[ VTVechiul Testament

[ TobCartea lui Tobit
[ Cap. 9 ]Rafael la Regheş.
1 Atunci Tobie l-a chemat pe Rafael şi i-a zis:
2 „Frate Azaria, ia cu tine patru slujitori şi două cămile, du-te la Regheş, mergi la Gabael, dă-i înscrisul, primeşte argintul, iar pe el adu-l cu tine la nuntă.
3-4 Tu ştii că tatăl meu numără zilele: dacă eu voi întârzia o singură zi, mult îl voi întrista. Tu vezi cum m'a legat Raguel cu jurământ, iar eu nu-i pot nesocoti jurământul“.
5 Rafael a plecat la Regheşul Mediei cu cei patru slujitori şi cele două cămile şi au rămas noaptea la Gabael. I-a dat înscrisul, l-a înştiinţat că Tobie, fiul lui Tobit, şi-a luat femeie şi că-l pofteşte la nuntă. Gabael s'a ridicat, i-a numărat sacii, pecetluiţi, iar el i-a încărcat pe cămile.
6 S'au sculat amândoi de dimineaţă şi au venit la nuntă. Au intrat la Raguel şi l-au găsit pe Tobie la masă. Acela s'a repezit să-l îmbrăţişeze, [Gabael] a izbucnit în lacrimi, l-a binecuvântat şi i-a zis: „Fiu de neam bun şi mărinimos, al unui tată de neam bun şi mărinimos, drept şi făcător de bine! Domnul să-ţi dăruiască binecuvântarea cerului, ţie, femeii tale, tatălui tău şi mamei femeii tale! Binecuvântat fie Dumnezeu pentru aceea că l-am văzut pe vărul meu Tobit fiind el însuşi într'un altul“ a!

[ VTVechiul Testament

[ TobCartea lui Tobit
[ Cap. 10 ]Tobie se hotărăşte să se întoarcă la Ninive.
1 În acest timp, zi după zi, Tobit număra zilele călătoriei, atât la dus, cât şi la întors; şi după ce socoteala lor a ajuns la capăt, văzând că fiul său nu se întorsese,
2 şi-a zis: „Nu cumva a fost oprit acolo?... Sau nu cumva Gabael a murit şi nu-i nimeni care să-i dea argintul?...“.
3 Şi a fost cuprins de întristare.
4 Iar Ana, femeia sa, zicea: „Mi-a murit copilul; nu mai e printre cei vii...“.
5 Şi a izbucnit în lacrimi şi a prins a se tângui pentru fiul ei şi zicea: „Nenorocita de mine, fiule! Cum de te-am lăsat să pleci, lumina ochilor mei!“
6 Iar Tobit îi zicea: „Taci, soro, nu-ţi face sânge rău; e sănătos şi în afară de orice primejdie; cine ştie ce amânare li s'a făcut pe-acolo. Omul care s'a dus cu el e om de încredere şi unul din fraţii noştri. Nu te întrista, soro, din pricina lui; în curând va fi aici“.

Fc 37:35

7 Dar ea i-a zis: „Tacă-ţi gura! nu mă mai ameţi; copilul meu a pierit...“. Şi în fiecare zi se repezea să iscodească drumul pe care plecase fiul ei; nu mai credea pe nimeni. Când asfinţea soarele, se întorcea în casă şi se punea pe bocit şi toată noaptea o podideau lacrimile şi nu putea să doarmă.
8 După ce au trecut cele patruzeci de zile pe care Raguel se jurase să le ţină pentru nunta fiicei sale, Tobie a intrat la el şi i-a zis: „Dă-mi drumul să plec, ştiind eu bine că tatăl meu şi mama mea nu mai cred că o să mă vadă. Aşadar, tată, te rog să mă laşi să plec spre a mă duce la tatăl meu; ţi-am spus cum l-am lăsat“.
9 Raguel i-a zis lui Tobie: „Mai rămâi, fiule, mai rămâi cu mine, iar eu voi trimite soli la Tobit, tatăl tău, ca să-i ducă veşti despre tine“. Dar [Tobie] i-a zis: „Nici nu vreau s'aud; te rog, lasă-mă să plec de aici la tatăl meu!“
10 Atunci, pe loc, Raguel i-a dat-o lui Tobie pe Sarra, femeia acestuia, precum şi jumătate din toată averea lui: slugi şi slujnice, boi şi oi, asini şi cămile, hăinărie, bani, obiecte casnice.
11 Şi i-a lăsat să plece sănătoşi; l-a salutat [pe Tobie] şi i-a zis: „Fii sănătos, copilul meu, mergi şi fii sănătos! Domnul cerului să vă dea izbândă, ţie şi Sarrei, femeia ta, iar mie, să vă văd copiii înainte ca eu să mor!“
12 Iar către Sarra, fiica lui, a zis: „Mergi la socrul tău, fiindcă de acum înainte ei sunt părinţii tăi, întocmai cum sunt cei ce ţi-au dat viaţă! Mergi în pace, fiica mea, şi să nu aud din parte-ţi decât de bine, atât cât voi trăi“. Şi şi-a luat rămas bun de la ei şi i-a lăsat să plece.
13 Iar Edna i-a zis lui Tobie: „Copil şi frate iubit, Dumnezeu să te aducă înapoi, ca să pot să-i văd pe copiii tăi atât cât mai trăiesc, şi pe ai Sarrei înainte ca eu să mor! În faţa lui Dumnezeu ţi-o dau pe fiica mea în pază; să n'o întristezi în nici una din zilele vieţii tale. Fiule, mergi în pace! De acum, eu sunt mama ta, iar Sarra îţi este soră. Şi noi toţi să putem fi deopotrivă fericiţi în toate zilele vieţii noastre!“ Şi i-a îmbrăţişat cu duioşie pe amândoi şi i-a lăsat să plece sănătoşi.
14 Tobie a plecat de la Raguel sănătos şi voios, binecuvântându-L pe Domnul cerului şi al pământului, Împăratul lumii, că i-a făcut călătoria plină de izbândă. Iar [Raguel] i-a zis: „Fie-ţi fericirea de a-i cinsti pe ai tăi în toate zilele vieţii tale!“

[ VTVechiul Testament

[ TobCartea lui Tobit
[ Cap. 11 ]Întoarcerea lui Tobie. Tobit se vindecă de orbire.
1 La vremea când se apropiau ei de Caserin, în faţa Ninivei, Rafael a zis:
2 „Tu ştii cum l-am lăsat pe tatăl tău;
3 hai să alergăm înaintea femeii tale şi să pregătim casa în timp ce ei vin din urmă“.
4 Au plecat amândoi, iar Rafael a zis: „Ia fierea [peştelui] şi ţine-o în mână“. Câinele mergea cu ei, în urma lui [Rafael] şi a lui Tobie.
5 Ana şedea, cercetând cu ochii drumul fiului ei.
6 Când şi-a dat seama cine venea, a zis către tatăl lui: „Iată că-ţi vine fiul, împreună cu omul care a plecat cu el“.
7 Înainte ca Tobie să se fi apropiat de tatăl său, Rafael i-a zis: „Eu ştiu că ochii săi se vor deschide;
8 unge-i ochii cu fierea peştelui; leacul va piguli albeaţa şi i-o va dezlipi de pe ochi; tatăl tău îşi va recăpăta vederea şi va vedea lumina“. a
9 [Ana] a alergat să se arunce de gâtul fiului ei şi i-a zis: „Fiul meu, acum te-am văzut, de-acum pot să mor!“ Şi a izbucnit în lacrimi.

Lc 15:20

10 Tobit s'a ridicat, împiedicându-se, şi a ieşit pe poarta curţii.
11 Tobie a alergat spre el, ţinând în mână fierea peştelui; i-a suflat în ochi şi, prinzându-l de mână, i-a zis: „Curaj, tată!“ I-a pus leacul, i l-a ţinut pe ochi,
12 apoi, cu amândouă mâinile, i-a desprins albeaţa pe la coada fiecărui ochi.
13 Tobit i s'a aruncat pe grumaz, a izbucnit în lacrimi şi i-a zis: „Te-am văzut, fiul meu, lumina ochilor mei!“
14 Apoi a zis:
„Binecuvântat fie Dumnezeu!
Binecuvântat fie numele Său cel mare!
Binecuvântaţi fie toţi sfinţii Săi îngeri! b
Fie numele Său cel mare peste noi
şi binecuvântaţi fie îngerii toţi,
întru toţi vecii!;
că El m'a lovit,
şi iată că mă uit la Tobie, fiul meu!“
15 Tobie a intrat, vesel şi binecuvântându-L cu toată gura pe Dumnezeu. Tobie i-a spus tatălui său că toată călătoria lui s'a isprăvit cu bine, că a recăpătat argintul şi cum şi-a luat-o el de soţie pe Sarra, fiica lui Raguel: „... şi iat-o că soseşte; e foarte aproape de poarta Ninivei“.
16 Vesel şi binecuvântând pe Dumnezeu, Tobit a ieşit să-şi întâmpine nora la poarta Ninivei. Cei din Ninive, văzându-l cum merge şi cum umblă cu toată vigoarea şi fără să fie călăuzit de cineva, se minunau, în timp ce Tobit mărturisea în faţa lor că Dumnezeu avusese milă de el şi-i deschisese ochii. c
17 Şi de'ndată ce s'a apropiat de Sarra, femeia lui Tobie, fiul său, Tobit a binecuvântat-o şi a zis: „Fii binevenită, fiica mea! Binecuvântat fie Dumnezeul tău, Cel ce te-a călăuzit la noi, fiica mea; şi tu, fiica mea, să fii binecuvântată! Intră în casa ta cu sănătate, binecuvântare şi bucurie! Intră, fiica mea!“
18 În ziua aceea fost-a bucurie pentru toţi Iudeii care se aflau în Ninive.
19 Iar Ahicar şi Nadab, nepoţii săi de frate, au venit şi ei să se bucure cu Tobie.

[ VTVechiul Testament

[ TobCartea lui Tobit
[ Cap. 12 ]Îngerul Rafael se dă pe faţă.
1 Când nunta a luat sfârşit, Tobit l-a chemat pe Tobie, fiul său, şi i-a zis: „Fiul meu, pregăteşte plata omului care a mers cu tine, şi ceva pe deasupra a ceea ce i se cuvine“.
2 Iar el a zis: „Tată, cum să-i dau simbrie? Nu pierd nimic dacă-i dau jumătate din bunurile pe care le-a adus cu mine.
3 El m'a adus înapoi sănătos şi ocrotit, el a vindecat-o pe femeia mea, el a adus argintul cu mine şi el te-a vindecat; cât ar mai trebui să-i plătesc?“
4 Tobit i-a zis: „Fiul meu, e drept ca el să primească jumătate din tot ceea ce avea la întoarcere“.
5 Atunci [Tobie] l-a chemat şi i-a zis: „Ia-ţi ca plată jumătate din ceea ce aveai la întoarcere, şi mergi în pace!“
6 Atunci [Rafael] i-a chemat pe amândoi, în taină, şi le-a zis: „Binecuvântaţi-L pe Dumnezeu şi lăudaţi-L în faţa tuturor celor vii pentru binele pe care vi l-a făcut, binecuvântând şi cântându-I numele! Spuneţi la toţi oamenii, cu fruntea sus, lucrurile lui Dumnezeu, şi nu încetaţi să-I aduceţi laudă!
7 Bine e să ţii ascunsă taina regelui, dar bine e ca lucrurile lui Dumnezeu să le descoperi şi să le lauzi. Faceţi binele, şi răul nu vă va atinge!
8 Mai bună e rugăciunea cu post şi milostenia cu dreptate decât bogăţia cu nedreptate. Mai bine e să faci milostenie decât să aduni aur. a
9 Milostenia scapă de la moarte şi curăţeşte fiece păcat; cei ce fac milostenie se umplu de viaţă.
10 Cei ce săvârşesc păcat şi nedreptate sunt duşmanii lor înşişi.
11 Vă voi descoperi tot adevărul, fără să vă ascund nimic. Vi l-am şi descoperit şi v'am zis: – Bine e să ţii ascunsă taina regelui, dar bine e ca lucrurile lui Dumnezeu să le descoperi în gura mare.
12 Şi acum: Când tu te rugai – ca şi Sarra –, eu duceam pomenirea rugăciunii tale înaintea slavei Domnului, şi tot aşa când tu îngropai morţii.

Tob 02:7

13 Şi când tu te ridicai de la masă şi nu şovăiai să-ţi laşi prânzul neisprăvit ca să te duci să îngropi mortul, tot atunci eu eram trimis la tine să te însoţesc.
14 Şi tot Dumnezeu m'a trimis ca să te vindec, ca şi pe Sarra, nora ta.
15 Eu sunt Rafael, unul din cei şapte îngeri b care aduc şi duc înaintea slavei Domnului“. c

Ap 08:2

16 Atunci amândoi s'au tulburat şi au căzut cu faţa la pământ şi s'au înspăimântat.
17 Dar el le-a zis: „Nu vă temeţi! Pace vouă! Binecuvântaţi-L în veci pe Dumnezeu!
18 Cât despre mine, atâta vreme cât am fost cu voi, nu de bunăvoia mea am fost cu voi, ci din voia lui Dumnezeu; în toate zilele binecuvântaţi-L şi cântaţi-I laude!
19 Voi mă priveaţi [cum mănânc], dar eu nu mâncam nimic; ceea ce vedeaţi voi nu era decât vedenie. d

Fc 18:8 Jd 13:16

20 Şi acum, binecuvântaţi-L pe Domnul pe pământ şi lăudaţi-L pe Dumnezeu! Iată că eu mă ridic la Cel care m'a trimis. Scrieţi tot ceea ce vi s'a întâmplat“. e Şi s'a înălţat.
21 Ei s'au sculat, dar nu l-au mai putut vedea.
22 Şi binecuvântau şi-L cântau pe Dumnezeu şi-L lăudau pentru toate lucrurile Sale cele mari: un înger al lui Dumnezeu li se arătase!

[ VTVechiul Testament

[ TobCartea lui Tobit
[ Cap. 13 ]Cântarea lui Tobit. a
1 Şi a zis:
2
„Binecuvântat fie Dumnezeu Cel veşnic viu,
binecuvântată fie-I împărăţia!
Că El pedepseşte şi miluieşte,
El aruncă'n locuinţa morţilor şi El ridică
şi nimeni nu e să-I scape din mână.

Dt 32:39 1Rg 02:6 Iov 10:7 Sol 16:13

3
Lăudaţi-L, fiii lui Israel, în faţa neamurilor,
că El ne-a'mprăştiat printre ele.
4
Acolo vestiţi-I slava,
înălţaţi-L în faţa tuturor celor vii,
că El e Domnul şi Dumnezeul nostru,
El în veci e Părintele nostru,
5
El ne pedepseşte pentru nedreptăţile noastre,
dar iarăşi I se va face milă
şi ne va aduna din toate neamurile
printre care aţi fost risipiţi.
6
Dacă vă'ntoarceţi la El cu toată inima
şi cu tot sufletul vostru
ca să faceţi în faţa Lui dreptate,
atunci şi El se va întoarce spre voi
şi de la voi nu-Şi va ascunde faţa.
7
Vedeţi ce-a făcut El întru voi
şi lăudaţi-L cu glas înalt;
lăudaţi-L pe Domnul dreptăţii,
înălţaţi-L pe Împăratul vecilor!
8
Eu Îl laud în ţara robiei mele
şi unui neam de păcătoşi
Îi arăt puterea şi slava.
Întoarceţi-vă, păcătoşilor,
şi faceţi în faţa Lui dreptate;
cine ştie dacă nu va binevoi spre voi
şi nu va face milă cu voi?
9
Pe Dumnezeu Îl înalţ,
sufletul meu Îl înalţă pe Împăratul cerului
şi se veseleşte de slava Lui.
10
Toţi cei din Ierusalim să-L laude şi să zică:
Ierusalime, cetate sfântă!,
Dumnezeu te pedepseşte pentru faptele fiilor tăi,
dar iarăşi va avea milă de fiii celor drepţi.
11
Laudă-L cu fruntea sus pe Domnul
şi binecuvintează-L pe Împăratul veacurilor,
căci cortul Său va fi din nou zidit,
în bucurie, pentru tine,
12
pentru ca'n tine să-i veselească pe cei robiţi
şi'n tine să-i iubească pe cei nefericiţi,
din neam în neam, întru toţi vecii.
13
Mulţime de neamuri vor veni de departe
spre numele Domnului Dumnezeu,
în mâini purtându-şi darurile,
daruri pentru Împăratul cerului:
din neam în neam îţi vor aduce veselie.

Is 51:11 Is 60:4-5 FA 02:47 Ap 21:24

14
Blestemaţi fie toţi cei ce te urăsc,
binecuvântaţi fie'n veci toţi cei ce te iubesc!
15
Bucură-te şi te veseleşte pentru fiii celor drepţi,
că se vor aduna şi-L vor binecuvânta pe Domnul celor drepţi!
Da, fericiţi sunt cei ce te iubesc,
bucura-se-vor de pacea ta.
16
Fericiţi cei ce s'au întristat de toate nenorocirile tale,
căci văzându-ţi slava, bucurie vor avea'ntru tine
şi veseli fi-vor în veac.
Să-L binecuvinteze sufletul meu pe Dumnezeu, Împăratul cel mare,
17
că Ierusalimul va fi rezidit:
zidurile-ţi vor fi de safir, de smarald şi de pietre nestemate,
turnurile şi întăriturile, de aur curat,
uliţele Ierusalimului vor fi aşternute
cu beril, rubin şi pietre de Ofir.

Is 54:11 Ap 21:11 Ap 21:18-19

18
Şi toate uliţele lui vor zice: Aliluia!;
şi laude vor aduce, zicând:
Binecuvântat fie Dumnezeu,
Cel ce l-a înălţat pentru toţi vecii!“

Lc 01:68 Ap 19:1

[ VTVechiul Testament

[ TobCartea lui Tobit
[ Cap. 14 ]Ultimele zile ale lui Tobit şi ale lui Tobie.
1 Aşa s'au încheiat cuvintele de laudă ale lui Tobit.

Is 03:8

2 Şi a murit în pace la vârsta de o sută doisprezece ani şi a fost îngropat cu cinste în Ninive. Şaizeci şi doi de ani avea când a fost lipsit de vedere, iar după ce şi-a recăpătat vederea a trăit din belşug şi a făcut milostenii. Şi n'a încetat să-L binecuvinteze pe Dumnezeu şi să-I laude slava.
3 Fiind pe patul morţii, l-a chemat pe Tobie, fiul său, şi i-a dat porunci: „Fiule – i-a zis –, ia-ţi copiii
4 şi fugi în Media, căci eu cred în cuvântul pe care Dumnezeu l-a grăit asupra Ninivei prin Naum; a totul se va petrece şi va veni asupra Asiriei şi Ninivei; tot ce-au spus profeţii trimişi de Dumnezeu, totul se va întâmpla, nimic din cuvintele lor nu va lipsi, totul va veni la vremea sa. În Media e mai multă adăpostire b decât în Asiria şi'n Babilon. Eu, unul, ştiu şi cred că tot ceea ce a spus Domnul se va plini şi se va petrece; din cele ce s'au profeţit nu va cădea nici un cuvânt. Fraţii noştri care trăiesc în ţara lui Israel vor fi cu toţii împrăştiaţi şi duşi în robie, departe de ţara lor cea bună. Toată ţara lui Israel va fi pustie, Samaria şi Ierusalimul se vor pustii, templul lui Dumnezeu va fi cuprins de tristeţe şi va fi ars pentru o vreme. c

Naum 03:7 Sof 02:15 Mt 23:38

5 Dar Dumnezeu va avea iarăşi milă de ei, Dumnezeu îi va întoarce în ţara lui Israel, iar ei vor rezidi templul – totuşi, nu cum a fost cel dinainte –, aşteptând plinirea vremilor hotărâte. d După aceea se vor întoarce toţi din robie şi vor rezidi, cu fruntea sus, Ierusalimul, iar templul lui Dumnezeu va fi rezidit, după cum au spus în această privinţă profeţii lui Israel.

Ezr 03:8 Ezr 06:15 Is 02:2 Sof 02:11 Za 08:8 Lc 21:24

6 Toate neamurile lumii întregi, toate se vor întoarce [la Dumnezeu] şi cu adevărat se vor teme de Dumnezeu. Toate îşi vor părăsi idolii care le-au făcut să rătăcească în mincinoasa lor rătăcire, şi ele întru dreptate Îl vor binecuvânta pe Dumnezeul vecilor.

Sof 02:11 Za 13:2

7 Toţi fiii lui Israel care se vor mântui în aceste zile – întru adevăr aducându-şi aminte de Dumnezeu – se vor aduna din nou; ei vor veni la Ierusalim şi pe totdeauna vor locui fără grijă în ţara lui Avraam, aceea care le va fi redată. Acolo se vor veseli cei ce într'adevăr Îl iubesc pe Dumnezeu, dar cei ce săvârşesc păcat şi nedreptate vor pieri de pe faţa pământului.
8 Şi acum, copiii mei, vă poruncesc: Slujiţi-L pe Dumnezeu cu credincioşie şi faceţi ceea ce Îi este Lui bineplăcut. Pe copiii voştri să-i îndatoraţi să facă dreptate şi milostenie, să-şi aducă aminte de Dumnezeu şi'n toată vremea să-I binecuvinteze numele, întru adevăr şi cu toată puterea lor.

Dt 06:13 Ios 24:14 1Rg 07:3

9 Şi acum, tu, copilul meu, ieşi din Ninive, să nu rămâi aici. În ziua în care o vei fi îngropat pe mama ta alături de mine, nu zăbovi în hotarele [acestei cetăţi]. Eu văd că'n ea se află multă nedreptate şi că'n ea se petrece multă înşelăciune fără ca cineva să roşească.

Dt 06:13 Ios 24:14 1Rg 07:3

10 Vezi, copilul meu, tot ceea ce Nadab i-a făcut lui Ahicar, cel care l-a crescut. e N'a fost el aruncat de viu în pământ? Dar Dumnezeu i-a aruncat nelegiuirea'n faţă; Ahicar a ieşit la lumină, în timp ce Nadab a intrat în întunericul cel veşnic, de vreme ce el a căutat să-l ucidă pe Ahicar. Făcând milostenie, acesta a scăpat din cursa morţii pe care i-o întinsese Nadab, în timp ce Nadab a căzut în cursa morţii, care l-a nimicit.
11 Aşa că, dragii mei copii, vedeţi ce roade aduce milostenia şi ce roadă aduce nedreptatea: aceasta ucide. Iată însă că sufletul meu slăbeşte...“. Ei l-au aşezat pe pat, iar el a murit. Şi l-au îngropat cu cinste.
12 Când i-a murit mama, Tobie a îngropat-o alături de tatăl său. Apoi, el, ca şi femeia sa, a plecat în Media şi a locuit în Ecbatana, împreună cu Raguel, socrul său.
13 Bătrâneţea lor [a socrilor săi] a înconjurat-o cu cinste şi i-a îngropat în Ecbatana Mediei. Şi a moştenit casa lui Raguel şi pe aceea a lui Tobit, tatăl său.
14 A murit la vârsta de o sută şaptesprezece ani, încărcat de slavă. f
15 Înainte de a muri a aflat că Ninive fusese dărâmată şi i-a văzut, aduşi în Media, pe robii plecaţi din ea, aduşi în robie de către Ahiacar, regele Mediei. g Şi L-a binecuvântat pe Dumnezeu pentru tot ceea ce El le făcuse fiilor Ninivei şi Asiriei. Înainte de a muri s'a bucurat de soarta Ninivei şi L-a binecuvântat pe Domnul Dumnezeu în vecii vecilor. Amin.

[ VTVechiul Testament

[ IdtIudita
Cap. 1 CAPITOLUL 1
Nabucodonosor îl înfrânge pe Arpaxad.
Cap. 2 CAPITOLUL 2
Nabucodonosor îl trimite pe Olofern să pedepsească regatele şi popoarele din Apus.
Cap. 3 CAPITOLUL 3
Olofern îşi continuă campania.
Cap. 4 CAPITOLUL 4
Locuitorii Iudeii se pregătesc de împotrivire.
Cap. 5 CAPITOLUL 5
Plan de război în tabăra lui Olofern. Cuvântarea lui Ahior.
Cap. 6 CAPITOLUL 6
Ahior e dat pe mâna Iudeilor; aceştia îl alină şi se roagă lui Dumnezeu pentru ajutor.
Cap. 7 CAPITOLUL 7
Asediul Betuliei.
Cap. 8 CAPITOLUL 8
Iudita sfătuieşte, îndeamnă şi mijloceşte.
Cap. 9 CAPITOLUL 9
Rugăciunea Iuditei.
Cap. 10 CAPITOLUL 10
Iudita i se înfăţişează lui Olofern.
Cap. 11 CAPITOLUL 11
Întâlnirea dintre Iudita şi Olofern.
Cap. 12 CAPITOLUL 12
Iudita în tabăra lui Olofern; ospăţul acestuia.
Cap. 13 CAPITOLUL 13
Uciderea lui Olofern.
Iudita se întoarce în Betulia.
Cap. 14 CAPITOLUL 14
Sfatul Iuditei cu cei din Betulia.
Întoarcerea lui Ahior şi spaima Asirienilor.
Cap. 15 CAPITOLUL 15
Înfrângerea şi fuga Asirienilor.
Bucurie în Betulia.
Cap. 16 CAPITOLUL 16
Cântarea Iuditei. Epilog.

[ VTVechiul Testament

[ IdtIudita
[ Cap. 1 ]CAPITOLUL 1
Nabucodonosor îl înfrânge pe Arpaxad.
1 În cel de al doisprezecelea an al domniei lui Nabucodonosor, care domnea în Ninive, cetatea cea mare a Asirienilor a, în zilele lui Arpaxad care domnea peste Mezi în Ecbatana b

Idt 01:12

2 – cel ce a durat împrejurul acestei cetăţi ziduri de pietre tăiate în patru laturi, lungi de şase coţi şi late de trei coţi, şi i-a făcut ziduri înalte de şaptezeci de coţi şi groase de cincizeci de coţi,
3 cel ce a ridicat la porţile cetăţii turnuri de o sută de coţi pe temelii de şaizeci de coţi,
4 cel ce i-a făcut porţi care se ridicau la o înălţime de şaptezeci de coţi şi atingeau o lărgime de patruzeci de coţi, prin care să iasă oştirea războinică şi rândurile pedestre –
5 în zilele acelea, regele Nabucodonosor s'a bătut cu regele Arpaxad în Marea Câmpie, adică în câmpia ce se află în ţinutul Ragau c.
6 De partea lui veniseră locuitorii de la munte şi toţi locuitorii de pe malurile Eufratului, Tigrului şi Hidaspei, precum şi cei din câmpiile lui Arioh, regele Elimeilor d; şi alte numeroase neamuri se adunaseră să se bată împotriva fiilor lui Heleud.
7 Atunci Nabucodonosor, regele Asirienilor, a trimis [soli] la toţi locuitorii Persiei şi la toţi locuitorii dinspre apus, la cei ce locuiau în Cilicia, Damasc, Liban şi Anti-Liban, la toţi cei ce locuiau pe ţărmul mării, e
8 la cei din neamurile Carmelului şi Galaadului şi în Galileea de Sus şi în marea câmpie a Esdrelonului,
9 la toţi cei din Samaria şi din oraşele ei, şi dincolo de Iordan până la Ierusalim, Bataneea, Helous, Cadeş, fluviul Egiptului, Tahpanhes, Ramses şi ţinutul Goşen,
10 până dincolo de Tanis şi de Memfis, şi la toţi cei ce locuiau Egiptul până spre hotarele Etiopiei.
11 Dar locuitorii acelor ţinuturi f n'au luat nici unul în seamă porunca lui Nabucodonosor, regele Asirienilor, şi nici că au mers cu el la război; căci ei nu se temeau de el: îl socoteau ca pe oricare alt om; pe solii săi i-au trimis înapoi cu mâinile goale şi cu necinstea pe chip.
12 Şi s'a mâniat Nabucodonosor cu mare mânie pe toate aceste ţinuturi şi s'a jurat pe tronul şi pe regatul său că se va răzbuna pe toate întinderile Ciliciei şi ale Damascului şi ale Siriei şi că-i va ucide cu sabia pe toţi cei ce locuiesc în ţara lui Moab, pe fiii lui Amon, toată Iudeea şi pe toţi cei ce se află în Egipt, până unde se ajunge la hotarele celor două mări g.

Idt 01:1

13 În cel de al şaptesprezecelea an s'a pornit cu război împotriva regelui Arpaxad şi l-a biruit în luptă; că a răsturnat toată oştirea lui Arpaxad şi pe toţi călăreţii lui şi toate carele lui
14 şi a devenit stăpânul cetăţilor acestuia; şi a ajuns la Ecbatana şi i-a cucerit turnurile şi i-a prădat pieţele; şi toată mândreţea ei a prefăcut-o în ruşine.
15 Iar pe Arpaxad l-a prins în munţii Ragau şi l-a străpuns cu suliţele şi'n ziua aceea l-a nimicit cu totul.
16 Apoi s'a întors [la Ninive], el şi toată gloata de neamuri amestecate – o foarte mare mulţime de războinici – şi acolo s'au desfătat şi s'au ospătat, el şi oastea lui, timp de o sută douăzeci de zile.

Est 01:3-4

[ VTVechiul Testament

[ IdtIudita
[ Cap. 2 ]CAPITOLUL 2
Nabucodonosor îl trimite pe Olofern să pedepsească regatele şi popoarele din Apus.
1 Iar în anul al optsprezecelea a, în cea de a douăzeci şi doua zi a lunii întâi, s'a zvonit în palatul lui Nabucodonosor, regele Asirienilor, că el se va răzbuna – aşa cum spusese – împotriva întregului pământ.
2 Aşa că el i-a chemat la sine pe toţi dregătorii şi pe toţi nobilii săi şi le-a dezvăluit taina planului său, rostind cu propria sa gură nimicirea întregului pământ.
3 Atunci ei au hotărât să nimicească pe oricine n'a ascultat de porunca gurii lui.
4 Şi a fost că după ce şi-a isprăvit sfatul, Nabucodonosor, regele Asirienilor, l-a chemat pe Olofern, mai-marele oastei sale – care era al doilea după el –, şi i-a zis:
5 „Aşa grăieşte regele cel mare, stăpânul întregului pământ: Iată, de îndată ce ieşi de la mine, ia cu tine oameni care se încred în puterea lor, o sută douăzeci de mii de pedestraşi şi douăsprezece mii de cai şi călăreţi.
6 Şi vei merge împotriva întregului ţinut de la soare-apune, deoarece ei nu s'au supus poruncii mele;
7 şi le vei spune să-mi pregătească pământ şi apă b, fiindcă în mânia mea voi merge împotriva lor şi toată faţa pământului o voi acoperi cu picioarele oştirii mele şi-i voi da pe mâna acesteia să-i fie de pradă;
8 răniţii lor le vor umple văile, iar pâraiele şi râurile se vor revărsa din pricina morţilor care le vor umple;
9 iar pe ei îi voi duce în robie la marginile'ndepărtate ale'ntregului pământ.
10 Aşadar, du-te şi supune-mi toate hotarele lor; şi dacă ţi se vor preda, ţine-mi-i până'n ziua pedepsirii lor.
11 Dar pe cei ce nu se supun, ochiul tău să nu-i cruţe; oriunde vei merge, măcelăreşte-i şi pradă-i!
12 Căci m'am jurat pe viaţa mea şi pe puterea regatului meu că pe toate câte le-am grăit le voi face cu mâna mea.
13 Iar tu ia aminte să nu calci nici una din poruncile domnului tău, ci îndeplineşte-le fără nici o ştirbire, aşa cum ţi le-am poruncit, şi fără nici o întârziere“.
14 Atunci Olofern a ieşit de la domnul său, i-a chemat pe toţi guvernatorii şi pe toţi conducătorii şi mai-marii oştirii asiriene
15 şi a trecut prin faţa ochilor pe toţi bărbaţii aleşi pentru război, aşa cum îi poruncise domnul său, până la o sută douăzeci de mii, precum şi douăsprezece mii de călăreţi arcaşi
16 şi i-a rânduit aşa cum o mare oştire se pune'n rânduială de război.
17 Pentru poverile c lor a luat o mare mulţime de cămile şi asini, precum şi boi şi oi şi capre fără număr pentru hrană
18 şi belşug de merinde pentru fiecare ostaş şi foarte mult aur şi argint din casa regelui.
19 Apoi el şi toată oştirea lui au ieşit ca să pornească la drum înaintea regelui Nabucodonosor şi să acopere toată faţa pământului dinspre apus cu mulţimea carelor şi a călăreţilor şi a pedestraşilor aleşi pe sprânceană.
20 Cu ei mergea şi o mare gloată de adunătură, multă ca lăcustele şi ca nisipul mării, mulţimea ei fiind nenumărată.
21 Şi au ieşit din Ninive şi după trei zile de mers au ajuns la Bectelet d; şi, aşezându-şi tabăra, aceasta se întindea de la Bectelet până aproape de muntele ce se află de-a stânga Ciliciei de Sus.
22 Apoi şi-a luat oştirea – pedestraşii, călăreţii şi carele – şi a plecat de acolo în ţinutul muntos e
23 şi a nimicit Putul şi Ludul şi i-a prădat pe toţi fiii lui Rasis şi pe fiii lui Ismael – cei ce locuiau la marginea pustiului, spre miazăzi de ţinutul Heteilor.
24 Apoi a trecut Eufratul şi a străbătut Mesopotamia şi a nimicit toate cetăţile întărite de pe râul Abrona, până unde se ajunge la mare.
25 Şi a cucerit hotarele Ciliciei şi a nimicit tot ceea ce i se împotrivea şi a ajuns până la hotarele de miazăzi ale lui Iafet, în faţa Arabiei. Şi i-a împresurat pe toţi fiii lui Madian şi le-a arsaşezările şi le-a prădat stânile.
27 Apoi s'a coborât în câmpia Damascului, la vremea secerişului, şi a pârjolit toate lanurile şi a nimicit toate turmele şi cirezile; de asemenea, le-a prădat cetăţile şi le-a pustiit ţarinile, iar pe tinerii lor i-a trecut prin ascuţişul săbiei.
28 Frica de el şi tremurul i-au cuprins pe toţi locuitorii de pe ţărmurile mării, cei din Sidon şi din Tir, pe locuitorii din Sur şi din Aco, pe toţi cei ce locuiau în Iamnia; de asemenea, cei ce locuiau în Aşdod şi în Ascalon se îngrozeau de el.

[ VTVechiul Testament

[ IdtIudita
[ Cap. 3 ]CAPITOLUL 3
Olofern îşi continuă campania.
1 Aşa că au trimis la el soli de pace ca să-i spună:
2 „Iată, noi stăm în faţa ta ca robi ai marelui rege Nabucodonosor; fă cu noi ce-ţi place.
3 Iată, casele noastre şi toate ţarinile noastre şi turmele şi cirezile şi toate aşezările corturilor noastre îţi stau înainte: fă cu ele ce-ţi place!
4 Iată, chiar cetăţile noastre şi locuitorii lor sunt robii tăi: Vino şi fă cu ei ceea ce crezi tu că e bine!“
5 Aşa au venit oamenii la Olofern şi i-au vorbit în acest fel.
6 El s'a coborât cu oastea la ţărmul mării a, a aşezat străji în cetăţile întărite şi şi-a ales dintre ei oameni de ajutor b.
7 Aşa că ei, precum şi cei din ţările de primprejur, l-au primit purtând cununi şi jucând în sunetul tobelor.
8 Cu toate acestea, el a pustiit întregul lor ţinut şi le-a tăiat tufişurile c; căci el se hotărâse să-i nimicească pe toţi dumnezeii ţinutului, aşa încât toate neamurile să i se închine numai lui Nabucodonosor şi toate limbile şi triburile să-i rostească numele ca pe al unui dumnezeu. d
9 Aşa a ajuns el în faţa Esdrelonului, aproape de Dotan e, care se află în faţa marelui lanţ muntos al Iudeii
10 şi şi-a aşezat tabăra între Ghibeea şi Schitopolis, unde a zăbovit o lună întreagă, ca să poată strânge la un loc toate poverile oştirii sale.

[ VTVechiul Testament

[ IdtIudita
[ Cap. 4 ]CAPITOLUL 4
Locuitorii Iudeii se pregătesc de împotrivire.
1 Când fiii lui Israel care locuiau în Iudeea au auzit de tot ceea ce Olofern, căpetenia lui Nabucodonosor, regele Asirienilor, le făcuse neamurilor şi despre chipul în care el le-a jefuit templele şi le-a nimicit,
2 tare s'au înspăimântat de el şi s'au tulburat, gândindu-se la Ierusalim şi la templul Domnului, Dumnezeului lor;
3 fiindcă de abia se întorseseră din robie şi de curând se adunase întregul popor al Iudeii la un loc, iar vasele, jertfelnicul şi templul fuseseră sfinţite după pângărirea prin care trecuseră.
4 Aşa că au trimis în ţinutul Samariei şi prin sate şi la Bet-Horon şi la Belmain şi la Ierihon şi la Hoba şi la Haţor şi în Valea Salemului
5 şi au pus stăpânire pe toate vârfurile munţilor celor mai înalţi şi au întărit satele dimprejur şi au adunat merinde pentru hrană de război, căci lanurile lor fuseseră secerate de curând.
6 Iar Ioachim, marele preot a, care se afla atunci în Ierusalim, le-a scris locuitorilor din Betulia şi din Betomestaim – care se află în preajma Esdrelonului, către câmpia de lângă Dotan –,
7 poruncindu-le să pună pază în trecătorile ţinutului muntos, fiindcă prin ele se răzbea către Iudeea şi era uşor să le împiedice trecerea, căci o trecătoare era îngustă cât pentru doi oameni alături.
8 Iar fiii lui Israel au făcut întocmai după porunca marelui preot Ioachim şi a bătrânilor întregului popor al lui Israel, care se aflau în Ierusalim.
9 Şi toţi bărbaţii lui Israel au strigat spre Dumnezeu cu mare sârguinţă şi şi-au smerit sufletele cu mare ardoare,
10 ei şi femeile lor şi copiii lor şi vitele lor şi toţi străinii şi simbriaşii şi robii cumpăraţi cu bani, toţi şi-au încins coapsele cu sac b;
11 şi tot Israelul – bărbaţi, femei şi copii – şi locuitorii Ierusalimului au căzut la pământ în faţa templului, presărându-şi cenuşă pe cap şi întinzându-şi spre Dumnezeu straiele de sac.
12 Chiar şi jertfelnicul l-au îmbrăcat în sac; şi într'un singur cuget şi cu ardoare au strigat spre Dumnezeu să nu le lase copiii să fie ucişi şi pe femei să fie răpite şi cetăţile lor să fie nimicite şi templul să fie pângărit şi ocărât şi lăsat păgânilor să-şi râdă de el.
13 Iar Domnul le-a auzit glasul şi le-a văzut supărarea. Poporul din toată Iudeea şi locuitorii Ierusalimului au postit mai multe zile în faţa templului Domnului celui Atotputernic.
14 Şi marele preot Ioachim şi toţi preoţii care stăteau în faţa Domnului şi cei care-I slujeau Domnului, avându-şi coapsele încinse cu sac, aduceau arderea-de-tot de fiecare zi, împreună cu făgăduinţele şi prinoasele poporului;
15 şi, avându-şi mitrele presărate cu cenuşă, strigau cu toată puterea spre Domnul să caute cu îndurare spre întregul neam al lui Israel.

[ VTVechiul Testament

[ IdtIudita
[ Cap. 5 ]CAPITOLUL 5
Plan de război în tabăra lui Olofern. Cuvântarea lui Ahior.
1 Lui Olofern, căpetenia oastei asiriene, i-a venit vestea că fiii lui Israel se pregătesc de luptă, că au închis trecătorile munţilor, că au întărit toate vârfurile munţilor înalţi şi că în câmpii au aşezat stavile.
2 Atunci el s'a umplut de mânie şi i-a chemat pe toţi principii Moabului şi căpeteniile lui Amon şi pe toţi satrapii de pe ţărmul mării a
3 şi le-a zis: „Spuneţi-mi, fii ai lui Canaan, cine este poporul acesta care locuieşte în munte, ce fel de cetăţi sunt acelea pe care ei le locuiesc, care este mărimea oastei lor, pe ce li se sprijină puterea şi tăria, ce fel de rege îi cârmuieşte sau ce fel de căpetenie de oaste;
4 şi de ce tocmai ei, mai mult decât alţi locuitori ai ţinutului apusean, au hotărât să nu vină cu mine sau să-mi iasă în întâmpinare?“
5 Atunci Ahior, căpetenia tuturor fiilor lui Amon, a luat cuvântul şi a zis: b „Să asculte domnul meu un cuvânt din gura robului său, căci vreau să-ţi spun adevărul despre acest popor care se află în apropierea ta şi care locuieşte în ţinuturile muntoase; minciună să nu iasă din gura robului tău.
6 Oamenii acestui popor sunt urmaşii Caldeilor;
7 ei au locuit cândva în Mesopotamia; şi fiindcă n'au vrut să se închine la dumnezeii părinţilor lor, care se aflau în ţara Caldeilor,

Fc 11:31 Ios 24:2

8 au părăsit calea strămoşilor lor şi s'au închinat la Dumnezeul cerului, Dumnezeul pe Care ei L-au cunoscut. Aşa că ei au fost izgoniţi de lângă dumnezeii acelora şi au fugit în Mesopotamia, unde au trăit vreme îndelungată.
9 Apoi Dumnezeul lor le-a poruncit să plece din locurile acelea şi să se ducă în ţara Canaanului, unde s'au aşezat şi s'au îmbogăţit cu aur, cu argint şi cu foarte multe cirezi.

Fc 12:1 Fc 46:6

10 Dar atunci când o foamete a bântuit întregul ţinut al Canaanului, ei s'au coborât în Egipt şi, având hrană, s'au aşezat acolo şi s'au înmulţit atât de mult, încât neamul lor nu mai putea fi numărat.

Fc 46:6

11 Atunci regele Egiptului s'a ridicat împotriva lor şi, folosind şiretlicuri, i-a înjosit silindu-i să lucreze la cărămidă şi i-a făcut robi.

Fc 15:13-14

12 Dar ei au strigat spre Dumnezeul lor, iar Acesta a lovit ţara Egiptului cu plăgi de nevindecat, din care pricină Egiptenii i-au izgonit din ţara lor.

Fc 15:13-14 Ies 14:22

13 Dumnezeu a secat Marea Roşie de dinaintea lor

Ies 14:22

14 şi i-a călăuzit în drumul spre Sinai şi Cadeş-Barnea, iar ei i-au izgonit pe toţi cei ce locuiau pustia.
15 Şi au locuit în ţara Amoreilor şi prin puterea lor i-au nimicit pe toţi locuitorii Heşbonului; apoi, după ce au trecut Iordanul, au pus stăpânire pe tot ţinutul muntos.
16 Pe urmă i-au izgonit din faţa lor pe Canaaneeni, pe Ferezei, pe Iebusei şi pe locuitorii Sichemului, precum şi pe toţi Gherghesenii, şi au locuit în ţinutul acela vreme îndelungată.
17 Şi, atâta vreme cât nu au păcătuit faţă de Dumnezeul lor, au avut parte de fericire, fiindcă de partea lor e un Dumnezeu Care urăşte nedreptatea.
18 Dar când s'au răzleţit de calea pe care El le-o rânduise, au fost jalnic nimiciţi în multe războaie şi au fost duşi ca robi într'o ţară care nu era a lor; templul Dumnezeului lor a fost ras de pe faţa pământului, iar cetăţile lor au căzut sub stăpânirea vrăjmaşilor.
19 Acum însă, când s'au întors spre Dumnezeul lor, au venit din locurile unde fuseseră împrăştiaţi şi au reintrat în stăpânirea Ierusalimului, în care se află templul lor, şi s'au statornicit în ţinutul muntos, de vreme ce acesta era pustiu.
20 Şi acum, stăpâne doamne, dacă în acest popor se află vreo oarecare greşală, sau dacă ei păcătuiesc împotriva Dumnezeului lor şi noi vom înţelege că pricina căderii se află în ei înşişi, atunci să ne ridicăm şi să-i atacăm.
21 Dar dacă în neamul acesta nu se află fărădelege, atunci domnul meu să treacă mai departe ocolindu-i, ca nu cumva Domnul lor să-i apere şi Dumnezeul lor să fie cu ei, iar noi să ne facem de râs în faţa lumii întregi“.
22 Şi după ce Ahior a sfârşit să spună ce avea de spus, toată mulţimea care şedea în jurul cortului a început să cârtească, iar dregătorii lui Olofern şi toţi cei ce locuiau pe ţărmul mării şi în Moab se vorbeau să-l facă bucăţi:
23 „Nu, n'avem de ce să ne temem de fiii lui Israel!: iată, ei sunt un popor care nu are nici putere şi nici vlagă pentru o bătălie crâncenă.
24 Aşadar, noi de îndată ne vom ridica, iar ei vor fi ca un dumicat pentru întreaga noastră oştire, stăpâne Olofern!“

[ VTVechiul Testament

[ IdtIudita
[ Cap. 6 ]CAPITOLUL 6
Ahior e dat pe mâna Iudeilor; aceştia îl alină şi se roagă lui Dumnezeu pentru ajutor.
1 Şi după ce a încetat vânzoleala bărbaţilor care erau împrejur la sfat, Olofern, căpetenia oştirii asiriene, a zis către Ahior şi către toţi fiii lui Moab, de faţă cu toată adunătura aceea de străini:
2 „Cine eşti tu, Ahior, şi [cine sunteţi] voi, simbriaşi ai lui Efraim a, să proorociţi printre noi, aşa cum faci tu astăzi, şi să ne spuneţi să nu pornim război împotriva neamului lui Israel fiindcă Dumnezeul lor îi va ocroti? Şi cine este Dumnezeu, dacă nu Nabucodonosor? El îşi va trimite oştile şi-i va şterge de pe faţa pământului, fără ca Dumnezeul lor să-i scape;
3 iar noi, robii săi, îi vom zdrobi ca pe un singur om; căci ei nu sunt în stare să înfrunte puterea cailor noştri;
4 cu ei îi vom călca în picioare; munţii lor se vor îmbăta de sângele lor, câmpurile lor se vor umple de morţii lor; în faţa noastră nu va rămâne nici măcar urma picioarelor lor, căci ei vor pieri cu desăvârşire, zice regele Nabucodonosor, stăpânul întregului pământ; căci el a zis: – Nici unul din cuvintele mele nu va fi în zadar!
5 Iar tu, Ahior, simbriaşul lui Amon, care ai spus aceste vorbe în ziua nelegiuirii tale, de astăzi nu-mi vei mai vedea faţa până ce voi pedepsi neamul celor veniţi din Egipt b.
6 Atunci sabia oastei mele şi suliţa servilor mei îţi vor străpunge coastele şi vei cădea printre răniţii lor de moarte, atunci când eu mă voi întoarce.
7 Aşadar, servii mei te vor duce înapoi în ţinutul muntos şi te vor lăsa în una din cetăţile de la trecători;
8 şi nu vei pieri înainte de a fi fost nimicit odată cu ele.
9 Şi dacă cumva nădăjduieşti în inima ta că ei nu vor fi cuceriţi, nu-ţi lăsa mutra'n jos!; eu am zis, şi din cuvintele mele nici unul nu va fi'n zadar!“
10 Apoi Olofern le-a poruncit servilor săi care-i slujeau în cort să-l ia pe Ahior şi să-l ducă la Betulia c şi să-l dea în mâna fiilor lui Israel.
11 Aşa că servii săi l-au luat şi l-au dus afară din tabără, în şes, iar din mijlocul şesului l-au dus la munte şi au ajuns la izvoarele din josul Betuliei.
12 Dar când oamenii cetăţii i-au văzut, şi-au luat armele şi au ieşit afară din cetate pe vârful muntelui; şi toţi mânuitorii de praştie îi împiedicau să urce, aruncând pietre asupră-le.
13 Iar aceia, lunecând în josul muntelui, l-au legat pe Ahior, l-au lăsat la poala muntelui şi s'au întors la stăpânul lor.
14 Dar fiii lui Israel, coborându-se din cetate, s'au dus la el, l-au dezlegat, l-au adus în Betulia şi l-au înfăţişat înaintea mai-marilor cetăţii,
15 care, la acea vreme, erau Oziaş, fiul lui Miheia, din seminţia lui Simeon, şi Habriş, fiul lui Otniel, şi Harmis, fiul lui Melchiel.
16 Aceştia i-au chemat pe toţi bătrânii cetăţii, dar la adunare au alergat şi tinerii şi femeile. Şi l-au aşezat pe Ahior în mijlocul întregului lor popor, iar Oziaş l-a întrebat despre cele întâmplate.
17 Luând cuvântul, el le-a spus ce anume se vorbise în sfatul lui Olofern, tot ceea ce el spusese în mijlocul căpeteniilor fiilor Asiriei, precum şi vorbele lăudăroase ale lui Olofern împotriva casei lui Israel.
18 Atunci poporul a căzut cu faţa la pământ şi I s'a închinat lui Dumnezeu şi a strigat către Dumnezeu, zicând:
19 „Doamne, Dumnezeul cerului, caută la trufia lor şi îndură-Te de umilinţa neamului acestuia şi priveşte astăzi la faţa celor ce Ţi s'au sfinţit!“ d
20 Apoi l-au alinat pe Ahior şi l-au lăudat foarte.
21 Iar Oziaş l-a luat din adunare acasă la el şi a făcut ospăţ pentru bătrâni. Şi'n toată noaptea aceea L-au chemat în ajutor pe Dumnezeul lui Israel.

[ VTVechiul Testament

[ IdtIudita
[ Cap. 7 ]CAPITOLUL 7
Asediul Betuliei.
1 A doua zi, Olofern a dat poruncă întregii sale oştiri şi întregii gloate care venise de partea lui să-şi îndrepte tabăra spre Betulia, să cuprindă trecătorile muntelui şi să înceapă lupta cu fiii lui Israel.
2 Şi'n ziua aceea toţi războinicii au ridicat tabăra; oastea luptătorilor era alcătuită din o sută şaptezeci de mii de pedestraşi şi douăsprezece mii de călăreţi, în afară de cei ce duceau poverile şi de gloata care-i însoţea pe jos: o mulţime uriaşă!
3 Şi au tăbărât în valea de lângă Betulia, la izvor, şi s'au întins în lăţime de la Dotan până la Belmain, iar în lungime de la Betulia până la Chiamon, care este în faţa Esdrelonului.
4 Când fiii lui Israel au văzut mulţimea lor, s'au umplut de spaimă şi ziceau unii către alţii: „Ăştia vor linge acum toată faţa pământului a; că nici munţii cei înalţi, nici văile şi nici dealurile nu vor putea să le ţină greul...“.
5 Şi, luându-şi fiecare armele, au aprins focurile pe turnuri şi'n noaptea aceea au stat de strajă.
6 A doua zi, Olofern a scos călărimea în vederea fiilor lui Israel ce se aflau în Betulia,
7 a cercetat trecătorile spre cetate, a descoperit izvoarele lor de apă, pe care le-a şi cuprins, punând lângă fiecare războinici de strajă, după care s'a întors la oastea lui.
8 Atunci au venit la el căpeteniile fiilor lui Esau b şi mai-marii Moabului şi căpeteniile de pe ţărmul mării şi au zis:
9 „Binevoiască domnul nostru să asculte o vorbă, aşa ca în oastea ta să nu fie nici o pierdere.
10 Aceşti fii ai lui Israel nu se bizuie pe lăncile lor, ci pe înălţimea munţilor pe care-i locuiesc, că nu e deloc uşor să te urci pe crestele munţilor lor.
11 Şi acum, stăpâne, nu te lupta cu ei după rânduiala obişnuită a războiului, şi astfel din oştile tale nu va cădea nici măcar un om;
12 ci rămâi în tabăra ta şi ţine-ţi toţi războinicii la adăpost; oamenii tăi însă să pună mâna pe izvorul de apă din poala muntelui;
13 fiindcă de acolo vin să ia apă toţi locuitorii Betuliei. Se vor topi de sete şi vor preda cetatea. Iar noi şi poporenii noştri ne vom urca pe vârfurile munţilor din apropiere şi ne vom aşeza tabăra acolo şi vom veghea ca nimeni să nu iasă din cetate.
14 Aşa că ei şi femeile lor şi copiii lor se vor topi de foame şi, înainte ca sabia să-i fi ajuns, vor zăcea pe uliţele în care locuiesc.
15 Şi aşa tu le vei plăti amarnic pentru aceea că s'au împotrivit şi nu ţi-au ieşit în întâmpinarea păcii“.
16 Cuvintele lor au fost pe placul lui Olofern şi al dregătorilor săi şi a dat poruncă să se facă întocmai cum spuseseră ei.
17 Aşa că oastea fiilor lui Amon a pornit; şi, cu ea, cinci mii de Asirieni; şi au tăbărât în vale şi au luat în stăpânire izvoarele de apă ale fiilor lui Israel.
18 Iar fiii lui Esau şi fiii lui Amon s'au suit şi şi-au aşezat tabăra în munte, nu departe de Dotan. O parte au trimis-o spre miazăzi şi spre răsărit în faţa Ecrebelului, în apropiere de Husi, pe râul Mohmur, iar cealaltă parte a oastei asiriene şi-a aşezat tabăra în şes şi a acoperit faţa întregului ţinut; corturile şi poverile lor alcătuiau o tabără uriaşă; ei înşişi erau o mulţime copleşitoare.
19 Atunci fiii lui Israel au strigat către Domnul, Dumnezeul lor, deoarece şi-au pierdut curajul când s'au văzut împresuraţi de duşmani, nemaifiind nici un chip de scăpare.
20 Treizeci şi patru de zile i-a ţinut împresuraţi întreaga oştire a Asirienilor – pedestrimea, carele de luptă şi călărimea –, încât toţi locuitorii Betuliei au isprăvit toată apa din vase;
21 dar şi cisternele s'au golit, aşa că nu aveau cu ce să-şi astâmpere setea nici măcar pentru o zi, că li se da să bea cu măsură.
22 În copilaşii lor nu mai era inimă, femeile şi tinerii, sleiţi de sete, cădeau pe uliţele cetăţii şi pe podeţele porţilor, că nu mai aveau în ei nici o vlagă.
23 Atunci tot poporul – tinerii, femeile şi copiii – s'au adunat la Oziaş şi la căpeteniile cetăţii şi au strigat cu glas mare şi au zis în faţa tuturor bătrânilor:
24 „Dumnezeu să fie judecător între noi şi voi, fiindcă ne-aţi făcut un mare rău prin aceea că nu aţi căutat o înţelegere de pace cu fiii Asiriei. c

Ies 05:21

25 Acum nu mai avem nici un ajutor de nicăieri, de vreme ce Dumnezeu ne-a vândut în mâna acestor oameni d, ca să fim târâţi în faţa lor, topiţi de sete şi deznădejde.
26 Aşadar, chemaţi-i la voi şi daţi întreaga cetate să fie de pradă lui Olofern şi oastei lui.
27 Că mai bine e pentru noi să devenim prada lor; adevărat, vom deveni robi, dar cel puţin vom trăi şi nu vom vedea cu propriii noştri ochi moartea micuţilor noştri, şi nici pe femeile şi pe copiii noştri cum îşi dau sufletul.
28 Martori împotriva voastră luăm cerul şi pământul şi pe Dumnezeul nostru, Domnul părinţilor noştri, Care ne pedepseşte după păcatele noastre şi după fărădelegile părinţilor noştri, ca să nu facă după ceea ce am zis noi astăzi!“ e

Ps 105:6

29 Şi toţi laolaltă, în plină adunare, au izbucnit în plâns şi au strigat cu glas mare spre Domnul Dumnezeu.
30 Apoi Oziaş le-a zis: „Îndrăzniţi, fraţilor! Să mai răbdăm cinci zile, în durata cărora Domnul, Dumnezeul nostru, Îşi va întoarce mila spre noi; că nu ne va părăsi pân'la capăt.
31 Şi dacă aceste zile vor trece fără să ne vină nici un ajutor, atunci eu voi face după spusa voastră“.
32 Şi a împrăştiat poporul, pe fiecare la locul lui; ei s'au dus pe zidurile şi turnurile cetăţii, iar pe femei şi pe copii i-au trimis la casele lor. O mare umilinţă domnea în cetate.

[ VTVechiul Testament

[ IdtIudita
[ Cap. 8 ]CAPITOLUL 8
Iudita sfătuieşte, îndeamnă şi mijloceşte.
1 Şi în chiar zilele acelea, despre aceste lucruri a auzit Iudita a, fiica lui Merari, fiul lui Ox, fiul lui Iosif, fiul lui Oziel, fiul lui Elai, fiul lui Anania, fiul lui Ghedeon, fiul lui Rafaim, fiul lui Ahitob, fiul lui Melchia, fiul lui Enan, fiul lui Natanael, fiul lui Salamiel, fiul lui Sarasadai, fiul lui Israel b.
2 Bărbatul ei, Manase, om din tribul şi din rudenia ei, murise la vremea seceratului orzului.

4Rg 04:18

3 El şedea în câmp şi-i supraveghea pe cei ce legau snopii; arşiţa l-a pălit în cap c, el a căzut la pat şi a murit în Betulia, cetatea sa; şi l-au îngropat laolaltă cu părinţii săi în ţarina dintre Dotan şi Belmain.
4 Aşa că Iudita a trăit ca văduvă în casa ei vreme de trei ani şi patru luni.
5 Ea şi-a făcut un cort pe terasa casei sale, şi-a încins coapsele în pânză de sac şi îşi purta straiele văduviei;
6 postea în toate zilele văduviei sale, în afară de ajunul zilelor de odihnă, de zilele de odihnă, de ajunul lunilor noi, de lunile noi, de praznice şi de zilele vesele ale casei lui Israel.
7 Avea înfăţişarea frumoasă şi era fermecătoare la chip d. Iar Manase, bărbatul ei, îi lăsase aur şi argint, slugi şi slujnice, vite şi ţarini, cărora le-a rămas stăpână.
8 Şi nimeni nu era care să-i spună vreo vorbă rea, căci ea se temea de Dumnezeu foarte.
9 Când însă a auzit ea vorbele cele rele ale poporului împotriva celui ce-l cârmuia – lipsa de apă îl făcuse să-şi piardă cumpătul –; căci Iudita auzise şi toate cuvintele pe care Oziaş le grăise către ei şi cum se jurase el că după cinci zile le va preda Asirienilor cetatea,
10 atunci a trimis-o pe slujnica ei – care-i chivernisea toate bunurile – ca să-i cheme la ea pe Oziaş, pe Habriş şi pe Harmis, bătrânii cetăţii.
11 Aceştia au venit, iar ea le-a zis:
„Ascultaţi-mă acum, voi, cârmuitori ai locuitorilor Betuliei!; căci nu e drept cuvântul pe care voi l-aţi rostit astăzi în faţa poporului, când v'aţi jurat pe Dumnezeu şi aţi făgăduit că după cinci zile îi veţi preda duşmanului cetatea, dacă în acest timp Domnul nu va veni în ajutorul nostru. e
12 Şi acum, cine sunteţi voi, cei ce-L ispitiţi astăzi pe Dumnezeu şi staţi în locul lui Dumnezeu printre fiii oamenilor?

Sol 01:2

13 Şi acum, voi Îl puneţi la'ncercare pe Domnul cel Atotputernic! Voi niciodată nu pricepeţi nimic!

Sol 01:2

14 Voi nu puteţi descoperi adâncul inimii omului, nici că puteţi da de firele cugetării lui; atunci, cum Îl veţi pătrunde pe Dumnezeu, Cel ce a făcut toate acestea? cum Îi veţi cunoaşte gândul şi cum vă veţi da seama de socotinţele Lui?... Nu, nu, fraţii mei, nu-L întărâtaţi pe Domnul, Dumnezeul nostru!

Sol 01:2

15 Că dacă El nu va vrea să ne ajute pe durata acestor cinci zile, El are puterea de a ne ocroti oricând vrea, ca şi pe aceea de a ne prăpădi în faţa duşmanilor noştri.
16 Aşadar, nu puneţi voi zălog pe planurile Domnului, Dumnezeului nostru; căci Dumnezeu nu e ca omul, să poată fi ameninţat, nici că este El ca un fiu al omului, să poată primi sfaturi.

Ps 063:6-7 Rm 11:34

17 De aceea, aşteptând cu răbdare mântuirea care vine de la El, să-L chemăm în ajutor; El ne va auzi glasul, dacă aceasta o să-I placă.
18 Căci nimeni nu s'a ridicat în generaţiile noastre, nici că se află cineva printre noi în vremea de acum – nici seminţie, nici familie, nici popor, nici cetate – care să se închine unor dumnezei făcuţi de mână, aşa cum s'a întâmplat odinioară,
19 pricină pentru care părinţii noştri au fost trecuţi prin ascuţişul săbiei şi prin jaf şi au suferit o mare prăbuşire în faţa duşmanilor noştri.
20 Noi însă nu cunoaştem un alt Dumnezeu, şi iată de ce nădăjduim că El nu ne va dispreţui, nici pe noi, şi nici pe cineva din neamul nostru. f
21 Căci dacă noi vom fi cuceriţi, atunci toată Iudeea va fi cucerită g, templul nostru va fi jefuit, iar pângărirea lui va fi răzbunată [de Dumnezeu] în sângele nostru;
22 moartea fraţilor noştri, înrobirea ţării şi pustiirea moştenirii noastre le va întoarce asupra capului nostru în mijlocul neamurilor la care vom fi robi; şi vom ajunge de batjocură şi de ocară în faţa cuceritorilor noştri;
23 căci robia noastră nu va fi îndreptată spre binele nostru, ci Domnul, Dumnezeul nostru, o va preface în ocară. h
24 Şi acum, fraţilor, să le arătăm fraţilor noştri că viaţa lor atârnă de a noastră, că Locul cel Sfânt, templul şi altarul se reazemă pe noi.
25 Mai mult, să-I mulţumim Domnului, Dumnezeului nostru, pentru aceea că ne încearcă, aşa cum a făcut-o cu părinţii noştri.
26 Aduceţi-vă aminte cum a făcut cu Avraam şi cum l-a încercat pe Isaac şi ce i s'a întâmplat lui Iacob în Mesopotamia Siriei, când păştea oile lui Laban, fratele mamei sale;
27 că pe noi nu ne-a încercat prin foc, aşa cum a făcut cu ei, ca să le cerceteze inima, şi nici nu s'a răzbunat pe noi, ci spre trezire îi loveşte Domnul pe cei ce se apropie de El“. i
28 Apoi Oziaş i-a zis: „Pe toate câte le-ai grăit, cu inimă bună le-ai grăit, şi nu-i nimeni care să stea împotriva cuvintelor tale;
29 că nu de azi ţi se cunoaşte înţelepciunea, ci de la începutul zilelor tale poporul întreg ţi-a cunoscut priceperea ca pe o bună alcătuire a inimii tale. j
30 Poporul însă murea de sete, şi el ne-a silit să facem ceea ce am grăit şi ne-a pretins un jurământ pe care nu-l vom călca.
31 Aşadar, roagă-te tu acum pentru noi, fiindcă tu eşti o femeie evlavioasă, şi Domnul ne va trimite ploaie ca să ne umple cisternele, şi astfel nu ne vom mai slei“.
32 Atunci Iudita le-a zis: „Ascultaţi-mă, şi voi săvârşi o faptă care va răzbate vremile, din generaţie în generaţie, spre fiii neamului nostru.
33 În noaptea aceasta staţi în poarta cetăţii, iar eu voi ieşi împreună cu slujnica mea; şi în zilele pe durata cărora voi aţi făgăduit că le veţi da duşmanilor noştri cetatea, Domnul îl va cerceta pe Israel prin mâna mea.
34 Voi însă nu căutaţi să-mi descoperiţi fapta; fiindcă eu n'am să v'o spun până ce ea va fi împlinită“.
35 Atunci Oziaş şi căpeteniile i-au zis: „Mergi în pace, şi Domnul Dumnezeu să-ţi fie înainte spre a-i pedepsi pe vrăjmaşii noştri!“
36 Şi, ieşind din cort, s'au dus la treburile lor.

[ VTVechiul Testament

[ IdtIudita
[ Cap. 9 ]CAPITOLUL 9
Rugăciunea Iuditei.
1 Iudita a căzut cu faţa la pământ şi şi-a presărat cenuşă pe cap şi şi-a lepădat sacul cu care era încinsă; şi cam la vremea când în templul din Ierusalim al lui Dumnezeu se aducea jertfa de tămâie, Iudita a strigat cu glas mare şi a zis:
2
„Doamne, Dumnezeul părintelui meu Simeon a,
cel căruia i-ai dat o sabie ca să-i pedepsească pe străinii
care au dezlegat cingătoarea unei fecioare ca s'o ruşineze
şi i-au dezvelit coapsele ca s'o facă de ocară
şi i-au pângărit sânul ca s'o necinstească;
fiindcă Tu ai zis: «Aşa ceva nu se va petrece!»,
dar ei, totuşi, au făcut-o,

Fc 34:25 Fc 49:5 Ies 20:14

3
fapt pentru care Tu i-ai dat pe mai-marii lor spre măcel,
iar patul lor – cel stropit cu înşelăciune –
l-ai stropit cu sânge.
Tu i-ai lovit pe robi laolaltă cu stăpânii
şi pe cârmuitori pe tronurile lor;
4
Tu pe femeile lor le-ai dat să fie pradă
şi pe fiicele lor să fie roabe
şi toate prăzile lor să fie împărţite iubiţilor Tăi fii –
lor, cei înflăcăraţi de râvna pentru Tine
şi, îngroziţi de întinarea sângelui lor,
pe Tine Te-au chemat într'ajutor –,
Dumnezeule, Dumnezeul meu,
ascult-o pe văduva din mine!
5
Că Tu eşti Cel ce ai făcut lucrurile de ieri,
pe cele de azi şi pe cele de mâine;
prezentul şi viitorul, Tu le-ai gândit;
cele ce-au venit în fiinţă, din gândul Tău au venit;
6
din sfatul Tău au ieşit cele ce zic: – Iată-ne!
Căci toate căile Tale sunt pregătite
şi judecata Ta se află în preştiinţa Ta. b
7
Că, iată, Asirienii şi-au înmulţit oştirea,
se trufesc cu caii şi călăreţii lor,
se mândresc cu braţele pedestraşilor
şi-şi reazemă nădejdea în scut, în lance,
în arc şi'n praştie
şi nu ştiu că Tu eşti Domnul
care sfarmă războaiele.
8
«Domnul» este numele Tău.
Cu puterea Ta sfărâmă-le tăria,
întru mânia Ta zdrobeşte-le puterea!
Că şi-au pus în gând să pângărească Locul Tău cel Sfânt,
să întineze cortul în care sălăşluieşte slăvitul Tău nume
şi cu sabia să reteze cornul jertfelnicului Tău.
9
Priveşte-le trufia,
trimite-Ţi mânia asupra capetelor lor,
pune în mâna mea de văduvă
puterea pe care eu mi-am pus-o'n gând!

Ies 14:9 Jd 04:21 Jd 05:26

10
Cu buzele mele înşelătoare
loveşte-l pe rob laolaltă cu stăpânul
şi pe stăpân laolaltă cu servul său,
zdrobeşte-le semeţia prin mâna unei femei!
11
Căci tăria Ta nu stă în număr,
nici puterea Ta în cei tari,
ci Tu eşti Dumnezeul celor smeriţi,
ajutorul celor mici,
sprijinitorul celor slabi,
ocrotitorul celor părăsiţi,
mântuitorul celor deznădăjduiţi.
12
O, Dumnezeul părintelui meu
şi Dumnezeul moştenirii lui Israel,
Stăpânul cerului şi al pământului,
Ziditorul apelor,
Împăratul întregii făpturi,
ascultă-mi rugăciunea
13
şi fă ca vorba mea înşelătoare
să fie rană şi lovitură
pentru cei ce au făcut planuri atât de crunte
împotriva legământului Tău,
a sfântului Tău locaş,
a vârfului Sionului
şi a casei ce se află în stăpânirea fiilor Tăi!
14
Şi fă ca fiecare neam al Tău şi fiece seminţie
să recunoască şi să ştie
că Tu eşti Dumnezeul a toată puterea şi tăria
şi că'n afară de Tine nu este un altul
care să ocrotească neamul lui Israel!“

[ VTVechiul Testament

[ IdtIudita
[ Cap. 10 ]CAPITOLUL 10
Iudita i se înfăţişează lui Olofern.
1 Şi a fost că după ce Iudita şi-a încetat strigarea spre Dumnezeul lui Israel şi a pus capăt tuturor acestor cuvinte,
2 s'a ridicat de unde căzuse cu faţa la pământ, şi-a chemat slujnica şi s'a coborât în casa unde-şi petrecea zilele de odihnă şi de sărbătoare,
3 şi-a dezbrăcat sacul cu care-şi încinsese coapsele, dezbrăcându-şi, în acelaşi timp, şi hainele de văduvie, şi-a spălat trupul întreg cu apă, s'a uns cu o mirodenie scumpă, şi-a pieptănat părul şi l-a încins cu o panglică şi s'a îmbrăcat cu straiele ei de veselie cu care se împodobea pe vremea când bărbatul ei, Manase, trăia;
4 apoi s'a încălţat cu sandale, şi-a pus colierele, brăţările, inelele, cerceii şi toate podoabele şi s'a făcut nespus de frumoasă, ca să ademenească ochii tuturor bărbaţilor care ar fi privit-o.
5 Apoi i-a dat slujnicei sale un burduf cu vin şi un urcior cu untdelemn şi a umplut o desagă cu grăunţe prăjite, o turtă de smochine şi pâine de grâu curat; din toate a făcut o legătură şi i-a pus-o în spate.
6 Apoi ele s'au îndreptat spre poarta cetăţii Betulia şi i-au aflat acolo, şezând, pe Oziaş şi pe bătrânii cetăţii, Habriş şi Harmis.
7 Când aceştia au văzut-o, aşa cum era, cu faţa schimbată şi cu vestmintele asemenea, au rămas uimiţi de frumuseţea ei şi i-au zis:
8
„Domnul, Dumnezeul părinţilor noştri,
să-ţi dea să afli bunăvoinţă
şi să plineşti ceea ce ţi-ai pus în gând
spre slava fiilor lui Israel
şi înălţarea Ierusalimului!“
9 Ea I s'a închinat lui Dumnezeu şi le-a zis: „Daţi poruncă să mi se deschidă poarta cetăţii, iar eu voi ieşi ca să duc la îndeplinire ceea ce aţi grăit cu mine“. Iar ei le-au poruncit tinerilor paznici să-i deschidă, aşa cum ceruse ea.
10 Ei au făcut aşa, iar Iudita a ieşit, ea şi slujnica ei; iar oamenii cetăţii au urmărit-o cu privirea până ce ea a coborât muntele, până ce a străbătut valea şi s'a topit în zare.
11 Cum ea mergea pe vale drept înainte, întâia strajă a Asirienilor a i-a aţinut calea;
12 ei au oprit-o şi au întrebat-o: „Cine eşti, de unde vii şi unde te duci?“ Iar ea a spus: „Sunt o fiică a Evreilor şi fug de la ei, fiindcă ei vă vor fi daţi vouă ca hrană; b
13 şi mă duc la Olofern, căpetenia oştirii voastre, ca să-i dau o seamă de ştiri adevărate şi să-i arăt un drum pe care să apuce şi să cucerească muntele întreg, fără ca dintre oamenii lui să piară măcar un trup sau o suflare de viaţă“.
14 Când oamenii i-au auzit cuvintele şi i-au văzut faţa, tare s'au minunat de frumuseţea ei şi i-au zis:
15 „Ţi-ai scăpat viaţa grăbindu-te să cobori în faţa stăpânului nostru. Şi acum, du-te la cortul său; câţiva dintre noi te vor însoţi până ce te vor preda în mâinile lui.
16 Şi când vei sta în faţa lui, să nu-ţi fie frică în inima ta, ci arată-i după cum ai spus, iar el se va purta bine cu tine“.
17 Apoi au ales dintre ei o sută de oameni care s'o însoţească, pe ea şi pe slujnica ei; şi au dus-o la cortul lui Olofern.
18 Şi toată tabăra a fost cuprinsă de freamăt, căci vestea despre sosirea ei se răspândise prin corturi; şi veneau şi făceau cercuri în preajmă-i, în timp ce ea şedea înaintea cortului lui Olofern, aşteptând să fie anunţată;
19 şi se minunau de frumuseţea ei, şi prin ea se minunau de fiii lui Israel şi-şi spuneau unii altora: „Cine va putea dispreţui acest popor care are în el asemenea femei? Nu trebuie lăsat în viaţă nici măcar un singur om; cei ce ar rămâne ar putea să înşele pământul întreg“.
20 Străjile de corp ale lui Olofern, precum şi căpitanii lui, au ieşit afară şi au adus-o în cort.
21 Olofern se odihnea pe patul său, sub un baldachin de purpură cu aur, smaralde şi pietre scumpe. c
22 Ea i-a fost anunţată, iar el a ieşit în tinda cortului, cu sfeşnice de argint mergându-i înainte.
23 Când Iudita s'a aflat în faţa lui şi a căpitanilor săi, toţi s'au minunat de frumuseţea chipului ei. Iar ea, căzând cu faţa la pământ, i s'a închinat, dar servii lui au ridicat-o.