necesitatea stringentă de a propovădui; obligaţia de a împlini o poruncă.


  • Aici şi-n următoarele trei versete Pavel foloseşte o terminologie analogică, împrumutată din viaţa atleţilor, ale căror antrenamente şi competiţii presupun austeritate şi autocontrol.


  • Exact: dau lovituri pugilistice.


  • = Mortific.


  • = Nu cumva, după ce am anunţat cu voce tare regulile competiţiilor, să mă trezesc eu însumi descalificat.


  • Profetul era nu numai exponentul poporului, ci şi elementul unificator prin încorporare spirituală.


  • = Mana cu care Dumnezeu i-a hrănit pe Evrei în pustie.


  • = Apa ce s-a revărsat din stânca pe care Moise a lovit-o cu toiagul (Iş 17, 5-6.).


  • Pavel pare a prelua o tradiţie rabinică, potrivit căreia stânca dătătoare de apă i-a însoţit pe Evrei de-a lungul rătăcirii lor în pustie; ea Îl prefigurează pe Hristos, încă de pe atunci prezent în viaţa lui Israel.


  • Le-au rămas leşurile risipite prin pustie. Gramatical, efectul motivează cauza.


  • Exemple; chipuri prefigurative. Evenimente reale cărora planul lui Dumnezeu le-a conferit şi o încărcătură simbolică (în cazul de faţă, avertisment). Vezi, în completare, versetul 11.


  • În Iş 12, 23: îngerul care a executat pedepsele divine.


  • = Timpurile mesianice.


  • Ispită, în înţelesul de încercare, probă, test, mijloc de verificare. În traducere literală: Nu v-a cuprins ispită decât omenească.


  • Despre „credincioşia lui Dumnezeu“ vezi nota de la 1,9.


  • Trimitere la Dt 32, 21; Dumnezeu devine gelos oridecâteori poporul Său alunecă în idolatrie (închinare la dumnezei neadevăraţi = „alţi dumnezei“).


  • Nu din supunere faţă de conştiinţa (falsă) a celuilalt, ci din respect faţă de ea


  • = Sunt parte a celor ce-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru ceea ce El ne-a oferit în dar โ€" ca rezultat al harului. În cazul de faţă, grecescul hรกris înseamnă exprimarea recunoştinţei cuiva faţă de cineva pentru ceva.


  • Ca idee şi conţinut, acest verset este concluzia capitolului precedent – pe care, de fapt, îl încheie.


  • Altfel formulat: păstraţi tradiţiile aşa cum vi le-am transmis eu. Tradiţie (predanie): transmiterea mai întâi orală şi apoi scrisă a învăţăturilor doctrinare, morale şi liturgice, pe care Biserica le-a codificat apoi în canonul Noului Testament. În completare, vezi textul, şi mai explicit, de la 2 Tes 2, 15.


  • O ierarhie a autorităţii, nu a sfinţeniei. În următoarele opt versete, cuvântul „cap“ e folosit în jocul dintre două înţelesuri: acela de parte anatomică a corpului şi acela de conducător, şef, superior, întâistătător.


  • Pentru „a profetiza“ vezi nota de la Rm 12, 6.


  • Paranteză în sprijinul argumentaţiei; referire la Fc 2, 21-23.


  • Literal: stăpânire. Vălul ca semn de autoritate.


  • Este vorba de îngerii care participă, nevăzuţi, la slujbele religioase. Într-o rugăciune de taină a Liturghiei ortodoxe, preoţii se referă la „sfinţii Tăi îngeri care slujesc şi se roagă împreună cu noi“. Conştientizarea acestei prezenţe, provocată de Pavel, poate contribui la o mai bună ordine şi cuviinţă în biserică.


  • Argument menit să reteze orice altă discuţie pe această temă.


  • În adunări anume constituite pentru celebrarea cultului (Euharistiei), spre deosebire de cele obişnuite, cu caracter nesacramental.


  • Pavel osândeşte năravul Corintenilor de a se ospăta în aşteptarea celor întârziaţi şi înainte de Cina propriu-zisă.


  • „Legea“ este termenul consacrat în cult pentru „legământul“.


  • Opera lui Pavel – mai ales printr-o anumită terminologie – îl arată şi ca pe un cunoscător al religiilor păgâne, dintre care unele aveau ritualuri orgiastice menite să-i scoată pe participanţi de sub controlul propriu şi să-i împingă irezistibil spre manifestări dezordonate, asemenea unor posedaţi. Apostolul demonstrează că autenticitatea vieţii religioase nu e certificată de astfel de manifestări, ci, dimpotrivă, de calm, echilibru, raţionalitate, sfinţenie senină.


  • „Dar duhovnicesc“ îl traduce pe grecescul hárisma: favoare personală acordată de Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, unor aleşi ai Săi din Biserica primară (harismatici), cu misiuni speciale şi specifice în răspândirea şi consolidarea Evangheliei.


  • Versetele 4, 5 şi 6 cuprind o referire clară la Persoanele Sfintei Treimi.


  • Revelarea dinamică; modul de a se manifesta.


  • Despre iubirea duhovnicească (agápe) vezi nota de la In 11, 5. Ea este tema acestui splendid capitol, devenit celebru în literatura universală, un adevărat imn închinat virtuţii creştine supreme şi inserat aici de Pavel ca operă elaborată.


  • Chimval (din grecescul kýmvalon): instrument muzical compus din două talgere de alamă lovite unul de altul cu amândouă mâinile. Era folosit în cult, dar însoţea, amplificându-le, şi răcnetele războinicilor când porneau la atac. Ideea este aceea, ironică, de zgomot mare în amplitudine şi gol de conţinut.


  • Oglinda din vechime: o suprafaţă de metal şlefuit, cu imaginea neclară. Ideea esenţială: nu vedem realitatea directă, ci reflectată (cu eventualele distorsiuni).


  • = Cele trei virtuţi teologice.


  • = Faceţi din iubire ţinta voastră supremă.


  • Pentru „a profetiza“ şi „a profeţi“ vezi notele de la FA 11, 27 şi Rm 12, 6.


  • A vorbi în una sau mai multe limbi străine constituia darul glosolaliei, una din harismele Bisericii primare, deloc lipsită de spectaculozitate, şi poate că tocmai de aceea râvnită de numeroşi creştini. Pavel caută să-i tempereze în favoarea sobrietăţii şi profunzimii pe care le oferea harisma profeţiei.


  • Literal: cele neînsufleţite care dau sunet.


  • = Fără semnalul specific, convenţional.


  • Literal: fără sunet (specific). Fiecare limbă îşi are propriul ei limbaj inteligibil.


  • Barbari erau numiţi toţi cei care nu vorbeau limba greacă; Elinii considerau că aceştia scot sunete fără noimă, simple bolboroseli.


  • Pentru distincţia terminologică dintre duh (pnēuma) şi minte (nóos) vezi nota de la Rm 1, 9.


  • A binecuvânta (aici): a-I mulţumi lui Dumnezeu.


  • = Neştiutor; neiniţiat; cel ce nu posedă harisma glosolaliei.


  • Cineva din afara comunităţii; un neiniţiat; un ignorant al tainelor duhovniceşti, a cărui inimă însă va fi citită de întreaga comunitate prin harisma profeţiei.


  • = Să cumpănească ceea ce se spune.


  • Sfârşit de verset care, de fapt, începe un nou paragraf; Pavel argumentează printr-o cutumă a timpului.


  • Formulă introdusă în Simbolul de Credinţă de la Niceea, în anul 325.


  • = Prunc încă neîmplinit. După unii comentatori occidentali, comparaţia ar fi o aluzie la modul „chirurgical“ în care Pavel a fost convertit pe drumul Damascului. Ea însă pare mai degrabă o expresie a smereniei pe care Apostolul şi-o asumă adesea, în alternanţă cu propria conştiinţă de sine (vezi versetele următoare).


  • Credinţă încă neconsolidată printre creştinii din Corint, sub influenţa mediilor sociale eterogene. Evreii aveau o idee destul de vagă despre învierea morţilor, în timp ce Grecii o considerau de-a dreptul aberantă (vezi reacţia Atenienilor la predica lui Pavel, FA 17, 32).


  • Întâiul fruct care s-a copt (pârga) e semnul şi garanţia că celelalte vor veni după el.


  • = Forţele demonice care I se împotrivesc lui Dumnezeu (vezi şi nota de la Rm 8, 38).


  • Aceasta e singura informaţie asupra obiceiului unor creştini de a se boteza în numele celor dragi care muriseră, probabil, în stare de catehumenat, adică înainte de a fi primit botezul, crezând că prin aceasta le-ar putea fi întrucâtva de folos. Argument suplimentar al lui Pavel.


  • Probabil, o metaforă în relaţie cu o experienţă a lui Pavel pe care n-o cunoaştem din alte izvoare.


  • Vers din poetul Menandru, devenit zicală populară (în proverbele româneşti: „merele putrede le strică pe cele bune“).


  • În versetele 35-44, terminologia paulină trebuie citită şi înţeleasă astfel:


    a) „trup carnal“ (sárx): carnea, natura materiei care alcătuieşte trupul; :
    b) „trup“ (sóma): forma organizată, cu chip specific, a materiei carnale; :
    c) „trup firesc“ (psyhikós): trupul înzestrat cu suflet viu, dar care trăieşte doar la nivelul afectelor şi pasiunilor, pradă labilităţii psihologice; :
    d) „trup duhovnicesc“ (pneumatikós): trupul transfigurat prin înviere, asemănător cu trupul înviat al lui Iisus Hristos, liber nu numai de materia coruptibilă, ci şi de labilitatea psihologică, dominat de propriul său duh în comuniune cu Duhul Sfânt, devenit capabil să participe la slava lui Dumnezeu.
  • = Iisus Hristos.


  • Versetele 48-49: relaţia dintre tip şi arhetip (cele două modele arhetipale fiind Adam şi Hristos).


  • = Colecta iniţiată şi condusă de Pavel pentru ajutorarea creştinilor din Ierusalim. Vezi FA 24, 17; Rm 15, 26-28; 2 Co 8-9; Ga 2, 10.


  • În sensul: să nu-l subestimeze.


  • Casa lui Ştefanas: vezi nota de la 1, 16. Ştefanas şi toţi ai săi fuseseră botezaţi de Pavel.


  • Versetele 21-24 nu-i sunt dictate tahigrafului, ci scrise direct de mâna lui Pavel.


  • = Blestemat, exclus din comunitate, destinat pieirii (vezi şi Rm 9, 3).


  • În aramaică: Doamne, vino! (cf. Ap 22, 20). Cele două cuvinte aramaice pot fi legate şi altfel: Maran atha, în care caz (cum fac unii traducători), expresia înseamnă: Domnul vine! (corectă şi ea, în acord cu gândirea lui Pavel – vezi Rm 13, 12).


  • Cel ce-şi asumă moartea nu se mai teme de moarte, de vreme ce teama de moarte este anulată prin credinţa în înviere.


  • = Darul lui Dumnezeu. Binefacerile dumnezeieşti obţinute de un creştin prin rugăciunea obştească devin obiectul mulţumirii pe care obştea I-o aduce lui Dumnezeu în numele şi în favoarea beneficiarului.


  • Literal: înţelepciune carnală; derivată din raţiunile materiei.


  • În limbajul biblic, a fi cineva lauda cuiva: a-i fi devenit pricină de mândrie (în înţelesul bun al cuvântului), aşa cum părinţii sunt mândri de copiii lor şi viceversa.


  • În variantă: ca să aveţi o îndoită bucurie. Oricum, vizita lui Pavel este un „har“, o favoare pe care Dumnezeu le-o acordă Corintenilor prin el.


  • Pavel respinge acuzaţia unora că între timp el şi-a schimbat planul de călătorie, dând prin aceasta dovadă de ambiguitate.


  • Arvuna Duhului (la Rm 8, 23: pârga Duhului): Duhul Sfânt Care ne-a fost dat este doar un avans, o promisiune şi o garanţie pentru plenitudinea darurilor dumnezeieşti ce vor veni odată cu „Ziua Domnului“.


  • Unii comentatori cred că e vorba de o vizită „intermediară“, probabil cu caracter dramatic, făcută de Pavel în Corint între cele două epistole cunoscute; vizita însă rămâne ipotetică.


  • O probabilă scrisoare anterioară, numită de unii critici „epistola aspră“, care însă nu ni s'a păstrat. O seamă de analişti pretind a o recunoaşte în capitolele 10-13 ale prezentei epistole, dar argumentele lor nu rezistă.


  • Fie incestuosul din Corint (vezi 1 Co 5, 1 şi nota), fie un adversar personal al lui Pavel (dintre iudaizanţi), sancţionat de comunitate cu majoritate de voturi.


  • Aromatele fumegânde ce însoţeau întoarcerea triumfală a împăratului biruitor, din al cărui cortegiu făceau parte atât învingătorii (spre viaţă) cât şi învinşii (spre moarte); vezi şi următoarele două versete.


  • Înţelesul exact: cei ce fac trafic cu cuvântul lui Dumnezeu (Evanghelia), tratându-l ca pe o marfă măruntă, uneori falsificată, din care pot dobândi cu uşurinţă profituri mari.


  • = Scrisori de recomandare.


  • Literal: slujită de noi. Înţelesul poate fi foarte larg: Apostolii sunt, în acelaşi timp, tahigrafii cărora Hristos le dictează scrisoarea, şi cei care le-o înmânează destinatarilor.


  • = Relaţia dintre cele două Testamente; lumina celui Vechi păleşte în strălucirea celui Nou, asemenea unei lumânări care arde'n razele soarelui (grecescul dóxa înseamnă şi slavă, şi strălucire).


  • Fiinţa reflectată care-şi atrage propria-i imagine. Text fundamental referitor la îndumnezeirea treptată a omului prin contemplaţie. Cuvântul „icoană“ îl traduce pe eikón = chip, imagine, portret, reprezentare, chip reflectat în oglindă; verbul metamorfóo = a (se) schimba, a (se) transforma, a (se) transfigura, este acelaşi cu cel folosit în Mc 9, 2 pentru schimbarea la faţă a Domnului.


  • Prin mila lui Dumnezeu.


  • În opoziţie cu curajul: frica ruşinoasă; arta laşă a propovăduitorului de a evita, îndulci sau răstălmăci unele adevăruri dure ale Evangheliei, spre a se menaja pe sine de eventualele reacţii ale adversarilor care-l ascultă; tehnică oratorică ruşinoasă în vreme de prigoană.


  • = Falsificând prin disimulare.


  • = Diavolul. E singurul text în care Satana e numit astfel (aşa cum îl iau, desigur, adepţii lui). În alte texte: „stăpânitorul lumii acesteia“ (In 12, 31; 14, 30; 16, 11 etc).


  • Substantivul prósopon înseamnă nu numai faţă, ci şi persoană. Slava lui Hristos nu este înveliş exterior, ci un dat lăuntric.


  • Suportul material al fiinţei omeneşti, făcut din pământ (Fc 2, 7), în fragilitatea şi limitele lui.


  • „de El“ (de Iisus) e subînţeles în text.


  • Exact: multiplicându-se; distribuindu-se pe o arie cât mai întinsă. Sau: din urcuş în urcuş; într'o măsură care întrece orice comparaţie.


  • Sau: din urcuş în urcuş; într'o măsură care întrece orice comparaţie.


  • Trupul firesc, fizic, trecător, în paralelă cu trupul duhovnicesc, nepieritor, pe care-l vom dobândi la învierea morţilor (vezi 1 Co 15, 44). Începând cu versetul 16 al capitolului precedent, Pavel deschide o paranteză care se încheie cu 5, 10.


  • = Cu sufletul lipsit de acoperământul trupului.


  • Pavel vorbeşte aici de perspectiva celor pe care Venirea Domnului îi va surprinde vii, nu morţi (cf. 1 Tes 4, 15-17). Trupul firesc va fi îmbrăcat (vezi pasivul verbului precedent) de Dumnezeu în trup duhovnicesc, iar acesta îl va „absorbi“ pe cel dintâi, într'un fulgerător proces de transfigurare.


  • = Să-i convingem.


  • Text dificil. Fie că se referă la acuzaţiile adversarilor săi, fie că face o aluzie la „epistola aspră“ (vezi nota de la 2, 3), Pavel enunţă: ceea ce unora li se pare a fi „nebunie“, de fapt e iubire de Dumnezeu; aceasta însă trebuie uneori pusă sub controlul intelectului, moderată, cumpănită, mai ales pentru cei ce n'o pot percepe ca atare, cum sunt Corintenii.


  • = Ambasadori; cei ce vorbesc în locul Celui ce i-a mandatat.


  • = Jertfă pentru păcat. Pe Hristos Cel în afara oricărui păcat L-a trimis Dumnezeu-Tatăl să-Şi asume chipul omului păcătos şi să Se aducă pe Sine jertfă pentru păcatele tuturor.


  • = Armele ofensive şi defensive (cum ar fi sabia'n dreapta şi scutul în stânga).


  • Un jug care nu se potriveşte, la care nu puteţi fi împerecheaţi. O paranteză-avertisment împotriva infiltraţiilor păgâne în doctrina şi morala Bisericii.


  • Veliar sau Belial, un alt nume al Satanei, des întâlnit în literatura rabinică şi în manuscrisele de la Qumran; pomenit şi în imnografia bizantină (antifonul 3 din utrenia glasului al doilea).


  • Pavel închide paranteza şi reia firul întrerupt la 6, 14.


  • = Întristarea lumească, cea după criteriile şi socotinţele omeneşti.


  • Expresia „cu frică şi cu cutremur“ nu trebuie înţeleasă literal. Ea este preluată din Ps 2, 11, unde sensul ei spiritual e evident: „Slujiţi-I Domnului cu frică şi bucuraţi-vă de El întru cutremur“. Întâlnirea Corintenilor cu Tit, trimisul şi slujitorul lui Dumnezeu, le-a pricinuit sentimentul de frică sacră şi bucurie cutremurătoare, în duhul psalmistului.


  • Literal: harul (în sensul primar al cuvântului, acela de favoare acordată de Dumnezeu omului şi, prin analogie, de om semenului său).


  • E vorba de colecta iniţiată şi condusă de Pavel pentru ajutorarea creştinilor din Ierusalim (vezi Rm 15, 26).


  • Nu cunoaştem numele acestuia. După unii comentatori, ar fi vorba de Luca; în acest caz, lauda sa „întru Evanghelie“ nu se referă la opera ce-i poartă numele (care încă nu era scrisă), ci la lucrarea sa de evanghelizare. Oricum, prin el, ca delegat al Bisericilor, Pavel se pune la adăpost de eventuala suspiciune că ar fi administrat colecta numai prin el însuşi şi prin Tit, omul său de încredere. În general, Pavel e foarte atent la bunul nume al creştinilor.


  • Vezi Rm 15, 26.


  • = Dar generos, asemenea unei binecuvântări (evlogía).


  • Verbul epihoregéo înseamnă a adăuga la ceea ce ai dat, a suplimenta. Ideea textului: prin puterea lui Dumnezeu, semănătorul recoltează nu numai ceea ce a semănat, ci cu mult pe deasupra.


  • = Dulceaţa inimii.


  • = Moderaţia; temperanţa; largheţea sufletului.


  • Citare ironică a ceea ce-i imputau lui Pavel adversarii din Corint.


  • A umbla după trup: a se comporta după criteriile omeneşti, în opoziţie cu principiile creştine.


  • = Raţionamentele; sofismele.


  • Replică la adresa exclusiviştilor care pretind că deţin monopolul credinţei şi, deci, al mântuirii.


  • Măsura dreptarului: limitele regulii pe care Pavel şi-a impus-o, prin descoperire, în activitatea sa de apostol.


  • Regula generală a lui Pavel este aceea de a nu zidi pe temelie pusă de altul (vezi Rm 15, 20).


  • Despre „nebunia“ lui Dumnezeu, a crucii, a apostolatului, vezi în special 1 Co 1, 11 şi urm. Despre „nebunia“ lui Pavel vezi mai jos v. 17 şi 12, 11.


  • La Iş 20, 5 (în traducere corectă): „Eu sunt un Dumnezeu gelos“ („Să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine“ – 20, 3). Vezi şi Dt 4, 24; 1 Co 10, 22. Grecescul zelos înseamnă zel, ardoare, râvnă, dar şi gelozie, emulaţie, rivalitate; sensul specific e dictat de context.


  • Ca prieten al Mirelui, Pavel este cel ce-I prezintă logodnica, identificându-se şi cu sentimentul de „gelozie“ al Acestuia: Mire unic al poporului Său, Dumnezeu nu admite să fie împărţit cu nimeni. Ideea e îndrăzneaţă, dar nu nouă; vezi Ir 2, 2; 3, 1; 31, 22; 51, 5; Mt 25, 1-12. Pavel o reia în Ef 5, 22-32.


  • = Aţi acceptat-o; la care aţi consimţit.


  • Grecescul hyperlían înseamnă excesiv, superior, deasupra oricăruia. De-a lungul întregului Nou Testament este folosit numai aici şi la 12, 11 (în acelaşi context). Cuvântul are o evidentă conotaţie ironică la adresa acelor „apostoli“ (vezi mai jos, v. 13), infiltraţi prin impostură în lucrarea evanghelică şi pe care mulţi dintre Corinteni, înşelaţi de aparenţe, îi consideră superiori. (Echivalentul „prea-foarte“ îi aparţine Bibliei lui Şerban, 1688.)


  • = Limitată, împiedicată, înăbuşită (de cei ce cred că ar putea-o face: adversarii lui Pavel).


  • În sensul: Dumnezeu ştie că vă iubesc.


  • = Cu merite omeneşti.


  • Într'o biciuire se aplicau exact treizeci şi nouă de lovituri, spre a nu fi depăşit numărul maxim de patruzeci, prescris în Dt 25, 3.


  • = Lapidat.


  • Epistola a fost scrisă în anul 57, ceea ce înseamnă că extazul lui Pavel a avut loc în anul 43, pe când el se afla în Cilicia sau în Antiohia, înainte de prima sa călătorie misionară.


  • În limbaj simbolic: până'n adâncul cel mai înalt al cerului.


  • Cuvinte inefabile; nu numai că nu pot fi transpuse în limbaj omenesc, dar sunt şi mult prea sfinte faţă de nevrednicia omului.


  • Termenul cuprinde atât numărul, cât şi valoarea excepţională (a revelaţiilor).


  • E vorba de o suferinţă ascunsă care, în ciuda nenumăratelor ipoteze şi speculaţii ale comentatorilor, continuă să ne rămână necunoscută.


  • Subînţeles: adevăratului apostol.


  • Una din ironiile tipice ale lui Pavel.


  • Variantă: chiar dacă, iubindu-vă mai mult, eu voi fi iubit mai puţin.


  • Aserţiune a adversarilor lui Pavel (n'a profitat direct, personal, ci prin interpuşi).


  • Ideea cuprinzătoare: dacă n'aţi trecut prin încercare; dacă aţi căzut la încercarea (proba) căreia v'aţi supus; dacă nu cumva încercarea (proba, evidenţa) s'a pronunţat împotriva voastră.


  • Apăsată precizare iniţială împotriva celor ce contestau autoritatea lui Pavel, sub pretext că el nu fusese ucenic direct al lui Iisus Hristos.


  • Veac, în înţelesul de lume; lumea de aici, contingentă, în opoziţie cu cea de dincolo, eternă (vezi şi Rm 12, 2 şi nota).


  • = Nu-mi vine să cred.


  • Nu sunt două evanghelii (ci numai una).


  • = Să-i schimbe sensul, direcţia; s'o răstoarne cu susu'n jos.


  • = Blestemat.


  • În relaţie cu cei doisprezece.


  • Sensul exact: m'a pus deoparte şi m'a ţinut în rezervă (pentru un anume scop).


  • Verbul istoréo înseamnă nu numai a-l vedea pe cineva, a-i face o vizită, a-l cunoaşte, ci şi a-l cerceta, a avea cu el discuţii amănunţite asupra anumitor probleme. Această vizită trebuie să fi avut loc în anul 35.


  • = Petru.


  • = Direct, personal.


  • Deşi, în virtutea misiunii sale speciale, Pavel propovăduieşte „pe cont propriu“, el ştie prin revelaţie că predica şi poziţiile sale trebuie să aibă consensul Bisericii-Mame, cu care legătura nu trebuie niciodată întreruptă.


  • Textul sugerează o întâlnire separată cu Apostolii Iacob, Petru şi Ioan, „stâlpii“ Bisericii menţionaţi în versetul 9.


  • Subînţeles: Dar toată această situaţie (controversa asupra circumciziei)...


  • = Robi ai Legii Vechi; aserviţi iudaizanţilor care cereau ca păgânii convertiţi la creştinism să fie mai întâi circumcişi şi apoi botezaţi, poziţie căreia Pavel i se opune cu îndârjire.


  • = Notabilii comunităţii. Textul nu e neapărat ironic, ci uşor umoral.


  • Literal: (mâna) dreaptă a comuniunii; semnul prin care apostolii, deşi deosebiţi în lucrare, rămâneau în comuniune (koinonía) harică.


  • = Creştinii săraci din Ierusalim, pentru care Pavel avea să facă o mare colectă în provinciile Ahaia şi Macedonia.


  • = Au intrat în jocul duplicitar al lui Petru.


  • Nu este socotit drept în faţa lui Dumnezeu şi, prin aceasta, vrednic de mântuire.


  • Faptele legii: stricta respectare a prescripţiilor vechi-testamentare, printre care şi cele cu privire la mâncăruri.


  • În sensul: Nu anulez (ceea ce deja am primit); nu reziliez (contractul pe care l-am făcut).


  • Aici se încheie demonstraţia lui Pavel în faţa lui Petru, poziţie pe care acesta din urmă o va susţine integral în Sinodul Apostolic de la Ierusalim (vezi FA 15, 7-11).


  • Răstignirea lui Hristos (alături de înviere, temă centrală a predicii lui Pavel) le-a fost descrisă Galatenilor în mod public, amănunţit şi plastic, cu maximă concreteţe, ca pe un steag zugrăvit.


  • Renegarea credinţei după ce ai pătimit pentru ea te aruncă într'o stare mai rea decât înainte de a fi avut-o.


  • Legea nu-şi revendică originea ca fiind din credinţă.


  • Vezi nota de la FA 7, 53.


  • Textual: pedagog. Vezi nota de la 1 Co 4, 15.


  • Textual: sămânţa; descendenţa; urmaşul. Un singular care, raportat la demonstraţia din v. 16, atestă unitatea credincioşilor întru Unul şi Acelaşi Iisus Hristos.


  • = Forţele elementare ale naturii; fixitatea cosmică, aceea care guvernează rigiditatea şi intoleranţa prescripţiilor din Legea Veche.


  • = Termenul hotărât de Dumnezeu pentru ca realitatea divină a planului Său mântuitor să devină realitate concretă.


  • Vezi nota de la Rm 8, 15.


  • Probabil, o boală prelungită sau o convalescenţă, care la obligat pe Pavel să rămână în mijlocul Galatenilor mai mult decât îşi plănuise în cursul primei sale călătorii misionare (FA 13, 13-14, 25).


  • = Să găsesc tonul (limbajul) potrivit spre a mă face înţeles.


  • Cf. Fc 21: Ismael, născut din Agar, şi Isaac, născut din Sarra, soţia legitimă.


  • = Au şi un sens alegoric. Faptele istorice relatate în Sfânta Scriptură au şi o încărcătură alegorică, din ele derivând sensuri duhovniceşti. Interpretarea alegorică a Scripturii (începută de Filon) va face o carieră strălucită în Alexandria, prin şcoala lui Panten şi Origen.


  • Dublă semnificaţie: pe de-o parte, Agar este strămoaşa triburilor arabe; pe de alta, Sinaiul din Arabia este locul unde a fost dată Legea Veche.


  • Metaforă împrumutată din limbajul atletic, obişnuită la Pavel (vezi 1 Co 9, 24 şi nota).


  • Verbul original (kópto) sugerează hărţuiala; a uza pe cineva prin oboseală; a-l face să cedeze prin lovituri repetate şi perseverente; a-l epuiza prin stăruinţa cu care-l obligi să alerge.


  • Vezi nota precedentă. Imaginea este aceea că lui Dumnezeu, Care-i cheamă pe alergători (din faţă) I s'au substituit apostolii mincinoşi, care-i mână stăruitor şi brutal (din spate).


  • Aluatul ca simbol al alterării (vezi şi nota de la 1 Co 5, 6).


  • Crucea (răstignirea) ca piatră de poticnire; vezi 1 Co 1, 23.


  • După unii comentatori, posibilă aluzie la acei păgâni care în timpul ritualurilor orgiastice ale zeiţei frigiene Cybela ajungeau să se automutileze prin tăierea unor mădulare ale trupului.


  • Literal: cei ce vă întorc pe dos; cei ce vă scot din liniştea unitară a duhului.


  • Lupta dintre a vrea binele şi a face răul; vezi Rm 7, 19 şi nota.


  • Sensul complet: greutăţile slăbiciunilor, durerilor, neputinţelor.


  • = Legea iubirii.


  • Literal: propria sa încărcătură (balot, raniţă dusă'n spate); responsabilitatea proprie.


  • = Să nu ne pierdem curajul; să nu ne dăm delăsării.


  • = Dacă în noi nu se va istovi râvna (de a face binele).


  • Pavel obişnuia să-şi încheie scrisorile cu mâna proprie. Literele mari, apăsate, aveau menirea de a sublinia pasajele mai importante.


  • = Să se remarce pe ei înşişi după criterii exterioare (nu după cele duhovniceşti).


  • = Urmele rănilor primite de dragul lui Iisus, suprema pecete a identităţii lui Pavel


  • În textul original, versetele 3-14 alcătuiesc o singură frază lungă, o perioadă cu multe complicaţii sintactice, inaccesibilă cititorului modern. Urmând exemplul unor traducători străini şi români (printre care şi Galaction-Radu), textul de faţă segmentează perioada în câteva fraze, asigurând totodată unitatea şi succesiunea ideilor (vezi notele imediat următoare).


  • Raţiunea şi finalitatea creaţiei: ne-am născut din iubirea lui Dumnezeu spre a ne desăvârşi în aceeaşi iubire.


  • Calea spre desăvârşire: prin unitatea noastră cu – şi întru – Hristos, noi devenim fii ai lui Dumnezeu prin har, ca fraţi mai mici ai unicului Său Fiu (vezi Rm 8, 29).


  • = Mijlocul desăvârşirii şi mântuirii noastre: pogorât în istorie, Fiul lui Dumnezeu ne răscumpără prin jertfa Sa pe cruce.


  • = Planul iniţial şi intim al lui Dumnezeu ne-a fost descoperit prin Revelaţie (vezi şi Rm 16, 25).


  • Plinirea vremilor: vezi Ga 4, 4. Purceasă din Hristos („prin Carele toate s'au făcut“), întreaga creaţie se va regăsi întru El.


  • Poporul lui Israel, căruia îi aparţine şi Pavel (pluralul „noi“) este primul şi cel mai important moştenitor al făgăduinţei lui Dumnezeu, întru pregătirea celorlalte neamuri.


  • Întru Acelaşi Hristos sunt chemaţi şi păgânii la mântuirea pe care Duhul Sfânt o certifică şi o garantează.


  • = Celor câştigaţi de Dumnezeu cu preţul sângelui Fiului Său; celor intraţi în posesia lui Dumnezeu.


  • Gândirea trinitară a lui Pavel foloseşte în acest pasaj de trei ori sintagma „spre lauda slavei Sale“: în v. 6, la adresa Tatălui; în v. 12, la adresa Fiului; în v. 14, la aceea a Sfântului Duh.


  • Despre „sfinţi“ vezi nota de la Rm 1, 7.


  • Accentul textului cade nu pe enumerarea puterilor cereşti, indiferent care le-ar fi numele şi rangul, ci pe faptul că toate Îi sunt subordonate lui Iisus Hristos.


  • Aioon (eon) în accepţia antică: entitate divină, zeitate. Pentru „dumnezeul acestei lumi“ vezi 2 Co 4, 4 şi nota.


  • = Satana. În vechea mentalitate iudaică, spaţiul dintre pământ şi cer era imperiul diavolului.


  • = Urmaşii nemântuiţi ai protopărinţilor Adam şi Eva, care se menţin în stare de răzvătire împotriva poruncilor lui Dumnezeu. Frază rămasă în suspensie.


  • = Noi, Iudeii.


  • = Fiii mâniei lui Dumnezeu; vezi şi Rm 1, 18.


  • Credinţa (v. 8) e o virtute teologică (vezi 1 Co 13, 13 şi nota), dăruită de Dumnezeu, dar ea nu lucrează singură, ci însoţită de fapta bună (vezi Iac 2, 26), toate făcând parte din planul iniţial al lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră.


  • = Lumea iudaică şi cea păgână, a căror principală relaţie reciprocă o constituia ura.


  • Literal: dispoziţiile (restrictive); prescripţiile formale şi riguroase care-i făceau imposibilă respectarea integrală.


  • Verset care exprimă, o dată mai mult, gândirea trinitară a lui Pavel.


  • A se înţelege: creştinii proveniţi dintre păgâni. Fraza e lăsată aici în suspensie, pentru intercalarea unui fragment explicativ, şi reluată în versetul 14.


  • = Modalitatea (în care Dumnezeu Şi-a pus în aplicare planul asupra lui Pavel).


  • Vezi 1, 9-10.


  • Chiar puterile cereşti, pe care unii contemporani ai lui Pavel le credeau mai presus de orice, nu aveau cunoştinţă de planul ascuns al lui Dumnezeu; nici ele nu-l puteau cunoaşte decât prin Biserică.


  • Înţelesul complet al cuvântului original: descendenţă; comunitate – familie, trib, castă, naţiune, rasă – care se trage dintr'un strămoş comun.


  • = Dimensiunea infinită a planului divin (vezi şi Rm 8, 39).


  • Dublă semnificaţie: de dragul Domnului; robit de Domnul (în dulcea robie a Domnului).


  • = Să duceţi o viaţă vrednică.


  • = Trupul Bisericii.


  • Versetele 4-6: şapte elemente ale unităţii creştine.


  • Literal: toate (lucrurile); întreaga existenţă.


  • Versetele 15-16: Fiind Biserica trupul lui Hristos, Capul este acela care coordonează funcţionarea specifică şi totuşi unitară a tuturor componentelor vitale.


  • Literal: Nu aşa L-aţi învăţat pe Hristos. Sintagmă neobişnuită chiar în greaca veche, ea e cu atât mai derutantă în limba română, în care acelaşi verb are două direcţii: a învăţa (pe altul), a învăţa (ceva, de la altul). Textul de faţă merge pe această a doua direcţie, ca şi cum ai spune: Pe Platon l-am învăţat din scoarţă'n scoarţă.


  • Textual: Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi. Citat ad literam din Ps 4, 5, în versiunea Septuagintei. Prin concesie, mânia e firească; păcatul constă în prelungirea şi amplificarea ei (vezi continuarea şi versetul următor).


  • Imitatori (ai lui Hristos-Dumnezeu); vezi versetul următor.


  • = Punând la încercare prin spirit de discernământ (vezi Rm 2, 18 şi nota); aplicând criteriile evanghelice la imensa varietate a gândurilor şi faptelor omeneşti.


  • = Denunţaţi-le; demascaţi-le. O traducere mai generoasă a lui elégho (a osândi; a blama; a reproşa; a reproba), spre a pune verbul în acord cu contextul.


  • A închide ochii asupra faptelor reprobabile săvârşite într'ascuns, făcându-te că nu le vezi, e un lucru rău, ca şi cum te-ai solidariza cu ele. Osândirea lor publică aduce un dublu câştig: făptaşul se ruşinează, ceilalţi iau exemplu şi totul devine lumină.


  • = Recuperând timpul pierdut (în păcate) prin maxima folosire a celui prezent (care poate fi scurt).


  • Taina Botezului, a cărei materie este apa, se consumă în interiorul cuvântului lui Dumnezeu, exprimat prin mărturisirea de credinţă şi prin formula sacramentală (vezi 1 Ptr 1, 23).


  • Pavel descoperă că în textul din Fc 2, 24 se ascunde taina legăturii organice dintre Hristos şi Biserica Sa, termen de analogie pentru Taina Nunţii.


  • În versiunile curente româneşti: „iar femeia să se teamă de bărbat“. Verbul „a se teme“ îl traduce exact pe grecescul fovéo, dar textul în sine, folosit şi în cult (Apostolul de la Cununie), provoacă reacţii inconfortabile în mentalitatea socială modernă, iar aceasta din pricină că nu e înţeles şi aplicat în interiorul analogiei Hristos-Biserică, adică iubire-supunere. Ceva mai sus (v. 21) se vorbeşte de „frica lui (faţă de) Hristos“; Celui ce iubeşte îi răspundem nu numai cu iubire, dar şi cu teamă respectuoasă, ca Unuia care o inspiră şi o merită. Unii traducători protestanţi (KJV, RSV, TOB) propun sintagma concesivă: „să respecte pe bărbat“, ceea ce însă e departe de sensul real, întrucât respectul faţă de cineva e un sentiment rece, distant, neangajant, lipsit de afectivitatea necesară într'o căsnicie. Mai nou, o seamă de filologi biblici (Morrish) au constatat că verbul fovéoeste folosit uneori în Sfânta Scriptură în locul lui frontízo = „a se îngrijora“, „a se îngriji“ de cineva, „a fi preocupat“ de o anume persoană, dar şi în locul lui sévomai = „a onora“, „a venera“, cu nuanţa că relaţia cu persoana venerată are un pronunţat caracter afectiv, atrăgător şi comuniant, într'un fel de uimire care înfioară, asemenea relaţiei dintre om şi divinitate. Formularea de faţă aşază textul şi în concordanţă cu cel din Fc 3, 16: ceea ce în Legea Veche părea blestem, în cea Nouă devine binecuvântare.


  • = Stăpânii pământeşti.


  • Expresie preluată din Vechiul Testament, referitoare la respectul datorat lui Dumnezeu şi celor sfinte (vezi 1 Co 2, 3 şi nota).